ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1863/2010

Asupra excepției

insuficienței timbrării a recursului de față

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 10704 din 16

octombrie 2008 pronunțată de secția a VI-a comercială, a Tribunalului București

a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta O.S., în contradictoriu cu

pârâții SC G.S.T. SRL, O.D.G. și O.C. și s-a constatat nulitatea absolută a

hotărârii A.G.A. din 17 aprilie 2006, contractului de cesiune din 17 aprilie

2006, actului adițional din 17 aprilie 2006, actului constitutiv actualizat,

înscrisuri ce au stat la baza mențiunii nr. 827 din 12 ianuarie 2007

soluționată prin încheierea nr. 142/2007 O.R.C.I. de pe lângă Tribunalul

București.

S-a constat nulitatea

absolută și a actelor subsecvente mențiunii, respectiv înscrisurile ce au stat

la baza mențiunii nr. 2501/2007 soluționată prin încheierea nr. 363/2007 a

O.R.C.I. de pe lângă Tribunalul București, respectiv hotărârea A.G.A. din 24

ianuarie 2007, contractul de cesiune din 24 ianuarie 2007, actul adițional din

24 ianuarie 2007 și actul constitutiv actualizat.

S-a dispus repunerea

părților în situația anterioară.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut, din coroborarea probelor

administrate, că reclamanta nu și-a exprimat consimțământul pentru cesiune,

părțile sociale au fost cesionate prin contractul din 24 ianuarie 2007 pentru o

persoană aflată în situația de rudenie cu pârâții, perioadă în care reclamanta

și O.G. erau în proces de divorț, situație prezumată a fi fost cunoscută de

nepoata care a preluat părțile sociale. Totodată s-a reținut că având în vedere

că nulitatea actului principal atrage după sine și nulitatea actului subsecvent

iar încheierea unui contract valabil presupune îndeplinirea cumulativă a

condițiilor prevăzute de art. 948 C. civ. cerință legală care nu a fost

respectată, cu bună credința care nu poate fi reținută în sarcina cesionarei

Coman, existând prezumția că ar fi cunoscut că părțile erau în divorț datorită

relațiilor de rudenie, astfel că acțiunea urmează a fi admisă.

Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 396 din 13 octombrie

2009 a respins apelurile pârâților ca nefondate reținând în esență că

inexistenta consimțământului intimatei-reclamante la cesiune este dovedită atât

de concluziile expertizelor criminalistice depuse la dosarul cauzei, cât și de

împrejurarea că aceasta a înființat societatea și s-a ocupat de administrarea

acesteia, iar între intimată și apelantul O.D.G. relațiile de familie s-au

deteriorat, aceștia aflându-se în proces de divorț.

În ceea ce privește

susținerile societății apelante referitoare la buna credință a doamnei C.L. în

achiziționarea părților sociale, curtea apreciază că relația de rudenie a

acesteia cu apelantul pârât a fost dovedită prin probele administrate, iar

prezumția de conivență frauduloasă a acesteia cu O.D.G. rezultă și din faptul

că aceștia au același domiciliu.

În consecință, în

prezenta cauză tocmai anularea actului subsecvent conduce la protejarea

siguranței circuitului civil, iar soluția pronunțată de instanța de fond

reflectă aplicarea principiului de drept potrivit căruia anularea actului

principal atrage și anularea actelor subsecvente.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC G.S.T. SRL Buftea întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului modificarea

deciziei recurate și a sentinței și pe fond respingerea cererii principale ca

neîntemeiată.

Înalta Curte, conform

art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997,

modificată și completată și la dispozițiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ.,

a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut:

Conform art. 1 din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile

introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru

prevăzute de acest act normativ, taxe care se plătesc anticipat, sau în mod

excepțional până la termenul stabilit de instanță.

Având în vedere

criticile formulate în recurs, raportat la soluția instanței, Înalta Curte

în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G.nr. 32/1995

a stabilit în sarcina recurentei, obligația de a achita taxa judiciară de

timbru în sumă de 19,5 lei (filele 29 dosar recurs).

Constatând că recursul

nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de

timbrare potrivit mențiunii din citație pentru termenul din 21 mai 2010,

când procedura a fost legal îndeplinită, Înalta Curte, urmează să dea eficiență

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art.

35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din

O.G. nr. 32/1995 și să dispună anularea recursului reclamantei, ca insuficient

timbrat.

Văzând și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurenta pârâtă va fi obligată la plata

cheltuielilor conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de pârâta SC G.S.T. SRL Buftea împotriva Deciziei comerciale nr. 396

din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

insuficient timbrat.

Obligă recurenta

pârâtă la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă D. (O.) S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2010.