ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1711/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1711/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1711/2016
Asupra conflictului de competență
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
la data de 10 noiembrie 2015 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București
sub nr. x/299/2015,
contestatorul A., în contradictoriu cu intimata SC B. SA, a solicitat instanței
întoarcerea executării efectuate de către pârâtă prin B.E.J. C.,
în dosarul de executare nr. x/2013, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința
civilă nr. 16208 din 12 august 2010, pronunțată de Judecătoria
sectorului 1 București, în Dosarul nr. x/299/2009 și restabilirea situației
anterioare executării în sensul obligării intimatei la plata sumei de
2.485,74 RON, din care suma de 2.223,87 RON reprezintă suma încasată (drepturi
salariate) și suma de 261,87 RON, reprezintă cheltuielile de executare
efectuate de executorul judecătoresc. Totodată, acesta a. solicitat obligarea
intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt, contestatorul
a arătat, în esență, că intimata SC B. SA a pus în executare
sentința civilă nr. 16208 din 12 august 2010, pronunțată de
Judecătoria sectorului 1, în Dosarul nr. x/299/2009, prin intermediul B.E.J.
C., fiind emise formele de executare, respectiv somație, prin care contestatorul
a fost obligat la plata sumei de 2.223,87 RON, reprezentând sumă încasată
necuvenit și 263,87 RON cheltuieli de judecată, efectuate de executorul
judecătoresc.
Acesta a precizat că formele
de executare efectuate în Dosarul nr. x/2013 au fost anulate prin sentința
civilă nr. 14805 din 18 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria
sectorului 1 București, în Dosarul nr. x/299/2014, care a rămas definitivă
prin decizia civilă nr. 1402/A din 22 aprilie 2015, pronunțată de
Tribunalul București, în Dosarul nr. x/299/2014, prin care s-a respins apelul
formulat împotriva sentinței anterior menționate.
Contestatorul a mai arătat
că deși formele de executare au fost anulate, intimata SC B. SA, prin
executorul judecătoresc a reținut întreaga sumă de 2.485,74 RON pe
statul de plată de la SC B. SA - punctul de lucru Târgoviște - Viforâta.
În
drept, cererea a fost întemeiată pe
dispozițiile art. 722-725 C. proc. civ.
Prin sentința civilă
nr. 4815 din 17 martie 2016, pronunțată de Judecătoria sectorului
1 București
s-a
admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată
de intimată prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare
a cauzei către Judecătoria Moreni.
Pentru a hotărî astfel,
instanța a reținut, în
raport de dispozițiile art. 724 alin. (3) C. proc. civ. că, pentru stabilirea
instanței competente în soluționarea prezentei cereri, în contextul formulării
solicitării de întoarcere a executării silite pe cale separată, determinarea
instanței de executare urmează a se efectua în raport de prevederile actuale
privitoare Ia instanța de executare reglementată de dispozițiile
art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanța de executare este
judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării
organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara
cazurilor în care legea dispune altfel.
Cum în speță, la data
sesizării B.E.J. C. cu cererea de executare silită contestatorul-debitor
avea domiciliul în localitatea Moreni, jud. Dâmbovița, instanța de executare
competentă este Judecătoria Moreni.
La rândul său, Judecătoria
Moreni, prin sentința civilă nr. 442 din 1 iulie 2016 a admis excepția
de necompetență teritorială a acestei instanțe, a declinat competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
sectorului 1 București și,
constatând ivit un conflict de competență, a înaintat dosarul instanței
supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În motivarea acestei sentințe,
instanța a reținut că, în căzul executărilor silite în
curs, competența organului de executare și, implicit, competența
instanței de executare a fost fixată la data sesizării acesteia din
urmă cu cererea de încuviințare a executării silite. Competența
instanței de executare prevăzute de art. 650 alin. (1) noul C. proc.
civ., legal dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare
a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată
a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare
cu incidente ulterioare, precum, în prezenta cauză, cererea de întoarcere a
executării silite. Odată sesizată instanța cu cererea de încuviințare
a executării silite, calitatea sa de instanță de executare este legal
dobândită pentru tot cursul executării silite, evenimentele legislative
survenite nefiind de natură să o influențeze.
Înalta Curte, competentă să
soluționeze conflictul, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin.
(1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei sectorului 1 București, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de față,
contestatorul A. a solicitat întoarcerea executării silite efectuate de către
intimată prin B.E.J. C., în dosarul de executare nr. x/2013, în baza titlului
executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 16208 din 12 august 2010,
pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în Dosarul
nr. x/299/2009 și restabilirea situației anterioare executării, în
sensul obligării intimatei la plata sumei de 2.485,74 RON din care suma de
2.223,87 RON., reprezintă suma încasată (drepturi saiariale) și suma
de 261,87 RON reprezintă cheltuielile de executare efectuate de executorul
judecătoresc.
Față de obiectul cererii
de chemare în judecată, în cauză, sunt incidente dispozițiile
art. 724 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dacă nu s-a dispus restabilirea
situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2)
din același articol, cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată,
instanței de executare.
Potrivit art. 650 alin. (1) C.
proc. civ. în forma inițială, de la momentul sesizării instanței
cu cererea de executare silită „Instanța de executare este judecătoria
în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc
care face executarea, în afara cazurilor în care legea, dispune altfel”.
Dispozițiile textului legal
sus-menționat au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.
348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M.
Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, dată de la care statuarea conținută
în respectiva decizie a devenit obligatorie pentru instanțe, iar tot de la
aceeași dată norma legală a art. 650 alin. (1) din noul C. proc.
civ. și-a încetat efectele.
Punând de acord norma procedurală
cu statuările Curții Constituționale, prin Legea nr. 138/2014 s-a
prevăzut că art. 650 alin. (1) C. proc. civ. va avea următorul conținut:
„Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție
se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după
caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.
Decizia Curții Constituționale
nu are nici un efect asupra executărilor silite aflate în curs și pentru
care s-a depus cererea de încuviințare a executării silite înainte de
publicarea acesteia în M. Of., întrucât, aceasta producând efecte numai pentru viitor,
conform art. 147 alin. (4) din Constituție, nu și cu privire la situațiile
juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.
Este de reținut că, în
stabilirea prezentei competențe de judecată, interesează faptul că,
în cazul executărilor silite în curs, competența organului de executare
și implicit cea a instanței de executare a fost fixată la dala sesizării
acesteia cu cererea de încuviințare a executării silite.
Astfel, competența instanței
de executare prevăzută de art. 650 alin. (1) C. proc. civ., dobândită
la data introducerii cererii de încuviințare a executării silite, rămâne
stabilită pentru întreaga durată a executării silite, indiferent
de data de sesizare a instanței de executare cu incidente ulterioare de competența
sa, precum, în prezenta cauză» cererea de întoarcere a executării silite.
Potrivit art. 24 C. proc. civ.,
dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și
executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Conform art. 25 alin. (1) C.
proc. civ., procesele în curs de judecată precum și executările silite
începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
Aceste noi dispoziții legale
au ca scop asigurarea unei judecăți sau executări silite unitare,
prin aplicarea acelorași norme juridice, în vigoare, după caz, la data
începerii procesului sau la data începerii executării silite, garantând astfel
stabilitatea raporturilor juridice procesuale.
Prin urmare, competența instanței
de executare este fixată la momentul sesizării acesteia pentru prima oară
cu cererea de încuviințare a executării silite și rămâne stabilită
pentru tot cursul executării silite, independent de modificările legislative
intervenite ulterior.
În consecință, dacă
executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă
tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv procedurilor
judiciare incidente, ce pot interveni ulterior, precum întoarcerea executării
silite.
Prin urmare, instanța de executare,
conform art. 724 alin. (3) C. proc. civ., competentă să soluționeze
cererea de întoarcere a executării este judecătoria în circumscripția
căreia executorul judecătoresc a obținut încuviințarea executării
silite, respectiv Judecătoria sector 1 București.
Față de ceie arătate,
Înalta Curte, va stabili competența de soluționare a litigiului dedus
judecății în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 29 septembrie 2016.