ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 791/2017

Decizia nr. 791/2017 A supra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 824/A din data de 4 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarant de pârâta-reclamantă SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1742 din 08 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. A admis apelul declarat de reclamantele-pârâte B. și SC C. SRL și a s chimbat, în parte, sentința, în sensul că a obligat pârâta SC A. SRL la plata către reclamanta SC C. SRL a sumei de 13.601,99 lei, la care se adaugă T.V.A., reprezentând contravaloarea fazei DATC și a fazei PT-DE pentru 3 blocuri și penalități de întârziere de 0,15% în condițiile art. 14 pct. 2 din contract.

S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a fost obligată apelanta-pârâtă SC A. SRL la plata către apelanta reclamantă-pârâtă SC C. SRL a sumei de 2747,90 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă., la data de 22 octombrie 2010, reclamantele B. și SC C. SRL au chemat în judecată pe pârâtele SC A. SRL, SC D. SRL și Primăria sectorului 2 București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: 1. să constate că cele 3 pârâte au încălcat dreptul de autor al reclamantelor asupra proiectelor de arhitectură (documentația tehnică pentru autorizarea lucrărilor de intervenție - DTAC - și proiectul tehnic, detaliile tehnice de execuție și caietele de sarcini - PT, DE, CS) și asupra releveelor ce au stat la baza realizării acestor proiecte, pentru executarea lucrărilor de creștere a performanței energetice pentru următoarele imobile: șos.

x; șos. x; șos. x; str. x și x. 2. să oblige pârâtele SC D. SRL și Primăria sectorului 2 București la plata în solidar a sumei de 66.309,72 lei, cu titlu de despăgubiri patrimoniale, cauzate prin încălcarea dreptului de autor al reclamantelor și 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru această încălcare. 3. să oblige pârâta SC A. SRL la achitarea sumei de 22.103,24 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând contravaloarea fazei DTAC, PT-DE-CS, aferentă contractului de colaborare din 16 noiembrie 2009, precum și a penalităților de întârziere datorate, în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere până la data plății efective, precum și a contravalorii releveelor pentru proiectele care fac obiectul aceluiași contract și care au fost folosite în realizarea fazelor DTAC, PT-DE-CS, valoare estimată provizoriu la suma de 20.000 lei, solicitată în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Constatarea rezilierii contractului de colaborare nr. 40/16 noiembrie 2009 din culpa exclusivă a pârâtei SC A. SRL. 4. obligarea celor trei pârâte, potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 8/1996, la publicarea într-un ziar de circulație națională a hotărârii pronunțate în cauză, pe cheltuiala acestora. Pârâta SC A. SRL a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei SC C. SRL la plata de daune interese evaluate la suma de 21.982 lei, reprezentând contravaloarea sumelor pe care le-a plătit pentru completarea proiectelor efectuate de aceasta. Prin sentința civilă nr. 1742 din 08 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții-pârâți B. și SC C. SRL în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC A. SRL și pârâții SC D. SRL și primarul sectorului 2 București.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de SC C. SRL în contradictoriu cu SC A. SRL privind rezilierea contractului de colaborare din 2009. A obligat pe pârâta SC A. SRL la plata către reclamanta SC C. SRL a sumei de 11.800 lei, la care se adaugă T.V.A., contravaloarea fazei DTAC și PT-DE pentru 3 blocuri realizată de reclamantă și penalități de întârziere de 0,15% în condițiile art. 14 pct. 2 din contract (în 30 de zile de la data încasării de către pârâtă a valorii aferente fazei PT-DE-CS, DTAC). A respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere I, II și IV, având ca obiect constatarea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală și obligarea SC D. SRL și a primarului sectorului 2 București la plata despăgubirilor patrimoniale și morale, precum și publicarea hotărârii.

A obligat pârâta SC A. SRL la plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei, în temeiul îmbogățirii fără just temei. A respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată. A admis, în parte, cererea de majorare a onorariului formulată de expert E. și a obligat reclamanta la plata către aceasta a sumei de 8.000 lei, diferență onorariu, și a obligat pârâta SC A. SRL la plata către reclamantă a sumei de 9.000 lei, cheltuieli de judecată, conform art. 276 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 533/A din 11 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelurile formulate de apelanta pârâtă-reclamantă SC A. SRL și de apelanții reclamanți-pârâți B. și SC C. SRL împotriva sentinței civile nr. 1742 din 08 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

A anulat, parțial, sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecarea capetelor III.3.1 și III.3.2 din cererea principală și a cererii reconvenționale, a menținut în rest hotărârea atacată. Prin Decizia nr. 129 din 26 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I-a civilă, a admis Recursurile declarate de reclamantele B. și SC C. SRL, precum și de pârâta SC A. SRL, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut, în ceea ce privește recursul declarat de către reclamante, că instanța de apel, considerând că sunt îndeplinite condițiile pentru a o trimite spre rejudecare primei instanțe de fond, nu a analizat temeinicia cererii reconvenționale și, cu atât mai puțin, nu a admis-o, cum în mod eronat susțin recurentele reclamante.

Prima instanță, deși a considerat că nu a fost precizat expres temeiul juridic al cererii, contractual sau delictual, din analiza pretențiilor a ajuns la concluzia că acest temei nu poate fi decât contractual, altele fiind motivele reținute pentru a ajunge la concluzia că această cerere este neîntemeiată, motive care nu au fost cercetate de către instanța de apel. Astfel, nu se justifică din perspectiva art. 297 alin. (1) C. proc. civ. trimiterea cauzei spre rejudecare a cererii reconvenționale pe care prima instanță s-a pronunțat pe fond, fiind aplicabil în acest caz art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut, referitor la capătul de cerere principală, că releveele nu reprezintă operă de creație intelectuală întrucât nu îndeplinesc condiția originalității, astfel încât acestea nu pot face obiectul dreptului de proprietate intelectuală, potrivit art. 85 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, consecința fiind imposibilitatea atragerii răspunderii civile delictuale prin plata de despăgubiri materiale și morale și publicarea hotărârii într-un ziar de circulație națională, fără a se formula critici în recurs sub acest aspect. În ceea ce privește recursul declarat de către recurenta-pârâtă SC A. SRL, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., prin care susține greșita interpretare a dispozițiilor legale privind excepția de neexecutare a contractului, Înalta Curte a constatat că recurenta-pârâtă menționează, pe de o parte, că s-ar fi reținut greșit acceptarea tacită a părții din lucrare primită, raportat la faptul că la data de 31 martie 2010 a învederat reclamantei că a întârziat cu predarea acestor proiecte, arătând totodată că urma să solicite acesteia daune decurgând din această întârziere, constând în penalitățile cerute de către beneficiar, precum și costurile completării proiectului de către o altă societate de arhitectură. Legat de această critică se poate observa că instanța de apel a avut în vedere procesele verbale de predare primire încheiate până la data de 8 martie 2010, dată față de care era nerelevant faptul că, ulterior, la 31 martie 2010 pârâta a învederat reclamantei că nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale.

În cadrul acestui motiv de recurs recurenta pârâtă a mai invocat, pe de altă parte, că părțile ar fi înțeles să aibă în vedere DTAC-PT-DE-CS ca un tot unitar pentru care recurenta-pârâtă ar fi datorat suma de 22.103,24 lei + T.V.A., iar nu ca 13 proiecte distincte, astfel că recurenta-pârâtă îi poate opune reclamantei SC C. SRL lipsa predării fazei DTAC-PT-DE-CS completă, și că, astfel, nu ar putea fi obligată la plata părții din această fază care i-a fost predată.

Această susținere este contrazisă chiar de recurenta reclamantă care a arătat că prin adresa din 07 septembrie 2010 a învederat intimatei-reclamante faptul că după încasarea de la beneficiar a sumei reprezentând contravaloarea fazei DTAC+PT+DE+CS urma să achite acesteia diferența între suma stabilită pentru această fază în conformitate cu dispozițiile contractului, din care se vor scădea cheltuielile cu completarea proiectului până la finalizarea sa, precum și penalitățile de întârziere imputate de beneficiar și că un impediment la obligarea sa la plata sumei cuvenite pentru lucrările executate și primite ar fi acela că SC C. SRL nu ar fi emis factură către recurentă în ceea ce privește faza DTAC și PT-DE-CS pentru cele trei blocuri unde s-a realizat documentația, iar nu că nu și-ar fi executat integral obligațiile contractuale și că nu ar avea dreptul la plata lucrărilor deja executate și primite.

Neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor contractuale reprezintă o problemă de drept diferită de excepția de neexecutare a obligațiilor contractuale, care reprezintă un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației care îi incumbă, fără ca partea care pretinde această executarea să își execute propriile obligații. Or, în speță, s-a reținut netemeinicia excepției de neexecutare a obligațiilor contractuale raportat la lucrările predate și primite de către recurenta-pârâtă de la reclamante, iar nu cu privire la cele neefectuate. Cu privire la valoarea acestor lucrări, raportat și la criticile recurentei pârâte legate de calitatea acestora, urmează a se pronunța instanța de apel în rejudecare, făcând obiectul capetelor de cerere care nu au fost analizate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care se susține că instanța de apel în mod greșit a reținut faptul că societatea recurentă avea obligația predării releveelor către intimata-reclamantă, Înalta Curte a constatat că recurenta pârâtă a susținut, pe de o parte, interpretarea contractului fără a ține cont de voința reală a părților, iar, pe de altă parte, aprecierea greșită a conținutului releveelor care ar fi trebuit puse la dispoziția reclamantelor. În susținerea motivului de apel care privea acest aspect, recurenta pârâtă a mai relevat și alte argumente decât cel analizat, pe care instanța de apel nu le-a analizat și nu a arătat de ce nu le consideră utile în aprecierea voinței reale a părților în aplicarea art. 977 și urm. C. civ.

privind interpretarea convențiilor, instanța de recurs dând și îndrumări în acest sens, odată cu sublinierea caracterului insuficient al explicitării noțiunii prin dicționar. În rejudecare, cu privire la apelul declarat de pârâta-reclamantă SC A. SRL, Curtea a reținut următoarele: În cadrul primului motiv de apel s-a susținut greșita respingere a excepției necompetenței funcționale, precum și greșita respingere a excepției privind neîndeplinirea procedurii concilierii directe prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. Această critică a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 533/A din 11 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de apel București, secția a IV-a civilă, în primul ciclu procesual, iar pârâta-reclamantă SC A. SRL nu a formulat critici prin recursul declarat împotriva acestei decizii, astfel încât soluția dispusă de tribunal prin încheierea din data de 19 aprilie 2011 a intrat sub puterea lucrului judecat.

În cadrul celui de-al doilea motiv de apel s-a criticat greșita sa obligare la plata sumei de 11.800 lei, la care se adăugă T.V.A., contravaloarea fazei DTAC și PT-DE pentru 3 blocuri, la care se adăugă penalități de întârziere, pentru două argumente: (1) instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că nu poate opune cu succes excepția neexecutării contractului de către reclamantă, respectiv predarea cu întârziere, apreciere bazată pe acceptarea tacită a întârzierii; (2) instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu poate opune lipsa predării fazei PT-DE-CS completă.

Curtea a constatat că și aceste două critici au fost respinse prin Decizia civilă nr. 533/A din 11 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de apel București, secția a IV-a civilă, în primul ciclu procesual, iar criticile formulate prin recursul declarat de această parte au fost respinse de Înalta Curte prin Decizia nr. 129 din 26 ianuarie 2016, făcându-se referire la considerentele aferente ale deciziei de recurs. În cadrul celui de-al treilea motiv de apel s-a susținut greșita sa obligare la plata sumei de 20.000 lei, reprezentând contravaloarea releveelor efectuate de către reclamante, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Instanța de recurs a constatat că, în ceea ce privește obligația pârâtei de a preda releveele, instanța de apel nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de pârâtă prin motivele de apel, precum și faptul că instanța de apel trebuie să determine conținutul obligației de predare a acestora conform regulilor de interpretare a contractelor, prin raportare la obiectul contractului, la uzanțele în domeniu și la legislația aplicabilă, pentru a determina dacă există diferențe în conținutul releveelor ce trebuie predare arhitectului în funcție de proiectul la elaborarea căruia este folosit.

În rejudecarea acestei critici, Curtea a reținut următoarele: Prin petitul formulat la pct. III.2 din cererea de chemare în judecată, apelantele-reclamante SC C. SRL și B. au solicitat obligarea apelantei-pârâte SC A. SRL la plata sumei de 20.000 lei reprezentând contravaloarea releveelor realizate de reclamanta societate comercială pentru proiectele care fac obiectul contractului de colaborare din 2009, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, arătând că pârâta SC A. SRL și-a asumat prin contract obligația de a i le pune la dispoziție, însă, datorită faptului că le-au fost transmise relevee defectuoase, au fost nevoite să le realizeze, fără a fi plătite pentru acest serviciu, iar pe de altă parte pârâta SC A. SRL le-a primit și le-a utilizat pentru continuarea executării propriilor contracte și obligații cu Primăria sectorului 2 București.

Prima instanță a admis în tot acest capăt de cerere, arătând că sunt întrunite în cauză condițiile îmbogățirii fără just temei deoarece: pârâtei SC A. SRL îi revenea obligația de predare a releveelor, potrivit contractului;pârâta nu și-a executat această obligație, ci SC D. SRL a fost cea care a predat reclamantelor relevee, care s-au dovedit a fi incomplete potrivit raportului de expertiză judiciară; angajații reclamantei au decis realizarea propriilor relevee deoarece cele care le-au fost puse la dispoziție cuprindeau erori grave (de ex., un bloc de 10 etaje era prezentat ca având 8 etaje);reclamantele au efectuat releveele pe care s-a lucrat faza DALI iar acestea au fost necesare pentru realizarea obiectivului contractului din 2009 și există o legătură de cauzalitate între cele două mișcări de patrimoniu.

Prin motivele de apel, pârâta-reclamantă SC A. SRL a susținut greșita admitere a acestui capăt de cerere, pentru următoarele critici: voința reală a părților nu a fost în sensul ca SC A. SRL să aibă vreo obligație în ceea ce privește predarea releveelor; la data de 1 martie 2010 nu exista un contract semnat între apelanta-pârâtă și SC C. SRL, contractul de colaborare din 23 octombrie 2009 fiind antedatat și încheiat doar în scopul emiterii facturilor și efectuării plăților; obiectul contractului nu îl reprezintă expertizarea termică și energetică a clădirilor existente și a instalațiilor de încălzire și preparare a apei calde și de consum aferente acestora, astfel că nu se aplică dispozițiile Normativului invocat și, prin urmare, reclamanta SC C. SRL nu ar fi trebuit să primească documentația prevăzută la pct. 2.1.1; nu este aplicabilă nici definiția din Anexa 1 la Legea nr. 50/1991, deoarece aceasta explicitează conținutul releveului necesar elaborării DTAD, or, proiectele în litigiu nu se circumscriu noțiunii de "construcție ce urmează a se desființa", desființarea unor elemente ale clădirilor existente neechivalând cu lucrările de desființare prevăzute de Legea nr. 50/1991; pentru lucrări de intervenție la clădiri existente, arhitectul cu drept de semnătură, SC C. SRL și arh.

B., aveau obligația de a se deplasa la fața locului, pentru a verifica veridicitatea releveului și a consemna pe acesta orice alte date care ar putea fi utile în proiectare; martorul F., arhitect despre care reclamanții susțin că a fi lucrat la realizarea releveelor alături de aceștia, admite faptul că acestea erau puse la dispoziție la momentul la care aceasta s-a alăturat proiectului, deoarece auditul energetic și expertiza erau deja finalizate, or acestea puteau fi finalizate numai în baza releveelor.

Din examinarea contractului de colaborare din 2009 rezultă că, potrivit art. 1, obiectul îl reprezintă prestarea de către reclamanta SC C. SRL a serviciilor de proiectare solicitate apelantei-pârâte SC A. SRL de către Primăria sectorului 2 București, în vederea executării lucrărilor de creștere a performanțelor energetice a pachetelor de blocuri de pe raza sectorului 2. Contractul a fost încheiat pentru 13 blocuri, adresele acestora fiind menționate la art. 1 din contract.

În concret, serviciile la care s-a obligat reclamanta SC C. SRL, conform art. 1 din contract, constau în realizarea: planșelor desenate aferente documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI); documentației tehnice pentru autorizarea lucrărilor de intervenție (DTAC), incluziv a documentației necesară obținerii avizelor conform certificatelor de urbanism existente;proiectului tehnic, detaliilor tehnice de execuție și caietelor de sarcini pentru executarea lucrărilor de intervenție (PT, DE, CS); verificarea proiectelor de arhitectură; asistența tehnică de specialitate pe durata derulării procedurilor de atribuire a contractelor și pe durata realizării lucrărilor până la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Acest contract conține clauza potrivit căreia „Toate planurile care se vor realiza de către executant au la bază releveele care vor fi puse la dispoziția sa de către client”. Critica apelantei pârâte-reclamante SC A. SRL este în sensul că voința părților nu a fost ca aceasta să aibă vreo obligație în ceea ce privește predarea releveelor, deoarece erau deja predate la data semnării contractului cu SC C. SRL. Legiuitorul (art. 977 C. civ.) acordă prioritate voinței reale a părților, în sensul că interpretarea unui contract trebuie să se facă plecând de la voința reală a părților, iar nu de la cuvintele în care a fost exprimat acest acord.

Totodată, pentru a înlătura orice arbitrar în interpretare și pentru siguranța raporturilor juridice, este necesar ca dovada voinței reale a părților la momentul încheierii actului juridic să se facă atât cu elemente intrinseci ale contractului, cât și cu elemente extrinseci acestuia, constând în împrejurările în care s-a încheiat contractul, negocierile și tratativele care au avut loc între părți la același moment. Sarcina probei afirmației că voința reală a părților a fost în sensul ca pârâta-reclamantă SC A. SRL să nu aibă vreo obligație în ceea ce privește predarea releveelor revine acestei părți. Din examinarea clauzei enunțate mai sus rezultă că singura realitate dovedită rezultă din manifestarea de voință exprimată de părți în scris, forma în care voința părților a fost exprimată fiind considerată a corespunde voinței reale a acestora, până la proba contrară.

În ceea ce privește elementele extrinseci ale contractului, utile pentru interpretarea voinței reale a părților, apelanta pârâtă-reclamantă SC A. SRL a susținut că părțile, în realitate, nu s-au înțeles ca SC A. SRL să aibă vreo obligație în ceea ce privește predarea releveelor, deoarece acestea erau deja predate la data semnării contractului cu SC C. SRL. Reclamanta SC C. SRL a recunoscut (răspunsul la întrebarea nr. 13) faptul că, deși obligația de predare a releveelor era asumată prin contract de către pârâtă, a primit de la SC D. SRL niște informații, însă fără ca acestea să poată fi considerate relevee, acesta fiind și motivul pentru care le-au realizat prin mijloace proprii și pentru care au existat întârzieri în predarea proiectelor ce făceau obiectul contractului.

La solicitarea reclamantei SC C. SRL a fost administrată proba cu expertiză în specialitatea arhitectură, concluziile acesteia fiind în sensul că (1) SC D. SRL a predat reclamantei informații care pot reprezenta relevee, însă acestea erau incomplete, întrucât conțineau erori (sensuri de scări greșite, diferențe la elementele de fațade) sau lipsuri (nu erau precizate poziția și numărul elementelor montate pe fațadele blocurilor - aparate de aer condiționat, grilaje, rulouri, antene, etc.) și că (2) informațiile astfel transmise de SC D. SRL nu erau suficiente pentru executarea DTAC și PT-DE-CS. În concluzie, probele administrate în cauză nu au confirmat susținerea apelantei SC A. SRL potrivit căreia releveele erau deja predate la data semnării contractului cu SC C. SRL.

Nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia contractul de colaborare din 2009 a fost antedatat și încheiat doar în scopul emiterii facturilor și efectuării plăților, deoarece potrivit art. 2 (prima teză) și art. 4 din acest act, contractul intră în vigoare de la data semnării lui de către ambele părți contractante. În dreptul semnăturii reprezentantului SC A. SRL este trecută data de 23 octombrie 2009, iar în dreptul semnăturii reprezentantului SC C. SRL este trecută data de 16 noiembrie 2009, astfel că se prezumă, până la proba contrară - dovadă contrară care nu a fost făcută în cauză -, că acest act a intrat în vigoare de la data de 16 noiembrie 2009, dată de la care pârâta SC A. SRL și-a asumat obligația contractuală de a pune la dispoziția reclamantei SC C. SRL releveele necesare pentru ca cea din urmă să realizeze obiectul contractului.

Din examinarea probelor administrate în cauză rezultă că după depunerea la dosar a raportului de expertiză pârâta-reclamantă SC A. SRL a formulat obiecțiuni cu privire la răspunsurile expertului la primele două obiective, în scopul de a se constata că informațiile predate reclamantei SC C. SRL de către SC D. SRL reprezentau în realitate relevee și că acestea erau complete, pentru două obiecțiuni (care formează criticile susținute în al treilea și a patrulea rând de apelantă): (1) obiectul contractului nu îl reprezintă expertizarea termică și energetică a clădirilor existente și a instalațiilor de încălzire și preparare a apei calde și de consum aferente acestora, astfel că nu se aplică dispozițiile Normativului invocat și, prin urmare, reclamanta SC C. SRL nu ar fi trebuit să primească documentația prevăzută la pct. 2.1.1; (2) nu este aplicabilă nici definiția din Anexa 1 la Legea nr. 50/1991, deoarece aceasta explicitează conținutul releveului necesar elaborării DTAD, or, proiectele în litigiu nu se circumscriu noțiunii de "construcție ce urmează a se desființa". Desființarea unor elemente ale clădirilor existente nu echivalează cu lucrările de desființare prevăzute de Legea nr. 50/1991.

În mod corect tribunalul a respins aceste două obiecțiuni prin încheierea din data de 12 martie 2013, fiind nefondate criticile cu același obiect formulate de apelanta-pârâtă.

În ceea ce privește critica conform căreia este greșit ca expertul să se raporteze în analiza celor două obiective menționate mai sus la Normativul pentru expertizare termică și energetică a clădirilor existente și instalațiilor de încălzire și preparare a apei calde de consum aferente acestora, indicativ nr. NP/048/2000, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 324/N din 4 decembrie 2000 - pe motiv că obiectul contractului nu îl reprezintă expertizarea termică și energetică a clădirilor existente și a instalațiilor de încălzire și preparare a apei calde și de consum aferente acestora, Curtea a arătat că dacă releveele necesare pentru realizarea unui audit energetic trebuie să respecte Normativul pentru expertizarea termică și energetică a clădirilor existente, cu atât mai mult, releveele necesare în cazul executării unor lucrări de creștere a performanței energetice a blocurilor (care este obiectul contractului din 2009) trebuie să respecte aceste normative.

Este evident că obiectivul constând în creșterea performanței energetice include și un audit energetic, ce necesită un releveu mai puțin elaborat, față de cel necesar pentru obținerea unei autorizații de construire. Acesta este și motivul pentru care Curtea a respins și critica - conform căreia martorul F. a declarat faptul că, la momentul la care s-a alăturat proiectului, auditul energetic și expertiza erau deja finalizate - deoarece lucrările de creștere a performanței energetice se concep și se desfășoară având la bază măsurile de reabilitare propuse de auditorul energetic.

În ceea ce privește critica conform căreia este greșit ca expertul să se raporteze, în analiza celor două obiective stabilite, la definiția din Anexa 1 la Legea nr. 50/1991 - pe motiv că aceasta explicitează conținutul releveului necesar elaborării DTAD, iar proiectele în litigiu nu se circumscriu noțiunii de "construcție ce urmează a se desființa", Curtea a constatat că realizarea proiectelor de arhitectură pentru lucrările de creștere a performanțelor energetice ale blocurilor obiect al contractului trebuia să aibă în vedere faptul că, odată cu anveloparea clădirii, se desființează unele detalii de pe fațada clădirii și a teraselor, respectiv înlocuirea ferestrelor și a ușilor exterioare ale apartamentelor, inclusiv tâmplăria aferentă accesului în bloc, cu tâmplărie performantă energetic - motiv pentru care, cu atât mai mult, se impunea ca releveele să cuprindă și aceste informații, corecte și complete: cote, dimensiuni, toleranțe, dimensiuni, funcțiuni tehnologice.

Nu poate fi reținută nici critica apelantei potrivit căreia planurile din cărțile tehnice trebuie să fie considerate relevee, deoarece prin încheierea din data de 12 martie 2013 tribunalul a încuviințat obiecțiunea formulată de pârâta SC A. SRL, în sensul de a se stabili de către expertul specialitatea arhitectură dacă planurile din cărțile tehnice ale blocurilor pot fi considerate relevee suficiente. La data de 16 aprilie 2014 expertul a emis o comunicare prin care aducea la cunoștința instanței faptul că părțile nu i-au pus la dispoziție cărțile tehnice și că Asociațiile de Proprietari i-au comunicat că îi pot înlesni accesul prin e-mail la programul de consultare, dar doar pentru șapte blocuri - situație față de care tribunalul a solicitat expertului să depună la dosar un răspuns parțial, acesta fiind în sensul că planșele din cărțile tehnice ale celor șapte blocuri nu pot fi considerate un releveu suficient pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor.

Apelanta pârâtă-reclamantă SC A. SRL susține că era obligația arhitectului cu drept de semnătură, în speță SC C. SRL și arh. B., de a se deplasa la fața locului, pentru a verifica veridicitatea releveului și a consemna pe acesta orice alte date care ar putea fi utile în proiectare. Având a stabili conținutul obligației de predare a releveelor, prin raportare la obiectul contractului, la uzanțele în domeniu și la legislația aplicabilă, conform deciziei de casare, Curtea a constatat că obligația de a se deplasa la fața locului pentru a verifica veridicitatea releveului și a consemna pe acesta orice alte date care ar putea fi utile în proiectare a fost asumată de către apelanta-pârâtă SC A. SRL prin contract, atât timp cât acesta cuprinde o clauză expresă în sensul că releveele vor fi puse la dispoziția executantului de către apelanta SC A. SRL.

În prezența acestei clauze contractuale, în mod corect susține apelanta-reclamantă SC C. SRL că realizarea cu propriile forțe a releveelor nu a avut la bază un just temei, motiv pentru care Curtea a constatat că aceasta este îndreptățită să obțină obligarea apelantei-pârâte la restituirea contravalorii releveelor. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că apelanta pârâtă-reclamantă SC A. SRL nu a reușit să demonstreze că voința reală a părților contractului de colaborare din 2009 a fost alta decât aceea consemnată în cuprinsul actului - potrivit căreia toate planurile care se vor realiza de către reclamanta SC C. SRL au la bază releveele care vor fi puse la dispoziția sa de către pârâta SC A. SRL.

Referitor la contravaloarea acestor relevee, criticile apelantei-pârâte sunt nefondate. Apelanta-pârâtă solicită să se constate că suma de 20.000 lei este exagerată prin comparație cu prețul releveului realizat pentru un monument istoric, Primăria Arad. Tribunalul a stabilit valoarea releveelor în raport de timpul investit de arhitecți pentru realizarea acestei lucrări - mod de calcul care nu a fost contrazis de apelanta-pârâtă prin motivele de apel. În lipsa unor critici referitoare la modul de calcul aplicat de tribunal (în raport de unitatea timp), Curtea nu poate aplica modul de calcul solicitat de apelantă (în raport de unitatea suprafață).

În consecință, Curtea a constatat că suma de 20.000 lei pentru relevee este justificată, având o bază orară, în sensul că numărul total de ore lucrate a fost raportat la tariful orar de bază de 14,88 lei rezultat din baza tarifară pentru întocmire de relevee din Ordinul MLPAT nr. 11/N din 01 iunie 1991, la care a fost aplicat un coeficient în raport de suprafață. În cadrul celui de-al patrulea motiv de apel pârâta-reclamantă SC A. SRL susține greșita respingere a cererii reconvenționale, arătând că se impune obligarea reclamantei SC C. SRL la plata prejudiciului suferit - daune interese evaluate la suma de 21.982 lei, reprezentând contravaloarea sumelor plătite de apelantă pentru completarea proiectelor efectuate de reclamantă pentru a finaliza faza DTAC+PT+DE+CS.

Prin decizia de casare instanța a constatat că în mod greșit instanța de apel din primul ciclu procesual nu a analizat pe fond criticile apelantei-pârâte referitoare la respingerea cererii reconvenționale, deoarece în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. atât timp cât tribunalul s-a pronunțat fond. În rejudecarea criticilor referitoare la cererea reconvențională, Curtea a reținut următoarele: Pentru a respinge cererea reconvențională, tribunalul a reținut două argumente: (1) faptul că nu este aplicabilă penalitatea prevăzută la pct. 14 din contract deoarece a fost prevăzută de părți pentru întârziere în executare, iar nu pentru neexecutare și (2) faptul că în speță este vorba de o neexecutare definitivă a contractului, astfel încât pârâta-reclamantă SC A. SRL nu poate obține o sumă globală pentru neexecutare atât timp cât nu a solicitat rezilierea contractului.

Curtea a reținut că - înainte de a decide dacă în cauză este incidentă evaluarea convențională anticipată a cuantumului despăgubirii conform clauzei penale inserate la pct. 14 din contract, sau evaluarea judiciară a prejudiciului solicitat de pârâta-reclamantă SC A. SRL - trebuie stabilit dacă, în raport de circumstanțele speței, sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile contractuale a reclamantei SC C. SRL: existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea unei obligații contractuale (neexecutare, executare necorespunzătoare sau cu întârziere), existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate și vinovăția debitorului; punerea în întârziere a debitorului. Ca situație de fapt, s-a reținut că în Anexa 1 la contractul de colaborare din 2009 părțile au prevăzut un grafic cu privire la termenele de execuție ale celor trei faze de proiectare, DALI, DTAC și PT-DE-CS, pentru fiecare dintre cele 13 blocuri.

Tribunalul a reținut predarea fazei DALI, aspect necontestat prin motivele de apel. Cu privire la predarea fazei DTAC în privința tuturor celor 13 blocuri, părțile au încheiat procesul-verbal de predare-primire din data de 19 februarie 2010. Cu privire la predarea celei de-a treia fază de proiectare, părțile au încheiat de asemenea un proces-verbal de predare-primire, în data de 8 martie 2010, în care s-a făcut mențiunea că a fost predată o fază parțială PT-DE în mod complet pentru trei blocuri. Susținerea pârâtei-reclamante SC A. SRL conform căreia restul celei de-a treia faze de proiectare (PT-DE pentru celelalte 9 blocuri) a fost realizată de aceasta nu este contestată de către reclamanta SC C. SRL, aceasta arătând în schimb faptul că, deși au finalizat proiectele și pentru această fază, pârâta-reclamantă SC A. SRL a refuzat să primească proiectele pe motiv că s-a întârziat cu predarea fazei PT-DE.

Față de această situație de fapt, în mod corect a reținut tribunalul că în cauză fapta ilicită pretinsă reclamantei constă în neexecutarea corespunzătoare a obligației asumată contractual - de a preda cea de-a treia fază PT-DE-CS în mod complet pentru cele 13 blocuri. Creditorul are dreptul la executarea integrală a obligației, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare, însă cu condiția ca neexecutarea imputată debitorului să nu fie cauzată de propria acțiune a creditorului. Sub acest aspect, Curtea a reținut că neexecutarea integrală a obligației de predare a celei de-a treia faze de proiectare de către reclamanta SC C. SRL se datorează faptei culpabile a creditorului, întrucât probele administrate în cauză dovedesc faptul că pârâta-reclamantă SC A. SRL a refuzat nejustificat primirea proiectelor finalizate pentru restul de 9 blocuri.

Astfel, la întrebarea nr. 9 la interogatoriul administrat de reclamanta SC C. SRL (recunoașteți că am încercat la data de 23 aprilie 2010 predarea documentației PT-DE-CS pentru toate blocurile stabilite prin contract), pârâta-reclamantă SC A. SRL a răspuns că apreciază o astfel de predare ca fiind tardivă, după data de 1 aprilie 2010, deoarece decisese încetarea contractului pentru neexecutarea la termen a obligațiilor - fapt care constituie o recunoaștere implicită a faptului că reclamanta a încercat la data de 23 aprilie 2010 să execute integral obligația contractuală asumată (predarea completă a fazei PT-DE-CS), însă a fost refuzată de creditoare, pentru un motiv care se datora tot faptei acesteia - așa cum s-a reținut în cele ce preced - respectiv neexecutarea de către creditoare a obligației asumată contractual de a pune la dispoziția reclamantei SC C. SRL releveele pe baza cărora să fie realizate proiectele în discuție.

Această probă se coroborează cu adresa din data de 31 martie 2010 prin care pârâta-reclamantă SC A. SRL aducea la cunoștința reclamantei SC C. SRL rezilierea contractului din 2009 - fără ca, anterior acesteia, să existe vreo notificare a reclamantei în sensul punerii în întârziere cu privire la executarea restului proiectului, cât și cu adresa din 7 septembrie 2010 prin care pârâta-reclamantă aducea la cunoștință reclamantei faptul că va pune în sarcina acesteia costurile realizării documentațiilor, însă că renunță la aplicarea penalităților prevăzute la pct. 14 din contract. Prin urmare, în mod corect tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională, în cauză nefiind întrunite în mod cumulativ condițiile angajării răspunderii civile contractuale a reclamantei SC C. SRL, respectiv vinovăția debitorului, atât timp cât neexecutarea imputată acestuia este urmarea propriilor acțiuni ale creditorului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a r espins apelul declarat de apelanta pârâtă-reclamantă SC A. SRL, ca nefondat. În ceea ce privește apelul declarat de reclamantele-pârâte B. și SC C. SRL, tribunalul a respins primele două capete de cerere din acțiunea principală (I. să se constate că pârâtele SC A. SRL, SC D. SRL și Primăria sectorului 2 București au încălcat dreptul de autor al reclamantelor asupra proiectelor de arhitectură precum și asupra releveelor ce au stat la baza realizării acestor proiecte, II. să fie obligate pârâtele SC D. SRL și Primăria sectorului 2 București la plata în solidar a sumei de 66.309,72 lei, cu titlul de despăgubiri materiale cauzate prin încălcarea dreptului de autor al reclamantelor și 50.000 lei cu titlul de daune morale pentru această încălcare).

Prin decizia pronunțată în primul ciclu procesual, Curtea de apel a menținut această dispoziție, arătând că nu au fost încălcate dispozițiile art. 12 din Legea nr. 8/1996 întrucât folosirea proiectului în faza DTAC a fost autorizată prin contractul din 2009. Prin Decizia nr. 129 din 26 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recurentele-reclamante nu au formulat critici cu privire la cele reținute de instanța de apel referitor la primele două capete de cerere. Constatând că Decizia civilă nr. 533/A din 11 decembrie 2014 a intrat sub puterea lucrului judecat ca efect al nerecurării de către reclamante a soluției capetelor I și II ale cererii de chemare în judecată, Curtea nu a primit solicitarea apelantelor reclamante de a se reanaliza aceste capete de cerere.

În ceea ce privește capătul IV al cererii de chemare în judecată (obligarea celor trei pârâte, potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 8/1996, la publicarea într-un ziar de circulație națională, a hotărârii pronunțate în cauză, pe cheltuiala acestora), Decizia nr. 533/A/2014 a intrat sub puterea lucrului judecat, ca efect al nerecurării de către reclamante. În ceea ce privește capătul III.3 din cererea de chemare în judecată (constatarea rezilierii contractului de colaborare din 16 noiembrie 2009 din culpa exclusivă a pârâtei SC A. SRL), apelantele reclamante-pârâte B. și SC C. SRL au arătat că renunță la judecată. Din examinarea deciziei de casare rezultă faptul că instanța de recurs nu a fost investită cu examinarea unor critici de nelegalitate referitoare la capătul III.3 al acțiunii principale, fapt pentru care și soluția pronunțată asupra acestui capăt de cerere a intrat sub puterea lucrului judecat, prin nerecurare de către reclamante.

În aceste condiții, după rămânerea irevocabilă a soluției de respingere ca nefondată a cererii de constatare a rezilierii contractului din 2009, Curtea nu poate lua act de renunțarea reclamantelor la judecarea acestui capăt de cerere. În rejudecarea petitului III.1 din acțiunea principală, în privința căruia instanța de recurs a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. deoarece tribunalul s-a pronunțat pe fond, Curtea a reținut următoarele: La pct. III.1 din cererea de chemare în judecată, apelantele reclamante-pârâte B. și SC C. SRL au solicitat o bligarea pârâtei SC A. SRL la plata sumei de 22.103,24 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând contravaloarea fazei DTAC, PT-DE-CS, aferentă contractului de colaborare nr. 40/16 noiembrie 2009, precum și a penalităților de întârziere datorate, în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere până la data plății efective.

Tribunalul a admis în parte acest capăt de cerere, arătând că nu poate fi acordată integral suma de 22.103,24 lei deoarece a fost prevăzută în contract pentru realizarea proiectelor DTAC și PT-DE-CS și apreciind valoarea aferentă DTAC și a fazei PT-DE pentru 3 blocuri la suma de 11.800 lei.

Apelantele reclamante-pârâte B. și SC C. SRL au arătat că sunt de acord cu considerarea proiectului DTAC ca reprezentând jumătate din suma stabilită global de părți, iar apelanta pârâtă-reclamantă SC A. SRL a arătat că prețul acestei faze nu poate depăși 30% din prețul întreg al lucrării - ceea ce în seamnă 16.968 lei, astfel încât Curtea a constatat că suma de 11.051,62 lei solicitată de apelantele reclamante-pârâte B. și SC C. SRL pentru faza DTAC, predată complet pentru toate cele 13 blocuri, respectă și marja invocată de apelanta-pârâtă și, de asemenea, este și întemeiată, deoarece constată că, în ansamblul contractului, această fază presupune o documentație independentă, elaborată și completă, iar pe baza ei se obține autorizația de construire.

Apelantele reclamante-pârâte B. și SC C. SRL au solicitat suma de 5.525,8 lei compusă din 2.550,37 lei valoarea proiectelor predate prin procesul-verbal din data de 8 martie 2010 și din 2.975,43 lei reprezentând 70% din valoarea a 5 proiecte incomplete în faza PT-DE-CS, fără cantități. Curtea nu a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor decât valoarea proiectelor PT-DE ce au fost predate complet, pentru 3 blocuri, deoarece din contractul de colaborare din 2009 nu rezultă faptul că părțile au convenit asupra posibilității de predare a proiectelor incomplete, fără cantități, astfel încât solicitarea de acordare a sumei de 2.975,43 lei reprezentând 70% din valoarea a 5 proiecte incomplete în faza PT-DE-CS nu are temei contractual.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că pârâta SC A. SRL datorează apelantei-reclamante SC C. SRL suma de 13.601,99 lei, la care se adaugă T.V.A., reprezentând contravaloarea fazei DATC (11.051,62 lei) și a fazei PT-DE pentru 3 blocuri (2.550,37 lei), precum și penalități de întârziere de 0,15%, în condițiile art. 14 pct. 2 din contract. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând că apelanta-pârâtă SC A. SRL a căzut în pretenții ca urmare a respingerii căii de atac declarată, a obligat-o la plata către apelanta reclamantă-pârâtă SC C. SRL a sumei de 2747,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, respectiv onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SRL, solicitând pronunțarea unei decizii prin care, urmare admiterii cererii de recurs, să se admită apelul, dispunându-se respingerea cererii principale și admiterea cererii reconvenționale, cu respingerea ca neîntemeiat a apelului incident - invocându-se în susținere dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. a) În mod greșit a fost respins motivul de apel privind obligarea sa la plata sumei reprezentând contravaloarea fazei DTAC și PT-DE pentru 3 blocuri, la care se adaugă T.V.A. și penalități de întârziere, atât timp cât părțile au convenit prin contract să aibă în vedere DTAC-PT-DE-CS ca un tot unitar, pentru care s-ar fi datorat suma de 22.103,24 lei + T.V.A., iar nu ca 13 proiecte distincte.

b) În soluționarea motivului de apel privind obligarea sa la plata sumei de 20.000 lei, contravaloarea releveelor efectuate de către intimatele-reclamante, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, era esențială voința părților care au participat la încheierea actului, iar aceasta nu a fost ca recurenta să aibă vreo obligație în ceea ce privește predarea releveelor, acestea fiind oricum deja predate la data semnării contractului cu SC C. SRL. Așa cum rezultă din e-mailurile depuse la dosarul cauzei, în fața instanței de apel, SC D. SRL nu putea face plata în lipsa unei facturi, iar recurenta nu putea emite factura către SC D. SRL în lipsa unei facturi din partea subcontractorului său, SC C. SRL.

În aceste condiții, părțile au hotărât semnarea contractului de colaborare din 23 octombrie 2009, care a fost antedatat și încheiat doar în scopul emiterii facturilor și efectuării plăților. La momentul semnării în fapt a contractului între recurentă și SC C. SRL, faza DALI fusese deja realizată, iar releveele deja predate de către SC D. SRL, relevee pe baza cărora s-a și realizat faza DALI. Conform contractului de asociere, obligația procurării releveelor revenea SC D. SRL, astfel că apare ca ilogică asumarea unei astfel de obligații. Acordul dintre recurentă și SC C. SRL a fost redactat pe baza unui model de contract dintre SC D. SRL și unul din subcontractorii săi, printr-o eroare materială menținându-se obligația predării releveelor.

Instanța de apel nu a luat în considerare toate probele administrate și nu le-a interpretat sistematic. Instanța a apreciat că recurenta nu a pus la dispoziția reclamantei releveele la care s-a obligat prin contract, iar releveele furnizate de SC D. SRL au trebuit refăcute de intimata-reclamanta, luând în considerare concluzia expertului tehnic judiciar în sensul că releveele au fost predate într-un stadiu incomplet, urmând ca SC C. SRL să le completeze, însă aceasta este bazată pe întrebarea dacă informațiile transmise pot reprezenta relevee cu mențiunea că se vor avea în vedere nerestrictiv dispozițiile Normativului pentru expertizare termică și energetică a clădirilor existente și instalațiilor de încălzire și preparare a apei calde de consum aferente acestora, indicativ NP/048/2000 aprobat de MLPAT cu Ordinul nr. 324/N din 4 decembrie 2000 pct. 2.11 și pct. B.4 din Anexa 1 a Legii nr. 50/1991.

Expertul tehnic judiciar M.M.D. a concluzionat în opinia sa separată faptul că se poate reține doar definiția releveului din DEX. care reprezintă "măsurarea, desenarea și reprezentarea la scara a elementelor unei construcții, ale unui ansamblu de construcții sau ale unui detaliu constructiv". Obiectul contractului nu îl reprezintă expertizarea termică și energetică a clădirilor existente și a instalațiilor de încălzire și preparare a apei calde și de consum aferente acestora, astfel că nu se aplică dispozițiile Normativului invocat și, prin urmare, SC C. SRL nu ar fi trebuit să primească documentația prevăzuta la pct. 2.1.1.

Nu este aplicabilă nici definiția din Anexa 1 la Legea nr. 50/1991, deoarece aceasta explicitează conținutul releveului necesar elaborării DTAD, ori proiectele în litigiu nu se circumscriu noțiunii de "construcție ce urmează a se desființa". Mai mult, desființarea unor elemente ale clădirilor existente nu echivalează cu lucrările de desființare prevăzute de Legea nr. 50/1991. Pentru lucrări de intervenție la clădiri existente, arhitectul cu drept de semnătură, în speță SC C. SRL și arh. B., aveau obligația de a se deplasa la față locului, pentru a verifica veridicitatea releveului și a consemna pe acesta orice alte date care ar putea fi utile în proiectare.

Martorul propus de intimata-reclamantă, F., arhitect despre care reclamanții susțin că ar fi lucrat la proiectul în cauză alături de aceștia, a arătat faptul ca la momentul la care a început să lucreze împreună cu intimata-reclamantă la realizarea releveelor, auditul energetic era deja realizat și de asemenea era deja făcută și expertiza, auditul și expertiza neputându-se face în lipsa unor relevee. Toate aceste aspecte rezultă din e-mailurile pe care le-a depus la dosarul cauzei, confirmate prin declarații de martori din partea angajaților SC D. SRL și ai săi. Din mail-urile dintre SC C. SRL, SC D. SRL și recurenta rezultă că intimata-reclamantă recunoaște că nu îi revine obligația efectuării releveelor.

Având în vedere argumentele expuse, planurile din cartea tehnică a construcției vor fi considerate relevee, reclamantele având obligația verificării acestora. c) În subsidiar, susține că suma de 20.000 lei, reprezentând contravaloarea releveelor, este nejustificată, impunându-se cenzurarea acesteia. Lucrarea din Arad, în care releveul pentru o sală a costat în jur de 29.000 lei, reprezintă sala de festivități a unui monument istoric, respectiv Primăria Arad, în care proiectul a presupus și consolidarea turnului cu ceas și curățarea și recondiționarea componentelor artistice (vitralii și toate decorațiile și picturile din sala festivă). Nu se poate face o comparație între un monument istoric, precum Primăria Arad, și reabilitarea termică a unor blocuri, iar la dosarul cauzei se află fotografii reprezentând sala la care face referire, pentru ca instanța să poată compara cu proiectul care face obiectul cauzei de față.

Diferența de preț/mp dintre cele două proiecte arată adevărata valoare a realizării releveelor, acestea fiind deja realizate și, cel mult, reclamantele ar fi putut aduce modificări. Chiar în ipoteza în care releveele predate de liderul asocierii nu erau complete sau suficiente, este greu de crezut că nu erau bune în nicio privință, neputând fi obligată la plata lor în totalitate, doar pentru că intimatele-reclamante au înțeles să le refacă, având loc astfel o îmbogățire fără justă cauză a intimatelor-reclamante. În plus, suma de 20.000 lei pentru relevee este cu totul nejustificată în condițiile în care întreaga fază DALI,conform contractului, are un preț stabilit de aproximativ 13.000 lei, fiind imposibil ca valoarea releveelor să fie mai mare decât valoarea fazei DALI.

Având în vedere cele de mai sus, în mod eronat instanța de apel nu a luat în calcul criteriile obiective indicate, preferând să reia argumentația instanței de fond . d) În ceea ce privește cererea reconvențională, s-a reținut în mod greșit faptul că neexecutarea integrală a obligației de predare a celei de-a treia faze de proiectare de către SC C. SRL s-ar datora faptului că a refuzat nejustificat primirea proiectelor finalizate pentru restul de 9 blocuri. Este atrasă răspunderea civilă contractuală a reclamantelor, întrucât nu a fost respectată o obligație contractuală, există un prejudiciu patrimonial, există legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și există vinovăție din partea celui care nu a executat obligația.

Se impune obligarea reclamantei SC C. SRL la plata prejudiciului suferit - daune interese evaluate la suma de 21.982 lei, reprezentând contravaloarea sumelor plătite de recurentă pentru completarea proiectelor efectuate de reclamantă pentru a finaliza faza DTAC+PT+ DE+CS. În data de 08 martie 2010, intimata-reclamantă a predat către SC D. SRL, liderul asocierii, o documentație în faza PT-DE, însă numai cu privire la unele din imobilele care