ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 901/2010

În mod greșit a reținut prima instanță autoritatea de lucru judecat iar instanța de apel nu a trimis cauza spre rejudecare pentru analiza valabilității procurii dată de B.G., pârâtului O.R., acesta fiind lipsit de exercițiul unei căi de atac.

În mod greșit a fost respinsă cererea reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității contractului de cesiune de părți sociale nr. 17 din 21 ianuarie 2002, prețul fiind neserios și neachitat.

Pe cale de excepție recurenții au solicitat să se constate nulitatea absolută a încheierii de rectificare nr. 334 din 1 martie 2006 la contractul de cesiune, pe care avocatul R.C. a întocmit-o în condițiile în care prețul era trecut în cifre și în litere, fără semnătura cedentului aceasta echivalând cu lipsa consimțământului cedentului B.G.

Motivul de nulitate a fost în continuare argumentat pe faptul că intimatul B.G. nu și-a primit suma de bani împrumutată reclamantului A.C.N. ci doar a semnat contractul de cesiune ca fiind un act prin care acesta din urmă se obliga să plătească. Au considerat recurenții că în cauză se impune efectuarea unei expertize pentru a se stabili cu certitudine contravaloarea părților sociale.

Greșit s-a reținut de către instanța de apel faptul că procura are valabilitate numai pentru votul din adunarea generală întrucât lipsa mențiunii privind vânzarea părților sociale din cuprinsul procurii este suplinită prin mențiunea că procura rămâne în vigoare și produce efecte până la luarea hotărârilor, inclusiv cu privire la cedarea părților sociale de către B.G. Recurenții au apreciat că procura autentificată sub nr. 3088 din 8 decembrie 2003 este una specială care cuprinde atât natura operațiunii cât și obiectul ei, astfel că produce efecte juridice și în privința încheierii contractelor de cesiune.

În mod greșit a stabilit instanța de apel că s-au încheiat contractele de cesiune cu rea-credință deoarece au avut cunoștință de transmiterea acelorași părți sociale către intimatul reclamant A.C.N. bazându-se pe afirmația că au fost convocați la A.G.A. și că nu s-au prezentat. Au susținut în continuare că nu au avut cunoștință despre adunarea generală și că au luat cunoștință de convocarea din 13 octombrie 2003 numai prin acest litigiu. Atâta timp cât nu au fost convocați legal, hotărârea adunării generale din 4 noiembrie 2003, în opinia recurenților, este nulă absolut.

Neseriozitatea prețului rezultă din contractul de cesiune nr. 17 din 21 ianuarie 2002 prin stabilirea unei valori de șase ori mai mică, această valoare fiind stabilită la momentul încheierii contractului, probă care se coroborează cu faptul că B.G. a declarat că nu a primit niciun ban la semnarea contractului, scopul pentru care a fost încheiat contractul fiind recuperarea unei sume de bani de la reclamantul A.C.N. Pe de altă parte, au arătat recurenții cedentul nici nu știa ce semnează pentru că nu știa să scrie în limba română. În această situație, recurenții au invocat eroarea asupra operațiunii juridice. Pentru toate aceste motive recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârilor anterior pronunțate. Intimatul reclamant prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că mandatul pentru încheierea contractelor de cesiune nu era special, că instanța de fond nu și-a întemeiat soluția pe autoritatea lucrului judecat și că încheierea de rectificare a contractului de cesiune încheiat între B.G. și A.C.N. s-a dat în baza Legii nr. 51/1995 și nu presupune semnătura părților, rectificarea fiind atestată de avocat. În privința conținutului rectificării a precizat că scrierea cu virgulă în loc de punct este specifică scrierii din țările Europei de vest care folosesc punctul numai pentru a despărți zecimalele de întreg și nu virgula așa cum se procedează în România. Recursul este nefondat. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. 1. Prin prisma acestui motiv s-a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1201 C. proc. civ., ceea ce a determinat în opinia recurenților necercetarea fondului. Analiza acestui motiv presupune o precizare importantă pentru soluționarea recursului: Acest litigiu a fost declanșat după ce prin sentința nr. 4745 din 8 aprilie 2004, Tribunalul București, la solicitarea reclamantului A.C.N. a anulat A.G.A. ținută la SC A.G.I. SRL la data de 8 decembrie 2003. Prin hotărârea menționată s-a reținut nerespectarea dispozițiilor actului constitutiv referitoare la convocare cât și faptul că procura dată de B.G. asociatului O.R. nu era valabilă, data valabilității fiind 1 decembrie 2003 în timp ce hotărârea A.G.A. a cărei nulitate s-a solicitat a fost adoptată la data de 8 decembrie 2003. Este neîndoielnică legătura dintre cauza soluționată irevocabil, la data de 8 aprilie 2004, și cauza din acest litigiu sub aspectul raporturilor juridice care s-au stabilit urmare măsurilor luate în A.G.A. care a fost anulată. Această legătură se deduce din efectele pe care le produce acea hotărâre asupra judecății din acest dosar. Revenind la criticile din recurs: Recurenții au criticat greșita abordare a excepției autorității lucrului judecat invocând faptul că nu au fost parte în procesul care s-a dezbătut între societatea A.G.I. SRL și reclamantul A.C.N. În alți termeni s-a pus în discuție în acest dosar relativitatea lucrului judecat prin faptul că recurenții sunt terți în legătură cu acele dezbateri. Este adevărat că din punct de vedere strict juridic instanțele anterioare au vizat autoritatea de lucru judecat ca efect al puterii lucrului judecat (care este exclusivitatea sa) fără să observe deosebirea dintre autoritatea de lucru judecat și celelalte efecte ale puterii lucrului judecat. În concret, existența unei hotărâri judecătorești și puterea de lucru judecat, poate fi invocată în cadrul altui proces dacă se evocă obligativitatea sa fără ca cel de-al doilea proces să se poarte între aceleași părți. În speță, deși nu a existat o exprimare riguros exactă, în considerentele sentinței fondului s-au evocat efectele hotărârii pronunțată în procesul care s-a purtat în contradictoriu cu una din părțile în litigiu, irevocabil tranșat, iar nu autoritatea de lucru judecat ca parte a puterii lucrului judecat. Cu aceste precizări se observă că în primă instanță s-a dat eficiență unei chestiuni tranșată în procesul anterior cu privire la faptul că procura care a fost dată recurentului O.R. pentru datele de 24 noiembrie 2003 și 1 decembrie 2003 nu mai putea fi opusă pentru un vot valabil nici în A.G.A. a cărei hotărâre a fost anulată și nici asupra actelor juridice care au fost urmarea acelui vot. Că este așa, rezultă din analiza făcută în continuare de instanța de fond prin care agreând legătura dintre problema litigioasă din acest dosar și constatarea făcută în procesul anterior prin care această chestiune a fost tranșată, a reținut că nevalabilitatea procurii acordată de B.G. atrage lipsa consimțământului cedentului la încheierea contractelor de cesiune nr. 4140 și 4141/2003 precum și a actului adițional nr. 4142/2003. Din această perspectivă este evidentă legătura dintre procură, votul exprimat în A.G.A. și nulitatea hotărârii prin care s-a decis cesionarea părților sociale către recurenți. În acest context recurenții nu se pot prevala de faptul că s-a analizat greșit autoritatea lucrului judecat invocând principiul relativității lucrului judecat, întrucât în cauză s-au examinat efectele hotărârii anterioare și nu autoritatea de lucru judecat de care se bucură acea hotărâre. Instanța de apel, în privința primei critici care a vizat autoritatea de lucru judecat a remarcat aspectul formal al motivării din fond oprindu-se tot formal asupra faptului că nu sunt întrunite condițiile art. 1201 C. civ., pentru a se reține această excepție. Această concluzie a fost urmarea neobservării distincțiilor care trebuiau făcute în cazul în care excepția de fond a fost utilizată ca mijloc de apărare în strânsă legătură cu raportul juridic litigios. În continuare, fiind instanță devolutivă Curtea de Apel a procedat în mod corect la dezvoltarea aspectelor legate de valabilitatea procurii autentificată sub nr. 3088 din 8 decembrie 2003, această examinare fiind făcută cu scopul de a răspunde la motivul de apel, așa încât, critica potrivit căreia examinarea aspectelor de fond legate de valabilitatea procurii s-ar fi făcut pentru prima dată în apel este nefondată. Se va reține ca fiind lipsită de orice fundament afirmația că recurenții ar fi lipsiți de un grad de jurisdicție prin dezlegarea chestiunilor de fond de către Curtea de Apel, câtă vreme prima instanță a cercetat fondul și nu s-a pronunțat pe excepție acest lucru fiind evident în dispozitivul sentinței tribunalului. 2. Dispozițiile art. 1536 alin. (2) C. civ., au fost invocate de recurenți ca fiind încălcate pentru a demonstra că în calitate de mandatari au fost împuterniciți să-l reprezinte pe mandant și să voteze în A.G.A. cu privire la cedarea părților sociale. În opinia recurenților mențiunea în sensul că procura „rămâne deplin în vigoare și va produce efecte până la luarea hotărârilor” este o dovadă că puteau fi încheiate contractele de cesiune, în baza votului și a procurii pe care au deținut-o în acest scop. Critica este nefondată. Mai întâi recurenții nu au ținut seama de faptul că procura a fost dată pentru exercitarea dreptului de vot într-o A.G.A. a cărei hotărâre a fost anulată așa încât este lipsită de suport rațional susținerea că după acest moment al exprimării votului, mandatarul era în drept să încheie alte acte numai pe considerentul că i se acordase dreptul de vot pentru cedarea părților sociale. În al doilea rând trebuie observat că s-a acordat putere discreționară de vot numai asupra punctelor de pe ordinea de zi, și numai pentru a semna în numele și în interesul mandantului, „procesul verbal al ședinței Adunării Generale a asociaților din 24 noiembrie 2003 și 1 decembrie 2003, după caz”. Așadar, puterile conferite mandatarului, pe de o parte au fost limitate în timp iar, pe de altă parte, au fost limitate sub aspectul obiectului. Această concluzie s-ar impune și în cazul în care s-ar analiza procura sub aspectul dispozițiilor care reglementează mandatul comercial dar pentru că acestea nu au fost invocate nu este necesar să se dezvolte alte argumente. În consecință, rezumând argumentele de mai sus se va reține ca fiind de esență faptul că procura pentru exprimarea votului în adunarea generală a fost considerată că nu produce efecte printr-o hotărâre anterioară așa cum s-a arătat argumentat mai sus, așa încât orice discuție în legătură cu posibilitatea ca aceasta să producă efecte juridice după limita de timp stabilită în conținutul său conform obiectului prestabilit este lipsită de orice suport juridic. Criticile văzând respingerea cererii reconvenționale sunt nefondate. S-a invocat de către recurenți nulitatea primului contract de cesiune încheiat personal de B.G. cu reclamantul A.C.N., sub cuvânt că prețul este neserios sau că acesta a fost corectat printr-o încheiere de rectificare pe care a întocmit-o avocatul care a atestat acest act, fără ca semnatarii contractului la rândul lor să semneze încheierea. Criticile sunt nefondate sub două aspecte: Titularul dreptului care ar fi putut să pună în discuție prețul și seriozitatea acestuia este B.G. care este parte în proces și nu a făcut niciun demers pentru anularea contractului de cesiune nr. 017/2002 încheiat cu A.C.N. Prin urmare respectând principiul relativității raporturilor juridice aceste motive care nu s-au confirmat prin probele dosarului ca intrând sub incidența nulității absolute nu vor fi reținute. În al doilea rând, în condițiile în care s-a stabilit irevocabil că votul exprimat în adunarea generală, nu este valabil iar hotărârea prin care s-a stabilit pe ordinea de zi cesionarea părților sociale aparținând lui B.G. către recurenți a fost constatată nulă, este lipsită de orice consecință juridică stăruința recurenților de a demonstra că procura (mandatul) pentru încheierea contractului de cesiune își produce efectele în mod independent de termenul la care a expirat și de obiectul său. Stăruința și în această cale de atac asupra acestor chestiuni care nu au corespondent în protecția unui drept nu demonstrează un exercițiu al drepturilor procesuale cu respectarea condițiilor art. 723 C. proc. civ. Cu aceleași argumente se va respinge și excepția nulității încheierii de rectificare a contractului nr. 017/2002 observând în plus că partea interesată sau oricare dintre semnatarii contractului nu au avut nici-o obiecție în legătură cu îndreptarea erorii materiale. 4. Critica recurenților referitoare la faptul că nu au cunoscut despre convocarea adunării generale prin care s-a confirmat cedarea părților sociale de către B.G. către recurentul A.C.N. vizează o hotărâre a adunării generale care nu a fost contestată în condițiile legii societăților comerciale și în nici un caz nu poate constitui temei al susținerilor privind nulitatea absolută a contractului menționat mai sus, susținerile depășind obiectul investirii prin cererea reconvențională. În fine, neînregistrarea contractului nr. 017/2002 în registrul comerțului nu-l lipsește de efecte juridice în privința părților semnatare știut fiind că o astfel de mențiune privește opozabilitatea față de terți. 5. Aprecierea că sunt necesare probe pentru stabilirea prețului real al părților sociale, care vizează contractul dintre reclamant și B.G., constituie un nou argument în sprijinul susținerii privind neplata și neseriozitatea prețului, critici care au fost analizate anterior și care în orice caz nu ar putea fi făcute de persoane străine raportului juridic concret care îi vizează numai pe semnatarii contractului. De altfel, susținerea aceasta nu are corespondent în drept pentru a fi analizată ca motiv de nelegalitate așa încât va fi respinsă. În consecință, față de cele ce preced recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi respins. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții vor fi obligația la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.