ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 7/2021

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la 18 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. i-au chemat în judecată pe pârâții C., D., E., F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A. și J. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 91 și art. 99 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 148 din 20 martie 2018, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a respins ca lipsit de obiect al treilea capăt de cerere și a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere formulate de reclamanții A. și B., în contradictoriu pârâții C., D., E., F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A. și J. S.A.

Prin sentința civilă nr. 195 din 20 iunie 2018, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a completat dispozitivul sentinței primei instanțe, în sensul că i-a obligat pe reclamanți la plata către pârâta C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.760 RON.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanții au declarat apel, prin care au solicitat anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției I Civile a Curții de Apel Galați, sub nr. x/2016.

Prin încheierea din 17 septembrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a scos cauza de pe rolul său și a înaintat-o secției a II-a Civile a aceleiași curți de apel, fiind înregistrată sub nr. x/2016*.

La termenul din 22 noiembrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul apelanților-reclamanți, formulată de intervenienta K..

Prin decizia nr. 79/2019 din 20 martie 2019, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței primei instanțe; a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta K.; i-a obligat pe apelanții-reclamanți și pe intervenienta accesorie la plata către intimata-pârâtă C. a câte 2.769,33 RON și către fiecare societate intimată-pârâtă a câte 1.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanții B. și A., înregistrat la data de 31 mai 2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În motivarea recursului, recurenții-reclamanți au arătat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autorii recursului au expus ample considerente din decizia atacată, după care au subliniat că instanța de apel a încălcat principiile contradictorialității și dreptului la apărare.

În concret, recurenții-reclamanți au susținut, în esență, ca instanța de apel trebuia să pună în discuția părților calificarea juridică dată contractelor din 28 și 29 decembrie 2012 ca fiind de cesiune certificate de acționar.

În acest sens, au arătat că natura juridică a acestor contracte nu a constituit obiectul divergenței de vreme ce toate părțile în litigiu au considerat că acestea reprezintă contracte de cesiune de acțiuni.

Recurenții-reclamanți au susținut că aprecierea instanței de apel, în sensul că natura juridică a acestor contracte este diferită de cea afirmată de părțile în litigiu, trebuia să facă obiectul dezbaterilor contradictorii.

Astfel, autorii recursului au arătat ca nu au anticipat opinia diferită a instanței de apel cu privire la natura contractelor deduse judecății, având astfel convingerea că efectul translativ al contractelor de cesiune reprezintă o chestiune câștigată cauzei.

Ca atare recurenții-reclamanți au învederat că nepunerea în discuția părților a calificării juridice date contractelor deduse judecății a avut drept consecință încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., autorii recursului au susținut că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 331 din 11 octombrie 2017 a Curții de Apel Galați, pe care instanța de apel a aplicat-o în mod trunchiat și doar în interesul intimaților-pârâți.

În concret, au arătat că prin această decizie s-a statuat că C. a transmis autorului lor (defunctul A.) 2.970 de acțiuni, în temeiul contractului de cesiune de acțiuni din 29 decembrie 2012, reprezentând 99% din capitalul social al societății J. S.A.

Ca atare, titularii recursului au subliniat că transferul celor 2.970 de acțiuni către autorul lor, ca urmare a încheierii unui contract de cesiune de acțiuni, reprezintă o chestiune intrată în autoritatea lucrului judecat.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au învederat că instanța de apel a încălcat normele de drept material când a calificat contractele din 28 și 29 decembrie 2012 ca fiind de cesiune certificate de acționar.

În concret, au arătat că art. 1 din aceste contracte prevede că: C. cesionează un număr de 2.970 acțiuni la purtător, reprezentând 92.070 RON și 99% din capitalul social, domnului A.; o acțiune se vinde cu 31 RON, iar valoarea tranzacției este de 92.070 RON.

Art. 2 din aceleași contracte prevede că: în schimbul acțiunilor cesionate cea de-a doua parte din contract plătește primei părți contravaloarea acestora, adică 92.070 RON.

Recurenții-reclamanți au susținut că, în ipoteza în care s-ar aprecia că aceste clauze sunt neclare, devin incidente dispozițiile art. 1268 C. civ., conform cărora, clauzele susceptibile de mai multe înțelesuri se interpretează în sensul ce se potrivește cel mai bine naturii și obiectului contractului.

Or, interpretarea ce se potrivește cel mai bine naturii și obiectului contractului este în sensul că obligația esențială este aceea de transfer a dreptului de proprietate asupra acțiunilor, în schimbul unui preț.

Din moment ce contractele din 16 noiembrie 2012, prin care A. a cesionat acțiunile către C., au aceeași formă cu cele din 28 și 29 decembrie 2012, rezultă că și aceste din urmă contracte au ca obiect transferul de acțiuni și nu certificate de acțiuni.

În final, autorii recursului au conchis că regula de interpretare de la art. 1268 alin. (3) C. civ. conduce la aceeași concluzie, întrucât cesiunea de certificate de acționar nu ar produce efecte juridice.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți au menționat că nu sunt de acord cu soluționarea recursului în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ. .

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților-pârâți și intimatei-interveniente la 27 iunie 2019 .

Intimata-pârâtă C. a depus întâmpinare la 25 iulie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților-reclamanți la 1 august 2019 .

Recurenții-reclamanți nu au depus răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 22 septembrie 2020, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată pe fond a căii extraordinare de atac în reformare, cu citarea părților.

Recursul de față este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

O primă critică formulată de recurenți este cea referitoare la încălcarea, de către instanța de apel, a principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare, critică subscrisă motivului de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În esență, au relevat că, pe întreg parcursul procesului, părțile litigante au privit actele juridice intervenite între intimata C., în calitate de cedent și A., în calitate de cesionar, perfectate la 28/29 decembrie 2012, ca având natura juridică a unor contracte de cesiune de acțiuni. Aceasta fiind opinia unanimă a părților care, în mod evident, au interese contrare, acestea nu au formulat apărări cu privire la natura juridică a contractelor, nici prin actele procesuale scrise și nici prin concluziile orale formulate. În acest context, calificarea juridică pe care instanța de apel a dat-o acestor înscrisuri, ca fiind contracte de cesiune de certificate de acționar, ar fi trebuit supusă, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părților.

Instanța de recurs reține că, în principiu, actele juridice în discuție, constatate prin înscrisuri sub semnătură privată, sunt probe în procesul civil, iar operațiunea de apreciere a probelor, conform art. 264 C. proc. civ., este o activitate mentală a judecătorului, ce se realizează în finalul judecății, respectiv cu prilejul deliberării asupra fiecărui element de fapt al judecății. Ca atare, o atare apreciere a probelor nu este supusă dezbaterii publice și contradictorii.

Însă, aprecierea probelor poartă numai asupra elementelor de fapt ale cauzei, nu și asupra celor de drept. Principiul contradictorialității, astfel cum este instituit de art. 14 C. proc. civ., constă în posibilitatea conferită de lege părților de a discuta și combate orice elemente de fapt sau de drept ale procesului civil. Acest principiu nu se limitează doar la prerogativele procesuale acordate sau impuse părților litigante, ci presupune și obligația instanței de a-și fundamenta hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă ce au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părților. De aici decurge și legătura indisolubilă între principiul contradictorialității și dreptului la apărare.

În acest context, constată că, în etapa soluționării cauzei, în primă instanță la termenul din 20 ianuarie 2017, au fost depuse la dosar contractele de cesiune în discuție din 28/29 decembrie 2012. Întrucât au fost contestate de către pârâta-intimată C., atât semnătura cât și data întocmirii înscrisurilor sub semnătură privată, în etapa fondului a fost administrată proba cu expertiza grafică, pentru ca, în final, prima instanță să rețină că aceste cesiuni nu fac obiectul cauzei.

Prin apelul declarat, reclamanții au criticat soluția instanței de fond dată capătului de cerere în constatarea calității reclamanților de acționari ai celor cinci societăți pârâte, urmare culegerii succesiunii acționarului majoritar A.. Critica s-a fundamentat, în esență, pe efectul translativ de proprietate asupra acțiunilor celor 5 societăți emitente a contractelor din 28/29 decembrie 2012.

Principalele apărări formulate, în etapa apelului, de către intimata C. cu privire la acest aspect s-au cantonat, în esență, nu pe împrejurarea că actele juridice în discuție nu ar reprezenta contracte de cesiune de acțiuni, ci pe faptul că nu au fost datate, că au reprezentat doar proiecte de convenții, că nu au fost înregistrate în registrul comerțului ș.a.m.d.

Prin urmare, acestea au fost elementele de fapt și de drept invocate în cursul procesului, conturate din îndeplinirea de către părți a obligațiilor ce le incumbau, de comunicare reciprocă și în timp util a pretențiilor și apărărilor lor.

Fără a nega dreptul instanței de apel de a face propria calificare juridică a convențiilor deduse analizei, este de netăgăduit faptul că reclamanților-recurenți le-a fost încălcat dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.

Nerespectarea principiului contradictorialității, astfel cum este reglementat de art. 14 alin. (4) C. proc. civ., derivă din aceea că instanța de fond a ignorat, în considerentele sentinței apelate, să califice natura contractelor sau să determine efectele juridice pe care le produc, iar pârâții-intimați nu au negat, prin apărările formulate, că respectivele convenții sunt unele de cesiune de acțiuni.

În acest context, instanța de apel avea obligația, în măsura în care aprecia că actele juridice invocate de către reclamanții-apelanți în sprijinul solicitării de constatare a calității de acționari, au o altă natură decât cea unanim acceptată de toate părțile (nu translativă de proprietate de acțiuni, ci de cesiune de certificate de acționar), să solicite părților un punct de vedere asupra acestui aspect.

Este adevărat că atât soluția instanței de fond, cât și decizia pronunțată în apel s-au întemeiat, în mod covârșitor, pe efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al unor hotărâri judecătorești anterioare, în condițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., prin care s-au tranșat chestiuni referitoare la natura acțiunilor emise de cele 5 societăți intimate, transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora sau numărul de acțiuni deținute de acționarul A., la data decesului acestuia. Însă, analizând considerentele deciziei recurate, nu rezultă că, în litigiile anterioare, fundamentul juridic al pretențiilor reclamanților ar fi constat în dobândirea acțiunilor de către autorul lor prin contractele de cesiune invocate în litigiul de față. Altfel spus, nefiind identitate de cauză, cel puțin sub acest aspect, se impunea o dezbatere contradictorie asupra naturii și efectelor juridice ale acestor convenții.

În consecință, instanța de apel, neconferind părților posibilitatea de a discuta în contradictoriu toate elementele de drept ale cauzei și încălcând principiul contradictorialități, prevăzut de art. 14 alin. (4) C. proc. civ., principiul ce intră în conținutul noțiunii de proces echitabil, a îngrădit și realizarea altor principii procesuale, cum ar fi garantarea dreptului la apărare. Prin urmare, constată întemeiate criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât încălcarea principiului contradictorialității atrage nulitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel, potrivit art. 179 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În condițiile în care instanța de recurs a apreciat că pot fi primite criticile întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., devine de prisos a mai analiza susținerile subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, câtă vreme prin însăși decizia recurată instanța de apel a făcut propria calificare juridică a unor convenții, calificare diferită de cea acceptată unanim de către părți, fără a le da posibilitatea să își formuleze apărări în raport de această chestiune de drept, instanța de recurs nu poate analiza dacă au fost sau nu corect aplicate normele de drept material referitoare la interpretarea contractului. De altfel, operațiunea de interpretare a oricărei convenții, după regulile instituite de art. 1266 - 1269 C. civ., trebuie precedată de analiza necesității unei atare interpretări, în sensul că organul judiciar trebuie să justifice demersul său (folosirea greșită, improprie a terminologiei juridice, contradicția între manifestarea expresă de voință și voința reală, internă a părților ș.a.m.d). Practic, întotdeauna instanța trebuie să pornească de la prezumția că declarația comună de voință care este specifică contactului analizat exprimă voința reală a părților și că necesitatea interpretării trebuie dovedită.

În mod asemănător, instanța de recurs nu poate analiza dacă, prin decizia atacată, a fost sau nu încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 331 din 11 octombrie 2017 a Curții de Apel Galați, sub aspectul efectelor juridice pe care le-ar fi produs contractul de cesiune de acțiuni FN din 29 decembrie 2012, critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. De altfel, acest aspect i-a fost dedus spre analiză instanței de apel, prin intermediul căii de atac devolutive cu care a fost învestită, iar o dezlegare dată de instanța de recurs ar priva, practic, părțile, de un grad de jurisdicție.

Față de cele de preced, potrivit art. 497 teza I C. proc. civ., art. 496 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanți și va casa decizia atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 79/2019 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 19 ianuarie 2021.