ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1624/2017

Decizia nr.  1624/2017

Asupra cererilor de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 01 iunie 2004, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea contractului de cesiune prin care reclamantul a cesionat pârâtei un număr de 49 părți sociale ale SC C. SRL, să dispună repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii sale, reclamantul a arătat că la data încheierii contractului de cesiune a cărui nulitate o solicită - respectiv 19 decembrie 2003 - se afla în arestul Inspectoratului General de Poliție, iar pârâta i-a adus în penitenciar o serie de acte semnate și înscrisuri „în alb”, reclamantul înțelegând ca prin acestea să o împuternicească pe soția sa să efectueze acte în interesul societăților cu privire la care avea calitatea de administrator. A arătat și că niciodată nu a consimțit la încheierea unui act de cesiune a părților sociale ale SC C. SRL, consimțământul său fiind exprimat doar cu privire la împuternicirea pârâtei în vederea efectuării unor operațiuni juridice.

Prin sentința comercială nr. 681 de la 09 februarie 2005 pronunțată în Dosarul nr. x/2004 prima instanță a admis cererea astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A. și pe cale de consecință a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune având ca obiect cele 49 de părți sociale deținute de reclamant la SC C. SRL încheiat la data de 19 decembrie 2003 și a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii actului anulat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit susținerilor reclamantului, pârâta B. l-a vizitat în arest obținând de la acesta semnături „în alb” pentru împuternicirea pârâtei la efectuarea unor operațiuni juridice pentru administrarea unor societăți. Identitatea reclamantului a fost atestată de dl. avocat D., în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1995, pe baza actului de identitate, cu toate că, în perioada detenției acesta este păstrat în administrația penitenciarului.

Totodată, instanța a reținut că din expertiza criminalistică depusă de reclamant la dosarul cauzei și efectuată în Dosarul penal nr. x/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, rezultă că semnăturile de la poziția „cedent” din actul de cesiune aparține reclamantului, fiind executate înaintea redactării și imprimării textului acestuia, fiind semnături date „în alb”. Pentru toate aceste considerente, prima instanță a apreciat că actul dedus judecății este nul pentru lipsa totală a consimțământului, de vreme ce prin semnăturile prezentate „în alb” din încredere, soției sale, intenția sa a fost exclusiv în sensul încheierii unui contract de mandat.

Prin Decizia nr. 701 din 27 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/2005, a fost admis apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe, respectiv împotriva sentinței civile nr. 681 de la 09 februarie 2005 pronunțată în Dosarul nr. x/2004 și schimbată în tot sentința atacată și, pe fond, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a avut în vedere concluziile celui de-a doilea raport de expertiză efectuat în dosarul penal, respectiv Raportul de expertiză criminalistică nr. 72 din 25 mai 2005, potrivit căruia semnăturile de pe actul adițional au fost realizate după imprimarea textului.

Prin Decizia nr. 75 din 11 ianuarie 2007 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2006 și Încheierea nr. 1762 din 10 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2007, al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat împotriva Deciziei nr. 701 din 27 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București pe care a modificat-o în sensul că a fost respins apelul declarat împotriva sentinței nr. 681 din 08 februarie 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că din fișa de evidență a arestului Inspectoratului General al Poliției nu rezultă că recurentul-reclamant ar fi fost vizitat la data de 19 decembrie 2003 de către avocatul D. și intimata-pârâtă. În atare situație, atestarea făcută de avocat în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1995 privind identitatea părților și conținutul actului adițional a fost înlăturată ca nereală.

Cum la data încheierii contractului de cesiune recurentul-reclamant era încarcerat la Penitenciarul Jilava, acesta trebuia să primească aprobarea din partea procurorului desemnat de Parchetul Național Anticorupție pentru semnarea oricărui act sau contract, iar din adresa din 4 octombrie 2005 emisă de penitenciar, nu rezultă că s-a dat o astfel de aprobare.

Instanța de recurs, apreciind că nu au fost elucidate de către Curtea de Apel condițiile în care s-au dat aceste semnături, a dat deplină forță probantă raportului de expertiză efectuat în Dosarul nr. x/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor prin care s-a stabilit că semnăturile de pe actul adițional au fost date „în alb” înaintea redactării și imprimării textelor, stabilind astfel lipsa consimțământului în privința încheierii actului juridic contestat.

Paralel acțiunii civile având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de cesiune menționat, s-a desfășurat și acțiunea penală declanșată ca urmare a depunerii unei plângeri penale de către intimatul A. împotriva revizuentei din prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală.

În motivarea în fapt a plângerii sale, petentul A. a arătat că, atunci când era arestat preventiv în arestul Inspectoratul General al Poliției Române București, a semnat mai multe înscrisuri în alb pentru soția sa, B. Profitând de faptul că a semnat în alb acele documente, aceasta din urmă a întocmit un act adițional prin care a modificat structura capitalului social al SC C. SRL Oradea în sensul că petentul i-ar fi cedat 98% din părțile sociale, aceasta devenind asociat unic și administrator și înstrăinând ulterior întocmirii actului adițional imobilul situat în Municipiul Oradea, în care se afla sediul SC C. SRL.

Cu privire la temeinicia acestei plângeri, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia penală nr. 3798 pronunțată la data de 28 octombrie 2010 în Dosarul nr. x/35/2009, respingând, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.

Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a validat soluția de neîncepere a urmăririi penale pronunțată de procuror prin Rezoluția nr. x/P/2008 din 11 noiembrie 2009 și prin care s-a reținut că lipsește un element constitutiv al faptelor reclamate de către petent și anume latura obiectivă atât în ceea ce privește infracțiunea de fals notarial în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, cât și în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la această infracțiune, astfel că, în cauză, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori exercitată.

Astfel, s-a reținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție că, în cauză, probele administrate reconfirmă aceeași stare de fapt stabilită inițial de către parchet, actul de cesiune a fost tehnoredactat la data de 18 decembrie 2003 și semnat după imprimarea textului de către petent.

Ca urmare a pronunțării acestei decizii de către instanța penală, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 29 decembrie 2011, cererea de revizuire formulată de revizuenta B. prin care aceasta a solicitat instanței în contradictoriu cu intimații A. și SC C. SRL, revizuirea sentinței comerciale nr. 681/2005 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2004 și menținută prin Decizia nr. 75/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/1/2006 și, pe cale de consecință, ca urmare a admiterii cererii de revizuire, să se dispună schimbarea în totalitate a sentinței menționate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt a cererii sale, revizuenta a arătat că prin sentința comercială nr. 681 pronunțată la 09 februarie 2005 în Dosar nr. x/2004 prima instanță a admis cererea modificată, formulată de reclamantul A., și, pe cale de consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune având ca obiect cele 49 de părți sociale deținute de reclamant la SC C. SRL, încheiat de către reclamant (în calitate de cedent) și pârâta B. (în calitate de cesionar) la 19 decembrie 2003, atestat de avocat conform art. 3 din Legea nr. 51/1995, și a dispus repunerea, părților în situația anterioară încheierii actului anulat.

Intimatul A. prin întâmpinarea formulată a solicitat, în principal, pe cale de excepție, respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă și în subsidiar ca fiind tardiv formulată, iar pe fondul acesteia a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 18974 din 7 decembrie 2012 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea de revizuire, a schimbat în tot sentința comercială nr. 681 din 09 februarie 2005 pronunțată în Dosarul nr. x/2004 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială; a respins cererea intimatului A. de constatare a nulității absolute a contractului de cesiune încheiat la data de 19 decembrie 2003. A obligat intimatele la plata sumei de 2010,13 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei și a respins cererea intimatului A. de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că decizia penală invocată ca înscris nou atestă o altă situație de fapt decât aceea cuprinsă în actele anterioare care au fost analizate de instanță, iar acest înscris nou este determinant pentru pronunțarea soluției atacate cu revizuirea.

Împotriva acestei soluții și împotriva încheierii de ședință din data de 12 octombrie 2012 au formulat apel intimații A. și SC C. SRL Oradea și au solicitat schimbarea în tot a acestora, în principal, în sensul respingerii cererii de revizuire ca fiind tardiv formulată și ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată.

Intimata revizuentă nu a formulat întâmpinare.

Prin Decizia civilă nr. 233 din 11 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul x/3/2011 a fost admisă excepția tardivității formulării apelului și respins apelul pentru acest motiv.

Prin Decizia civilă nr. 1434 din 09 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție a fost admis recursul formulat de recurenții A. și SC C. SRL, a fost casată sentința și cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de apel.

În rejudecare, Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/3/2011*.

Prin Decizia nr. 1843 din 10 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011*, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul formulat de intimații A. și SC C. SRL împotriva încheierii de ședință din data de 12 octombrie 2012 și împotriva sentinței civile nr. 1897 din 7 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, în contradictoriu cu revizuenta B. A fost schimbată sentința apelată în sensul că a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. Totodată, a fost obligată intimata să plătească apelantelor suma de 10,3 lei cheltuieli de judecată.

Curtea a constatat că, deși revizuenta a indicat drept temei juridic teza a II-a a art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în cuprinsul cererii de revizuire aceasta a făcut referiri ample la procesul penal pornit ca urmare a plângerii formulate de A. în data de 8 octombrie 2014, finalizat prin Decizia penală nr. 3798 din 28 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/35/2009.

În motivarea soluției, Curtea nu a avut în vedere susținerile din concluziile scrise formulate de revizuientă întrucât a apreciat că, schimbarea temeiului juridic al unei cereri se realizează cu respectarea dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 132 C. proc. civ., ipoteză care în opinia sa nu se regăsește în cauză, și nu printr-un înscris denumit „concluzii scrise”.

S-a apreciat că, în mod greșit prima instanță a reținut drept admisibilă cererea de revizuire în condițiile în care în speță nu a fost vorba despre o hotărâre pe care prima instanță să-și fi motivat hotărârea și care ulterior să fi fost desființată sau modificată, cu alte cuvinte să nu mai existe ca suport pentru hotărârea care a menționat-o.

Curtea de apel a mai constatat că, în mod greșit, instanța care a pronunțat soluția de admitere a cererii de revizuire a reținut o ipoteză nesusținută de revizuientă, respectiv teza a I-a art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

S-a apreciat că raportul de expertiză criminalistică a înscrisului nu poate echivala cu o hotărâre judecătorească pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ.

În consecință, s-a reținut că, în mod greșit, revizuenta, prin formularea cererii de revizuire, a solicitat schimbarea soluției pronunțate în Dosarul nr. x/2004 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, prevalându-se de faptul că Raportul de expertiză criminalistică nr. 72 din 25 mai 2005 a conchis că semnăturile de pe actul adițional încheiat la 19 decembrie 2003 au fost aplicate după imprimarea textelor, iar acest raport a fost validat prin rezoluția din 11 noiembrie 2009 dată în Dosar nr. x/P/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, soluție menținută prin Decizia nr. 3798/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/35/2009.

Față de aceste considerente, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ., motiv pentru care cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva Deciziei civile nr. 1843 din 10 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția V-a civilă, a formulat recurs revizuenta B., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile nr. 18974 din 07 decembrie 2015 a Tribunalului București, prin care a fost admisă cererea de revizuire și s-a schimbat în tot sentința comercială nr. 681/2005 pronunțată de Tribunalul București.

Prin Decizia civilă nr. 1557 de la 04 octombrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011*, Înalta Curtea de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta B. împotriva Deciziei civile nr. 1843/A din 10 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția V-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel Înalta Curte a reținut că, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. Obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție. Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Această concluzie se impune, deoarece numai printr-o motivare clară, precisă și necontradictorie, din care să rezulte justețea soluției pronunțate, se poate înlătura arbitrariul și se poate efectua controlul judiciar.

În speță, Înalta Curte a constat că decizia instanței de apel nu îndeplinește aceste cerințe, întrucât nu a fost motivată sub toate aspectele invocate, astfel încât, coroborat cu principiile și regulile de drept substanțial și procesual, să conducă în mod logic la soluția pronunțată și să permită realizarea controlului judiciar.

În realitate, hotărârea instanței de prim control judiciar apare ca fiind neclară cu privire la temeiul de drept al cererii de revizuire formulată de revizuenta B., întrucât din verificarea actelor dosarului rezultă că prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., iar instanța de apel deși a reținut temeiul de drept ca fiind teza a II-a a art. 322 pct. 5 același cod, totuși nu a pus în discuția părților temeiul de drept al cererii pentru a lămuri acest aspect și a înlătura orice speculație de care părțile se prevalează. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că motivarea instanței de apel este contradictorie, neputându-se stabili dacă în realitate este incidentă teza I sau teza a II-a a prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În plus, deși se susține că prin concluziile scrise depuse la fond recurenta și-ar fi schimbat cauza juridică, acest lucru este ambiguu formulat, întrucât din expunerea logică a motivelor nu se creează o certitudine cu privire la temeiul de drept asupra căruia instanța s-a oprit în analizarea cererii.

În continuare, Înalta Curte a constat că recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care este adevărat că nu constituie un motiv de casare însă, în condițiile în care aplicarea greșită a legii are ca efect neanalizarea tuturor aspectelor pe care le impune art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care conține două teze, precum și necercetarea corespunzătoare a fondului din această perspectivă, cu referire la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., instanța a apreciat că se impune casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de apel București, la 03 noiembrie 2016, sub nr. x/3/2011**.

Analizând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. (1865), excepția tardivității cererii de revizuire formulată de către apelanți, văzând și dispozițiile art. 322- 326 C. proc. civ.

(1865), Curtea a reținut următoarele:

Revizuenta B. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., astfel cum a fost precizat în cadrul notelor scrise depuse la dosar pentru termenul de la 16 ianuarie 2017, revizuirea sentinței comerciale nr. 681/2005 pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. x/2004 în baza Deciziei penale nr. 3798 din 28 octombrie 2010 pronunțate în Dosarul nr. x/35/2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a respins, ca nefondat recursul declarat de petentul A. împotriva Rezoluției nr. x/P/2008 din 11 noiembrie 2009.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri se poate cere: „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”, iar potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. termenul de revizuire este de 1 lună și se va calcula „ în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă (…)”.

Curtea a constatat că, Decizia penală nr. 3798 din 28 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/35/2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată ca înscris nou de către revizuientă este, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) C. proc. civ. o hotărâre irevocabilă care, conform dispozițiilor art. 261 alin. (3) C. proc. civ. nu se comunică părților, de conținutul acesteia părțile luând cunoștință de la dosarul cauzei, revizuenta având calitatea de intimată în cadrul Dosarului nr. x/35/2009.

Față de dispozițiile legale precitate, Curtea a apreciat că revizuenta, fiind parte în cauza penală, avea obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului și, implicit, de a lua cunoștință de hotărâre de la dosarul cauzei.

Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ. (1865) părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. (care prevăd că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

În raport de faptul că prin recursul ce a format obiectul Dosarului nr. x/35/2009, recurentul A. a solicitat infirmarea Rezoluției procurorului nr. x/P/2008 din 11 noiembrie 2009, ce viza trimiterea în judecată inclusiv a revizuentei, B., Curtea a reținut că, nu poate fi primită susținerea revizuentei potrivit căreia aceasta a luat cunoștință de hotărâre la momentul solicitării unei copii de la dosar, în data de 23 noiembrie 2011, fiind greu de crezut că aceasta nu a cunoscut soluția instanței supreme care o viza în mod expres, existând totodată și posibilitatea ca recursul să fi fost admis iar rezoluția procurorului infirmată și, prin urmare, să fie pronunțată o soluție de trimitere a dosarului în vederea începerii urmăririi penale.

Totodată, Curtea a constatat că revizuenta nu a prezentat nicio explicație plauzibilă a pasivității sale și nici nu a invocat o împrejurare mai presus de voința sa, exclusivă de culpă, care să o fi împiedicat să ia cunoștință de hotărârea penală începând cu data motivării acestei hotărâri de către Înalta Curte de Casație și Justiție și până la data de 23 noiembrie 2011, data pretinsă ca fiind data luării la cunoștință de conținutul acestei hotărâri de care revizuenta se prevalează în promovarea cererii de revizuire.

Curtea a mai reținut că promovarea unei căi extraordinare de atac, cu efecte asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile, nu poate fi lăsată la bunul plac al uneia dintre părți, întrucât obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că în mod greșit a apreciat instanța de apel că termenul de 1 lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. curge de la data pronunțării Deciziei penale nr. 3798/28 octombrie 2010, cu motivarea că recurenta avea obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului și implicit de a lua cunoștință de hotărâre de la dosarul cauzei.

În opinia recurentei, pentru a putea folosi această hotărâre judecătorească ca și înscris nou, respectiv motiv de revizuire a sentinței comerciale nr. 681/2005, era necesar să cunoască cuprinsul hotărârii, motivele de fapt reținute în considerentele acesteia.

Recurenta arată că în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. termenul de 1 lună începe să curgă din ziua în care s-a descoperit înscrisul care se invocă, iar ceea ce legiuitorul a avut în vedere este momentul în care partea a luat cunoștință de conținutul înscrisului.

Analizând literar și gramatical textul art. 324 alin. (1) pct. 4 rezultă cert faptul că acest text nu comportă interpretări cum sunt cele reținute de către instanța de apel, intenția legiuitorului fiind clar exprimată : termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5 din ziua în care s-au descoperit înscrisurile. Dacă sintagma „ ziua în care partea a luat cunoștință" ar trebui interpretată în sensul "ziua în care s-a pronunțat hotărârea", această prevedere ar fi fost expresă, fără susceptibilitatea unor interpretări, astfel cum este reglementat de exemplu în art. 324 alin. (1) pct. 1, în care se arată expres că pentru cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1) termenul de 1 lună se va socoti „ de la pronunțare".

Cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 se referă la înscrisuri noi, prin urmare a invoca aceste înscrisuri presupune implicit a avea cunoștință despre conținutul lor iar nu doar de a auzi despre existența lor, fără a le deține în materialitatea lor.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac care are ca scop îndreptarea erorilor săvârșite involuntar în legătură cu starea de fapt stabilită prin hotărârea atacată, fie în raport cu materialul existent la data pronunțării hotărârii, fie în raport cu noile împrejurări apărute ulterior pronunțării hotărârii este cert că declararea acestei cai de atac presupune cunoașterea conținutului înscrisului nou.

Arată recurenta că, fără a cunoaște considerentele care au stat la baza pronunțării hotărârii, nu avea cum să formuleze cererea de revizuire, aparent, între obiectul plângerii penale și cel al hotărârii a cărei revizuire o solicită, neexistând legătură. Înscrisul nou pe care îl invocă este Decizia penală nr. 3798 din 28 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, fiind o hotărâre pronunțată în recurs nu se comunică părților în litigiu, astfel că nu a putut lua cunoștință de conținutul hotărârii pe calea obișnuită a comunicării actelor de procedură, prin urmare, momentul de la care începe să curgă termenul de 1 lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. este data de 23 noiembrie 2011, data la care a luat la cunoștință de considerentele hotărârii care constituie înscris nou și pe care a fost întemeiată cererea de revizuire.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivelor arătate, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Cererea de revizuire care formează obiectul prezentului litigiu este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., astfel cum a precizat

revizuenta B. aceasta solicitând revizuirea sentinței comerciale nr. 681/2005 pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. x/2004 în baza Deciziei penale nr. 3798 din 28 octombrie 2010 pronunțate în Dosarul nr. x/35/2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a respins, ca nefondat recursul declarat de petentul A. împotriva Rezoluției nr. x/P/2008 din 11 noiembrie 2009.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri se poate cere: „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”.

Decizia penală nr. 3798 din 28 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/35/2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată ca înscris nou de către revizuientă este, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) C. proc. civ., o hotărâre irevocabilă care, conform dispozițiilor art. 261 alin. (3) C. proc. civ. nu se comunică părților, de conținutul acesteia părțile luând cunoștință de la dosarul cauzei, revizuenta având calitatea de intimată în cadrul Dosarului nr. x/35/2009.

Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. termenul de revizuire este de 1 lună și se va calcula „ în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă (…)”.

Textul de lege vizează momentul cunoașterii existenței înscrisului, moment care, în speță, s-a realizat atunci când revizuenta, în calitatea sa de parte în cauza soluționată prin hotărârea considerată a fi înscris nou, a cunoscut că aceasta a fost pronunțată de instanță.

Astfel, data pronunțării hotărârii considerate act nou este momentul de la curge termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., declararea cererii de revizuire nedepinzând în mod direct de cunoașterea argumentării care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate.

Din interpretarea textului art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. rezultă că, partea care uzează de această cale de atac extraordinară, nu are posibilitatea de a aprecia unilateral asupra momentului luării la cunoștință, mai ales în situația când hotărârea nu se comunică ci, determinarea momentului luării la cunoștință de actul nou, se apreciază prin coroborarea împrejurărilor care constituie indicii clare asupra existenței și cunoașterii acestuia, părțile trebuind să-și circumscrie acțiunile în contextul aplicării dispozițiilor legale cu rigoarea atribuită de legiuitor, având obligația de a-și exercita drepturile procesuale cu bună credință, în cadrul termenelor stabilite de lege, cu respectarea principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful l din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea și respectarea termenelor procesuale servind și unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Este greșită susținerea recurentei conform căreia termenul de o lună, prevăzut de art. 324 pct. 4 C. proc. civ., curge din momentul în care revizuenta a luat la cunoștință de conținutul hotărârii, respectiv la data de 23 noiembrie 2011, când aceasta a solicitat comunicarea deciziei invocate ca act nou, textul de lege precizând clar că termenul curge din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă, în speță, momentul pronunțării Deciziei penale nr. 3798 din 28 octombrie 2010.

Având în vedere că termenul de o lună, prevăzut de art. 324 pct. 4 C. proc. civ., a fost depășit, în mod corect a admis instanța de apel

, excepția tardivității cererii de revizuire.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă B. împotriva Deciziei nr. 45/2017 din 16 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2017.