ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 39/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 39/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 17.10.2013 sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru imobilul situat în Galați, str. x, al cărui proprietar este, în condiții contractuale asumate la data de 30.06.2013.
Prin sentința civilă nr. 7402/04.07.2014, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă, reținându-se că cererea formulată are un obiect patrimonial, prin care s-a urmărit obținerea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar din certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale a rezultat că valoarea de impunere a imobilului care a făcut obiectul contractului de închiriere este de 555.693,75 RON.
Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 1731/19.11.2014, Tribunalul Galați a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați și, constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea cauzei către Curtea de Apel Galați.
Curtea de Apel Galați, prin sentința civilă nr. 115/10.12.014 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.
Pe rolul Tribunalului Galați cauza a fost înregistrată sub nr. x/2013*.
Prin sentința civilă nr. 599 din 14.05.2015, Tribunalul Galați, secția I civilă a respins ca nefondată excepția inadmisibilității cererii principale.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B..
A respins cererea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepția lipsei de interes cu privire la primul capăt de cerere al cererii reconvenționale, privind constatarea încetării Contractului de închiriere la data de 30.06.2013.
A respins acest capăt de cerere ca lipsit de interes.
A admis excepția lipsei calității procesual active a pârâtei reclamante cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere al cererii reconvenționale, privind obligarea reclamantei pârâte la predarea suprafeței de teren închiriate.
A respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. Galați.
Prin decizia civilă nr. 192/A din 11 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a fost admis apelul declarat de S.C. A. S.R.L. Galați împotriva sentinței civile nr. 599 din 14.05.2015 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2013, pe care a anula-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta B. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
Recurenta se raportează în motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., în coroborare cu art. 497 C. proc. civ. și susține, în esență, că, instanța de apel în mod greșit a reținut incidența dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., teza a II-a, și că a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, decizia recurată fiind dată cu încălcarea normelor de drept material.
Din verificarea dosarului, se constată că intimata S.C. A. S.R.L. Galați nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 14 septembrie 2016 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 23 septembrie 2016, părțile neformulând puncte de vedere la raport.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B., pentru următoarele considerente:
Prezentul litigiu are ca obiect cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. Galați, evaluabilă în bani, care a solicitat obligarea pârâtei B. să încheie cu societatea un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru imobilul situat în Galați, str. x a cărui valoare de impunere este de 555.693,75 RON, conform certificatului de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale.
Art. XVIII din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2015 prevede:
"(1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016".
(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.
În speță, obiectul acțiunii îl constituie pretenții în cuantum de 555.693,75 RON, fiind vorba de o cerere evaluabilă în bani care se încadrează în textul de lege anterior evocat.
Astfel, acțiunea pendinte are natura celei enumerate la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., fiind o cerere evaluabilă în bani, dar cu o valoare inferioară pragului de 1.000.000 RON, menționat de art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
În atare situație, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.
Astfel, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, așa încât nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs; în speță, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
În dispozitivul deciziei recurate s-a menționat "Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare…"
Conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit alin. (2), "mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.
Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Prin urmare, în raport de conținutul dispozițiilor legale menționate, calea de atac a recursului exercitată de pârâta B. este inadmisibilă, decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați fiind definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.
În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 192/A din 11 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017.