ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1198/2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Instanța a fost învestită cu soluționarea a două cereri principale, conexate, care au următorul obiect:

Reclamantul-pârât A. a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA Galați să îi vândă terenul în suprafață de 1.573 mp aferent construcțiilor proprietatea sa, din mun. Galați, la prețul de 30 euro/mp, respectiv la suma totală de 47.190 euro. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta-pârâtă SC B. SA Galați, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare a terenului proprietatea reclamantei, situat în Galați, în suprafață de 1.537 mp, în principal pentru un preț egal cu valoarea în euro a terenului de la momentul pronunțării de către Tribunalul Galați a Sentinței nr. 2209 din 12 octombrie 2007 și, în subsidiar, pentru un preț egal cu valoarea în euro a terenului, la prețul pieții din prezent. A solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului în RON a prețului stabilit potrivit primului capăt de cerere, la cursul BNR din ziua plătii efective. A cerut obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului, aferentă dreptului de superficie al pârâtului asupra terenului, de la momentul pronunțării Sentinței nr. 2209/2007 până la data când pârâtul va deveni proprietar al terenului. A solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 768 din 14 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014, a fost admisă în parte acțiunea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA; a fost admisă în parte cererea conexă formulată de reclamanta SC B. SA Galați în contradictoriu cu pârâtul A.; a fost obligată pârâta SC B. SA Galați să vândă și a fost obligat reclamantul A. să cumpere, imobilul-teren, în suprafață de 1.573 mp, situat în Municipiul Galați, la prețul de 110 euro/mp și la un preț total de 173.030 euro. Au fost respinse celelalte capete de cerere, ca nefondate și a fost obligată pârâta SC B. SA Galați să plătească reclamantului A. suma de 5.258 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței tribunalului, precum și împotriva încheierilor interlocutorii din 9 octombrie 2015 și 25 ianuarie 2016 (pronunțate în Dosarul nr. x/2014), pârâta SC B. SA Galați a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 188/A din 17 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I a civilă a fost respins ca nefondat.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., împotriva Deciziei civile nr. 188/A din 17 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, SC B. SA a declarat recurs.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, respectiv, Curții de Apel Galați, iar, în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., solicită respingerea cererii formulate de intimat, ca inadmisibilă.

Recurenta-pârâtă susține, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs, apreciază că decizia atacată a fost dată cu încălcarea principiului nemijlocirii probelor (art. 16 C. proc. civ.), principiul legalității cu privire la modalitatea de administrare a probei cu expertiza (art. 7, art. 337 și art. 338 C. proc. civ.) și principiul contradictorialității (art. 14 C. proc. civ.).

Totodată, decizia instanței de apel nu cuprinde, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivele pentru care a fost înlăturată cererea principală a pârâtei de achitare a prețului terenului de la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 2209/2007.

În opinia recurentei, Tribunalul Galați, în mod eronat, a concluzionat că doar la momentul pronunțării prezentei hotărâri se poate aprecia că toate clauzele contractului au fost stabilite și determinate, sens în care va avea în vedere prețul practicat pe piața imobiliară a municipiului Galați în perioada iunie 2016, și nu perioada anului 2007.

Având în vedere faptul că din cauza tergiversării încheierii contractului de vânzare de către intimat, valoarea terenului a scăzut, recurenta nu ar putea fi prejudiciată prin diminuarea prețului vânzării, sens în care vânzarea trebuie făcută, în principal, pentru un preț egal cu valoarea în euro a terenului de la momentul pronunțării de către Tribunalul Galați a Sentinței civile nr. 2209 din 12 octombrie 2007, stabilită în baza unui raport de expertiză, aceasta fiind, de altfel, și solicitarea principală a SC B. SA

Apreciază că scopul urmărit de intimat este acela de a obține terenul aflat în proprietatea recurentei la un preț derizoriu, tergiversând astfel încheierea contractului.

Or, trebuie avută în vedere rațiunea dispozițiilor legale care reglementează obligația încheierii contractului de vânzare cumpărare, în temeiul cărora a fost pronunțată și sentința nr. 2209/12.10.2007.

Recurenta critică decizia atacată și din perspectiva faptului că a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs, apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 11 ale Decretului-lege nr. 115/1938, art. 22 ale Decretului nr. 167/1958, art. 21 din Legea nr. 7/1996 coroborate cu noile dispoziții ale art. 697 din Noul C. civ.

Se invocă și încălcarea dispozițiilor art. 2512 alin. (1) și (2), art. 2513 din Noul C. civ. și art. 8 din Decretul nr. 167/1958; încălcarea dispozițiilor art. 1073, 1077 și art. 1295 C. civ. de la 1864.

Un ultim motiv de recurs îl reprezintă încălcarea autorității de lucru judecat - motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, solicită a se constata că prezentei cereri formulate de intimatul A. i se opune autoritatea de lucru judecat a Sentinței irevocabile nr. 2209 din 12 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2006.

Instanțele de judecată, arată recurenta, s-au pronunțat deja cu autoritate de lucru judecat asupra obligării recurentei la vânzarea terenului prin negociere directă între părți, la prețul pieței, astfel cum prevăd dispozițiile legale, neputându-se pronunța o hotărâre diferită asupra aceleiași chestiuni.

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 14 iunie 2017, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului întocmit în cauză.

Recurenta-reclamantă SC B. SA a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 februarie 2018 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., formulată de petenta SC B. SA și, constatându-se că recursul declarat de recurenta-reclamantă SC B. SA este admisibil în principiu, că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului, la data de 18 aprilie 2018, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, ținând cont și de apărările formulate prin întâmpinare, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că decizia atacată a fost dată cu încălcarea principiului nemijlocirii probelor (art. 16 C. proc. civ.), principiul legalității cu privire la modalitatea de administrare a probei cu expertiză (art. 7, art. 337 și art. 338 C. proc. civ.) și principiul contradictorialității (art. 14 C. proc. civ.), însă criticile formulate vor fi înlăturate.

Criticile recurentei care vizează încălcarea principiului contradictorialității și nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților, se constată că au fost formulate omisso medio, fără să fi constituit motiv de apel.

De precizat că proba cu expertiză, de care se prevalează recurenta, nu a fost administrată în apel, prin cererea de apel nu au fost aduse critici cu privire la încălcarea principiilor amintite și, deși SC B. SA a făcut trimitere la administrarea probei cu expertiză, nemulțumirile acesteia au fost cu totul altele decât cele invocate în cuprinsul cererii de recurs.

De altfel, sub pretinsa incidență a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că instanța de apel nu a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză, tinzând, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, ceea ce nu mai este posibil în această etapă procesuală.

Se impune precizarea că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Apelul, prin efectul său devolutiv, a permis instanței să concluzioneze că, în speță, instanța de fond în mod concret a reținut situația de fapt, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză și, ținând cont de dispozițiile legale aplicabile speței, a stabilit în mod legal și temeinic faptul că, în principiu există consimțământul părților pentru efectuarea actului de dispoziție, că reclamantul are posesia terenului, că între părți există neînțelegeri doar cu privire la prețul vânzării (în ceea ce privește data la care se raportează aceasta, intervenind modificări considerabile pe piața imobiliară, precum și a cuantumului efectiv al acestuia), reținând corect că aspectul litigios vizează doar acest element specific vânzării, respectiv prețul.

Sunt lipsite de justificare susținerile recurentei în sensul că intimatul a amânat, în mod exagerat, încheierea contractului de vânzare-cumpărare a terenului, astfel încât valoarea terenului a scăzut în mod considerabil, în condițiile în care cele două părți nu au reușit să ajungă la un consens în ceea ce privește prețul de tranzacționare al terenului, împrejurare care a generat prezentul litigiu.

Vor fi înlăturate și criticile referitoare la faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care a fost înlăturată cererea reclamantei de achitare a prețului terenului de la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 2209/2007.

Hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă.

Instanța de apel a avut în vedere criticile esențiale invocate de apelantă, iar obligația de a-și motiva decizia nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument.

Instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond nu a luat în considerare propunerea expertului, ci oferta imobiliară practicată pe piață, apreciind că aceasta este mai apropiată de valoarea reală a terenului.

Contrar susținerilor recurentei, nu poate fi reținut nici motivul de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Aceasta întrucât, în mod eronat, recurenta pretinde că, potrivit Sentinței civile nr. 2209 din 12 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. x/2006, rămasă definitivă la 16 mai 2008, părțile litigante au fost obligate încă de la acel moment, la vânzarea, respectiv cumpărarea terenului aferent construcțiilor aflate în proprietatea reclamantului, la prețul pieței, întrucât prin sentința amintită nu a fost determinat prețul, ci s-a stabilit doar caracterul determinabil al acestuia.

Este de necontestat că prin Sentința civilă nr. 2209 din 12 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. x/2006, rămasă definitivă la 16 mai 2008, pârâta a fost obligată să vândă reclamantului terenul aferent construcțiilor proprietatea reclamantului din mun. Galați și s-a constatat dobândit de către reclamant dreptul real de superficie, constând în dreptul de proprietate al construcțiilor și un drept de folosință asupra terenului de sub construcții.

Este știut că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părți.

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv de natură să oprească o nouă judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Între excepția autorității de lucru judecat și puterea de lucru judecat, există o distincție clară. Astfel, condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni (părți, obiect și cauză juridică) ce oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Prin urmare, în mod legal nu a putut fi reținută excepția autorității de lucru judecat, obiectul prezentei cauze (stabilirea prețului terenului aferent construcțiilor proprietatea reclamantului) nefiind identic cu cel ce a făcut preocuparea instanței în cadrul dosarului finalizat cu pronunțarea Sentinței civile 2209/2007 a Tribunalului Galați (constatarea dreptului de superficie al reclamantului și obligarea pârâtei să-i vândă acestuia terenul aferent construcțiilor).

Totodată, raportându-se justificat la puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 2209/2007, în concordanță cu cele reținute de prima instanță, în mod corect instanța de apel a reținut că, începând cu data de 4 octombrie 2002, data procesului-verbal de adjudecare prin care reclamantul A. a dobândit activul din Galați, acesta a dobândit un drept și o vocație la cumpărarea terenului aferent construcției, condiționată de negocierea directă dintre părți vizând prețul, dar că, începând din 16 mai 2008 (data rămânerii definitive a Sentinței civile 2209/2007) reclamantul a folosit terenul, cu titlu, în baza unui drept și cu bună credință, astfel încât nu poate fi obligat la plata contravalorii dreptului de folosință teren aferent construcției).

În consecință, nu pot fi primite criticile referitoare la respingerea capătului de cerere privind contravaloarea dreptului de folosință și nici cele cu privire la încălcarea art. 8 din Decretul nr. 167/1958, sub acest din urmă aspect instanța de apel arătând în mod legal că, față de motivarea dată asupra respingerii capătului de cerere vizând obligarea reclamantului la plata contravalorii reprezentând lipsa de folosință, soluția pronunțată prin încheierea interlocutorie din 25 ianuarie 2016 (prin care Tribunalul Galați a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune cu privire la capătul formulat de SC B. SA Galați privind obligarea reclamantului-pârât A. la plata contravalorii lipsei de folosință, cu referire la perioada cuprinsă în intervalul 12 octombrie 2007 - 30 septembrie 2011), apare ca fiind lipsită de consecințe juridice și nu se impune a fi reformată.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în speță, nici acest motiv de recurs nu-și găsește incidența pentru considerentele care urmează.

Este de reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.:

"actele juridice încheiate ori după caz, săvârșite sau produse după intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz, a săvârșirii ori producerii lor", astfel că temeiul de drept aplicabil speței îl reprezintă dispoziții C. civ. de la 1864.

Prin urmare, criticile recurentei sub aspectul încălcării dispozițiilor Noului C. civ., în raport cu actuala reglementare a instituției superficiei, nu au susținere legală și nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greșită a unor norme de drept material, așa încât vor fi înlăturate.

Simpla nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către pârâtă sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a arătat în concret în ce ar consta interpretarea sau aplicarea greșită a acestora (art. 11 din Decretul nr. 115/1938, art. 22 din Decretul nr. 167/1958, art. 21 din Legea nr. 7/1996 etc.).

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 188/A din 17 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatului A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestuia, în sensul obligării recurentei-pârâte SC B. SA la plata sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 188/A din 17 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă recurenta-pârâtă SC B. SA la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM