Vasilescu împotriva României

Rezoluția CM/ResDH(2011)19 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României (Recherche n 60868/00, Hotărârea din 8 iunie 2006, definitivă la 8 septembrie 2006) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcarea Convenției constatate de Curte în această cauză se referă la o procedură civilă din cauza obligației instanțelor interne de a răspunde la un argument decisiv invocat de reclamant în sprijinul acțiunii sale (încălcarea articolului 6 alineatul (1)) (a se vedea detaliile în comunicare); După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție.

Reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să elimine consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - a unor măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARĂ, după examinarea măsurilor luate de către statul pârât (a se vedea anexa), că a îndeplinit sarcinile care îi revin în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză și DECIDE de la: . Anexă la Rezoluia CM/ResDH(□)19 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României Rezumatul introductiv al cauzei Prezenta cauză se referă la o procedură civilă care are ca obiect revendicarea terenului naționalizat în timpul regimului comunist, ca urmare a faptului că tribunalele interne au obligația de a se pronunța asupra unui argument invocat de reclamant în sprijinul acțiunii sale [art. 6 alineatul (1) ]. În 1998, Tribunalul de Primă Instanță din Buftea a acordat dreptul la acțiunea reclamantului.

Prin hotărârea din 8 februarie 1999, care a acționat în apel, tribunalul județ din București a infirmat apoi această hotărâre și a respins acțiunea reclamantului. Sesizarea unui recurs cu recurs, instanța de apel din București a confirmat hotărârea menționată anterior printr-o hotărâre din 13 decembrie 1999. Respingând acțiunea reclamantului, instanțele judecătorești de apel și de recurs au omis să răspundă la argumentul reclamantului potrivit căruia decretele nr. 218/1960 și nr. 712/1966, în temeiul cărora terenul său fusese naționalizat, fuseseră declarate neconstituționale de Curtea Supremă de Justiție în 1993. Curtea Europeană a statuat că argumentul în cauză era decisiv pentru calea de urmat a procedurii și că, ca atare, acesta impunea din partea instanțelor de apel și de recurs un răspuns specific și explicit, în caz contrar, echitatea procedurii în cauză era compromisă.

Plata satisfacției echitabile și măsuri individuale Detalii privind satisfacția echitabilă Reclamantul nu a prezentat o cerere de satisfacție echitabilă în termenul prevăzut la art. 60 din Regulamentul Curții. b) Măsuri individuale Guvernul a indicat că reclamantul a inițiat noi proceduri pentru a obține restituirea terenurilor în cauză, pe baza legii nr. 10/2001. Aceste proceduri au dus la recunoașterea titlului de proprietate al reclamantului și la restituirea unei părți importante a terenului pe care reclamantul a încercat să îl recupereze în procedura la origine a cererii sale în fața Curții Europene. De asemenea, au fost confirmate revendicările reclamantului cu privire la partea nerestituită a terenului, iar reclamantul a fost inclus pe lista persoanelor care urmează să fie despăgubite, astfel cum se prevede în legea nr. 10/2001.

Trebuie remarcat faptul că problemele legate de plata efectivă a acestor despăgubiri sunt monitorizate de Comitetul de Miniștri în cadrul grupului de afaceri Strein și de alte aspecte (hotărârea din 21/07/2005). II. Măsuri generale Potrivit guvernului, încălcarea constatată în această cauză rezultă din nerespectarea de către instanțele superioare a obligației de motivare a deciziilor pe care le impune legea. În această privință, este important să se menționeze că: în temeiul articolului 261 alineatul (5) din Codul de procedură civilă, instanțele trebuie să indice în mod obligatoriu motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază deciziile lor, precum și motivele care i-au determinat să respingă cererile părților.

Prin urmare, având în vedere efectul direct al Convenției și al jurisprudenței Curții Europene în România, publicarea hotărârii și difuzarea acesteia ar trebui să garanteze că instanțele vor lua în considerare cerințele art. 6 alin. În acest scop, traducerea în limba română a hotărârii Curții Europene de Justiție a fost publicată în Jurnalul Oficial 587 din 5 august 2008, iar hotărârea a fost transmisă Consiliului Superior al Magistraturii în vederea difuzării acesteia în toate instanțele judiciare și în toate instanțele judiciare. III. Concluziile Tribunalului de Primă Instanță. Guvernul consideră că măsurile luate vor preveni încălcări similare și, prin urmare, România și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție.

[1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 10 martie 2011 cu ocazia celei de-a 1108-a reuniuni a delegaților miniștrilor

Résolution CM/ResDH(2011)19 [1] Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme dans l’affaire Vlasia Grigore Vasilescu contre Roumanie (Requête n o 60868/00, arrêt du 8 juin 2006, définitif le 8 septembre 2006) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour ») ; Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif ; Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne l’iniquité d’une procédure civile en raison de l’omission des tribunaux internes de répondre à un argument décisif invoqué par le requérant à l’appui de son action (violation de l’article 6, paragraphe 1) (voir détails dans l’Annexe); Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent,

outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire : - de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par restitutio in integrum ; et - de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ; DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur (voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2011)19 Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire Vlasia Grigore Vasilescu contre Roumanie Résumé introductif de l’affaire La présente affaire concerne l’iniquité d’une procédure civile ayant comme objet la revendication des terrains nationalisés pendant le régime communiste, du fait de l’omission des tribunaux internes de se prononcer sur un argument soulevé par le requérant à l’appui de son action (violation de l’article 6, paragraphe 1). En 1998, le tribunal de première instance de Buftea avait fait droit à l’action du requérant. Par un arrêt du 8 février 1999, statuant en appel, le tribunal départemental de Bucarest a ensuite infirmé ce jugement et rejeté l’action du requérant.

Saisie d’un pourvoi en recours, la cour d’appel de Bucarest a confirmé l’arrêt précité par un arrêt du 13 décembre 1999. En rejetant l’action du requérant, les juridictions d’appel et de recours ont omis de répondre à l’argument du requérant selon lequel les décrets n o 218/1960 et n o 712/1966, en vertu desquels ses terrains avaient été nationalisés, avaient été déclarés inconstitutionnels par la Cour Suprême de Justice en 1993. La Cour européenne a jugé que l’argument en question était décisif pour l’issue de la procédure et qu’en tant que tel, il exigeait de la part des juridictions d’appel et de recours une réponse spécifique et explicite, faute de quoi l’équité de la procédure s’en était trouvée entachée.

I. Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles a) Détails de la satisfaction équitable Le requérant n’a pas présenté de demande de satisfaction équitable dans le délai prescrit par l’article 60 du règlement de la Cour. b) Mesures individuelles Le Gouvernement a indiqué que le requérant avait entamé de nouvelles procédures pour obtenir la restitution des terrains en question, s’appuyant sur la loi n o 10/2001. Ces procédures ont abouti à la reconnaissance du titre de propriété du requérant et à la restitution d’une partie importante des terrains que le requérant avait essayé de récupérer dans la procédure à l’origine de sa requête devant la Cour européenne. Les revendications du requérant à l’égard de la partie non restituée des terrains ont également été confirmées et le requérant a été inscrit sur la liste des personnes à indemniser, comme prévu par la loi n o 10/2001.

Il est à noter que les questions liées au paiement effectif de telles indemnisations sont surveillées par le Comité des Ministres dans le cadre du groupe d’affaires Străin et autres (arrêt du 21/07/2005). II. Mesures générales Selon le gouvernement, la violation constatée dans cette affaire résulte du non-respect par les juridictions supérieures de l’obligation de motiver leurs décisions que la loi leur impose. A cet égard, il importe de noter qu’en vertu de l’article 261, paragraphe 5, du Code de procédure civile, les tribunaux doivent obligatoirement indiquer les motifs de fait et de droit sur lesquels leurs décisions sont fondées ainsi que les raisons les ayant amenés à écarter les demandes des parties.

Dès lors, étant donné l’effet direct de la Convention et de la jurisprudence de la Cour européenne en Roumanie, la publication de l’arrêt et sa diffusion devraient garantir que les tribunaux prendront en compte les exigences de l’article 6, paragraphe 1, précisées dans cet arrêt, prévenant ainsi à l’avenir des violations similaires. A cet effet, la traduction en roumain de l’arrêt de la Cour européenne a été publiée au Journal officiel n o 587 du 5 août 2008 et l’arrêt a été transmis au Conseil supérieur de la magistrature en vue de sa diffusion auprès de toutes les juridictions judiciaires et les parquets. III. Conclusions de l’Etat défendeur Le gouvernement estime que les mesures prises vont prévenir des violations semblables et que la Roumanie a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1] Adoptée par le Comité des Ministres le 10 mars 2011 lors de la 1108e réunion des Délégués des Ministres