ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 784/2023

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, la 18 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A. și J. S.A., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună constatarea nulității absolute a certificatelor de acționar, emise la 28 decembrie 2012, de către societățile pârâte, prin administrator C.; constatarea calității de acționari a reclamanților, în cotele cuvenite fiecăruia, calitate dobândită de la defunctul B., în baza certificatelor de acționar emise de societăți în anul 2006; constatarea nulității absolute a transmisiunilor realizate asupra certificatelor de acționar emise la 28 decembrie 2012; radierea tuturor mențiunilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galați, în baza certificatelor menționate. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 91 și art. 99 din Legea nr. 31/1990, ale art. 134 din Ordinul nr. 2549/2008 și prevederile art. 22, art. 192 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 148 din 20 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată, având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatelor de acționar emise la 28 decembrie 2012 de către F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A. și J. S.A. și de radiere a tuturor înregistrărilor și mențiunilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galați, în baza acestor certificate și de constatare a calității de acționari a reclamanților. Totodată, a fost admisă excepția invocată de pârâta C., fiind respinsă cererea de constatare a nulității absolute a transmisiunilor realizate asupra certificatelor de acționar emise la 28 decembrie 2012, ca lipsită de obiect.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat apel, considerând-o netemeinică și nelegală, solicitând anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Cauza a fost înregistrată pe rolul secției I Civile a Curții de Apel Galați, sub nr. x/2016, iar, prin încheierea din 17 septembrie 2018, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și transpunerea pe rolul secției a II-a Civile a aceleiași instanțe, unde a fost înregistrată sub dosarul nr. x/2016. Prin decizia nr. 79/2019 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat în cauză. De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta K.. Totodată, s-a dispus obligarea reclamanților și a intervenientei la plata, către pârâta C., a câte 2.769,33 RON, și la plata, către fiecare societate pârâtă, a câte 1.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în apel, respectiv onorariul avocațial.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții A. și B. au declarat recurs, care, prin decizia nr. 7 din 19 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis, decizia atacată fiind casată și trimisă cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia civilă nr. 360/2021 din 3 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul, hotărârea primei instanțe fiind schimbată, în parte. Astfel, în rejudecare, după casare a fost respinsă excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată, și, totodată, a fost admisă, în parte, cererea de chemare judecată, precum și cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenienta K.. În consecință, s-a constatat calitatea de acționari a reclamanților A. și B., în cotele stabilite în certificatul de moștenitor nr. x din 4 martie 2015, întocmit de L.. În rest, au fost respinse pretențiile ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtele C. și G. S.A. au declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 11 februarie 2022. Recurenta-pârâtă C. a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a constatat că reclamanții sunt acționari ai societăților pârâte în calitate de moștenitori ai defunctului B., în temeiul contractelor de cesiune de acțiuni încheiate la 28-29 decembrie 2012. Astfel, s-a învederat că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, cu depășirea cadrului procesual, a principiului disponibilității și a principiului contradictorialității, precum și dreptul la apărare, motiv de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., derivat din încălcarea prevederilor art. 9, art. 13 și art. 14 C. proc. civ. S-a mai învederat că, în mod nelegal, instanța de apel a avut în vedere doar considerentele deciziei civile nr. 331/A/11.10.2017, pronunțate de Curtea de Apel Galați și nu și pe cele ale sentințelor civile nr. 78/10.05.2017, 77/10.05.2017, 76/10.05.2017, 75/10.05.2017, motiv pentru care, conform recurentei, hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 488 C. proc. civ. De asemenea, s-a susținut că motivarea instanței de apel este contradictorie raportat la hotărârile avute în vedere cu privire la soluția pronunțată asupra capătului doi din cererea de chemare în judecată, acest motiv fiind încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a precizat că, în mod nelegal, instanța de apel a stabilit calitatea de acționari a reclamanților conform cotelor din certificatul de moștenitor nr. x/04.03.2015, în condițiile în care reclamanții au indicat în mod expres, iar prima instanță a reținut cu autoritate de lucru judecat, faptul ca aceștia au solicitat doar să se constate calitatea lor de moștenitori fără a fi indicate cotele. Prin urmare, sub acest aspect, s-a solicitat să se constate că decizia instanței de apel de constatare a calității de acționari a reclamanților în cotele stabilite în certificatul de moștenitor nr. x/04.03.2015 întocmit de L., ignorarea faptului că soluția primei instanțe nu a fost atacată cu apel, precum și nesocotirea efectului devolutiv al apelului semnifică încălcarea normelor de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, motiv de nelegalitate a hotărârii atacate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. O altă critică invocată de recurenta-pârâtă vizează considerentul instanței de apel prin care s-a reținut, pe de o parte, faptul că acțiunile aferente societăților pârâte s-ar fi aflat în patrimoniul defunctului la momentul deschiderii succesiunii în baza contractelor de cesiuni de acțiuni din 28 și 29 decembrie 2012 efectuate în temeiul certificatelor de acționar emise în 2012, iar pe de alta parte că nu s-ar fi efectuat cesiuni de acțiuni în baza certificatelor de acționar emise in 2012- motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Prin urmare, s-a susținut că soluția instanței de apel, prin care pe de o parte, a luat în considerare contractele de cesiune de acțiuni din 28 și 29 decembrie 2012 și, pe de altă parte, a negat existența acestora este vădit contradictorie. Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă C. a susținut că, în mod nelegal, instanța de apel a reținut că prin contractele de cesiune de acțiuni din 28 și 29 decembrie 2012 s-ar fi transmis acțiunile de la C. către defunctul B.. Procedând astfel, instanța a interpretat actul juridic civil cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 1266 C. civ. De asemenea, recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor de drept material referitoare la dezbaterea succesiunii, respectiv art. 107, art. 119 din Legea nr. 36/1995, precum și art. 1100 alin. (1) C. civ., din perspectiva faptului că instanța de apel a stabilit cotele în care reclamanții ar fi acționari ai societățile pârâte în lipsa dezbaterii succesiunii aferente acestor acțiuni. Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă G. S.A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare să se dispună respingerea ca neîntemeiat a apelului promovat împotriva sentinței civile nr. 148 pronunțată la 20 martie 2018 de Tribunalul Galați, secția a II-a Civila, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., s-a susținut că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece a modificat nelegal cadrul procesual al litigiului, astfel cum a fost stabilit inițial de reclamanți și asupra căruia s-au purtat discuții în contradictoriu. În acest sens, s-a arătat că instanța de apel, în rejudecare, a modificat în mod nelegal cadrul procesual stabilit de reclamanți care au invocat posesia și transmiterea acțiunilor la purtător din anul 2006, și a admis acțiunea recunoscându-le acestora calitatea de acționar în baza altor înscrisuri, respectiv a contractelor de cesiune din anul 2012, apărute ulterior, care au o altă natură juridică. Procedând astfel, prin decizia recurată au fost încălcate și dispozițiile art. 129 alin. (6), art. 204, raportat la art. 478 C. proc. civ., fiind incident și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece, susține recurenta-pârâtă s-au încălcat și principiul dreptului la apărare, precum și cel al disponibilității și al contradictorialității dezbaterilor. Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat aplicarea greșita a normelor de drept material cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor și a masurilor asigurătorii în procesul penal, decizia recurată fiind pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1266 C. civ. referitoare la interpretarea contractelor. În concret, s-a învederat că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material referitoare la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor prevăzute de Legea nr. 31/1990, precum și cele privind sechestrul asigurător și a scopului pedepselor în materie penală prevăzute de dispozițiile C. proc. pen. La data de 7 martie 2022, C.I.I. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale de reprezentant pentru societatea I. S.A., cu motivarea că prin hotărârea nr. 60 din 2 februarie 2022 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr. x/2019 s-a dispus închiderea procedurii reorganizării debitoarei I. S.A., ca urmare a realizării planului confirmat, iar în temeiul prevederilor art. 180 din Legea nr. 85/2014 administratorul judiciar C.I.I. M. a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități. La data de 29 martie 2022, intimații-pârâți A. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursul declarat de pârâta C. și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică. Intimații-pârâți au susținut că decizia recurată a fost pronunțată în apel în rejudecare, iar recurenta-pârâtă C. nu a formulat un recurs propriu împotriva unora dintre considerentele deciziei nr. 79/20.03.2021, astfel încât, unele din critici sunt invocate omisso medio. La data de 5 aprilie 2022, intimatul-pârât D. a depus la dosar întâmpinare, prin care invocat excepția nulității recursurilor declarate de pârâtele C. și G. S.A., raportat la faptul că recurentele au invocat pur formal motivele de nelegalitate fără însă a indica normele procedurale sau dispoziții legale a căror încălcare atrage nelegalitatea deciziei recurate. Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea deciziei instanței de apel ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 14 iunie 2022, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția nulității recursurilor pentru motivele consemnate în cuprinsul acesteia, a prorogat discutarea excepției lipsei calității de reprezentat al C.I.I. M., pentru intimata-pârâtă I. S.A., a admis în principiu recursurile și a stabilit termen de judecată la data de 14 martie 2023. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte deși au formulat cereri de recurs distincte criticile sunt în esență aceleași, motiv pentru care vor fi analizate prin considerente comune, deopotrivă valabile, cu precizările corespunzătoare în privința celor care nu fac parte din această categorie. Astfel, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a susținut că în mod greșit instanța de apel a constatat că reclamanții sunt acționari ai societății pârâte în calitate de moștenitori ai defunctului B., în baza contractelor de cesiune încheiate în 28 - 29 decembrie 2012, deși prin cererea de chemare în judecată au invocat în acest sens certificatele de acționar emise de societăți în anul 2006. În aceste condiții, susțin recurentele prin decizia recurată s-a acordat mai mult decât s-a cerut și totodată s-au încălcat principiul disponibilității, al contradictorialității și al dreptului la apărare reglementat prin art. 9, art. 13 și art. 14 C. proc. civ., precum și art. 129 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, au fost încălcate și dispozițiile art. 204 C. proc. civ., deoarece acest capăt de cerere nu a fost modificat până la primul termen de judecată. În legătură cu aceste critici se impune precizarea că recurenta-pârâtă G. S.A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., însă dezvoltarea lor relevă doar incidența pct. 5 al aceluiași articol. În consecință, verificând considerentele deciziei recurate din această perspectivă, Înalta Curte observă că, instanța de apel, în limitele stabilite de dispozițiile art. 501 alin. (2) și (3) și ale art. 477 alin. (2) C. proc. civ. a procedat la o nouă judecată în funcție de dezlegările și reperele stabilite prin decizia de casare, precum și ale criticilor și apărărilor formulate în apel. Astfel, prin decizia de casare nr. 7 pronunțată în data de 19 ianuarie 2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a reținut că din elementele de fapt și de drept invocate în cursul procesului rezultă că reclamanții au solicitat constatarea calității de acționari ai celor cinci societăți pârâte ca urmare a culegerii succesiunii acționarului majoritar B. prin invocarea efectului translativ de proprietate asupra acțiunilor acestor societăți emitente a contractelor din 28/29 decembrie 2012, iar apărările formulate de pârâta C. nu au vizat natura contractelor de cesiune ci faptul că acestea nu au fost datate, fiind doar proiecte neînregistrate în Registrul Comerțului. Prin urmare, contrar susținerilor recurentelor, fundamentul juridic pe care intimații-reclamanți și-au întemeiat capătul de cerere supus analizei, respectiv cauza juridică a acestuia l-a reprezentat transmisiunea mortis causa a acțiunilor care s-au transmis ope legis, din patrimoniul defunctului. De altfel și prin decizia nr. 79 din 20 martie 2019 pronunțată de instanța de apel, în primul ciclu procesual, s-a reținut că reclamanții au solicitat constatarea numărului de acțiuni existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii, iar acest considerent nu a fost contestat prin exercitarea căilor de atac de către pârâți, dobândind autoritate de lucru judecat în conformitate cu dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă C., a arătat că prin decizia recurată instanța de apel, cu o motivare contradictorie reține, pe de o parte valabilitatea contractului de cesiune acțiuni admițând capătul de cerere vizând calitatea de succesori a reclamanților în temeiul acestora, iar pe de altă parte neagă existența acestora pronunțând o soluție de respingere ca neîntemeiată a capătului trei din cererea de chemare în judecată. Distinct de caracterul formal al criticii, Înalta Curte observă că instanța de apel conformându-se dezlegărilor obligatorii în conformitate cu dispozițiile art. 501 alin. (2) și (3) C. proc. civ., ale deciziei de casare și în limitele dispozițiilor art. 477 alin. (2) C. proc. civ., a constatat că transmiterea calității de acționar s-a realizat prin contractele de cesiune anterior menționate, analizate în conformitate cu dispozițiile art. 268 și art. 272 C. proc. civ.. Faptul că un alt capăt de cerere a fost respins, iar reclamanții nu au declarat recurs împotriva acestei hotărâri nu poate fi valorificat de intimați prin invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., verificarea considerentelor deciziei recurate nu relevă incidența acestui motiv de casare. Susținând nelegalitatea deciziei derivate din motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. recurenta-pârâtă C. a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a avut în vedere considerentele deciziei civile nr. 331/A, deși aceasta nu are autoritate de lucru judecat în sensul dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., deoarece aceasta nu s-a pronunțat asupra valabilității contractului de cesiune și, totodată a înlăturat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței menționate în cuprinsul deciziei, care în lipsa identității de părți și cauză nu au autoritate de lucru judecat. Sub acest aspect, Înalta Curte observă că prin decizia de casare, s-a constatat, printre altele aplicarea greșită a dispozițiilor art. 431 alin. (2) raportat la art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ. în temeiul cărora s-a reținut eronat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentințelor invocate, în condițiile în care nu există identitate de cauză între acele hotărâri judecătorești și prezentul litigiu. În consecință, instanța de apel analizând excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la hotărârile judecătorești invocate în mod corect, a argumentat că aceasta nu poate fi reținută deoarece litigiile anterioare au avut un alt obiect, respectiv anularea hotărârii AGA și prin urmare nu există identitate de părți și cauză. Subsumat aceleiași critici s-a invocat și încălcarea autorității de lucru judecat a unei încheieri de ședință pronunțate de prima instanță prin care s-a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată deoarece nu s-a solicitat indicarea cotei cuvenite fiecărui moștenitor. Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile judecătorești care soluționează fondul litigiului o excepție procesuală sau se pronunță asupra oricărui alt incident, au de la pronunțare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Or, astfel cum rezultă chiar din criticile formulate, chestiunea tranșată a vizat nulitatea cererii de chemare în judecată, iar prin decizia recurată nu au fost încălcate aceste dispoziții, în condițiile în care modul de soluționare a excepției, în lipsa exercitării unei căi de atac nu a mai format obiectul analizei instanței. Prin urmare, și această critică este nefondată și va fi respinsă ca atare. Situația este identică și în privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., derivat din aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1266 C. proc. civ. și art. 98, art. 99 din Legea nr. 31/1990, astfel cum s-a invocat prin recursul declarat de pârâta G. S.A., susținându-se în esență că instanța de apel a considerat eronat că prin contractele de cesiune s-a transferat în patrimoniul defunctului cesionar dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise de cele cinci societăți pârâte, acordând acestor înscrisuri o valoare juridică neconformă voinței părților. Relevante în această privință sunt considerentele deciziei de casare prin care s-a reținut că problema naturii actelor juridice încheiate în 28, 29 decembrie 2012 între recurenta-pârâtă C., în calitate de cedent și defunctul B., în calitate de cesionar, ca fiind contracte de cesiune, nu a fost contestată părți, iar interpretarea convenției după regulile stabilite prin art. 1266 - 1269 C. civ. trebuie întotdeauna precedată de verificarea existenței acestei necesități. În alți termeni, în lipsa unei dispute a părților cu privire la natura convenției o atare analiză este inutilă și lipsită de interes juridic. Având în vedere aceste statuări, prin decizia recurată s-a reținut că la data deschiderii succesiunii, defunctul B., în baza contractelor de cesiune de acțiuni din 28/29 decembrie 2012, deținea un procent majoritar de acțiuni reprezentând 99,5 % din capitalul social al celor cinci societăți pârâte, intimata 0,5% din capitalul social, iar transmiterea calității de acționar s-a realizat prin încheierea contractului de cesiune. Prin urmare, arată instanța de apel, fiind făcută dovada existenței acestor bunuri în patrimoniul defunctului, s-a constatat că reclamanții au calitatea de acționari în cotele stabilite în certificatul de moștenitor. Raportat la aceste considerente, rezultă că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor de drept material invocate, deoarece, pe de o parte, părțile litigante au privit această convenție ca fiind contracte de cesiune, iar pe de altă parte, în cauză nu s-a contestat calitatea de succesori a reclamanților, stabilită în primul ciclu procesual și nici ulterior. S-a susținut, subsumat aceluiași motiv de nelegalitate că, în mod greșit instanța de apel a stabilit calitatea de moștenitori a reclamanților în cotele stabilite prin certificatul de moștenitor în condițiile în care nu s-a dezbătut succesiunea asupra acestor acțiuni, deoarece în lipsa dezbaterii succesiunii prin procedura succesorală notarială în ceea ce privește aceste acțiuni, instanța nu se poate pronunța cu privire la împărțirea acestora pe cote. În legătură cu această critică, Înalta Curte reține că ceea ce s-a supus analizei a fost existența sau inexistența în patrimoniul defunctului a acțiunilor aferente celor cinci societăți pârâte, reclamanții invocând calitatea de succesori legali ai acestuia. Prin urmare, în condițiile în care nu s-a contestat calitatea de succesori a reclamanților și a rezultat din probele administrate în cauză a căror analiză este exclusă în recurs în considerarea specificului acestei căi de atac că în patrimoniul defunctului s-a făcut dovada existenței acțiunilor s-a constatat că reclamanții au calitatea de acționari ai acestei societăți, în cotele stabilite prin certificatul de moștenitor nr. x din 2015 întocmit de L.. Aceste din urmă mențiuni, nu semnifică încălcarea dispozițiilor de drept material invocate de recurente deoarece odată constatată existența dreptului în patrimoniul defunctului, cotele rămân aceleași. În acest sens sunt și dispozițiile art. 1132 și art. 1133 C. civ. potrivit cărora certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor și a dreptului de proprietate asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia. Decizia recurată fiind în acord cu aceste dispoziții legale, nu produce niciun efect vătămător în privința recurentelor. În concluzie, pentru considerentele ce preced, constatând că nu subzistă niciuna dintre criticile formulate, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtelor, ca nefondat.