ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 103/2012

Asupra recursurilor penale de față:

Prin sentința penală nr. nr. 270 din 2 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, inculpatul C.G.C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate de 1 an închisoare pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. privitoare la revocarea suspendării.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului.

În temeiul art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea civilă C.S.

în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În considerentele acestei hotărâri s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 29 iunie 2010 cu nr. 1711/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C.G.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.

Totodată, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii irrfr. prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. față de numitul S.E. și neînceperea urmăririi penale față de notarul public C.G.C. sub aspectul infr. prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) C. pen. și față de numitul S.E. sub aspectul infr. prev. de art. 215 alin. (1), (3).

În fapt, s-a reținut că, la data de 21 februarie 2005, partea vătămată C.S. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova cu o plângere penală în care arăta că, prin încheierea notarială nr. 1446/23 iulie 2004, notarul public C.G.C. a acceptat cu știință autentificarea contractului de cesiune prin care S.E., în calitate de mandatar al părții vătămate, conform procurii autentificate din 10 iunie 2004 la B.N.P., S.C. din Craiova, a cesionat părțile sociale pe care le deținea la SC A.O.I.E. SRL expres prevăzut în contractul de mandat, creându-i-se astfel un prejudiciu de 200.000 lei.

Plângerea a fost înregistrată, în mod succesiv, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova (21 februarie 2005), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova (23 martie 2005) și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, unde a fost constituit Dosarul penal nr. 499/P/2005.

În urma modificărilor competenței după calitatea persoanei, prin Ordonanța nr. 499/P/2005 din 07 septembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cauza a fost declinată la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București.

Odată cu următoarea modificare a competenței după calitatea persoanei, prin Ordonanța nr. 7423/P/2006 din 10 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, cauza a fost din nou declinată în favoarea Parchetului pe lângă Curtea de Apel București, unde a fost constituit Dosarul penal cu nr. 1711/P/2007.

La data de 30 iulie 2009, s-a întocmit rechizitoriul nr. 1711/P/2007 prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților C.G.C. și S.E.

Prin ordonanța din 14 august 2009 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus mfirmarea rechizitoriului nr. 1711/P/2007 din 30 iulie 2009, în vederea completării probatoriului.

S-a reținut ca situație de fapt că, la data de 23 iulie 2004, în calitate de notar public în cadrul B.N.P., Asociați „S.C. și C.G.C.”, C.G.C. și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin autentificarea din 23 iulie 2004 a contractului de cesiune părți sociale intervenit între S.E. (în calitate de mandatar al părții vătămate C.S., conform procurii autentificate din 10 iunie 2004 la B.N.P. S.C.) și numitul A.I., cu încălcarea prevederilor imperative ale mandatului.

Astfel, prin procura din 10 iunie 2004, partea vătămată C.S. îl împuternicise pe S.E. să cesioneze un număr de 8.250 părți sociale pe care le deținea la SC B.C.I.E. SRL, cui va crede de cuviință și la prețul de 3.000.000.000 lei încălcând flagrant dispoziția expresă referitoare la prețul cesionarii și implicit voința și interesele mandantului, notarul public C.G.C. a acceptat autentificarea contractului de cesiune părți sociale, prin care mandatarul S.E. cesiona martorului A.I. cele 8.250 de părți sociale la un preț mult mai mic decât cel menționat expres în mandat, respectiv pentru suma de 860.200.000 lei.

Încălcând cu știință dispozițiile exprese ale mandatului, notarul public C.G.C. a încălcat implicit dispozițiile legale privind organizarea și exercitarea profesiei de notar public, respectiv art. 43 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, prin care se prevede că înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinței părților și în condițiile prevăzute de lege. Or, notarul public C.G.C. a încălcat flagrant voința părții vătămate C.S., astfel cum aceasta era exprimată prin procura din 10 iunie 2004, precum și condițiile legale referitoare la contractul de mandat cuprinse în C. civ. român, respectiv art. 1537 C. civ., conform căruia mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului său.

S-a mai reținut că prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor sale de serviciu, notarul public C.G.C. a cauzat vătămarea intereselor legale ale părții vătămate C.S., prin aceea că, prin autentificarea din 23 iulie 2004 a contractului de cesiune, s-au încălcat dispozițiile exprese ale mandatului dat lui S.E., astfel partea vătămată fiind lipsită de posibilitatea de a obține prețul stabilit, de 300.000 lei.

Din plângerea și actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat faptul că, în anul 2003, partea vătămată C.S. avea calitatea de acționar majoritar la SC B.C.I.E. SRL, cu sediul în satul Lintești, comuna Cotmeana, jud. Argeș, deținând 8.250 părți sociale, care reprezentau 55% din capitalul social.

În ședința A.G.A. din 20 mai 2003 s-a hotărât vânzarea societății, consemnându-se astfel angajamentul fiecărui acționar de a vinde părțile sociale.Nu a fost avut în vedere un anume cumpărător căruia să-i fie cedate părțile sociale de fiecare asociat.

Prin procura specială autentificată prin încheierea din 10 iunie 2004 a B.N.P.,„S.C.”, din Craiova, partea vătămată C.S., în calitate de mandant, l-a împuternicit pe S.E., în calitate de mandatar „(...) ca în numele meu și pentru mine să cesioneze cele 8.250 (opt mii două sute cincizeci) părți sociale cu o valoare nominală de 100.000 lei fiecare, pe care le dețin la SC B.C.I.E. SRL cui va crede de cuviință și cu prețul de 3.000.000.000 lei (trei miliarde lei).

S-a prevăzut, de asemenea, că mandatul este cu titlu gratuit, iar mandatarul se poate adresa „la orice birou notarial competent, în vederea cesionării părților sociale (...)”, „va încasa în numele meu și pentru mine contravaloarea acestor părți sociale, va semna contractul de cesionare precum și orice act adițional, putând semna valabil în numele meu și pentru mine unde nevoia o cere, pentru aducerea la mdeplinire a prezentului mandat, semnătura sa fiindu-mi opozabilă.”.

S-a precizat că, în acea perioadă, S.E., fusese angajat provizoriu ca paznic în cadrul SC B.C.I.E. SRL, astfel cum a rezultat din declarația părții vătămate C.S., dar și că și ceilalți acționari mandataseră diferite persoane cu același scop, de a le cesiona părțile sociale.

Printre acestea, alături de partea vătămată C.S., s-a numărat și numitul M.D.I., ce deținea 352 părțile sociale 2,35%) și care l-a mandatat pe numitul M.D.I.,  să se ocupe de cesionarea părților sale sociale (conform procurii din 02 aprilie 2003, certificată de Notar H.M.P., cu sediul în Wolfsburg, Germania, tradusă și legalizată din 23 iulie 2004 la B.N.P. Asociați „S.C. și C.G.C.”). De asemenea, asociatul B.F.S. l-a mandatat pe numitul M.H.H. (și el asociat la rândul său, să cesioneze cele 2.295 părți sociale ale sale, reprezentând 15.30% din capitalul social al SC B.C.I.E. SRL (conform procurii autentificate de Notar M.W., cu sediul în Retie, Belgia, la data de 10 aprilie 2003, apostilată la data de 28 aprilie 2003, de către Serviciul Public Federal al Afacerilor Externe Comerț Exterior și Cooperare Dezvoltare din Belgia). Asociatul P.M.V., prin mandatar G.Ș., a cedat cele 1.628 de părți sociale pe care le deținea, către asociatul M.H.H., potrivit contractului de cesiune autentificat din 31 august 2009 la B.N.P.A. „S.C. și C.G.C.”

Părțile sociale aflate în portofoliul părții vătămate C.S. și asociaților M.D.I., B.F.S. și P.M.V., au trezit interesul cumpărătorului A.I.

S.E., în calitate de mandatar al părții vătămate C.S., a ales ca actul de înstrăinare a părților sociale să fie autentificat de un birou notarial din municipiul București, respectiv B.N.P., Asociați „S.C. și C.G.C.” Sub aspectul competenței teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 36/1995, notarul public are competență generală, cu unele excepții care nu se referă la actul de mai sus.

În aceste împrejurări, la data de 23 iulie 2004, S.E., alături de numitul D.C.Ș. - ambii mandatari - însoțiți de numitul A.I., în calitate cumpărător, s-au prezentat la biroul notarial de mai sus unde au solicitat notarului public C.G.C. să redacteze și să autentifice contractul de cesiune.

Contrar prevederilor din mandatul pe care trebuia să îl execute, S.E. a stabilit un alt preț de cedare a părților sociale ale mandantului, respectiv 825.000.000 lei lei, în loc de 3.000.000.000 lei lei, cât se prevedea expres în mandat, fără posibilitatea ca mandatarul să-l poată negocia în vreun fel. Deși nu avea dreptul să încalce voința mandantului, așa cum era prevăzută în mandat, notarul public C.G.C. a acceptat voința mandatarului, exprimată manifest împotriva intereselor mandantului.

Prin contractul de cesiune autentificat prin încheierea din 23 iulie 2004, notarul public C.G.C., confirmând legalitatea cesiunii, a luat în considerare exclusiv voința mandatarului, ignorând total voința mandantului al cărui drept a fost brutal încălcat.

Astfel, părțile sociale aparținând părții vătămate C.S. (55% din capitalul social) au fost vândute cesionarului A.I. cu suma de 825.000.000 lei, în loc de 3.000.000.000 lei, creând astfel părții vătămate o vătămare a intereselor legale constând în lipsirea sa de posibilitatea obținerii prețului integral de 3.000.000.000 lei.

Prin același act, cesionarul A.I. a achiziționat de la mandatarul D.C.Ș. și cele 352 de părți sociale aparținând acționarului M.D.I. (2,35%), devenind astfel acționar majoritar cu 57,35% din capitalul social al SC B.C.I.E. SRL, sat. Lintești, com. Cotmeana, jud. Argeș. Ulterior, numitul A.I. a cesionat și de la asociații B.F.S. (prin mandatar M.H.H.) și P.M.V. (prin mandatar G.Ș.) părțile sociale deținute de aceștia (2295 și respectiv 1628 părți sociale, reprezentând 15.30% și respectiv 10,85% din capitalul social al firmei), potrivit contractului de cesiune autentificat din 01 septembrie 2004 la B.N.P. Asociați „S.C. și C.G.C.”, notar public S.C. și, respectiv, a contractului de cesiune autentificat din 31 august 2004 la B.N.P. Asociați „S.C. și C.G.C.”, notar public S.C. S.E. nu a adus la cunoștința părții vătămate C.S. faptul că a executat mandatul cu încălcarea voinței exprese a acestuia.

Ulterior, la data de 28 iulie 2004, S.E. a participat, în calitate de mandatar al părții vătămate C.S., la adunarea generală extraordinară a asociaților SC B.C.I.E. SRL, ocazie cu care s-a decis cooptarea în societate ca asociat a numitului A.I., ca urmare a cesionării către acesta a 10.897 părți sociale (inclusiv a celor aparținând părții vătămate C.S.), precum și numirea în funcția de administrator al societății a lui S.E.

Necunoscând că mandatul a fost executat și alarmat de faptul că mandatarul S.E. nu a mai putut fi contactat, la data de 06 septembrie 2004, partea vătămată C.S. a revocat procura specială autentificată prin încheierea din 10 iunie 2004 a B.N.P., „S.C.” din Craiova, potrivit încheierii de autentificare din 06 septembrie 2004 a B.N.P., „S.C.”

Revocarea mandatului special a fost însă fără obiect întrucât acesta își produsese deja efectele și valabilitatea încetase de drept la data încheierii și semnării contractului de cesiune, respectiv 23 iulie 2004.

Partea vătămată C.S. a aflat despre existența contractului de cesiune în luna ianuarie 2005, când s-a adresat atât organelor de urmărire penală, cât și instanței de judecată pentru constatarea nulității absolute a respectivului act ce i-a nesocotit voința.

Pe de altă parte, S.E. nu s-a descărcat de gestiune, alegând să nu înmâneze părții vătămate C.S. nici suma de bani rezultată în urma cedării părților sociale, împrejurare ce rezultă atât din plângerea și declarațiile părții vătămate, cât și din convenția civilă încheiată între partea vătămată și numitul A.I. la data de 02 februarie 2005, prin care acesta din urmă se obliga să îi achite părții vătămate suma de 100.000 euro, reprezentând contravaloarea a 55% din capitalul social al SC B.C.I.E. SRL

Drept „recompensă” pentru efortul depus, S.E. a fost numit administrator al societății pe termen de trei ani, potrivit actului adițional la actul constitutiv al SC B.C.I.E. SRL, autentificat din 01 septembrie 2004 la B.N.P. Asociați „S.C. și C.G.C.”, notar public S.C.

Notarul public C.G.C. nu a recunoscut comiterea vreunei fapte penale, arătând că a interpretat procura specială în consens cu actul autentificat, așa încât voința părții vătămate C.S. nu a fost încălcată.

Recunoscând totuși că părțile sociale au fost cedate la un alt preț decât cel stipulat de mandant, C.G.C. a precizat că părțile sociale nu puteau fi cedate decât la valoarea lor nominală, potrivit dispozițiilor art 11 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, și nicidecum la valoarea stabilită de proprietar, deoarece s-ar ajunge la majorarea capitalului social. Insă, notarul nu a putut să justifice de ce a autentificat contractul din moment ce prețul stabilit era inferior celui prevăzut în mandat și de ce, dacă aceasta a fost convingerea sa, nu a refuzat autentificarea contractului.

Având în vedere susținerile notarului public C.G.C. în sensul că părțile sociale sunt titluri nenegociabile și, implicit, că nu pot fi vândute decât la valoarea lor nominală, s-au făcut următoarele distincții:

Cesiunea părților sociale reprezintă operațiunea prin care se transferă dreptul de proprietate asupra părților sociale la o societate comercială. Practic, se vând - în întreg sau în parte - părțile sociale la o societate comercială, transmițându-se, evident, și drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de asociat. Transmiterea părților sociale către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social, potrivit art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rep. în 1998 (actualmente art. 202 alin. (2)).

Potrivit Dicționarului economic și financiar, este considerat „instrument negociabil” titlul de credit care poate să fie transferat de la un proprietar la altul fără consimțământul emitentului (în speță, al societății emitente). Deținătorul mstrumentului negociabil la purtător dobândește dreptul de proprietate asupra activului pe care instrumentul respectiv îl reprezintă. Sunt socotite instrumente negociabile: cecul, certificatul de depozit, biletul la ordin, obligațiunea la purtător, bancnotele, etc.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile, iar potrivit art. 195 din Legea nr. 31/1990 (actualmente art. 200), societatea cu răspundere limitată nu poate emite obligațiuni.

Din interpretarea sistematică a acestor texte legale rezultă că noțiunile de părți sociale și titluri de valoare nu sunt echivalente, dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 însemnând că părțile sociale nu pot fi cotate la bursă sau pe piața extrabursieră, iar nu că ar putea fi cedate la o valoare diferită de valoarea lor nominală.

S-a precizat că Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale rep. în 1998, nu prevede în art. 202-203 (referitoare la reducerea sau majorarea capitalului social) nimic cu privire la modul cum se transferă părțile sociale, cu plată sau cu titlu gratuit, astfel că, potrivit principiului „ubilex non distinguitnecnosdistingueredebemus” (unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să distingă), transferul proprietății asupra părților sociale se poate realiza la o valoare diferită de cea nominală.

În sprijinul acestei interpretări, s-au mai indicat și alte dispoziții legale din care a rezultat posibilitatea transferului părților sociale atât cu titlu gratuit, cât și la orice altă valoare diferită de valoarea nominală a părților sociale. S-a făcut trimitere în acest sens la art. 70 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 - C. fisc. (actualmente art. 66 alin. (3)), potrivit căruia „în cazul transferului dreptului de proprietate asupra părților sociale, câștigul (ce va fi supus impozitării, n.n.) din înstrăinarea părților sociale se determină ca diferență pozitivă între prețul de vânzare și valoarea |nominală/prețul de cumpărare”.

De asemenea, s-a indicat și Decizia nr. 788 din 28 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, din care reiese clar că părțile sociale se pot transmite inclusiv cu titlu gratuit (chiar dacă această decizie este ulterioară încheierii contractului de cesiune care face obiectul prezentului rechizitoriu, aceasta se referă la texte legale care nu au fost judecate substanțial.

Din interpretarea sistematică a textelor legale și practicii judiciare menționate a rezultat că transferai proprietății asupra părților sociale se poate realiza la o valoare diferită decât cea nominală, iar ceea ce interzice legiuitorul este emiterea de titluri negociabile și nu negocierea părților sociale.

În concluzie, apărarea notarului public C.G.C. în sensul că părțile sociale sunt titluri nenegociabile și că, implicit, nu pot fi vândute decât la valoarea lor nominală, a fost înlăturată, interpretarea dată de acesta textului legal indicat nefiind corectă.

S.E. s-a apărat arătând că nu avea cum să cedeze părțile sociale ale părții vătămate la prețul stabilit în procura specială întrucât societatea comercială se afla în mari dificultăți financiare, izvorâte din datorii, așa încât a hotărât să le cedeze la valoarea lor nominală de 100.000 lei fiecare, fără a mai cere acordul mandantului, întrucât acea posibilitate era prevăzută în procură. Susnumitul nu a putut indica unde este prevederea din procura specială care-i putea permite posibilitatea cedării părților sociale pentru un preț alternativ.

S-a mai reținut că la acuzația adusă de partea vătămată C.S. că S.E. nu i-ar fi remis suma rezultată în urma cesiunii, acesta a dat declarații contradictorii, arătând fie că a remis-o, fie că a fost folosită la acoperirea unor datorii ale societății. în sprijinul versiunii că a remis suma către partea vătămată a fost audiat martorul H.N., din declarația căruia a rezultat, pe de o parte, că nu cunoaște nimic în legătură cu modul de executare a procurii speciale, iar pe de altă parte, că martorul nu se află în relații bune cu partea vătămată.

Partea vătămată C.S. și-a menținut acuzațiile formulate, solicitând tragerea la răspundere penală a notarului public și a mandatarului său.

Cu privire la soluția instanței de judecată asupra contractului de cesiune, prin sentința comercială nr. 18/C din 17 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul comercial nr. 369/2005 al Tribunalului Argeș, secția comercială, a fost admisă acțiunea părții vătămate C.S. și a fost constatată nulitatea absolută a contractului de cesiune autentificat prin încheierea din 23 iulie 2004 în privința cesionării părților sociale aparținând părții vătămate. în cauză, in calitate de pârâți au fost citați S.E., A.I. și B.N.P. „C.G.C.

Pârâții au declarat apel, acesta fiind respins prin Decizia nr. 49/A-C din 17 mai 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

În final, prin Decizia nr. 1276 din 27 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5241/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, au fost respinse recursurile formulate de S.E. și A.I., așa încât nulitatea absolută a contractului de cesiune a fost constatată irevocabil.

Față de apărările pârâților în sensul că reclamantul nu putea să solicite un preț peste valoarea nominală a părților sociale, în considerentele hotărârii judecătorești s-a arătat că „ceea ce interzice legiuitorul este emiterea de titluri negociabile și nu negocierea părților sociale” și că „(...) cedentul și cesionarul pot stabili în urma negocierii inclusiv un preț de cesiune superior sau inferior valorii nominale fără ca o astfel de tranzacție „să fie prohibită de lege, iar reclamantul nu a încălcat nici o dispoziție legală atunci când a înscris în procura specială dată pârâtului prețul de 3.000.000.000 lei pentru părțile sociale deținute, exprimat ferm și nu prin aproximație sau trimitere la valoarea nominală a unei părți sociale”.

În legătură cu încheierea contractului de cesiune, s-a concluzionat că „înțelegerea dintre mandatar și terțul dobânditor s-a bazat pe o cauză nelicita, aceea a depășirii mandatului și a fraudării mandantului, apreciindu-se ca lipsită de efecte convenția încheiată”

Sub aspectul valabilității contractului de cesiune și, implicit, a modului în care mandatarul a respectat voința mandantului, așa cum a izvorât din procura specială, hotărârea judecătorească de mai sus are puterea lucrului judecat.

Referitor la atribuțiile notarului public, așa cum sunt stabilite prin Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si activității notariale, s-a reținut că notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome. Actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege.

Activitatea notarilor publici se desfășoară în cadrul unui birou, în care pot funcționa unul sau mai mulți notari publici asociați, cu personalul auxiliar corespunzător.

În cazul în care actul solicitat este contrar legii și bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui.

Notarul public are obligația să deslușească raporturile reale dintre părți cu privire la actul pe vor să-1 încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea și să dea îndrumările necesare asupra efectelor juridice.

În situația în care se refuză întocmirea actului notarial, încheierea de respingere se va da numai dacă părțile stăruie în cerere, după ce li s-a atras atenția că actul solicitat este contrar legii sau bunelor moravuri. încheierea va cuprinde și motivarea refuzului, calea de atac la judecătorie și termenul de exercitare.

Părțile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică.

înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinței părților si în condițiile prevăzute de lege.

Pentru a lua consimțământul părților, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înțeles conținutul acestuia și dacă cele cuprinse în act exprimă voința lor (art. 60 alin. (1) din Lege).

Dispozițiile legii se completează cu prevederile C. civ. și cele ale C. proc. civ. (art. 104 din Lege).

Cu privire la contractul de mandat C. civ. român, s-a reținut că mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea (art. 1532 C. civ.).

Mandatul este special pentru o afacere, sau pentru oarecare anume afaceri, ori este general pentru toate afacerile mandantului (art. 1535 C. civ.).

Mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului său (art. 1537 C. civ.).

Mandatarul este răspunzător nu numai de doi, dar încă și din culpa comisă în executarea mandatului (art. 1540 C. civ.).

Atribuțiile de serviciu ale notarului public sunt prevăzute în Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și activității notariale și, în respectarea condițiilor de fond ale actelor supuse autentificării notariale, prevederile legii sunt completate cu cele C. civ., de care notarul public trebuie să țină seama.

În contractul de cesiune, S.E. avea doar calitatea de mandatar și, prin urmare, nu avea dreptul să modifice în vreun fel voința mandantului C.S. care avea calitatea de parte în contract.

Or, negociind un alt preț decât cel prevăzut expres în procura specială, S.E. s-a plasat în afara mandatului și, prin urmare, nu a mai respectat voința părții, a cedentului, acționând pentru o cauză ilicită, ce nu putea fi opozabilă mandantului.

În același sens, s-a reținut că notarul public C.G.C., deși a luat la cunoștință de voința expresă a cedentului, nu a ținut cont de aceasta, inserând în contract doar voința mandatarului (S.E.), pusă abuziv, fără vreo bază sau justificare, pe seama cesionarului ce, în acele condiții, nu mai putea fi reprezentat din moment ce, cu intenție, mandatul special a fost încălcat într-unui din elementele sale esențiale - prețul.

Notarul public C.G.C. a fost de acord cu cererea lui S.E. de a fi autentificat contractul de cesiune prin încălcarea grosolană și flagrantă a voinței mandantului, creând acestuia vătămarea intereselor sale legale, prin lipsirea de posibilitatea de a obține prețul menționat în procură, respectiv 300.000 lei.

Aceasta în condițiile în care notarul public C.G.C. avea obligația ca, văzând atitudinea dolosivă a mandatarului, să refuze redactarea și autentificarea contractului, iar în cazul în „care acesta ar fi insistat, avea obligația ca refuzul să facă obiect al unei încheieri”.

S-a reținut în acest sens că notarul public C.G.C. cunoștea că mandatarul nu poate face nimic în afara limitelor stabilite de mandant și, cu toate acestea, a acceptat încălcarea acestuia pe argumentul, fără fundament, că părțile sociale nu pot fi cedate cu un preț mai mare decât valoarea lor nominală și care, chiar dacă ar fi fost adevărat, ar fi făcut imposibilă redactarea și autentificarea contractului (datorită lipsei de voință a părții), născând obligația acestuia de a refuza autentificarea unui contract de cesiune cu preț ilicit.

Cu privire la latura civilă a cauzei, partea vătămată C.S. a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 300.000 lei, deși a reintrat în posesia părților sociale cesionate ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de cesiune, prin sentința comercială nr. 18/C din 17 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul comercial nr. 369/2005 al Tribunalului Argeș, secția comercială, definitivă și irevocabilă, prin Decizia nr. 1276 din 27 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5241/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

În cauză au fost administrate următorele mijloace de probă: plângeri și declarații parte vătămată C.S.; declarații învinuit C.G.C.; declarații învinuit S.E.; copie contract de cesiune părți sociale autentificat din 23 iulie 2004 la B.N.P., A. „S.C. și C.G.C. autentificat prin sentința nr. 1900 din 10 iunie 2004 la B.N.P., „S.C.”, copie declarație de revocare a procurii, autentificată din 06 septembrie 004 la B.N.P., „S.C.”, act adițional al SC B.C.I.E. SRL, declarații martor H.N.; sentința comercială nr. 18/C din 17 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în Dosarul nr. 369/2005, Decizia nr. 49/A/C din 17 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, în Dosarul nr. 894/46/2006 (număr în format vechi 238/Com/2006), Decizia nr. 1276 din 27 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 5241/1/2007; alte înscrisuri în copie.

Cu privire la încadrarea juridică, s-a menționat în cuprinsul rechizitoriului că fapta notarului public C.G.C. care, la data de 23 iulie 2004, în exercitarea atribuțiilor: de serviciu, cu știință și cu încălcarea dispozițiilor legale, a redactat și autentificat contractul de cesiune din 23 iulie 2004, prin care a fost încălcată voința expresă a părții vătămate C.S., care avea calitatea de cedent, determinând ca părțile sociale pe care acesta le deținea la SC B.C.I.E. SRL - sat. Lintești, com. Cotmeana, jud. Argeș, să fie cedate unui terț cu suma de 825.000.000 ROL, în loc de 3.000.000.000 lei, creând acestuia o vătămare a intereselor legale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii a constat în mdeplinirea defectuoasă de către notarul public C.G.C. a contractului de cesiune părți sociale, autentificat din 23 iulie 2004 la B.N.P.A. „S.C. și C.G.C.”, act îndeplinit în exercitarea atribuțiilor de serviciu, astfel cum acestea sunt reglementate de Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale. Astfel, notarul public C.G.C. a încălcat dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, prin aceea că, la încheierea contractului de cesiune ar fi trebuit să respecte voința părții vătămate C.S., exprimată în mod clar în cuprinsul procurii autentificate din 10 iunie 2004 la B.N.P., S.C., cu privire la prețul cesiunii părților sociale, și, de asemenea, ar fi trebuit să respecte dispozițiile art. 1537 C. civ., potrivit căruia mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului său.

Urmarea imediată a faptei săvârșite de notarul public C.G.C. a constat în vătămarea intereselor legale ale părții vătămate C.S., prin aceea că, prin autentificarea sub din 23 iulie 2004 a contractului de cesiune, s-au încălcat dispozițiile exprese ale mandatului dat lui S.E., astfel partea vătămată C.S. fiind lipsit de posibilitatea de a obține prețul dorit, de 300.000 lei.

Legătura de cauzalitate între fapta notarului și urmarea imediată produsă este directă și a rezultat din îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către învinuit.

Sub aspectul vinovăției, s-a reținut că notarul public C.G.C. a acționat cu intenție indirectă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale însă, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, notarul a autentificat contractul de cesiune știind că încalcă clauza referitoare la prețul cesiunii, așadar prevăzând că partea vătămată va fi lipsită de posibilitatea obținerii sumei prevăzute în procură, însă nu a urmărit vătămarea intereselor legale ale părții vătămate, acceptând totuși această posibilitate.

În ceea ce privește calitatea subiectului activ s-a precizat că potrivit art. 147 alin. (1) C. pen., prin “funcționar public” se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu. în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., adică tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare, legea notarilor publici și a activității notariale, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome. Actul mdeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege (art. 4 din lege). Activitatea notarilor publici se desfășoară în cadrul unui birou, în care pot funcționa unul sau mai mulți notari publici asociați, cu personalul auxiliar corespunzător (art. 14 alin. (1) din Lege).

Coroborând dispozițiile legale sus-menționate, s-a constatat că notarul public are calitatea de funcționar public.

În ceea ce privește necesitatea existenței unei plângeri prealabile, având în vedere calitatea de funcționar public a notarului public, s-a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 258 alin. (2) C. pen. S-a reținut în acest sens că partea vătămată C.S. a formulat plângere penală la data de 21 februarie 2005, ca urmare a luării la cunoștință, în luna ianuarie 2005, a împrejurării că S.E. a cesionat părțile sale sociale la un alt preț decât cel prevăzut în cuprinsul mandatului.

Instanța de fond a. procedat la audierea inculpatului C.G.C., declarația sa fiind atașată la dosar. De asemenea, s-a procedat la audierea martorilor H.N. și S.E.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, Curtea a reținut următoarea situație de fapt:

Prin procura autentificată din 10 iunie 2004 de B.N.P., „S.C.”, partea vătămată C.S. l-a împuternicit pe numitul S.E. să cesioneze un număr de 8.250 părți sociale pe care le deținea la SC B.C.I.E. SRL, cui va crede de cuviință și la prețul de 3.000.000.000 lei.

La data 23 iulie 2004, mandatarul S.E. a încheiat în numele și pentru partea vătămată C.S. contractul de cesiune părți sociale, prin care acesta a cesionat numitului A.I. cele 8.250. de părți sociale la un preț mult mai mic decât cel menționat expres în mandat, respectiv pentru suma de 860.200.000 lei.

Contractul de cesiune de creanță a fost încheiat și autentificat la data de 23 iulie 2004 la B.N.P., Asociați S. C. C.G. C.”, inculpatul fiind cel care s-a ocupat personal de acesta.

S-a reținut că din lecturarea procurii rezultă cu evidență că la încheierea contractului de. cesiune de creanță mandatarul a. încălcat voința mandatului, partea vătămată C.S., înstrăinând părțile sociale ce făceau obiectul contractului la un preț mult mai mic decât cel stipulat în convenție.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C.C.G., Curtea a constatat că acesta a încălcat cu știință dispozițiile exprese ale mandatului, încălcând totodată dispozițiile legale privind organizarea și exercitarea profesiei de notar public, respectiv art. 43 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, prin care se prevede că înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinței părților și în condițiile prevăzute de lege.

Curtea a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că acesta ar fi respectat voința părții vătămate exprimată în procura prezentată, în sensul că prevederea „cui va crede de cuviință și la prețul de 3.000.000.000 lei”, ar da posibilitatea ca vânzarea să se fi realizat și alt preț decât cel stipulat îfi contract. Aceasta deoarece, printr-o interpretarea gramaticală a clauzei respective rezultă că în cuprinsul acesteia s-a folosit conjuncția copulativă „și”, iar nu una disjunctivă „sau, ori” care să permită o altă opțiune. Așadar, în opinia instanței textul este foarte clar și nu lasă posibilitatea unei alte interpretări, în nici un caz a celei propuse de către inculpat.

De asemenea, Curtea a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi putut să încheie contractul cu un alt preț decât valoarea nominală a părților sociale, întrucât prin cesionarea părților sociale la un preț diferit de valoare lor nominală, nu se putea aduce atingere capitatului social al societății comerciale, cesionarul primindu-le astfel cum au fost ele la cedent și cu drepturile și obligațiile ce decurg din acestea, întrucât prețul cesiunii nu se confundă cu valoarea nominală a creanței cesionate (părțile sociale).

Pe de altă parte, având în vedere că beneficiile pe care le pot aduce titularului părțile sociale ale unei societăți profitabile, este firesc ca acestea să poată fi vândute la un preț mai mare decât valoarea lor nominală (tot așa cum, în cazul unei societăți care nu înregistrează profit, prețul cesiunii poate fi mai mic decât valoarea nominală a părților sociale).

De altfel, C. civ. reglementează o astfel de posibilitate în dispozițiile art. 1397, care prevăd că vânzătorul sau cedentul unei creanțe nu răspunde de solvabilitatea debitorului, decât dacă s-a îndatorat anume la aceasta și numai până la suma prețului de dânsul primit. Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții rezultă că cesionarea se poate face și la un preț care este diferit de valoarea nominală a creanței cesionate.

În plus, Curtea a reținut că ulterior încheierii cestui contract, partea vătămată C.S. a solicitat în fața instanței civile constarea nulității absolute a contractului de:cesiune de creanță astfel încheiat.

S-a reținut în acest sens că prin sentința comercială nr. 18/C din 17 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul comercial nr. 369/2005 de Tribunalului Argeș, secția comercială, a fost admisă acțiunea părții vătămate C.S. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune autentificat prin încheierea din 23 iulie 2004 în privința cesionării părților sociale aparținând părții vătămate. În cauză, în calitate de pârâți au fost S.E., A.I. și B.N.P., C.G.C.

Împotriva acesteia au declarat apel pârâții, acesta fiind respins prin Decizia nr. 49/A/C din 17 mai 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

În final, prin Decizia nr. 1276 din 27 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5241/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, au fost respinse recursurile formulate de S.E. și A.I., așa încât nulitatea absolută a contractului de cesiune a fost constatată irevocabil.

Curtea a reținut că sunt relevante sub aspectul analizat considerentele hotărârii judecătorești în cuprinsul cărora s-a reținut că „ceea ce interzice legiuitorul este emiterea de titluri negociabile și nu negocierea părților sociale” și că „(...) cedentul și cesionarul pot stabili în urma negocierii inclusiv un preț de cesiune superior sau inferior valorii nominale fără ca o astfel de tranzacție să fie prohibită de lege, iar reclamantul nu a încălcat nici o dispoziție legală atunci când a înscris în procura specială dată pârâtului prețul de 3.000.000.000 lei pentru părțile sociale deținute, exprimat ferm și nu prin aproximație sau trimitere la valoarea nominală a unei părți sociale”.

În legătură cu încheierea contractului de cesiune, s-a concluzionat că „înțelegerea dintre mandatar și terțul dobânditor s-a bazat pe o cauză nelicită, aceea a depășirii mandatului și a fraudării mandantului, apreciindu-se ca lipsită de efecte convenția încheiată”

S-a reținut în acest sens că sub aspectul valabilității contractului de cesiune și, implicit, a modului în care mandatarul a respectat-voința mandantului, așa cum a izvorât din procura specială, hotărârea judecătorească de mai sus are puterea lucrului judecat.

Curtea a reținut astfel că, potrivit art. 44 alin. (3) C. proc. pen.,hotărârea definitivă a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.

În raport de aceste argumente, Curtea a constatat că apărările formulate de către inculpat sunt nefondate.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reținut că inculpatul C.G.C. a acționat cu intenție indirectă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale însă, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, acesta autentificând contractul de cesiune știind că încalcă clauza referitoare la prețul cesiunii.

Referitor la chestiune necesității plângerii prealabile a părții vătămate C.S., ca o condiție punere în mișcare a acțiunii penale și în final de tragere la răspundere penală a inculpatului, Curtea a reținut următoarele:

La data de 21 februarie 2005, partea vătămată C.S. a formulat plângere penală împotriva numiților S.E. și C.C.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., respectiv complicitate la înșelăciunea prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Urmare a acesteia, prin rezoluția nr. 1711/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus începerea urmăriri penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. rap, la art. 248

1

C. pen., față de notarul public C.C.G., iar prin Ordonanța nr. 1711/P/2007 din data de 28 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C.G.C. din infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., raportat la art. 248

1

C. pen., a fost trimis în judecată.

În legătură cu acest text, s-a reținut că prin Legea nr. 58/2008 la art. 258 C. pen. a fost introdus alin. (2) care prevede că situația prevăzută la alin. (1) (adică atunci când sunt săvârșite de alți funcționari) pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 și 250 alin. (1)-(4), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția acelora care au fost săvârșite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (1) C. pen.

În legătură cu natura funcției exercitate de către un notar public, Curtea a reținut că, potrivit art. 3 din Legea nr. 36/1995, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome. Actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege (art. 4 din Lege). Astfel, notarul public are calitatea de funcționar public în sensul dispozițiilor art. 147 alin. (1) C. pen., nefiind aplicabile dispozițiile art. 258 alin. (2) C. pen., care prevăd necesitatea formulării unei plângerii prealabile a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală.

Față de aceste considerente, Curtea a respins ca nefondate susținerile apărătorului inculpatului în sensul că pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului ar fi fost necesară existența unei plângeri prealabile a persoanei vătămate.

Constatând că fapta există, este infracțiune, a fost săvârșită de către inculpat și nu. există vreun impediment pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, Curtea a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare la a cărei individualizare Au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv limitele pedepselor stabilite pentru infracțiunea săvârșită, respectiv închisoarea de la 6 luni la 3 ani, forma vinovăției (intenția indirectă), gradul de pericol social al faptei, apreciat ca fiind mediu, față de modalitatea concretă de comitere, urmarea produsă, contractul astfel încheiat fiind în final anulat, nemaiproducând efecte juridice, părțile fiind repuse în situația anterioară. În plus, s-a avut în vedere și faptul că de la momentul săvârșirii acestei infracțiuni a trecut o perioadă foarte mare de timp, dosarul aflându-se pe rolul organelor de urmărire penală peste 5 ani.

Totodată, Curtea a reținut faptul că inculpatul nu este recidivist, are studii superioare, are un loc de munca, este căsătorit și are un copil.

Față de aceste elemente, Curtea a apreciat că prin aplicarea unei pedepse orientate către mmimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiționată a executării acesteia se poate atinge scopul pedepsei.

S-a mai reținut că din fișa de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că prin sentința penală nr. 154 din 13 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 și la o pedeapsă de 1 an închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aplicându-i-se în final pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

Sentința a rămas definitivă la data de 31 octombrie 2006 prin nerecurare, moment de la care începe să curgă termenul de încercare, conform art. 82 alin. (3) C. pen.

Reținând că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită înainte de a se fi pronunțat o hotărâre definitivă pentru infracțiunile arătate mai sus, Curtea a constatat că acestea sunt concurente și că în această situație, conform art. 85 C. pen., ar fi trebuit ca prin hotărâre să se dispun anularea suspendări executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 154 din 13 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și să se contopească pedeapsa aplicată prin prezenta, cu cele din condamnarea anterioară, urmând în final să se stabilească modalitatea de executare a pedepsei rezultante.

Reținând însă că termenul de încercare de 3 ani a început să curgă la data de 31 octombrie 2006, data rămânerii definitive a sentinței de condamnare, și că acesta s-a împlinit la data de 30 octombrie 2009, conform art. 154 C. pen., Curtea a apreciat că în cauză a intervenit și reabilitarea de drept pentru condamnarea suferită prin sentința penală nr. 154 din 13 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, astfel cum prevăd dispozițiile art. 86 C. pen.

S-a reținut în aceste sens că efectul reabilitării de drept se produce dacă inculpatul nu a săvârșit din nou o infracțiune pentru care s-a dispus revocarea sau anularea suspendării, după caz. În opinia instanței, acestea (anulare/revocare) pentru a împiedica producerea efectului prevăzut de lege, (reabilitarea de drept) trebuie să se fi efectuat înaintea împlinirii termenului de încercare, după acest moment fiind șterse toate consecințele ce decurg din condamnare, conform art. 133 C. pen.

În plus, Curtea a constatat că nu este îndeplinită condiția prev. de art. 86 C. pen., reținând în acest sens că infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar nu a fost săvârșită înăuntrul termenului de încercare, fiind comisă înaintea infracțiunii pentru care inculpatul C.G.C. a fost condamnat prin sentința penală nr. 154/2006.

Față de aceste considerente, Curtea nu a dispus anularea suspendării executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului C.G.C. prin sentința penală nr. 154 din 13 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Privitor la pedepsele accesorii, Curtea a reținut că, față de natura faptei săvârșite, se impune interzicerea drepturilor de natură electorală prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi. ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care a interzis exercițiul acestora pe perioada executării pedepsei.

Curtea nu a interzis inculpatului dreptul de a alege, ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele C.E.D.O., reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia Sabou și Pîrcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, acestea trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia.

Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală sau vreo gravitate specială, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea a respins acțiunea civilă formulată de către partea vătămată C.S., constatând că prin sentința comercială nr. 18/C din 17 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul comercial nr. 369/2005 de Tribunalului Argeș, secția comercială, s-a constata nulitatea absolută a contractului de cesiune, acesta reintrând în posesia părților sociale ce au făcut obiectul contractului, părțile fiind repuse în situația anterioară.

Acestea au fost argumentele pentru care solicitarea părții vătămate de plată de către inculpat a contravalorii părților sociale a fost apreciată ca fiind lipsită de temei, motiv pentru care a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul C.G.C.

Parchetul a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 85 alin. (1) C. pen. în raport de condamnarea anterioară a inculpatului, solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate, în sensul aplicării art. 85 alin. (1) C. pen., respectiv a anulării suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată anterior inculpatului prin sentința penală nr. 154 din 13 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul penal nr. 5709/2/2006 a Curții de Apel București, și a contopirii pedepsei de 1 an închisoare cu cea de 1 an închisoare aplicată prin sentința primei instanțe, eventual și a unui spor.

Inculpatul C.G.C. și-a întemeiat recursul pe cazurile de casare prev. de art. prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., în sensul că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 44 alin. (3) C. proc. pen., pct. 13 - în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu conform art. 246 C. pen., deși, în realitate, lipsesc mai multe elemente ale acestei infracțiuni, în speță fiind vorba despre o abatere disciplinară, pct. 6 din C.E.D.O. în sensul că inculpatului i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen. în sensul că în cauză este oportun a se face aplicarea disp. art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., argumentele expuse în susținerea acestor critici fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, dar și din oficiu, potrivit art 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul C.G.C. este fondat, în limitele ce se vor arăta, iar recursul parchetului este nefondat, pentru următoarele considerentele:

Situația d