ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 917/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 917/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei
de față constată următoarele
:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
București - Secția a
IV-a civilă sub nr. 53751/3/2010, la data de 08
noiembrie 2010, reclamanta
SC E.B. SA prin
Sucursala E.B.
, a formulat cerere în
restituirea plății nedatorate împotriva
pârâtului I.A., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre
judecătorească
prin care să fie obligat pârâtul la plata sumei de
550.793 lei, reprezentând plată nedatorată; plata sumei de 366.442,58
lei, reprezentând actualizarea creanței cu
indicele total de inflație de la
data
16 iulie 2003, dată de la care suma a fost transferată către pârât,
urmare a executării silite prin poprire până la
data de 31 august 2010;
actualizarea
sumei de 550.793 lei, de la data introducerii cererii de
chemare în judecată până la data executării
efective a obligației, cu
indicele
total de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică.
În motivare s-a arătat că prin sentința civilă
nr. 662 din 28 septembrie 2001
s-a
dispus admiterea acțiunii formulate de I.A., obligarea
Sucursalei E.B. la plata sumei de 4.689.750.000
ROL
(468.975 lei noi) reprezentând drepturi bănești cuvenite
inventatorului, rezultate din utilizarea
brevetului de către Sucursala
E.B.
Împotriva acestei sentințe Sucursala E.B. a
formulat apel, apel respins prin decizia civilă nr. 164A/2002, iar în termenul
legal s-a formulat recurs de către Sucursala E.B.
și, urmare a
respingerii acestuia, sentința civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001 a devenit
definitivă si irevocabilă fiind ulterior învestită cu formulă executorie și
pusă în executare de către reclamantul I.A.
Prin
încheierea de ședință din data de 14 mai 2003, Judecătoria sector 6 admite
cererea de încuviințare a executării, pentru suma de
5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi) reprezentând creanța constatată
prin
sentința civila nr. 662 din 28 septembrie 2001, actualizata cu indicele total
de inflație.
Urmare a încuviințării executării silite, BCR
sector 6, în calitate de terț poprit, la solicitarea executorului, a procedat
la consemnarea
sumei conform
procesului verbal întocmit de executor și, ulterior, în
data 16 iulie 2003, la virarea acesteia către
debitorul I.A.
Conform
convenției de funcționare depozit
din 06
iunie 2003, notelor contabile BCR din 06 iunie 2003 și
16 iulie 2003,
suma încasată prin poprire de către domnul
I.A.
este de 5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi), sumă
care este plată nedatorată ca urmare a faptului
că brevetul care a stat la
baza
litigiului care a determinat plata acestei sume a fost anulat.
Astfel,
brevetul de invenție CI cu titlul
Procedeu
și instalație de preîncălzire a apei de adaos, având ca titular
pe domnul I.A., a fost anulat prin sentința
civilă nr. 193 din 14 februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1932/3/2004, de
Tribunalul
Municipiului București.
Conform
art. 54 pct. 3 din Legea nr. 64/1991, „anularea brevetului va avea efect
retroactiv, începând cu data de depozit".
De
asemenea, potrivit principiului retroactivității efectelor nulității
reglementat în dreptul civil, anularea unui act juridic are efect retroactiv.
Totodată conform principiului repunerii în situația anterioară, în situația în care
anularea a intervenit după executarea actului, nu presupune numai desființarea
retroactivă a actului, ci și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul
actului anulat, motiv pentru care plata drepturilor patrimoniale către domnul I.A.,
în aceste condiții reprezintă o plata nedatorată și impune restituirea
acesteia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.
64/1991 privind brevetele de invenție, precum și pe dispozițiile art. 992-994
și 1092 C. civ.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul a invocat prescripția
dreptului material la acțiune, afirmând că pentru recuperarea sumei pretinse
s-a împlinit termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr.
167/1958.
Prin sentința civilă nr. 1303 din 28 iunie 2011 pronunțată de
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a fost admisă excepția
prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă cererea ca fiind
prescrisă.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Art.
8 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul material la acțiune pentru
repararea pagubei, dar și pentru îmbogățirea fără justă cauză, începe să curgă
de la data la care cel îndreptățit a cunoscut, sau putea să cunoască paguba,
precum și persoana responsabilă.
Din
probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a cunoscut cauza de
anulabilitate a brevetului și persoana pârâtului, căreia i-a efectuat plata în
anul 2003, având în vedere că, în litigiul privind obligația sa la încheierea
unui contract de exploatare pentru utilizarea soluției tehnice și totodată a
plății drepturilor bănești cuvenite inventatorului pentru utilizarea
brevetului, a invocat nulitatea brevetului pentru lipsa condiției noutății.
Prin
urmare, momentul de început al calculării termenului de prescripție îl constituie
momentul plății situat în lunile iunie și iulie 2003, moment față de care
introducerea acțiunii, la data de 21 decembrie 2010, depășește termenul general
de prescripție de 3 ani.
Împotriva
acestei sentințe reclamanta SC E.B. SA București - Sucursala E.B. a declarat
apel.
Prin
decizia civilă nr. 56A din 20 martie 2012, Curtea de Apel București - Secția a
IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul, a
anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În
motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că momentul la care plata
realizată pe cale silită a dobândit caracter nedatorat a fost momentul la care
a rămas definitivă hotărârea prin care a fost anulat brevetul, până la acel
moment plata având caracter datorat.
Împotriva
menționatei decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal,
intimatul-pârât I.A. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În
dezvoltarea acestora s-a arătat că în mod greșit a considerat că termenul de
prescripție începe să curgă la data de 23 octombrie 2008, odată cu pronunțarea
deciziei civile 235A de către Curtea de Apel București, întrucât art. 8 din
Decretul nr. 167/1958 prevede imperativ că dreptul material la acțiune pentru
repararea pagubei, dar si pentru îmbogățirea fără justă cauză, începe să curgă
de la data la care cel îndreptățit a cunoscut sau putea să cunoască paguba
precum și persoana responsabilă.
Reclamanta
a cunoscut cauza de anulabilitate a brevetului și persoana pârâtului căruia i-a
efectuat plata în anul 2003, având în vedere că litigiul privind obligarea sa
la încheierea unui contract de exploatare pentru utilizarea soluției tehnice și
totodată a plății drepturilor bănești cuvenite inventatorului pentru utilizarea
brevetului,
a invocat lipsa caracterului de
noutate a invenției brevetate,
aceasta fiind singura apărare în fond a
pricinii.
Astfel,
momentul de început al calculării termenului de
prescripție îl constituie momentul plății, mai precis iunie-iulie 2003,
moment față de care introducea acțiunii la data de 21 noiembrie 2010, depășește
termenul general de prescripție de 3 ani.
Așa
cum recunoaște apelanta prin cererea de chemare în judecată, sumele achitate de
către aceasta au avut la bază existența unui brevet de invenție, precum și ca
urmare a unei hotărâri judecătorești irevocabile de obligare a acesteia la
plata drepturilor
cuvenite pentru folosirea
elementelor din brevetul de invenție.
Plata
s-a realizat doar ca urmare a unei executări silite și
nicidecum prin grija reclamantei de a respecta drepturile izvorâte din
brevet,
în anul 2003.
Decretul nr. 167/1958
prevede imperativ că dreptul la acțiune
având un obiect patrimonial se prescrie într-un termen general de
prescripție
de trei ani.
De altfel chiar și în cadrul dosarului prin care a
fost obligată la plată, astăzi nedatorată, a invocat ca apărare de fond lipsa
noutății
brevetului de invenție, ca
și cauză de nevalabilitate a acesteia. Deci,
încă de la data plății
aceasta a cunoscut paguba precum și pe cel îndreptățit la restituire.
Chiar
și după acest moment, respectiv la data introducerii
acțiunii de anulare a brevetului de invenție, soluționată definitiv prin
Decizia civilă nr. 235A de către
Curtea de Apel București, invocată de
către
instanța de apel, reclamanta nu a înțeles să-și valorifice dreptul
material la acțiune în sensul reparării pagubei
pricinuite prin eliberarea
brevetului de invenție atacat.
Este cât se poate de firesc și evident că
reclamanta, în sensul art. 8 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii
acțiunii de anulare a
brevetului de
invenție avea cunoștință de motivele de anulabilitate a brevetului și totodată
de persoana ce a primit plata nedatorată.
Acest moment, al formulării acțiunii de anulare a
brevetului, este
datat 16 martie 2004.
Nimeni
și nimic nu au împiedicat pe reclamantă să
solicite
restituirea prestației, în cadrul acțiunii de anulare amintită sau
separat.
Acțiunea
în anulare nu a întrerupt cursul prescripției, întrucât
prin petit nu s-a formulat un capăt de cerere în legătură cu prezenta
cauză.
C.S. și C.B., în lucrarea „Tratat de
drept
civil" pag. 127, statuează că "Acțiunea în repetițiune este o
acțiune patrimonială, astfel că ea va putea fi
intentată în termenele de
prescripție de drept comun. Aceste termene
încep să curgă din momentul efectuării plății".
Față de cele învederate instanța de apel a făcută
o greșită aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 8 din Decretul nr.
167/1958, în sensul că a nesocotit această normă cu privire la momentul
începerii cursului
prescripției extinctive.
Analizând
recursul formulat, în raport de criticile
menționate,
înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru
următoarele
considerente:
Acțiunea de față are natura juridică a unei
acțiuni în repetițiune,
deoarece ne
aflăm în prezența executării unei obligații de care partea
reclamantă nu
mai este ținută.
Conform art. 1092 C. civ. „ceea ce s-a plătit
fără a fi debit este
supus repetițiunii".
Astfel, reclamanta a fost obligată la plata unei
sume prin hotărâre
judecătorească,
iar executarea acesteia s-a realizat silit asupra întregii
sume. Întrucât
tot printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a
stabilit că actul care a stat la baza emiterii titlului executoriu este
nul,
cel care plătește în temeiul acestui act nul are dreptul la
restituire
deoarece nulitatea are efect
retroactiv, deci obligația apare ca și când
nu a existat niciodată, iar
părțile urmează a fi repuse în situația anterioară.
Acțiunea
în repetițiune este o acțiune patrimonială, astfel că ea
va putea fi intentată în termenele de prescripție
de drept comun, care
încep să curgă de la momentul efectuării plății.
În cazul de față, această regulă nu este
aplicabilă, întrucât la
momentul la
care se efectuase plata, aceasta nu avea caracter de plată
nedatorată,
fiind efectuată în temeiului unui titlu executoriu valabil, care a fost pus în
executare pe cale silită.
Potrivit
art. 8 al Decretului-lege nr. 167/1958 „Prescripția
dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta
ilicită,
începe să curgă de la data
când păgubitul a cunoscut sau trebuia să
cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Deși în speță nu este vorba despre săvârșirea
unei fapte ilicite, ci despre o pagubă constând în plata unei sume devenită
nedatorată prin
anularea actului
care a stat la baza pronunțării hotărârii judecătorești
care a constituit titlul executoriu, termenul de
prescripție va începe să
curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau
trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Or,
acest moment nu poate fi decât acela în care plătitorul (solvens) a aflat că
plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest moment este cel în care
hotărârea judecătorească de anulare a brevetului de invenție a devenit
definitivă, respectiv la data de
23
octombrie 2008, odată cu pronunțarea deciziei civile 235A de către Curtea
de
Apel București.
În
determinarea momentului la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască,
atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, nu poate fi avută în vedere
atitudinea subiectivă a păgubitului, respectiv data la care acesta a invocat în
instanță lipsa noutății brevetului de invenție, ca și cauză de nevalabilitate a
acesteia sau alte cauze de nulitate a brevetului învederate ulterior, în
acțiunea de constatare a
nulității
brevetului, întrucât acestea constituiau simple susțineri asupra
cărora
numai instanța de judecată, după soluționarea căii de atac a apelului, când
decizia a devenit definitivă, putea să aprecieze asupra justeții acestor
susțineri, astfel încât paguba să poată fi determinată cu certitudine.
Pentru
argumentele menționate anterior, Înalta Curte consideră că instanța de apel a
făcut o corectă interpretare și aplicare a
dispozițiilor
art. 8 al Decretului-lege nr. 167/1958, motivul de recurs invocat ne fiind
incident în cauză astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)
C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul I.A. împotriva deciziei nr. 46A din 20
martie 2012 a Curții de
Apel București - Secția
a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală,
conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22
februarie 2013.