ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1907/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1907/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliber

ând

asupra recursului de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentin

ța penală nr. 747/F

din data de 23 septembrie 2011, Tribunalul București, secția penală,

a dispus următoarele:

În temeiul art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) și

(3) din Legea nr. 78/2000, a

condamnat pe inculpatul I.L. la pedeapsa de 1 an

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

A f

ăcut aplicarea art.

71 rap. la art. 64 alin. (1)

lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării

pedepsei principale.

În temeiul art. 81 și

art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

principale pe un termen de încercare de 3 ani.

În

temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a constatat că, pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei principale, se

suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenția

inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea

suspendării condiționate a executării

pedepsei în cazul săvârșirii unei noi

infracțiuni.

În

temeiul art. 88 C. pen., a dedus durata reținerii și arestării preventive, de

la data de 26 ianuarie 2010 până la data de 25 iunie 2010.

În

temeiul art. 118 lit. d) rap. la art. 255 alin. (4) în ref. la art. 254 alin.

(3) C. pen.,

a confiscat de la inculpat suma

de 2.000 RON, depusă la C.E.C. B.

În

temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. coroborat cu art. 118

C. pen., a dispus restituirea către inculpat a

celor 14 cartușe găsite în portbagajul

autoturismului marca Mercedes

Benz, indisponibilizate la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R., Direcția

Cazier Judiciar și Evidență Operativă, conform dovezii seria H nr. 0001523 din 11

februarie 2010.

În

temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei

de 1.700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune

în acest sens,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 329/P/2010, din data de 08 martie 2010, s-a dispus trimiterea

în

judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului I.L., pentru săvârșirea

infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. rap. la art. 7

alin. (2) și (3) din Legea nr. 78/2000. În fapt,

potrivit rechizitoriului s-a reținut că la data de 26

ianuarie 2010, inculpatul i-a dat agentului de

poliție H.A.G., din cadrul

D.G.P.M.B., Serviciul Furturi de

Autovehicule, suma de 2.000 RON, pentru ca acesta, în exercitarea atribuțiilor

de serviciu stabilite prin fișa postului, respectiv în cadrul cercetărilor pe

care le efectua în Dosarul nr. 18349/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria sectorului 2 București, să-i elibereze o adeverință din care să

rezulte că autovehiculul marca Alfa Romeo 159, al cărui

proprietar este societatea de leasing S.C. N.C.I. S.A., iar utilizator

este S.C.

A.B.D.A. S.R.L., reprezentată de inculpat, a fost declarat

furat la data de 15 decembrie 2009, iar autorii infracțiunii nu au fost

identificați până la acel

moment,

adeverință care îi era necesară solicitantului pentru încasarea despăgubirilor,

în numele societății pe care o reprezenta, de la firma de asigurări. În fișa postului

aparținând agentului de poliție H.A.G., la rubrica „Descrierea sarcinilor,

îndatoririlor

și responsabilităților postului", la pct. II

intitulat „Sarcini și îndatoriri", este menționată, ca principală

atribuție de serviciu, „întocmirea actelor procedurale de constatare a

infracțiunilor și contravențiilor în cazul reclamațiilor de furt de

autoturisme". Față de agentul de poliție H.A.G., care a denunțat

infracțiunea de corupție mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost

sesizat pentru aceasta, s-a dispus

neînceperea

urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită,

prevăzută

de art. 254 C. pen., reținându-se că acesta beneficiază de

cauza specială de nepedepsire prevăzută de art. 6

1

alin. (2) din

Legea nr. 78/2000.

În faza de urmărire

penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: denunțul și

declarațiile agentului de poliție H.A.G.;

procesul

verbal de transcriere a convorbirilor interceptate audio-video;

declarațiile

martorilor R.A.B., N.G. și S.M.B.

;

procesul verbal de flagrant;

procesul

verbal de redare rezumativă a convorbirilor din data de 26 ianuarie 2010; acte

privind autovehiculul marca Alfa Romeo 159; procesele verbale de verificare a

societăților comerciale cu anexele corespunzătoare; procesul verbal de

recunoaștere de pe planșă foto; chitanțele C.E.C.

B.; adresa și referatul lucrătorilor de poliție din cadrul Serviciului Furturi

de Autoturisme,

referitoare la Dosarul nr. 18349/P/2009 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul București; dovada de depunere a cartușelor ridicate de

la inculpat la Camera de

Corpuri Delicte a

I.G.P.R., Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă; procesul verbal de

restituire bunuri; acte din dosarul de daune

nr. AA/13152/2009/BU/SMB

deschis la S.C. F.A.T.A. A. S.A.

;

copii xerox de pe permisele de armă aparținând

inculpatului; procesul verbal de redare rezumativă a dispozițiilor menționate

în fișa postului

aparținând agentului

de poliție H.A.G.; plicul conținând un

DVD-R marca Traxdata cu

înregistrarea audio-video în mediul ambiental din data de

26 ianuarie 2010; declarațiile inculpatului.

Totodată,

s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului.

Prin

încheierea

din Camera de Consiliu de la data de 26 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul

nr. 3318/3/2010, Tribunalul București, secția I penală, a dispus arestarea

preventivă a inculpatului, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 26

ianuarie 2010 până la data de 23 februarie 2010, inclusiv. Prin încheierea din

Camera de Consiliu de la data de 19 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr.

8979/3/2010. Tribunalul București, secția a Il-a penală, a dispus prelungirea

duratei arestării preventive a inculpatului cu 15 zile, începând cu data de 24

februarie 2010 până la data de 10 martie 2010, inclusiv.

În

cursul cercet

ării

judecătorești

au

fost ascultați inculpatul I.L., precum și martorii H.A.G., R.A.B., N.G. și S.M.B.

și au

fost vizionate înregistrările audio-video efectuate în cursul

urmăririi

penale (conform proceselor verbale atașate). De asemenea, a fost depusă la

dosar fișa postului privind pe agentul șef principal de poliție H.A.G., iar

inculpatul I.L. a prezentat înscrisuri în circumstanțiere.

În

ceea ce prive

ște

convorbirile interceptate și înregistrate audio-video în cursul

urmăririi penale s-au solicitat, și s-au obținut,

mai multe relații de la Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și de la Ministerul Administrației și Internelor,

Direcția Generală

Anticorupție, în

condițiile

în care I.N.E.C, Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice

București, a solicitat să efectueze o expertiză tehnică, iar apoi

criminalistică (având ca unic obiectiv

verificarea identității dintre

conținutul convorbirilor purtate în mediul ambiental între inculpat și martorul

denunțător și conținutul convorbirilor transcrise în procesele verbale din

cursul urmăririi penale de către procurorul de caz, rectificat apoi în

îmbunătățirea calității audiției și stabilirea dacă fișierul examinat a suferit

intervenții, adăugiri sau decupări, precum și redarea în formă scrisă a

convorbirilor înregistrate), a comunicat instanței de fond care sunt cerințele

de ordin tehnic pe care le necesită acea expertiză

.

Pentru efectuarea

expertizei dispuse, inculpatul a achitat suma de 900 RON

,

prin mandatul po

ștal nr. 716 din 21 aprilie 2011. În raport cu cele

arătate, din care a

rezultat

că din motive obiective expertiza tehnică/criminalistică nu poate fi efectuată,

instanța de fond a revenit asupra ei, conform mențiunilor din încheierea de la

ultimul termen de judecată.

În

probațiune, inculpatul a depus la dosar și fișa în sistem E.C.R.I.S. a Dosarului

nr. 66/300/2011 al Judecătoriei sectorului

2 București, în care s-a pronunțat sentința penală

din data de 22

februarie 2011 (definitivă), prin care, în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petenta S.C. A.B.D.A.

S.R.L., s-a desființat rezoluția nr. 18349/P/2009 din data de 09 iunie 2010 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București și s-a trimis cauza

la același parchet, în vederea începerii urmăririi

penale „in rem", cu privire la furtul autoturismului marca Alfa Romeo,

reclamat a fi fost săvârșit în data de 11 decembrie 2009

de către autori

necunoscuți.

Dup

ă primirea dosarului, prin

încheierea din Camera de Consiliu de la data de 09

martie 2010, instanța

de fond, în temeiul art. 300

alin. (1) și

(3)

C. proc. pen.

, a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și a

menținut

starea de arest preventiv a acestuia. Prin încheierea din data de 03 mai 2010,

în temeiul art. 300

1

rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3)

C. proc. pen.,

a constatat legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și a menținut starea de

arest preventiv a acestuia. Prin încheierea din data de 18

iunie 2010,

definitivă prin decizia penală nr. 1013/R din data de 25 iunie 2010 a Curții de

Apel București, secția I penală, în temeiul art. 160

b

alin. (1) și (2)

C. proc. pen.

, a fost admisă cererea inculpatului de liberare

provizorie sub control judiciar, acesta fiind pus în libertate la data de 25

iunie 2010. Ulterior, inculpatul a

formulat

mai multe cereri de depășire a limitei teritoriale a municipiului București,

fixată la

admiterea cererii de

liberare provizorie sub control judiciar, în temeiul art. 160

b

alin.

(3)

lit. a) C. proc. pen., încuviințate sau respinse, după caz, pentru

considerentele arătate în încheierile aferente. Prin încheierea din data de 22

aprilie 2011, definitivă prin nerecurare, instanța de fond, în temeiul art. 160

b

C. proc. pen., a admis cererea

inculpatului

de modificare a controlului judiciar, acesta fiind obligat ca, în continuare,

să

respecte obligația de a nu depăși limita teritorială a țării, precum

și celelalte obligații impuse, care au rămas neschimbate.

La

termenul de judecat

ă

din data de 09 septembrie

2011,

s-au

formulat concluzii finale asupra cauzei deduse judecății.

Analiz

ând întregul material

probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut, în drept și,

respectiv, în fapt, următoarele:

Potrivit

art. 255 alin. (1) C. pen., infrac

țiunea de dare de mită constă în

promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte

foloase, în modurile și scopurile arătate în

art. 254 (de a îndeplini, a

nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la

îndatoririle de serviciu sau de a face un act contrar

acestor îndatoriri) și se pedepsește cu

închisoare de la 6 luni la 5 ani. Conform art. 7 din Legea nr. 78/2000,

fapta de dare de mită

săvârșită față de una dintre persoanele prevăzute

la alin. (1) (care, potrivit legii, are atribuții

de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare,

urmărire sau judecare a infracțiunilor) sau față de un funcționar cu atribuții

de control se sancționează cu pedeapsa

prevăzută la art. 255 C. pen., al

cărei maxim se majorează cu 2 ani [alin. (2)], iar.

dacă infracțiunile prevăzute la art. 256 și art. 257 C. pen., precum și

infracțiunile prevăzute la art. 6

1

și art. 8

2

din lege au

fost săvârșite de una dintre persoanele menționate la

alin. (1) și alin.

(2), maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani [alin. (3)].

În

data de 25 ianuarie 2010, la Parchetul de pe l

ângă Tribunalul București, s-a

înregistrat denunțul formulat de H.A.G., agent șef în cadrul Direcției

Generale de Poliție a Municipiului București,

Serviciul Furturi de Autovehicule, prin care acesta a arătat că, în timp ce se

afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în aceeași zi, în

incinta locului de muncă, a fost ofertat cu bani

de către numitul I.L., în

contextul

în care cel din urmă pretindea eliberarea unei adeverințe din care să rezulte

că autovehiculul marca Alfa Romeo 159, aflat în

proprietatea S.C. N.C.I.

S.A. (societate de leasing), dar utilizat de S.C. A.B.D.A. S.R.L. (pe care o

reprezenta), a fost declarat furat la data de 15 decembrie 2009, iar autorii

infracțiunii nu au fost identificați până la acel moment.

Ca

urmare, s-a format Dosarul nr. 329/P/2010, av

ând ca obiect efectuarea de

cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, ulterior încadrarea juridică fiind schimbată,

conform art.

238 C. proc. pen., în infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C.

pen. rap. la art. 7 alin. (2) și (3) din Legea nr. 78/2000.

În

vederea administr

ării

de probe, procurorul a emis Ordonanța nr. 329/P/2010 din

data de 25 ianuarie 2010, prin care a autorizat,

cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 de ore,

interceptarea și

înregistrarea, audio și video, în mediul ambiental, a convorbirilor purtate de

denunțătorul H.A.G. și persoanele care urmau să se prezinte la data de

26 ianuarie

2010

în biroul acestuia cu actele autoturismului în cauză (astfel cum chiar

denunțătorul îi solicitase lui I.L.), Tribunalul București confirmând

acea ordonanță, prin încheierea nr. 83/A.I./2010

din data de 28 ianuarie 2010

.

Investiga

țiile întreprinse au

relevat, cronologic, următoarele aspecte:

Martorului denun

țător H.A.G. (în

calitatea mai sus indicată) i-a fost repartizată lucrarea înregistrată sub nr.

18349/P/2009 la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București, având

ca obiect plângerea formulată la data de 15 decembrie 2009,

depusă la D.G.P.M.B.,

Serviciul Furturi de Autovehicule, de către R.A.B., prin care acesta a reclamat

faptul că, după ce în ziua de 11 decembrie 2009 a parcat autoturismul marca Alfa

Romeo 159, proprietatea S.C. N.C.I. S.A., în rondul din strada P.P., în data de

15 decembrie 2009, când șeful său, l-ar fi trimis să ia acel autoturism din

locul unde îl parcase, a constatat că acesta dispăruse. În legătură cu

dispariția autoturismului, reclamantul a susținut că l-ar fi anunțat imediat pe

șeful său (persoană despre care, ulterior, a precizat că nu o mai poate

contacta), acesta solicitându-i să meargă la poliție să anunțe furtul.

La

începutul

lunii ianuarie 2010, martorul R.A.B. a revenit la sediul D.G.P.M.B., Serviciul

Furturi de Autovehicule, ocazie cu care a solicitat verbal

eliberarea unei adeverințe din conținutul căreia

să rezulte faptul că exista un dosar penal

înregistrat la respectiva

unitate de poliție, în referire la autoturismul marca Alfa Romeo

159, că acesta nu a fost găsit și că nici autorii

nu au

fost identificați până la acel moment, o asemenea adeverință

fiindu-i necesară la societatea de asigurare S.C. F.A.T.A. A. S.A. (unde

autoturismul în discuție era asigurat Casco). Față de cele solicitate, martorul

denunțător H.A.G. i-a adus la

cunoștință că

adeverința cerută nu îi poate fi eliberată din cauza lipsei documentelor de

identificare

ale autoturismului (cartea de identitate, certificatul de înmatriculare, actul

privind existența asigurării Casco, firma de

asigurare, etc). Martorul i-a precizat verbal că

documentele solicitate

le poate depune la dosar doar șeful său „M.", la care era

angajat

în calitate de agent de pază. Aceste aspecte au

rezultat, deopotrivă, din declarațiile

martorului denunțător H.A.G.

și ale martorului R.A.B.

Prezentarea

inculpatului I.L., în data de 25 ianuarie 2010, la același sediu de poliție, a

fost confirmată și de martorul denunțător H.A.G. și de inculpatul însuși, însă

declarațiile acestora nu coincid pe chestiuni esențiale în cauză, și anume: în

timp ce primul a susținut că inculpatul îi solicitase eliberarea unei

adeverințe, la fel ca și martorul R.A.B., context în care îl ofertase cu bani

atunci când el a sugerat că exista posibilitatea ca autoturismul să nu fie

furat (fapt ce l-a determinat să purceadă la formularea denunțului care a stat

la baza întocmirii dosarului penal de față), cel de-al doilea a afirmat că

scopul prezentării sale la poliție a fost acela de a afla care este motivul

pentru care dosarul în care se reclamase furtul autoturismului se afla în

nelucrare de aproximativ 45 de zile. Întrevederea din data de 25 ianuarie 2010,

dintre martorul denunțător și inculpat, s-a desfășurat fără martori.

Cert

este c

ă

a doua zi, în data de 26 ianuarie 2010, inculpatul I.L.

s-a prezentat la sediul poliției, împreună cu martorul R.A.B.

(care nu l-a însoțit și în birou, în timpul

conversației înregistrată audio-video la care, de

asemenea, nu au

existat martori), astfel cum i se solicitase de către martorul denunțător H.A.G..

întrevederea din urmă a decurs în jurul declarației date de inculpatul I.L.,

timp în care martorul denunțător H.A.G. a încercat să obțină de la acesta cât

mai multe informații despre furtul reclamat de martorul R.A.B., despre asigurarea

autoturismului indicat ca sustras,

despre

legătura dintre persoana care a reclamat furtul și inculpat. În cursul

dialogului dintre cei doi, martorul denunțător a lansat și ipoteza că

autoturismul nu ar fi fost sustras și că

inculpatul știa acest lucru,

dar încerca să fraudeze firma de asigurări. Același martor denunțător a

insistat în a sublinia inculpatului neconcordanțe importante între cele ce

tocmai acesta le declara olograf și cele anterior

declarate olograf de către persoana care a

reclamat furtul, pentru a

scoate în evidență necesitatea obținerii de clarificări în cauză.

Astfel,

în

vederea aflării adevărului, s-a apreciat că se impun a fi reținute

răspunsurile și lămuririle pe care inculpatul I.L.

le-a adus martorului

denunțător H.A.G., cele mai edificatoare fiind

următoarele:

C

ând martorul

denunțător a întrebat: „Auzi, sincer, da' mașina unde este?", inculpatul a

răspuns: „Nu știu, mă, nu știu, nu știu, nu mai e, nu mai știu, știu doar că nu

mai e, să mor dacă știu!".

C

ând martorul denunțător a continuat: „Eu îți pun o

întrebare acu' ... dacă firma de

asigurări F.A.T.A. ... îți zice ție ... marș,

măi, băiatule, că tu vrei să faci o fraudă ...?",

inculpatul a răspuns:

„Intrăm prea mult în detalii ... intrăm prea mult în

detalii. Eu sunt fraudele! Băieții de la F.A.T.A. ... sunt eu peste ei

... pe altă firmă ..

. că firma asta

de A. le aduce asigurări. Am altă firmă care face altă ... antifraudă ...

neinteligibil ... am altă firmă care face constatări, am altă firmă care face

asta. am ... sunt

vreo 5 firme care fiecare ... neinteligibil ...".

În legătură cu cele afirmate de martorul R.A.B.,

inculpatul

I.L.

a sugerat două posibilități de remediere, fie ca declarația acestuia să fie

scoasă din dosar și să fie chemat pentru a da o altă declarație care să

concorde cu a sa, fie ca declarația lui să nu fie pusă în dosar, urmând să dea

el o declarație nouă, modificând aspectele inițial relevate.

Astfel,

c

ând

martorul denunțător i-a citit pasaje din plângerea și declarația

martorului R.A.B. (ce descriau diferit de el cum

s-a ajuns la depunerea

plângerii la poliție, cine a avut inițiativa,

dacă se cunosc sau nu și cât cei doi, etc.), inculpatul a afirmat: „Păi, e bou ...

neinteligibil ... Cheamă-l încoace și dă-i altă declarație d'aia și dă-l

dracu'. Cheamă-l mă încoace să stea să dea declarația ... stăm aici

s

ă

ne tot învârtim ... Cheamă-l, mă, încoace să stea să dea declarația. Stăm să

ne-nvârtim,

să

... io știu ce dracu' vorbește! N-are nicio legătură cu ce ... neinteligibil

...

".

Inculpatul a

continuat: „P

ăi

schimbă măi nea ... neinteligibil ...

schimbă-i

declarația

lui ..

.",

iar martorul denunțător

a întrebat: „Păi, ce facem, mă, ne jucăm cu

declarațiile? ".

Mai departe, inculpatul a r

ăspuns:

„Păi, ce să facem, ne jucăm cu declarațiile! ... neinteligibil ...

Sau dacă nu, o fac

eu p'asta și spun c-am mers ... mi-a dat-o din ... c-a mai mers cu mașina, mi-a

mai luat-o și-am mai dat-o ... neinteligibil ... înțelegi ce spun? O schimb eu

dacă e ... că el a scris mai mult acolo, dar nu are legătură ...".

C

ând martorul denunțător i-a spus că îl va audia și pe

martorul R.A.B.

,

pentru a vedea care mai este poziția sa referitoare la furtul autoturismului,

inculpatul i-a solicitat: „Dictează-i, mă, ce să scrie ... neinteligibil ... Ai

înțeles? Spune-i tu ce să scrie, să se pupe astea două ... și cu asta basta!

Vorbește în șoaptă ... neinteligibil ... ia dacă vrei, uite, cheile ...

neinteligibil ... fac prostii ce dracu ... neinteligibil ... Pune-l pe-ăsta să

dea cui trebuie, să aducă ce trebuie și ... neinteligibil ... dă-mi prima hârtie,

dăm și bani și ...".

În

continuare, inculpatul a

început

să scrie o a doua declarație, care să concorde cu cele afirmate de către

martorul R.A.B., după care i-a solicitat martorului denunțător H.A.G. să îi dea

lui prima declarație, ca să nu se încurce și să apară în dosar ambele

declarații, în care a menționat alte situații de fapt legate de furtul

autoturismului, spunând: „Dă-mi hârtia, te rog frumos!'", iar apoi

precizând: „Prima care ți-am dat-o. Să nu se încurce pe aici".

Martorul denun

țător nu a fost de

acord cu această solicitare, spunându-i: „Stai, mă,

liniștit că ... știu

eu ce am de făcut ... Păi și care e ... ia, explică-mi acuma care este

diferența între asta și asta?",

iar inculpatul a afirmat: „E diferență ...

între asta și asta nu e diferență, dar între aia și aia e ..

.

nu se pupă ... acum e mai OK".

Martorul

denun

țător

a continuat: „Mai OK din punctul tău de vedere?", iar inculpatul a

răspuns: „Eu așa zic. Și din al tău ".

În acest moment, martorul denun

țător

s-a exprimat în sensul convingerii sale că, de

fapt, autoturismul nu era furat,

spunând: „Din al meu vrei să-ți spun sincer? E același lucru. Să-ți spun și de

ce mi-e același lucru. Pentru că ... de fapt nu-i furt. Mă, recunoști că nu-i

furt?". la care inculpatul a răspuns: „Nu știu frate, nu știu. Eu nu am

găsit mașina, nu știu. Nu pot să spun eu ... când vorbim ... de ..

.?"

.

În contextul acestei discu

ții, referitoare

la faptul că autoturismul nu ar fi fost furat,

inculpatul a

scos pe biroul martorului denunțător suma de 2.000 RON, situație în care cel

din

urmă l-a întrebat: „Ce faci, mă, cu ăia? Mă, ce-s cu

banii ăia? Pentru ce sunt banii? ", iar

inculpatul i-a spus: „Bei un șpriț ...

că ești drăguț. Hai, mă, ce facem acuma? N-auzi? Te rog, eu, este plăcerea mea ...

e vreo problemă?".

V

ăzând că martorul denunțător a refuzat banii, inculpatul

a continuat: „Vrei să ți-i

dea altcineva?

'", iar cel dintâi a răspuns: „Eu nu

vreau să mi-i dea nimeni ... te întreb și

eu

pentru ce sunt banii?",

inculpatul

întrebându-l: „N-auzi? Pentru ... Cum facem? ...

Cum facem

adeverința?", fiind evident pe mai departe interesat de obținerea

adeverinței care îi era imperios necesară pentru obținerea de bani de la firma

de asigurare.

Inculpatul a continuat spun

ând:

„Dă-mi foaia te rog ... Dă-mi, te rog ... frumos, aia ..

. prima!",

martorul denunțător

l-a întrebat: „Ce faci, măi, cu ea?", iar inculpatul i-a răspuns: „O rup! Îi

dau foc!”. Martorul denunțător l-a întrebat: „Și ești mulțumit cu asta?”, inculpatul

afirmând: „Da ... și îmi dai și mie hârtia aia mai repede! Prima hârtie și-a

doua hârtie! Nu, aia, prima că s-a declarat și că nu știu ce ... Da! Adeverința

aia! Dă-mi aia și lasă-mă-n pace! ... prima adeverință și-a doua adeverință! Și

cu asta – basta!”.

În acel moment,

organele de urm

ărire

penală au pătruns în biroul martorului denunțător, ocazie cu care, pe biroul

său, a fost găsită suma de 2.000 RON, despre care inculpatul a afirmat că îi

aparține, dar nu știe cum a ajuns acolo, iar asupra acestuia din urmă, în

buzunarul drept de la pantaloni, a fost găsită împachetată prima sa declarație

dată în cauză.

La

perchezi

ția

efectuată asupra autoturismului Mercedes ML, cu care inculpatul venise la

sediul Serviciului de Furturi de Autoturisme, s-au găsit, în portbagaj, 14

cartușe, ambalate într-un suport de plastic și o cutie de carton cu inscripția

„Weatherby", despre care acesta a afirmat că îi aparțin, el deținând

permis de port armă și de muniție. De asemenea, într-o geantă cu acte pe care

inculpatul o avea asupra sa în biroul agentului de poliție, s-au găsit mai

multe ștampile de societăți comerciale, inclusiv ștampila S.C. P.D. S.R.L., de

la care firma de leasing S.C. N.C.I. S.A. ar fi cumpărat autoturismul.

Dup

ă realizarea

procedurii de flagrant, ancheta penală a continuat în mod corespunzător, fără a

exista obiecțiuni.

Cu

privire la aspectele anterior men

ționate, instanța de fond a reținut că

inculpatul a formulat, personal și prin apărătorul său ales, mai multe apărări,

după cum urmează:

Astfel,

dac

ă la

momentul surprinderii în flagrant a declarat că suma de 2.000 RON îi aparține,

dar nu știe cum a ajuns acolo, la prezentarea sa în fața judecătorului cu

propunere de arestare preventivă a declarat că, din cauza stării de

surescitare, datorată unui interogatoriu de aproximativ două ore, a scos din buzunar

o hârtie și niște bani, pe care i-a pus pe masa polițistului (sub niște hârtii)

„ca să caute mașina", fără a-și putea explica de ce nu i-a pus la vedere,

dar nu a dorit, în niciun caz, să fraudeze firma de asigurare.

În

cursul cercetării judecătorești, inculpatul a revenit asupra declarației date

în fața judecătorului la momentul arestării sale și a precizat că nu își mai

menține afirmația că ar fi dat acei bani polițistului, pentru a face diligențe

și a găsi autoturismul. De asemenea, a declarat că lucrătorul de poliție a fost

cel care a gesticulat și a spus că nu este fair-play cu dânsul, deși dânsul a

fost fair-play cu el, sugerându-i să îi dea bani, fără a indica o sumă, o

cifră. Ca reacție, foarte nervos fiind după cele două ore de stat acolo, inculpatul

a luat o sumă de bani care îi aparținea, despre care crede că erau 2.000 RON și

a pus-o, între niște hârtii, pe biroul polițistului.

V

ăzând declarațiile

contradictorii date de inculpat, instanța de fond a reținut văditul lor

caracter pro causa, apreciind că apărarea construită, în final, de acesta este

facil de demontat prin prisma aspectelor ce rezultă din declarațiile martorului

denunțător H.A.G., care se coroborează, pe deplin, cu convorbirile audio-video

interceptate, dintre care cele mai ilustrative afirmații au fost deja redate.

Astfel,

instan

ța

de fond a constatat ca fiind în afara oricărui dubiu faptul că, la data de 26

ianuarie 2010, inculpatul a fost acela care a avut inițiativa, concretizată în

scurt timp, de a-i da bani martorului denunțător, în vederea eliberării

adeverinței ce urma a fi depusă în dosarul de daune, constituit la firma de

asigurare.

Sus

ținerea apărătorului

ales al inculpatului, în sensul că ar trebui înlăturate din probatoriu

interceptările audio-video, deoarece imposibilitatea efectuării unei expertize

tehnice/criminalistice asupra lor le lipsește de relevanță, nu a fost

împărtășită de instanța de fond, care a ținut seama de fragmentele din

înregistrările audio-video aflate la dosar, în măsura în care cele discutate

s-au putut înțelege în mod clar și nu a existat vreo îndoială asupra cuvintelor

transpuse din discuție în scris.

Sub

acela

și

aspect, instanța de fond a remarcat împrejurarea că, în decursul audierii sale,

ocazie cu care mare parte din întrebările ce i-au fost puse plecau de la

conținutul convorbirilor respective, inculpatul nu le-a contestat. Instanța de

fond a reținut drept

semnificativ

și faptul că, despre „pericolul"

ca firma de asigurări să suspicioneze o intenție

de fraudare, inculpatul a susținut în

mod ferm că nu ar fi fost posibil, pe motiv că, într-un fel sau altul, controla

acea firmă, indicând existența mai multor firme prin care putea face acest

lucru. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a afirmat, cu privire la

acest aspect, că el nu făcea altceva decât să se laude.

Starea de nervozitate clamat

ă

de inculpat a fost percepută de instanța de fond, mai

degrabă, ca o stare

de indispoziție creată de insistența martorului denunțător, pe anumite aspecte

„neplăcute" pentru acesta, iar nu ca pe vreun fel de constrângere. În

orice caz, instanța de fond a remarcat că discuția era lejeră, neprotocolară,

iar interlocutorii se tutuiau.

Acreditarea

ideii c

ă

inculpatul a fost, prin gestică, determinat să pună banii pe

biroul martorului denunțător (pasaj care este

posibil să se fi aflat în pauza de interceptare),

venind din partea

apărătorul ales al acestuia, a fost apreciată de instanța de fond ca având

formal numai valoarea unei supoziții, pe fond ea fiind desființată de

afirmațiile clare, net opuse, ale inculpatului însuși (evidențiate deja).

Oricum, instan

ța de fond a constatat

că inculpatul nu a explicat, în mod plauzibil

pentru o persoană care pretinde că nu

are ce să i se impute, cu ce drept avea în buzunar una dintre declarații.

În

ceea ce prive

ște

apărarea inculpatului, în sensul că suma de bani obținută de la societatea de

asigurare ar fi reprezentat doar „avansul și ratele plătite'' (circa 10.000

euro), restul cuvenindu-i-se firmei de leasing,

instanța de fond a reținut că, în lipsa unei

prevederi exprese a legii,

acest aspect nu are relevanță asupra existenței elementelor constitutive ale

infracțiunii reținute în sarcina sa.

Referitor

la ap

ărarea

inculpatului, în sensul că suma de bani obținută de la

societatea de asigurare i-ar fi revenit firmei în numele căreia a fost

încheiat contractul de leasing, iar nu lui personal,

instanța de fond a menționat că aceeași

considerație, anterior

evidențiată, rămâne valabilă.

Prima

instan

ță

a apreciat că nu poate fi ignorată însă împrejurarea că firma de leasing (fostă

S.C. N.C.I. S.A., în prezent S.C. G.I. S.A.) este o firmă cu care inculpatul

are strânse relații de afaceri, prin intermediul S.C. A.B.D.A. S.R.L., una

dintre firmele la care este asociat, care este și semnatară a contractului de

leasing (după cum a declarat personal).

În

consecin

ță,

prima instanță a constatat că, prin toate declarațiile date, atât martorul

denunțător H.A.G., cât și martorii R.A.B.,

N.G.

și S.M.B. (primii doi cu privire la situația de fapt propriu-

zisă, iar

ultimii doi cu privire la condițiile presupuse de obținerea primei de asigurare

și respectiv cu privire la desfășurarea flagrantului) au conturat o stare de

fapt conformă realității.

Împrejurarea

că în Dosarul nr. 18349/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului

2 București s-a dispus de către Judecătoria sectorului 2 București, printr-o

hotărâre definitivă, începerea urmăririi penale, „in

rem ", cu privire la furtul autoturismului

marca Alfa Romeo, reclamat a fi fost săvârșit în data de 11 decembrie

2009 de către autori

necunoscuți, a fost apreciată de instanța de fond

ca irelevantă în stabilirea vinovăției inculpatului, raportat la speța de față.

În

drept, prima instanță a reținut că fapta inculpatului I.L., care,

la data de 26 ianuarie 2010, în timp ce se afla

în sediul D.G.P.M.B., Serviciul Furturi de

Autovehicule, i-a dat suma de

2.000 RON martorului denunțător H.A.G. pentru a-i elibera o adeverință din care

să rezulte că autovehiculul marca Alfa Romeo 159, aflat în proprietatea S.C. N.C.I.

S.A. (societate de leasing), dar utilizat de S.C. A.B.D.A. S.R.L.

(pe care inculpatul

o reprezenta), a fost declarat furat la data de 15 decembrie 2009, iar autorii

acestei fapte nu au fost identifica

ți până la acel moment, în condițiile în

care,

potrivit fișei postului, martorul denunțător

avea atribuții de constatare a contravențiilor și

infracțiunilor,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută

de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) și

(3) din Legea nr. 78/2000.

Astfel,

s-a re

ținut

că fapta respectivă este prevăzută de legea penală, a fost săvârșită de

inculpat cu vinovăție (în forma intenției directe, astfel cum este prevăzută în

art. 19 alin. (1) pct. 1

lit. a)

C. pen., întrucât acesta a prevăzut rezultatul și

a urmărit producerea lui) și prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni, motiv pentru care a

pronunțat o soluție de condamnare la

pedeapsa închisorii.

La

individualizarea pedepsei, prima instan

ță a avut în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., reținând că limitele de pedeapsă fixate în Partea

Specială a Codului penal, întregite cu legea

specială, sunt închisoare de la 6 luni la 7 ani,

inculpatul are vârsta de 39 de ani, studii superioare, stagiul militar

satisfăcut, este director

executiv al S.C. A.B.D.A. S.R.L., este

căsătorit, are doi copii minori, nu este cunoscut cu antecedente penale și nu a

recunoscut acuzația adusă. De

asemenea, a

reținut că infracțiunea săvârșită de inculpat a vizat o persoană cu atribuții

de constatare a infracțiunilor (agent de poliție în cadrul D.G.P.M.B.,

Serviciul Furturi de

Autovehicule) și a fost premeditată (plângerea

penală privind furtul autovehiculului anterior menționat a fost depusă încă din

data de 15 decembrie 2009, de către R.A.B.

,

într-o formă incompletă, fără minime acte justificative) și că acesta a

urmărit

fraudarea societății de asigurare S.C. F.A.T.A. A. S.A. (unde acel autoturism

era asigurat Casco și unde s-a întocmit dosarul de daune AA/13152/16 decembrie

2009/BU/SMB) cu o sumă mare de bani (aferentă bunului reclamat a fi fost

sustras, pentru care contractul de leasing a fost încheiat la suma de 41.251,66

euro, fără TVA, iar contractul de asigurare a fost încheiat la suma de 38.000 euro).

Prima

instanță a mai reținut că, lucrând în

domeniul asigurărilor, unde deținea chiar o funcție de

conducere,

inculpatul a acționat ilicit și perturbator chiar asupra lui. Nu în ultimul

rând,

instanța de fond a reținut că, în

prezent, infracțiunile de corupție descriu în țara noastră un

fenomen de

o amploare care reclamă ca organele judiciare să acționeze pe măsură. În

consecință, prima instanță a aplicat inculpatului

o pedeapsă de 1 an închisoare, pe care a

apreciat-o aptă să asigure

îndreptarea acestuia, în acord cu exigențele art. 52 C. pen., fără reținerea,

în favoarea sa, a vreunei circumstanțe atenuante judiciare.

Aceea

și instanță de fond a apreciat însă

că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea ei efectivă, făcând, în

consecință, aplicarea dispozițiilor art. 81 și urm. C. pen.

, în sensul

suspendării condiționate a acesteia, pe un termen de încercare de 3 ani.

La stabilirea pedepsei accesorii, s-a

ținut

seama de strânsa legătură care trebuie să

existe între infracțiunea săvârșită și

interzicerea unui drept, potrivit C.A.D.O.L.F. și hotărârilor C.E.D.O. în materie,

constatând că natura și modalitatea de săvârșire a faptei deduse judecății și

circumstanțele personale ale inculpatului relevă existența unei nedemnități a

acestuia numai în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales

în autoritățile

publice sau în funcții

elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității

de stat).

În privin

ța bunurilor indisponibilizate de la

inculpat, instanța de fond a procedat în

funcție de dispozițiile legale incidente,

după caz.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termenul

legal inculpatul I.L.

,

prin avocatul său ales.

Prin motivele scrise de apel, depuse la data de 03

februarie 2012,

astfel

cum au fost sus

ținute

cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 06 februarie

2012

(consemnate

în încheierea de

amânare a pronunțării), inculpatul, care a beneficiat de

asistența

juridică a avocatului ales, a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică,

sub

următoarele

aspecte, în raport cu care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 10 alin.

(1) lit. a)

C. proc. pen. și constatarea

încetării de drept a obligației de a nu depăși

limita teritorială a

țării:

dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 6

C. proc. pen. și respectiv de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, prin neefectuarea expertizei inițial încuviințate asupra înregistrării

audio-video

invocate în acuzare, ca urmare a refuzului Parchetului de pe lângă

Tribunalul

București și Direcției Generale Anticorupție din cadrul

Ministerului Administrației și

Internelor

de a pune la dispoziție suportul original al înregistrării și echipamentul

tehnic cu

care aceasta a fost realizată, în condițiile în care, cu

prilejul administrării nemijlocite a probei, s-a constatat că fișierul video

despre care se face mențiune în procedura de certificare nu poate fi vizualizat

(deși acesta putea dovedi realitatea afirmației inculpatului

că agentul de poliție denunțător este cel care

i-a pretins, prin gesturi, foloase materiale), iar

fișierul audio este

neinteligibil;

dispozițiilor art. 63 alin. (2), art. 66 alin. (2) și art. 289 teza finală C.

proc. pen., prin revenirea instanței asupra probei cu expertiza înregistrării

audio-video

anterior menționate, solicitată de inculpat pentru a dovedi lipsa de

temeinicie a

acesteia și prin luarea în considerare, la pronunțarea

soluției de condamnare, a unor fragmente din acea înregistrare, fără a pune în

discuție constatările cărora le-a atribuit astfel valoare probatorie;

3.

aprecierea, gre

șită și în

detrimentul prezumției de nevinovăție, a probelor

administrate

în cauză și, drept consecință,

stabilirea, în mod eronat, a situației de fapt și de

drept, prin acordarea

de preferință probei cu înregistrarea audio-video, considerată

neconcludentă și declarațiilor martorului

denunțător H.A.G., care nu se

coroborează cu alte probe și atrag

serioase dubii, pornind de la împrejurarea că, în situația

în care oferta de mită ar fi fost făcută cu o zi

înainte de realizarea flagrantului, astfel cum a

afirmat acel martor,

faptul remiterii banilor ar fi trebuit să se epuizeze rapid, pe când, în

realitate, durata șederii inculpatului în biroul acestuia a depășit cu mult

timpul pe care, în mod normal, l-ar fi presupus o astfel de acțiune;

4.

omisiunea instan

ței de fond de a se

pronunța, conform art. 350 C. proc. pen., asupra măsurii preventive a obligării

de a nu părăsi țara.

La primul termen de judecat

ă,

stabilit în data de 06 februarie 2012, Curtea de Apel a adus la cunoștință

inculpatului apelant dispozițiile art. XI din O.U.G nr. 121/2011, care îi

permiteau să opteze

pentru desfășurarea judecății conform procedurii simplificate

prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.,

bazată pe recunoașterea vinovăției,

acesta precizând că nu dorește să

uzeze de acea procedură. De asemenea, la același termen, fiind întrebat în mod

explicit, inculpatul apelant a precizat că nu dorește să dea o nouă declarație,

arătând însă că își menține declarația formulată în fața instanței de fond, la

care nu are nimic de adăugat sau de modificat.

Curtea

de Apel a respins cererile inculpatului apelant de readministrare a probei

const

ând

în înregistrarea audio-video și, respectiv, de încuviințare a expertizării

acesteia,

pentru motivele expuse în practicaua

încheierii de amânare a pronunțării de la termenul din data de 06 februarie

schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 255 C. pen.

rap. la art. 7 alin. (2) și (3) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută

de art. 255 alin. (1)

C. pen. rap. la art.

7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu privire la care atât

reprezentantul

Ministerului Public, cât și inculpatul apelant, prin avocatul său ales. s-au

declarat de acord.

Prin decizia penal

ă nr. 42 A din 20

februarie 2012, Curtea de Apel București, secția l-a

penală,

a dispus următoarele:

A admis apelul

declarat de inculpatul I.L.

împotriva sentinței penale nr. 747/F din data de 23

septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București,

secția I penală, în Dosarul nr. 11989/3/2010. A desființat, în parte,

sentința penală apelată și,

în fond, rejudecând:

În temeiul art. 334 C. proc. pen.

,

a schimbat încadrarea juridică a

faptei din infracțiunea prevăzută de art. 255

C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) și (3) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea

prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr.

78/2000.

În temeiul art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a

condamnat pe inculpat la pedeapsa principal

ă de 1 an închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În

temeiul art. 71 alin. (1) și (2)

C. pen., a interzis inculpatului, ca

pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

temeiul art. 81

și

art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepsei principale și a pedepsei

accesorii pe un termen de încercare de 3 ani,

stabilit conform art. 82

C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenția

inculpatului asupra

dispozițiilor

art. 83 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării condiționate.

În

temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a constatat c

ă inculpatul a fost reținut și arestat

preventiv în perioada 26 ianuarie 2010 - 25 iunie 2010.

În

temeiul art. 357 alin. (2) lit. d) C. proc. pen.

, a dispus restituirea către inculpat

a taxei de expertiză în sumă de 900 RON , achitată de acesta în contul

Laboratorului Interjudețean de Expertize

Criminalistice București.

Au fost men

ținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 160

3

C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea inculpatului de ridicare,

în parte, a controlului judiciar, cu privire la obligația de a nu depăși limita

teritorială a țării, stabilită prin încheierea din data de 22 aprilie 2011,

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 11989/3/2010.

În

temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului.

Pentru

a dispune

în

acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Situa

ția de fapt stabilită de către

instanța de fond este corectă, probatoriul cauzei, în mod legal administrat și

judicios evaluat, dovedind, în afara oricărui dubiu că, la data de 26

ianuarie 2010,

inculpatul I.L. i-a dat martorului denunțător H.A.G., agent de poliție în

cadrul D.G.P.M.B., Serviciul Furturi de Autovehicule, având printre atribuțiile

de serviciu, potrivit fișei postului, și pe aceea de constatare și urmărire a

infracțiunilor, suma de 2.000 RON, pentru ca acesta, în calitate de organ de

cercetare penală desemnat să efectueze acte

premergătoare în legătură cu sesizarea privind

furtul autoturismului

marca Alfa Romeo, să-i elibereze o adeverință cu privire la existența acelei

sesizări, care urma a fi folosită la firma de asigurări, în vederea întocmirii

dosarului de daune.

Referitor

la probatoriul pe care s-a

întemeiat situația de fapt anterior menționată, Curtea de

Apel a apreciat că toate susținerile apărării, prin care se tinde la

invalidarea acestuia, sunt nefondate.

Astfel,

în privința

înregistrării convorbirii în mediul ambiental, purtată între

inculpat

și martorul

denunțător la momentul faptei, autorizată în mod provizoriu de

procuror, conform

art. 91

2

alin. (2) C. proc. pen.

, prin Ordonanța

nr. 329/P/2010 din

data de 25 ianuarie 2010 a Parchetului de pe l

ângă Tribunalul București

, confirmat

ă ulterior de

judecătorul competent, potrivit art. 91 alin. (3)

C. proc. pen.

, prin încheierea nr.

83/A.I./2010 din data de 28

ianuarie 2010 a Tribunalului Bucure

ști, Curtea de Apel a

constatat

c

ă neefectuarea

expertizei tehnice solicitate nu a determinat o încălcare a drepturilor

inculpatului la ap

ărare și respectiv la

un proces echitabil, câtă vreme acesta, având

cuno

ștință de procesul verbal de redare în

formă scrisă a acelei convorbiri, certificat de

procuror, care i-a fost prezentat odat

ă cu întregul

material de

urm

ărire penală, a

precizat, întrebat fiind în mod explicit cu ocazia ascultării în cursul

cercet

ării judecătorești în

primă instanță, în prezența apărătorului ales, că nu contestă

con

ținutul său, afirmând

următoarele: „nu contest cele consemnate de către procuror în

procesul verbal

referitor la discu

țiile

din mediul ambiental purtate în data de 26 ianuarie 2010 în biroul martorului

denunțător H.A.G."

,

poziție procesuală în raport cu care realizarea unei astfel de expertize,

dincolo de motivele tehnice care au împiedicat administrarea ei, este vădit inutilă,

cu atât mai mult cu cât, și în fața instanței de

apel, inculpatul,

întrebat fiind la

termenul din data de 06 februarie 2012, a precizat că își

men

ține întocmai

declarația în care s-a consemnat afirmația anterior menționată, neavând

nimic de modificat la

aceasta (astfel cum s-a eviden

țiat în încheierea de amânare a

pronun

țării de la acel

termen). În același sens, Curtea de Apel a apreciat că, în cursul

cercet

ării judecătorești în

primă instanță, s-a procedat, în prezența inculpatului și a

ap

ărătorului său ales,

la administrarea nemijlocită a acestui mijloc de probă, conform

proceselor verbale

întocmite la datele

de 06 și 11 octombrie 2010,

iar, conform men

țiunilor

din încheierea de amânare a pronunțării din data de 09 septembrie

2011, instan

ța de fond, revenind

asupra expertizei inițial încuviințate, a precizat că, la

solu

ționarea cauzei, va

ține seama numai de fragmentele din înregistrarea audio care se înțeleg în mod

clar și nu există vreo îndoială asupra cuvintelor din discuție transpuse în

scris, cu excluderea

fragmentului aferent

înregistrării

video care nu a putut fi vizionată,

f

ără ca, la acel moment, să se fi formulat,

sub acest aspect, vreo obiecție din partea apărării

.

În plus Curtea de Apel

a constatat că, nici în motivele scrise de apel,

nici cu ocazia dezbaterilor orale, ap

ărarea nu a relevat,

în concret, vreun pasaj din

transcriere, re

ținut de către instanța de fond în motivarea

soluției pronunțate, care să nu

corespund

ă înregistrării de care s-a luat astfel

cunoștință sau modului în care inculpatul a

perceput, la momentul faptei, desf

ășurarea discuției

sale cu martorul denunțător. Drept

urmare,

în considerarea tuturor aspectelor anterior

menționate, instanța de control judiciar

a apreciat ca lipsit

ă de orice fundament

referirea apărării la încălcarea de către instanța de

fond

a dispozi

țiilor art. 66 alin. (2) și art. 289 teza finală C.

proc. pen.

De asemenea, Curtea de Apel a constatat, contrar sus

ținerii

apărării, că aprecierea probelor de către instanța de fond, în vederea aflării

adevărului, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., în condițiile în care înregistrarea convorbirii în mediul ambiental a

fost coroborată cu aspecte faptice relevate de celelalte

mijloace de probă

administrate, fără a i se acorda vreo preferință.

Reevalu

ând probatoriul

cauzei, Curtea de Apel a reținut ca fiind neîndoielnică împrejurarea că

inculpatul s-a deplasat la biroul martorului denunțător, din sediul Serviciului

Furturi de Autovehicule, atât la data faptei, 26 ianuarie 2010, cât și cu o zi

înainte, astfel cum cel dintâi a și recunoscut, în declarațiile formulate atât

în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești în primă

instanță. De asemenea, instanța de apel a reținut ca fiind în afara oricărui

dubiu

și faptul că

inculpatul a pus pe biroul martorului denunțător, agent de poliție, suma de

2.000 RON, găsită acolo de către organele de urmărire penală, conform

procesului verbal de prindere în flagrant, precum și declarațiilor constante

ale

martorului asistent S.M.B. Cu

privire

la acest ultim fapt, inculpatul a declarat, la momentul respectiv, că suma de

bani anterior menționată îi aparține și că a scos-o din geantă din greșeală,

după care a susținut

că este posibil să o

fi încurcat cu documentele pe care le-a înmânat agentului de poliție. Cu ocazia

audierii de către procuror, inculpatul a declarat că, într-

adevăr, pe

biroul agentului de poliție, s-a găsit suma de 2.000 RON, care îi aparținea,

însă nu-și explică cum a ajuns acolo, fiind posibil să se fi amestecat cu

actele din geantă pe care le-

a scos pentru

a le prezenta acestuia. Fiind audiat de către judecătorul

care a dispus,

în ceea ce îl privește, măsura arestării preventive, inculpatul a declarat că,

din cauza stării de surescitare determinată de interogatoriul la care l-a supus

agentul de

poliție timp de două ore, a scos

din buzunar o hârtie și niște bani, pe care i-a pus pe masa

acestuia,

pentru a căuta autoturismul declarat furat. În cursul cercetării judecătorești

în primă instanță, inculpatul a declarat că, fiind nervos după cele două ore

cât a stat în biroul agentului de poliție, a luat o sumă de bani, posibil 2.000

RON,

care îi aparținea și a pus-o, între

niște hârtii, pe biroul acestuia, retractând însă afirmația

anterioară

că ar fi procedat astfel pentru a-l determina pe agentul de poliție să facă

diligențe în vederea găsirii acelui autoturism.

Reiter

ând ca fiind cert

faptul depunerii de către inculpat, pe biroul agentului de poliție, a sumei de

2.000 RON, astfel cum s-a evidențiat anterior și constatând caracterul

fluctuant și contradictoriu, în lipsa oricărei

motivații, al declarațiilor sale, cu privire la împrejurările și motivul care

l-au determinat să procedeze astfel, Curtea de Apel a reținut că, potrivit

declarațiilor constante ale martorului denunțător H.A.G.

, inculpatul i-a

dat acea sumă de bani pentru a-i elibera, în lipsa de la dosar a unuia dintre

actele necesare și în contextul declarațiilor diferite ale persoanelor audiate

(autorul sesizării și respectiv inculpatul însuși), care i-au creat suspiciuni

asupra realității furtului autoturismului, o adeverință referitoare la

existența acelei sesizări, care urma a fi folosită la firma de asigurări.

Aceste declarații se

coroborează, pe de o

parte, cu pasajele din înregistrarea convorbirii în mediul ambiental, reproduse

în considerentele sentinței penale apelate, astfel că nu vor mai fi reluate și

cu

declarațiile, de asemenea constante, ale martorului R.A.B., autorul

sesizării privind furtul autoturismului, care a relatat că, după ce anterior

încercase, fără succes, în lipsa actelor necesare, să obțină el de la organele

de poliție o adeverință privind fapta de furt reclamată, pentru a o depune la

firma de asigurări, conform solicitării acesteia, în ziua de 25 ianuarie 2010,

a fost contactat telefonic de inculpat, necunoscut lui până la acel moment,

care i-a spus că deține tocmai

actele

respecti