ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2459/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, la 18.04.2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A. și J. S.A., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună constatarea nulității absolute a certificatelor de acționar, emise la 28.12.2012, de către societățile pârâte, prin administrator C.; constatarea calității de acționari a reclamanților, în cotele cuvenite fiecăruia, calitate dobândită de la defunctul B., în baza certificatelor de acționar emise de societăți în anul 2006; constatarea nulității absolute a transmisiunilor realizate asupra certificatelor de acționar emise la 28.12.2012; radierea tuturor mențiunilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galați, în baza certificatelor menționate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 91 și art. 99 din Legea nr. 31/1990, ale art. 134 din Ordinul nr. 2549/2008 și prevederile art. 22, art. 192 și urm. din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 148 din 20 martie 2018, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată, având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatelor de acționar emise la 28.12.2012 de către F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A. și J. S.A. și de radiere a tuturor înregistrărilor și mențiunilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galați, în baza acestor certificate și de constatare a calității de acționari a reclamanților.

Totodată, a fost admisă excepția invocată de pârâta C., fiind respinsă cererea de constatare a nulității absolute a transmisiunilor realizate asupra certificatelor de acționar emise la 28.12.2012, ca lipsită de obiect.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat apel, considerând-o netemeinică și nelegală, solicitând anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției I Civile a Curții de Apel Galați, sub nr. x/2016 iar, prin încheierea din 17 septembrie 2018, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și transpunerea pe rolul secției a II-a Civile a aceleiași instanțe, unde a fost înregistrată sub nr. x/2016*.

Prin decizia nr. 79/2019 din 20 martie 2019, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat în cauză.

A respins ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta K..

A dispus obligarea reclamanților și a intervenientei la plata, către pârâta C., a câte 2.769,33 RON, și la plata, către fiecare societate pârâtă, a câte 1.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în apel, respectiv onorariu avocațial.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A. și B..

Prin decizia nr. 7 din 19 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia civilă nr. 360/2021 din 3 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a admis apelul și a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, astfel:

A respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea de chemare judecată, precum și cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenienta K..

A constatat calitatea de acționari a reclamanților A. și B., în cotele stabilite în certificatul de moștenitor nr. x/4.03.2015, întocmit de L. și Asociații.

A respins, în rest, pretențiile ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâtele C. și G. S.A.

Prin decizia nr. 784 din 04 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtele C. și G. S.A. împotriva deciziei civile nr. 360/2021 din 3 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Împotriva deciziei instanței de recurs, pârâta C. a formulat cerere de revizuire prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, la 07.09.2023, și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 5.

În motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., după redarea parcursului litigios și evocarea textului de lege menționat, cu privire la condițiile de admisibilitate a cererii, revizuenta a susținut că, din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a evocat fondul cauzei întrucât, cu ocazia analizei extinse a contractelor de cesiune, a modificat situația de fapt.

În argumentare, a menționat că, în mod nereal, s-a reținut că reclamanții și-au întemeiat acțiunea exclusiv pe contractele de cesiune încheiate în anul 2012, precum și faptul că obiectul acestor contracte nu îl reprezintă "acțiuni la purtător", ci "acțiuni", în termeni generali, cu o altă natură juridică. Întrucât soluția atacată a fost menținută, a precizat că cererea de revizuire este admisibilă.

A mai susținut revizuenta că, procedând de asemenea manieră formală prin analiza contractelor de cesiune și a efectelor acestora, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, respectiv asupra motivelor de recurs, astfel cum acestea au fost precizate de către recurenți.

În concret, a învederat că instanța de recurs nu a analizat și nu s-a pronunțat, sub nicio formă, pe cererea de chemare în judecată cu care reclamanții au fixat cadrul procesual, pe obiectul dedus judecății (acțiuni la purtător emise în anul 2006), cu atât mai puțin pe motivele care au stat la baza cererilor de recurs.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimata A., respectiv intimații D. și E. au solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Examinând cererea de revizuire formulată în cauză, prin prisma motivelor de revizuire și a argumentelor invocate de revizuentă, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Articolul 457 C. proc. civ. consacră același principiu, statuând că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.".

În cauza dedusă judecății, revizuenta a solicitat revizuirea unei hotărâri definitive pronunțate în calea extraordinară de atac a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul" se poate cere în cele unsprezece cazuri expres și limitativ prevăzute de acest text.

Prin urmare, potrivit normei legale menționate, antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se cere este o condiție de admisibilitate a căii de atac de retractare, cu excepția cazurilor prevăzute de alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., respectiv a celor prevăzute la alin. (1) pct. 3, doar în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10, cazuri în care sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

În speță, revizuenta și-a fondat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.

Cazurile de revizuire prevăzute de norma legală menționată vizează hotărârile prin care instanța "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut." (pct. 1), respectiv "obiectul pricinii nu se află în ființă" (pct. 2).

Prioritar analizei condițiilor de revizuire instituite de legiuitor, se impune verificarea admisibilității căii extraordinare de atac prin raportare la cerința ca hotărârea a cărei anulare se cere să evoce fondul.

Astfel, în lumina acestor dispoziții, revizuirea unei hotărâri se poate cere și poate fi făcută doar în situația în care această hotărâre se pronuunță asupra fondului sau evocă fondul.

În absența unor clarificări neechivoce din partea legiuitorului cu privire la înțelesul sintagmelor "pronunțate asupra fondului" sau care "evocă fondul", Înalta Curte subliniază că fondul unui litigiu este alcătuit din capetele de cerere cu care reclamantul a învestit prima instanță și asupra cărora aceasta este chemată să se pronunțe. Din această perspectivă, o instanță se pronunță asupra fondului, prin hotărârea dată, atunci când ea se pronunță asupra unuia sau mai multor capete de cerere care configurează fondul litigiului dedus judecății. Cu regularitate, sunt hotărâri pronunțate asupra fondului cele care sunt date în primă instanță, de vreme ce prima instanță este învestită cu capetele de cerere care configurează "fondul procesului". Însă, asupra fondului se poate pronunța și o instanță de apel, în acele ipoteze în care, schimbând, în tot sau în parte, hotărârea atacată, instanța de apel ajunge ea să se pronunțe asupra unuia sau mai multor capete de cerere care au primit anterior o soluționare și din partea primei instanțe.

Semnificația sintagmei evocarea fondului, ca și condiție ce trebuie îndeplinită de hotărârea de recurs pentru a fi susceptibilă de a fi cenzurată în calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, poate fi dedusă, pe cale de interpretare, din conținutul art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. conform căruia:

"în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul".

Coroborând aceste dispoziții legale cu cele de la art. 480 alin. (2) din C. proc. civ., care permit instanței de apel să schimbe în tot sau în parte, sentința atacată, în ipoteza admiterii apelului, rezultă că o evocare a fondului are loc, în fața instanței de control judiciar, atunci când hotărârea primei instanțe este anulată iar instanța de control judiciar pronunță o nouă hotărâre asupra fondului, comportându-se ca o veritabilă instanță de fond.

În acest context, hotărârile prin care recursul se respinge sau cele prin care, fiind admis, instanța de control judiciar casează decizia atacată cu trimitere spre rejudecare, sunt ipoteze în care hotărârile pronunțate de instanța de recurs nu se încadrează nici în categoria celor pronunțate asupra fondului și nici a celor care evocă fondul, în astfel de hotrâri, pronunțate în recurs, instanța de control mărginindu-se la examinarea temeiniciei criticilor de legalitate deferite analizei pe calea recursului, iar soluția pronunțată în recurs, fie confirmă legalitatea hotărârii atacate, fie găsește întemeiate criticile de nelegalitate invocate împootriva acesteia, dispunând casarea ei (desființarea).

În speța de față, este prezentă ipoteza unei decizii pronunțate în recurs prin care recursul a fost respins iar instanța de recurs nici nu s-a pronunțat asupra fondului și nici nu a evocat fondul. Astfel, obiectul prezentei cereri de revizuire îl constituie decizia nr. 784 din 4 aprilie 2023, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtele C. și G. S.A. împotriva deciziei civile nr. 360/2021 din 3 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, constatând legalitatea acestei din urmă hotărâri în raport cu normele de drept procesual pretins încălcate.

Astfel, față de prevederile legale arătate, hotărârea prin care recursul a fost respins ca nefondat nu evocă fondul cauzei, întrucât nu oferă o soluție pe fond, așa încât acest tip de hotărâre nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, neîncadrându-se în cerința premisă a art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, în speță, decizia dată în recurs nu întrunește condiția cerută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., iar promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva unei astfel de hotărâri este inadmisibilă.

Înalta Curte va înlătura susținerile revizuentei referitoare la faptul că, în realitate, decizia atacată evocă fondul prin aceea că instanța de recurs, cu ocazia analizei extinse a contractelor de cesiune, a modificat situația de fapt reținând, în mod nereal, că reclamanții și-au întemeiat acțiunea exclusiv pe aceste contracte încheiate în anul 2012, respectiv faptul că obiectul acestor contracte nu îl reprezintă acțiuni la purtător, ci "acțiuni", în termeni generali, cu o altă natură juridică.

Instanța supremă reține, din considerentele instanței de recurs exprimate în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că acestea nu relevă faptul că instanța de recurs ar fi modificat situația de fapt, ci că aceasta doar a reamintit părților ceea ce s-a statuat prin decizia de casare, respectiv faptul că "din elementele de fapt și de drept invocate în cursul procesului rezultă că reclamanții au solicitat constatarea calității de acționari ai celor cinci societăți pârâte ca urmare a culegerii succesiunii acționarului majoritar B. prin invocarea efectului translativ de proprietate asupra acțiunilor acestor societăți emitente a contractelor din 28/29 decembrie 2012, iar apărările formulate de pârâta C. nu au vizat natura contractelor de cesiune ci faptul că acestea nu au fost datate, fiind doar proiecte neînregistrate în Registrul Comerțului." și a concluzionat în sensul că "fundamentul juridic pe care intimații-reclamanți și-au întemeiat capătul de cerere supus analizei, respectiv cauza juridică a acestuia l-a reprezentat transmisiunea mortis causa a acțiunilor care s-au transmis ope legis, din patrimoniul defunctului." și, "în condițiile în care nu s-a contestat calitatea de succesori a reclamanților și a rezultat din probele administrate în cauză a căror analiză este exclusă în recurs în considerarea specificului acestei căi de atac că în patrimoniul defunctului s-a făcut dovada existenței acțiunilor s-a constatat că reclamanții au calitatea de acționari ai acestei societăți, în cotele stabilite prin certificatul de moștenitor nr. x din 2015 întocmit de L. și Asociații.".

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că cererea de revizuire vizează aspecte ale pricinii ce nu pot fi examinate în această cale extraordinară de atac, revizuenta exprimându-și nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța de recurs.

Nemulțumirea revizuentei, fiind exprimată față de considerentele hotărârii atacate și de faptul că instanța de recurs nu ar fi analizat motivele cu care a fost învestită, nu poate face, însă, obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care are în vedere pronunțarea instanței ultra, extra sau minus petita în raport de pretențiile deduse judecății (capetele de cerere care au învestit prima instanță), care alcătuiesc fondul cauzei, și nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac.

În ce privește motivul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. potrivit căruia, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă obiectul pricinii nu se află în ființă, Înalta Curte reține că acesta poate fi invocat în ipoteza în care prin hotărârea pronunțată în fond s-a dispus restituirea unui obiect cert și determinat care a pierit după darea hotărârii, situație ce nu se regăsește în dosarul pendinte.

În cauză, revizuenta nu invocă faptul că obiectul pricinii nu este în ființă, respectiv că bunul care formează obiectul litigiului ar fi pierit, ci că instanța de recurs nu a analizat și nu s-a pronunțat pe motivele de recurs, respectiv pe cererea de chemare în judecată și pe obiectul dedus judecății (acțiuni la purtător, emise în anul 2006) astfel că, susținerea acesteia nu se înscrie în ipoteza legală a motivului de revizuire invocat.

De altfel, întreaga motivare a cererii de revizuire, relevă nemulțumirea acestei părți cu privire la soluția pronunțată în faza procesuală anterioară și autorizează a conchide asupra intenției revizuentei de a obține, sub pretextul și pe calea revizuirii, o rejudecare a recursului finalizat prin hotărârea atacată, respectiv un recurs la recurs, ceea ce contravine scopului pentru care au fost edictate dispozițiile referitoare la revizuire și încalcă principiul legalității căilor de atac.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu se înscrie în cerințele de admisibilitate reglementate de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., ținând cont și de prevederile art. 513 alin. (3) din același cod, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta C. împotriva deciziei nr. 784 din 4 aprilie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta C. împotriva deciziei nr. 784 din 4 aprilie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2023.