ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3170/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3170/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală ni. 123 din data

de 02 mai 2011 a Tribunalului Mehedinți, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a

dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor de luare de mită pentru

care sunt cercetați inculpații R.Șt.P. și C.C.A. din infracțiunea prevăzută de art.

254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în

infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 254 alin. (1) și (2) C.

pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. a) și la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat

inculpatul R.Șt.P., la 3 luni închisoare.

În baza art. 254 alin. (1) și (2) C.

pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. a) și la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat

inculpatul C.C.A., la 3 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C.

pen., s-a aplicat acestora pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe parcursul

executării pedepsei principale.

În baza art. 86

1

și art. 86

2

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor

principale, pe o durată de 2 ani și 3 luni, care constitui termene de

încercare.

În baza art. 86

3

alin. (1) lit.

a) – d) C. pen., raportat la art. 356 alin. (1) C. proc. pen., pe durata

termenului de încercare inculpații au fost obligați să respecte următoarele

măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de

protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă

Tribunalul Mehedinți; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,

reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și

întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

În baza art. 86

4

C. pen.,

s-a atras atenția inculpaților că, în caz de neîndeplinire cu rea credință a

măsurilor de supraveghere, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei

sub supraveghere, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a

suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 118 lit. e) C. pen.,

raportat la art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la fiecare

dintre cei doi inculpați a sumei de 125 lei, reprezentând câte 1/2 din contravaloarea

purcelului primit cu titlu de mită.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, că în noaptea de 08 martie 2010, în jurul

orei 2

00

, în calitate de agenți de poliție în cadrul I.J.P.F.

Mehedinți, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN6, în zona

Porțile de Fier I, inculpații au pretins doi purcei de la denunțătorul C.O.M.,

iar în data de 14 martie 2010, în târgul din orașul Vânju Mare, au primit de la

același denunțător un purcel, în schimbul favorului făcut de aceștia cu privire

la nesancționarea contravențională a sa, deși fusese depistat în trafic

conducând un microbuz în care avea 20 de purcei, pentru care nu deținea

documente de proveniență.

Inculpații nu au recunoscut săvârșirea

faptei mai sus menționate, arătând pe de o parte că, în noaptea de 08 martie 2010

nu au pretins foloase materiale de la denunțător, iar pe de altă parte, că în

data de 14 martie 2010 nu au fost în târgul din orașul Vânju Mare și deci că nu

au primit de la denunțător un purcel de lapte.

Depozițiile inculpaților au fost

apreciate ca fiind nesincere și au fost înlăturate, deoarece nu se coroborează

cu starea de fapt mai sus menționată ce a reieșit din ansamblul probatoriului

administrat în cauză, respectiv: denunțul lui C.O.M.; declarațiile

denunțătorului C.O.M.; procesul-verbal de redare integrală a convorbirilor

telefonice și a comunicărilor purtate în mediul ambiental între învinuiții R.Șt.,

C.C. și denunțător, care au fost înregistrate în baza autorizației nr. 22 din 04

mai 2010, emise de Tribunalul Mehedinți; procesul-verbal de redare în formă

scrisă a datelor de localizare a apelurilor telefonice purtate în data de 14

martie 2010 de către învinuiții R.Șt. și C.C., între ei sau cu alte persoane,

document din care rezultă că învinuitul R.Șt. se afla în zona orașului Vânju

Mare în dimineața de 14 martie 2010 și a sunat-o pe telefonul mobil pe B.C., la

ora 9

00

, 2 minute și 49 secunde, convorbirea având o durată de 108

secunde; tabelele cu privire la listing-ul convorbirilor telefonice purtate de învinuiți

între ei în ziua de 14 martie 2010; declarațiile martorilor B.C., B.N., C.M., C.C.,

R.N.C. și P.A.M.; procesul-verbal de confruntare între martora B.C. și

învinuitul R.Șt.P.; fișele postului, aparținând învinuiților; procesul-verbal întocmit

de D.G.A. – S.J.A. Mehedinți, cu privire la stabilirea valorii de piață a

purcelului oferit cu titlu de mită celor doi învinuiți de către denunțătorul C.O.M.;

procesul - verbal de confruntare între martorii C.C. și B.N., de la dosarul

cauzei.

Instanța a apreciat că depozițiile

martorilor R.N.C., B.M., A.C., M.P. și P.A.M., propuși de inculpați în apărare,

nu sunt apte a duce la stabilirea unei alte stări de fapt și din acest punct de

vedere nu sunt concludente, întrucât aceste persoane au relatat aspecte

petrecute într-un alt interval orar decât cel în care cei doi inculpați s-au

aflat în târgul Vânju Mare.

Din actele de la dosarul cauzei (în

special din coroborarea declarațiilor denunțătorului și ale martorului C.M. cu

listing-ul convorbirilor telefonice purtate de învinuiți între ei în ziua de 14

martie 2010) a reieșit că acești inculpați s-au aflat în târgul Vânju Mare din

jurul orei 08,00 și până în jurul orei 09,00.

Apare deci plauzibilă afirmația

martorei P.A.M. (prietena inculpatului C.), că acest inculpat a plecat de la

martoră de acasă în jurul orei 07,30 și a revenit în jurul orei 12,00.

De asemenea, este posibil ca după

revenirea celor doi inculpați în Dr. Tr. Severin, până la ora 12,00, aceștia să

se fi întâlnit cu martorii A., B. și M.

Instanța a mai reținut că depoziția

martorului R. este neconcludentă deoarece, potrivit depoziției acestui martor,

care s-a coroborat cu depoziția martorului P.A., inculpatul C. a cumpărat de la

martorul A. un purcel cu câteva zile înainte de Sărbătoarea paștelui, din anul

2010, la începutul lunii aprilie 2010, ori fapta dedusă judecății a fost comisă

de inculpați în data de 14 martie 2010.

În drept s-a apreciat că fapta

fiecăruia dintre cei doi inculpați, care, în calitate de agenți ai I.J.P.F. Mehedinți,

cu ocazia efectuării unui control în trafic, în noaptea de 08 martie 2010, au

pretins foloase materiale de la denunțător, iar în data de 14 martie 2010 au

primit un purcel de lapte de la denunțătorul C.O.M., întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1)

și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fiind

săvârșită de inculpați cu vinovăție sub forma intenției directe, astfel că

aceștia urmează a răspunde penal pentru fapta astfel săvârșită.

Instanța a reținut în cauză ca fiind

aplicabile și dispozițiile alin. (2) al art. 254 C. pen., deoarece cei doi

inculpați au săvârșit această faptă în timp ce-și exercitau atribuțiile de

control, în sensul că după ce au oprit în trafic autoutilitara condusă de

denunțător, au observat că acesta nu deținea documente de proveniență a mărfii

transportate, iar în schimbul promisiunii primirii a doi purcei de lapte, i-au

permis denunțătorului să-și continue drumul, fără a-i aplica sancțiuni contravenționale.

De altfel, inclusiv în actul de

sesizare a instanței, s-a făcut trimitere și la prevederile art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000, text de lege care sub aspect sancționator face trimitere

tot la prevederile alin. (2) al art. 254 C. pen.

Din aceste motive în baza art. 334 C.

proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor de luare

de mită pentru care sunt cercetați inculpații R.Șt.P. și C.C.A. din

infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2)

C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Din fișele de cazier ale fiecăruia

dintre cei doi inculpați a reieșit că inculpații se află la primul conflict cu

legea penală.

Din referatele de evaluare de la

dosarul cauzei, din declarația martorului P.A. și din înscrisurile de la

dosarul cauzei, a reieșit că inculpații au o conduită bună în familie, în

societate și la locul lor de muncă, că inclusiv la începutul anului 2010 au

întocmit mai multe procese verbale prin care au constatat mai multe

contravenții la regimul traficului de țigări, că au efectuat lucrări penale

pentru furt calificat și distrugere, de asemenea că au denunțat o infracțiune

de dare de mită în valoare de 1800 de euro.

Toate aceste din urmă elemente au fost

reținute ca atare de instanță ca fiind circumstanțe atenuante, potrivit art. 74

alin. (1) lit. a), iar pe cale de consecință s-a făcut aplicația dispozițiilor art.

76 alin. (1) lit. c) C. pen., apreciindu-se că aplicarea față de fiecare dintre

cei doi inculpați a unor pedepse de 3 luni închisoare este suficientă pentru

atingerea scopurilor prevăzute de art. 52 și 72 C. pen.

Dată fiind natura infracțiunilor

săvârșite și urmările produse, s-a apreciat ca fiind oportună aplicarea, în

temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a pedepsei accesorii a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe parcursul executării pedepsei principale.

Prin raportare la conduita bună

anterioară a inculpaților în familie, societate și la locul lor de muncă, dar

și prin raportare la mențiunile din referatele de evaluare, instanța a apreciat

că fiecare dintre cei doi inculpați nu va mai repeta acest comportament infracțional,

motiv pentru care scopul pedepsei poate fi atins și fără privare efectivă de

libertate, astfel că în temeiul art. 86

1

și art. 86

2

C.

pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale,

pe o durată de 2 ani și 3 luni, care va constitui termen de încercare, cu

instituirea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin.

(1) lit. a) – d) C. pen., raportat la art. 356 alin. (l) C. proc. pen., pe

durata termenului de încercare.

Instanța în baza art. 86

4

C. pen., a atras atenția inculpatului că, în caz de neîndeplinire cu rea

credință a măsurilor de supraveghere, se va dispune revocarea suspendării

executării pedepsei sub supraveghere, dispunându-se executarea în întregime a

pedepsei.

Cum pedeapsa principală a fost suspendată,

în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei principale, s-a suspendat și executarea pedepselor

accesorii.

Față de faptul că inculpații au fost

condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în baza art. 118 lit.

e) C. pen., raportat la art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de

la fiecare dintre cei doi inculpați a sumei de 125 lei, reprezentând câte 1/2

din contravaloarea purcelului primit cu titlu de mită, iar în baza art. 191 alin.

(l) C. proc. pen., s-a dispus și obligarea acestora la plata cheltuielilor

judiciare efectuate de stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpații R.Șt.P. și C.C.A.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Mehedinți a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțate în

cauză și în condițiile art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea

încadrării juridice din art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art.

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, considerând că cei doi inculpați, nu au

atribuții de control în sensul legii.

Sub aspectul temeiniciei hotărârea a

fost criticată pentru modul în care s-au individualizat pedepsele, arătându-se

că în raport de valoarea socială afectată prin fapta inculpaților dar și

conduita lor procesuală nesinceră se impune aplicarea unor pedepse mai aspre.

Apelanții inculpați R.Șt.P. și C.C.A.,

prin apelul declarat au cerut schimbarea încadrării juridice în sensul

solicitat de Parchet având în vedere practica Înaltei Curți de Casație și

Justiție din care rezultă că nu au atribuții de control.

S-a solicitat achitarea inculpaților

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., motivându-se că probele administrate sunt contradictorii generând

dubii care nu pot fi interpretate decât în favoarea inculpaților. S-a arătat că

notele de redare ale convorbirilor telefonice nu îl incriminează pe inculpatul

R., solicitarea acestuia către denunțător de a schimba declarațiile fiind

făcută doar din dorința de a nu mai fi anchetat inutil. În ceea ce privește

declarația martorei B., aceasta a dat declarații contradictorii pe parcursul

procesului, inițial arătând că nu cunoaște nimic despre faptă pentru ca

ulterior, la presiunea anchetatorilor să dea declarațiile care incriminează pe

inculpați cu toate că din declarațiile denunțătorului rezultă că această

martoră nu ar fi putut auzi discuțiile dintre el și inculpați.

S-a invocat că inculpații nu s-au

deplasat niciodată în Vânju Mare pentru a lua purceii de la denunțător,

listing-ul convorbirilor de la firma de telefonie fiind irelevant în condițiile

în care martorii audiați în apărare le confirmă integral susținerile cu privire

la modul în care și-au petrecut timpul în acea zi.

În subsidiar s~a solicitat achitarea

ambilor inculpați în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art.

10 lit. b

l

) C. proc. pen., considerându-se că trebuie să fie avute

în vedere în principal circumstanțele personale ale celor doi, datele despre

comportamentul lor în societate și la locul de muncă anterior producerii

faptei, dar și atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de lege dat fiind că

bunurile pretins remise de denunțător valorează aproximativ 300 lei.

S-a procedat la audierea inculpaților

în prezența apărătorului ales, declarațiile acestora fiind consemnate și

atașate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de apel a constatat că apelul Parchetului este fondat, iar apelurile

declarate de inculpați sunt nefondate.

Față de probele de la dosar, susținerile

inculpaților referitoare la faptul că nu au săvârșit infracțiunea, apar ca

nefondate, martorii pe care

iau

propus în apărare și care au fost audiați în instanță neputând să ducă la o altă

concluzie în condițiile în care nu cuprind întregul interval orar avut în

vedere în actul de sesizare (martorii R.N., C.B., A.C., M.P. și P.A.M.).

Martora P.A. vorbește de faptul că inculpatul ar fi fost plecat de acasă între

orele 7,30 și 12,00, împrejurare care nu contrazice concluzia că între 08,00 - 09,00

aceeași zi, inculpatul ar fi fost la Vânju Mare, iar discuțiile cu martorii A.,

B. și M. nu pot fi plasate în timp exact în intervalul orar în care organele de

anchetă au stabilit că inculpații se aflau în localitatea Vânju Mare.

În ceea ce privește apărarea

inculpaților referitoare la situația de fapt, respectiv fabricarea probelor de

către persoane pe care anterior le-ar fi sancționat contravențional, Curtea a

înlăturat-o, reținând că aceste persoane nu au avut calitatea de organe de

anchetă în cauză sau măcar de martori și totodată că nu s-a făcut nicio dovadă

a unei legături între ele și alți participanți în proces. De altfel, deși

inculpații în condițiile art. 66 C. proc. pen., beneficiază de prezumția de

nevinovăție, atunci când împotriva lor se aduc probe suficiente pentru a o

combate, au obligația de a propune sau de a administra probe convingătoare care

să ducă la înlăturarea acuzațiilor, simplele prezumții, chiar trase din fapte reale,

nefiind suficiente pentru a se dispune achitarea.

În ceea ce privește încadrarea

juridică a faptei, criticată atât de Parchet cât și de apelanții inculpați,

Curtea apreciază că prima instanță a reținut în mod corect că faptele

inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de

mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art.

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, inculpații având calitatea de funcționai cu

atribuții de control în sensul legii întrucât conform fișei postului printre

altele aveau și atribuții de constatare a faptelor care constituie contravenții

pe zona de competență și de aplicare a măsurilor legale de sancționare a

acestora. Nu se poate aprecia că prin „atribuții de control” legiuitorul nu a

avut în vedere și constatarea, surprinderea și înregistrarea unei fapte care

poate constitui contravenție sau infracțiuni, întrucât și acestea sunt

rezultatul unor activități de control exercitate cu titlu permanent sau

sporadic (în acest sens și decizia referitoare la o situație similară a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, decția penală, decizia nr. 148 din 19 ianuarie

2010).

Cu privire la individualizarea sancțiunilor

aplicate celor doi inculpați, Curtea a apreciat că apelul Parchetului este

întemeiat, pedepsele stabilite de prima instanță fiind prea blânde în raport de

gravitatea faptei comise. Trebuie avut în vedere în principal în cazul acestui

gen de infracțiuni că obiectul juridic general îl constituie relațiile sociale

referitoare la protejarea încrederii în acțiunile autorităților publice,

probitatea de care dau dovadă reprezentanții instituțiilor fiind esențială în

buna desfășurare a activităților curente a tuturor membrilor unei comunități,

și în acest context valoarea bunurilor pretinse sau primite de cei doi

inculpați este mai puțin relevantă. De asemenea, trebuie avut în vedere că

acțiunile inculpaților nu s-au derulat într-o singură zi, nu au fost spontane

ci dimpotrivă după momentul inițial în care au pretins de la denunțător

bunurile și acesta a fost de acord să le dea, după câteva zile s-au deplasat

într-o altă localitate pentru a primi ceea ce negociaseră, fapt ce demonstrează

existența unei rezoluții infracționale bine conturate.

Totodată, la individualizarea pedepsei

trebuie avut în vedere și atitudinea inculpaților în timpul anchetei penale și

ulterior după sesizarea instanței și în principal încercarea de a influența

probele din dosar prin discuții cu denunțătorul, atitudinea constantă de

nerecunoaștere a faptei și de furnizare a unor indicii nesusținute prin probe menite

să îngreuneze ancheta.

În raport de aceste considerente și

având totodată în vedere datele ce particularizează pozitiv pe cei doi

inculpați astfel cura au fost expuse pe larg de prima instanță (lipsa antecedente

penale, rezultate profesionale anterior săvârșirii faptei, vârsta inculpaților,

situația lor familiară), Curtea a apreciat că aplicarea unor pedepse de un an închisoare

în cazul fiecăruia dintre inculpați cu menținerea modalității de executare stabilită

de prima instanță (suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei), corespunde

gradului de pericol social al faptei săvârșite și poate asigura atingerea

scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Pentru aceste considerente, s-a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți împotriva

sentinței penale nr. 123 din data de 02 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. 6079/101/2010,

s-a desființat în parte sentința sub aspectul laturii penale, în sensul că s-au

majorat pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpați de la 3 luni închisoare la

un an închisoare. S-a majorat termenul de încercare pentru fiecare dintre

inculpați în condițiile art. 86

2

C. pen., de la 2 ani și 3 luni la 3

ani.

S-au respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpați, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., în privința cheltuielilor judiciare.

Împotriva acestei decizii nr. 60 din

29 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, în termen legal s-au exercitat

recursuri de către cei doi inculpați.

Ambii inculpați au solicitat achitarea

lor în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., invocând că probele administrate

atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești nu

sunt apte să susțină situația de fapt. S-a arătat de către inculpați că nu au

solicitat niciodată bunuri de la denunțător pentru a nu-l sancționa

contravențional pe acesta, decizia fiind luată datorită inconvenientelor pe

care luarea unei măsuri de sancționare le-ar fi impus, respectiv depozitarea

animalelor transportate fără respectarea dispozițiilor legale, și că atât

sesizarea cât și declarația martorei B. sunt făcute la presiunea organelor de

anchetă și în contextul relațiilor tensionate cu persoane pe care le-au

sancționat anterior pentru transportarea de țigări fără timbru.

Totodată, au reiterat solicitarea de

înlăturare din încadrarea juridică a aspectelor ce țin de exercitarea vreunor

atribuții de control, precum și cea de incidență a dispozițiilor art. 18

1

C. penal.

Înalta Curte apreciază că aceste

apărări sunt nefondate fiind în mod corect și motivat înlăturate de prima

instanță iar ulterior argumentele în acest sens au fost întărite de instanța de

apel.

Martora B., asupra căreia se insistă în

mod deosebit în recursul inițiat, într-adevăr în prima declarație dată cu

ocazia cercetării disciplinare arată că nu a auzit în mod direct pe colegii săi

să ceară bunuri de la persoana verificată în trafic (raportul către șeful I.P.J.

Mehedinți din 30 iulie 2010), însă după începerea investigațiilor penale a fost

ascultată în mod repetat de către procurorul de caz, confirmând susținerile

denunțătorului. Nu s-ar putea susține că există inadvertențe între cele două

declarații succesive, în condițiile în care prima dintre ele vizează un raport

pe linie internă, în conținutul căreia nu se raportează decât existența unor

informații cu privire la o pretinsă faptă de corupție, lipsind detaliile specifice

unei audieri efective iar declarațiile ulterioare făcute fie în fața

procurorului, fie în fața instanței de judecată cuprind toate informațiile pe

care martora a putut să le perceapă, fiind reliefate și ca urmare a

întrebărilor puse de către organele de anchetă. De altfel, înlăturarea

declarațiilor unui martor ocular bazate pe prezumții de pretinse presiuni

făcute asupra acestuia de organele de anchetă nu ar fi posibilă în condițiile în

care martora a fost confruntată cu inculpații în prezența apărătorilor aleși,

menținând declarațiile incriminatoare și explicând motivul pentru care inițial

nu a vrut să dea toate detaliile („nu am știut că se ajunge atât de departe și

nici nu am crezut că cei doi colegi au luat porcii de la Vânju Mare”), iar

ulterior la cercetarea judecătorească martora a fost audiată în ședința publică

în prezența inculpaților și a apărătorilor acestora fiind astfel exclusă

posibilitatea exercitării de influențe asupra ei.

Declarația acestei martore se

coroborează cu declarația denunțătorului C.O., care confirmă faptul că „o

persoană de sex feminin de la Poliția de Frontieră era în zonă” și totodată

parțial cu declarațiile inculpaților care relatează despre momentul în care au

oprit denunțătorul în trafic și totodată atestă că nu au luat nicio măsură

contravențională împotriva lui, pentru diverse pretexte (fie pentru că au

crezut că acesta este rudă cu un coleg de-al lor, fie pentru că nu ar fi avut

unde să depoziteze animalele transportate).

De asemenea, faptul că inculpații au

pretins bunuri de la denunțător pentru a nu-l sancționa contravențional pe

acesta, bunuri pe care le-au luat în data de 14 martie 2010 din târgul ținut în

orașul Vânju Mare, rezultă nu numai din declarația denunțătorului dar și din

notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul R. cu

denunțătorul cât și din declarația martorei B.

În motivele de recurs, pentru

înlăturarea acestora din urmă, privitor la raza de acțiune a antenelor din zona

Vânju Mare corespunzător datei respective, se specifică că „este cunoscut

sistemul de funcționare al receptorilor de semnal, în sensul că atunci când o

antenă este defectă sau funcționează la întreaga capacitate, convorbirea este

preluată de altă antenă”.

Cert, însă, este faptul că la data de

12 mai 2010 inculpatul R. îi spune în mod direct denunțătorului să își schimbe

declarațiile întrucât îi va da banii pentru purcel, recunoscând că a luat bunul

și contextul în care s-au purtat discuțiile care au dus la acest fapt, aspect

care se coroborează cu declarația martorei B. care precizează că la 14 martie 2010

discutând cu colegul său R. la telefon, acesta i-a spus textual „suntem la

Vânju Mare și am luat porcii de la ăia”.

În relațiile furnizate de operatorul

de telefonie mobilă se indică celulele pe care s-a conectat telefonul

inculpaților în data în care s-a reclamat săvârșirea faptelor (celulă situată

în Vânju Mare, județul Mehedinți atestându-se că au fost patru convorbiri

purtate din acea zonă), informații care, coroborate cu celelalte date rezultate

din dosar confirmă prezența inculpaților în zona în care denunțătorul a arătat

că s-a întâlnit cu ei pentru a le preda purcelul, nefiind de făcut astfel alte

comentarii.

Față de aceste probe, susținerile

inculpaților referitoare la faptul că nu au săvârșit infracțiunea, apar ca

nefondate, martorii pe care i-au propus în apărare și care au fost audiați în

instanță neputând să ducă la o altă concluzie în condițiile în care nu cuprind

întregul interval orar avut în vedere în actul de sesizare (martorii R.N., C.B.,

A.C., M.P. și P.A.M.).

În ceea ce privește încadrarea juridică

a faptei, criticată de recurenții inculpați, prima instanță a reținut în mod

corect că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) și (2)

C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, inculpații având

calitatea de funcționai cu atribuții de control în sensul legii întrucât

conform fișei postului printre altele aveau și atribuții de constatare a

faptelor care constituie contravenții pe zona de competența și de aplicare a

măsurilor legale de sancționare a acestora. Nu se poate aprecia că prin

„atribuții de control” legiuitorul nu a avut în vedere și constatarea,

surprinderea și înregistrarea unei fapte care poate constitui contravenție sau

infracțiuni, întrucât și acestea sunt rezultatul unor activități de control

exercitate cu titlu permanent sau sporadic (în acest sens și decizia

referitoare la o situație similară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, decizia nr. 148 din 19 ianuarie 2010).

Cu privire la individualizarea

sancțiunilor aplicate celor doi inculpați, Curtea de Apel este cea care a

apreciat corect că apelul Parchetului este întemeiat, pedepsele stabilite de

prima instanță fiind prea blânde în raport de gravitatea faptei comise.

Trebuie avut în vedere că obiectul

juridic general îl constituie relațiile sociale referitoare la protejarea

încrederii în acțiunile autorităților publice, probitatea de care dau dovadă

reprezentanții instituțiilor fiind esențială în buna desfășurare a

activităților curente a tuturor membrilor unei comunități, și în acest context

valoarea bunurilor pretinse sau primite de cei doi inculpați este mai puțin

relevantă. De asemenea, trebuie avut în vedere că acțiunile inculpaților nu

s-au derulat într-o singură zi, nu au fost spontane ci dimpotrivă după momentul

inițial în care au pretins de la denunțător bunurile și acesta a fost de acord

să le dea, după câteva zile s-au deplasat într-o altă localitate pentru a primi

ceea ce negociaseră, fapt ce demonstrează existența unei rezoluții

infracționale bine conturate.

În acest context solicitarea de aplicare

a prevederilor art. 18

1

C. pen., este superfluă în abordare.

Cum alte cazuri de casare tratabile și

din oficiu nu sunt de regăsit în cauză, decizia fiind pronunțată sub auspicii

de deplină legalitate și temeinicie, recursurile de față urmează a fi respinse,

ca nefondate, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații R.Șt.P. și C.C.A. împotriva deciziei penale nr. 60 din

29 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 350 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată in ședință publică, azi 5

octombrie 2012.