ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4464/2010

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 141 din 26 februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 22228/3/2009 al Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului P.M. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza art. 81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. ultim C. pen.

a fost suspendată executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului. În temeiul art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin rechizitoriul emis la data de 4 mai 2009 de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în Dosarul nr. 146/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. S-a reținut, în fapt, prin actul de sesizare a instanței că inculpatul, în calitate de medic ortoped la Spitalul Clinic de Urgență B. Arseni, la data de 10 ianuarie 2008, a pretins de la denunțătoarea S.E. suma de 1.500 RON și a primit de la aceasta 400 RON cu scopul de a efectua o intervenție chirurgicală de implantare a unei proteze de șold martorului S.G. Situația de fapt a fost reținută de instanța de fond din coroborarea declarațiilor martorilor S.G. și S.E. cu înscrisurile medicale depuse la dosar și cu procesul-verbal de transcriere a înregistrării audio-video cu mijloacele tehnice ale postului de televiziune PRO TV a convorbirii purtate între inculpatul P.M.

și martora S.E. În declarațiile date atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, negând că ar fi avut o discuție cu martora denunțătoare anterior datei de 15 ianuarie 2008, iar la data respectivă, în momentul în care denunțătoarea s-a prezentat în biroul în care se afla, a constatat că aceasta avea un comportament suspect, invocând problema unei sume de bani despre care nu ar fi avut cunoștință. Prin urmare, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză au răsturnat prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea inculpatului, neputând reține astfel solicitarea de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen. și nici incidența dispozițiilor art. 18 1 C. pen. întrucât fapta reținută în sarcina inculpatului, prin modul și mijloacele de săvârșire, împrejurările acesteia, urmarea produsă, respectiv atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de lege și mai ales poziția inculpatului în societate, nu poate fi considerată ca fiind lipsită în mod vădit de importanță. La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru infracțiunea comisă, dispozițiile generale ale C. pen.

relative la participația penală a inculpatului, la forma consumată a infracțiunii și forma de vinovăție - intenția directă -, gradul concret de pericol social al faptei relevat de natura infracțiunii, de împrejurările în care s-a desfășurat activitatea infracțională, de calitatea pe care o avea inculpatul și de urmarea socialmente periculoasă produsă, dar și circumstanțele personale ale inculpatului. Față de aceste împrejurări, i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, de 3 ani închisoare, iar ca modalitate de executare s-au aplicat dispozițiile art. 81 C. pen., apreciindu-se că în acest mod poate fi atins scopul preventiv-educativ prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.

Sentința sus-menționată a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de către inculpatul P.M. Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., aceasta fiind prea redusă în raport de fapta comisă și sub aspectul neaplicării pedepsei complementare. În concluziile formulate oral în fața instanței, reprezentantul parchetului a arătat că nu susține concluziile scrise, solicitând aplicarea de circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, astfel încât să nu fie necesară aplicarea pedepsei complementare. Pe calea apelului, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., considerând că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, întrucât nu a condiționat efectuarea actului medical de primirea unei sume de bani. Prin Decizia penală nr. 135/A din 2 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate în cauză, desființând în parte Sentința penală nr. 141 din 26 februarie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, și, în rejudecare, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 - 82 C. pen.

S-a apreciat că, deși fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, dat fiind contextul în care a fost săvârșită, calitatea de medic a inculpatului, comportamentul bun al acestuia înainte de săvârșirea faptei, nefiind cunoscut cu antecedente penale, precum și recunoașterea parțială a faptei în fața instanței de apel, pot fi satisfăcute exigențele impuse de prevenția generală și de cea specială și prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus, reeducarea inculpatului putând fi obținută astfel și prin aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, ca urmare a aplicării circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) raportat la art. 76 lit. c) C. pen.

Pedeapsa principală fiind de 2 ani închisoare, instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor privind pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Cu privire la criticile formulate de inculpat, s-a reținut că fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită întrucât una dintre modalitățile elementului material al acestei infracțiuni este primirea de bani sau alte foloase necuvenite. Referitor la susținerea apărării conform căreia oferirea unor sume de bani în sistemul medical românesc este o practică frecventă, s-a reținut că aceasta nu poate avea relevanță din punct de vedere al încadrării juridice, astfel încât fapta să nu fie considerată infracțiune.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.M., criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greșitei soluții de condamnare în raport de comiterea infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. În acest sens, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., ca urmare a constatării inexistenței laturii subiective a infracțiunii. Examinând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare invocat de recurentul inculpat, dar și din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele care urmează.

Cu privire la critica formulată de recurentul inculpat vizând greșita sa condamnare, Curtea reține că, în speță, nu se poate pronunța o soluție de achitare, care ar fi în contradicție cu ansamblul probator administrat în cauză. În acest sens, Înalta Curte apreciază că vinovăția recurentului inculpat este pe deplin dovedită, instanța de fond reținând în mod corect și complet starea de fapt, în acord cu probele administrate. Astfel, fapta inculpatului P.M. care, în calitate de medic chirurg ortoped la Spitalul Clinic de Urgență B. Arseni, la data de 10 ianuarie 2008, a pretins de la denunțătoarea S.E. suma de 1.500 RON și a primit de la aceasta suma de 400 RON, cu scopul de a efectua o intervenție chirurgicală de implantare a unei proteze de șold martorului S.G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, nu poate fi primită cererea de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., probatoriul administrat dovedind fără dubiu că inculpatul a acționat cu intenție, fiind lipsită de fundament susținerea apărării în sensul că decizia privind efectuarea actului medical ar fi fost luată înainte de orice discuție privitoare la bani și că suma primită de către recurentul inculpat ar reprezenta o gratificație acordată medicului. În acest sens, se reține că în mod corect instanța de apel a apreciat că, folosind un asemenea raționament, s-ar ajunge la neaplicarea unor soluției de condamnare pentru infracțiuni de acest gen, sub pretextul că luarea de mită este o practică curentă într-o țară cunoscută ca având un nivel ridicat de corupție.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, în mod just stabilindu-se că fapta inculpatului întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de luare de mită. Față de aceste considerente, constatându-se că nu există nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, apreciind decizia penală atacată ca fiind temeinică și legală, recursul declarat de inculpatul P.M. va fi respins ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva Deciziei penale nr. 135/A din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2010.