ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1988/2023

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra contestațiilor în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 aprilie 2016, pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. S.A., G., H. S.A., I. S.A. și J. S.A., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună constatarea nulității absolute a certificatelor de acționar, emise la 28 decembrie 2012, de către societățile pârâte, prin administrator C.; constatarea calității de acționari a reclamanților, în cotele cuvenite fiecăruia, calitate dobândită de la defunctul B., în baza certificatelor de acționar emise de societăți în anul 2006; constatarea nulității absolute a transmisiunilor realizate asupra certificatelor de acționar emise la 28 decembrie 2012; radierea tuturor mențiunilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galați, în baza certificatelor menționate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 91 și art. 99 din Legea nr. 31/1990, ale art. 134 din Ordinul nr. 2549/2008 și prevederile art. 22, art. 192 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 148 din 20 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată, având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatelor de acționar emise la 28 decembrie 2012 de către F. S.A., G., H. S.A., I. S.A. și J. S.A. și de radiere a tuturor înregistrărilor și mențiunilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galați, în baza acestor certificate și de constatare a calității de acționari a reclamanților.

Totodată, a fost admisă excepția invocată de pârâta C., fiind respinsă cererea de constatare a nulității absolute a transmisiunilor realizate asupra certificatelor de acționar emise la 28 decembrie 2012, ca lipsită de obiect.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat apel, considerând-o netemeinică și nelegală, solicitând anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției I Civile a Curții de Apel Galați, sub nr. x/2016, iar, prin încheierea din 17 septembrie 2018, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și transpunerea pe rolul secției a II-a Civile a aceleiași instanțe, unde a fost înregistrată sub dosarul nr. x/2016.

Prin decizia nr. 79/2019 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat în cauză.

De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta K..

Totodată, s-a dispus obligarea reclamanților și a intervenientei la plata, către pârâta C., a câte 2.769,33 RON, și la plata, către fiecare societate pârâtă, a câte 1.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în apel, respectiv onorariul avocațial.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții A. și B. au declarat recurs, care, prin decizia nr. 7 din 19 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admis, decizia atacată fiind casată și trimisă cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia civilă nr. 360/2021 din 3 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul, hotărârea primei instanțe fiind schimbată, în parte.

Astfel, în rejudecare, după casare, a fost respinsă excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată, și, totodată, a fost admisă, în parte, cererea de chemare judecată, precum și cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenienta K..

În consecință, s-a constatat calitatea de acționari a reclamanților A. și B., în cotele stabilite în certificatul de moștenitor nr. x din 4 martie 2015, întocmit de S.P.N. L..

În rest, au fost respinse pretențiile, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtele C. și G. au declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub număr de dosar x/2016

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă G., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare să se dispună respingerea ca neîntemeiat a apelului promovat împotriva sentinței civile nr. 148 pronunțată la 20 martie 2018 de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă C. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, și, în rejudecare, să se dispună respingerea ca neîntemeiat a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 148 pronunțată la 20 martie 2018 de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, cu obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 784 din 4 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâtele C. și G. împotriva deciziei civile nr. 360/2021 din 3 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, C. și G. au formulat cereri de contestației în anulare, solicitând admiterea contestațiilor și, în consecință, anularea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea recursului și respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 148 din 20 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă.

În argumentare, invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea G. a susținut, în esență, că instanța de recurs a omis să analizeze în mod efectiv motivele de casare invocate de recurente și fundamentul acestora, respectiv neconcordanța evidentă dintre ceea ce s-a cerut de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată și ceea ce instanța de apel a dat prin soluția atacată prin cererea de recurs.

Contrar constatărilor cuprinse în decizia 784/2023, arată că reclamanții nu și-au bazat acțiunea în constatare a calității lor de proprietari pe contractele de cesiune de acțiuni încheiate din 2012 (analizate pe larg de instanța de recurs) ba chiar dimpotrivă, prin cererea de chemare în judecată au solicitat anularea lor.

În mod nelegal, instanța de recurs a analizat exclusiv aceste contracte de cesiune încheiate în 2012 (fără nicio relevanță probatorie în cauză) și a omis sa răspundă motivului principal de casare generator de nelegalitate, respectiv instanța nu a făcut nicio referire la regimul și natura juridică înscrisurilor numite acțiunilor la purtător emise in 2006 aflate în posesia reclamanților și asupra cărora aceștia au solicitat să li se constate dreptul de proprietate, eventuala corespondență/identitate a acestora cu acțiunile la purtător ce au făcut obiectul contractelor de cesiune din 2012.

Instanța de recurs nu a analizat și nu a făcut referire nici la susținerile recurentelor exprimate în ședință publică axate în special pe dezvoltarea naturii juridice a acțiunilor la purtător.

Nu s-au analizat și nu s-au reținut nici dispozițiile legale care formează regimul juridic al acțiunilor la purtător cu relevanță deosebită în soluționarea motivelor de casare, cum ar fi spre exemplu incidența în cauză a dispozițiilor art. 935-940 C. civ. cu privire la posesia/proprietatea titlurilor la purtător sau a art. 1588 alin. (3) C. civ.

Totodată, contestatoarea solicită a se constata că instanța de recurs nu a folosit niciodată în considerente sintagma "acțiuni la purtător" evitând orice referire la acest aspect invocat de recurente.

În situația în care instanța de recurs ar fi analizat în mod efectiv și nu formal motivele invocate și susținerile recurentelor cu referire la contradicția dintre ce s-a cerut de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată și ce s-a dat prin decizia nr. 360/2021, în mod cert, apreciază contestatoarea, soluția ar fi fost de admitere a recursului și respingere a cererii de chemare în judecată.

Intimații A., D. și E. au depus întâmpinări prin care au solicitat, în esență, respingerea contestației în anulare.

În motivarea contestației în anulare, C. a susținut, în esență, incidența prevederilor art. 503 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Precizează că a arătat în cuprinsul primului motiv de recurs invocat în speță că instanța de apel a constatat în mod greșit că reclamanții sunt acționari ai societăților pârâte în calitate de moștenitori ai defunctului B. în baza contractelor de cesiune de acțiuni încheiate la 28-29 decembrie 2012, care au vizat acțiunile la purtător reprezentate de certificatele de acționar emise în anul 2012, în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată aceștia au invocat că ar fi acționari în baza acțiunilor la purtător reprezentate de certificatele de acționar emise de societăți în anul 2006.

Instanța de recurs a respins acest motiv cu motivarea exclusivă că prin decizia de casare nr. 7/19 ianuarie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a reținut că din elementele de fapt și de drept invocate în cursul procesului rezultă că reclamanții au solicitat constatarea calității de acționari ai celor cinci societăți pârâte ca urmare a culegerii succesiunii acționarului majoritar B. prin invocarea efectului translativ de proprietate asupra acțiunilor acestor societăți emitente a contractelor de cesiune acțiuni din 28/29 decembrie 2012.

Or, decizia de casare nr. 7 din 19 ianuarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a pronunțat asupra acestui motiv de recurs, mai precis nu a analizat faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat să se constatate că sunt acționari în baza acțiunilor la purtător reprezentate de certificatele de acționar emise în anul 2006 și că în apel au solicitat să se constate că sunt acționari în baza în baza acțiunilor la purtător constatate prin certificatele de acționar emise în anul 2012, care au făcut obiectul contractelor de cesiune de acțiuni din 28/29 decembrie 2012.

Drept urmare, decizia de casare nr. 7/19.01.2021 pronunțată de ICCJ nu putea constitui un motiv pentru respingerea recursurilor prin decizia nr. 784 din 4 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016,

Mai mult, consideră că soluția instanței de recurs este și rezultatul unei erori materiale.

Nu există niciun paragraf, nicio mențiune în cuprinsul deciziei de casare nr. 7/19.01.2021 prin care să se constate, cu efect obligatoriu, că obiectul prezentului dosar l-ar constitui constatarea calității de acționari a reclamanților la cele cinci societăți pârâte, ca urmare a culegerii succesiunii acționarului majoritar B. prin invocarea efectului translativ de proprietate asupra acțiunilor acestor societăți emitente a contractelor din 28/29 decembrie 2012.

Astfel, prin pronunțarea unei argumentații formale și străine de motivele și argumentele invocate în susținerea acestui motiv, instanța de recurs nu a analizat motivul de casare invocat de recurentă, iar analiza formală efectuată are la bază o eroare materială, motiv de admitere a contestației în anulare conform dispozițiilor art. 503 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Sub un alt aspect, consideră că dezlegarea dată motivului de recurs referitor la existența în patrimoniul defunctului a acțiunilor conform contractelor de cesiuni de acțiuni din 28/29 decembrie 2012 este rezultatul unei erori materiale.

Menționează că în argumentarea motivului de casarea prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a reținut în mod nelegal pe de o parte faptul că acțiunile aferente societăților pârâte s-ar fi aflat în patrimoniul defunctului la momentul deschiderii succesiunii în baza contractelor de cesiuni de acțiuni din 28,29 decembrie 2012 efectuate în baza acțiunilor reprezentate de certificatele de acționar emise în 2012, iar pe de altă parte că nu s-ar fi efectuat cesiuni de acțiuni în baza certificatelor de acționar emise în 2012.

Or, instanța de recurs, susține contestatoarea, în mod greșit a respins acest motiv de recurs, fără a-l analiza, reținând caracterul obligatoriu al deciziei de casare 7/19.01.2021.

Totodată, arată contestatoarea, în mod greșit a reținut instanța de recurs faptul că un alt capăt al cererii a fost respins și că C. nu a declarat recurs împotriva acestei hotărâri.

În consecința, consideră că dezlegarea dată recursului prin decizia a cărei anulare se solicită este rezultatul mai multor erori materiale, motiv de admitere al contestației în anulare, conform dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia contestatoarei, instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de casare referitor la reținerea autorității de lucru judecat în ce privește considerentele deciziei civile nr. 331/A/11.10.2017.

În acest sens, precizează că prin alt motiv de recurs a arătat faptul că, în mod nelegal, instanța de apel a ținut cont de considerentele deciziei civile nr. 331/A/11.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați și nu a ținut cont de considerentele sentințelor civile nr. 78/10.05.2017, 77/10.05.2017, 76/10.05.2017, 75/10.05.2017.

Cu privire la acest aspect instanța de recurs a răspuns tot prin referire la decizia de casare, care a reținut că în mod eronat s-ar fi reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în ce privește sentințele civile nr. 78/10.05.2017, 77/10.05.2017, 76/10.05.2017, 75/10.05.2017.

Cu toate acestea, instanța de recurs nu a răspuns motivului de recurs conform căruia în mod greșit instanța de apel ține seama de decizia civilă nr. 331A/10.10.2017, deși această hotărâre a fost pronunțată într-un litigiu identic ca cele în care au fost pronunțate sentințele sus-menționate, respectiv tot un litigiu având ca obiect anulare AGA, și prin urmare același raționament pentru neluarea acesteia în considerare ar trebui să opereze și cu privire la aceasta.

Prin urmare, apreciază că instanța de recurs nu a răspuns în totalitate acestui motiv de recurs, motiv de admitere a contestației în anulare.

Totodată, soluția instanței de recurs în ceea ce privește motivul de recurs referitor la stabilirea cotelor este rezultatul unei erori materiale, deoarece chestiunea tranșată a vizat nulitatea cererii de chemare în judecată prin raportare la obiectului cererii de chemare in judecată, care a fost stabilit în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat ca fiind stabilirea calității de acționar fără a fi indicate cotele, iar decizia recurată încalcă aceste dispoziții, întrucât constată calitatea de acționar în cotele indicate în certificatul de moștenitor.

Sub un ultim aspect, apreciază că soluția dată asupra motivului de recurs referitor la stabilirea cotelor de moștenitor în absența dezbaterii moștenirii este rezultatul unei erori materiale.

Aceasta întrucât, printr-un alt motiv de recurs, s-a arătat că instanța de apel în mod nelegal a stabilit calitatea de acționari a reclamanților în cotele stabilite în certificatul de moștenitor nr. x/04.03.2015, în condițiile în care nu s-a dezbătut moștenirea de pe urma defunctului asupra acestor acțiuni, iar instanța de recurs a respins acest motiv reținând că "ceea ce s-a supus analizei a fost existența sau inexistența în patrimoniul defunctului a acțiunilor aferente celor 5 societăți pârâte" și că stabilirea cotelor indicate în certificatul de moștenitor "nu semnifică încălcarea dispozițiilor de drept material deoarece odată constatată existența dreptului în patrimoniul defunctului, cotele rămân aceleași."

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor formulate de contestatoarea G., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondată contestația în anulare pentru considerentele care succed:

Fiind o cale atac de retractare, și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestația în anulare obișnuită sau de drept comun și de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestația în anulare specială.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Înalta Curte constată că dezlegarea dată recursului prin decizia a cărei anulare se solicită nu este rezultatul omisiunii de cercetare a vreunuia dintre motivele de casare invocate prin recurs, astfel cum pretinde contestatoarea G., iar contestația în anulare dedusă judecății este nefondată din perspectiva dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Aceasta întrucât, în considerarea controlului de legalitate declanșat prin recurs, instanța a examinat în mod real motivele de nelegalitate invocate de recurenta G., inclusiv critica privind încălcarea principiului disponibilității, al contradictorialității și al dreptului la apărare, pe care a subsumat-o dispozițiilor asrt. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, prin decizia atacată cu contestație în anulare se reține:

"În consecință, verificând considerentele deciziei recurate din această perspectivă, Înalta Curte observă că, instanța de apel, în limitele stabilite de dispozițiile art. 501 alin. (2) și (3) și ale art. 477 alin. (2) C. proc. civ. a procedat la o nouă judecată în funcție de dezlegările și reperele stabilite prin decizia de casare, precum și ale criticilor și apărărilor formulate în apel.

Astfel, prin decizia de casare nr. 7 pronunțată în data de 19 ianuarie 2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a reținut că din elementele de fapt și de drept invocate în cursul procesului rezultă că reclamanții au solicitat constatarea calității de acționari ai celor cinci societăți pârâte ca urmare a culegerii succesiunii acționarului majoritar B. prin invocarea efectului translativ de proprietate asupra acțiunilor acestor societăți emitente a contractelor din 28/29 decembrie 2012, iar apărările formulate de pârâta C. nu au vizat natura contractelor de cesiune ci faptul că acestea nu au fost datate, fiind doar proiecte neînregistrate în Registrul Comerțului.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentelor, fundamentul juridic pe care intimații-reclamanți și-au întemeiat capătul de cerere supus analizei, respectiv cauza juridică a acestuia l-a reprezentat transmisiunea mortis causa a acțiunilor care s-au transmis ope legis, din patrimoniul defunctului.

De altfel și prin decizia nr. 79 din 20 martie 2019 pronunțată de instanța de apel, în primul ciclu procesual, s-a reținut că reclamanții au solicitat constatarea numărului de acțiuni existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii, iar acest considerent nu a fost contestat prin exercitarea căilor de atac de către pârâți, dobândind autoritate de lucru judecat în conformitate cu dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.."

Pentru o apreciere completă a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., este necesar să se facă distincție între motivele de nelegalitate și argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurentă - dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt circumscrise întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Prin urmare, neexaminarea distinctă a fiecărei critici, subsumate unui motiv de recurs invocat, astfel cum, în realitate, reclamă contestatoarea, neînsușirea de către instanță a susținerilor părții, simpla nemulțumire vizând argumentele care au format convingerea instanței, dezacordul părții privind soluția adoptată, nu reprezintă omisiune în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., nu constituie un motiv de anulare a deciziei atacate, din moment ce instanța a răspuns criticilor în cuprinsul hotărârii atacate printr-un raționament juridic de sinteză și cercetarea lor în bloc.

Contestația în anulare, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., nu poate avea ca finalitate rejudecarea motivului de recurs pe care instanța îndrituită l-a examinat deja, așa cum practic se dorește în prezenta cauză.

Trecând la examinarea deciziei atacată prin prisma motivelor formulate de contestatoarea C., Înalta Curte constată că nici acestea num pot fi primite, pentru considerentele care succed:

În lumina dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocate de contestatoarea C., trebuie precizat că sintagma "eroare materială" vizează acea greșeală materială cu caracter procedural, care a condus la pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente ori date materiale importante, existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării hotărârii atacate.

Motivul de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu poate viza însă aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greșită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greșită a unor dispoziții legale; aceste aspecte s-ar putea circumscrie unor greșeli de judecată care nu pot fi subsumate noțiunii de eroare materială, specifică contestației în anulare speciale.

Altfel spus, contestația în anulare este o cale extraordinară de retractare deschisă pentru remedierea unor greșeli materiale, iar nu pentru reformarea unor greșeli de fond.

Or, ceea ce invocă contestatoarea în argumentarea acestui motiv de anulare sunt tocmai pretinse greșeli de judecată ale instanței de recurs, iar nu erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs.

Prin urmare, cum criticile invocate de către contestatoare (reținerile instanței de recurs în raport cu decizia de casare nr. 7 din 19 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție; dezlegarea dată motivului de recurs referitor la existența în patrimoniul defunctului a acțiunilor conform contractelor de cesiuni de acțiuni din 28/29 decembrie 2012; soluția instanței de recurs în ceea ce privește motivul de recurs referitor la stabilirea cotelor; soluția dată asupra motivului de recurs referitor la stabilirea cotelor de moștenitor în absența dezbaterii moștenirii etc.) nu corespund nici prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nefiind vorba despre o eroare materială în sensul textului legal menționat, și nu corespund nici prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., nefiind vorba de absența punctului de vedere al instanței, ca rezultat al omisiunii cercetării unuia dintre motivele de casare invocate.

Rațiunea anulării deciziei instanței de recurs, în situația admiterii contestației în anulare întemeiate pe art. 503 C. proc. civ., este aceea de a sancționa incompleta soluționare a cauzei ori a căii de atac a recursului, iar nu reaprecierea asupra soluției din dispozitiv ori a considerentelor.

Or, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., prin cererea dedusă judecății, contestatoarea C. nu face decât să repună în discuție, în prezenta cauză, soluția însăși a instanței de recurs, ceea ce nu este permis pe calea contestației în anulare, precum și probleme de fond ce au fost soluționate de instanța de recurs, care s-a pronunțat asupra motivelor de nelegalitate invocate de parte, astfel cum acestea au fost subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 7, 6 și 8 C. proc. civ.

Contestatoarea mai invocă și împrejurarea că instanța de recurs nu a răspuns în totalitate motivului de casare referitor la reținerea autorității de lucru judecat în ce privește considerentele deciziei civile nr. 331/A/11.10.2017.

Nici această critică nu poate fi primită, întrucât nu se relevă în mod real omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivul de casare, ci se critică însăși soluția și motivarea acesteia, or, raționamentul judiciar nu poate fi cenzurat pe calea contestației în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi deturnată de la scopul pentru care a fost instituită.

Motivele invocate de contestatoare se circumscriu unor critici împotriva deciziei atacate, care o transformă însă într-un recurs la recurs, or, prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs.

În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a subliniat frecvent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În același sens, Curtea de la Strasbourg a reținut că "supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase" (cauza Sebastian Taub c. România, Hotărârea din 12 octombrie 2006).

În consecință, constatând că argumentele contestatoarelor G. S.A.și C. nu se încadrează în motivele expres prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 508 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate împotriva deciziei nr. 784 din 4 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate contestațiile în anulare formulate de contestatoarele C. și G. împotriva deciziei nr. 784 din 4 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2023.