ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 490/2016

Decizia nr. 490/2016 Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 03 martie 2008, sub nr. x/121/2008, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Galați și SC B. SA Galați, a solicitat obligarea deținătorului imobilului - teren situat în Galați, în suprafață de 400 mp, ia restituirea acestuia în condițiile Legii nr. 10/2001 și cele ale Legii nr. 247/2005. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 25, art. 27 alin. (2), art. 28 și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile Legii nr. 247/2005. Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții C., D. și E. (fila 68), intervenienții au solicitat admiterea acesteia în principiu, constatarea faptului că sunt proprietarii terenului ce face obiectul cauzei și obligarea pârâților să le respecte dreptul de proprietate și posesia asupra terenului menționat.

Totodată, intervenienții au solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C. proc. civ., art. 25 și următoarele din Legea nr. 10/2001. Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată la data de 23 iunie 2008 (fila 74), intervenienta SC F. SRL a solicitat ca, în măsura în care se va dovedi că suprafața de teren indicată de reclamantă este inclusă în suprafața de teren pe care se află construcțiile proprietatea, sa, să i se recunoască existența unui drept de superficie cu titlu gratuit în favoarea sa. Pârâta SC B. SA a formulat cerere de chemare în garanție a G. (fila 254) și a solicitat ca, în situația în care acțiunea principală va fi admisă, să fie obligată chemata în garanție la plata sumei de 60.000 lei actualizată la prețul pieței, reprezentând contravaloarea suprafeței de 400 mp teren situat în Galați.

Totodată pârâta a solicitat obligarea chematei în garanție la piața cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2378 din 19 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Galați, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Galați, a respins excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul Municipiul Galați, ca fiind invocate de o persoană fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC H. SRL Galați prin SC I. SRL Galați, a admis excepția tardivității cererii de chemare în garanție formulată de SC B. SA Galați invocată de mterveniențiî în interes propriu C.și B., a respins ca tardiv formulată cererea de chemare în garanție, a respins ca fiind rămase fără obiect excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de chemata în garanție G. București, a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta A., a respins ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții B.- prin procurist H., E. prin procurist H., și C. și a respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC F. SRL Galați.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Galați instanța a constatat că aceasta este întemeiată întrucât terenul revendicat de reclamantă și intervenienții B., E. și C. nu se află în administrarea municipiului Galați. Referitor la pârâta SC H. SRL Galați, s-a constatat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece prin Sentința comercială nr. 1246 din 16 noiembrie 2007 a Tribunalului Galați, în baza art, 131. din Legea nr. 85/2006, s-a dispus față de această societate închiderea procedurii insolvenței și radierea din Registrul Comerțului. În ce privește excepția tardivității cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC B. SA la 29 mai 2009, invocată de intervenienții în interes propriu E. și B., s-a constatat că față de dispozițiile art. 61 alin. (1) coroborate cu art. 134 C. proc.

civ., această cerere a fost tardiv introdusă, prima zi de înfățișare fiind la 2 aprilie 2008. Prin Decizia civilă nr. 234/A din 21 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apei Galați, instanța a admis apelui civil declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 2378 din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/121/2008 în contradictoriu cu pârâții Municipiul Galați prin primar, SC B. SA Galați, SC H. SRL prin lichidator judiciar SC I. SRL Galați, SC F. SRL Galați și G. București, a desființat sentința civilă nr. 2378 din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Galați și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin Decizia civilă nr. 6103 din 09 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 234/A din 21 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Decizia civilă nr. 6103 din 09 octombrie 2012, a respins ca nefondat recursui declarat de pârâta SC B. SA împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel. Înalta Curte a apreciat că nu se poate reține că, prin trimiterea Ia dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, prima instanță ar fi intrat implicit în cercetarea fondului cauzei, de vreme ce nu s-a reținut și nici nu s-a motivat cererea privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate după înregistrarea notificării, conform ipotezei prevăzute de dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, text legal care a fost invocat de reclamantă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, în rejudecare, sub nr. x/121/2008. Prin cererea formulată la data de 07 octombrie 2013 (fila 15 dosar rejudecare), reclamanta A., în contradictoriu cu parații SC H. SA, SC K. SRL Galați, și SC B. SA Galați a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare înregistrat din 26 martie 2002, încheiat între SC H. SA și SC K. SRL Galați și a contractului de vânzare - cumpărare din 16 aprilie 2003 încheiat între SC K. SRL și SC B. SA privind terenul în litigiu, respectiv terenul situat în Galați, pentru încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005. În ședința publică din data de 04 septembrie 2014, instanța a pas în discuție introducerea în cauză, în calitate de pârâta G. și, la solicitarea reclamantei, s-a dispus introducerea acesteia în cauză în calitate de pârâtă.

Prin întâmpinarea formulată (fila 227 - dosar rejudecare), pârâta E., a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive. În motivarea excepției invocate, pârâta a arătat că imobilul în cauză a fost identificat anterior emiterii notificării de către reclamantă și intervenienți, în patrimoniul SC H. SA, societate cu privire la care pârâta mai deținea un procent de 18,4455% din capitalul social, iar competența soluționării notificării a fost declinată în favoarea acestei societăți. Prin sentința civilă nr. 118 din 4 februarie 2015 a Tribunalului Galați s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei SC H. SA. S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC H. SA, prin SC I. SRL Galați, cu sediul în mun.

Galați, jud. Galați, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință. S-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a SC K. SRL. S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC K. SRL Galați, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință. A fost respinsă excepția prematurității acțiunii, ca nefondată. A fost respinsă excepția inadmisibilitățu acțiunii, ca nefondată. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Galați. S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galați, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană tară calitate procesuală pasivă.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E., ca nefondată. A fost admisă excepția tardivității cererii de chemare în garanție E., formulată de pârâta SC B. SA, prin administrator judiciar SC J. SRL Filiala București. S-a respins cererea de chemare în garanție E., formulată de pârâta SC B. SA, ca fiind tardiv formulată. S-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a G. și excepția lipsei calității procesuale pasive a E., invocată cu referire la aceeași cerere, ca fiind rămase rară obiect.

S-a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții C. , D. și C., prin procurist H. S-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu SC B. SA, prin administrator judiciar SC J. SRL Filiala București și SC L. SRL Galați, cu referire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 26 martie 2002, a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 16 aprilie 2003 și a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 12 ianuarie 2011, ca nefondată.

S-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A., în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâta K. S-a admis în parte cererea de intervenție principală formulată de intervenienții C. , D. și C. A fost obligată pârâta M. (fosta E.) la restituirea prin echivalent, conform dispozițiilor Legii nr. 165/2013, către reclamanta A. și intervenienții C., D. și C., a imobilului în suprafață de 400 mp situat în Galați. A fost respinsă cererea de restituire în natura a imobilului, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta M. (fosta L.), ca nefondată. A fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, formulată de intervenienții C., D. și C., în contradictoriu cu pârâta M. (fosta L.), ca nefondată.

S-a respins cererea de intervenție principala formulată de intervenienta SC O. SRL, ca fiind rămasă fără obiect. A obligat pe pârâta M. (fosta L.) la plata către reclamanta A. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel M. (fosta L.) care a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că imobilul revendicat se evidenția în patrimoniul SC H. SA, la care apelanta deținea un procent de 18,4455% din capitalul social, un număr de 17.994 acțiuni cu valoare nominală de 25.000 lei acțiunea, valoarea totală a acestora acoperind valoarea imobilului revendicat. Prin Decizia civilă nr. 153/A din 7 octombrie 2015 Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de M. (fostă L.) împotriva sentinței civile nr. 118 din 04 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/121/2008.

Instanța de apel a reținut că din probele administrate în cauză (contractul de vânzare-curnpărare din 01 iulie 1939 - fila 5, adresa din 2009 emisa de Primăria Galați, privind renumerotarea străzilor - fila 127, foaia matricolă din anii 1958-1961-fila 63, concluzii raport de expertiză-fila 149) rezultă că soții P. și R. au fost proprietarii suprafeței de 400 mp. Din probele dosarului mai rezultă că reclamanta și intervenienții au dovedit calitatea de succesori ai foștilor proprietari, așa cum rezultă din certificatele de moștenitor din 11 septembrie 1992 (fila 7), din 4 septembrie 2006 (fila 93), din 1 mai 2002 (fila 137-dosar rejudecare) și din 1 mai 2002 (fila 135 dosar rejudecare).

Imobilul a fost trecut în proprietatea statului fără titlu, iar ulterior, prin Decizia nr. 565 din 19 noiembrie 1968 și Decizia nr. 18 din 1 februarie 1978 emise de Consiliul Popular al Județului Galați (filele 125,126), o suprafață de 6.470 mp (în fapt 7.755 mp), ce includea și suprafața de 400 mp din prezenta cauză, a fost trecută în Administrarea Consiliului Executiv al Consiliului Popular Galați în administrarea S. Galați. În baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 2002, a fost recunoscut dreptul de proprietate ai SC H. SA asupra suprafeței de 7.755 mp, ce a fost înscris în Cartea Funciară (fila 103, fila 204 - dosar rejudecare). Conform documentației topografice suprafața de 676,44 mp era ocupată de construcții.

Ulterior, prin mai multe acte succesive de vânzare-cumpărare din 26 martie 2002 (fila 256), din 16 aprilie 2003 (fila 258), din 12 ianuarie 2011 (fila 96), dreptul de proprietate asupra suprafeței de 7.755 mp teren a fost transmis către SC K. SRL, SC B. SA și SC L. SRL, menționându-se în contracte că pe acest teren se află construcțiile proprietatea SC H. SA, în suprafață de 676,44 mp, fiind constituit un drept de superficie în favoarea proprietarului construcțiilor - SC H. SA și, ulterior, SC F. SRL conform sentinței civile nr. 3572 din 22 iunie 2004, aceasta din urmă societate dobândind construcțiile în cadrul unei executări silite împotriva debitoarei SC H. SA (filele 311, 313 - dosar rejudecare - filele 80,86).

În continuare, prin contractul de vânzare-cumpărare din 13 octombrie 2014 SC F. SRL, societate în. faliment, a transmis intervenientei SC O. SRL dreptul de proprietate asupra imobilelor construcții (fila 269 - dosar rejudecare). Conform actelor de la dosarul cauzei pârâtele SC H. SA și SC K. SRL au fost radiate ca urmare a închiderii procedurii falimentului (filele 242, 247, 249, 233, 157 dosar). Raportat la această situație de fapt atipică, corect instanța a apreciat că Legea nr. 10/2001 nu conține o dispoziție expresă care să reglementeze această ipoteză și a aplicat prin analogie dispozițiile art. 4 alin. (1) din Titlul I al Legii nr. 247/2005.

Astfel, de principiu, potrivit reglementarilor din art. 21 din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, deținute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public, imobilul ar fi trebuit să fie restituit în natură prin decizie a organelor de conducere ale unității deținătoare. Aceleași obligații erau instituite conform dispozițiilor ar. 21 alin. (2) și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatista este acționar minoritar al unității ce deține imobilul dacă valoarea acțiunilor sau a părților sociale este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură se cere.

Astfel, în principiu, aceste dispoziții ar fi fost aplicabile in cauză. Din actele și lucrările dosarului rezultă că nu a fost identificat actul de preluare al imobilului de către stat, reclamanta probând că autorii săi l-au dobândit prin actul de vânzare-cumpărare din 1938 și că în perioada 1958-1961 (fila 8, fila 63) autoarea R. a plătit impozite pentru teren. în continuare, pentru perioada 1962-1968 nu au fost identificate acte de preluare, cert este însă că prin Decizia nr. 565 din 19 noiembrie 1968 și Decizia nr. 18 din decembrie 1978 imobilul a fost trecut din administrarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular în administrarea S. Galați. În aceste condiții, în mod corect a făcut Tribunalul Galați aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. e) din H.G.

nr. 250/2007 apreciind că faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă a imobilului ce nu a fost răsturnată de alte probe. Din actele și lucrările dosarului mai rezultă ca imobilul era evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale la care o autoritate publică deținea 17.994 acțiuni cu valoare de 25.000 lei/acțiune, reprezentând un procent de 18,4455% din capitalul social, valoarea totală a acestora acoperind valoarea imobilului revendicat, situație ce ar fi atras incidența dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001. Singurul impediment, însă, îl constituie faptul că entitatea deținătoare SC H. SA, în favoarea căreia L., și-a declinat competența (fila 49) prin Decizia nr. 50 din 25 ianuarie 2005 a fost radiată în Registrul Comerțului, fără a soluționa în vreun fel notificarea, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1246 din 16 noiembrie 2007 (filele 247-248 vol. II dosar fond).

Or, legiuitorul nu a avut în vedere o astfel de ipoteză a radierii persoanei juridice învestite cu soluționarea notificării după intrarea în vigoare a legii. Există, însă, dispoziții exprese pentru încetarea activității persoanei juridice anterior intrării în vigoare a legii.

Conform art. 4 alin. (1) din Titlul l al Legii nr. 247/2005 „în cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, societatea comercială prevăzută la art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse prin prezentul titlu, șî-a încetat activitatea ca persoană juridică, competența de soluționare a cererii de restituire revine entității care a exercitat, în numele statului, calitatea de acționar la respectiva societate comercială.” Din aceste considerente, apreciind că singura soluție posibilă este aplicarea prin analogie a acestor dispoziții legale, pentru a evita denegarea de dreptate, instanța de apel a constatat că apelanta are calitate procesuală pasivă, revenindu-i competența de soluționare a notificării în calitate de acționar în numele statului la fosta societate SC H. SA, astfel că a dispus respingerea apelului ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs M. (fosta L.) București care a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând ca imobilul revendicat se evidenția în patrimoniul SC H. SA, la care M. deținea un procent de 18,4455% din capitalul social, un număr de 17.994 acțiuni cu valoare nominală de 25.000 lei acțiunea, valoarea totală a acestora acoperind valoarea imobilului revendicat. Pârâta M. (fosta L.) București și-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat, iar pe fond, respingerea acțiunii față de K. Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, în considerarea argumentelor ce succed, ceea ce exclude analiza excepției autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinare de intimata SC L. SRL.

Conținutul motivelor de recurs este identic motivelor de apel, cu singura mențiune a formulării împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, Întrucât decizia pronunțată în apel este supusă recursului, în condițiile art. 299 C. proc. civ., motivele care pot fi invocate prin cererea de recurs trebuie să vizeze modul de soluționare a cererii de apel. Prin decizia pronunțată în apel se arată că singura soluție posibilă pentru a evita denegarea de dreptate este aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Titlul I al Legii nr. 247/2005.

în conformitate cu aceste dispoziții, în cazul în care, la data intrării în vigoare a legii, societatea comercială prevăzută la art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările ulterioare, și-a încetat activitatea ca persoană juridică, competența de soluționare a cererii de restituire revine entității care a exercitat, în numele statului, calitatea de acționar la respectiva societate comercială. Din aceste considerente, instanța de apel a constatat că M. (fostă L.) are calitate procesuală pasivă, revenindu-i competența de soluționare a notificării în calitate de acționar în numele statului la fosta societate SC H. SA.

În cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici care sa vizeze raționamentul adoptat de instanța de apel. Se reiau susținerile formulate în cererea de apel în sensul că M. deținea un procent de 18,4455% din capitalul social al SC H. SA, motiv pentru care s-a decimat competența de soluționare a notificării din 10 iulie 2001 către SC H. SA, prevalându-se de dispozițiile art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Nu se face vreo referire ia dispozițiile art. 4 alin. (1) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, reținute de instanța de apel, în raport de faptul că entitatea deținătoare SC H. SA, în favoarea căreia N. și-a declinat competența (fila 49) prin Decizia nr. 50 din 25 ianuarie 2005 a fost radiată în Registrul Comerțului, fără a soluționa în vreun fel notificarea, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1246 din 16 noiembrie 2007 (filele 247-248 vol. II dosar fond).

Or, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tinda a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței de apel, în soluționarea cererii de apel, obiect al recursului eonstituindu-l decizia pronunțată în apel. Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate ale acelei hotărâri, or din conținutul recursului formulat, rezultă că nici o critică nu vizează nelegalitatea deciziei din apel, echivalând practic cu o nemotivare. Potrivit art. 306 coroborat cu art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., este nul recursul nemotivat în termenul legai, cererea trebuind să cuprindă, sub sancțiunea nulității, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Având în vedere că cererea de recurs nu respectă aceste dispoziții procedurale, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 306 alin. (1) C. proc. civ. - neputând fi identificate motive de ordine publică, în sensul alin. (2) al aceluiași articol.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de pârâta M. (fostă L.) împotriva Deciziei nr. 153/A din data de 7 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția a I-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2016.