Decizia nr. 41 din 29 mai 2017

Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 20 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.351/193/2014, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „1) Dacă acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic (clauze din contract) constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958). 2) În cazul în care răspunsul la prima întrebate este pozitiv (adică acţiunea în restituirea prestaţiilor este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv), de când începe să curgă termenul de prescripţie?” II. Expunerea succintă a procesului

Prin Sentinţa civilă nr. 9.463 din 23 octombrie 2015, pronunţată de Judecătoria Botoşani, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capetele de cerere referitoare la nulitatea contractului de credit şi restituirea prestaţiilor, iar pe fond s-a admis acţiunea precizată, având ca obiect acţiunea în constatare formulată de reclamanţii A şi B, în contradictoriu cu pârâta Banca C, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzut de art. 9 lit. b) şi lit. e) din contractul de credit nr. xxxx din 8 august 2008, referitoare la comisionul de administrare şi la comisionul de urmărire riscuri şi s-a dispus eliminarea acestor clauze, pârâta fiind obligată să restituie reclamanţilor suma de 186 euro, cu titlu de comision de administrare şi suma de 1.039,5 euro – comision de urmărire riscuri. Totodată, s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea capătului de cerere referitor la nulitatea clauzei prevăzută de art. 6 din contract.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că sancţiunea aplicabilă în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu completările ulterioare (Legea nr. 193/2000), este nulitatea absolută, care poate interveni oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale excepţie, fiind imprescriptibilă extinctiv.

Pe fond s-a reţinut, în esenţă, că prevederile contractului de credit bancar nr. xxxx din 8 august 2008, referitoare la comisionul de urmărire riscuri şi comisionul de administrare, nu au fost negociate direct cu reclamanţii, în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000; că banca, prin stipularea unor astfel de clauze, a mărit artificial costul creditului, disimulând în fapt un procent consistent de dobândă, creând în detrimentul reclamanţilor un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei- credinţe. Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor mai sus menţionate, prima instanţă a dispus obligarea Băncii C la restituirea către reclamantă a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare în cuantum de 186 euro şi 1.039,5 euro – comision de urmărire riscuri, reţinând caracterul retroactiv al efectelor, plata devenind nejustificată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Banca C, prin Sucursala Botoşani, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Criticile formulate au vizat modul în care instanţa de fond a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, precum şi fondul cauzei, reiterându-se şi dezvoltându-se, în esenţă, apărările şi argumentele din întâmpinarea depuse la instanţa de fond.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a arătat că, astfel cum s-a statuat şi în doctrină, nulitatea ce intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativă, interesul ocrotit fiind unul privat, al consumatorului, dintr-un contract de credit determinat, iar nu unul public.

Perioada în care se poate introduce o astfel de acţiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale, este de trei ani, conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termen suficient de îndelungat pentru a permite consumatorului să sesizeze discrepanţa dintre condiţiile în care a crezut că a contractat şi condiţiile pe care banca le aplică în fapt, fiind mai mult decât firesc ca pasivitatea consumatorului timp de trei ani să fie sancţionată prin aplicarea prescripţiei. În ceea ce priveşte restituirea prestaţiilor s-a susţinut că, în conformitate cu prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, „în cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită” şi a apreciat că orice pretenţii ale reclamanţilor pentru fiecare perioadă cuprinsă între momentul perfectării contractului şi împlinirea termenului de 3 ani înainte de introducerea acţiunii trebuiau respinse de instanţa de fond, dreptul la acţiune fiind prescris.

În şedinţa publică din 21 iunie 2016, intimatul-pârât a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Prin Încheierea din 20 septembrie 2016, instanţa a considerat sesizarea admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecăţii. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea pronunţată la data de 20 septembrie 2016, Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente: – problema de drept ridicată nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 20 septembrie 2016; – problema de drept enunţată este nouă, deoarece prin consultarea jurisprudenţei s-a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă decizie; – de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, raportat la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, depinde soluţionarea pe fond a cauzei. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Intimatul-reclamant a apreciat că este admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, întrucât de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 raportat la prevederile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 depinde soluţionarea cauzei. A subliniat că, sub acest aspect, unele instanţe de judecată au reţinut că finalitatea constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, astfel încât au dat eficienţă principiului quod nullum est, nullum producit effectum, dispunându-se restituirea sumelor încasate cu titlu de comisioane şi dobânzi încasate necuvenit, dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu acest titlu fiind considerat imprescriptibil. Dimpotrivă, alte instanţe au apreciat că şi în situaţia în care clauzele privind comisioanele şi dobânda bancară variabilă sunt considerate abuzive, restituirea prestaţiilor/sumelor încasate necuvenit cu titlu de comisioane şi dobânzile bancare sunt supuse termenului de prescripţie de trei ani, dispunându-se restituirea acestor prestaţii anterior introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv trei ani, conform dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Apelanta-pârâtă, prin punctul de vedere depus, arată că în actuala formulare a dispoziţiilor art. 520 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezintă un apanaj exclusiv al completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei. Admiterea legitimării procesuale a părţilor pentru acest demers echivalează cu o nesocotire flagrantă a modificărilor legislative intervenite. În subsidiar s-a arătat că solicitarea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este nefondată din perspectiva îndeplinirii condiţiilor legale de admisibilitate expres şi limitativ prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

După comunicarea raportului, intimatul-reclamant a depus, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susţinut că se impune unificarea practicii neunitare în această materie.

Apelanta-pârâtă, prin avocat, a exprimat un punct de vedere în sensul respingerii ca inadmisibilă a sesizării, deoarece nu s-a dovedit caracterul de noutate al problemei de drept invocate şi nici faptul că instanţele au dat dezlegări diferite apărărilor formulate, care au condus la conturarea unei practici neuniforme. Pe fondul chestiunii de drept a apreciat că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul unui act juridic lovit de nulitate are, în mod evident, un conţinut pecuniar, fiind, prin excelenţă, o acţiune personală, prescriptibilă extinctiv în termenul general de prescripţie, de trei ani. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 17.351/193/2014 al Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a subliniat că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza actului anulat este prescriptibilă extinctiv şi termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de anulare a actului, opinia fiind argumentată pe un studiu de doctrină. Totodată s-a subliniat că în cadrul Tribunalului Botoşani există mai multe opinii, fiind citate în extras considerente din Decizia nr. 1.470 din 28 iunie 2016, Decizia nr. 408 din 15 martie 2016 şi din Decizia nr. 834 din 29 septembrie 2015. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că punctul de vedere majoritar al judecătorilor specializaţi în materie civilă este acela că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul este prescriptibilă extinctiv, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data constatării acestei nulităţi prin hotărâre judecătorească definitivă. Argumentul principal al acestei opinii rezidă în caracterul personal, patrimonial al acţiunii în discuţie, ce atrage aplicarea art. 1 alin. (3) şi art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, judecătorii din cadrul Secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie au arătat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 71/2011), în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 17 aprilie 2014. Judecătorii din cadrul Secţiei a IV-a civile au considerat că regimul prescripţiei extinctive este supus în totalitate legii noi, potrivit dispoziţiilor art. 2.525 din Codul civil. Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Teleorman au comunicat că punctul de vedere al judecătorilor este în sensul că o singură excepţie este admisă în cazul bunurilor individual determinate, deoarece în cazul acestora repunerea în situaţia anterioară echivalează cu valorificarea unui drept real, astfel încât acţiunea este imprescriptibilă extinctiv. Dimpotrivă, în cazul bunurilor de gen, fungibile, aşa cum sunt sumele de bani achitate în baza unui contract, repunerea în situaţia anterioară are un caracter esenţialmente prescriptibil, indiferent de caracterul absolut sau relativ al nulităţii care generează o astfel de repunere în situaţia anterioară. Opinia contrară, în sensul imprescriptibilităţii acţiunii, a fost exprimată de un număr mic de judecători de la Secţia a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Călăraşi şi Judecătoria Giurgiu, fără a fi însoţită de argumente. În ilustrarea acestor opinii au fost depuse hotărâri judecătoreşti: Încheierea din 28 octombrie 2015 şi Decizia nr. 1.148 din 3 noiembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 1.121/1.748/2013, hotărâre care nu prezintă relevanţă în raport cu obiectul sesizării; Încheierea din 7 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 35.125/3/2015; Decizia nr. 1.318 din 18 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 22.112/300/2015, definitivă; Încheierea din 26 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 5.340/3/2016; Încheierea din 14 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 40.160/3/2015; Încheierea din 3 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 382/3/2016; Sentinţa nr. 82 din 12 ianuarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare; Sentinţa nr. 15.895 din 27 septembrie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, împotriva căreia s-a declarat apel, termenul de judecată nefiind stabilit; Încheierea din 29 septembrie 2016, pronunţată în Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în Dosarul nr. 9.015/301/2016; Sentinţa nr. 8.518 din 2 septembrie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 967A din 21 martie 2016 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă; Sentinţa nr. 14.739 din 22 decembrie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, apelul declarat împotriva acesteia fiind respins ca tardiv prin Decizia nr. 1.466 din 6 aprilie 2017 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a civilă; Sentinţa nr. 8.770 din 4 august 2016 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, apelul declarat împotriva acesteia fiind respins prin Decizia nr. 1.487 din 10 aprilie 2017 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a civilă; Încheierea din 23 octombrie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 24.244/4/2015; Sentinţa nr. 9.027 din 21 decembrie 2016 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, apelurile declarate împotriva acesteia fiind în curs de soluţionare, fără termen stabilit; Încheierea din 4 noiembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 14.420/3/2015; Sentinţa nr. 8.809 din 21 octombrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 1.526A din 1 octombrie 2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă; Sentinţa nr. 8.808 din 21 octombrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 2.124R din 25 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă; Sentinţa nr. 6.548 din 23 septembrie 2015 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 878A din 29 februarie 2016 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă; Încheierea din 17 septembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în Dosarul nr. 2.614/303/2014, definitivă prin respingerea apelului; Sentinţa nr. 1.308 din 26 februarie 2014 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, schimbată în parte prin Decizia nr. 921 din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a civilă, definitivă; Sentinţa civilă nr. 8.266 din 6 noiembrie 2014 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 958A din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a civilă; Decizia nr. 59 din 4 aprilie 2014 a Tribunalului Călăraşi – Secţia civilă, irevocabilă; Decizia nr. 451F din 24 martie 2015 a Tribunalului Ialomiţa – Secţia civilă, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 1.352 din 24 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a civilă.

Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile, potrivit căruia acţiunea în restituirea prestaţiilor este prescriptibilă în termen de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului; judecătorii din cadrul Tribunalului Alba şi Tribunalului Sibiu au susţinut că acţiunea este imprescriptibilă, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958; Tribunalul Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a comunicat punctul de vedere al judecătorilor în sensul că acţiunea este imprescriptibilă dacă petitul în restituirea pretenţiilor este formulat împreună cu acţiunea în constatarea nulităţii clauzei abuzive, însă este prescriptibilă în 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin s-a constatat nulitatea clauzei abuzive, dacă s-a formulat pe cale principală. S-au anexat hotărâri judecătoreşti în ilustrarea acestor opinii, respectiv: Sentinţa nr. 723 din 15 octombrie 2015 a Judecătoriei Sebeş, definitivă prin Decizia nr. 589/A din 26 mai 2016 a Tribunalului Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă; Sentinţa nr. 115 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Câmpeni, definitivă prin Decizia nr. 688/A din 9 iunie 2016 a Tribunalului Alba – Secţia a II-a de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă; Decizia nr. 163 din 12 februarie 2016 a Tribunalului Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, definitivă; Sentinţa nr. 1.270 din 26 aprilie 2016 a Judecătoriei Deva, definitivă prin Decizia nr. 313 din 28 februarie 2017 a Tribunalului Hunedoara – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal; Sentinţa nr. 1.322 din 4 mai 2016 a Judecătoriei Deva, definitivă prin Decizia nr. 1.639/A din 29 noiembrie 2016 a Tribunalului Hunedoara – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal; Sentinţa nr. 1.884 din 7 iulie 2016 a Judecătoriei Petroşani, aflată în prezent în apel la Tribunalul Hunedoara, pronunţarea fiind amânată la 6 iunie 2017; Sentinţa nr. 53 din 26 ianuarie 2016 a Judecătoriei Câmpeni, definitivă prin Decizia nr. 995/A din 23 septembrie 2016 a Tribunalului Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, precum şi Sentinţa nr. 876 din 12 noiembrie 2015 a Judecătoriei Sebeş, definitivă prin Decizia nr. 1.383/A din 24 noiembrie 2016 a Tribunalului Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă fiind nerelevante sub aspectul analizării chestiunilor de drept semnalate.

Curtea de Apel Bacău a comunicat că pe rolul acestei instanţe nu a identificat jurisprudenţă în materia ce face obiectul sesizării. Tribunalul Neamţ a comunicat opinia judecătorilor, potrivit căreia acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act constatat nul este prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani. Cât priveşte începutul curgerii termenului de prescripţie, judecătorii Secţiei I civile au apreciat că acesta se identifică cu data promovării acţiunii în constatarea nulităţii contractului de credit bancar, pe când judecătorii Secţiei a II-a civilă au considerat că este data la care instanţa a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale. În acest ultim sens, s-a depus Decizia nr. 144/RC din 10 iunie 2014, definitivă. Colectivele de judecători din cadrul Judecătoriilor Piatra-Neamţ, Târgu Neamţ şi Bicaz, precum şi ai Tribunalului Bacău, Judecătoriilor Moineşti, Buhuşi şi Oneşti au arătat că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act constatat nul este prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută, fiind anexată Decizia nr. 270 din 3 martie 2016 a Tribunalului Bacău – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, definitivă. Judecătoria Bacău a comunicat că punctul de vedere al judecătorilor este în sensul că acţiunea este imprescriptibilă atunci când este accesorie cererii de constatare a nulităţii absolute a actului juridic şi este prescriptibilă în 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulităţii absolute, atunci când este formulată pe cale separată. A comunicat Sentinţa nr. 2.412 din 20 aprilie 2015, definitivă prin Decizia nr. 270 din 3 martie 2016 a Tribunalului Bacău – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Curtea de Apel Braşov a înaintat opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Covasna, care au apreciat că acţiunea este prescriptibilă în termenul de 3 ani, ce începe să curgă de la data constatării nulităţii clauzei contractuale, dar şi pe cea a judecătorilor din cadrul Tribunalului Braşov, care au susţinut că dreptul la acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul este imprescriptibil; în acest sens s-au depus deciziile nr. 673/A din 8 aprilie 2016 şi nr. 1.986/A din 25 noiembrie 2016, pronunţate de Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, definitive.

Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Cluj au comunicat că practica judiciară este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act constatat nul este prescriptibilă extinctiv, termenul începând să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută a respectivului act; aceeaşi opinie a fost exprimată şi de judecătorii din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, Judecătoriei Gherla, Judecătoriei Turda, Judecătoriei Baia Mare, Judecătoriei Sighetu Marmaţiei şi Tribunalului Sălaj. În ilustrarea acestei opinii, au fost înaintate următoarele hotărâri judecătoreşti relevante: Decizia nr. 1.062 din 15 decembrie 2016 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a civilă, definitivă; Decizia nr. 1.599 din 17 iunie 2016 a Curţii de Apel Cluj – Secţia I civilă, definitivă; Sentinţa nr. 4.802 din 13 mai 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare; Sentinţa nr. 8.490 din 7 octombrie 2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, aflată în apel, pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, cu termen de judecată la 12 iunie 2017; Decizia nr. 1.244 din 17 decembrie 2013 a Tribunalului Sălaj; încheierile din 23 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.726/211/2016), din 9 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.664/211/2016), din 6 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.185/211/2016), din 26 martie 2014 (în Dosarul nr. 19.380/211/2013), din 7 aprilie 2015 (în Dosarul nr. 15.653/211/2014), din 2 iunie 2015 (în Dosarul nr. 15.611/211/2014), din 18 noiembrie 2014 (în Dosarul nr. 13.837/211/2014), din 30 septembrie 2014 (în Dosarul nr. 10.833/211/2014), din 28 octombrie 2014 (în Dosarul nr. 15.191/211/2014), din 8 decembrie 2015 (în Dosarul nr. 11.510/211/2015), din 1 martie 2016 (în Dosarul nr. 20.497/211/2015), din 21 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.985/211/2016), din 23 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.726/211/2016), pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca. Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Judecătoriei Vişeu de Sus a fost în sensul că o asemenea acţiune este imprescriptibilă extinctiv.

Curtea de Apel Constanţa a transmis nota Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal, din care a rezultat că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă, termenul începând să curgă de la data constatării nulităţii clauzei, prin hotărâre definitivă; în acest sens s-au anexat Sentinţa nr. 476 din 22 martie 2016 a Tribunalului Tulcea – Secţia civilă şi de contencios administrativ, definitivă prin Decizia nr. 116 din 22 februarie 2017 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; Sentinţa nr. 746 din 4 aprilie 2016 a Tribunalului Constanţa – Secţia a II-a civilă, definitivă prin Decizia nr. 686 din 21 decembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Curtea de Apel Craiova a comunicat punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile, potrivit căruia acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, iar termenul începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulităţii absolute, acelaşi punct de vedere fiind împărtăşit şi de judecătorii din cadrul Tribunalului Mehedinţi – Secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a anexat sentinţele Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin nr. 2.143 din 9 iunie 2015 şi nr. 1.728 din 5 mai 2014, definitive. Judecătorii din cadrul Tribunalului Olt – Secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au exprimat un punct de vedere potrivit căruia se aplică termenul de prescripţie prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe să curgă de la data constatării definitive a nulităţii actului. Judecătorii din cadrul Tribunalului Gorj – Secţia a II-a civilă au considerat că nu este prescriptibilă extinctiv acţiunea în constatarea nulităţii care, în practică, este însoţită şi de un capăt de cerere în restituirea prestaţiilor, ce are acelaşi regim; în acest sens a ataşat deciziile nr. 185 din 5 mai 2015, nr. 101 din 9 martie 2016, nr. 159 din 20 aprilie 2016 şi nr. 700 din 29 noiembrie 2016, definitive.

Curtea de Apel Galaţi a comunicat că opinia majoritară a judecătorilor Secţiei I civile şi din cadrul instanţelor arondate este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor este prescriptibilă, iar termenul de prescripţie curge de la data constatării definitive de către instanţă a nulităţii actului juridic sau a unor clauze din contract; în motivarea acestui punct de vedere s-a susţinut că acţiunea are un caracter patrimonial, că dreptul la acţiune se naşte în momentul constatării nulităţii actului juridic sau a unei clauze din acest act, deoarece unul dintre efectele anulării unui act juridic este repunerea părţilor în situaţia anterioară. A comunicat că pe rolul instanţelor, deşi au existat cauze similare, acestea nu au putut fi identificate în ECRIS, în lipsa unui atare criteriu de identificare.

Curtea de Apel Iaşi a comunicat că opinia unanimă a judecătorilor este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor executate în baza unui act juridic nul absolut este întotdeauna prescriptibilă extinctiv, fiind supusă termenului general de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulităţii absolute şi nu se poate confunda cu acţiunea în constatarea nulităţii absolute, care este, într-adevăr, imprescriptibilă. În ilustrarea acestei opinii s-au depus următoarele hotărâri judecătoreşti: deciziile Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nr. 238/civ din 3 aprilie 2014, irevocabilă; nr. 499/civ din 2 octombrie 2013, irevocabilă; nr. 419/civ din 12 iunie 2014, irevocabilă; sentinţele Judecătoriei Iaşi – Secţia civilă nr. 16.538 din 9 octombrie 2012, definitivă prin nerecurare, nr. 16.830 din 12 octombrie 2012, definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 470/civ din 19 septembrie 2013 a Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; nr. 4.741 din 26 martie 2013, definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 405/civ din 5 iunie 2014 a Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; nr. 2.290 din 17 februarie 2015, definitivă prin admiterea apelului, prin Decizia nr. 183/civ din 22 februarie 2016 a Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; nr. 9.682 din 18 august 2015, definitivă prin nepelare şi nr. 1.402 din 4 februarie 2015, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia nr. 242/civ din 3 martie 2016 a Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Curtea de Apel Oradea a comunicat Decizia nr. 104/C din 21 iunie 2016 a Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, care este în consens cu opinia judecătorilor secţiei, prin care s-a reţinut că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul absolut este o acţiune patrimonială personală, prescriptibilă extinctiv în termenul general de 3 ani, ce începe să curgă de la data rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului. În acest sens este şi punctul de vedere al judecătorilor Secţiei I civile din cadrul Tribunalului Bihor şi Tribunalului Satu Mare.

Curtea de Apel Piteşti a comunicat că pe rolul instanţelor arondate nu a fost identificată practică în materia ce face obiectul sesizării. La nivel teoretic, opinia judecătorilor este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă extinctiv prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul constatării nulităţii absolute a actului juridic în temeiul căruia au fost efectuate prestaţiile.

Curtea de Apel Ploieşti a comunicat că opinia judecătorilor Tribunalului Dâmboviţa este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor este prescriptibilă, fiind o acţiune patrimonială, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor. Aceeaşi opinie a fost exprimată şi de judecătorii de la Tribunalul Prahova, fiind înaintată şi Decizia nr. 1.150 din 13 mai 2016, definitivă. Pe rolul Curţii de Apel Ploieşti a fost identificată şi Decizia nr. 490 din 13 septembrie 2016, definitivă, prin care s-a reţinut caracterul imprescriptibil al acţiunii în restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul unui act juridic lovit de nulitate absolută, apreciindu-se că opinia este în acord cu Decizia nr. 992 din 13 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a civilă, ale cărei considerente au fost citate.

Curtea de Apel Suceava a comunicat că judecătorii din cadrul Secţiei I civile şi-au exprimat opinia teoretică în sensul că o astfel de acţiune este prescriptibilă, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data constatării nulităţii absolute a contractului; judecătorii din cadrul Secţiei a II-a civile şi-au exprimat opinia în sensul că repunerea în situaţia anterioară este imprescriptibilă, având în vedere caracterul imprescriptibil al acţiunii în constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive ce se extinde, practic, şi asupra cererii de repunere în situaţia anterioară şi restituire a sumelor achitate în baza clauzelor anulate, acestea urmând a fi restituite integral, indiferent de intervalul de timp scurs de la data încheierii contractului de credit şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată. Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă a comunicat că opinia judecătorilor este că o astfel de acţiune este imprescriptibilă, deoarece constatarea de către instanţă a caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit are drept consecinţă sancţionarea cu nulitatea absolută a acestor clauze, ce sunt lipsite de efecte juridice retroactiv, de la data încheierii lor, urmarea fiind repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul clauzei nule. Or, în măsura în care instanţa nu s-a pronunţat încă, se apreciază că termenul de prescripţie nu a început să curgă şi, implicit, nu se putea împlini anterior formulării cererii de chemare în judecată; s-au depus hotărâri judecătoreşti relevante, după cum urmează: Decizia nr. 31 din 27 ianuarie 2016, definitivă; Decizia nr. 602 din 19 octombrie 2016, definitivă; Decizia nr. 358 din 8 iunie 2016, definitivă; Decizia nr. 330 din 25 mai 2016, definitivă. Tribunalul Suceava – Secţia I civilă a comunicat opinia judecătorilor, în sensul caracterului prescriptibil al acţiunii în termenul general de prescripţie, ce începe să curgă de la data la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale. Tribunalul Botoşani a înaintat deciziile nr. 834 din 29 septembrie 2015, nr. 408 din 15 martie 2016, nr. 1.470 din 27 septembrie 2017 şi nr. 2.054 din 28 octombrie 2016, definitive, prin care s-a reţinut caracterul imprescriptibil al acţiunilor în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act constatat nul absolut. Judecătorii din cadrul Judecătoriei Rădăuţi au apreciat că o asemenea acţiune este imprescriptibilă extinctiv, iar judecătorii din cadrul Judecătoriei Suceava au comunicat opinia majoritară, în sensul că această acţiune este prescriptibilă, dat fiind caracterul său patrimonial, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale; a ataşat sentinţele nr. 3.258 din 11 iunie 2015, definitivă prin respingerea apelului şi nr. 1.283 din 17 martie 2016, definitivă prin neapelare.

Curtea de Apel Timişoara a comunicat că practica majoritară este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act constatat nul nu este prescriptibilă extinctiv; în acest sens au fost ataşate hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate de Secţia a II-a civilă, respectiv, Decizia nr. 461/A din 30 mai 2016, Decizia nr. 231 din 16 martie 2016 şi Decizia nr. 250 din 22 martie 2016. Potrivit punctului de vedere comunicat de Tribunalul Caraş-Severin, practica Judecătoriilor Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa şi Moldova Nouă este în contradicţie cu cea a tribunalului, în sensul că se apreciază că astfel de acţiuni sunt prescriptibile extinctiv, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data constatării nulităţii absolute. S-au depus deciziile definitive pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nr. 435 din 29 septembrie 2014; nr. 1.265/A din 11 decembrie 2015; nr. 770 din 22 septembrie 2015 şi nr. 777/A din 22 septembrie 2015. Tribunalul Timiş a comunicat că punctul de vedere al judecătorilor este în sensul că, până în anul 2015, în secţia de litigii cu profesionişti, în cazul restituirii prestaţiilor ca urmare a constatării nulităţii absolute a unor clauze abuzive din contractele de credit încheiate între bănci şi consumatori, soluţiile au fost în sensul considerării ca prescrise a sumelor mai vechi de 3 ani anterior formulării cererii de chemare în judecată. Ulterior, practica în acest tip de litigii a fost de a considera sumele prescriptibile, termenul de prescripţie începând să curgă de la momentul constatării nulităţii absolute. Întrucât nu au fost înregistrate acţiuni în restituire pe cale principală, ci doar ca petit subsidiar în diferite tipuri de cereri, nu s-a pus problema tranşării pe cale de excepţie a prescriptibilităţii, nefiind indicate hotărâri judecătoreşti în acest sens. Judecătoria Timişoara a comunicat că practica sa este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul absolut este prescriptibilă, termenul începând să curgă de la data la care s-a constatat în mod definitiv nulitatea absolută. În acest sens s-a depus Sentinţa nr. 11.554 din 9 noiembrie 2016, împotriva căreia s-a declarat apel, nesoluţionat până la data pronunţării prezentei decizii, iar Judecătoria Deta a comunicat un punct de vedere similar, în ilustrarea căruia a depus Sentinţa nr. 1.451 din 29 septembrie 2016, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 97/A din 1 februarie 2017 a Tribunalului Timiş – Secţia a II-a civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia I civilă a comunicat că, în urma verificării jurisprudenţei, au fost identificate Decizia nr. 917 din 22 februarie 2013 şi Decizia nr. 2.554 din 11 iunie 2003, din care rezultă că acţiunea în restituirea prestaţiilor este prescriptibilă, iar termenul de prescripţie se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat nulitatea absolută. Secţia a II-a civilă a comunicat un număr de 3 decizii relevante, respectiv Decizia nr. 2.875 din 26 septembrie 2013, prin care s-a stabilit că dreptul de a cere restituirea prestaţiilor, în situaţia constatării nulităţii unui act juridic, curge de la data constatării de către instanţă a caracterului abuziv al clauzei şi anulării ei, iar dreptul la restituirea prestaţiilor, ca aplicaţie a repunerii părţilor în situaţia anterioară, nu poate curge înainte de a se fi constatat nulitatea clauzei, astfel încât momentul încheierii contractului nu prezintă relevanţă; aceleaşi argumente au fost dezvoltate şi prin Decizia nr. 3.521 din 24 octombrie 2013; Decizia nr. 1.734 din 16 mai 2014, prin care s-a stabilit că acţiunea în restituirea prestaţiilor executate în baza unui act juridic anulat este asimilabilă acţiunii în îmbogăţirea fără justă cauză, caz în care momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este cel de la care păgubitul a cunoscut paguba şi pe cel răspunzător de producerea ei, în speţă aceasta fiind data la care actul juridic a fost desfiinţat. Secţia de contencios administrativ şi fiscal a comunicat că nu a identificat decizii de speţă prin care să se fi dat dezlegare dispoziţiilor în cauză, acestea excedând sferei contenciosului administrativ.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării în prezenta cauză.

Fiind, însă, învestită cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000, Curtea 1 a reţinut, în esenţă, că instanţa este unica autoritate care se poate pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei clauzelor abuzive dintr-un contract şi că răspunderea comercianţilor pentru inserarea unor clauze contrare prevederilor Legii nr. 193/2000 în contractele încheiate cu consumatorii are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale. 1 Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.535 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 25.01.2010. VIII. Opiniile exprimate de specialiştii consultaţi

În privinţa chestiunilor de drept care fac obiectul sesizării de faţă a fost transmisă opinia titularului Catedrei de drept civil şi drept procesual civil a Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi de către formatorii cu normă întreagă din cadrul acesteia. S-a arătat că acţiunea în restituirea prestaţiilor executate în baza unui act juridic constatat nul absolut este una patrimonială, prescriptibilă extinctiv, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul în care hotărârea pronunţată asupra desfiinţării contractului nul este definitivă, în sensul art. 377 din Codul de procedură civilă de la 1865, respectiv art. 633 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost comunicată opinia ştiinţifică a specialiştilor Departamentului de Drept privat din cadrul Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti, respectiv conferenţiar universitar doctor Cristina Zamşa (coordonator), conferenţiar universitar doctor George Ilie, conferenţiar universitar doctor Radu Rizoiu şi asistent universitar doctor Bogdan Vişinoiu, potrivit căreia acţiunea în restituire va dobândi un caracter real sau personal, în funcţie de obiectul obligaţiei de restituire – un bun individual determinat sau un bun de gen. Astfel, dacă se solicită restituirea unui bun individual determinat, acţiunea în restituire va avea caracterul unei acţiuni în revendicare, cu caracter imprescriptibil. În schimb, dacă obiectul restituirii îl reprezintă un bun de gen (sume de bani), acţiunea este una exclusiv personală. Fiind vorba despre o acţiune patrimonială personală, regula impusă atât în actuala, cât şi în vechea reglementare în materia prescripţiei extinctive este prescriptibilitatea acesteia. Relativ la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie în cazul acţiunii în restituire, regimul juridic al prescripţiei extinctive este supus legii în vigoare la data la care a început să curgă acest termen. Momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, atunci când acesta este plasat sub imperiul reglementării anterioare noului Cod civil, este acela al datei la care partea a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul plăţii şi pe beneficiarul acesteia, precum şi faptul rămânerii irevocabile a hotărârii de pronunţare a nulităţii absolute. Pentru contractele încheiate sub imperiul vechiului Cod civil, dar în a căror executare s-au realizat plăţi după data intrării în vigoare a noului Cod civil, prescripţia nu începe să curgă anterior rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii absolute a contractului sau clauzei care constituia cauza juridică a prestaţiei. În principal s-a apreciat că regula aplicabilă este cea dată de art. 2.528 din Codul civil, cu precizarea că partea nu poate fi considerată că a cunoscut sau că ar fi trebuit şi putut să cunoască, anterior rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii absolute, caracterul nedatorat al plăţii. Chiar aplicând art. 2.525 din Codul civil ipotezei de nulitate absolută, s-ar ajunge la aceeaşi concluzie, potrivit cu care prescripţia nu începe să curgă anterior rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii absolute a contractului sau a clauzei care constituia cauza juridică a prestaţiei.

Specialiştii de la Facultatea de Drept din Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti – profesor universitar doctor Gabriel Boroi şi asistent universitar doctor Carla Alexandra Anghelescu – au apreciat că acţiunea în restituirea prestaţiilor având ca obiect plata unor sume de bani, ca urmare a desfiinţării actului juridic civil în temeiul căruia acestea au fost achitate, fiind o acţiune patrimonială şi personală, este supusă prescripţiei extinctive în termenul general de prescripţie de 3 ani. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al acţiunii în restituirea prestaţiilor executate în baza unui act juridic desfiinţat îl constituie data naşterii dreptului la acţiune, anume data la care hotărârea judecătorească prin care s-a dispus desfiinţarea actului a devenit executorie, moment ce urmează a fi stabilit conform dispoziţiilor procesual-civile aplicabile în cauza în care aceasta a fost pronunţată. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, cu privire la regularitatea sesizării, gradul de dificultate şi noutatea chestiunii de drept. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută, aceea de a pronunţa o decizie interpretativă de principiu în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare la nivel naţional, se impune în primul rând evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care o generează, cât şi a condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de interpretare.

Aceasta presupune verificarea îndeplinirii simultane a tuturor condiţiilor prevăzute pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, condiţii extrase din dispoziţiile legale, redate în cele ce urmează.

Astfel, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condi