ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2682/2011

Asupra recursului penal de față; In baza lucrărilor din dosar, constată: Prin sentința penală nr. 195 din 9 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 1664/101/2010, în baza art. 255 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.C.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen., pentru comiterea infracțiunii de dare de mită. În baza art. 81-82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv din 04 februarie 2010 până la data de 11 februarie 2010 când a fost pus în libertate prin încheierea nr. 15 din 11 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 442/54/2010. In baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. In baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să achite statului 1000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 223/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.C.D. pentru săvârșirea infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. In fapt, s-a arătat că în seara zilei de 03 februarie 2010, în jurul orei 17.40, agentul de poliție C.C.A. din cadrul IJPF Mehedinți se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu privire la controlul și verificarea autoturismelor aflate în trafic, pe DN 70, în apropierea hidrocentralei Porțile de Fier I, moment în care acesta a oprit, pentru control, un autoturism marca Skoda Octavia, cu numărul de înmatriculare, observând în habitaclul mașinii mai multe cartușe cu țigări netimbrate.

Tânărul care conducea autoturismul a prezentat documentele solicitate, agentul de poliție și s-a constatat că se numește V.C.D., acesta susținând că a cumpărat țigările din localitatea Oravița, județul Caraș-Severin și că merge în satul Butoiești, la bunicii săi. Agentul de poliție C.C.A. i-a luat inculpatului documentele la control și s-a deplasat la autoturismul de serviciu pentru a-l verifica pe acesta în baza de date, iar când a revenit, inc. V.C.D. i-a spus că intenționează să-i facă cinste și urmează să-i dea suma de 500 Euro dacă agentul nu-i confiscă țigările și nu-l sancționează contravențional, lăsându-l să plece mai departe. Agentul de poliție (denunțătorul) C.C.A. a respins categoric oferta inculpatului, care în cele din urmă a afirmat că este dispus să-i dea acestuia chiar și suma de 1000 Euro, dacă îl ajută în modalitatea descrisă mai sus.

C.C. a respins toate propunerile conducătorului auto și i-a cerut inculpatului să stea în autoturism, denunțătorul, luând legătura telefonică cu șeful de tură, căruia i-a relatat cele întâmplate. In scurt timp, la fața locului, a sosit comisarul șef D.S., șeful Biroului „Combaterea Infracționalității Transfrontaliere" din cadrul I.P.J.F. Mehedinți, care fusese sesizat telefonic de către șeful de tură de la Sectorul Politiei de Frontieră Porțile de Fier I, acesta intrând în discuție cu inc. V.C.D., prezentându-se acestuia și apoi, întrebându-l despre proveniența țigărilor din autoturismul său, inculpatul răspunzându-i că „ le-a cumpărat din localitatea Oravița și că are în autoturism cantitatea de 4450 pachete țigări netimbrate". La un moment dat, inculpatul V.C.D.

i-a propus ofițerului de poliție să accepte suma de 1000 Euro, pentru a nu-i confisca țigările și a nu-i aplica amendă contravențională, denunțătorul respingând categoric oferta făcută, îndeplinindu-și în continuare atribuțiile de serviciu, însă inculpatul V.C.D. nu s-a oprit aici și a continuat să promită progresiv, diverse sume de bani, începând cu 1 000 Euro, apoi mărind suma până la 1 400 Euro, ajungând să promită că-i poate oferi chiar și mai mult, între 1 600 Euro și 1 800 Euro, solicitându-i de fiecare dată în schimb lui D.S. să nu-l sancționeze contravențional și să nu-i confiște marfa, ci să-i permită să plece. Comisarul șef D.S. a respins toate promisiunile bănești făcute de inculpatul V.C.D., cei doi continuând să discute, moment în care au intervenit un ofițer din cadrul DGA Mehedinți și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, care s-au prezentat și au comunicat inculpatului V.C.D.

că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de dare de mită, întrucât a fost înregistrat audio și video în momentul în care le promitea celor doi lucrători de poliție din cadrul I.P.J.F. Mehedinți, sume de bani cuprinse între 1000 Euro și 1800 Euro pentru a trece cu vederea contravenția comisă de acesta, organele de anchetă solicitându-i inculpatului să le însoțească la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți. In timpul discuției care avusese loc, inculpatul V.C.D. i-a propus ofițerului de poliție să se întâlnească în scurt timp în localitatea Butoiești, unde urma să vină și un anume B., prieten cu inculpatul, care trebuia să aducă suma de 1800 Euro, bani care urma să-i dea atunci lui D.S., acesta din urmă refuzând să facă deplasarea.

S-a mai reținut că inculpatul nu s-a înțeles la telefon cu interlocutorul său, care a rezultat că locuiește în localitatea Butoiești, întrucât acesta nu dispunea de suma de 1800 Euro și nici nu avea mijloc de transport pentru a se deplasa până în Drobeta Tr. Severin. La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, au fost audiate persoanele implicate în cauză și s-a efectuat percheziția corporală a inculpatului V.C.D., constatându-se că acesta are asupra sa telefonul mobil și suma de 4 lei (patru bancnote de câte un leu). In drept, s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că fapta inculpatului V.C.D. de a promite comisarului șef de poliție D.S. și agentului de poliție C.C.A., din cadrul I.J.P.F.

Mehedinți, sume de bani cuprinse între 500 Euro și 1800 Euro, pentru ca aceștia să nu întocmească acte de constatare și sancționare contravențională și să nu-i confiște cantitatea de țigări netimbrate, descoperite în autoturismul său, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „dare de mită" prev. de art. 255 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., comisă în formă continuată. Sub acest aspect, s-a precizat că subzistă această formă a infracțiunii, întrucât actele materiale comise de inculpatul V.C.D., subsumate exclusiv modalității de „promisiune" prevăzute de conținutul obiectului material al infracțiunii de „dare de mită", au fost realizate în baza unei rezoluții unice.

În instanță la cercetarea judecătorească a fost ascultat inculpatul și au fost audiați martorii cauzei, precum și martorii propuși de acesta în apărare: S.L. și S.D. Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză instanța de fond a reținut că inculpatul a recunoscut că a avansat în discuțiile pe care le-a avut cu lucrătorii de poliție anumite sume de bani, cât și faptul că a discutat și cu prietenul său, B., la telefon, căruia i-a cerut să-1 ajute cu o sumă de bani pentru că are să-și rezolve niște probleme personale în ce privește confiscarea unor țigări și o amendă, aspecte ce au fost confirmate și de martorii audiați în cauză. A considerat prima instanță că apărarea inculpatului în sensul că ar fi fost provocat de lucrătorii de poliție a fost infirmată de depozițiile martorilor audiați în cauză, respectiv de declarația martorului B.C., de declarațiile denunțătorilor și chiar de declarația martorei propusă în apărare de inculpat, S.D..

De asemenea, din notele de redare a convorbirilor și discuțiilor purtate în mediul ambiental, întocmit pe baza înregistrărilor pe suport magnetic efectuate cu prilejul organizării flagrantului, a rezultat, fără echivoc, că inculpatul V.C.D. este cel care a inițiat toată procedura de corupere a lucrătorilor de poliție. Având în vedere întreg probatoriul administrat în cauză s-a reținut că acesta a confirmat pe deplin vinovăția inculpatului în ce privește săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. referitoare la pericolul social concret al faptelor comise de inculpat, determinat de consecințele produse în plan social, anume obstrucționarea actului de justiție, dar și frecvența acestui gen de infracțiuni, ce este în continuă creștere atât în plan local, cât și la nivel de tară.

Totodată, instanța a avut în vedere și datele ce caracterizează în plan pozitiv persoana inculpatului, anume faptul că în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței a recunoscut parțial comiterea faptelor și s-a prezentat la toate termenele de judecată, nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la prima abatere, considerente în raport de care s-a apreciat că, condamnarea acestuia la o pedeapsă de 2 ani închisoare fără executare, respectiv cu aplicarea dispozițiilor art. 81-82 C. pen. va fi în măsură să satisfacă cerințele prev. de art. 52 C. pen. Prin decizia penală nr. 14 din 26 ianuarie 2911 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, care a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că situația de fapt fost corespunzător stabilită de prima instanță, care a apreciat în mod corect săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în faptele inculpatului de a promite denunțătorilor C.C.A. și D.S., lucrători în cadrul I.J.P.F. Mehedinți sume de bani, pentru ca aceștia să nu întocmească acte de constatare și sancționare contravențională și să nu confiște țigările netimbrate, găsite în autoturismul inculpatului. S-a constatat din fișa postului privind pe denunțătorul C.C.A. că acesta avea atribuții de constatare și aplicare a sancțiunilor contravenționale iar denunțătorul D.S., de urmărire a soluționării legale de către sectoarele poliției de frontieră subordonată inspectoratului, a evenimentelor precum și de coordonare a activității lucrătorilor, de combate a contrabandei și evaziunii fiscale.

S-a mai arătat că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 68 C. proc. pen., inculpatul a fost cel care a promis lucrătorilor de poliție sume de bani, fără a fi determinat sau constrâns de aceștia, așa cum rezultă și din declarațiile denunțătorilor, confirmate de procesul verbal de redare a convorbirilor. In privința individualizării judiciare a pedepsei, s-a considerat că instanța de fond a făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., având în vedere limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată este de natură să contribuie la realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei, prev. de art. 52 C. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, în termen legal, criticând-o ca nelegală și temeinică, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 alin. (1) pct. 10, 18 și 14 C. proc.

pen. Sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., inculpatul a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale, de natură a-i garanta drepturile și a influența soluția procesului și nici asupra tuturor probelor administrate, cum ar fi: neregularitatea denunțului, caracterul provocator al actelor săvârșite de agenții de poliție, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de dare de mită, aplicarea principiului „in dubio pro reo" și nici asupra tuturor probelor administrate, instanțele rezumându-se doar la declarațiile denunțătorilor, ale martorului B.C.L. și procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice.

În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. iar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Examinând decizia atacată, în mod prioritar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385/9 10 C. proc. pen.

- motiv formal de casare care prevalează asupra motivelor de ordin substanțial - Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: In motivele de apel depuse în scris la dosar (filele 22 - 30 dosar apel ) precum și în concluziile orale, inculpatul a formulat o serie de critici și apărări vizând: neregularitatea denunțului prin care au fost sesizate organele de urmărire penală, ceea ce ar atrage, în opinia sa, nulitatea urmăririi penale conform art. 197 alin. (4) teza finală C. proc. pen., aspect invocat și în fața primei instanțe, fără să primească un răspuns, caracterul provocator al actelor săvârșite de agenții de poliție, nelegalitatea mijloacelor de probă, invocând dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc.

pen. (cu referiri la jurisprudența CEDO), neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de dare de mită, care cere ca promisiunea, oferirea sau darea de bani să se facă anterior sau concomitent îndeplinirii sau neîndeplinirii de către funcționar a actului în vederea căruia mituitorul acționează, în condițiile în care la momentul la care au avut loc discuțiile dintre inculpat și denunțători procesul-verbal de contravenție fusese încheiat iar calitatea de agent constatator nu a avut-o denunțătorul C.C.A.

ci B.C., neîndeplinirea celorlalte cerințe esențiale necesare pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii în discuție, lipsa intenției calificată prin scop de a comite fapta (critici dezvoltate pe parcursul a 5 pagini, cu referiri exprese la conținutul constitutiv al infracțiunii de dare de mită și trimiteri la probele administrate în cauză), lipsa unor probe certe de vinovăție și solicitarea de a se face aplicarea principiului „ in dubio pro reo " cu consecința achitării sale. în subsidiar, inculpatul a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) și, în consecință, reducerea pedepsei sub limita minimă specială prevăzută de lege.

Verificând decizia atacată, Înalta Curte constată că, nesocotind dispozițiile art. 378 alin. (3) C. proc. pen. - care o obliga să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate - instanța de apel, deși reține toate criticile și cererile formulate de inculpat (filele 6-7 din decizie) nu le-a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestora, limitându-se să arate că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt (deși, sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanță nu a stabilit nicio situație de fapt, ci a relatat ceea ce s-a reținut în rechizitoriu), că „instanța de fond a reținut corect săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.

art. 41 alin. (1) C. pen,,. Se constată din fișa postului privind pe denunțătorul C.C.A. că, acesta avea atribuții de constatare și aplicare a sancțiunilor contravenționale iar denunțătorul D.S., de urmărire a soluționării legale de către sectoarele poliției de frontieră subordonată inspectoratului, a evenimentelor precum și de coordonare a activității lucrătorilor, de combate a contrabandei și evaziunii fiscale". Or, inculpatul nu a contestat atribuțiile de serviciu ale celor doi denunțători ci împrejurarea că discuțiile referitoare la oferirea unor sume de bani cu aceștia au avut loc după ce s-a încheiat procesul verbal de constatare a contravenției, deci ulterior actului în vederea căruia acționează mituitorul, precum și împrejurarea că agentul constatator al contravenției a fost B.C.

și nu denunțătorul C.C.A. și, din aceste motive, nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, aspecte cu caracter esențial în stabilirea existenței faptei, de natură a influența soluția procesului, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat cum, de altfel, nu s-a pronunțat nici asupra celorlalte apărări și cereri menționate mai sus.

Solicitarea inculpatului adresată instanței de apel de a dispune achitarea sa pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită obliga instanța de apel să răspundă printr-o analiză amănunțită a materialului probator aflat la dosarul cauzei în raport cu conținutul constitutiv al acestei infracțiuni, printr-o argumentare pertinentă cu referire expresă la probele reținute sau înlăturate de instanță, o analiză detaliată, convingătoare a temeiniciei probelor administrate, raportată de data aceasta la principiul prezumției de nevinovăție, fiind necesitată și de cererea inculpatului de a se face aplicarea principiului in dubio pro reo . Singura cerere asupra căreia s-a pronunțat instanța de apel a fost aceea vizând încălcarea de către agenții de poliție denunțători a dispozițiilor art. 68 C. proc.

pen., instanța apreciind în sensul că inculpatul a fost cel care a promis sume de bani acestora, fără a fi determinat sau constrâns de aceștia „așa cum rezultă și din declarațiile denunțătorilor, confirmate de procesul verbal de redare a convorbirilor". Și sub acest aspect, Înalta Curte constată că modul simplist și lapidar în care instanța de apel a înțeles să înlăture critica inculpatului referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., fără a face o analiză a conținutului convorbirilor purtate de inculpat cu denunțătorii echivalează, practic, cu nepronunțarea asupra acestui aspect. Încălcarea obligației prevăzute de art. 378 alin. ultim C. proc. pen.

prin omisiunea instanței de apel de a examina și de a se pronunța asupra tuturor motivelor invocate, în cazul în care acestea se constituie în cereri sau apărări cu caracter esențial pentru clarificarea situației juridice a inculpatului și reținerea vinovăției, de natură a-i garanta drepturile și a influența soluția procesului, atrage casarea deciziei în temeiul art. 385/9 pct.10 cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Pentru considerentele arătate, văzând dispozițiile art. 385/15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. urmează a admite recursul declarat de inculpatul V..C. împotriva deciziei penale nr. 14 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a casa decizia penală recurată și a trimite cauza spre rejudecarea apelului inculpatului la aceeași instanță, Curtea de Apel Craiova.

In conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 14 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Craiova. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 07 iulie 2011.