ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 668/2017

HOTĂRÂRE

10.04.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 668/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 02 septembrie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea A. S.A. București- filială a B. S.A. București a formulat, în contradictoriu cu intimatul C., contestație la executare împotriva executării silite înseși efectuată de Biroul Executorului Judecătoresc "D.", în dosarul de executare nr. 289/2016, a încheierii din data de 10.08.2016 de stabilire a cheltuielilor de executare, a încheierii din data de 25.08.2016, precum și a celorlalte acte de executare aferente dosarului de executare nr. 289/2016, solicitând instanței ca, în baza probatoriului care va fi administrat în cauză, să dispună: anularea sau, în subsidiar, îndreptarea actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. x/2016, inclusiv, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare; reducerea onorariului executorului judecătoresc, la o valoare rezonabilă și proporțională cu activitatea desfășurată; restabilirea situației anterioare executării silite, prin întoarcerea executării pentru suma de 2.246 RON încasată în mod necuvenit de către intimatul- creditor, precum și pentru onorariul executorului judecătoresc, cenzurabil de către instanța de judecată în conformitate cu prevederile art. 670 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., întrucât este vădit exagerat în raport de complexitatea cauzei și munca depusă de către acesta, și, obligarea intimatului- creditor la plata de daune interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare pentru prejudiciul creat prin executare, calculate la toată suma restituită, de la data executării silite și până la restituirea efectivă; cu obligarea intimatului- creditor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestatoare în prezenta cauză, reprezentând taxa judiciară de timbru.

La data de 10 octombrie 2016, intimatul C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București în soluționarea prezentei cauze, având în vedere dispozițiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că instanța competentă sub aspect teritorial este Judecătoria Cluj- Napoca, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației la executare formulată de către contestatoare, ca nefondată; cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial.

Prin sentința civilă nr. 13508, pronunțată la data de 14 noiembrie 2016, în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea A. S.A. București și pe intimatul C., în favoarea Judecătoriei Cluj- Napoca.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Din dispozițiile titlului executoriu - decizia civilă nr. 1622/A/2016 a Curții de Apel Cluj, rezultă că există doi debitori, respectiv A. S.A. și secția de Servicii și Reparații Hidroenergetice Cluj.

Instanța a reținut că, ambii debitori au fost obligați la plata unei sume de bani către creditor, iar în prezenta procedură, s-a apreciat, nu are relevanță dacă secția de Servicii și Reparații Hidroenergetice Cluj are sau nu personalitate juridică. Ceea ce contează este că această entitate apare ca fiind obligată la plata unei sume de bani, având, astfel, calitatea de debitor.

În același sens, a mai reținut instanța, Judecătoria Cluj- Napoca a încuviințat executarea silită față de ambii debitori, menționând, distinct, și debitorul secția de Servicii și Reparații Hidroenergetice Cluj.

Instanța a considerat că, odată cu încuviințarea executării silite, Judecătoria Cluj-Napoca rămâne instanță de executare și pentru contestațiile la executare promovate de celălalt debitor, chiar dacă, inițial, competența ei teritorială a fost atrasă de sediul altui debitor.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj- Napoca la data de 14 decembrie 2016, sub nr. x/2016.

Judecătoria Cluj- Napoca, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 1421/2017, pronunțată la data de 1 martie 2017, în dosarul nr. x/2016, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj- Napoca și, în consecință, a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de către contestatoarea A. S.A. București împotriva intimatului C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța în drept să se pronunțe asupra conflictului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele motive:

Titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr. 1622/A/2016 a Curții de Apel Cluj prin care a fost admis in parte apelul declarat de către paratele A. S.A. și secția de Servicii și Reparații Hidroenergetice Cluj, succesoare a A. S.A. Sucursala Cluj fiind obligate cele doua parate sa plătească reclamantului suma de 11.625 RON cu titlu de premiu la pensionare, reprezentând 5 salarii de baza brute lunare. Rezulta astfel explicit ca este vorba de 2 debitori.

Cu toate acestea, în cadrul cererii de executare silita, intimatul a indicat debitorul ca fiind A. S.A. cu sediul in București … cu sucursala in Cluj-Napoca la secția de Servicii si Reparații Hidroenergetice Cluj cu sediul in Cluj-Napoca… In consecința, BEJ D., in mod identic (cel mai probabil, fara sa verifice titlul executoriu si astfel sa sesizeze ca sunt doi debitori) formulează cererea de încuviințare a executării silite, Judecătoria Cluj-Napoca, prin încheierea civila nr. , 9054/2016 incuviintand executarea potrivit titlului executoriu, împotriva a celor doi debitori, A. S.A. si secția de Servicii si Reparații Hidroenergetice Cluj.

La data de contestatoarea A. S.A. a anunțat BEJ despre plata efectuata creditorului in suma de 9379 RON .

Potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ. "contestația la executare se introduce la instanța de executare".

Conform art. 650 alin. (2) C. proc. civ. "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare precum si orice alte incidente apărute in cursul executării silite" .

Art. 650 (actual 651) C. proc. civ. stabilește ca "instanța de executare este judecătoria in a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau după caz, sediul debitorului in afara cazurilor in care legea dispune altfel."

Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că, potrivit dispozițiilor legale, instanța de executare este cea de la sediul debitorului contestator, iar in situația in care sunt mai mulți debitori, regulile nu se schimbă, întrucât în mod firesc încuviințarea executării trebuia solicitată instanței de la sediul fiecărui debitor, astfel încât o eventuală greșită încuviințare a executării de către instanța si cu privire la un debitor care nu este in raza sa de competenta, in cadrul unei proceduri necontencioase, nu poate determina automat ca toate contestațiile la executare sa fie soluționate de către aceasta, prin încălcarea dispozițiilor legale exprese, ci doar, eventual, discutarea legalității executării, motiv pentru care a admis excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, instanța de la sediul debitoarei-contestatoare, astfel cum aceasta a fost sesizată.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Sectorului 2 București și Judecătoria Cluj- Napoca s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte observă că, instanțele au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- contestație la executare, ce are drept obiect contestația împotriva executării silite din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. "D.", formulată de contestatoarea A. S.A. București- filială a B. S.A. București.

Potrivit dispozițiilor art. I pct. 21 din Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, cu referire la modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile art. 650 alin. (1) din cod au fost modificate în sensul că: "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

În speță, obiectul cauzei de față, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență, este contestația la executare formulată împotriva executării silite din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. "D.", privind pe debitoarea A. S.A. București- filială a B. S.A. București.

Se reține că, în materia executării silite, sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. în temeiul cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, executarea silită este îndreptată împotriva a doi debitori, ambii având calitatea de pârâți în sentința civilă ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost solicitată executarea silită, fiind format un Dosar unic de executare silită, cu nr. x/2016, deschis la Biroul executorului judecătoresc "D.".

Într-adevăr, cei doi debitori au sedii diferite, sediul contestatoarei A. S.A. București- filială a B. S.A. București fiind situat în București, iar cel al celuilalt debitor, secția de Servicii și Reparații Hidroenergetice Cluj, fiind situat în Municipiul Cluj- Napoca.

Pentru acest motiv, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., competența, ca instanță de executare, revine atât Judecătoriei Cluj- Napoca, cât și Judecătoriei Sectorului 2 București.

Înalta Curte constată că, în absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu domicilii ori sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, având în vedere caracterul asemănător al ipotezei reglementate de textul de lege cu speța de față, dispozițiile art. 112 Noul C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia" ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți.

Se mai reține că se aplică, prin analogie și prevederile art. 116 Noul C. proc. civ., potrivit cărora "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Din interpretarea art. 116 Noul C. proc. civ., rezultă că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea contestației împotriva executării silite la Judecătoria Sectorului 2 București, în respectarea celor prevăzute de art. 116 Noul C. proc. civ., contestatoarea A. S.A. București- filială a B. S.A. București a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la sediul unuia dintre debitori.

Așa fiind, Înalta Curte constată că singura soluție care se impune este stabilirea competenței instanței de executare prin raportare la sediul debitorului la data primei sesizări a instanței de executare, fiind astfel transpusă în plan execuțional competența teritorială de drept comun, reglementată în prezent de art. 112 Noul C. proc. civ. și avându-se în vedere și dispozițiile art. 651 alin. (1) Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Se reține că, stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la sediul debitorului este în concordanță cu considerentele deciziei Curții Constituționale, unde se arată că, "în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor sluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în raza căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului, locul unde urmează să se facă executarea".

Nu în ultimul rând, se asigură, astfel, în continuare, unicitatea instanței de executare și posibilitatea determinării facile a acesteia, fără luarea în considerare a unui alt criteriu, dificil de cunoscut încă la începutul executării silite.

Astfel, prin raportare la prevederile legale menționate anterior, rezultă că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării instanței de executare, domiciliul sau sediul unuia dintre contestatorii- debitori.

În consecință, având în vedere faptul că, prin contestația la executare formulată la data de 02 septembrie 2016, contestatoarea A. S.A. București- filială a B. S.A. București a sesizat mai întâi Judecătoria Sectorului 2 București, instanță de executare deopotrivă competentă în raport de sediul unuia dintre cei doi debitori, față de dispozițiile legale mai sus citate, aparține acestei instanțe competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect "contestație executare silită".

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei- contestație la executarea silită-, având în vedere faptul că instanța în circumscripția căreia unul dintre cei doi debitori își are sediul este Judecătoria Sectorului 2 București, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine acestei Judecătorii și, în considerarea prevederilor art. 651 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 112 și art. 116 Noul C. proc. civ., cu referire și la art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,