ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1863/2010

Asupra excepției insuficienței timbrării a recursului de față Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 10704 din 16 octombrie 2008 pronunțată de secția a VI-a comercială, a Tribunalului București a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta O.S., în contradictoriu cu pârâții SC G.S.T. SRL, O.D.G. și O.C. și s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 17 aprilie 2006, contractului de cesiune din 17 aprilie 2006, actului adițional din 17 aprilie 2006, actului constitutiv actualizat, înscrisuri ce au stat la baza mențiunii nr. 827 din 12 ianuarie 2007 soluționată prin încheierea nr. 142/2007 O.R.C.I. de pe lângă Tribunalul București. S-a constat nulitatea absolută și a actelor subsecvente mențiunii, respectiv înscrisurile ce au stat la baza mențiunii nr. 2501/2007 soluționată prin încheierea nr. 363/2007 a O.R.C.I.

de pe lângă Tribunalul București, respectiv hotărârea A.G.A. din 24 ianuarie 2007, contractul de cesiune din 24 ianuarie 2007, actul adițional din 24 ianuarie 2007 și actul constitutiv actualizat. S-a dispus repunerea părților în situația anterioară. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, din coroborarea probelor administrate, că reclamanta nu și-a exprimat consimțământul pentru cesiune, părțile sociale au fost cesionate prin contractul din 24 ianuarie 2007 pentru o persoană aflată în situația de rudenie cu pârâții, perioadă în care reclamanta și O.G. erau în proces de divorț, situație prezumată a fi fost cunoscută de nepoata care a preluat părțile sociale. Totodată s-a reținut că având în vedere că nulitatea actului principal atrage după sine și nulitatea actului subsecvent iar încheierea unui contract valabil presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 948 C. civ.

cerință legală care nu a fost respectată, cu bună credința care nu poate fi reținută în sarcina cesionarei Coman, existând prezumția că ar fi cunoscut că părțile erau în divorț datorită relațiilor de rudenie, astfel că acțiunea urmează a fi admisă. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 396 din 13 octombrie 2009 a respins apelurile pârâților ca nefondate reținând în esență că inexistenta consimțământului intimatei-reclamante la cesiune este dovedită atât de concluziile expertizelor criminalistice depuse la dosarul cauzei, cât și de împrejurarea că aceasta a înființat societatea și s-a ocupat de administrarea acesteia, iar între intimată și apelantul O.D.G.

relațiile de familie s-au deteriorat, aceștia aflându-se în proces de divorț. În ceea ce privește susținerile societății apelante referitoare la buna credință a doamnei C.L. în achiziționarea părților sociale, curtea apreciază că relația de rudenie a acesteia cu apelantul pârât a fost dovedită prin probele administrate, iar prezumția de conivență frauduloasă a acesteia cu O.D.G. rezultă și din faptul că aceștia au același domiciliu. În consecință, în prezenta cauză tocmai anularea actului subsecvent conduce la protejarea siguranței circuitului civil, iar soluția pronunțată de instanța de fond reflectă aplicarea principiului de drept potrivit căruia anularea actului principal atrage și anularea actelor subsecvente.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.S.T. SRL Buftea întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului modificarea deciziei recurate și a sentinței și pe fond respingerea cererii principale ca neîntemeiată. Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată și completată și la dispozițiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut: Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional până la termenul stabilit de instanță.

Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluția instanței, Înalta Curte în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G.nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei, obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei (filele 29 dosar recurs). Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citație pentru termenul din 21 mai 2010, când procedura a fost legal îndeplinită, Înalta Curte, urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G.

nr. 32/1995 și să dispună anularea recursului reclamantei, ca insuficient timbrat. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurenta pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta SC G.S.T. SRL Buftea împotriva Deciziei comerciale nr. 396 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca insuficient timbrat. Obligă recurenta pârâtă la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă D. (O.) S. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.