ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 791/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 791/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 791/2017

A

supra

recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 824/A din

data de 4 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a

respins apelul declarant de pârâta-reclamantă SC A. SRL

împotriva

sentinței civile nr. 1742 din 08 octombrie 2013

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă.

A

admis apelul declarat de reclamantele-pârâte B. și SC C. SRL

și

a s

chimbat, în parte, sentința, în sensul că a obligat

pârâta SC A. SRL la plata către reclamanta SC C. SRL a sumei de 13.601,99

lei, la care se adaugă T.V.A., reprezentând contravaloarea fazei DATC

și a fazei PT-DE pentru 3 blocuri și penalități de întârziere

de 0,15% în condițiile art. 14 pct. 2 din contract.

S-au

păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a

fost obligată apelanta-pârâtă SC A. SRL la plata către apelanta

reclamantă-pârâtă SC C. SRL a sumei de 2747,90 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de apel a

reținut următoarele considerente:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă., la data de 22 octombrie 2010,

reclamantele B. și SC C. SRL au chemat în judecată pe pârâtele SC A.

SRL, SC D. SRL și Primăria sectorului 2 București, solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

1.

să constate că cele 3 pârâte au încălcat dreptul de autor al

reclamantelor asupra proiectelor de arhitectură (documentația

tehnică pentru autorizarea lucrărilor de intervenție - DTAC -

și proiectul tehnic, detaliile tehnice de execuție și caietele

de sarcini - PT, DE, CS) și asupra releveelor ce au stat la baza

realizării acestor proiecte, pentru executarea lucrărilor de

creștere a performanței energetice pentru următoarele imobile:

șos. x; șos. x; șos. x; str. x și x.

2.

să oblige pârâtele SC D. SRL și Primăria sectorului 2

București la plata în solidar a sumei de 66.309,72 lei, cu titlu de

despăgubiri patrimoniale, cauzate prin încălcarea dreptului de autor

al reclamantelor și 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru

această încălcare.

3.

să oblige pârâta SC A. SRL la achitarea sumei de 22.103,24 lei, inclusiv T.V.A.,

reprezentând contravaloarea fazei DTAC, PT-DE-CS, aferentă contractului de

colaborare din 16 noiembrie 2009, precum și a penalităților de

întârziere datorate, în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere până la data

plății efective, precum și a contravalorii releveelor pentru proiectele

care fac obiectul aceluiași contract și care au fost folosite în

realizarea fazelor DTAC, PT-DE-CS, valoare estimată provizoriu la suma de

20.000 lei, solicitată în temeiul îmbogățirii fără

justă cauză.

Constatarea

rezilierii contractului de colaborare nr. 40/16 noiembrie 2009 din culpa

exclusivă a pârâtei SC A. SRL.

4.

obligarea celor trei pârâte, potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (4) lit.

d) din Legea nr. 8/1996, la publicarea într-un ziar de circulație

națională a hotărârii pronunțate în cauză, pe

cheltuiala acestora.

Pârâta

SC A. SRL a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat

obligarea reclamantei SC C. SRL la plata de daune interese evaluate la suma de

21.982 lei, reprezentând contravaloarea sumelor pe care le-a plătit pentru

completarea proiectelor efectuate de aceasta.

Prin

sentința civilă nr. 1742 din 08 octombrie 2013, Tribunalul

București, secția a III-a civilă, a admis, în parte, cererea

formulată de reclamanții-pârâți B. și SC C. SRL în

contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC A. SRL și pârâții SC D.

SRL și primarul sectorului 2 București.

A

respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de SC C. SRL în

contradictoriu cu SC A. SRL privind rezilierea contractului de colaborare din 2009.

A

obligat pe pârâta SC A. SRL la plata către reclamanta SC C. SRL a sumei de

11.800 lei, la care se adaugă T.V.A., contravaloarea fazei DTAC și

PT-DE pentru 3 blocuri realizată de reclamantă și

penalități de întârziere de 0,15% în condițiile art. 14 pct. 2

din contract (în 30 de zile de la data încasării de către pârâtă

a valorii aferente fazei PT-DE-CS, DTAC).

A

respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere I, II și IV, având ca obiect constatarea

încălcării drepturilor de proprietate intelectuală și

obligarea SC D. SRL și a primarului sectorului 2 București la plata

despăgubirilor patrimoniale și morale, precum și publicarea

hotărârii.

A

obligat pârâta SC A. SRL la plata către reclamantă a sumei de 20.000

lei, în temeiul îmbogățirii fără just temei.

A

respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

A

admis, în parte, cererea de majorare a onorariului formulată de expert E.

și a obligat reclamanta la plata către aceasta a sumei de 8.000 lei,

diferență onorariu, și a obligat pârâta SC A. SRL la plata

către reclamantă a sumei de 9.000 lei, cheltuieli de judecată,

conform art. 276 C. proc. civ.

Prin

Decizia nr. 533/A din 11 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a admis apelurile formulate de apelanta

pârâtă-reclamantă SC A. SRL și de apelanții

reclamanți-pârâți B. și SC C. SRL împotriva sentinței

civile nr. 1742 din 08 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă. A anulat, parțial,

sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecarea capetelor

III.3.1 și III.3.2 din cererea principală și a cererii

reconvenționale, a menținut în rest hotărârea atacată.

Prin

Decizia nr. 129 din 26 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I-a civilă, a admis Recursurile declarate de

reclamantele B. și SC C. SRL, precum și de pârâta SC A. SRL, a casat

decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru

a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut, în ceea ce

privește recursul declarat de către reclamante, că instanța

de apel, considerând că sunt îndeplinite condițiile pentru a o trimite

spre rejudecare primei instanțe de fond, nu a analizat temeinicia cererii

reconvenționale și, cu atât mai puțin, nu a admis-o, cum în mod

eronat susțin recurentele reclamante.

Prima

instanță, deși a considerat că nu a fost precizat expres

temeiul juridic al cererii, contractual sau delictual, din analiza

pretențiilor a ajuns la concluzia că acest temei nu poate fi decât

contractual, altele fiind motivele reținute pentru a ajunge la concluzia

că această cerere este neîntemeiată, motive care nu au fost

cercetate de către instanța de apel.

Astfel,

nu se justifică din perspectiva art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

trimiterea cauzei spre rejudecare a cererii reconvenționale pe care prima

instanță s-a pronunțat pe fond, fiind aplicabil în acest caz art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța

de apel a reținut, referitor la capătul de cerere principală,

că releveele nu reprezintă operă de creație

intelectuală întrucât nu îndeplinesc condiția

originalității, astfel încât acestea nu pot face obiectul dreptului

de proprietate intelectuală, potrivit art. 85 alin. (2) din Legea nr.

8/1996, consecința fiind imposibilitatea atragerii răspunderii civile

delictuale prin plata de despăgubiri materiale și morale și

publicarea hotărârii într-un ziar de circulație națională, fără

a se formula critici în recurs sub acest aspect.

În

ceea ce privește recursul declarat de către recurenta-pârâtă SC

A. SRL, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin

care susține greșita interpretare a dispozițiilor legale privind

excepția de neexecutare a contractului, Înalta Curte a constatat că

recurenta-pârâtă menționează, pe de o parte, că s-ar fi

reținut greșit acceptarea tacită a părții din lucrare

primită, raportat la faptul că la data de 31 martie 2010 a învederat

reclamantei că a întârziat cu predarea acestor proiecte, arătând

totodată că urma să solicite acesteia daune decurgând din

această întârziere, constând în penalitățile cerute de

către beneficiar, precum și costurile completării proiectului de

către o altă societate de arhitectură.

Legat

de această critică se poate observa că instanța de apel a

avut în vedere procesele verbale de predare primire încheiate până la data

de 8 martie 2010, dată față de care era nerelevant faptul

că, ulterior, la 31 martie 2010 pârâta a învederat reclamantei că nu

și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale.

În

cadrul acestui motiv de recurs recurenta pârâtă a mai invocat, pe de

altă parte, că părțile ar fi înțeles să aibă

în vedere DTAC-PT-DE-CS ca un tot unitar pentru care recurenta-pârâtă ar fi

datorat suma de 22.103,24 lei + T.V.A., iar nu ca 13 proiecte distincte, astfel

că recurenta-pârâtă îi poate opune reclamantei SC C. SRL lipsa

predării fazei DTAC-PT-DE-CS completă, și că, astfel, nu ar

putea fi obligată la plata părții din această fază

care i-a fost predată.

Această

susținere este contrazisă chiar de recurenta reclamantă care a

arătat că prin adresa din 07 septembrie 2010 a învederat

intimatei-reclamante faptul că după încasarea de la beneficiar a

sumei reprezentând contravaloarea fazei DTAC+PT+DE+CS urma să achite

acesteia diferența între suma stabilită pentru această fază

în conformitate cu dispozițiile contractului, din care se vor scădea

cheltuielile cu completarea proiectului până la finalizarea sa, precum

și penalitățile de întârziere imputate de beneficiar și

că un impediment la obligarea sa la plata sumei cuvenite pentru

lucrările executate și primite ar fi acela că SC C. SRL nu ar fi

emis factură către recurentă în ceea ce privește faza DTAC

și PT-DE-CS pentru cele trei blocuri unde s-a realizat documentația,

iar nu că nu și-ar fi executat integral obligațiile contractuale

și că nu ar avea dreptul la plata lucrărilor deja executate

și primite.

Neîndeplinirea

corespunzătoare a obligațiilor contractuale reprezintă o

problemă de drept diferită de excepția de neexecutare a

obligațiilor contractuale, care reprezintă un mijloc de apărare

aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului

sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației care îi

incumbă, fără ca partea care pretinde această executarea

să își execute propriile obligații.

Or,

în speță, s-a reținut netemeinicia excepției de neexecutare

a obligațiilor contractuale raportat la lucrările predate și

primite de către recurenta-pârâtă de la reclamante, iar nu cu privire

la cele neefectuate.

Cu

privire la valoarea acestor lucrări, raportat și la criticile

recurentei pârâte legate de calitatea acestora, urmează a se pronunța

instanța de apel în rejudecare, făcând obiectul capetelor de cerere

care nu au fost analizate.

În

ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., prin care se susține că instanța de

apel în mod greșit a reținut faptul că societatea recurentă

avea obligația predării releveelor către

intimata-reclamantă, Înalta Curte a constatat că recurenta

pârâtă a susținut, pe de o parte, interpretarea contractului

fără a ține cont de voința reală a părților,

iar, pe de altă parte, aprecierea greșită a conținutului

releveelor care ar fi trebuit puse la dispoziția reclamantelor.

În

susținerea motivului de apel care privea acest aspect, recurenta

pârâtă a mai relevat și alte argumente decât cel analizat, pe care

instanța de apel nu le-a analizat și nu a arătat de ce nu le

consideră utile în aprecierea voinței reale a părților în

aplicarea art. 977 și urm. C. civ. privind interpretarea convențiilor,

instanța de recurs dând și îndrumări în acest sens, odată

cu sublinierea caracterului insuficient al explicitării noțiunii prin

dicționar.

În

rejudecare, cu privire la apelul declarat de pârâta-reclamantă SC A. SRL,

Curtea a reținut următoarele:

În

cadrul primului motiv de apel s-a susținut greșita respingere a

excepției necompetenței funcționale, precum și greșita

respingere a excepției privind neîndeplinirea procedurii concilierii

directe prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

Această

critică a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 533/A din 11

decembrie 2014 pronunțată de Curtea de apel București, secția

a IV-a civilă, în primul ciclu procesual, iar pârâta-reclamantă SC A.

SRL nu a formulat critici prin recursul declarat împotriva acestei decizii,

astfel încât soluția dispusă de tribunal prin încheierea din data de

19 aprilie 2011 a intrat sub puterea lucrului judecat.

În

cadrul celui de-al doilea motiv de apel s-a criticat greșita sa obligare

la plata sumei de 11.800 lei, la care se adăugă T.V.A.,

contravaloarea fazei DTAC și PT-DE pentru 3 blocuri, la care se

adăugă penalități de întârziere, pentru două

argumente: (1) instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul

că nu poate opune cu succes excepția neexecutării contractului

de către reclamantă, respectiv predarea cu întârziere, apreciere

bazată pe acceptarea tacită a întârzierii; (2) instanța de fond

a apreciat în mod greșit că nu poate opune lipsa predării fazei

PT-DE-CS completă.

Curtea

a constatat că și aceste două critici au fost respinse prin Decizia

civilă nr. 533/A din 11 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de

apel București, secția a IV-a civilă, în primul ciclu procesual,

iar criticile formulate prin recursul declarat de această parte au fost

respinse de Înalta Curte prin Decizia nr. 129 din 26 ianuarie 2016, făcându-se

referire la considerentele aferente ale deciziei de recurs.

În

cadrul celui de-al treilea motiv de apel s-a susținut greșita sa

obligare la plata sumei de 20.000 lei, reprezentând contravaloarea releveelor

efectuate de către reclamante, pe temeiul îmbogățirii

fără justă cauză.

Instanța

de recurs a constatat că, în ceea ce privește obligația pârâtei

de a preda releveele, instanța de apel nu a răspuns tuturor

argumentelor invocate de pârâtă prin motivele de apel, precum și

faptul că instanța de apel trebuie să determine conținutul

obligației de predare a acestora conform regulilor de interpretare a

contractelor, prin raportare la obiectul contractului, la uzanțele în

domeniu și la legislația aplicabilă, pentru a determina

dacă există diferențe în conținutul releveelor ce trebuie

predare arhitectului în funcție de proiectul la elaborarea căruia

este folosit.

În

rejudecarea acestei critici, Curtea a reținut următoarele:

Prin

petitul formulat la pct. III.2 din cererea de chemare în judecată,

apelantele-reclamante SC C. SRL și B. au solicitat obligarea

apelantei-pârâte SC A. SRL la plata sumei de 20.000 lei reprezentând contravaloarea

releveelor realizate de reclamanta societate comercială pentru proiectele

care fac obiectul contractului de colaborare din 2009, pe temeiul

îmbogățirii fără justă cauză, arătând

că pârâta SC A. SRL și-a asumat prin contract obligația de a i le

pune la dispoziție, însă, datorită faptului că le-au fost

transmise relevee defectuoase, au fost nevoite să le realizeze,

fără a fi plătite pentru acest serviciu, iar pe de altă

parte pârâta SC A. SRL le-a primit și le-a utilizat pentru continuarea

executării propriilor contracte și obligații cu Primăria

sectorului 2 București.

Prima

instanță a admis în tot acest capăt de cerere, arătând

că sunt întrunite în cauză condițiile îmbogățirii

fără just temei deoarece: pârâtei SC A. SRL îi revenea obligația

de predare a releveelor, potrivit contractului;pârâta nu și-a executat

această obligație, ci SC D. SRL a fost cea care a predat

reclamantelor relevee, care s-au dovedit a fi incomplete potrivit raportului de

expertiză judiciară; angajații reclamantei au decis realizarea

propriilor relevee deoarece cele care le-au fost puse la dispoziție

cuprindeau erori grave (de ex., un bloc de 10 etaje era prezentat ca având 8

etaje);reclamantele au efectuat releveele pe care s-a lucrat faza DALI iar

acestea au fost necesare pentru realizarea obiectivului contractului din 2009

și există o legătură de cauzalitate între cele două

mișcări de patrimoniu.

Prin

motivele de apel, pârâta-reclamantă SC A. SRL a susținut greșita

admitere a acestui capăt de cerere, pentru următoarele critici: voința

reală a părților nu a fost în sensul ca SC A. SRL să

aibă vreo obligație în ceea ce privește predarea releveelor; la

data de 1 martie 2010 nu exista un contract semnat între apelanta-pârâtă

și SC C. SRL, contractul de colaborare din 23 octombrie 2009 fiind

antedatat și încheiat doar în scopul emiterii facturilor și

efectuării plăților; obiectul contractului nu îl reprezintă

expertizarea termică și energetică a clădirilor existente

și a instalațiilor de încălzire și preparare a apei calde

și de consum aferente acestora, astfel că nu se aplică

dispozițiile Normativului invocat și, prin urmare, reclamanta SC C.

SRL nu ar fi trebuit să primească documentația

prevăzută la pct. 2.1.1; nu este aplicabilă nici definiția

din Anexa 1 la Legea nr. 50/1991, deoarece aceasta explicitează

conținutul releveului necesar elaborării DTAD, or, proiectele în

litigiu nu se circumscriu noțiunii de "construcție ce

urmează a se desființa", desființarea unor elemente ale

clădirilor existente neechivalând cu lucrările de desființare

prevăzute de Legea nr. 50/1991; pentru lucrări de intervenție la

clădiri existente, arhitectul cu drept de semnătură, SC C. SRL

și arh. B., aveau obligația de a se deplasa la fața locului,

pentru a verifica veridicitatea releveului și a consemna pe acesta orice

alte date care ar putea fi utile în proiectare; martorul F., arhitect despre

care reclamanții susțin că a fi lucrat la realizarea releveelor

alături de aceștia, admite faptul că acestea erau puse la

dispoziție la momentul la care aceasta s-a alăturat proiectului,

deoarece auditul energetic și expertiza erau deja finalizate, or acestea

puteau fi finalizate numai în baza releveelor.

Din

examinarea contractului de colaborare din 2009 rezultă că, potrivit art.

1, obiectul îl reprezintă prestarea de către reclamanta SC C. SRL a

serviciilor de proiectare solicitate apelantei-pârâte SC A. SRL de către

Primăria sectorului 2 București, în vederea executării

lucrărilor de creștere a performanțelor energetice a pachetelor

de blocuri de pe raza sectorului 2. Contractul a fost încheiat pentru 13

blocuri, adresele acestora fiind menționate la art. 1 din contract.

În

concret, serviciile la care s-a obligat reclamanta SC C. SRL, conform art. 1

din contract, constau în realizarea: planșelor desenate aferente documentației

de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI); documentației

tehnice pentru autorizarea lucrărilor de intervenție (DTAC), incluziv

a documentației necesară obținerii avizelor conform

certificatelor de urbanism existente;proiectului tehnic, detaliilor tehnice de execuție

și caietelor de sarcini pentru executarea lucrărilor de

intervenție (PT, DE, CS); verificarea proiectelor de arhitectură; asistența

tehnică de specialitate pe durata derulării procedurilor de atribuire

a contractelor și pe durata realizării lucrărilor până la

semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Acest

contract conține clauza potrivit căreia „Toate planurile care se vor

realiza de către executant au la bază releveele care vor fi puse la

dispoziția sa de către client”.

Critica

apelantei pârâte-reclamante SC A. SRL este în sensul că voința

părților nu a fost ca aceasta să aibă vreo obligație

în ceea ce privește predarea releveelor, deoarece erau deja predate la

data semnării contractului cu SC C. SRL.

Legiuitorul

(art. 977 C. civ.) acordă prioritate voinței reale a

părților, în sensul că interpretarea unui contract trebuie

să se facă plecând de la voința reală a părților,

iar nu de la cuvintele în care a fost exprimat acest acord. Totodată,

pentru a înlătura orice arbitrar în interpretare și pentru

siguranța raporturilor juridice, este necesar ca dovada voinței reale

a părților la momentul încheierii actului juridic să se

facă atât cu elemente intrinseci ale contractului, cât și cu elemente

extrinseci acestuia, constând în împrejurările în care s-a încheiat

contractul, negocierile și tratativele care au avut loc între

părți la același moment.

Sarcina

probei afirmației că voința reală a părților a

fost în sensul ca pârâta-reclamantă SC A. SRL să nu aibă vreo

obligație în ceea ce privește predarea releveelor revine acestei

părți.

Din

examinarea clauzei enunțate mai sus rezultă că singura realitate

dovedită rezultă din manifestarea de voință exprimată

de părți în scris, forma în care voința părților a

fost exprimată fiind considerată a corespunde voinței reale a acestora,

până la proba contrară.

În

ceea ce privește elementele extrinseci ale contractului, utile pentru

interpretarea voinței reale a părților, apelanta

pârâtă-reclamantă SC A. SRL a susținut că

părțile, în realitate, nu s-au înțeles ca SC A. SRL să

aibă vreo obligație în ceea ce privește predarea releveelor,

deoarece acestea erau deja predate la data semnării contractului cu SC C.

SRL.

Reclamanta

SC C. SRL a recunoscut (răspunsul la întrebarea nr. 13) faptul că,

deși obligația de predare a releveelor era asumată prin contract

de către pârâtă, a primit de la SC D. SRL niște informații,

însă fără ca acestea să poată fi considerate relevee,

acesta fiind și motivul pentru care le-au realizat prin mijloace proprii

și pentru care au existat întârzieri în predarea proiectelor ce

făceau obiectul contractului.

La

solicitarea reclamantei SC C. SRL a fost administrată proba cu expertiză

în specialitatea arhitectură, concluziile acesteia fiind în sensul că

(1) SC D. SRL a predat reclamantei informații care pot reprezenta relevee,

însă acestea erau incomplete, întrucât conțineau erori (sensuri de

scări greșite, diferențe la elementele de fațade) sau

lipsuri (nu erau precizate poziția și numărul elementelor montate

pe fațadele blocurilor - aparate de aer condiționat, grilaje,

rulouri, antene, etc.) și că (2) informațiile astfel transmise

de SC D. SRL nu erau suficiente pentru executarea DTAC și PT-DE-CS.

În

concluzie, probele administrate în cauză nu au confirmat susținerea

apelantei SC A. SRL potrivit căreia releveele erau deja predate la data

semnării contractului cu SC C. SRL.

Nu

poate fi reținută nici critica potrivit căreia contractul de

colaborare din 2009 a fost antedatat și încheiat doar în scopul emiterii

facturilor și efectuării plăților, deoarece potrivit art. 2

(prima teză) și art. 4 din acest act, contractul intră în

vigoare de la data semnării lui de către ambele părți

contractante. În dreptul semnăturii reprezentantului SC A. SRL este

trecută data de 23 octombrie 2009, iar în dreptul semnăturii

reprezentantului SC C. SRL este trecută data de 16 noiembrie 2009, astfel

că se prezumă, până la proba contrară - dovadă

contrară care nu a fost făcută în cauză -, că acest

act a intrat în vigoare de la data de 16 noiembrie 2009, dată de la care

pârâta SC A. SRL și-a asumat obligația contractuală de a pune la

dispoziția reclamantei SC C. SRL releveele necesare pentru ca cea din

urmă să realizeze obiectul contractului.

Din

examinarea probelor administrate în cauză rezultă că după

depunerea la dosar a raportului de expertiză pârâta-reclamantă SC A.

SRL a formulat obiecțiuni cu privire la răspunsurile expertului la

primele două obiective, în scopul de a se constata că

informațiile predate reclamantei SC C. SRL de către SC D. SRL reprezentau

în realitate relevee și că acestea erau complete, pentru două

obiecțiuni (care formează criticile susținute în al treilea

și a patrulea rând de apelantă): (1) obiectul contractului nu îl

reprezintă expertizarea termică și energetică a

clădirilor existente și a instalațiilor de încălzire

și preparare a apei calde și de consum aferente acestora, astfel

că nu se aplică dispozițiile Normativului invocat și, prin

urmare, reclamanta SC C. SRL nu ar fi trebuit să primească

documentația prevăzută la pct. 2.1.1; (2) nu este

aplicabilă nici definiția din Anexa 1 la Legea nr. 50/1991, deoarece

aceasta explicitează conținutul releveului necesar elaborării

DTAD, or, proiectele în litigiu nu se circumscriu noțiunii de

"construcție ce urmează a se desființa". Desființarea

unor elemente ale clădirilor existente nu echivalează cu

lucrările de desființare prevăzute de Legea nr. 50/1991.

În

mod corect tribunalul a respins aceste două obiecțiuni prin încheierea

din data de 12 martie 2013, fiind nefondate criticile cu același obiect

formulate de apelanta-pârâtă.

În

ceea ce privește critica conform căreia este greșit ca expertul

să se raporteze în analiza celor două obiective menționate mai

sus la Normativul pentru expertizare termică și energetică a

clădirilor existente și instalațiilor de încălzire și

preparare a apei calde de consum aferente acestora, indicativ nr. NP/048/2000,

aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 324/N din 4 decembrie 2000 - pe motiv că

obiectul contractului nu îl reprezintă expertizarea termică și

energetică a clădirilor existente și a instalațiilor de

încălzire și preparare a apei calde și de consum aferente

acestora, Curtea a arătat că dacă releveele necesare pentru

realizarea unui audit energetic trebuie să respecte Normativul pentru

expertizarea termică și energetică a clădirilor existente,

cu atât mai mult, releveele necesare în cazul executării unor lucrări

de creștere a performanței energetice a blocurilor (care este

obiectul contractului din 2009) trebuie să respecte aceste normative.

Este

evident că obiectivul constând în creșterea performanței

energetice include și un audit energetic, ce necesită un releveu mai

puțin elaborat, față de cel necesar pentru obținerea unei

autorizații de construire. Acesta este și motivul pentru care Curtea

a respins și critica - conform căreia martorul F. a declarat faptul

că, la momentul la care s-a alăturat proiectului, auditul energetic

și expertiza erau deja finalizate - deoarece lucrările de

creștere a performanței energetice se concep și se

desfășoară având la bază măsurile de reabilitare

propuse de auditorul energetic.

În

ceea ce privește critica conform căreia este greșit ca expertul

să se raporteze, în analiza celor două obiective stabilite, la

definiția din Anexa 1 la Legea nr. 50/1991 - pe motiv că aceasta explicitează

conținutul releveului necesar elaborării DTAD, iar proiectele în

litigiu nu se circumscriu noțiunii de "construcție ce

urmează a se desființa", Curtea a constatat că realizarea

proiectelor de arhitectură pentru lucrările de creștere a

performanțelor energetice ale blocurilor obiect al contractului trebuia

să aibă în vedere faptul că, odată cu anveloparea

clădirii, se desființează unele detalii de pe fațada

clădirii și a teraselor, respectiv înlocuirea ferestrelor și a

ușilor exterioare ale apartamentelor, inclusiv tâmplăria

aferentă accesului în bloc, cu tâmplărie performantă energetic -

motiv pentru care, cu atât mai mult, se impunea ca releveele să

cuprindă și aceste informații, corecte și complete: cote,

dimensiuni, toleranțe, dimensiuni, funcțiuni tehnologice.

Nu

poate fi reținută nici critica apelantei potrivit căreia

planurile din cărțile tehnice trebuie să fie considerate

relevee, deoarece prin încheierea din data de 12 martie 2013 tribunalul a

încuviințat obiecțiunea formulată de pârâta SC A. SRL, în sensul

de a se stabili de către expertul specialitatea arhitectură dacă

planurile din cărțile tehnice ale blocurilor pot fi considerate

relevee suficiente. La data de 16 aprilie 2014 expertul a emis o comunicare

prin care aducea la cunoștința instanței faptul că

părțile nu i-au pus la dispoziție cărțile tehnice

și că Asociațiile de Proprietari i-au comunicat că îi pot

înlesni accesul prin e-mail la programul de consultare, dar doar pentru șapte

blocuri - situație față de care tribunalul a solicitat

expertului să depună la dosar un răspuns parțial, acesta

fiind în sensul că planșele din cărțile tehnice ale celor

șapte blocuri nu pot fi considerate un releveu suficient pentru

lucrările de reabilitare termică a blocurilor.

Apelanta

pârâtă-reclamantă SC A. SRL susține că era obligația

arhitectului cu drept de semnătură, în speță SC C. SRL

și arh. B., de a se deplasa la fața locului, pentru a verifica

veridicitatea releveului și a consemna pe acesta orice alte date care ar

putea fi utile în proiectare.

Având

a stabili conținutul obligației de predare a releveelor, prin

raportare la obiectul contractului, la uzanțele în domeniu și la

legislația aplicabilă, conform deciziei de casare, Curtea a constatat

că obligația de a se deplasa la fața locului pentru a verifica

veridicitatea releveului și a consemna pe acesta orice alte date care ar

putea fi utile în proiectare a fost asumată de către

apelanta-pârâtă SC A. SRL prin contract, atât timp cât acesta cuprinde o

clauză expresă în sensul că releveele vor fi puse la

dispoziția executantului de către apelanta SC A. SRL.

În

prezența acestei clauze contractuale, în mod corect susține

apelanta-reclamantă SC C. SRL că realizarea cu propriile forțe a

releveelor nu a avut la bază un just temei, motiv pentru care Curtea a

constatat că aceasta este îndreptățită să

obțină obligarea apelantei-pârâte la restituirea contravalorii

releveelor.

Pentru

aceste motive, Curtea a constatat că apelanta pârâtă-reclamantă SC

A. SRL nu a reușit să demonstreze că voința reală a

părților contractului de colaborare din 2009 a fost alta decât aceea

consemnată în cuprinsul actului - potrivit căreia toate planurile

care se vor realiza de către reclamanta SC C. SRL au la bază

releveele care vor fi puse la dispoziția sa de către pârâta SC A. SRL.

Referitor

la contravaloarea acestor relevee, criticile apelantei-pârâte sunt nefondate.

Apelanta-pârâtă

solicită să se constate că suma de 20.000 lei este

exagerată prin comparație cu prețul releveului realizat pentru

un monument istoric, Primăria Arad.

Tribunalul

a stabilit valoarea releveelor în raport de timpul investit de arhitecți

pentru realizarea acestei lucrări - mod de calcul care nu a fost contrazis

de apelanta-pârâtă prin motivele de apel.

În

lipsa unor critici referitoare la modul de calcul aplicat de tribunal (în

raport de unitatea timp), Curtea nu poate aplica modul de calcul solicitat de

apelantă (în raport de unitatea suprafață).

În

consecință, Curtea a constatat că suma de 20.000 lei pentru

relevee este justificată, având o bază orară, în sensul că

numărul total de ore lucrate a fost raportat la tariful orar de bază

de 14,88 lei rezultat din baza tarifară pentru întocmire de relevee din

Ordinul MLPAT nr. 11/N din 01 iunie 1991, la care a fost aplicat un coeficient

în raport de suprafață.

În

cadrul celui de-al patrulea motiv de apel pârâta-reclamantă SC A. SRL

susține greșita respingere a cererii reconvenționale,

arătând că se impune obligarea reclamantei SC C. SRL la plata

prejudiciului suferit - daune interese evaluate la suma de 21.982 lei,

reprezentând contravaloarea sumelor plătite de apelantă pentru

completarea proiectelor efectuate de reclamantă pentru a finaliza faza

DTAC+PT+DE+CS.

Prin

decizia de casare instanța a constatat că în mod greșit

instanța de apel din primul ciclu procesual nu a analizat pe fond

criticile apelantei-pârâte referitoare la respingerea cererii

reconvenționale, deoarece în cauză nu erau incidente

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. atât timp cât tribunalul s-a

pronunțat fond.

În

rejudecarea criticilor referitoare la cererea reconvențională, Curtea

a reținut următoarele:

Pentru

a respinge cererea reconvențională, tribunalul a reținut

două argumente: (1) faptul că nu este aplicabilă penalitatea

prevăzută la pct. 14 din contract deoarece a fost prevăzută

de părți pentru întârziere în executare, iar nu pentru neexecutare

și (2) faptul că în speță este vorba de o neexecutare

definitivă a contractului, astfel încât pârâta-reclamantă SC A. SRL

nu poate obține o sumă globală pentru neexecutare atât timp cât

nu a solicitat rezilierea contractului.

Curtea

a reținut că - înainte de a decide dacă în cauză este

incidentă evaluarea convențională anticipată a cuantumului

despăgubirii conform clauzei penale inserate la pct. 14 din contract, sau

evaluarea judiciară a prejudiciului solicitat de pârâta-reclamantă SC

A. SRL - trebuie stabilit dacă, în raport de circumstanțele

speței, sunt întrunite condițiile angajării răspunderii

civile contractuale a reclamantei SC C. SRL: existența unei fapte ilicite

constând în nerespectarea unei obligații contractuale (neexecutare,

executare necorespunzătoare sau cu întârziere), existența unui

prejudiciu, raportul de cauzalitate și vinovăția debitorului;

punerea în întârziere a debitorului.

Ca

situație de fapt, s-a reținut că în Anexa 1 la contractul de

colaborare din 2009 părțile au prevăzut un grafic cu privire la

termenele de execuție ale celor trei faze de proiectare, DALI, DTAC

și PT-DE-CS, pentru fiecare dintre cele 13 blocuri.

Tribunalul

a reținut predarea fazei DALI, aspect necontestat prin motivele de apel.

Cu

privire la predarea fazei DTAC în privința tuturor celor 13 blocuri,

părțile au încheiat procesul-verbal de predare-primire din data de 19

februarie 2010.

Cu

privire la predarea celei de-a treia fază de proiectare, părțile

au încheiat de asemenea un proces-verbal de predare-primire, în data de 8

martie 2010, în care s-a făcut mențiunea că a fost predată

o fază parțială PT-DE în mod complet pentru trei blocuri.

Susținerea

pârâtei-reclamante SC A. SRL conform căreia restul celei de-a treia faze

de proiectare (PT-DE pentru celelalte 9 blocuri) a fost realizată de

aceasta nu este contestată de către reclamanta SC C. SRL, aceasta

arătând în schimb faptul că, deși au finalizat proiectele

și pentru această fază, pârâta-reclamantă SC A. SRL a

refuzat să primească proiectele pe motiv că s-a întârziat cu

predarea fazei PT-DE.

Față

de această situație de fapt, în mod corect a reținut tribunalul

că în cauză fapta ilicită pretinsă reclamantei constă

în neexecutarea corespunzătoare a obligației asumată contractual

- de a preda cea de-a treia fază PT-DE-CS în mod complet pentru cele 13

blocuri.

Creditorul

are dreptul la executarea integrală a obligației, iar în caz contrar

are dreptul la dezdăunare, însă cu condiția ca neexecutarea

imputată debitorului să nu fie cauzată de propria acțiune a

creditorului.

Sub

acest aspect, Curtea a reținut că neexecutarea integrală a

obligației de predare a celei de-a treia faze de proiectare de către

reclamanta SC C. SRL se datorează faptei culpabile a creditorului,

întrucât probele administrate în cauză dovedesc faptul că

pârâta-reclamantă SC A. SRL a refuzat nejustificat primirea proiectelor

finalizate pentru restul de 9 blocuri.

Astfel,

la întrebarea nr. 9 la interogatoriul administrat de reclamanta SC C. SRL

(recunoașteți că am încercat la data de 23 aprilie 2010 predarea

documentației PT-DE-CS pentru toate blocurile stabilite prin contract),

pârâta-reclamantă SC A. SRL a răspuns că apreciază o astfel

de predare ca fiind tardivă, după data de 1 aprilie 2010, deoarece

decisese încetarea contractului pentru neexecutarea la termen a

obligațiilor - fapt care constituie o recunoaștere implicită a

faptului că reclamanta a încercat la data de 23 aprilie 2010 să

execute integral obligația contractuală asumată (predarea

completă a fazei PT-DE-CS), însă a fost refuzată de creditoare,

pentru un motiv care se datora tot faptei acesteia - așa cum s-a

reținut în cele ce preced - respectiv neexecutarea de către

creditoare a obligației asumată contractual de a pune la

dispoziția reclamantei SC C. SRL releveele pe baza cărora să fie

realizate proiectele în discuție.

Această

probă se coroborează cu adresa din data de 31 martie 2010 prin care

pârâta-reclamantă SC A. SRL aducea la cunoștința reclamantei SC

C. SRL rezilierea contractului din 2009 - fără ca, anterior acesteia,

să existe vreo notificare a reclamantei în sensul punerii în întârziere cu

privire la executarea restului proiectului, cât și cu adresa din 7

septembrie 2010 prin care pârâta-reclamantă aducea la

cunoștință reclamantei faptul că va pune în sarcina

acesteia costurile realizării documentațiilor, însă că

renunță la aplicarea penalităților prevăzute la pct. 14

din contract.

Prin

urmare, în mod corect tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea

reconvențională, în cauză nefiind întrunite în mod cumulativ

condițiile angajării răspunderii civile contractuale a

reclamantei SC C. SRL, respectiv vinovăția debitorului, atât timp cât

neexecutarea imputată acestuia este urmarea propriilor acțiuni ale

creditorului.

Pentru

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.,

Curtea a r

espins apelul declarat de apelanta pârâtă-reclamantă SC

A. SRL, ca nefondat.

În

ceea ce privește apelul declarat de reclamantele-pârâte B. și SC C.

SRL, tribunalul a respins primele două capete de cerere din acțiunea

principală (I. să se constate că pârâtele SC A. SRL, SC D. SRL

și Primăria sectorului 2 București au încălcat dreptul de

autor al reclamantelor asupra proiectelor de arhitectură precum și

asupra releveelor ce au stat la baza realizării acestor proiecte, II.

să fie obligate pârâtele SC D. SRL și Primăria sectorului 2

București la plata în solidar a sumei de 66.309,72 lei, cu titlul de

despăgubiri materiale cauzate prin încălcarea dreptului de autor al

reclamantelor și 50.000 lei cu titlul de daune morale pentru această

încălcare).

Prin

decizia pronunțată în primul ciclu procesual, Curtea de apel a

menținut această dispoziție, arătând că nu au fost

încălcate dispozițiile art. 12 din Legea nr. 8/1996 întrucât

folosirea proiectului în faza DTAC a fost autorizată prin contractul din 2009.

Prin

Decizia nr. 129 din 26 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și

Justiție a constatat că recurentele-reclamante nu au formulat critici

cu privire la cele reținute de instanța de apel referitor la primele

două capete de cerere.

Constatând

că

Decizia civilă nr. 533/A din 11 decembrie 2014 a intrat sub

puterea lucrului judecat ca efect al nerecurării

de

către reclamante a soluției capetelor I și II ale cererii de

chemare în judecată, Curtea nu a primit solicitarea

apelantelor

reclamante de a se reanaliza aceste capete de cerere.

În

ceea ce privește capătul IV al cererii de chemare în judecată

(obligarea celor trei pârâte, potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (4) lit.

d) din Legea nr. 8/1996, la publicarea într-un ziar de circulație

națională, a hotărârii pronunțate în cauză, pe

cheltuiala acestora), Decizia nr. 533/A/2014 a intrat sub puterea lucrului

judecat, ca efect al nerecurării de către reclamante.

În

ceea ce privește capătul III.3 din cererea de chemare în

judecată (constatarea rezilierii contractului de colaborare din 16

noiembrie 2009 din culpa exclusivă a pârâtei SC A. SRL),

apelantele

reclamante-pârâte B. și SC C. SRL au arătat că renunță

la judecată.

Din

examinarea deciziei de casare rezultă faptul că instanța de

recurs nu a fost investită cu examinarea unor critici de nelegalitate

referitoare la capătul III.3 al acțiunii principale, fapt pentru care

și soluția pronunțată asupra acestui capăt de cerere a

intrat sub puterea lucrului judecat, prin nerecurare de către reclamante.

În aceste condiții, după rămânerea irevocabilă a

soluției de respingere ca nefondată a cererii de constatare a

rezilierii contractului din 2009, Curtea nu poate lua act de renunțarea

reclamantelor la judecarea acestui capăt de cerere.

În

rejudecarea petitului III.1 din acțiunea principală, în privința

căruia instanța de recurs a constatat că nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. deoarece tribunalul s-a

pronunțat pe fond, Curtea a reținut următoarele:

La

pct. III.1 din cererea de chemare în judecată, apelantele

reclamante-pârâte B. și SC C. SRL au solicitat o

bligarea

pârâtei SC A. SRL la plata sumei de 22.103,24 lei, inclusiv T.V.A.,

reprezentând contravaloarea fazei DTAC, PT-DE-CS, aferentă contractului de

colaborare nr. 40/16 noiembrie 2009, precum și a penalităților

de întârziere datorate, în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere până la

data plății efective.

Tribunalul

a admis în parte acest capăt de cerere, arătând că nu poate fi

acordată integral suma de 22.103,24 lei deoarece a fost

prevăzută în contract pentru realizarea proiectelor DTAC și

PT-DE-CS și apreciind valoarea aferentă DTAC și a fazei PT-DE

pentru 3 blocuri la suma de 11.800 lei.

Apelantele

reclamante-pârâte B. și SC C. SRL au arătat că sunt de acord cu

considerarea proiectului DTAC ca reprezentând jumătate din suma

stabilită global de părți, iar apelanta

pârâtă-reclamantă SC A. SRL a arătat că prețul acestei

faze nu poate depăși 30% din prețul întreg al lucrării - ceea

ce în

seamnă 16.968 lei, astfel încât Curtea a constatat că

suma de 11.051,62 lei solicitată de

apelantele

reclamante-pârâte B. și SC C. SRL pentru faza DTAC, predată complet

pentru toate cele 13 blocuri, respectă și marja invocată de

apelanta-pârâtă și, de asemenea, este și întemeiată,

deoarece constată că, în ansamblul contractului, această

fază presupune o documentație independentă, elaborată

și completă, iar pe baza ei se obține autorizația de

construire.

Apelantele

reclamante-pârâte B. și SC C. SRL au solicitat suma de 5.525,8 lei

compusă din 2.550,37 lei valoarea proiectelor predate prin procesul-verbal

din data de 8 martie 2010 și din 2.975,43 lei reprezentând 70% din

valoarea a 5 proiecte incomplete în faza PT-DE-CS, fără

cantități.

Curtea

nu a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor decât valoarea

proiectelor PT-DE ce au fost predate complet, pentru 3 blocuri, deoarece din

contractul de colaborare din 2009 nu rezultă faptul că

părțile au convenit asupra posibilității de predare a

proiectelor incomplete, fără cantități, astfel încât

solicitarea de acordare a sumei de 2.975,43 lei reprezentând 70% din valoarea a

5 proiecte incomplete în faza PT-DE-CS nu are temei contractual.

Pentru

aceste motive, Curtea a constatat că pârâta SC A. SRL datorează

apelantei-reclamante SC C. SRL suma de 13.601,99 lei, la care se adaugă T.V.A.,

reprezentând contravaloarea fazei DATC (11.051,62 lei) și a fazei PT-DE

pentru 3 blocuri (2.550,37 lei), precum și penalități de

întârziere de 0,15%, în condițiile art. 14 pct. 2 din contract.

În

temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând că

apelanta-pârâtă SC A. SRL a căzut în pretenții ca urmare a respingerii

căii de atac declarată, a obligat-o la plata către apelanta reclamantă-pârâtă

SC C. SRL a sumei de 2747,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în

apel, respectiv onorariu de avocat.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs

pârâta SC A. SRL, solicitând

pronunțarea

unei decizii prin care, urmare admiterii cererii de recurs, să se

admită apelul, dispunându-se respingerea cererii principale și admiterea

cererii reconvenționale, cu respingerea ca neîntemeiat a apelului incident

- invocându-se în susținere dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

a)

În mod greșit a fost respins motivul de apel privind obligarea sa la plata

sumei reprezentând contravaloarea fazei DTAC și PT-DE pentru 3 blocuri, la

care se adaugă

T.V.A. și penalități de

întârziere, atât timp cât părțile au convenit prin contract să aibă

în vedere DTAC-PT-DE-CS ca un tot unitar, pentru care s-ar fi datorat suma de

22.103,24 lei + T.V.A., iar nu ca 13 proiecte distincte.

b)

În soluționarea motivului de apel privind obligarea sa la plata sumei de

20.000 lei, contravaloarea releveelor efectuate de către

intimatele-reclamante, pe temeiul îmbogățirii fără

justă cauză, era esențială voința părților

care au participat la încheierea actului, iar aceasta nu a fost ca recurenta

să aibă vreo obligație în ceea ce privește predarea

releveelor, acestea fiind oricum deja predate la data semnării

contractului cu SC C. SRL.

Așa

cum rezultă din e-mailurile depuse la dosarul cauzei, în fața instanței

de apel, SC D. SRL nu putea face plata în lipsa unei facturi, iar recurenta nu

putea emite factura către SC D. SRL în lipsa unei facturi din partea

subcontractorului său, SC C. SRL.

În

aceste condiții, părțile au hotărât semnarea contractului

de colaborare din 23 octombrie 2009, care a fost antedatat și încheiat

doar în scopul emiterii facturilor și efectuării plăților.

La

momentul semnării în fapt a contractului între recurentă și SC

C. SRL, faza DALI fusese deja realizată, iar releveele deja predate de

către SC D. SRL, relevee pe baza cărora s-a și realizat faza DALI.

Conform

contractului de asociere, obligația procurării releveelor revenea SC

D. SRL, astfel că apare ca ilogică asumarea unei astfel de

obligații.

Acordul

dintre recurentă și SC C. SRL a fost redactat pe baza unui model de

contract dintre SC D. SRL și unul din subcontractorii săi, printr-o

eroare materială menținându-se obligația predării releveelor.

Instanța

de apel nu a luat în considerare toate probele administrate și nu le-a

interpretat sistematic.

Instanța

a apreciat că recurenta nu a pus la dispoziția reclamantei releveele

la care s-a obligat prin contract, iar releveele furnizate de SC D. SRL au

trebuit refăcute de intimata-reclamanta, luând în considerare concluzia

expertului tehnic judiciar în sensul că releveele au fost predate într-un

stadiu incomplet, urmând ca SC C. SRL să le completeze, însă aceasta

este bazată pe întrebarea dacă informațiile transmise pot

reprezenta relevee cu mențiunea că se vor avea în vedere nerestrictiv

dispozițiile Normativului pentru expertizare termică și energetică

a clădirilor existente și instalațiilor de încălzire

și preparare a apei calde de consum aferente acestora, indicativ NP/048/2000

aprobat de MLPAT cu Ordinul nr. 324/N din 4 decembrie 2000 pct. 2.11 și pct.

B.4 din Anexa 1 a Legii nr. 50/1991.

Expertul

tehnic judiciar M.M.D. a concluzionat în opinia sa separată faptul că

se poate reține doar definiția releveului din DEX. care

reprezintă "măsurarea, desenarea și reprezentarea la scara

a elementelor unei construcții, ale unui ansamblu de construcții sau

ale unui detaliu constructiv".

Obiectul

contractului nu îl reprezintă expertizarea termică și energetică

a clădirilor existente și a instalațiilor de încălzire

și preparare a apei calde și de consum

aferente

acestora, astfel că nu se aplică dispozițiile Normativului

invocat și, prin urmare, SC C. SRL nu ar fi trebuit să primească

documentația prevăzuta la pct. 2.1.1.

Nu

este aplicabilă nici definiția din Anexa 1 la Legea nr. 50/1991,

deoarece aceasta explicitează conținutul releveului necesar

elaborării DTAD, ori proiectele în litigiu nu se circumscriu noțiunii

de "construcție ce urmează a se desființa". Mai mult,

desființarea unor elemente ale clădirilor existente nu

echivalează cu lucrările de desființare prevăzute de Legea nr.

50/1991.

Pentru

lucrări de intervenție la clădiri existente, arhitectul cu drept

de semnătură, în speță SC C. SRL și arh. B., aveau

obligația de a se deplasa la față locului, pentru a verifica

veridicitatea releveului și a consemna pe acesta orice alte date care ar

putea fi utile în proiectare.

Martorul

propus de intimata-reclamantă, F., arhitect despre care reclamanții

susțin că ar fi lucrat la proiectul în cauză alături de

aceștia, a arătat faptul ca la momentul la care a început să

lucreze împreună cu intimata-reclamantă la realizarea releveelor,

auditul energetic era deja realizat și de asemenea era deja

făcută și expertiza, auditul și expertiza neputându-se face

în lipsa unor relevee.

Toate

aceste aspecte rezultă din e-mailurile pe care le-a depus la dosarul

cauzei, confirmate prin declarații de martori din partea angajaților SC

D. SRL și ai săi.

Din

mail-urile dintre SC C. SRL, SC D. SRL și recurenta rezultă că

intimata-reclamantă recunoaște că nu îi revine obligația

efectuării releveelor.

Având

în vedere argumentele expuse, planurile din cartea tehnică a construcției

vor fi considerate relevee, reclamantele având obligația verificării

acestora.

c)

În subsidiar, susține că suma de 20.000 lei, reprezentând

contravaloarea releveelor, este nejustificată, impunându-se cenzurarea

acesteia.

Lucrarea

din Arad, în care releveul pentru o sală a costat în jur de 29.000 lei, reprezintă

sala de festivități a unui monument istoric, respectiv Primăria

Arad, în care proiectul a presupus și consolidarea turnului cu ceas

și curățarea și recondiționarea componentelor

artistice (vitralii și toate decorațiile și picturile din sala

festivă).

Nu

se poate face o comparație între un monument istoric, precum Primăria

Arad, și reabilitarea termică a unor blocuri, iar la dosarul cauzei

se află fotografii reprezentând sala la care face referire, pentru ca

instanța să poată compara cu proiectul care face obiectul cauzei

de față.

Diferența

de preț/mp dintre cele două proiecte arată adevărata valoare

a realizării releveelor, acestea fiind deja realizate și, cel mult,

reclamantele ar fi putut aduce modificări. Chiar în ipoteza în care

releveele predate de liderul asocierii nu erau complete sau suficiente, este

greu de crezut că nu erau bune în nicio privință, neputând fi

obligată la plata lor în totalitate, doar pentru că

intimatele-reclamante au înțeles să le refacă, având loc astfel

o îmbogățire fără justă cauză a

intimatelor-reclamante.

În

plus, suma de 20.000 lei pentru relevee este cu totul nejustificată în condițiile

în care întreaga fază DALI,conform contractului, are un preț stabilit

de aproximativ 13.000 lei, fiind imposibil ca valoarea releveelor să fie

mai mare decât valoarea fazei DALI.

Având

în vedere cele de mai sus, în mod eronat instanța de apel nu a luat în calcul

criteriile obiective indicate, preferând să reia argumentația

instanței de fond

.

d)

În ceea ce privește cererea reconvențională, s-a reținut în

mod greșit faptul că neexecutarea integrală a obligației de

predare a celei de-a treia faze de proiectare de către SC C. SRL s-ar

datora faptului că a refuzat nejustificat primirea proiectelor finalizate

pentru restul de 9 blocuri.

Este

atrasă răspunderea civilă contractuală a reclamantelor, întrucât

nu a fost respectată o obligație contractuală, există un

prejudiciu patrimonial, există legătura de cauzalitate între faptă

și prejudiciu și există vinovăție din partea celui

care nu a executat obligația.

Se

impune obligarea reclamantei SC C. SRL la plata prejudiciului suferit - daune

interese evaluate la suma de 21.982 lei, reprezentând contravaloarea sumelor

plătite de recurentă pentru completarea proiectelor efectuate de

reclamantă pentru a finaliza faza DTAC+PT+ DE+CS.

În

data de 08 martie 2010, intimata-reclamantă a predat către SC D. SRL,

liderul asocierii, o documentație în faza PT-DE, însă numai cu

privire la unele din imobilele care