ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1711/2016

Decizia nr. 1711/2016

Asupra conflictului de competență

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 10 noiembrie 2015 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București

sub nr. x/299/2015,

contestatorul A., în contradictoriu cu intimata SC B. SA, a solicitat instanței

întoarcerea executării efectuate de către pârâtă prin B.E.J. C.,

în dosarul de executare nr. x/2013, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința

civilă nr. 16208 din 12 august 2010, pronunțată de Judecătoria

sectorului 1 București, în Dosarul nr. x/299/2009 și restabilirea situației

anterioare executării în sensul obligării intimatei la plata sumei de

2.485,74 RON, din care suma de 2.223,87 RON reprezintă suma încasată (drepturi

salariate) și suma de 261,87 RON, reprezintă cheltuielile de executare

efectuate de executorul judecătoresc. Totodată, acesta a. solicitat obligarea

intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt, contestatorul

a arătat, în esență, că intimata SC B. SA a pus în executare

sentința civilă nr. 16208 din 12 august 2010, pronunțată de

Judecătoria sectorului 1, în Dosarul nr. x/299/2009, prin intermediul B.E.J.

C., fiind emise formele de executare, respectiv somație, prin care contestatorul

a fost obligat la plata sumei de 2.223,87 RON, reprezentând sumă încasată

necuvenit și 263,87 RON cheltuieli de judecată, efectuate de executorul

judecătoresc.

Acesta a precizat că formele

de executare efectuate în Dosarul nr. x/2013 au fost anulate prin sentința

civilă nr. 14805 din 18 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria

sectorului 1 București, în Dosarul nr. x/299/2014, care a rămas definitivă

prin decizia civilă nr. 1402/A din 22 aprilie 2015, pronunțată de

Tribunalul București, în Dosarul nr. x/299/2014, prin care s-a respins apelul

formulat împotriva sentinței anterior menționate.

Contestatorul a mai arătat

că deși formele de executare au fost anulate, intimata SC B. SA, prin

executorul judecătoresc a reținut întreaga sumă de 2.485,74 RON pe

statul de plată de la SC B. SA - punctul de lucru Târgoviște - Viforâta.

În

drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 722-725 C. proc. civ.

Prin sentința civilă

nr. 4815 din 17 martie 2016, pronunțată de Judecătoria sectorului

1 București

s-a

admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată

de intimată prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare

a cauzei către Judecătoria Moreni.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, în

raport de dispozițiile art. 724 alin. (3) C. proc. civ. că, pentru stabilirea

instanței competente în soluționarea prezentei cereri, în contextul formulării

solicitării de întoarcere a executării silite pe cale separată, determinarea

instanței de executare urmează a se efectua în raport de prevederile actuale

privitoare Ia instanța de executare reglementată de dispozițiile

art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanța de executare este

judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării

organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara

cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum în speță, la data

sesizării B.E.J. C. cu cererea de executare silită contestatorul-debitor

avea domiciliul în localitatea Moreni, jud. Dâmbovița, instanța de executare

competentă este Judecătoria Moreni.

La rândul său, Judecătoria

Moreni, prin sentința civilă nr. 442 din 1 iulie 2016 a admis excepția

de necompetență teritorială a acestei instanțe, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 1 București și,

constatând ivit un conflict de competență, a înaintat dosarul instanței

supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea acestei sentințe,

instanța a reținut că, în căzul executărilor silite în

curs, competența organului de executare și, implicit, competența

instanței de executare a fost fixată la data sesizării acesteia din

urmă cu cererea de încuviințare a executării silite. Competența

instanței de executare prevăzute de art. 650 alin. (1) noul C. proc.

civ., legal dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare

a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată

a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare

cu incidente ulterioare, precum, în prezenta cauză, cererea de întoarcere a

executării silite. Odată sesizată instanța cu cererea de încuviințare

a executării silite, calitatea sa de instanță de executare este legal

dobândită pentru tot cursul executării silite, evenimentele legislative

survenite nefiind de natură să o influențeze.

Înalta Curte, competentă să

soluționeze conflictul, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin.

(1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 1 București, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de față,

contestatorul A. a solicitat întoarcerea executării silite efectuate de către

intimată prin B.E.J. C., în dosarul de executare nr. x/2013, în baza titlului

executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 16208 din 12 august 2010,

pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în Dosarul

nr. x/299/2009 și restabilirea situației anterioare executării, în

sensul obligării intimatei la plata sumei de 2.485,74 RON din care suma de

2.223,87 RON., reprezintă suma încasată (drepturi saiariale) și suma

de 261,87 RON reprezintă cheltuielile de executare efectuate de executorul

judecătoresc.

Față de obiectul cererii

de chemare în judecată, în cauză, sunt incidente dispozițiile

art. 724 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dacă nu s-a dispus restabilirea

situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2)

din același articol, cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată,

instanței de executare.

Potrivit art. 650 alin. (1) C.

proc. civ. în forma inițială, de la momentul sesizării instanței

cu cererea de executare silită „Instanța de executare este judecătoria

în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc

care face executarea, în afara cazurilor în care legea, dispune altfel”.

Dispozițiile textului legal

sus-menționat au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.

348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M.

Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, dată de la care statuarea conținută

în respectiva decizie a devenit obligatorie pentru instanțe, iar tot de la

aceeași dată norma legală a art. 650 alin. (1) din noul C. proc.

civ. și-a încetat efectele.

Punând de acord norma procedurală

cu statuările Curții Constituționale, prin Legea nr. 138/2014 s-a

prevăzut că art. 650 alin. (1) C. proc. civ. va avea următorul conținut:

„Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție

se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după

caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Decizia Curții Constituționale

nu are nici un efect asupra executărilor silite aflate în curs și pentru

care s-a depus cererea de încuviințare a executării silite înainte de

publicarea acesteia în M. Of., întrucât, aceasta producând efecte numai pentru viitor,

conform art. 147 alin. (4) din Constituție, nu și cu privire la situațiile

juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Este de reținut că, în

stabilirea prezentei competențe de judecată, interesează faptul că,

în cazul executărilor silite în curs, competența organului de executare

și implicit cea a instanței de executare a fost fixată la dala sesizării

acesteia cu cererea de încuviințare a executării silite.

Astfel, competența instanței

de executare prevăzută de art. 650 alin. (1) C. proc. civ., dobândită

la data introducerii cererii de încuviințare a executării silite, rămâne

stabilită pentru întreaga durată a executării silite, indiferent

de data de sesizare a instanței de executare cu incidente ulterioare de competența

sa, precum, în prezenta cauză» cererea de întoarcere a executării silite.

Potrivit art. 24 C. proc. civ.,

dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și

executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Conform art. 25 alin. (1) C.

proc. civ., procesele în curs de judecată precum și executările silite

începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Aceste noi dispoziții legale

au ca scop asigurarea unei judecăți sau executări silite unitare,

prin aplicarea acelorași norme juridice, în vigoare, după caz, la data

începerii procesului sau la data începerii executării silite, garantând astfel

stabilitatea raporturilor juridice procesuale.

Prin urmare, competența instanței

de executare este fixată la momentul sesizării acesteia pentru prima oară

cu cererea de încuviințare a executării silite și rămâne stabilită

pentru tot cursul executării silite, independent de modificările legislative

intervenite ulterior.

În consecință, dacă

executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă

tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv procedurilor

judiciare incidente, ce pot interveni ulterior, precum întoarcerea executării

silite.

Prin urmare, instanța de executare,

conform art. 724 alin. (3) C. proc. civ., competentă să soluționeze

cererea de întoarcere a executării este judecătoria în circumscripția

căreia executorul judecătoresc a obținut încuviințarea executării

silite, respectiv Judecătoria sector 1 București.

Față de ceie arătate,

Înalta Curte, va stabili competența de soluționare a litigiului dedus

judecății în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 septembrie 2016.