ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1725/2016

Decizia

nr.

1725/2016

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 1230/R din data de 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. x/299/2010, a fost respins ca nefondat recursul formulat de recurenta SC A. SRL, în contradictoriu cu intimata contestatoare SC B. SA, împotriva sentinței civile nr. 13061/2011 din 05 iulie 2011, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București. Prin această din urmă hotărâre, a fost admisă în parte contestația la executare formulată de SC B. SA, a fost anulată somația de plată din 22 martie 2010 și publicația de vânzare imobiliară din 19 mai 2010 întocmite în Dosarul de executare nr. x/2009 al B.E.J., C.; a fost respinsă ca neîntemeiată „opoziția” la suplimentul de evaluare întocmit de SC D. SRL.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. de Dosar nr. x/3/2012, SC A. SRL a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1230/R din data de 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/299/2010, invocând, în drept, dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ.

Revizuenta a solicitat, totodată, repunerea în termenul de formulare a cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) ipoteza a II-a, coroborat cu art. 103 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 40/R din 10 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Galați.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, sub același număr, prin Decizia civilă nr. 258/R din data de 26 octombrie 2015, fiind respinse cererea de repunere în termenul de revizuire și cererea de revizuire formulate de reclamanta SC A. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 1230/R din data de 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu pârâta - intimată SC B. SA București - prin administratorul judiciar SC E. SPRL, ca fiind tardiv formulate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele:

În speță, s-a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1230/R din data de 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, revizuenta invocând cazul de revizuire reglementat de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 din același cod, termenul de revizuire este de o lună și, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7, acesta curge de la pronunțarea ultimei hotărâri reclamată ca fiind potrivnică unei hotărâri anterioare și a cărei putere de lucru judecat o încalcă.

Potrivit art. 101 alin. 3 și 4 C. proc. civ., termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.

Decizia civilă nr. 1230/R din data de 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a cărei revizuire se solicită, a fost pronunțată la data de 03 mai 2012, iar cererea de revizuire promovată împotriva acesteia a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 23 iulie 2012, împrejurare față de care, curtea de apel a constatat că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în care cererea de revizuire putea fi introdusă, a fost cu mult depășit, cererea astfel formulată fiind tardivă.

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, textul art. 103 alin. (2) C. proc. civ. stabilește că actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen urmând a fi arătate și motivele împiedicării.

Așadar, înlăturarea sancțiunii decăderii din termenul de formulare a cererii de revizuire poate avea loc doar prin admiterea unei cereri de repunere în termenul de revizuire, în condițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ.

Curtea de apel a constat că revizuenta a formulat o astfel de cerere, însă aceasta nu respectă exigențele impuse de textul legal mai sus menționat, întrucât nu a fost respectat termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Revizuenta a susținut că împrejurarea care a împiedicat promovarea cererii de revizuire în termenul de o lună de la data pronunțării Deciziei civile nr. 1230/R din data de 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a v-a civilă, a fost neredactarea acestei decizii. După ce hotărârea a fost motivată, a solicitat, la data de 05 iulie 2012, eliberarea unei copii de pe aceasta, iar apoi, la 23 iulie 2012, a formulat cererea de revizuire precum și cererea de repunere în termenul de revizuire.

Curtea a reținut că Decizia civilă nr. 1230/R din data de 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost redactată la data de 15 iunie 2012, acesta fiind, deci, momentul la care a încetat cauza care a împiedicat-o pe revizuientă să formuleze cererea de revizuire în termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Raportat la acest moment, revizuenta era obligată ca, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., să introducă cererea de revizuire și să formuleze și cererea de repunere în termen, într-un interval de 15 zile, respectiv, până cel mai târziu la data de 02 iulie 2012 (în concret, termenul de 15 zile de la data încetării împiedicării a expirat la 01 iulie 2012 dar, fiind o zi nelucrătoare, respectiv duminică, termenul s-a prelungit, conform art. 101 alin. 5 C. proc. civ., până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, respectiv, luni, 02 iulie 2012).

Cum cererile au fost introduse abia la data de 23 iulie 2012, Curtea a constatat că a fost depășit termenul de 15 zile de la data încetării împiedicării, astfel că, însăși cererea de repunere în termen a fost tardiv formulată.

Cererea de repunere în termen nu poate fi analizată în funcție de momentul 05 iulie 2012, când revizuenta a solicitat și i s-a și eliberat copie de pe hotărârea motivată, întrucât aceasta ar însemna să se aibă în vedere o împrejurare pur subiectivă, lăsată, practic, la latitudinea acesteia, lucru ce nu poate fi acceptat, întrucât s-ar ajunge la o prelungire nejustificată a termenelor procedurale, calcularea momentului de la care acestea încep să curgă urmând a se face în funcție de atitudinea părții interesate, (în speță, în funcție de data la care revizuenta a înțeles sa iasă din pasivitate și să ceară eliberarea hotărârii motivate) ceea ce ar fi de natură a aduce grave atingeri principiului securității raporturilor juridice.

Pentru aceste motive, Curtea urmează a reține că cererea de repunere în termen a fost formulată dincolo de termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării, fiind astfel, tardivă.

Sub un alt aspect, Curtea a reținut că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. curge, așa cum în mod expres se arată în textul legal, de la pronunțarea ultimei hotărâri, respectiv a Deciziei civile nr. 1230/R din data de 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, momentul redactării acestei decizii fiind lipsit de relevanță.

Contrar opiniei revizuentei, Curtea a arătat că norma cuprinsă în art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul pentru declanșarea cererii de revizuire, respectiv de la pronunțarea hotărârii în recurs, îndeplinește exigențele ce decurg din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-au analizat încălcări ale art. 6 parag. 1 și ale art. 10, din această perspectivă.

Scopul legitim al instituirii de către legiuitorul național a unor norme imperative pentru promovarea unor căi extraordinare de atac este, în mod neîndoielnic, limitarea în timp a incertitudinii raporturilor juridice, astfel că, după epuizarea termenelor pentru declararea acestora, orice persoană de bună-credință să se poată prevala în orice împrejurare de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ce nu mai este susceptibilă de retractare sau reformare, intrată în circuitul juridic, care trebuie să aibă un grad acceptabil de securitate.

Totodată, se constată și existența unui just raport de proporționalitate între măsura dispusă și scopul urmărit, întrucât partea care are deschisă calea unei căi extraordinare de atac are un interval de timp rezonabil pentru a recurge la formularea ei (o lună), iar preocuparea legiuitorului pentru asigurarea securității raporturilor juridice îi profită în egală măsură, ca tuturor destinatarilor legii procesuale civile.

Pe de altă parte, Curtea mai reține că dispozițiile legale referitoare la momentul de la care curge termenul de revizuire, respectiv de la pronunțarea hotărârii instanței de recurs, au făcut, în mai multe rânduri, și obiectul controlului de constituționalitate, prin Deciziile nr. 10 din 18 ianuarie 2011, nr. 189 din 18 martie 2011, nr. 470 din 08 mai 2012, nr. 528 din 30 iulie 2012, Curtea Constituțională reținând că, atât timp cât hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării hotărârii, formularea și motivarea cererii de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate.

Totodată, Curtea Constituțională a statuat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului în mod echitabil și într-un termen rezonabil.

Împotriva acestei decizii, recurenta - reclamantă SC A. SRL București a declarat recurs, pentru următoarele motive:

Decizia atacată a fost pronunțată de instanță cu nelegala citare a pârâtei - intimate, SC B. SA, dar și cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile în speță, devenind incidente motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 5 și 9 din V.C.P.C., respectiv art. 304

1

din același cod.

Sub un prim aspect, recurenta arată că decizia civilă atacată a fost pronunțată cu lipsă de procedură, întrucât la data pronunțării, 26 octombrie 2015, administratorul judiciar al pârâtei - intimate, SC B. SA era SC E. SPRL, astfel cum a fost numit prin încheierea din data de 28 septembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2012 al Tribunalului București, și nu SC E. SPRL, cum în mod greșit a reținut instanța.

În raport de dispozițiile imperative reglementate de art. 87 pct. 5, coroborat cu art. 85 din V.C.P.C., procedura de citare a fost nelegal îndeplinită, în mod eronat intimata fiind citată prin administratorul judiciar SC E. SPRL, întrucât acesta nu mai deținea calitatea de administrator judiciar la data pronunțării.

Ca atare, față de această împrejurare, procedura de citare cu intimata SC B. SA nu a fost legal îndeplinită, devenind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din V.C.P.C.

Arată, de asemenea, recurenta că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța apreciind în mod eronat că: data de la care începe să curgă termenul impus de art. 103 alin. (2) din V.C.P.C. este cea la care s-a redactat hotărârea și nu cea la care subscrisa am luat cunoștință efectiv de conținutul acesteia, precum și faptul că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) din același cod, curge de la pronunțarea ultimei hotărâri, în opinia instanței fiind lipsită de relevanță cunoașterea argumentării.

Interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 103 alin. (2) și art. 324 alin. (1) din V.C.P.C. constituie violarea gravă a dreptului la un proces echitabil, inclusiv sub aspectul încălcării dreptului de acces la justiție instituit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului:

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, Decizia civilă nr.

1230/R a fost pronunțată la data de 03 mai 2012 și a fost redactată la data de 15 iunie 2012, cu depășirea termenului de 30 de zile instituit de art. 264 din V.C.P.C.

Recurenta arată că a făcut demersuri, la intervale rezonabile, respectiv la data de 05 iulie 2012, pentru fotocopierea hotărârii, când i s-a eliberat o copie a acesteia, astfel încât nu i se pot reproșa nici lipsa de diligență și nici rămânerea în pasivitate, împiedicarea invocată fiind reprezentată în special de împrejurarea că nu a avut cunoștință de conținutul hotărârii la momentul pronunțării, ci doar de la momentul la care, după redactarea hotărârii, am putut intra efectiv în posesia fotocopiei.

Chiar dacă hotărârea a fost redactată la data de 15 iunie 2012, conținutul acesteia i-a fost comunicat doar la data de 05 iulie 2012, când i s-a înmânat o fotocopie a acesteia.

Interpretarea instanței de fond a fost făcută cu un formalism excesiv, care produce lezarea dreptului la un proces echitabil, instituit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar justul echilibrul dintre proporționalitatea limitării în raport de exigențele securității juridice și a bunei administrări a justiției a fost afectat, respectiv justul echilibru între asigurarea respectării condițiilor formale de sesizare a instanței și dreptul de acces la această instanță.

În opinia recurentei, data de comunicare a copiei deciziei constituie punctul de pornire în calculul termenului de exercitare a căii de atac, inclusiv în raport de principiul echipolenței actelor juridice.

Modul concret în care normele procedurale, respectiv art. 103 alin. (2) și art. 324 alin. (1) din V.C.P.C. au fost interpretate și aplicate în cauză încalcă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului inclusiv ca urmare a neclarității și imprevizibilității acestor norme procedurale. Condiția de admisibilitate stabilită de instanță, privind data la care a început să curgă termenul este imprevizibilă și depinde de o interpretare subiectivă în ceea ce privește modul de calcul al datei de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac astfel că, în acest mod, creează serioase suspiciuni cu privire la claritatea și coerența dispozițiilor legale anterior menționate, dar și cu privire la aplicarea lor. Curtea a apreciat că interpretarea normei procedurale privind termenul de introducere a căii de atac nu trebuie făcută în așa fel încât să împiedice examinarea fondului, cu riscul ca reclamantul să nu beneficieze de o protecție efectivă a dreptului de acces la justiție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

a apreciat în numeroase cauze că aplicarea de către instanțele naționale a unei interpretări prea formaliste a unor reguli de procedură este susceptibilă să încalec dreptul la acces la justiție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

a statuat în mod constant că dreptul la introducerea unei căi de atac trebuie sa fie exercitat începând din momentul în care cei interesați pot efectiv să cunoască deciziile judecătorești care le impun o obligație sau ar putea să aducă atingere drepturilor sau intereselor lor legitime.

Ca atare, interpretarea instanței de fond privind faptul că este lipsit de relevanță momentul la care a cunoscut conținutul hotărârii prin eliberarea fotocopiei, este în vădită contradicție cu principiul Curții Europene a Drepturilor Omului anterior enunțat și reprezintă o violare gravă a dreptului la un proces echitabil prin încălcarea dreptului de acces la instanță.

În raport de motivele de revizuire, recurenta arată că era necesar să cunoască textul integral al hotărârii ca să poată formula cu precizie și claritate motivele de revizuire, iar în această situație

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

a apreciat că a fost încălcat dreptul de acces la instanță în cauze precum Gorou c.Greciei 3, nr. 21845/03, 22 iunie 2006; Sajtos c. Greciei, 21 martie 2002; Agatianos c.Greciei, nr. 16945/02, 4 august 2005; Mouzoukis c. Greciei, nr. 39295/02, 13 aprilie 2006.

Referitor la termenul de revizuire impus de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de o lună de la pronunțare, recurenta arată că a solicitat repunerea în termen, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza finală, coroborate cu cele ale alin. (2) din același text procedural, dovedind că a fost împiedicată de a exercita calea de atac, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, întrucât de motivarea deciziei și de considerentele acesteia a luat cunoștință la data de 05 iulie 2012, la momentul pronunțării fiind emisă doar minuta, fără motivare și considerente, iar în raport de minută era vădit imposibil pentru oricare parte de a cunoaște și combate decizia în raport de considerentele sale, care constituie motive de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, potrivit art. 261 pct. 5 din V.C.P.C.

Art. 103 alin. (1) teza finală, a doua ipoteză, instituie o derogare de la regula decăderii impusă de prima teză a aceleiași norme legale și vizează instituția repunerii în termen, ce are ca efect redobândirea dreptului procedural.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că obstacolele de drept ce pun în discuție substanța dreptului de acces la un tribunal constituie încălcări ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exercitarea căilor de atac interne numai pentru a se constata inadmisibilitatea unor acțiuni judiciare prin jocul dispozițiilor legale ce le reglementează nefiind de natură să corespundă imperativelor art. 6 paragraful l, fiind necesar ca legislația națională să asigure oricărei persoane "o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale".

O problemă care ține de principiul securității juridice este aceea privind interpretarea nerațională a unei exigențe procedurale care poate fi de natură să împiedice examinarea pe fond a unei cereri în justiție.

Prin art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituție se consacră principiul priorității dreptului comunitar care presupune că, în baza principiului priorității de aplicare, norma de drept intern nu se aplică atunci când este în conflict cu o normă comunitară.

Din art. 10 din Convenția Europeană se deduce principiul proporționalității și efectivității în aplicarea internă a dreptului comunitar.

A invocat, de asemenea, art. 24 - 25 din Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești.

În subsidiar, arată că din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 din V.C.P.C. rezultă că termenul legal de o lună începe să curgă de la data la care hotărârea, în integralitatea sa a fost redactată și cunoscută de parte, fiind de notorietate faptul că o hotărâre irevocabilă nu se comunică din oficiu de către instanță, potrivit normelor procedurale vechi, aplicabile în cauză, așa încât o interpretare contrară conduce la încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Textul enunțat trebuie interpretat în sensul că se referă la pronunțarea hotărârii în integralitatea sa și inclusiv la momentul la care partea a fost în măsură să cunoască conținutul hotărârii, nefăcându-se nicio distincție cu privire la pronunțarea doar a uneia dintre cele trei părți ale hotărârii sau cu privire la data redactării, așa cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

Arată recurenta că în acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Albina contra României, cauza Vasilescu contra României, cauza Dima contra României, cauza Virgil Ionescu contra României, cauza Ruiz Torija contra Spaniei).

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 5 și pct. 9, art. 304

1

din V.C.P.C., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 din V.C.P.C., care vizează nelegala citare a intimatei - pârâte SC B. SA, pentru termenul din data de 26 octombrie 2015, dată la care a fost pronunțată decizia recurată, este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 85 din V.C.P.C., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

Art. 105 alin. (2) din același cod statuează că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămarea ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, în cazul nulităților prevăzute de lege vătămarea fiind presupusă până la dovada contrarie.

Potrivit dispozițiilor art. 108 alin. (2) și (3) din V.C.P.C., cu excepția nulității de ordine publică, ce poate fi invocată de parte sau de judecător în orice stare a pricinii, celelalte nulități se declară numai la cererea părții care are interes să le invoce, neregularitatea actelor de procedură acoperindu-se în cazul în care partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii pe fond.

În speță, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă

SC A. SRL București invocă nelegala citare a părții adverse, iar în raport de dispozițiile legale mai sus menționate, această nulitate nu poate fi invocată decât de partea protejată prin dispoziția legală încălcată, respectiv de către

intimata - pârâtă SC B. SA București.

Motivul de recurs ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 103 alin. (2) și art. 324 alin. (1) din V.C.P.C. nu poate fi, de asemenea, reținut.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor art. 324 alin. (1)

pct. 1

din V.C.P.C., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322

pct. 1

,

2

și 7

alin. (1)

, de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțarea ultimei hotărâri.

De asemenea, art. 101

alin. (3)

din același cod prevede că termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.

În conformitate cu

art. 103

din V.C.P.C., „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării”.

În speță, din actele dosarului rezultă că

cererea de revizuire formulată

de SC A. SRL București

și întemeiată în drept pe prevederile art. 322 pct. 7 din V.C.P.C., vizează D

ecizia civilă nr. 1230/R, pronunțată la data de 03 mai 2012 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca instanță de recurs

.

T

ermenul de o lună, prevăzut de art. 324 alin. (1)

pct. 1

din V.C.P.C., raportat la art. 322 pct. 7 alin. (2) din același cod, a început să curgă de la

03 mai 2012,

când a fost pronunțată hotărârea, cererea de repunere în termen și cererea de revizuire fiind înregistrate la data de

23 iulie 2012

, deci cu depășirea termenului legal.

Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Distinct de cele reținute, potrivit art. 129

alin. (1)

din V.C.P.C., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Or, neexercitarea dreptului procesual, în speță formularea cererii de revizuire, în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 103

alin. (1)

din V.C.P.C., care este decăderea.

Argumentul recurentei, în sensul că Decizia civilă nr. 1230 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost pronunțată la data de 03 mai 2012, însă a fost redactată la data de 15 iunie 2012 și comunicată acesteia la data de 05 iulie 2012, ca urmare a cererii de fotocopiere, motiv pentru care termenul de declarare a cererii de revizuire curge de la data de 05 iulie 2012, este nefondat.

Art. 324 alin. (1)

pct. 1

din V.C.P.C. conține dispoziții imperative, de la care instanța și nici părțile nu pot deroga, motiv pentru care, aplicarea întocmai a acestora nu poate fi considerată de un formalism excesiv și nici nu constituie o încălcare a dreptului de acces la justiție, așa cum invocă recurenta.

Motivul de recurs ce vizează cererea de repunere în termen formulată de recurentă în temeiul art. 103 alin. (1) teza finală și alin. (2) din V.C.P.C., în sensul că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa de a formula cererea de revizuire în termenul legal prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1, deoarece a luat cunoștință de motivarea deciziei la data de 05 iulie 2012, va fi, de asemenea, înlăturat.

Recurenta argumentează în sensul că la data pronunțării

D

eciziei civile nr. 1230/R, respectiv 03 mai 2012, nu a avut cunoștință decât despre minuta acesteia, lipsind practicaua și considerentele, de care a luat cunoștință la data de 05 iulie 2012, când i-a fost înmânată o fotocopie, fapt ce reprezintă o împrejurare mai presus de voința sa, în sensul dispozițiilor art. 103 alin. (2) din V.C.P.C.

Raportat la această situație, arată că, din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 din același cod, rezultă că termenul legal de o lună începe să curgă de la data la care hotărârea a fost redactată integral și a putut fi cunoscută de parte, cu atât mai mult cu cât hotărârea nu s-a comunicat, fiind irevocabilă, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 353/2006 din 02 mai 2006, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reținând că “

Termenul de o lună, în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de recurs după evocarea fondului, este socotit de la momentul pronunțării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoștință de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părții”.

A arătat, de asemenea că, de principiu, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării, motiv pentru care formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate și, pentru aceleași rațiuni, nu îngrădesc dreptul la apărare sau liberul acces la justiție al revizuentului.

De asemenea, prin Decizia

nr. 235

din 5 iunie 2003, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 550 din 31 iulie 2003, Curtea Constituțională a reținut că, referitor la susținerea autoarei excepției potrivit căreia, dat fiind că hotărârea judecătorească nu i-a fost comunicată, nu a putut exercita, în termenul legal, calea de atac a revizuirii, stabilirea unor momente diferite de la care începe să curgă termenul de revizuire, în considerarea unor situații diferite, nu contravine prevederilor

art. 24

din Constituție, referitoare la dreptul la apărare. Insuficienta diligență, nepriceperea sau lipsa de solicitudine a personalului auxiliar al instanței datorită căreia persoana interesată nu a putut intra în posesia hotărârii irevocabile în interiorul termenului de revizuire reprezintă situații de fapt care nu pot fi imputabile reglementării criticate.

Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Având în vedere cele reținute mai sus,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă SC A. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă

SC A. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 258/R din 26 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2016.