ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2682/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2682/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față;

In baza lucrărilor din dosar,

constată:

Prin sentința penală nr. 195 din 9

septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.

1664/101/2010, în baza art. 255 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 7 alin.

(2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.C.D.

la pedeapsa de 2 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C.

pen., pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 81-82 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4

ani.

S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc.

pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsă reținerea și arestul preventiv din 04 februarie 2010 până la data de

11 februarie 2010 când a fost pus în libertate prin încheierea nr. 15 din 11

februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 442/54/2010.

In baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe

durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, a fost

suspendată și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

In baza art. 191 C. proc. pen., a fost

obligat inculpatul să achite statului 1000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 223/P/2010 s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului V.C.D. pentru săvârșirea infr. prev. de art. 255 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen.

In fapt, s-a arătat că în seara zilei

de 03 februarie 2010, în jurul orei 17.40, agentul de poliție C.C.A. din cadrul

IJPF Mehedinți se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu privire la

controlul și verificarea autoturismelor aflate în trafic, pe DN 70, în

apropierea hidrocentralei Porțile de Fier

I,

moment în care acesta a oprit, pentru control, un

autoturism marca Skoda Octavia, cu numărul de înmatriculare, observând în

habitaclul mașinii mai multe cartușe cu țigări netimbrate.

Tânărul care conducea autoturismul a

prezentat documentele solicitate, agentul de poliție și s-a constatat că se

numește V.C.D., acesta susținând că a cumpărat țigările din localitatea

Oravița, județul Caraș-Severin și că merge în satul Butoiești, la bunicii săi.

Agentul de poliție C.C.A. i-a luat

inculpatului documentele la control și s-a deplasat la autoturismul de serviciu

pentru a-l verifica pe acesta în baza de date, iar când a revenit, inc. V.C.D.

i-a spus că intenționează să-i facă cinste și urmează să-i dea suma de 500 Euro

dacă agentul nu-i confiscă țigările și nu-l sancționează contravențional,

lăsându-l să plece mai departe.

Agentul de poliție (denunțătorul)

C.C.A. a respins categoric oferta inculpatului, care în cele din urmă a afirmat

că este dispus să-i dea acestuia chiar și suma de 1000 Euro, dacă îl ajută în

modalitatea descrisă mai sus.

C.C. a respins toate propunerile

conducătorului auto și i-a cerut inculpatului să stea în autoturism,

denunțătorul, luând legătura telefonică cu șeful de tură, căruia i-a relatat

cele întâmplate.

In scurt timp, la fața locului, a

sosit comisarul șef D.S., șeful Biroului „Combaterea Infracționalității

Transfrontaliere" din cadrul I.P.J.F. Mehedinți, care fusese sesizat

telefonic de către șeful de tură de la Sectorul Politiei de Frontieră Porțile

de Fier

I,

acesta intrând în discuție cu inc. V.C.D.,

prezentându-se acestuia și apoi, întrebându-l despre proveniența țigărilor din

autoturismul său, inculpatul răspunzându-i că „ le-a cumpărat din localitatea

Oravița și că are în autoturism cantitatea de 4450 pachete țigări

netimbrate".

La un moment dat, inculpatul V.C.D.

i-a propus ofițerului de poliție să accepte suma de 1000 Euro, pentru a nu-i

confisca țigările și a nu-i aplica amendă contravențională, denunțătorul

respingând categoric oferta făcută, îndeplinindu-și în continuare atribuțiile

de serviciu, însă inculpatul V.C.D. nu s-a oprit aici și a continuat să promită

progresiv, diverse sume de bani, începând cu 1 000 Euro, apoi mărind suma până

la 1 400 Euro, ajungând să promită că-i poate oferi chiar și mai mult, între 1

600 Euro și 1 800 Euro, solicitându-i de fiecare dată în schimb lui D.S. să nu-l

sancționeze contravențional și să nu-i confiște marfa, ci să-i permită să

plece.

Comisarul șef D.S. a respins toate

promisiunile bănești făcute de inculpatul V.C.D., cei doi continuând să

discute, moment în care au intervenit un ofițer din cadrul DGA Mehedinți și un

procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, care s-au

prezentat și au comunicat inculpatului V.C.D. că este acuzat de săvârșirea

infracțiunii de dare de mită, întrucât a fost înregistrat audio și video în

momentul în care le promitea celor doi lucrători de poliție din cadrul I.P.J.F.

Mehedinți, sume de bani cuprinse între 1000 Euro și 1800 Euro pentru a trece cu

vederea contravenția comisă de acesta, organele de anchetă solicitându-i

inculpatului să le însoțească la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Mehedinți.

In timpul discuției care avusese loc,

inculpatul V.C.D. i-a propus ofițerului de poliție să se întâlnească în scurt

timp în localitatea Butoiești, unde urma să vină și un anume B., prieten cu

inculpatul, care trebuia să aducă suma de 1800 Euro, bani care urma să-i dea

atunci lui D.S., acesta din urmă refuzând să facă deplasarea.

S-a mai reținut că inculpatul nu s-a

înțeles la telefon cu interlocutorul său, care a rezultat că locuiește în

localitatea Butoiești, întrucât acesta nu dispunea de suma de 1800 Euro și nici

nu avea mijloc de transport pentru a se deplasa până în Drobeta Tr. Severin.

La sediul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Mehedinți, au fost audiate persoanele implicate în cauză și s-a

efectuat percheziția corporală a inculpatului V.C.D., constatându-se că acesta

are asupra sa telefonul mobil și suma de 4 lei (patru bancnote de câte un leu).

In drept, s-a reținut prin actul de

sesizare a instanței că fapta inculpatului V.C.D. de a promite comisarului șef

de poliție D.S. și agentului de poliție C.C.A., din cadrul I.J.P.F. Mehedinți,

sume de bani cuprinse între 500 Euro și 1800 Euro, pentru ca aceștia să nu

întocmească acte de constatare și sancționare contravențională și să nu-i

confiște cantitatea de țigări netimbrate, descoperite în autoturismul său, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de „dare de mită" prev. de art.

255 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în condițiile

art. 41 alin. (2) C. pen., comisă în formă continuată. Sub acest aspect, s-a

precizat că subzistă această formă a infracțiunii, întrucât actele materiale

comise de inculpatul V.C.D., subsumate exclusiv modalității de

„promisiune" prevăzute de conținutul obiectului material al infracțiunii

de „dare de mită", au fost realizate în baza unei rezoluții unice.

În instanță la cercetarea

judecătorească a fost ascultat inculpatul și au fost audiați martorii cauzei,

precum și martorii propuși de acesta în apărare: S.L. și S.D.

Din analiza coroborată a probelor

administrate în cauză instanța de fond a reținut că inculpatul a recunoscut că

a avansat în discuțiile pe care le-a avut cu lucrătorii de poliție anumite sume

de bani, cât și faptul că a discutat și cu prietenul său, B., la telefon,

căruia i-a cerut să-1 ajute cu o sumă de bani pentru că are să-și rezolve niște

probleme personale în ce privește confiscarea unor țigări și o amendă, aspecte

ce au fost confirmate și de martorii audiați în cauză.

A considerat prima instanță că

apărarea inculpatului în sensul că ar fi fost provocat de lucrătorii de poliție

a fost infirmată de depozițiile martorilor audiați în cauză, respectiv de

declarația martorului B.C., de declarațiile denunțătorilor și chiar de

declarația martorei propusă în apărare de inculpat, S.D.. De asemenea, din

notele de redare a convorbirilor și discuțiilor purtate în mediul ambiental,

întocmit pe baza înregistrărilor pe suport magnetic efectuate cu prilejul

organizării flagrantului, a rezultat, fără echivoc, că inculpatul V.C.D. este

cel care a inițiat toată procedura de corupere a lucrătorilor de poliție.

Având în vedere întreg probatoriul

administrat în cauză s-a reținut că acesta a confirmat pe deplin vinovăția

inculpatului în ce privește săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus

trimiterea sa în judecată.

La individualizarea pedepsei instanța

a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. referitoare la pericolul social

concret al faptelor comise de inculpat, determinat de consecințele produse în

plan social, anume obstrucționarea actului de justiție, dar și frecvența

acestui gen de infracțiuni, ce este în continuă creștere atât în plan local,

cât și la nivel de tară.

Totodată, instanța a avut în vedere și

datele ce caracterizează în plan pozitiv persoana inculpatului, anume faptul că

în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței a recunoscut parțial

comiterea faptelor și s-a prezentat la toate termenele de judecată, nu este

cunoscut cu antecedente penale, fiind la prima abatere, considerente în raport

de care s-a apreciat că, condamnarea acestuia la o pedeapsă de 2 ani închisoare

fără executare, respectiv cu aplicarea dispozițiilor art. 81-82 C. pen. va fi

în măsură să satisfacă cerințele prev. de art. 52 C. pen.

Prin decizia penală nr. 14 din 26

ianuarie 2911 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, care a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că situația de fapt fost

corespunzător stabilită de prima instanță, care a apreciat în mod corect

săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C.

pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen., constând în faptele inculpatului de a promite denunțătorilor C.C.A.

și D.S., lucrători în cadrul I.J.P.F. Mehedinți sume de bani, pentru ca aceștia

să nu întocmească acte de constatare și sancționare contravențională și să nu

confiște țigările netimbrate, găsite în autoturismul inculpatului.

S-a constatat din fișa postului

privind pe denunțătorul C.C.A. că acesta avea atribuții de constatare și

aplicare a sancțiunilor contravenționale iar denunțătorul D.S., de urmărire a

soluționării legale de către sectoarele poliției de frontieră subordonată

inspectoratului, a evenimentelor precum și de coordonare a activității

lucrătorilor, de combate a contrabandei și evaziunii fiscale.

S-a mai arătat că în cauză nu au fost

încălcate dispozițiile art. 68 C. proc. pen., inculpatul a fost cel care a

promis lucrătorilor de poliție sume de bani, fără a fi determinat sau constrâns

de aceștia, așa cum rezultă și din declarațiile denunțătorilor, confirmate de

procesul verbal de redare a convorbirilor.

In privința individualizării judiciare

a pedepsei, s-a considerat că instanța de fond a făcut o justă aplicare a

dispozițiilor art. 72 C. pen., având în vedere limitele de pedeapsă, gradul de

pericol social al faptei, persoana inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată

este de natură să contribuie la realizarea scopului educativ și preventiv al

pedepsei, prev. de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

inculpatul, în termen legal, criticând-o ca nelegală și temeinică, invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 alin. (1) pct. 10, 18 și 14 C. proc.

pen.

Sub aspectul cazului de casare

prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., inculpatul a susținut

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale, de natură

a-i garanta drepturile și a influența soluția procesului și nici asupra tuturor

probelor administrate, cum ar fi: neregularitatea denunțului, caracterul provocator

al actelor săvârșite de agenții de poliție, neîntrunirea elementelor

constitutive ale infracțiunii de dare de mită, aplicarea principiului „in dubio

pro reo" și nici asupra tuturor probelor administrate, instanțele

rezumându-se doar la declarațiile denunțătorilor, ale martorului B.C.L. și

procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice.

În cadrul cazului de casare prevăzut

de art. 385/9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. inculpatul a solicitat achitarea

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. iar prin

prisma cazului de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,

a solicitat reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante

judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Examinând decizia atacată, în mod

prioritar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385/9 10 C. proc. pen.

- motiv formal de casare care prevalează asupra motivelor de ordin substanțial -

Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

In motivele de apel depuse în scris la

dosar (filele 22 - 30 dosar apel ) precum și în concluziile orale, inculpatul a

formulat o serie de critici și apărări vizând: neregularitatea denunțului prin

care au fost sesizate organele de urmărire penală, ceea ce ar atrage, în opinia

sa, nulitatea urmăririi penale conform art. 197 alin. (4) teza finală C. proc.

pen., aspect invocat și în fața primei instanțe, fără să primească un răspuns,

caracterul provocator al actelor săvârșite de agenții de poliție, nelegalitatea

mijloacelor de probă, invocând dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. (cu

referiri la jurisprudența CEDO), neîntrunirea elementelor constitutive ale

infracțiunii de dare de mită, care cere ca promisiunea, oferirea sau darea de

bani să se facă anterior sau concomitent îndeplinirii sau neîndeplinirii de

către funcționar a actului în vederea căruia mituitorul acționează, în

condițiile în care la momentul la care au avut loc discuțiile dintre inculpat

și denunțători procesul-verbal de contravenție fusese încheiat iar calitatea de

agent constatator nu a avut-o denunțătorul C.C.A. ci B.C., neîndeplinirea

celorlalte cerințe esențiale necesare pentru întregirea laturii obiective a

infracțiunii în discuție, lipsa intenției calificată prin scop de a comite

fapta (critici dezvoltate pe parcursul a 5 pagini, cu referiri exprese la

conținutul constitutiv al infracțiunii de dare de mită și trimiteri la probele

administrate în cauză), lipsa unor probe certe de vinovăție și solicitarea de a

se face aplicarea principiului „

in dubio pro reo

" cu consecința

achitării sale. în subsidiar, inculpatul a solicitat reținerea în favoarea sa a

circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) și, în

consecință, reducerea pedepsei sub limita minimă specială prevăzută de lege.

Verificând decizia atacată, Înalta

Curte constată că, nesocotind dispozițiile art. 378 alin. (3) C. proc. pen. -

care o obliga să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate - instanța de

apel, deși reține toate criticile și cererile formulate de inculpat (filele 6-7

din decizie) nu le-a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestora, limitându-se

să arate că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt (deși, sub

acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanță nu a stabilit nicio

situație de fapt, ci a relatat ceea ce s-a reținut în rechizitoriu), că

„instanța de fond a reținut corect

săvârșirea

de către inculpat a infracțiunii

prev.

de

art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin.

(1) C. pen,,. Se constată din fișa postului privind pe denunțătorul C.C.A. că,

acesta avea atribuții de constatare și aplicare a

sancțiunilor contravenționale iar

denunțătorul D.S., de urmărire a

soluționării legale de către sectoarele poliției de frontieră subordonată

inspectoratului, a evenimentelor

precum și

de coordonare a activității lucrătorilor, de combate a contrabandei și

evaziunii

fiscale". Or, inculpatul nu a contestat atribuțiile de serviciu ale celor

doi denunțători ci împrejurarea că discuțiile referitoare la oferirea unor sume

de bani cu aceștia au avut loc după ce s-a încheiat procesul verbal de

constatare a contravenției, deci ulterior actului în vederea căruia acționează

mituitorul, precum și împrejurarea că agentul constatator al contravenției a

fost B.C. și nu denunțătorul C.C.A. și, din aceste motive, nu ar fi întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, aspecte cu caracter

esențial în stabilirea existenței faptei, de natură a influența soluția

procesului, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat cum, de altfel, nu s-a

pronunțat nici asupra celorlalte apărări și cereri menționate mai sus.

Solicitarea inculpatului adresată

instanței de apel de a dispune achitarea sa pe motiv că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită obliga instanța de

apel să răspundă printr-o analiză amănunțită a materialului probator aflat la

dosarul cauzei în raport cu conținutul constitutiv al acestei infracțiuni,

printr-o argumentare pertinentă cu referire expresă la probele reținute sau înlăturate

de instanță, o analiză detaliată, convingătoare a temeiniciei probelor

administrate, raportată de data aceasta la principiul prezumției de

nevinovăție, fiind necesitată și de cererea inculpatului de a se face aplicarea

principiului

in dubio pro reo

.

Singura cerere asupra căreia s-a

pronunțat instanța de apel a fost aceea vizând încălcarea de către agenții de

poliție denunțători a dispozițiilor art. 68 C. proc. pen., instanța apreciind

în sensul că inculpatul a fost cel care a promis sume de bani acestora, fără a

fi determinat sau constrâns de aceștia „așa cum rezultă și din declarațiile

denunțătorilor, confirmate de procesul verbal de redare a convorbirilor".

Și sub acest aspect, Înalta Curte constată că modul simplist și lapidar în care

instanța de apel a înțeles să înlăture critica inculpatului referitoare la

încălcarea dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., fără a face o analiză

a conținutului convorbirilor purtate de inculpat cu denunțătorii echivalează,

practic, cu nepronunțarea asupra acestui aspect.

Încălcarea obligației prevăzute de

art. 378 alin. ultim C. proc. pen. prin omisiunea instanței de apel de a

examina și de a se pronunța asupra tuturor motivelor invocate, în cazul în care

acestea se constituie în cereri sau apărări cu caracter esențial pentru

clarificarea situației juridice a inculpatului și reținerea vinovăției, de

natură a-i garanta drepturile și a influența soluția procesului, atrage casarea

deciziei în temeiul art. 385/9 pct.10 cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pentru considerentele arătate, văzând

dispozițiile art. 385/15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. urmează a admite recursul

declarat de inculpatul V..C. împotriva deciziei penale nr. 14 din 26 ianuarie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a casa

decizia penală recurată și a trimite cauza spre rejudecarea apelului

inculpatului la aceeași instanță, Curtea de Apel Craiova.

In conformitate cu dispozițiile art.

192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina

statului.

Onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei,

se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

V.C. împotriva deciziei penale nr. 14 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală recurată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Craiova.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei,

se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07

iulie 2011.