ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3804/2013

Asupra recursului de față,

Analizând actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Curtea

de Apel București, secția a

IV-

a civilă, prin decizia civilă nr. 1303/R

de la 30 octombrie 2012, a respins excepția tardivității cererii de revizuire și

a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul V.M. în contradictoriu

cu intimata SC C. SA, cu motivarea că, în raport de data pronunțării hotărârii prin

care s-a evocat fondul, respectiv 30 mai 2011, cererea de revizuire este

formulată cu respectarea termenului de o lună instituit de art. 324 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., iar pe fondul cererii de revizuire s-a constatat că

instanțele au analizat legalitatea procesului-verbal de executare din

perspective diferite, fiind întemeiate pe cauze distincte, astfel încât decizia

civilă nr. 1637 din 30 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a

V-a civilă, nu a înfrânt principiul puterii lucrului judecat prin sentința

civilă nr. 3005 din 12 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 4.

Totodată, între decizia civilă nr. 1637 din 30 mai 2011 pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 9338/4/2009 nu

există identitate de obiect, cel de-al doilea litigiu având ca obiect

contestație la executare formulată de revizuent împotriva unui alt

proces-verbal de executare, respectiv cel din data de 15 iulie 2009 încheiat de

B.E.J. M.D.

Împotriva acestei decizii, reviuentul

V.M. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost

formulată, invocând drept motive de nelegalitate disp. art. 304 pct. 5 și 9 C.

proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs

s-a învederat că nerespectarea principiului contradictorialității și, implicit,

a dreptului la apărare este sancționată cu nulitatea hotărârii. Totodată,

Curtea de Apel a făcut o greșită interpretare a legii atunci când a

concluzionat că legalitatea procesului-verbal de executare a fost analizată din

perspective diferite, fiind în prezența unor cauze diferite. Așadar, cauza

celor două acțiuni în justiție, astfel cum este explicată în tratatele de drept

a fost și ea, în situația de fapt prezentată, aceeași, motiv pentru care

trebuie reținută greșita apreciere dată de Curte noțiunii de cauză a procesului

civil.

Înalta Curte, analizând cererea de

recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, respectiv a art. 304

pct. 5 și 9 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Referitor la excepția nulității

absolute a deciziei recurate întemeiate pe disp. art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că nulitatea unei hotărâri judecătorești poate fi invocată

doar prin intermediu căilor de atac, ordinare sau extraordinare, ori de câte

ori este de natură să provoace o vătămare în sensul art. 105 alin. (2) C. proc.

civ.

Această vătămare nu atrage însă în mod

necesar anularea deciziei atacate, întrucât posibilitatea recurentului de a

discuta legalitatea măsurii luate este asigurată în recurs.

În speța dedusă judecății se constată

că recurentul a pus concluzii pe cererea de revizuire și și-a putut face

apărări în privința problemei în raport de care instanța s-a pronunțat asupra

fondului cererii, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri avându-și

suportul logistic în respectarea principiului puterii lucrului judecat, care

conduce în final la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui

principiu.

Așadar, nu se poate vorbi de o

nerespectare a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare,

întrucât, pentru a se putea invoca motivul de revizuire prev. de art. 322 pct.

7 C. proc. civ., este necesar ca a doua hotărâre să se fi pronunțat cu

încălcarea puterii lucrului judecat, or, prin concluziile formulate, recurentul

a susținut tocmai incidența acestui text de lege și, implicit, anularea celei

de a doua hotărâri care s-a pronunțat cu nesocotirea autorității de lucru

judecat.

Pe fondul cererii, pentru a fi

aplicabile disp. art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesar ca hotărârile

contradictorii să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului

judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între hotărârile invocate de

revizuent nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele

caracteristice pentru existența lucrului judecat, obiectul și cauza litigiilor

fiind diferite.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1637

din 30 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în

Dosarul nr. 17274/4/2009 s-a reținut că înființarea popririi prin

procesul-verbal din data de 21 mai 2009 s-a realizat pentru suma de 8.833,7

RON, acest cuantum fiind stabilit în cadrul acestui litigiu, iar prin sentința

civilă nr. 3005 din 12 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 4, s-a

respins contestația la executare cu motivarea că revizuentul V.M. nu este

îndreptățit să primească drepturi salariale pentru perioada ulterioară

pensionării.

Ceea ce interesează sub aspectul

autorității de lucru judecat este cauza raportului juridic a dreptului pus în

discuție și nu cauza acțiunii civile în ansamblul ei, or stabilirea cuantumului

creanței revizuentului nu a adus atingere puterii de lucru judeact a sentinței

pronunțate de Judecătoria sector 4 care a stabilit că revizuentul nu este

îndreptățit să primească drepturi salariale după data pensionării.

Contrarietate de hotărâri în sensul

art. 322 pct. 7 C. proc. civ. ar fi existat numai în cazul în care ambele

contestații supuse revizuirii ar fi fost admise, deoarece dispozitivele celor

două hotărâri dobândesc autoritate de lucru judecat și nu considerentele

acestora.

Cu privire la existența identității de

obiect între cele două acțiuni, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută

autoritatea lucrului judecat sub acest aspect, deoarece în Dosarul nr.

17274/4/2009 s-a solicitat anularea formelor de executare, iar în Dosarul nr.

6030/4/2009 s-a cerut majorarea cuantumului popririi.

Față de aceste considerente, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat de revizuentul V.M. împotriva deciziei civile nr. 1903/R din

30 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

Înalta Curte va dispune obligarea revizuentului la plata sumei de 2.000 RON

reprezentând cheltuieli de judecată către intimata SC C. SA, conform

documentelor justificative existente la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de rezivuentul V.M. împotriva deciziei civile nr. 1903/R din 30 octombrie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă revizuentul V.M. la plata sumei

de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata SC C. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

07 noiembrie 2013.