ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2135/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2135/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr.

2135/2016

Asupra

recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data

de 14 noiembrie 2003 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, sub nr. Dosar nr. x/2003, A. București, în contradictoriu

cu B. SA, a formulat acțiune de regres, solicitând instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de

5.564.159.907 ROL reprezentând daune plătite de reclamantă

creditorului C. pentru utilizarea soluției tehnice, invenția sa, în

perioada 1 martie 1998 - 30 iunie 2001, precum și alte eventuale daune

solicitate de creditor pentru perioada 1 iulie 2001 - 31 iulie 2003, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea

cererii, s-au arătat următoarele:

În baza

Contractului cadru de proiectare nr. x/1990, încheiat între D. București

(actuala A. București) și B., în calitate de proiectant general, în

anul 1997 A. București a solicitat către B. întocmirea documentației

tehnice și, respectiv, a proiectului având ca obiect montarea

schimbătoarelor de căldură cu plăci și racordarea

acestora la circuitele de apă de adaos dedurizată.

Urmare a

documentației tehnice întocmite de B., A. București a procedat la

montarea acestor schimbătoare de căldură cu plăci în cadrul

centralelor din subordinea sa.

De asemenea,

în anul 1999, domnul C. (fost angajat B. și responsabil cu lucrările

de termoficare în A. București) prin acțiunea formulată la

Tribunalul Municipiului București, secția a V-a civilă și

de contencios administrativ, Dosar nr. x/1999, a solicitat instanței

obligarea reclamantei să încheie contract de exploatare a invenției

sale, numită "Procedeu și instalație pentru preîncălzirea

apei de adaos" ce face obiectul Brevetului de invenție nr. x, cu

plata drepturilor patrimoniale de autor, ce i se cuvin pe perioada folosirii

fără drept.

În dosarul

sus-menționat reclamantul a arătat că este titularul Brevetului

de invenție nr. x și are protecție în intervalul 21 martie 1995

- 21 martie 2015.

Instanța

de fond, prin Sentința civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001, a admis

acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta SC E. SA - A.

București la plata sumei de 4.689.750.000 ROL reprezentând drepturi

rezultate din utilizarea soluției prezentată în brevetul de

invenție și obligarea SC E. SA - A. București de a încheia

contract de exploatare a invenției.

Împotriva

acestei sentințe A. București a declarat apel, care a făcut

obiectul Dosarului nr. x/2001, soluționat de către Curtea de Apel

București.

Prin Decizia

civilă nr. 164A/2002 Curtea de Apel București a respins apelul

declarat de A. București, ca nefondat.

Recursul

declarat de A. București la Curtea Supremă de Justiție,

secția comercială, a fost respins ca nefondat.

Prin respingerea

recursului declarat de A. București, Sentința civilă nr.

662/2001 a devenit definitivă și irevocabilă, motiv pentru care

reclamantul C. a procedat la executarea silită a acesteia.

Astfel, prin

Încheierea nr. 407/2003 a Judecătoriei Sector 6 s-a obținut

încuviințarea executării silite, iar prin Adresa nr. x/2003, s-a

solicitat terțului poprit F., sector 6 poprire pe contul A. București

până la concurența sumei de 5.507.920.700 ROL.

A.

București a procedat la montarea schimbătoarelor cu plăci în

baza documentației întocmite de B., conform Contractului cadru de

proiectare nr. x/1990, renegociat în 1999.

Conform art.

9.21, din contractul precizat mai sus "Proiectantul este autorul

lucrării, cuantumul remunerației autorului este inclus în valoarea

contractului".

Cu toate

că A. București, fiind de bună-credință, a plătit

documentația și proiectul prin contractul semnat cu B., ea a fost

obligată, ulterior, să achite domnului C. suma de 5.564.159.907 ROL

reprezentând daune pentru utilizarea soluției din Brevetul de

invenție nr. x, astfel plătind lucrarea de două ori.

În drept,

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 C. proc. civ.,

art. 998, art. 999 C. civ.

Prin

Încheierea din ședința publică de la 26 noiembrie 2004,

dată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în

Dosarul nr. x/3/2003, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției

comerciale și înaintarea dosarului Președintelui Tribunalului

București în vederea repartizării uneia dintre secțiile civile.

Pentru a se

pronunța astfel, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, soluționând acest aspect, a constatat că în cauza,

astfel cum este formulată cererea ca o cerere în regres și

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., deci pe

răspunderea civilă delictuală a pârâtei, răspundere

extra-contractuală, cererea are drept cauză juridică

invocată fapta ilicită a pârâtei, de a fi inclus în documentația

tehnică întocmită, o soluție tehnică protejată

printr-un brevet de invenție în favoarea numitului C. și că

reclamanta nu își întemeiază cererea pe răspunderea

contractuală a pârâtei, în cadrul răspunderii contractuale raportul

părților fiind comercial.

Cauza a fost

astfel înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

V-a civilă, sub nr. x/2005 - nr. dosar în format nou x/3/2005.

Prin

întâmpinarea formulată la data de 26 ianuarie 2005, pârâtul B. SA invocând

următoarele excepții:

1.

Excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamantă,

în condițiile în care acțiunea în regres se întâlnește în

raporturile dintre comitent și prepus, comitenți, fidejusor și

debitorul garant, codebitorii pârâți și copii etc., temeiul său

juridic fiind dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., dar care nu se

aplică în raporturile dintre părțile semnatare ale unui

contract, răspunderea în acest caz fiind contractuală și nu

delictuală.

2.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Titularul acțiunii în regres este persoana care a efectuat plata

creanței pentru altă persoană. Reclamantul nu a făcut o

plată pentru B., din dispozitivul Sentinței civile nr. 662/2001

definitivă și irevocabilă, rezultând faptul că suma de

4.689.750.000 ROL reprezintă drepturi patrimoniale aferente Brevetului de

invenție nr. x folosit de pârâtă (reclamanta din speța de

față) aceasta având și obligația de a încheia cu

inventatorul un contract de exploatare a invenției prevăzută în

respectivul brevet.

Este vorba de

plata unor drepturi patrimoniale pe care reclamanta le datora inventatorului a

cărei invenție a folosit-o, cuantumul acestor drepturi patrimoniale

reprezentând o cotă parte din economiile substanțiale obținute

de reclamantă urmare folosirii invenției.

3.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Acțiunea în regres este introdusă împotriva persoanei (sau

persoanelor) pentru care va efectuat o plată în vederea restituirii

sumelor achitate creditorului. Potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr.

64/1991, drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe

bază de contract (încheiat între cel care exploatează invenția

și inventator) deci între A. București și C., contract în care

institutul nu are nicio calitate.

În subsidiar,

pe fondul cauzei, acțiunea în regres este inadmisibilă și sub

aspectul inexistenței unui prejudiciu, răspunderea civilă

delictuală putând fi angajată dacă sunt îndeplinite mai multe

condiții, printre care existența prejudiciului este o condiție

esențială. Din considerentele Sentinței civile nr. 662/2001

rezultă faptul că A. București a obținut economii

substanțiale, deci un beneficiu, drepturile patrimoniale datorate

inventatorului reprezentând cotă parte din economia realizată.

S-a invocat

și tardivitatea cererii prin care s-au solicitat daune în baza

Contractului nr. x/1990, termenul de prescripție începând să

curgă de la data neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a

obligațiilor contractuale; în speță, de la data de 27 februarie

1997, data predării poziției 297 din Contractul nr. x/1990 -

renegociat.

La termenul

din 7 aprilie 2005 s-a dispus suspendarea judecății prin acordul

părților, cauza fiind repusă pe rol la termenul din 20 aprilie

2006.

La termenul

din 18 mai 2006 cauza a fost suspendată până la rămânerea

definitivă a Sentinței civile nr. 193 din 14 februarie 2006,

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă în Dosarul nr. x/2004 (1932/3/2004).

La termenul

din 28 februarie 2008 cauza a fost suspendată până la

soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/3/2004 aflat pe rolul

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Cauza a fost

repusă pe rol la data de 10 noiembrie 2011.

La data de 2

mai 2012, reclamanta SC A. București SA a formulat precizări la

acțiune.

În cererea

precizatoare s-au arătat următoarele:

Prin cererea

de chemare în judecată înaintată la Tribunalul București,

secția a V-a civilă, s-a solicitat obligarea B. SA, la plata sumei de

5.564.159.907 ROL reprezentând daune plătite de A. București

creditorului C., pentru utilizarea soluției tehnice în perioada 1 martie

1998 - 30 iunie 2001.

Temeiul

juridic al cererii de chemare în judecată îl reprezintă art. 998 C.

civ. și art. 999 C. civ.

Datorită

neglijenței și lipsei de diligență (aspecte

extracontractuale) a reprezentanților B. SA , a fost creat un prejudiciu

de 5.564.159.907 ROL (556.415,99 RON) societății SC A. SA

București.

În baza

contractelor cu nr. x/1990, nr. x/1990, nr. x/1997, încheiate între D.

București (actuala SC A. SA București) și B., au fost executate

la CET Vest, CET Progresii și CET Sud, în cadrul unor lucrări de

proiectare mai ample și proiectele pentru montarea schimbătoarelor de

căldură cu plăci și racordarea acestora la circuitele de

apă de adaos dedurizată aferente degazoarelor existente. Contractele

cu nr. x/1990 și nr. x/1990, au fost renegociate în anul 1999.

Potrivit art.

9.21 din contractele nr. x/1990 și nr. x/1990 respectiv art. 7 din

Contractul nr. x/1997 "proiectantul este autorul lucrării cu

drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate,

conform Legii nr. 8/1996".

Urmare

documentațiilor tehnice întocmite de B., societatea reclamantă a

procedat la montarea acestor schimbătoare de căldură cu

plăci în cadrul centralelor din subordinea sa.

Cu toate

că A. București, fiind de bună-credință, și-a

executat întocmai obligațiile asumate prin contractele încheiate cu B.,

achitând contravaloarea documentației și a proiectului, aceasta a

fost obligată, ulterior, de către instanță, să achite

domnului C. suma de 5.564.159.907 ROL reprezentând daune aferente perioadei 1

martie 1998 - 30 iunie 2001, pentru utilizarea soluției din Brevetul de invenție

nr. x "Instalație pentru preîncălzirea apei de adaos

echipată cu schimbătoare de căldură cu plăci apă

- apă", creându-se o situație profund inechitabilă pentru

reclamantă, prin achitarea de două ori a contravalorii lucrării.

În sprijinul

celor afirmate am depus în probatoriu cererea B. către Oficiu de Stat

pentru Invenții și Mărci pentru "revocarea Hotărârii

nr. 5/1945 din 31 martie 1998 de acordarea a Brevetului de invenție nr. x

din data de 28 aprilie 1998, precum și Hotărârea nr. 25 din 15 decembrie

1998 a comisiei de reexaminare O.S.I.M.

S-a

arătat faptul că domnul C. a depus Cererea de brevet cu nr. x din 21

martie 1995, dată la care a fost constituit și depozitul

național reglementar, iar de la această dată B. nu mai avea

dreptul să execute nici o lucrare având ca obiect invenția

menționată.

Lucrările

de proiectare la instalațiile menționate au fost executate după

anul 1995, data constituirii depozitului național reglementar de

către titularul de brevet C., după cum urmează; pentru CET

Progresu avizul CTE - B. a fost dat în 27 februarie 1997; pentru CET Sud avizul

CTE - B. a fost dat în 3 iulie 1997; pentru CET Vest avizul CTE - B. a fost dat

în 1999.

Prin Cererea

cu nr. x din 18 septembrie 1998, B. a solicitat la O.S.I.M. revocarea

brevetului deținut de C. În anexa la această cerere, B.

recunoaște că soluția tehnică conținută în

Brevetul cu nr. x din 31 martie 1998 este aplicată în lucrările sale

de proiectare, printre acestea fiind menționate și cele executate în

centralele aparținând A. București.

Comisia de

reexaminare a O.S.I.M. a analizat cererea depusă, iar prin Hotărârea

cu nr. 25 din 15 decembrie 1998, a respins cererea de revocare ca urmare a

neachitării de către B. a taxei de reexaminare în valoare de 900.000

RON. Devine evidentă astfel neglijenta gravă și lipsa de

diligentă a reprezentanților B. (aspect extracontractual) care,

deși aveau argumente pentru revocarea Hotărârii nr. 5/1945 din 31

martie 1998 de eliberare a brevetului de invenție, au tratat această

posibilitate cu absolută indiferență.

Așadar,

fapta ilicită a conducerii B. constituie fapta de contrafacere

prevăzută la art. 59 din Legea nr. 64/1991 (ar. 58 din Legea nr. 64

republicată) privind brevetele de invenție, ca atare

responsabilitatea pârâtei, a apreciat reclamanta, iese din sfera

contractuală.

În ceea ce

privește prejudiciul creat societății SC A. SA București,

în sumă de 5.564.159.907 ROL (556.415,99 RON), acesta este compus din:

-

5.507.920.700 ROL debit actualizat, respectiv 4.689.750.000 ROL + 58.457.500

ROL (conform Sentinței civile nr. 662/2001) actualizată în

funcție de coeficientul ratei de inflație comunicat de B. pentru

perioada IV.02 - IV.03;

- 56.079.207

ROL cheltuieli de executare;

- 160.000 ROL

cheltuieli de executare achitate până la data executării; Executarea

SC A. SA București în sumă de 5.564.159.907 ROL (556.415,99 RON), a

făcut obiectul Dosarului de executare nr. x/2003, al Biroului executorului

judecătoresc G.

În

susținerea cererii precizatoare s-au anexat înscrisuri.

În cauză

s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin

Încheierea din 25 octombrie 2012, instanța a respins excepția

prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată, cu

motivarea din încheierea de ședință de la acea dată.

Prin

Sentința civilă nr. 201 din 31 ianuarie 2013 Tribunalul

București, secția V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea precizată formulată de reclamanta A. București,

reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile

răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului B.

Prima

instanță a reținut că reclamanta a fost obligată la

plata de despăgubiri către C. în baza Sentinței civile nr. 662

din 28 septembrie 2001, pronunțată de Tribunalul București,

rămasă irevocabilă, către titularul brevetului de

invenție C., deoarece a utilizat soluția prezentată în Brevetul

de invenție nr. x, în perioada menționată în cuprinsul acelei

sentințe.

Împrejurarea

că Brevetul de invenție nr. x a fost ulterior anulat, prin

Sentința civilă nr. 193 din 14 februarie 2006, pronunțată

de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr.

x/3/2004, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3.662 din 11 iunie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu

demonstrează săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâtul

din prezenta cauză - B. - și nici existența raportului de

cauzalitate între această pretinsă faptă și prejudiciul

suferit de reclamantă prin achitarea sumei către titularul brevetului

de invenție, ulterior anulat.

S-a mai

reținut în plus că nici pretinsul prejudiciu nu a fost demonstrat de

reclamantă, din considerentele Sentinței civile nr. 662/2001

rezultând că A. București a obținut din exploatarea

invenției economii substanțiale, deci un beneficiu, drepturile

patrimoniale datorate inventatorului reprezentând cotă parte din economia

realizată.

Împotriva

acestei sentințe, la data de 2 octombrie 2013 a declarat apel reclamanta

A, București care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, la data de 14 ianuarie 2014.

În motivarea

apelului său, apelanta-reclamantă a arătat că prima

instanță a reținut, în mod greșit, faptul că nu sunt

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana

pârâtului B.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. C. proc. civ. cât și

art. 998, art. 999 C. civ.

La data de 18

februarie 2014 intimatul-pârât B. SA a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea apelului și menținerea sentinței civile apelate ca

fiind temeinică și legală.

Prin

încheierea de ședință din data de 20 februarie 2014, Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și

înaintarea dosarului secției a IX-a civilă și de proprietate

intelectuală, reținând în cauză incidența

dispozițiilor art. 99 alin. (2) din Regulamentul de Ordine Interioară

și față de datele dosarului din care rezultă că

dosarul de fond, în care s-a pronunțat hotărârea apelată, a fost

soluționat de un complet specializat în materia proprietății

intelectuale.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 27 februarie

2014 care, prin Rezoluția din data de 28 februarie 2014 dată de

președintele Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus înaintarea

dosarului către secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie având în vedere Hotărârea Secției pentru

judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 52 din 23 ianuarie

2014, prin care s-a dispus desființarea secției a IX-a civile și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă

și asigurări sociale, a Curții de Apel București, începând

cu data de 1 martie 2014.

Cauza a fost

reînregistrată la data de 7 martie 2014 pe rolul Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, sub nr. x/3/2005**.

Nu s-au

administrat alte probe.

Prin Decizia

civilă nr. 106/A din 5 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

apelanta-reclamantă SC A. SA, cu sediul în București, împotriva Sentinței

civile nr. 201 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu

intimatul-pârât B. SA, cu sediul în București.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Acțiunea

în pretenții dedusă judecății a fost fundamentată de

reclamantă, actuala SC A. SA, exclusiv pe prevederile art. 998 - 999 C.

civ. de la 1864, invocându-se, așadar, săvârșirea de către

pârâta-intimată a unui delict civil, delict prin care i s-ar fi cauzat

prejudiciul pretins, în cuantum de 5.564.159.907 ROL (556.415,99 RON).

În opinia

apelantei-reclamante, acest prejudiciu ar fi fost produs în patrimoniul

acesteia prin punerea în executare a unei hotărâri judecătorești

irevocabile, Sentința civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, în Dosarul nr. x/1999, prin care apelanta a fost obligată

să-i plătească lui C. (fost salariat al B. și responsabil

cu lucrările de termoficare la A. București - CET Vest), în calitate de

titular al Brevetului de invenție cu nr. x/1998, pentru invenția

"Procedeu și instalație pentru preîncălzirea apei de

adaos", suma de 4.689.750.000 ROL reprezentând drepturi rezultate din

utilizarea soluției prezentată în brevetul de invenție cu

obligația de a se încheia un contract de exploatare cu titularul

brevetului - sumă la care se adaugă cheltuielile de executare.

Instanța

de apel a reținut, însă, că apelanta-reclamantă a

arătat, în același timp, că folosirea invenției respective

s-a realizat în baza unor raporturi contractuale cu intimata, un terț

față de hotărârea sus-menționată.

Instanța

de apel a reținut în acest context că SC A. SA a achiziționat

și, ulterior, a folosit proiectele pentru montarea schimbătoarelor de

căldură cu plăci și racordarea acestora la circuitele de

apă de adaos dedurizată aferente degazoarelor existente, în baza

contractelor cu nr. x/1990, nr. x/1990, nr. x/1997, încheiate între D.

București (actuala SC A. SA) și B., executate la CET Vest, CET Progresu

și CET Sud (contractele cu nr. x/1990 și nr. x/1990 fiind renegociate

în anul 1999).

De altfel,

reclamanta a recunoscut că, potrivit art. 9.21 din contractele nr. x/1990

și nr. x/1990, respectiv art. 7 din Contractul nr. x/1997,

"Proiectantul este autorul lucrării cu drepturile și

obligațiile ce decurg din această calitate, conform Legii nr.

8/1996", și că, urmare a documentațiilor tehnice întocmite

de B., conform contractelor, apelanta-reclamantă a procedat la montarea

acestor schimbătoare de căldură cu plăci în cadrul centralelor

din subordinea sa, după anul 1995, data constituirii depozitului

național reglementar de către titularul de brevet C.

Față

de cele reținute mai sus cu privire la raporturile dintre părți,

aspecte care nu au fost contestate de părți în cauză,

instanța de apel, în privința delictului civil invocat prin

acțiunea cu care prima instanță a fost învestită și

față de care aceasta era obligată să se pronunțe, cu

respectarea principiului disponibilității procesuale consacrat de

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., că prin cererea introductivă,

intitulată "acțiune în regres" reclamanta nu a arătat

în ce ar consta fapta ilicită acuzată, susținând doar faptul

că, deși a fost de bună-credință și a plătit

documentația și proiectul prin contractul semnat cu B., reclamanta a

fost obligată, ulterior, să achite domnului C. suma de 5.564.159.907

lei reprezentând daune pentru utilizarea soluției din Brevetul de

invenție nr. x, astfel plătind lucrarea de două ori.

La

solicitarea instanței, reclamanta și-a precizat această cerere

întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., la data de 5

februarie 2012, arătând, în ceea privește elementul analizat, că

delictul ar reprezenta, pe de o parte, o faptă omisivă, respectiv

neglijența și lipsa de diligență a pârâtei care ar fi trebuit

să solicite revocarea Hotărârii O.S.I.M. nr. 5/945 din 31 martie 1998

de acordarea a Brevetului de invenție nr. x din 28 aprilie 1998,

susținând în acest sens că, deși prin Cererea din 18 septembrie

1998, B. a solicitat la O.S.I.M. revocarea brevetului deținut de C.,

recunoscând că soluția tehnică conținută în Brevetul

din 31 martie 1998 este aplicată în lucrările sale de proiectare,

printre acestea fiind menționate și cele executate în centralele aparținând

A. București, prin Hotărârea din 15 decembrie 1998, Comisia de

reexaminare a O.S.I.M., a respins cererea de revocare ca urmare a

neachitării de către B. a taxei de reexaminare - aceste

împrejurări reprezentând, în opinia apelantei, "aspecte

extracontractuale" care i-ar permite să formuleze o acțiune în

dezdăunare întemeiată pe o răspundere civilă

delictuală.

Pe de

altă parte, prin aceeași cerere precizatoare reclamanta a

susținut că intimata-pârâtă, prin reprezentanții săi,

a executat fără drept lucrări având ca obiect invenția,

începând cu data depunerii cererii de brevetare (21 martie 1995) și a

săvârșit o faptă ilicită ce ar constitui infracțiunea

de contrafacere, prevăzută la art. 59 din Legea nr. 64/1991 (art. 58

din Legea nr. 64/1991 republicată) privind brevetele de invenție,

astfel încât "responsabilitatea pârâtei, iese din sfera

contractuală".

Instanța

de apel a constatat că, potrivit unei jurisprudențe constante a

instanțelor în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 998 - 999

C. civ. de la 1864, că răspunderea civilă delictuală

reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile, iar în

situația existenței unor raporturi contractuale între făptuitor

și persoana păgubită, aceasta din urmă nu are posibilitatea

de a alege între acțiunea contractuală și acțiunea

delictuală atunci când fapta prejudiciabilă are legătură cu

modalitatea în care s-au născut și s-au derulat raporturile juridice

izvorâte din convenția părților.

De la

principiul neadmiterii opțiunii între acțiunea delictuală

și acțiunea contractuală în practica judiciară și în

literatura de specialitate s-a admis existența unei situații de

excepție în care opțiunea este permisă - cazul în care

neexecutarea contractului constituie în același timp și o

infracțiune. Într-o astfel de situație, dacă cel păgubit nu

a înțeles să alăture acțiunea sa civilă acțiunii

penale - când se admite principiul că se aplică regulile

răspunderii civile delictuale - și se adresează, separat,

instanței civile, acesta are de ales între cele două acțiuni,

urmând ca, de îndată ce păgubitul a optat pentru una dintre cele

două căi, să nu mai poată urma o altă cale (electa una

via non datur recursus ad alteram).

În

speță, așa cum s-a reținut, deși reclamanta a invocat

săvârșirea unei infracțiuni, nu a adus vreo dovadă în

temeiul acestei susțineri legate de existența vreunui proces penal cu

un asemenea obiect.

Reclamanta a

invocat în același timp și împrejurări care, în opinia sa, ar

excede raporturilor contractuale, aceste aspecte fiind, de altfel, și

singurele din perspectiva cărora se aduc critici în apel împotriva

sentinței primei instanțe, de respingere a acțiunii pentru

neîntrunirea condițiilor pentru angajarea unei răspunderi delictuale

în sarcina intimatei-pârâte.

Apelanta a

susținut că prima instanță ar fi trebuit să

rețină că despăgubirile acordate și plătite

titularului Brevetului de invenție nr. x, i-au creat acesteia un

prejudiciu cert în valoare de 556.415,99 RON (5.564.159.907 ROL), prejudiciu

care putea fi evitat în condițiile în care intimata-pârâtă ar fi

continuat la O.S.I.M. procedura de anulare a brevetului de invenție

și s-ar fi asigurat în acest mod că soluția tehnică

aplicată în lucrările sale de proiectare nu constituie obiectul

niciunui brevet de invenție.

De asemenea,

s-au reiterat afirmațiile privitoare la executarea fără drept a

proiectelor de către intimata-reclamantă.

Instanța

de apel a considerat că este ținută să analizeze toate

aceste aspecte fără a intra în sfera relațiilor contractuale

dintre părți.

Ca atare,

raportându-se, față de cele reținute mai sus, exclusiv la aceste

fapte imputate intimatei-pârâte ca reprezentând delictul ce ar fundamenta

pretenția dedusă judecății, pretenție care nu poate fi

examinată decât în limitele arătate de art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. și cu respectarea art. 296 teza finală C. proc. civ., a

constatat că este corectă statuarea primei instanțe în sensul

că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor

prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. în persoana pârâtei.

Fapta

ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, a fost

definită în doctrină ca reprezentând o faptă de încălcare a

unor norme ale dreptului obiectiv prin care se cauzează prejudicii

dreptului subiectiv aparținând unei persoane.

În aprecierea

caracterului ilicit al unei fapte trebuie avute în vedere atât normele

juridice, cât și normele de conviețuire socială strâns legate de

drepturile subiective civile recunoscute de lege, respectiv, cele care au

legătură cu limitele și modul de exercitare ale acestora.

S-a

arătat că dacă, în cazul unei răspunderi contractuale,

obligația a cărei încălcare atrage răspunderea celui

vinovat, este o obligație concretă, stabilită prin contractul

dintre părți (subiectele răspunderii), în cazul unei

răspunderi delictuale, obligația încălcată este o

obligație legală, cu caracter general, care revine tuturor - aceea de

a nu vătăma drepturile altuia prin fapte cu caracter ilicit.

Astfel, în

măsura în care, în speță, prima instanță a fost

ținută să verifice doar existența unui delict civil,

așadar, existența unei fapte contrare legii, săvârșită

de o persoană, cu intenție sau din culpă, care ar putea atrage o

răspundere patrimonială a celui vinovat pentru repararea

prejudiciului cauzat (fără ca această obligație la

dezdăunări să derive dintr-un raport contractual, cum a

susținut în mod constant apelanta-reclamantă), instanța de apel

a reținut că nu se poate pretinde că intimata avea vreo

obligație legală de a continua și finaliza demersurile

inițiate la O.S.I.M. pentru revocarea brevetului de invenție.

Din acest

punct de vedere, este întemeiată și apărarea intimatei în sensul

că nu s-ar putea stabili un raport de cauzalitate între prejudiciul

suferit și pretinsa "neglijență gravă a

reprezentanților B. care aveau argumente pentru revocarea Hotărârii

O.S.I.M. nr. 5/945 din 31 martie 1998 de eliberare a brevetului de invenție,

dar au tratat această posibilitate cu indiferență", în

condițiile în care A. București SA putea, la rândul său, să

solicite anularea brevetului de invenție și, eventual, suspendarea

soluționării cererii în pretenții a domnului C. până la

rămânerea irevocabilă a cererii de anulare.

De asemenea,

instanța de apel a constatat că, în condițiile în care

această cerere a fost, în cele din urmă, formulată, iar prin

Sentința civilă nr. 1.931 din 14 februarie 2006 pronunțată

de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, rămasă

irevocabilă prin Decizia nr. 3.662 din 11 iunie 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția civilă, s-a dispus

anularea brevetului de invenție, nu se mai poate reține, în general,

nici caracterul ilicit al faptei intimatei-pârâte de a executa proiecte ce

implicau soluția tehnică brevetată, întrucât, potrivit art. 54

alin. (3) din Legea nr. 64/1991 anularea brevetului are un caracter retroactiv,

începând cu data de depozit.

În

aceeași măsură, anularea definitivă a brevetului a condus

la conferirea caracterului nedatorat plății făcute fostului

titular, în considerarea acestui brevet, astfel cum s-a și reținut

prin Decizia civilă nr. 46A din 20 martie 2012 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, irevocabilă prin respingerea recursului.

Prejudiciul

invocat de apelantă și legătura de cauzalitate dintre acesta

și executarea de proiecte nu pot fi, însă, analizate ca și

condiții ale răspunderii civile, in abstracto, independent de

împrejurarea că în intervalul de timp dintre data de depozit și data

rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de anulare

a brevetului intimata-pârâtă și-a asumat anumite obligații

contractuale față de apelanta-reclamantă, care implicau

executarea unor astfel de proiecte. Or, o asemenea analiză nu se poate

face în afara sferei relațiilor contractuale, astfel cum a solicitat

apelanta, fiind evident că vătămarea pretinsă nu ar fi

putut fi produsă decât în urma existenței unui raport direct dintre

părți, raport care, în speță, s-a născut în baza

convenției acestora, iar nu "extracontractual" astfel cum

apelanta a susținut.

Acest ultim

aspect, al folosirii "fără drept" în raporturile cu

apelanta-reclamantă a invenției nu aparține unei faze

precontractuale și nici nu pune în discuție o răspundere a

intimatei după ce contractul dintre părți ar fi fost

desființat retroactiv, eventual, printr-o declarare a nulității

acestuia, ci se circumscrie în mod necesar sferei contractuale, fiind strâns

legat de modalitatea de executare a obligațiilor asumate de

părți și a garanțiilor care, legal și/sau

convențional, însoțesc aceste obligații.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta-recurentă A. SA

București prin administrator judiciar provizoriu H. SPRL aducându-i

următoarele critici:

Hotărârea

instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor

legale privind condițiile răspunderii civile delictuale în ce

privește fapta ilicită.

Astfel,

după ce a procedat la prezentarea situației de fapt, recurenta-reclamantă

a arătat că fapta ilicită a pârâtului-intimat constă în

executarea unor lucrări de proiectare cu utilizarea unei soluții

tehnice care era obiectul brevetului de invenție al unui alt titular,

respectiv al numitului C.

Acesta a

depus Cererea de brevet la data de 21 martie 1995, când a fost constituit

și depozitul național reglementar, or, de la această dată

pârâtul-intimat numai putea să execute nicio lucrare având ca obiect

această invenție.

În ce

privește anularea ulterioară a Brevetului de invenție nr. x prin

Sentința civilă nr. 193 din 14 februarie 2006 a Tribunalului

București, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3.662 din 11

iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta

nu înlătură caracterul ilicit a faptei pârâtului, deoarece la data

creării prejudiciului acest brevet de invenție era în vigoare.

În altă

ordine de idei reclamanta-recurentă a arătat că este

posibilă introducerea unei acțiuni în răspundere civilă

delictuală, chiar și în situația în care între părți

există relații contractuale, invocând în acest sens atât doctrina cât

și practica fostului Tribunal Suprem, arătând faptul că

prejudiciul s-a produs în patrimoniul unei societăți comerciale cu

capital integral de stat, această situație putându-se asimila

noțiunea "avut obștesc", la care s-a referit decizia

invocată cu cea de "capital integral de stat".

În ce

privește fapta ilicită, s-a apreciat că în practica

judecătorească această noțiune a fost interpretată în

mod extensiv, în sensul că există și atunci când s-a adus atingere

anumitor interese ale anumitor persoane nu doar când s-a adus atingere unui

drept subiectiv, stricto sensu.

S-a solicitat

judecarea cauzei în lipsă.

Analizând

decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, pentru următoarele

considerente:

Hotărârea

instanței de apel a fost pronunțată cu greșita aplicare a

dispozițiilor art. 998 și art. 999 C. civ. de la 1864.

Atât prima

instanță cât și instanța de apel au reținut

următoarea situație de fapt.

Între

autoarea reclamantei și pârât au fost încheiate trei contracte de

achiziționare și folosire a unor proiecte pentru montarea unor

schimbătoare de căldură moderne, încheiate în anii 1990

(renegociate în anul 1999), respectiv în anul 1997.

Recurenta-reclamantă

a procedat la montarea acestor schimbătoare de căldură după

anul 1995, însă, la acea dată soluția tehnică pe care s-a

bazat proiectantul nu aparținea acestuia, ci unei persoane particulare,

respectiv numitul C., care a acționat în judecată pe reclamanta din

cauza de față în scopul obligării acesteia la plata unor

despăgubiri pentru folosirea fără drept a acestei invenții,

reclamanta din cauza de față fiind obligată, prin Sentința

civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001 a Tribunalului București,

secția a V-a civilă și de contencios administrativ,

rămasă definitivă și irevocabilă, la plata sumei de

4.689.750.000 ROL, sentință ce a fost pusă în executare în

cadrul Dosarului de executare nr. x/2003 al B.E.J. G.

Această

situație de fapt nu a fost contestată nici de părți, nici

de instanțele de fond.

Instanța

de apel, ca de altfel și prima instanță, a apreciat că

jurisprudența constantă a instanțelor în interpretarea și

aplicarea dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. de la 1864, ar fi în sensul

că în situația existenței unor raporturi contractuale între

făptuitor și persoana păgubită, aceasta din urmă nu ar

avea posibilitatea de a alege între acțiunea contractuală și

acțiunea delictuală, atunci când fapta prejudiciabilă are

legătură cu modalitatea în care s-au născut și s-au derulat

raporturile juridice izvorâte din convenția părților, fiind

obligat să aleagă o acțiune în daune contractuale.

Cele

reținute de instanța de apel sunt inexacte din două puncte de

vedere.

Sub un prim

aspect, în mod greșit, a reținut instanța de apel că fapta

prejudiciabilă are legătură cu modalitatea în care s-au

născut și s-au derulat raporturile juridice izvorâte din

convenția părților, deoarece, pe de o parte, fapta ilicită

constă în încălcarea dispozițiilor art. 59 alin. (1) și (4)

raportat la art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 în forma în vigoare în

1998, iar pe de altă parte, între fapta ilicită și raporturile

contractuale dintre părți nu există o legătură

directă, nemijlocită, deoarece pârâta și-a îndeplinit, în

esență, obligațiile contractuale, în sensul că a elaborat

proiectul și documentația tehnică la care s-a obligat prin

contract, în raport cu reclamanta, numai că a săvârșit o

faptă ilicită, prevăzută de actul normativ indicat mai sus,

atunci când a utilizat în cadrul proiectului o soluție tehnică ce nu

îi aparținea, pentru această soluție tehnică fiind începute

procedurile de brevetare de către o altă persoană și anume,

numitul C., încă din anul 1995.

Sub un alt

aspect, cele constatate de către instanța de apel în

legătură cu obligativitatea alegerii de către reclamantă a

unei acțiuni în daune contractuale, pe motiv că fapta

prejudiciabilă are legătură cu raporturile juridice izvorâte din

convenția părților, nu pot fi reținute, deoarece, pe de o

parte, această afirmație nu rezultă dintr-o dispoziție

legală, ci dintr-o anumită jurisprudență, dar care nu este

obligatorie ca și precedent judiciar, iar pe de altă parte, în mod

concret, în speța de față, așa după cum s-a

arătat mai sus, fapta ilicită nu are legătură în sine,

directă, nemijlocită cu contractul dintre părți, ci doar o

legătură mijlocită de acest contract, fapta ilicită fiind

prevăzută, ca atare, de dispoziții legale determinate, doar

legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul

produs efectuându-se prin intermediul convenției încheiate între

părți.

Fapta

ilicită a pârâtei nu are legătură cu pierderea procesului pentru

anularea brevetului de invenție a numitului C., pentru neplata taxei

judiciare de timbru, ci pur și simplu constă în utilizarea

fără drept a unei soluții tehnice pentru care o altă

persoană începuse demersurile pentru obținerea brevetului de

invenție, conform dispozițiilor Legii nr. 64/1991.

Este evident

că reclamanta a suferit un prejudiciu, cât timp, ca urmare a

aplicării respectivei soluții tehnice, pentru care pârâtul nu

deținea brevet de invenție, aceasta a fost obligată, prin

Sentința civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001 pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă, la plata sumei de

4.689.750.000 ROL, contractele încheiate între părți constituind, din

punct de vedere al condițiilor răspunderii civile delictuale, doar

legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (utilizarea

fără drept a unei soluții tehnice) și prejudiciul produs

(suma la care a fost obligată reclamanta către numitul C.).

Fapta

pârâtului a fost săvârșită cu vinovăție, așa

după cum rezultă din starea de fapt reținută de către

instanțele de fond, numitul C. notificându-l pe pârât în

legătură cu faptul că a început demersurile pentru

obținerea brevetului de invenție în legătură cu

soluția tehnică folosită de către pârâtul B. în cadrul

proiectelor comandate de către reclamantă.

Nu se poate

reține susținerea instanței de apel în sensul că pârâtul ar

fi încălcat doar o clauză contractuală și nu o

obligație legală, cu caracter general, deoarece, situația,

așa după cum rezultă din starea de fapt descrisă, este

exact invers, adică pârâtul și-a îndeplinit obligațiile

contractuale, în sensul că a elaborat proiectele și documentațiile

tehnice convenite cu reclamanta, dar a încălcat o obligație

legală, cu caracter general, aceea prevăzută de articolele de

lege din Legea nr. 64/1991 în vigoare în 1998, astfel cum au fost indicate mai

sus, vătămând, astfel, drepturile altuia prin fapta sa, cu caracter

ilicit, aceea de a utiliza o soluție tehnică pentru care nu

deținea brevet de invenție, acest brevet aparținând unei alte

persoane.

Constatările

instanței de apel cu privire la faptul că pârâtul nu avea vreo

obligație legală de a continua și finaliza demersurile

inițiate la O.S.I.M. pentru revocarea brevetului de invenție a lui

C., pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că acest demers a

fost finalizat prin Sentința civilă nr. 1.931/2006 a Tribunalului

București, irevocabilă prin Decizia nr. 3.662/2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, nu pot fi reținute ca

și argumente pentru inexistența faptei ilicite, elementul determinant

în caracterizarea ca ilicit al faptului de a utiliza o soluție

tehnică într-un proiect tehnic, de către intimatul-pârât, este acela

dacă, la data utilizării, acesta avea dreptul să o facă,

însă răspunsul este, evident, nu, deoarece, la data utilizării,

intimatul-pârât nu era titularul dreptului de brevet pentru soluția

tehnică respectivă, iar anularea brevetului numitului C. s-a produs

după executarea silită a reclamantei de către C., deci după

producerea prejudiciului, această anulare a brevetului nemaiputând remedia

caracterul ilicit al faptei intimatului-pârât.

Prin urmare,

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile

răspunderii delictuale civile, însă, în ce privește întinderea

prejudiciului nu poate lipsi părțile de o cale de atac, de aceea, se

impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare,

pentru ca instanța de apel, în rejudecare, ținând cont de cele

reținute de instanța de recurs, să stabilească întinderea

prejudiciului suferit de recurenta-reclamantă.

Având în

vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc.

civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 998 - 999 C. civ.,

Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Cu opinie

majoritară:

Admite

recursul declarat de reclamanta A. SA București prin administrator

judiciar provizoriu H. S.P.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 106/A din 5

martie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Cu opinia

separată a d-nei judecător I. în sensul:

Respinge

recursul declarat de reclamanta A. SA București prin administrator

judiciar provizoriu H. S.P.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 106/A din 5

martie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca

nefondat.

Obligă

recurenta să plătească intimatei 4.800 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2016.

Opinie

minoritară

Contrar

opiniei majoritare, apreciez că recursul declarat de către reclamanta

A. SA este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile

formulate de către reclamantă și subscrise motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1864 vizează

greșita aplicare a normelor legale ce reglementează răspunderea

civilă, norme care, în opinia acesteia, ar permite creditorului să

opteze între acțiunea în responsabilitate contractuală și cea în

responsabilitate delictuală.

Constată

că, sub imperiul C. civ. din 1864, aplicabil, în cauză, în raport de

data nașterii raportului juridic dedus judecății (art. 102

și art. 103 din Legea nr. 71/2011) practica judiciară și

doctrina au statuat, cu rare inconsecvențe, că atâta vreme cât între

părți a existat un contract, din a cărui neexecutare au rezultat

prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea

delictuală, calea de ales fiind aceea a răspunderii contractuale.

Acest principiu a fost instituit, implicit, prin Decizia de îndrumare a

fostului Tribunal Suprem nr. 11 din 5 august 1965.

De la

principiul neadmiterii opțiunii între cele două acțiuni -

delictuală sau contractuală - cea mai importantă excepție

admisă în practica judiciară este aceea că opțiunea este

admisă în cazul în care neexecutarea contractului constituie, în

același timp, și o infracțiune, ipoteză ce nu este

incidentă în cauză.

Recurenta a

invocat, prin motivele de recurs, un alt caz în care jurisprudența a admis

posibilitatea promovării unei acțiuni în răspundere

delictuală, deși între părți exista un contract, a

cărui neexecutare nu constituia infracțiune și anume

situația în care, numai pe această cale se putea acoperi o

pagubă adusă avutului obștesc. Pe lângă faptul că

noțiunea de avut obștesc a devenit desuetă, în actualul cadru

legislativ, că aceasta ar putea fi preluată de categoria domeniului

public al statului sau al unităților administrativ teritoriale, fiind

evident că, în speță, eventualul prejudiciu produs unei

societăți pe acțiuni nu vizează proprietatea publică,

în sensul art. 3 din Legea nr. 213/1998, instanța constată că

reclamanta nu a explicitat care sunt temeiurile pentru care acțiunea în

răspundere contractuală a devenit imposibil de valorificat.

De altfel,

ceea ce este important de precizat este faptul că, deși reclamanta

și-a întemeiat acțiunea în daune pe dispozițiile art. 998 - 999

C. civ., aceasta nu a invocat, prin cererea inițială, încălcarea

unei obligații legale, cu caracter general, ci încălcarea unor

obligații concrete, stabilite prin contractele preexistente între

părți, respectiv încălcarea prevederilor art. 9.2.1 din

contractele nr. x/1990 și nr. x/1990, respectiv art. 7 din Contractul nr.

x/1997. Or, pentru încălcarea obligațiilor conținute în

contracte nu poate lua naștere decât o răspundere civilă

contractuală, conținutul unei convenții fiind înțeles în

sens larg, nu numai cu luarea în considerare a clauzelor expres prevăzute,

ci și a urmărilor pe care echitatea, obiceiul sau legea le dau

obligațiilor după natura lor (art. 970 C. civ.).

Ulterior,

prin Cererea din 2 mai 2012, reclamanta a formulat "precizări"

la cererea introductivă de instanță, arătând că,

deși este vorba de o acțiune în răspundere delictuală,

fapta imputată pârâtei este aceea de a-și fi încălcat obligațiile

contractuale, respectiv de a fi întocmit proiectele pentru "montare

schimbătoare de căldură cu plăci pentru preîncălzirea

apei de adaos", deși cunoștea că numitul C. depusese, la

data de 21 martie 1995, o cerere de brevet și că, prin urmare nu mai

avea dreptul să întocmească proiecte în care să includă

procedeul tehnic ce făcea obiectul brevetului. În fine, invocă, cu

titlu de aspecte extracontractuale ce justifică o acțiune în

răspundere delictuală, faptul că pârâta, deși avea

argumente pentru a obține anularea hotărârii de acordare a brevetului

de invenție, din cauza neglijenței și a lipsei de

diligență, a omis să achite taxa de reexaminare, astfel că

cererea de revocare a fost respinsă de Comisia de reexaminare din cadrul

O.S.I.M. În același context (al faptelor ce exced sfera contractuală)

a susținut că pârâta a săvârșit infracțiunea de

contrafacere, prevăzută de art. 59 din Legea nr. 64/1991 (art. 58 din

Legea nr. 64/1991 republicată).

În acest

cadru procesual al cauzei acțiunii stabilită de reclamantă prin

cererea introductivă de instanță, constată că

instanțele de fond și de prim control judiciar, respingând

acțiunea în daune, întemeiată pe răspunderea civilă

delictuală, au pronunțat o soluție legală, chiar dacă

am îmbrățișa opinia care admite un caracter mai larg al

dreptului de opțiune între cele două forme de răspundere

(delictuală și contractuală).

Trebuie

precizat însă că această opinie, mai largă, a dreptului de

opțiune, nu a fost îmbrățișată de noul C. civ., care,

prin art. 1350 alin. (3), stipulează în mod explicit că nici una

dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor

răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar

fi mai favorabile.

Revenind la

posibilitatea folosirii acțiunii civile delictuale în situația în

care paguba este rezultatul încălcării nu numai a contractului, ci

și a legii (nu neapărat penale), instanța constată că

nici într-o atare ipoteză acțiunea promovată de către SC A.

SA București nu putea fi admisă.

Astfel, nu

poate fi reținută în sarcina pârâtei săvârșirea faptei

prevăzute de art. 31 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 64/1991 (în forma în

vigoare la data executării contractelor) în sensul de a fi folosit

fără consimțământul titularului brevetului, o soluție

tehnică, pe durata protecției oferite de brevetul de invenție.

Astfel, prin Sentința nr. 193 din 14 februarie 2006 a Tribunalului

București, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3.662 din 11

iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Brevetul

de invenție nr. x a fost anulat. Or, așa cum corect a reținut

și instanța de apel, anularea brevetului de invenție are efect

retroactiv, începând cu data de depozit (art. 51 alin. (3) din Legea nr.

64/1991), ceea ce înseamnă că titularul brevetului anulat nu a deținut

niciodată un drept de exploatare exclusivă. Este adevărat

că reclamanta din prezenta cauză a fost obligată, printr-o

hotărâre judecătorească anterioară, la plata unor drepturi

pentru utilizarea soluției tehnice din brevetul de invenție

către titularul acestuia, însă, ulterior anulării, cu efect

retroactiv, a brevetului, aceasta ar fi trebuit să identifice căile

în retractare adecvate ale hotărârii inițiale, cauza directă a

producerii prejudiciului pretins.

De altfel,

deși pare de prisos a analiza dacă s-a încălcat vreo

obligație contractuală de către pârâtă, în contextul în

care, la data efectuării prestațiilor decurgând din contractele de

proiectare, aceasta ar fi utilizat o soluție tehnică inclusă

într-o cerere de brevet de invenție pentru care fusese constituit

depozitul național reglementar, constată că nici o atare

faptă nu poate fi reținută în sarcina pârâtei. Astfel, așa

cum rezultă din chiar temeiurile de fapt ale cererii de chemare în

judecată, proiectele au fost întocmite de către pârâtă în anul

de 21 martie 1995, iar durata brevetului de invenție (actualmente anulat

prin hotărâre definitivă) începe, în adevăr, de la data

depozitului, acest brevet a fost acordat doar în anul 1998, deci ulterior

executării prestațiilor contractuale de către pârâta din

prezenta cauză. Mai mult, deși solicitantul de brevet se bucură,

în adevăr, de o protecție provizorie a drepturilor sale de la

depunerea cererii și până la acordarea brevetului, o atare

protecție curge doar de la data publicării cererii de brevet, în

conformitate cu dispozițiile art. 32 raportat la art. 22 alin. (1) - (3)

din Legea nr. 64/1991, în forma în vigoare în perioada în discuție. Or,

publicarea cererii de brevet s-a realizat în Buletinul Oficial de Proprietate

Industrială nr. 4/1998, deci ulterior realizării proiectelor de

către pârâtă, ceea ce înseamnă că, la data executării

obligațiilor contractuale de către B. SA, solicitantul de brevet nu

se bucura nici de o protecție provizorie a drepturilor sale.

În fine,

constată că în mod corect a reținut instanța de apel

că pârâtei nu i se poate imputa, pe calea răspunderii civile

delictuale, omisiunea de a cere și a obține, după plata taxelor

legale, revocarea b