ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1803/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1892 din 15.02.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/2016 s-a dispus admiterea excepției necompetenței materiale și declinarea cauzei privind pe contestatoarea S.C. "A." S.R.L. și pe intimata B. S.A. în ce privește lămurirea sentinței civile nr. 6296/20.05.2010 pronunțată în dosarul nr. x/2009 în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. x/2015 contestatoarea S.C. "A." S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimata B. S.A. contestație la executare împotriva executării silite pornită în dosarul nr. x/2013 deschis de BEJA "C." solicitând anularea executării silite a actelor de executare întocmite și a încheierii privind cheltuielile de executare silită, întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

Urmare a admiterii excepției de necompetență teritorială prin sentința 20536/2015, cauza a fost declinată în favoarea Judecătoriei sectorului 3, care la termenul din 10.02.2016 a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect contestația la titlu, lămurirea dispozitivului titlului executoriu cu privire la suprafața pentru care trebuie remediate viciile construcției apreciind competența prezentei instanțe.

Prin contestația la executare inițială contestatoarea arată că hotărârea 6296/2012 a fost pusă în executare însă, ulterior, după câțiva ani, cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă. Contestatoarea arată că a învederat și în notificarea transmisă executorului judecătoresc faptul că lucrările au fost efectuate încă de acum 2 ani, executarea silită fiind lipsită de obiect, deoarece la 11.09.2013 a fost semnat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor între părți în care se precizează faptul că lucrările s-au efectuat "în conformitate cu prevederile sentinței 6296/20.05.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2009, intimata neavând nicio obiecție, astfel că solicită lămurirea titlului. Arată că în litigiul a fost doar suprafața de 1950 mp a obiectivului 1 prevăzut în contractul inițial, nu și a obiectivului 2 "extindere" care corespunde unei alte înțelegeri înscrise în act adițional și cum doar pentru obiectivul 1 părțile s-au judecat, lămurirea titlului este necesară cu privire la întinderea în conformitate cu art. 404 C. proc. civ. de a se stabili condițiile și limitele în care va trebui să se desfășoare executarea silită în baza acelui titlu.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului București unde a fost înregistrat pe rolul secției a VI-a Civilă, la data de 23 martie 2016, sub nr. x/2009.

Prin sentința civilă nr. 169 din 19.01.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2009 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a articolelor 27 și urm. C. proc. civ. raportat la art. 41 noul C. proc. civ. referitoare la art. 20, art. 21 din Constituție, art. 6 CEDO, excepția de nelegalitate, precum și contestația la titlu.

Pentru a pronunța această soluție, asupra excepției de nelegalitate, a dispoziției interne administrative (rezoluția din 23.03.2016 de primire/repartizare dosar) din perspectiva art. 4, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, tribunalul a reținut că pentru admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ cu privire la excepția de nelegalitate este necesar ca aceasta să se refere la un act administrativ unilateral cu caracter individual și de acest act să depindă soluționarea litigiului pe fond.

Or, s-a constatat că aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauză deoarece nu suntem în prezența unui act administrativ în sensul legii (art. 2 Legea nr. 554/2004).

Pe fondul contestației la titlu, tribunalul a reținut că soluția pronunțată prin sentința civila nr. 6296/2010 este clar exprimată sub aspectul obligației stabilită în sarcina pârâtei contestatoare, de a efectua "reparații la pardoseala din beton a depozitului inclusiv placa de beton în jurul podurilor nivelatoare de la cheiuri la obiectivul "depozit birouri" situat în Otopeni str. x pe proprie cheltuială, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii", soluție, sub acest aspect, menținută prin decizia comercială nr. 114/28.02.2011 a Curții de Apel București, secția a VI a Comerciala.

Considerentele hotărârii, a indicat tribunalul, conțin argumentele avute în vedere la pronunțare, în limitele cererii formulate, având în vedere înscrisurile dosarului, angajamentul din 9.11.2007 însușit de părți, procesul-verbal din 23.11.2007, acte constatatoare a lucrărilor de remediat, în care se menționează clar lucrările ce trebuiau remediate, respectiv integral pardoseala din beton a depozitului, inclusiv placa de beton în jurul podurilor nivelatoare de la cheiuri, fără a se dovedi eventuale obiecțiuni cu privire la suprafață, mijloacele folosite.

S-a mai indicat că acesta aspecte au fost explicate și în încheierea din data de 15.12.2011 cu privire la cererea formulată în baza art. 281

1

C. proc. civ., împotriva căreia nu s-a dovedit că s-ar fi formulat cale de atac.

A mai reținut tribunalul că, în acțiune, reclamanta a menționat că lucrările ce urmau a fi executate vizează obiectivul "depozite birouri" din Otopeni, str. x, conform contractului de antrepriza x/2005, acesta fiind așadar, obiectul acțiunii supuse examinării, implicit suprafața de lucru, respectiv suprafața aferenta obiectivului depozit. De altfel, acestea rezultă din notele de ședințe depuse pentru 6.05.2010, pg. 150 dosar fond, reclamanta arătând că reperul ce trebuie reparat îl reprezintă "pardoseala beton depozit inclusiv placa de beton de le podurile nivelatoare", iar "deficientele acestui reper de construcție fac inutilizabilă construcția potrivit scopului pentru care a fost creată, …dacă depozitul este inutilizabil…".

În consecință, s-a reținut că prezenta cerere nu se susține întrucât nu se impun alte lămuriri față de soluția asupra fondului. Pe de altă parte, s-a indicat, susținerile contestatoarei în sensul că prin procesul-verbal din 11.09.2013 de recepție la terminarea lucrărilor se precizează că acestea s-au executat conform sentinței nr. 6296/2010, fără obiecțiuni din partea reclamantei intimate privind "execuție reparații la pardoseala din beton a depozitului", aceste aspecte trebuiesc avute în vedere în contestația la executare propriu zisă formulată.

În consecință, față de art. 399, art. 404 C. proc. civ. contestația la titlu așa cum a fost formulată, a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții, precum și împotriva încheierilor din datele de 27.05.2016, 21.10.2016 și 11.11.2016 a declarat apel contestatoarea, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 941 A din 22 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a respins apelul declarat de apelanta - contestatoare S.C. "A." S.R.L., împotriva încheierilor din datele de 27.05.2016, 20.10.2016 și 11.11.2016 și a sentinței civile nr. 169 din 19.01.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2009, în contradictoriu cu intimatele S.C. "B." S.A. și S.C. "D." SRL, ca nefondat, a fost obligată apelanta la plata sumei de 2.975 RON, cheltuieli de judecată către S.C. "B." S.A..

În motivarea acestei decizii curtea de apel a reținut, referitor la apelul declarat împotriva încheierilor din datele de 27.05.2016, 21.10.2016 și 11.11.2016, că în cadrul apelului va analiza exclusiv criticile care vizează legalitatea și temeinicia modului de soluționare a cererilor de abținere și recuzare, precum și modul de soluționare a excepției de nelegalitate, criticile care vizează modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale urmând a fi analizate în dosarul de recurs.

În ceea ce privește încheierea din data de 27 mai 2015 se constată că prin aceasta a fost respinsă cerere de abținere formulată de judecătorul din cadrul tribunalului, investit cu soluționarea contestației la titlu.

Potrivit prevederilor art. 34 C. proc. civ. 1864, aplicabil în cauza de față, încheierea prin care s-a respins abținerea nu este supusă la nicio cale de atac.

Pe cale de consecință, instanța de apel nu a analizat legalitatea or temeinicia acestei încheieri, atât timp cât dispozițiile C. proc. civ. nu permit controlul de legalitate a unei asemenea hotărâri.

În ceea privește încheierea din data de 21 octombrie 2016, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător E., formulată de apelanta - contestatoare, se reține că judecătorul recuzat era cel chemat să soluționeze o cerere de recuzare formulată de contestatoarea A. cu privire la judecătorul investit cu soluționarea contestației la titlu.

În motivarea cererii de recuzare a doamnei judecător E. s-a invocat starea de incompatibilitate a acesteia, motivat de faptul că, în precedent, s-ar fi pronunțat asupra aceleiași probleme de drept.

După cum în mod corect a constat și tribunalul prin încheierea din data de 21 octombrie 2016, curtea de apel a reținut că în cauză nu erau aplicabile prevederile art. 24 C. proc. civ., întrucât incompatibilitatea vizează cazul în care judecătorul soluționează o chestiune litigioasă, de natură să dezinvestească instanța.

Curtea de apel a mai reținut că prevederile art. 24 C. proc. civ. au în vedere situația în care un judecător pronunță o soluție, chiar și o încheiere interlocutorie, iar mai apoi acesta este investit cu calea de atac promovată împotriva acelei hotărâri, iar nu situația reclamantă de apelanta contestatoare, care invocă incompatibilitatea unui judecător investit cu soluționarea unei cereri de abținere, iar mai apoi cu o cerere de recuzare, ambele cereri vizând același magistrat.

În concluzie, s-a constatat că în privința doamnei judecător E. nu se poate reține vreo situație de incompatibilitate, aceasta analizând mai întâi o declarație de abținere, iar mai apoi o cerere de recuzare.

În fine, în ceea ce privește încheierea din data de 11 noiembrie 2016 prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorului investit cu soluționarea contestației la titlul, s-a reținut, în primul rând, că apelanta - contestatoare a formulat cererea de recuzare invocând starea de incompatibilitate a judecătorului. Deși, a precizat prin cererea de recuzare că va depune ulterior motivarea cererii, in extenso, o asemenea motivare nu se regăsește la dosarul de fond.

S-a arătat că incompatibilitatea judecătorului vizează situația în care acesta a soluționat o pricină, iar mai apoi este în situația de a verifica, într-o cale de atac, legalitatea și temeinicia soluției, sau este investit cu soluționarea cauzei ulterior casării cu trimitere spre rejudecare. Art. 24 C. proc. civ. mai prevede la alin. (2) alte situații de incompatibilitate, însă niciuna dintre aceste situații nu se regăsește în dosarul de față.

Chiar și mențiunea din noul C. proc. civ., invocată de apelanta - contestatoare, are în vedere aceleași situații, și anume soluționarea unei excepții or a unei chestiuni litigioase printr-o încheiere interlocutorie urmată de verificarea legalității în calea de atac sau rejudecarea aceleiași chestiuni ulterior casării.

Cazurile de incompatibilitate sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie, după cum nu pot fi interpretate în sensul dorit de apelanta contestatoare.

Totodată, curtea de apel a constatat că nici criticile aduse de apelantă în raport de prevederile art. 6 CEDO nu pot fi primite, deoarece dreptul la un proces echitabil nu este un drept absolut, iar prevederile Convenției nu impun ca fiecare cerere a părții să fie soluționată de un alt judecător. Imparțialitatea unui judecător nu poate fi pusă în discuție pentru simplul fapt că acesta a formulat declarație de abținere, de vreme ce din respectiva declarație de abținere nu rezultă vreun motiv real de incompatibilitate.

În cauza de față, astfel cum în mod corect a constatat și tribunalul prin încheierea din data de 11 noiembrie 2016, judecătorul investit cu soluționarea contestației la titlu a soluționat anterior o cerere de lămurire dispozitiv, însă aspectele invocate de partea reclamantă prin cele două cereri sunt diferite, motiv pentru care a arătat că nu se poate reține că judecătorul și-ar fi spus părerea în cauză.

Astfel prin încheierea din data de 15 decembrie 2011 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a soluționat cererea de lămurire dispozitiv formulată de A., cerere ce viza "soluția de reparație", precum și faptul de a se lămuri dacă obligația vizează numai repararea "pardoselii de beton din jurul podurilor nivelatoare de la cheiuri sau și alte suprafețe", iar nu suprafața de 1950 mp., adusă în discuție prin cererea de față.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 400 C. proc. civ., contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, iar potrivit art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 (ce cuprinde dispoziții de imediată aplicare conform art. 180), contestațiile la titlu se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea.

În atare situație instanța de apel a constatat că tribunalul a soluționat cererea de recuzare, formulată de apelanta - contestatoare, în limitele prevăzute de lege, neputându-se reține nesocotirea vreunui drept procesual al părții.

Referitor la excepția de nelegalitate a dispoziției administrative prin care cauza a fost repartizată aceluiași complet care a pronunțat titlul ce face obiectul contestației la executare, curtea de apel a constatat, pe baza actelor existente la dosarul de fond, că apelanta a invocat excepția de nelegalitate în raport de prevederile art. 4 și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fără a motiva, în concret această excepție. Totodată, s-a mai constatat că, prin cererea de apel, contestatoarea nu a formulat critici față de modul de soluționare a excepției de nelegalitate.

Potrivit art. 4 alin. (1) și alin. (2) din legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ, "legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză", iar potrivit art. 2 lit. c) din același "act normativ act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Astfel, s-a reținut, în primul rând că tribunalul era competent să soluționeze respectiva excepție, în raport de prevederile art. 4 alin. (2) din legea contenciosului administrativ, solicitarea apelantei de suspendare a cauzei și sesizare a instanței de contencios administrativ fiind neîntemeiată. Având în vedere soluționarea excepției de nelegalitate, pe cale incidentală, curtea de apel a apreciat că, la rândul său, poate verifica legalitatea și temeinicia soluției, prin prezenta cale de atac.

În ceea ce privește soluția pronunțată de tribunal se reține că măsura administrativă a repartizării contestației la titlu aceluiași complet care a pronunțat hotărârea ce reprezintă titlul executoriu nu este susceptibilă de a fi calificată drept un act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.

Nefiind în prezența unui act administrativ cu caracter individual, în sensul legii nr. 554/2004, în mod corect a fost respinsă excepția de nelegalitate.

Pe fondul apelulului, cu precizarea că excepțiile autorității de lucru judecat și inadmisibilității invocate de intimata - pârâtă B. sunt analizate ca și apărări de fond în cadrul apelului, curtea de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 6296/20.05.2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de B. S.A., iar pârâta A. a fost obligată să efectueze reparații la pardoseala din beton a depozitului, inclusiv placa de beton din jurul podurilor nivelatoare de la cheiuri la obiectivul "depozit de birouri", situat în Otopeni str. x pe cheltuiala sa, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Această soluție este irevocabilă, iar apelanta - contestatoare susține că și-a executat obligațiile ce au fost stabilite în sarcina sa de instanță, aspect ce ar rezulta din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din data de 11.09.2013, însă este executată silit, în continuare de intimata B..

Prin contestația la titlu de față, apelanta - contestatoare a solicitat, în esență, să se constate că litigiul dintre părți s-a purtat numai cu privire la suprafața de 1950 mp. a obiectivului 1 prevăzut în contractul inițial, nu și a obiectivului 2, "extindere" ce corespunde unei alte înțelegeri descrise în Actul adițional.

Instanța de apel a reținut că potrivit art. 399 C. proc. civ. se poate formula contestație la titlu dacă sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, astfel că, pe această cale, se poate contesta titlul executoriu, dar nu în ceea ce privește validitatea, ci numai înțelesul, aplicarea sau întinderea. Contestația are ca premisă un titlu care nu este suficient de clar și poate viza numai măsurile luate de instanță și cuprinse în dispozitivul hotărârii.

În cauza de față curtea de apel a arătat că nu se poate reține că dispozitivul hotărârii, amintit mai sus, nu este clar, iar, prin contestația formulată, apelanta urmărește că pe această cale, tribunalul să precizeze în mod expres că dispozitivul vizează numai suprafața de 1950 mp., ceea ce în esență ar reprezenta o modificarea a dispozitivului.

Dispozitivul sentinței ce reprezintă titlul executoriu este foarte clar - pârâta a fost obligată să efectueze reparații la pardoseala din beton a depozitului, inclusiv placa de beton din jurul podurilor nivelatoare de la cheiuri la obiectivul "depozit de birouri" - iar prin prezenta cerere, în modalitatea în care a fost formulată, nu se poate ajunge la modificarea titlului, prin adăugarea mențiunii în sensul că lucrările vizează numai o suprafață de 1950 mp.

În concluzie, s-a constatat că în mod corect tribunalul a indicat faptul că dispozitivul hotărârii a fost explicat prin considerentele expuse, iar soluția a fost pronunțată în limitele investirii, stabilite prin cererea de chemare în judecată.

Totodată, se impune a se preciza că toate consecințele juridice ale mențiunilor cuprinse în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din data de 11.09.2013, nu pot fi valorificate în prezenta cauză, ci numai în contestația la executare propriu zisă, din care a fost disjunsă prezenta cerere.

În ceea ce privește apărările intimatei - pârâte B. S.A., instanța de apel a constatat că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat or inadmisibilitatea în raport de încheierea din data de 15 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, deoarece cererea de lămurire dispozitiv formulată anterior de A. viza "soluția de reparație" precum și faptul dacă obligația vizează numai repararea "pardoselii de beton din jurul podurilor nivelatoare de la cheiuri sau și alte suprafețe", iar nu suprafața de 1950 mp., adusă în discuție prin cererea de față. Aceste argumente au fost avute în vedere și la soluționarea cererii de recuzare a judecătorului investit cu contestația la titlu, aspectele dezlegate din cererea de lămurire din anul 2011 fiind diferite de cele indicate prin cererea de față.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. A. S.R.L., invocând dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9, solicitând admiterea recursului și analizarea cauzei conform art. 304 indice 1 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, referitor la soluția pronunțată pe fondul cauzei se prezintă situația de fapt și se arată că recurenta, ulterior pronunțării sentinței 6296/20.05.2010 s-a conformat obligațiilor impuse, și a efectuat lucrările, încă de acum 4 ani, la data de 11.09.2013 fiind semnat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor în care s-a menționat că lucrările s-au efectuat în conformitate cu prevederile hotărârii.

Mai arată recurenta că intimata B. continuă să execute sentința 6296/2010, iar contestația la executare formulată de A. a fost respinsă de Judecătoria Buftea motivat de faptul că se poate formula cerere de lămurire a dispozitivului. Recurenta arată că s-a formulat cerere de lămurire dispozitiv, care, însă, a fost respinsă motivat de faptul că dispozitivul este suficient determinat.

Recurenta arată că instanța de apel a respins apelul reținând că dispozitivul sentinței ce reprezintă titlul executoriu este foarte clar și că adăugarea mențiunii în sensul că lucrările vizează o suprafață de 1950 mp ar duce la modificarea titlului.

Susține că instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății. Astfel, chiar instanța de apel utilizează în considerente concepte precum "obiect 1 contract inițial" sau "obiectiv 2- extindere/act adițional", concepte neavute în vedere în vedere în cererea de lămurire. Consideră că cererea de lămurire trebuia admisă, cu atât mai mult cu cât instanța de fond în sentința nr. 169/2017 arată faptul că obiectul acțiunii îl constituie implicit suprafața de lucru, respectiv spațiul aferent obiectivului depozit., iar instanța de apel arată la pagina 7 că s-a avut în vedere repararea pardoselii de beton din jurul podurilor și alte suprafețe, fără a specifica ce reprezintă acestea.

Recurenta susține că sunt incidente, totodată, dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., câtă vreme, instanța de apel respinge autoritatea de lucru judecat invocată de intimata, reținând însă că cererea de lămurire nu poate fi totuși primită.

Faptul că dispozitivul nu este clar rezultă din chiar pronunțarea instanței învestită cu soluționarea contestației la executare - instanța care a suspendat cauza până la soluționarea prezentei cauze.

Recurenta susține că, inserând considerente precum paragraful 2 din fila x a deciziei atacate, chiar instanța de apel aduce în discuție suprafața avută în vedere de titlul executoriu, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, față de aspectele deduse judecății în fondul cauzei.

De asemenea, recurenta consideră în mod greșit instanța de apel a respins apelul declarat împotriva încheierilor din datele de 27.05.2016, 21.10.2016 și 11.11.2016, reiterând criticile referitoare la legalitatea și temeinicia modului de soluționare a cererilor de abținere și recuzare, precum și modul de soluționare a excepției de nelegalitate.

Astfel, invocă încălcarea prevederilor art. 27 și urm. C. proc. civ. în interpretarea, inclusiv oficială corectă a normei și a dreptului fundamental, conformă Convenției EDO, dată de legiuitor pentru aceeași instituție reformată în conținutul art. 41 alin. (1) și art. 42 Noul C. proc. civ.

Arată recurenta că a invocat excepția de incompatibilitate absolută a judecătorilor cauzei din perspectiva art. 6 CEDO, art. 21 și art. 20 din Constituție, care determină o interpretare și aplicare contrară Convenției și interpretării oficiale date de legiuitorul român prin art. 41 din Noul C. proc. civ.

Recurenta reiterează și prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și ale art. 3 alin. (2) din Codul Deontologic și arată că incompatibilitatea era dovedită odată ce magistratul a formulat cerere de abținere, iar toate aspectele menționate în cererea de recuzare reies, în mod neechivoc, la o simplă lectură a dosarului.

Prin urmare, contrar celor reținute de instanța de apel, excepțiile invocate în cauză se aflau într-o strânsă legătură cu respectarea art. 6 CEDO, câtă vreme magistratul în cauză era incompatibil.

În ceea ce privește respingerea excepției de nelegalitate, susține că măsura administrativă în speță nu a fost nici măcar comunicată de către tribunal, analiza excepției impunându-se cu atât mai mult cu cât chiar completul de judecată și-a invocat incompatibilitatea.

Cererea de recurs (aflată la dosar recurs) conține, până la identitate, aceleași argumente cu cele ale cererii de apel (aflată la dosar apel), recurenta modificând în conținutul cererii de recurs doar mențiunea referitoare la hotărârea atacată.

La termenul de judecată din data de 6 decembrie 2017, Înalta Curte a pus în discuție nulitatea recursului în raport de împrejurarea că recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate ale deciziei atacate, ci doar a reluat (copy-paste) motivele de apel, ce conțin critici referitoare la sentința tribunalului.

Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Recurenta a invocat formal dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ. deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezelor pe care aceste teze le prevăd.

Se reține în plus că recurenta a indicat ca temei de drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., potrivit cărora "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele".

Or, este evident că textul nu se aplică speței, atâta timp cât hotărârea atacată este pronunțată în apel, cu atât mai mult cu cât susținerile subsumate acestui temei legal se referă la considerentele reținute în sentința tribunalului.

În speța de față, susținerile recurentei se referă la chestiuni de fond ale cauzei, criticile vizând soluția pronunțată de prima instanță, iar nu la soluția instanței de apel și argumentele acestei instanțe.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

În calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În această situație, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanța de recurs.

Prin urmare, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea cererii de recurs formulată de recurentă.

Întrucât, prin respingerea cererii de recurs, recurenta a căzut în pretenții față de intimata S.C. B. S.A., care a cerut cheltuieli de judecată în această fază procesuală, urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată, conform dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.. Aceste cheltuieli se ridică la suma de 3570 RON, reprezentând onorariu de avocat, dovedite cu înscrisurile de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 941 A din 22 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 3570 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata S.C. B. S.A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2017.