ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 731/2016

Prin cererea formulată la data de 21 ianuarie 2014, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. 2014/3/2014, astfel cum a fost precizată prin cererea depusă la dosar la data de 5 noiembrie 2014, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.487.608,14 RON, reprezentând plăți nedatorate efectuate de către reclamantă în contul pârâtei și la plata sumei de 344.982,44 RON, reprezentând dobânda legală calculată la suma de 1.487.608,14 RON. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 5726 din 19 noiembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.487.608,14 RON, reprezentând plată nedatorată, precum și Ia plata dobânzii legale în cuantum de 344.982,44 RON, calculată de la data ultimei plăți, 1 ianuarie 2012 și până la data de 10 septembrie 2014 și la plata a sumei de 45.270,03 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B. SRL, apreciind că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică.

Intimata reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, arătând, în esență, că eroarea a constat în aceea că a plătit aceeași cantitate de marfa de două ori, o dată înainte de livrare și încă o dată după livrarea efectivă.

Apelanta pârâtă a depus răspuns la întâmpinare susținând în continuare motivele de apel. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 695 din 29 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta pârâtă SC B. SRL, împotriva sentinței civile nr. 5726 din 19 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SRL, ca nefondat. A fost obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 9369,20 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel (onorariu de avocat). E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SRL București, aducându-i următoarele critici:

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, instanța de apel a invocat prevederile art. 1341 C. civ., însă nu a ținut seama de faptul că reclamanta făcut o plată în mod voluntar, transferând pârâtei suma de 3.537.088,92 RON, însă aceasta din urmă a facturat mai mult decât a plătit reclamanta.

În plus, doctrina și jurisprudența au admis că plata nedatorată este asimilată noțiunii de obligație naturală, care este lipsită de sancțiune, creditorul neavând o acțiune în contra debitorului pentru a-l obliga să execute, dacă debitorul nu execută de bună voie.

Caracterul principal al plății nedatorate este acela că obligațiile la care dau naștere nu izvorăsc dintr-un acord de voință, respectiv dintr-un contract, pe când în speța de față plata făcută de către reclamantă a fost efectuată în executarea unei prestații datorate în virtutea unui raport contractual, existând deci o cauză juridică a plății.

Dacă reclamanta a plătit cu știință și în mod voluntar, cunoscând că plătește ceea ce nu datorează, atunci nu mai poate cere restituirea acestor sume, înțelegându-se că a vrut să facă o donație s-au să achite o obligație naturală.

Pentru a obține restituirea cel ce a plătit din eroare va trebui să facă proba acestui fapt, însă, în speța de față reclamanta nu a dovedit că s-a aflat în eroare la momentul efectuării plății, astfel că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1212 C. civ.

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv cu aplicarea greșită a principiului „nimeni nu poate invoca propria culpă".

Hotărârea instanței de apel este nelegală și în ce privește dobânda legală calculată la suma de 1.487.608,14 RON, de la data ultimei plăți, facându-se o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1645 și art. 1523 pct. 2 C. civ.

În fapt, în ce privește art. 1523 C. civ., pârâta nu a fost pusă în întârziere și nu a fost stabilit un termen pentru executare, câtă vreme reclamanta nu a explicat cum a fost posibil ca diferența de 1.368.871,74 RON să fie plătită din eroare. Deși instanța de apel a indicat aplicabilitatea prevederilor art. 1523 pct. 2 C. civ., nu a indicat vreunul dintre cazurile prevăzute de lege privitoare la punerea în întârziere de drept a debitorului obligației.

Hotărârea instanței de apel este criticabilă sub aspectul modului în care s-au formulat concluzii de către expertul contabil desemnat în cauză, prin raportul de expertiză efectuat, deoarece acesta a preluat datele referitoare la plăți și marfa din acțiunea reclamantei și nu din documentele de evidență primară. Motivul de apel formulat în acest sens a fost apreciat, în mod greșit, de către instanța de apel ca „obiecțiuni" la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

La data de 22 septembrie 2015, recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei o adresă prin care a învederat depunerea dovezii privind achitarea taxei judiciare de timbru, reluând și motivele de recurs.

La data de 23 decembrie 2015, recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei un punct de vedere prin care a invocat un nou motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., considerat a fi un motiv de ordine publică, prin care a invocat faptul că instanța de apel nu a pus în discuția părților cererea formulată de apărătorul pârâtei de a i se acorda un termen, pe motive medicale, încălcându-se în acest fel dreptul la apărare al pârâtei apelante. F. Apărările formulate de către reclamanta-pârătă, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 30 octombrie 2015 intimata-reclamantă a solicitat să se constate că recursul este inadmisibil, deoarece, deși recurenta și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate aceasta a solicitat instanței de recurs să efectueze o nouă judecată pe fond, cu reaprecierea și readministrarea probelor de la dosar.

În ședință publică, cu ocazia dezbaterii în fond, intimata a precizat că de fapt, solicită constatarea nulității recursului pentru considerentele de mai sus.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1342 și art. 1471 C. civ.

Și în ce privește obligarea la dobânda legală, s-a apreciat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1523 alin. (2) și art. 1645 alin. (2) C. civ. G. Hotărârea instanței de recurs. Considerente.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În primul rând, Înalta Curte urmează să constate că precizările la motivele de recurs din data de 22 septembrie 2015, precum și motivul de recurs invocat la data de 23 decembrie 2015 nu vor fi avute în vedere de Înalta Curte, deoarece au fost depuse cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la pretinsa inadmisibilitate a recursului invocată de către intimata-reclamantă (în fapt, nulitatea acestuia) bazat pe faptul că motivele de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, cel puțin din punct de vedere formal, recurenta-pârâtă s-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 și 5 C. proc. civ., astfel încât nu va admite această excepție, urmând să analizeze recursul pe fondul cauzei, nefiind cazul aplicării sancțiunii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Critica privind greșita aplicare a prevederilor art. 1431 C. civ., nu poate fi reținută. Instanța de apel a constatat, în mod corect, că în speță este vorba despre o plată nedatorată, ce se încadrează pe deplin în prevederile art. 1341 alin. (1) C. civ., aceasta însemnând că reclamanta, care a făcut o plată nedatorată, are dreptul la restituirea sumei ce a fost plătită nedatorat.

Nu pot fi reținute susținerile recurentei-pârâte în sensul că plata s-a făcut în baza unui contract, deci ar fi fost datorată, deoarece reclamanta a plătit pârâtei suma datorată potrivit contractului, însă a plătit în plus pârâtei și suma la a cărei restituire a fost obligată aceasta, mai ales că pârâta nu a făcut dovada faptului că a livrat marfa și pentru suma plătită în plus de către reclamantă.

În speță nu poate fi vorba despre o obligație naturală, ci pur și simplu despre o plată nedatorată, situația din speță încadrându-se pe deplin în prevederile art. 1341 alin. (1) C. civ., neputând fi vorba de o liberalitate, așa cum susține recurenta pârâtă, sau o gestiune de afaceri, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 1341 alin. (2) C. civ.

Critica privind neprobarea caracterului eronat al plății nu poate fi reținută, relativ la dispozițiile art. 1212 C. civ., această critică vizând starea de fapt, ce a fost pe deplin lămurită de către instanța de apel, iar nu nelegalitatea deciziei recurate.

În speță nu poate fi vorba de aplicarea greșită a principiului „nimeni nu poate invoca propria culpă" câtă vreme prevederile art. 1341 C. civ. sunt foarte clare, arătând, fără echivoc, că cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire.

Nici critica cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor legale privind plata dobânzii, nu poate fi reținută. În mod corect a reținut instanța de apel că sunt aplicabile dispozițiile art. 1523 C. civ. și nu ale art. 1522 C. civ. Chiar dacă nu a indicat decât faptul că sunt aplicabile prevederile alin. (2) al art. 1523 C. civ., Înalta Curte constată că această încadrare este corectă, mai precis fiind aplicabile prevederile lit. e) din alin. (2), deoarece fapta pârâtei de a accepta o plată care nu era datorată, echivalează cu săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale.

De altfel, instanța de apel a făcut o corectă aplicare și a dispozițiilor art. 1645 alin. (2) C. civ., deoarece s-a dovedit că pârâta a fost de rea credință atunci când a încasat plata nedatorată, restituirea fiindu-i, deci, imputabilă, astfel încât, în mod legal, ea a fost obligată și la plata dobânzii legale.

Criticile referitoare la modul de efectuare a expertizei contabile, vizează temeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, astfel încât acestea nu vor fi luate în considerare de către instanța de recurs. 34 Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 8.529,71 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs, către intimata-reclamantă.