Decizia nr. 2295/2019 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 137/2017 a Tribunalului Galați

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, la data de 14 martie 2016 și modificată la data de 27 ianuarie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. Galați a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.R.L. Galați și C., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate nulitatea absolută parțială a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 9 septembrie 2013 și nr. 2463 din 26 iunie 2014, de către B.N.P. "D.", primul contract încheiat de către pârâta (societate dizolvată și radiată în prezent de la Oficiul Registrului Comerțului Galați) S.C. E. S.R.L Galați cu S.C. B. S.R.L. Galați și S.C. F. S.A Măgurele, județul Ilfov, iar cele de-al doilea contract încheiat între S.C. F. S.A Măgurele și S.C. G. S.R.L. Galați; radierea dreptului de proprietate al celor două pârâte de la pct. A și B înscrise în cartea funciară, numai în ce privește cota parte din imobilul al cărui proprietar este reclamanta; cu cheltuieli de judecată. B.Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 137 din 9 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 11 august 2008 s-a încheiat între S.C. E. S.R.L Galați - în prezent radiată și reclamanta S.C. A. S.R.L. Galați - Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, cu încheiere de dată certă nr. 15273 din 11 august 2008 dată de către BNP "D.", prin care S.C. E. S.R.L avea obligația de a încheia cu reclamanta S.C. A. S.R.L., în formă autentică, contract de vânzare-cumpărare privind cota parte din Complexul Comercial (S+P+4E) situat în municipiul Galați, str. x … - Zona Complex Comercial, Cartier Țiglina 1, în suprafață de 561 m.p., așa cum este prevăzut în proiectul de construire și conform contractului de execuție lucrări nr. x din 21 iulie 2008, având ca obiect construcția imobilului.

Până în anul 2012 construcția nu a fost finalizată, conform promisiunii de vânzare-cumpărare menționate, astfel încât reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe S.C. E. S.R.L. prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2012 ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Galați și a solicitat obligarea pârâtei la finalizarea construcției cotă parte din imobilul din Complexul Comercial (S+P+4E) situat în Galați, str. x, sub sancțiunea de daune cominatorii.

Această cerere a fost respinsă ce către tribunal, soluția fiind menținută prin decizia civilă nr. 16 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, care a reținut că singura obligație asumată de pârâta E. S.R.L., potrivit art. 2, 3 și 4 din convenția părților era de a vinde reclamantei S.C. A. S.R.L. cota parte din Complexul Comercial, în momentul în care este încheiată faza de rezistență (fundație, stâlpi, planșeu) și întocmit procesul-verbal în acest sens, și să predea o cotă parte din contractul de concesiune referitor la teren.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a achitat integral valoarea construcției, conform Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, aspect consemnat prin încheierea din data de 12 martie 2015 emisă de B.E.J. -H..

S.C. E. S.R.L. (în prezent radiată) nu și-a îndeplinit de bună voie obligația contractuală de a vinde reclamantei S.C. A. S.R.L. cota parte din construcția edificată, astfel încât reclamanta a introdus o nouă cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu promitenta vânzătoare, prin care a solicitat, în esență, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru cota parte din Complexul Comercial (S+P+4E) situat în Galați, Str. x - Zona Complex Comercial.

Această cerere de chemare în judecată a fost admisă prin sentința civilă nr. 159 din 8 mai 2015, pronunțată de către Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2014, care a obligat pârâta la perfectarea vânzării-cumpărării și la predarea cotei parte de 97 m.p., conform clauzei din promisiunea de vânzare-cumpărare, pentru prețul deja achitat de 117.810 Euro + TVA. Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 167/A din 21 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați.

A mai reținut tribunalul că imobilul construit, inclusiv cota-parte ce i se cuvenea reclamantei S.C. A. S.R.L., a fost înstrăinat de către E. S.R.L. către F. S.A. din localitatea Vârteju, oraș Măgurele, județul Ilfov, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 9 septembrie 2013 de către BNP "D." și, ulterior, F. S.A. Măgurele a vândut la rândul său, același imobil societății G. S.R.L. Galați, societate al cărei administrator statutar este dl. I., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 26 iunie 2014 autentificat de BNP "D.".

Tribunalul Galați a constatat că reclamanta S.C. A. S.R.L. nu a intrat în posesia imobilului în litigiu, urmare a vânzărilor menționate, imobilul aflându-se în posesia altei persoane ce deține titlu de proprietate asupra acestuia, dar a apreciat că nu se poate antama în prezenta cauză identificarea unor motive de nulitate a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 9 septembrie 2013 și nr. 2463 din 26 iunie 2014, întrucât reclamanta nu a fost parte în aceste contracte, efectele contractelor producându-se doar între părțile între care au fost încheiate.

A considerat tribunalul că, într-un alt cadru procesual, urmează a se compara toate titlurile de proprietate invocate, identificându-se în acest fel și deținătorul legal al imobilului. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva sentinței civile nr. 137/2017 a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a soluției instanței de fond pentru considerentul că aceasta a aplicat și interpretat greșit dispozițiile legale incidente cu privire la solicitarea de constatare a nulității absolute parțiale a contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/2013 și nr. y/2014 autentificate notarial, cât și cu privire la persoanele care pot invoca nulitatea absolută a acestora, altele decât cele care au încheiat aceste contracte, și pe cale de consecință, să fie admisă acțiunea astfel cum a fost formulată sub toate capetele de cerere, fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 466 și următoarele noul C. proc. civ., art. 192 și art. 194 noul C. proc. civ., art. 14-15, art. 557, art. 565-566, art. 876 și urm., art. 1246-1247, art. 1250, art. 1650 și următoarele C. civ. D.Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 61/A din 11 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentința apelată în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Pe cale de consecință, a constatat nulitatea absolută parțială, în limita a 561 m.p., suprafață construită, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 9 septembrie 2013 de BNP "D.", contract încheiat între S.C. E. S.R.L. (în prezent radiată) și S.C. B. S.R.L.; a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B. S.R.L. din evidențele C.F. cu privire la cota aferentă suprafeței construite de 561 m.p., construcție aflată în curs de identificare conform autorizației de construire nr. x din 2 septembrie 2013 emisă de Primăria Municipiului Galați, împreună cu proiectul de arhitectură și de execuție, construcție edificată pe terenul atribuit în concesiune conform contractului nr. x/2008. A menținut soluția tribunalului în ceea ce privește pe pârâta C.. A obligat pe intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată către apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în sumă de 6990,7 RON.

Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut că în mod eronat prima instanță a considerat că prezentul cadru procesual nu permite analiza legalității actului de vânzare-cumpărare din 9 septembrie 2013 întrucât reclamanta a invocat în drept dispozițiile legale care reglementează nulitatea contractuală, respectiv dispozițiile art. 1246-1265 C. civ., iar nulitatea absolută solicitată a fi constatată este, potrivit art. 1250 C. civ., o sancțiune care intervine pentru încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general și are următorul regim juridic: poate fi invocată de orice persoană pe cale de acțiune sau pe cale de excepție, deci de părțile din contract ori succesorii lor sau de terții interesați.

A constatat instanța de apel că în cauză este incidentă ipoteza prevăzută de art. 1237 C. civ. care consideră cauza ilicită prin raportare la o normă imperativă care ar fi aplicată în defavoarea cel puțin o uneia din părțile contractante dacă nu s-ar fi încheiat contractul. Pentru aplicarea sancțiunii nulității absolute a contractelor formate pentru eludarea unei norme imperative este necesar conform art. 1238 C. civ., ca ambele părți să fie animate de scopul comun astfel menționat, sau cel puțin ca cealaltă parte să fi cunoscut efectiv sau să fi trebuit să cunoască acest scop în privința cocontractantului.

În speță, a apreciat instanța de apel, suntem într-o astfel de ipoteză, avându-se în vedere că, în conformitate cu art. 885 C. civ. drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în Cartea Funciară se dobândesc atât între părți cât și față de terți numai prin înscrierea lor în Cartea Funciară pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea.

În acest sens, instanța de apel a reținut faptul că, potrivit extrasului de carte funciară imobilul în discuție, chiar dacă nu este terminat, este înscris în Cartea Funciară, Legea nr. 7/1996 oferind această posibilitate de a înscrie imobilul pe faze de execuție, apoi promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare dintre E. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., din 2008, la rândul său, este notată în Cartea Funciară potrivit înscrisului de la dosar fond, din 18 mai 2012.

A mai reținut instanța de apel că reprezentantul legal al promitentului vânzător - din 2008 a fost dl. I. - care este, totodată, și reprezentantul legal al cumpărătoarei S.C. G. S.R.L. Galați, iar în cazul S.C. B. S.R.L. reprezentantul legal al acestei societăți în toate actele este C., soția lui I..

Astfel, a arătat instanța de apel, cum litigiul cu S.C. A. S.R.L. pentru cota promisă din imobil a început în anul 2011, iar Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare a fost încheiată în 2008 și este notată în Cartea Funciară, după cum și litigiile dintre S.C. A. S.R.L. și E. S.R.L., de asemenea, au fost notate în Cartea Funciară, potrivit extrasului de carte funciară, se constată că încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2013 dintre E. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție, fără întocmirea formalităților pentru înscrierea în Cartea Funciară, s-a făcut cu intenția de eludare a dispozițiilor legale imperative, precum și cu încălcarea drepturilor reclamantei și a unui interes general constând în ocrotirea drepturilor reale vizând imobilele. E. Calea de atac împotriva instanței de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Motivele de recurs au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-pârâtă a susținut că incidența art. 488 pct. 5 C. proc. civ. este atrasă de: a.-Instanța de apel a admis parțial cererea de chemare în judecată în lipsa unui cadru procesual complet, cumpărătoarea F. S.A. nefiind parte în proces; b:-Instanța de apel era obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce i s-a cerut numai în limitele investirii și a motivelor invocate, ori, în cauză, nu s-a cerut nulitatea absolută parțială în limita a 561 m.p din suprafața construită a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 9 septembrie 2013 încheiat între E. S.R.L. și S.C. B. S.R.L pentru o cotă de 80% și F. S.A. pentru o cotă de 20% dintr-un drept viitor asupra unei construcții în curs de edificare. Instanța a fost învestită exclusiv cu cererea de constatare a nulității absolute parțiale a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 9 septembrie 2013 și nr. 2463 din 26 iunie 2014, fără a se preciza o suprafață anume; c.- Nu se putea dispune radierea dreptului recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L din evidențele CF în limita unei cote aferente suprafeței construite de 561 m.p., construcție aflată în curs de edificare, decât după obținerea unei hotărâri definitive asupra anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 9 septembrie 2013.

Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează următoarele aspecte: a. Instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 885 din C. civ., deși acestea nu sunt încă aplicabile, potrivit art. 56 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a C. civ., ci urmează a se aplica numai după finalizarea lucrărilor de cadastru și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărțiilor funciare pentru imobilele respective; b. Reclamanta S.C. A. S.R.L. nu a dobândit un drept real în baza Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din 11 august 2008, iar drepturile sale izvorâte din această convenție nu sunt de interes general. Cât privește sentința civilă nr. 159 din 8 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2014 prin care instanța a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare prin raportare la Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din 11 august 2008, aceasta a fost pronunțată anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 9 septembrie 2013; c. Cauza ilicită se sancționează cu nulitatea absolută numai dacă este comună ori este cunoscută de toate părțile contractante sau trebuia să fie cunoscută. În speță, susține recurenta-pârâtă, nu se putea analiza cauza ilicită comună, în absența din proces a cumpărătoarei F. S.A. Măgurele. F.Apărările intimatei-reclamante.

Societatea S.C. A. S.R.L. Galați a solicitat prin întâmpinarea depusă respingerea recursului ca netimbrat și ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Cât privește primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., intimata-reclamantă a arătat că acesta este nefondat întrucât, în virtutea dreptului de dispoziție prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., stabilirea cadrului procesual a fost făcută de către reclamanta care nu a înțeles să atragă în proces și societatea F. S.A., această societate înstrăinându-și cota sa parte de 20% din construcție către G. S.R.L. Galați, iar, în prezent, F. S.A. este dizolvată și radiată din registrul comerțului, activele acesteia fiind preluate de către asociatul unic C.. Așadar, instanța de apel s-a pronunțat corect, în limitele investirii sale, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, a susținut intimata-reclamantă, raționamentul recurentei-pârâte cât privește aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 885 C. civ., fiind total eronat, întrucât legiuitorul a consfințit faptul că drepturile reale ale imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea, obligație care, în cauză, a fost nesocotită. A mai arătat intimata, că, în ceea ce privește inexistența unui drept real în favoarea sa, atât promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la data de 11 august 2008, cât și dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv sentința civilă nr. 159/2015 au fost notate în Registrul de drepturi reale imobiliare a OCPI Galați, pentru opozabilitate față de terțe persoane, inclusiv față de recurenta-pârâtă, S.C. B. S.R.L., care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, inclusiv pentru cota-parte aparținând S.C. A. S.R.L., vădind astfel reaua sa credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Totodată, reaua credință a B. S.R.L. reiese și din faptul că reprezentantul legal al vânzătoarei este același cu reprezentantul legal al cumpărătoarei-pârâte S.C. G. S.R.L. Galați, iar în cazul cumpărătoarei S.C. B. S.R.L., reprezentantul legal al acesteia este soția d-lui I., reprezentantul legal al vânzătoarei E. S.R.L. Galați.

Rezultă astfel, a susținut intimata-reclamantă, că actul a cărui nulitate absolută parțială o solicită este fondat pe o cauză ilicită comună, cunoscută de părțile contractante în contextul vânzărilor succesive făcute de J. (soț și soție), cu rea credință și în scopul vădit de a eluda existența faptului că o parte din construcție este proprietatea S.C. A. S.R.L., ascunzând intenția de a produce acesteia o pagubă. G.Considerentele instanței de recurs.

Înlata Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților. Analizând recursul din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată recursul nefondat, pentru considerentele ce succed:

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivul de nelegalitate reprezentat de faptul că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Casarea hotărârii pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi pronunțată în funcție de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale presupus a fi fost încălcate. Încălcarea oricăror reguli de procedură atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări. În speță, recurenta invocă nerespectarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. de către instanța de apel, prin aceea că nu a lărgit cadrul procesual stabilit de către reclamantă, prin introducerea în cauză a F. S.A; dispunerea unei soluții extra petita și aplicarea unor dispoziții legale neincidente în cauză. Criticile recurentei-pârâte sunt nefondate. Astfel, specific procesului civil, principiul disponibilității, consacrat de art. 9 C. proc. civ. și de alte dispoziții legale, precum art. 22 alin. (6) C. proc. civ., statuează că părțile pot determina nu numai existența procesului ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința părților, obiectului și cauzei, precum și a fazelor și etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge. Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Cadrul procesual trasat inițial de reclamant poate fi ulterior modificat, în condițiile legii. Astfel, reclamantul poate să își modifice cererea de chemare în judecată atât sub aspectul părților, cât și sub aspectul obiectului și/sau al cauzei (art. 204 C. proc. civ.), ceea ce în speță s-a și întâmplat, prin cererea modificatoare făcută la primul termen de judecată în fața primei instanțe, la 31 octombrie 2016 și precizată la data de 29 noiembrie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. precizând că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. și C., în raport de faptul că pârâtele din cererea introductivă de chemare în judecată, respectiv Societatea G. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. Galați fuseseră radiate din Registrul Comerțului, patrimoniul S.C. G. S.R. fiind transmis pârâtei nou introduse în cauză, C., în calitatea acesteia de asociat unic al acestei societăți. Cadrul procesual trasat inițial de reclamant mai poate fi modificat de către pârât, prin formularea unei cereri reconvenționale, de terțe persoane care pot formula cereri de intervenție voluntară, precum și de către reclamant și de către pârât, care pot formula cereri de intervenție forțată (art. 68, art. 72 și art. 75 C. proc. civ.). Excepțiile de la dreptul părților de a determina cadrul procesual trebuie să fie expres prevăzute de lege, întrucât reprezintă o derogare de la principiul disponibilității părților în procesul civil. O astfel de excepție o reprezintă introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane (art. 78 - 79 C. proc. civ.), această formă de intervenție forțată fiind însă posibilă în procedura contencioasă, precum și în procedura necontencioasă, numai în cazurile expres prevăzute de lege. În fața primei instanțe cadrul procesual a fost stabilit de către reclamanta S.C. A. S.R.L. fără a exista vreo opoziție din partea pârâtei S.C. B. S.R.L. sau vreo intenție a acesteia de a modifica sau a lărgi cadrul procesual stabilit de către reclamantă, prin introducerea în cauză a altor persoane. Pârâta S.C. B. S.R.L. a consimțit expres la modificarea de către reclamantă a cadrului procesual trasat inițial, în raport de radierea din Registrul comerțului a celor două societăți menționate, G. S.R.L. și E. S.R.L., după cum rezultă din încheierile de ședință din 31 octombrie 2016 și 29 noiembrie 2016 . În atare condiții, contrar celor afirmate în mod eronat de către recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L, în raport de dispozițiile legale imperative ale art. 478 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe (alin. (1), art. 478 C. proc. civ.). Art. 478 C. proc. civ. dă valoare normativă principiului "tantum devolutum quantum indicatum". Aceasta înseamnă că nu poate fi modificat cadrul procesual atât sub aspect subiectiv, neputând fi introduse în cauză alte persoane decât cele care au figurat ca părți la prima instanță, dar nici extins sub aspect subiectiv, neputând fi formulate cereri noi de către părțile prezente ale cauzei. (cu anumite circumstanțieri expres prevăzute de lege). Tot greșită este și susținerea recurentei-pârâte în sensul că instanța de apel s-a pronunțat cu privire la cea ce nu s-a cerut în cauză, dispunând extra petita, atunci când a constatat nulitatea absolută parțială, în limita a 561 m.p., din suprafața construită, a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 9 septembrie 2013 încheiat între E. S.R.L. și B. S.R.L. Înalta Curte reține că în mod corect instanța de apel s-a pronunțat, în conformitate cu dispozițiile art. 22 C. proc. civ., omnia petita, asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii, suprafața de 561 m.p., (cota parte pretinsă de către reclamantă), fiind menționată atât în petitul cererii de chemare în judecată, cât și a cererii modificatoare, în dezvoltarea motivelor de fapt și de drept și, fiind, de asemenea, menționată în înscrisurile depuse în probatoriu de către reclamanta S.C. A. S.R.L. (Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată la data de 11 august 2008 - dosar Tribunalul Galați, Acord - dosar Tribunalul Galați ș.a.), după cum rezultă expres și din hotărârile judecătorești care au fost pronunțate în litigiile care au purtat asupra acestei suprafețe, hotărâri aflate la dosarul cauzei. În fine, ultimul argument, care vizează dispunerea de către instanța de apel a radierii dreptului pârâtei-recurente S.C. B. S.R.L. din evidențele Cărții Funciare în limita unei cote aferente suprafeței construite de 561 m.p., construcție aflată în curs de edificare, nu reprezintă un motiv de casare aflat sub incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în speță nefiind vorba despre o încălcare a unei reguli de procedură.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat. Acest motiv de casare vizează nelegalitatea unei hotărâri care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În susținerea acestui motiv de nelegalitate recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a invocat greșita aplicare a normelor de drept material în sensul că instanța de apel a calificat dreptul reclamantei S.C. A. S.R.L., deținut de aceasta la data de 9 septembrie 2013 asupra cotei părți din imobilul în litigiu ca fiind un drept real, deși acesta era un drept de creanță și, în același timp, instanța de apel a determinat greșit interesul ocrotit de drepturile reale private, considerând că prin încălcarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare, se încalcă de fapt un interes general, iar în realitate, aceste drepturi deținute de societăți particulare sunt de ordin exclusiv privat. A mai susținut recurenta-pârâtă că, în ceea ce privește sentința civilă nr. 159 din 8 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2014, prin care instanța a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act de vânzarea-cumpărare prin raportare la Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11 august 2008, aceasta a fost pronunțată ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 9 septembrie 2013, astfel încât reclamanta-intimată nu deținea la acea dată un drept real cu privire la imobilul ce face obiectul prezentei cauze. Contrar celor afirmate de către recurenta-pârâtă, instanța de apel a reținut în mod corect că, în timp ce contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2013 încheiat între E. S.R.L., reprezentată de asociatul unic, I. și recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., reprezentată de C. (soția lui I.), s-a făcut fără întocmirea formalităților legale pentru înscrierea în Cartea Funciară la data de încheierii contractului nr. x/2013 erau notate în Cartea Funciară atât Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată în 11 august 2008 între E. S.R.L. și reclamanta S.C. A. S.R.L., precum și toate litigiile purtate între acestea în legătură cu cota parte din imobil, litigii începute încă din anul 2011 (potrivit extrasului de carte funciară f. x, 47 dosar Tribunalul Galați). În acest context, după cum în mod corect a constatat instanța de apel, la data obținerii de către S.C. A. S.R.L. a hotărârii de vânzare-cumpărare asupra cotei părți din imobil în suprafață de 561 m.p., respectiv prin sentința civilă nr. 159 din 8 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 167/A din 21 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați, recurenta-pârâtă nu avea legal constituit un drept real de proprietate asupra imobilului în litigiu, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2013 nu era înscris în Cartea Funciară, în conformitate cu prevederile art. 885 C. civ. Nu pot fi reținute afirmațiile recurentei în legătură cu inaplicabilitatea dispozițiilor art. 885 C. civ., atâta timp cât imobilul în discuție este înscris în Cartea Funciară, în stadiul de execuție existent. Așadar, după cum a reținut instanța de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 885 alin. (1) C. civ., drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în Cartea Funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea. În același sens sunt și dispozițiile art. 557 alin. (4) C. civ. care dispun că în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândește prin înscriere în Cartea funciară (cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege). Și în situația în care înscrierea în Cartea Funciară s-ar fi făcut în scop de opozabilitate, în Cartea Funciară sunt înscrise și notate doar drepturile reclamantei-pârâte S.C. A. S.R.L., nu și contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2013, acesta nefiindu-i opozabil acesteia, după cum nu i-a fost opus nici de către vânzătoarea E. S.R.L. în cadrul litigiilor purtate între aceștia și S.C. A. S.R.L. cu privire la cota parte din imobil. Pe de altă parte, tocmai existența înscrisurilor în Cartea Funciară efectuate de către reclamanta S.C. A. S.R.L. cu privire la imobilul în litigiu, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2013, denotă reaua credință la încheierea contractului atât a vânzătorului, E. S.R.L., cât și a cumpărătorului, S.C. B. S.R.L., astfel încât concluzia instanței de apel în sensul că încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2013 s-a făcut cu intenția de eludare a dispozițiilor legale imperative, precum și cu încălcarea drepturilor reclamantei S.C. A. S.R.L. și a unui interes general constând în ocrotirea drepturilor reale vizând imobilele, este corectă. În dispozițiile art. 1170 C. civ. se face vorbire expresă de principiul bunei-credințe care trebuie să guverneze încheierea și executarea convențiilor, părțile neputând înlătura sau limita obligația de bună-credință impusă prin lege, dispoziție legală adoptată conform "Cadrului comun de referință a contractelor europene". În speță, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel reaua-credință a S.C. B. S.R.L. și E. S.R.L. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 9 septembrie 2013, (care includea și cota parte de 561 m.p., a reclamantei S.C. A. S.R.L.), atâta timp cât reprezentanții celor două societăți contractante erau soț și soție, iar la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nr. 4259 din 9 septembrie 2013, exista pe rolul instanțelor un litigiu cu privire la cota parte de 561 m.p., din imobil, purtat între reclamanta S.C. A. S.R.L. și E. S.R.L., litigiu început în anul 2011 și notat în Cartea Funciară a imobilului. Toate acestea conduc la atragerea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat, întrucât a fost fondat pe o cauză ilicită, ambele părți contractante fiind animate de scopul comun de eludare a dispozițiilor legale care vizează efectul constitutiv al intabulării, după cum a arătat instanța de apel, iar condiția conform căreia cauza trebuia să fie licită vizează apărarea ordinii publice și a bunelor moravuri. În speță, cauza, privită ca o componentă a voinței juridice care reflectă scopul pentru care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare este, în mod evident, contrară bunelor moravuri și conduce inevitabil la constatarea nulității actului juridic astfel încheiat, întrucât atât vânzătorul, cât și cumpărătorul imobilului (incluzând cota parte de 561 m.p., revendicată de către reclamantă) cunoșteau faptul că reclamanta S.C. A. S.R.L. intentase procese pentru dobândirea dreptului său de proprietate.

Prin urmare, soluția instanței de prim control judiciar este corectă, reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, argumentele recurentei-pârâte neavând pertinența de a susține nelegalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de casare invocate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.