ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 901/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 901/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamantul A.C.N. i-a chemat în judecată pe

pârâții SC A.G.I. SRL, O.R., L.F. și B.G. și a solicitat instanței să constate

nulitatea absolută a contractelor de cesiune nr. 4140 și 4141 din 8 decembrie

2003 și a actului adițional nr. 4142 din 8 decembrie 2003.

A motivat reclamantul că a încheiat, la data

de 21 ianuarie 2002, contractul de cesiune de părți sociale cu B.G. și că, la

data de 8 decembrie 2003, a constatat la O.R.C. că a fost modificat actul

constitutiv prin actul adițional nr. 4142 din 8 decembrie 2003 urmare încheierii

contractelor de cesiune nr. 4140 și 4141 din 8 decembrie 2003 prin care cele 11

părți sociale ale pârâtului B.G. au fost înstrăinate pârâtelor L.F. și O.R.

Urmare acestei constatări reclamantul a solicitat nulitatea celor două

contracte de cesiune pentru cauză falsă și ilicită întrucât la data cesionării părților

sociale către cei doi asociați părțile sociale îi aparțineau.

În cauză, pe cale reconvențională pârâții O.R.

și L.F. au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune

nr. 17/2002 încheiat de B.G. cu reclamantul A.C.N. datorită imoralității cauzei

și nesincerității prețului.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința nr. 2490 din 28 martie 2007, a admis acțiunea

principală și a constatat nulitatea absolută a contractelor de cesiune nr. 4140

și 4141 încheiate la data de 8 decembrie 2003. Prin aceeași sentință cererea reconvențională

formulată de cei doi pârâți O.R. și L.F. a fost respinsă.

Tribunalul a reținut în considerentele sentinței

că A.G.A. prin care s-a hotărât cesionarea părților sociale către O.R. fost

anulată prin sentința comercială nr. 4745 din 8 aprilie 2004 pronunțată de

Tribunalul București prin care s-a statuat că procura dată de către pârâtul B.G.

pârâtului O.R., în baza căreia s-a votat în A.G.A. din 8 decembrie 2003 și s-au

semnat contractele de cesiune nr. 4140 și 4141/2003, nu era valabilă fiind dată

pentru datele de 24 noiembrie și 1 decembrie 2003. Potrivit tribunalului cele

statuate prin sentința nr. 4745/2004 se bucură de autoritate de lucru judecat.

Având în vedere lipsa consimțământului la încheierea contractelor de cesiune și

a actului adițional, acțiunea a fost admisă și s-a constatat nulitatea absolută

a convențiilor mai sus menționate. Cererea reconvențională a fost respinsă cu

motivarea că sarcina probei revenea potrivit art. 1169 C. civ., pârâților care

au formulat cererea reconvențională. În consecință a fost înlăturată susținerea

potrivit căreia contractul de cesiune s-ar fi încheiat pentru recuperarea unei

datorii pe motivul că aceasta nu se coroborează cu alte probe. S-a apreciat în

continuare că prețul nu este derizoriu și că nu s-a dovedit că ambele părți au

urmărit la momentul încheierii contractului o cauză imorală.

Sentința nr. 4290 din 28 martie 2007

pronunțată de Tribunalul București a fost confirmată de Curtea de Apel

București care prin decizia nr. 435 din 6 octombrie 2008 a respins, ca nefondat, apelul declarat de O.R. și L.F.

Apelanții au criticat soluția atât în ce

privește admiterea cererii principale cât și în ce privește respingerea cererii

reconvenționale.

Curtea, analizând criticile aduse sentinței, a

reținut că procura dată lui B.G. este una specială cu valabilitate limitată

numai pentru exprimarea votului în adunările generale ale asociaților și numai

cu privire la ordinea de zi și nu cu privire la încheierea contractelor de

cesiune a părților sociale.

A reținut instanța că B.G. nu a confirmat un

eventual mandat dat recurenților pârâți pentru încheierea celor două contracte

de cesiune ci a răspuns la interogatoriu că nu își mai amintește să fi dat un

astfel de mandat. A fost înlăturată de Curtea de Apel și susținerea apelanților

potrivit căreia nu au avut cunoștință de primul act de cesiune încheiat de B.G.

și de intimatul reclamant întrucât prin A.G.A. din 4 noiembrie 2003 la care au

fost convocați s-a constatat cesiunea de părți sociale realizată prin

contractul încheiat cu reclamantul A.C.N. Cu aceste argumente s-a respins și

susținerea potrivit căreia apelanții au fost cesionari de bună-credință.

Ultima critică a fost înlăturată reținându-se

că prețul de 24.885 dolari S.U.A. este serios iar față de mențiunea că prețul

s-a plătit integral la data încheierii contractului de cesiune s-a apreciat că

mențiunea are valoarea unui înscris sub semnătură privată cu forță probantă

până la proba contrară, probă care în cauză, nu a fost făcută.

Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de

Apel București au declarat recurs pârâții O.R. și L.F. prin care au invocat

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 în susținerea căruia au

arătat:

autoritatea de lucru judecat iar instanța de apel nu a trimis cauza spre

rejudecare pentru analiza valabilității procurii dată de B.G., pârâtului O.R., acesta

fiind lipsit de exercițiul unei căi de atac.

reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității contractului de

cesiune de părți sociale nr. 17 din 21 ianuarie 2002, prețul fiind neserios și

neachitat.

să se constate nulitatea absolută a încheierii de rectificare nr. 334 din 1

martie 2006 la contractul de cesiune, pe care avocatul R.C. a întocmit-o în

condițiile în care prețul era trecut în cifre și în litere, fără semnătura

cedentului aceasta echivalând cu lipsa consimțământului cedentului B.G.

argumentat pe faptul că intimatul B.G. nu și-a primit suma de bani împrumutată

reclamantului A.C.N. ci doar a semnat contractul de cesiune ca fiind un act prin

care acesta din urmă se obliga să plătească.

Au considerat recurenții că în cauză se

impune efectuarea unei expertize pentru a se stabili cu certitudine

contravaloarea părților sociale.

faptul că procura are valabilitate numai pentru votul din adunarea generală

întrucât lipsa mențiunii privind vânzarea părților sociale din cuprinsul procurii

este suplinită prin mențiunea că procura rămâne în vigoare și produce efecte

până la luarea hotărârilor, inclusiv cu privire la cedarea părților sociale de

către B.G. Recurenții au apreciat că procura autentificată sub nr. 3088 din 8

decembrie 2003 este una specială care cuprinde atât natura operațiunii cât și

obiectul ei, astfel că produce efecte juridice și în privința încheierii

contractelor de cesiune.

că s-au încheiat contractele de cesiune cu rea-credință deoarece au avut

cunoștință de transmiterea acelorași părți sociale către intimatul reclamant A.C.N.

bazându-se pe afirmația că au fost convocați la A.G.A. și că nu s-au prezentat.

Au susținut în continuare că nu au avut cunoștință despre adunarea generală și

că au luat cunoștință de convocarea din 13 octombrie 2003 numai prin acest litigiu.

Atâta timp cât nu au fost convocați legal, hotărârea adunării generale din 4

noiembrie 2003, în opinia recurenților, este nulă absolut.

de cesiune nr. 17 din 21 ianuarie 2002 prin stabilirea unei valori de șase ori

mai mică, această valoare fiind stabilită la momentul încheierii contractului,

probă care se coroborează cu faptul că B.G. a declarat că nu a primit niciun

ban la semnarea contractului, scopul pentru care a fost încheiat contractul

fiind recuperarea unei sume de bani de la reclamantul A.C.N. Pe de altă parte,

au arătat recurenții cedentul nici nu știa ce semnează pentru că nu știa să

scrie în limba română. În această situație, recurenții au invocat eroarea

asupra operațiunii juridice.

Pentru toate aceste motive recurenții au

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare, instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârilor

anterior pronunțate.

Intimatul reclamant prin întâmpinare a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că mandatul pentru încheierea

contractelor de cesiune nu era special, că instanța de fond nu și-a întemeiat soluția

pe autoritatea lucrului judecat și că încheierea de rectificare a contractului

de cesiune încheiat între B.G. și A.C.N. s-a dat în baza Legii nr. 51/1995 și

nu presupune semnătura părților, rectificarea fiind atestată de avocat. În

privința conținutului rectificării a precizat că scrierea cu virgulă în loc de punct

este specifică scrierii din țările Europei de vest care folosesc punctul numai pentru

a despărți zecimalele de întreg și nu virgula așa cum se procedează în România.

Recursul este nefondat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin.

(9) C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei

legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

greșită a dispozițiilor art. 1201 C. proc. civ., ceea ce a determinat în  opinia

recurenților necercetarea fondului.

Analiza acestui motiv presupune o precizare

importantă pentru soluționarea recursului:

Acest litigiu a fost declanșat după ce prin

sentința nr. 4745 din 8 aprilie 2004, Tribunalul București, la solicitarea

reclamantului A.C.N. a anulat A.G.A. ținută la SC A.G.I. SRL la data de 8

decembrie 2003. Prin hotărârea menționată s-a reținut nerespectarea

dispozițiilor actului constitutiv referitoare la convocare cât și faptul că

procura dată de B.G. asociatului O.R. nu era valabilă, data valabilității fiind

1 decembrie 2003 în timp ce hotărârea A.G.A. a cărei nulitate s-a solicitat a

fost adoptată la data de 8 decembrie 2003.

Este neîndoielnică legătura dintre cauza

soluționată irevocabil, la data de 8 aprilie 2004, și cauza din acest litigiu

sub aspectul raporturilor juridice care s-au stabilit urmare măsurilor luate în

A.G.A. care a fost anulată. Această legătură se deduce din efectele pe care le

produce acea hotărâre asupra judecății din acest dosar.

Revenind la criticile din recurs:

Recurenții au criticat greșita abordare a

excepției autorității lucrului judecat invocând faptul că nu au fost parte în procesul

care s-a dezbătut între societatea A.G.I. SRL și reclamantul A.C.N. În alți

termeni s-a pus în discuție în acest dosar relativitatea lucrului judecat prin

faptul că recurenții sunt terți în legătură cu acele dezbateri.

Este adevărat că din punct de vedere strict juridic

instanțele anterioare au vizat autoritatea de lucru judecat ca efect al puterii

lucrului judecat (care este exclusivitatea sa) fără să observe deosebirea

dintre autoritatea de lucru judecat și celelalte efecte ale puterii lucrului

judecat. În concret, existența unei hotărâri judecătorești și puterea de lucru

judecat, poate fi invocată în cadrul altui proces dacă se evocă obligativitatea

sa fără ca cel de-al doilea proces să se poarte între aceleași părți.

În speță, deși nu a existat o exprimare riguros

exactă, în considerentele sentinței fondului s-au evocat efectele hotărârii

pronunțată în procesul care s-a purtat în contradictoriu cu una din părțile în

litigiu, irevocabil tranșat, iar nu autoritatea de lucru judecat ca parte a

puterii lucrului judecat.

Cu aceste precizări se observă că în primă

instanță s-a dat eficiență unei chestiuni tranșată în procesul anterior cu

privire la faptul că procura care a fost dată recurentului O.R. pentru datele

de 24 noiembrie 2003 și 1 decembrie 2003 nu mai putea fi opusă pentru un vot

valabil nici în A.G.A. a cărei hotărâre a fost anulată și nici asupra actelor

juridice care au fost urmarea acelui vot. Că este așa, rezultă din analiza

făcută în continuare de instanța de fond prin care agreând legătura dintre

problema litigioasă din acest dosar și constatarea făcută în procesul anterior

prin care această chestiune a fost tranșată, a reținut că nevalabilitatea

procurii acordată de B.G. atrage lipsa consimțământului cedentului la

încheierea contractelor de cesiune nr. 4140 și 4141/2003 precum și a actului

adițional nr. 4142/2003. Din această perspectivă este evidentă legătura dintre procură,

votul exprimat în A.G.A. și nulitatea hotărârii prin care s-a decis cesionarea părților

sociale către recurenți. În acest context recurenții nu se pot prevala de

faptul că s-a analizat greșit autoritatea lucrului judecat invocând principiul

relativității lucrului judecat, întrucât  în cauză s-au examinat efectele

hotărârii anterioare și nu autoritatea de lucru judecat de care se bucură acea

hotărâre.

Instanța de apel, în privința primei critici

care a vizat autoritatea de lucru judecat a remarcat aspectul formal al

motivării din fond oprindu-se tot formal asupra faptului că nu sunt întrunite

condițiile art. 1201 C. civ., pentru a se reține această excepție. Această concluzie

a fost urmarea neobservării distincțiilor care trebuiau făcute în cazul în care

excepția de fond a fost utilizată ca mijloc de apărare în strânsă legătură cu

raportul juridic litigios. În continuare, fiind instanță devolutivă Curtea de

Apel a procedat în mod corect la dezvoltarea aspectelor legate de valabilitatea

procurii autentificată sub nr. 3088 din 8 decembrie 2003, această examinare fiind

făcută cu scopul de a răspunde la motivul de apel, așa încât, critica potrivit

căreia examinarea aspectelor de fond legate de valabilitatea procurii s-ar fi

făcut pentru prima dată în apel este nefondată. Se va reține ca fiind lipsită

de orice fundament afirmația că recurenții ar fi lipsiți de un grad de jurisdicție

prin dezlegarea chestiunilor de fond de către Curtea de Apel, câtă vreme prima

instanță a cercetat fondul și nu s-a pronunțat pe excepție acest lucru fiind

evident în dispozitivul sentinței tribunalului.

au fost invocate de recurenți ca fiind încălcate pentru a demonstra că în

calitate de mandatari au fost împuterniciți să-l reprezinte pe mandant și să

voteze în A.G.A. cu privire la cedarea părților sociale. În opinia recurenților

mențiunea în sensul că procura „rămâne deplin în vigoare și va produce efecte

până la luarea hotărârilor” este o dovadă că puteau fi încheiate contractele de

cesiune, în baza votului și a procurii pe care au deținut-o în acest scop.

Critica este nefondată. Mai întâi recurenții

nu au ținut seama de faptul că procura a fost dată pentru exercitarea dreptului

de vot într-o A.G.A. a cărei hotărâre a fost anulată așa încât este lipsită de

suport rațional susținerea că după acest moment al exprimării votului, mandatarul

era în drept să încheie alte acte numai pe considerentul că i se acordase

dreptul de vot pentru cedarea părților sociale. În al doilea rând trebuie observat

că s-a acordat putere discreționară de vot numai asupra punctelor de pe ordinea

de zi, și numai pentru a semna în numele și în interesul mandantului, „procesul

verbal al ședinței Adunării Generale a asociaților din 24 noiembrie 2003 și 1

decembrie 2003, după caz”. Așadar, puterile conferite mandatarului, pe de o

parte au fost limitate în timp iar, pe de altă parte, au fost limitate sub

aspectul obiectului. Această concluzie s-ar impune și în cazul în care s-ar

analiza procura sub aspectul dispozițiilor care reglementează mandatul

comercial dar pentru că acestea nu au fost invocate nu este necesar să se

dezvolte alte argumente.

În consecință, rezumând argumentele de mai

sus se va reține ca fiind de esență faptul că procura pentru exprimarea votului

în adunarea generală a fost considerată că nu produce efecte printr-o hotărâre

anterioară așa cum s-a arătat argumentat mai sus, așa încât orice discuție în

legătură cu posibilitatea ca aceasta să producă efecte juridice după limita de

timp stabilită în conținutul său conform obiectului prestabilit este lipsită de

orice suport juridic.

Criticile văzând respingerea cererii

reconvenționale sunt nefondate.

S-a invocat de către recurenți nulitatea primului

contract de cesiune încheiat personal de B.G. cu reclamantul A.C.N., sub cuvânt

că prețul este neserios sau că acesta a fost corectat printr-o încheiere de

rectificare pe care a întocmit-o avocatul care a atestat acest act, fără ca

semnatarii contractului la rândul lor să semneze încheierea. Criticile sunt

nefondate sub două aspecte:

Titularul dreptului care ar fi putut să pună

în discuție prețul și seriozitatea acestuia este B.G. care este parte în proces

și nu a făcut niciun demers pentru anularea contractului de cesiune nr. 017/2002

încheiat cu A.C.N. Prin urmare respectând principiul relativității raporturilor

juridice aceste motive care nu s-au confirmat prin probele dosarului ca intrând

sub incidența nulității absolute nu vor fi reținute.

În al doilea rând, în condițiile în care s-a

stabilit irevocabil că votul exprimat în adunarea generală, nu este valabil iar

hotărârea prin care s-a stabilit pe ordinea de zi cesionarea părților sociale

aparținând lui B.G. către recurenți a fost constatată nulă, este lipsită de orice

consecință juridică stăruința recurenților de a demonstra că procura (mandatul)

pentru încheierea contractului de cesiune își produce efectele în mod

independent de termenul la care a expirat și de obiectul său.

Stăruința și în această cale de atac asupra

acestor chestiuni care nu au corespondent în protecția unui drept nu

demonstrează un exercițiu al drepturilor procesuale cu respectarea condițiilor

art. 723 C. proc. civ. Cu aceleași argumente se va respinge și excepția nulității

încheierii de rectificare a contractului nr. 017/2002 observând în plus că

partea interesată sau oricare dintre semnatarii contractului nu au avut nici-o

obiecție în legătură cu îndreptarea erorii materiale.

că nu au cunoscut despre convocarea adunării generale prin care s-a confirmat

cedarea părților sociale de către B.G. către recurentul A.C.N. vizează o

hotărâre a adunării generale care nu a fost contestată în condițiile legii

societăților comerciale și în nici un caz nu poate constitui temei al

susținerilor privind nulitatea absolută a contractului menționat mai sus, susținerile

depășind obiectul investirii prin cererea reconvențională.

În fine, neînregistrarea contractului nr. 017/2002

în registrul comerțului nu-l lipsește de efecte juridice în privința părților

semnatare știut fiind că o astfel de mențiune privește opozabilitatea față de

terți.

stabilirea prețului real al părților sociale, care vizează contractul dintre reclamant

și B.G., constituie un nou argument în sprijinul susținerii privind neplata și

neseriozitatea prețului, critici care au fost analizate anterior și care în

orice caz nu ar putea fi făcute de persoane străine raportului juridic concret

care îi vizează numai pe semnatarii contractului. De altfel, susținerea aceasta

nu are corespondent în drept pentru a fi analizată ca motiv de nelegalitate așa

încât va fi respinsă.

În consecință, față de cele ce preced

recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

recurenții vor fi obligația la plata cheltuielilor de judecată conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâții O.R. și L.F. împotriva deciziei comerciale nr. 435 din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurenții O.R. și L.F. la plata sumei

de 3.570 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului A.C.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

martie 2010.