ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1669/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1669/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor

declarate de inculpații M.V.G. și F.M. împotriva deciziei penale nr. 205 din

data de 29 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în Dosarul nr. 3534/116/2010, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 136/F din data de 20 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul

nr. 3534/116/2010, Tribunalul Călărași a respins cererea de achitare, formulată

de inculpatul F.M.

În temeiul art. 254 alin. (1) și (2)

C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c)

C. pen., a condamnat pe fiecare dintre inculpații M.V.G. și F.M. la pedepsele

de câte 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 raportat la

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru ambii

inculpați, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la

terminarea executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C. pen., a dedus

prevenția inculpaților, începând cu data de 11 august 2010 și până la data de

26 noiembrie 2010.

În temeiul art. 255 alin. (5) C. pen.,

a dispus restituirea, de la inculpați, către denunțătorii T.G. și T.M., a sumei

de 2.000 RON, a două sticle de whisky și a două pachete de cafea de câte 500 gr.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat

pe fiecare inculpat la plata către stat a sumei de câte 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul

a constatat că inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv,

prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial București din data de 27 august

2010, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254

alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

aceștia fiind acuzați că, în calitate de comisari în cadrul Gărzii Financiare, secția

județeană Călărași, la datele de 16 iunie 2010, 2 august 2010 și 11 august 2010,

cu ocazia unor controale efectuate la PFA T.M. din comuna C., județul Călărași,

au pretins și primit de la denunțătoarea T.G. suma de 500 RON, iar de la denunțătorul

T.M. suma de 1.500 RON, precum și foloase materiale (whisky și cafea), pentru a

nu lua măsuri legale față de aspectele constatate cu prilejul acelor controale.

Astfel, la data de 16 iunie 2010, inculpații,

cu ocazia unui control efectuat la PFA T.M., au pretins și primit suma de 500 RON

de la denunțătoarea T.G., pentru a nu lua măsurile legale (amendă contravențională

și suspendarea activității) față de neregulile constatate, respectiv neemiterea

de bonuri fiscale pentru mărfurile comercializate, în sumă totală de 120 RON. La

data de 2 august 2010, cu ocazia unui nou control efectuat la aceeași PFA, inculpații

au pretins denunțătorului T.M. suma de 1.500 RON, pentru a nu lua măsurile legale

(amendă contravențională, suspendarea activității și confiscarea bunurilor) față

de neregulile constatate, respectiv neemiterea de bonuri fiscale pentru suma de

50 RON, provenită din comercializarea unor mărfuri, comercializarea de băuturi alcoolice

fără timbru și comercializarea de cafea fără documente justificative. Din suma pretinsă,

cei doi inculpați au primit de la denunțător suma de 1.000 RON, urmând ca, ulterior,

acesta să le remită și restul de 500 RON. Cu ocazia aceluiași control, în același

scop, inculpații au primit de la denunțător și foloase materiale, constând în câte

o sticlă de whisky (în valoare de 60 RON) și câte un pachet de cafea de 500 gr.

(în valoare de 15 RON) pentru fiecare. Ulterior, la data de 11 august 2010, inculpatul

M.V.G. a primit de la denunțător suma de 500 RON, constituind restul din suma pretinsă

de ambii inculpați la data de 2 august 2010, inculpatul respectiv fiind prins în

flagrant.

Inculpații au fost reținuți, pentru 24

de ore, la data de 11 august 2010 și arestați preventiv, începând cu data de 12

august 2010.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

Călărași la data de 2 septembrie 2010. În timpul cercetării judecătorești, inculpatul

M.V.G., ascultat la data de 23 septembrie 2010, a recunoscut săvârșirea infracțiunii,

în modalitatea descrisă în rechizitoriu și a precizat că își menține declarațiile

date în faza de urmărire penală, în care a susținut că a împărțit sumele de bani

și bunurile pretinse și primite de la denunțători cu inculpatul F.M., care, fiind

ascultat la rândul său la data de 14 octombrie 2010, nu a recunoscut comiterea infracțiunii,

afirmând că primul inculpat a pretins și a primit sumele de bani și bunurile respective

fără a-l consulta, cu toate că au constatat împreună nereguli la unitatea controlată

și constituiau o echipă de mai multă vreme. Același inculpat a mai afirmat că, deși

se afla împreună cu inculpatul M.V.G. în incinta unității, nu a auzit discuțiile

dintre acesta și denunțătorul T.M., astfel că nu cunoaște conținutul lor și că nu

a primit de la colegul său vreo sumă de bani, ci numai o sacoșă în care se aflau

o sticlă de whisky și un pachet de cafea. Inculpatul F.M. a mai arătat că, la datele

de 16 iunie 2010 și 2 august 2010, el și colegul său nu au efectuat un control dispus

de conducerea Gărzii Financiare și că, în urma verificărilor efectuate, nu au întocmit

un proces-verbale în care să consemneze neregulile constatate.

Denunțătorii T.M., T.G. și martorul T.L.,

ascultați la data de 14 octombrie 2010, au declarat că, la data de 16 iunie 2010,

cu ocazia controlului efectuat de cei doi inculpați, aceștia, constatând anumite

nereguli, au pretins suma de 500 RON, care le-a fost dată amândurora de către denuntătoarea

T.G., pentru a nu întocmi proces-verbal de contravenție. În concret, inițial, denuntătoarea

i-a dat inculpatului M.V.G. suma de 300 RON, însă acesta a spus că nu este suficientă,

i-a mai dat suma de 100 RON, dar inculpatul nu s-a arătat mulțumit, și apoi suma

de încă 100 RON. Suma de bani a fost pusă de denunțătoare pe tejghea, iar inculpatul

M.V.G. a luat-o și a pus-o pe mapa inculpatului F.M., până când cei doi inculpați

au părăsit incinta unității. Cu privire la controlul din data de 2 august 2010,

au declarat că denunțătorul T.M. a avut o discuție cu inculpatul M.V.G., după ce

s-au constatat nereguli în procesul de vânzare a bunurilor, ocazie cu care inculpatul

i-a pretins denunțătorului suma de 1.500 RON, din care cel din urmă nu a putut plăti

decât suma de 1.000 RON, rămânând ca restul de 500 RON să-i fie remis inculpatului

M.V.G. la o dată ulterioară. Discuția a avut loc într-o încăpere separată de magazin,

fără a exista însă o ușă între ele, iar, în magazin, se aflau, la acel moment, inculpatul

F.M., denunțătoarea T.G. și martorul T.L., care au auzit acea discuție, în condițiile

în care, de locul purtării ei, îi despărțeau aproximativ 4,5 m.

În raport cu probatoriul administrat, Tribunalul

a constatat că inculpatul M.V.G. a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în

judecată, pe care acesta le-a recunoscut, cu mențiunea că, într-adevăr, a pretins

și a primit de la cei doi denunțători sumele de bani reținute în actul de inculpare,

pentru a nu se întocmi monetarul sumelor provenite din încasările PFA și note de

constatare în care să se evidențieze neregulile constatate. Inculpatul a precizat

că a adus la cunoștința celor doi denunțători că neregulile respective (prevăzute

de art. 10 din O.U.G. nr. 28/1999) se sancționează cu amendă de la 8.000 RON până

la 40.000 RON și cu suspendarea activității pe o perioadă de maximum 3 luni. De

asemenea, a arătat că, la controlul din luna iunie 2010, denunțătoarea T.G. i-a

băgat în buzunar suma de 400 sau 500 RON, cu forța, pe care nu i-a restituit-o însă,

ci a împărțit-o cu inculpatul F.M., amândoi fiind convinși că acea sumă de bani

fusese dată pentru a nu se aplica PFA sancțiunile anterior menționate. Tribunalul

a apreciat că această declarație, parțial nesinceră, este contrazisă de denunțătoarea

T.G., care a precizat că, văzând cum inculpatul M.V.G. începuse să scrie procesul-verbal

de contravenție, prefigurându-se aplicarea unei amenzi, s-a speriat și i-a oferit

acestuia o sumă de bani, dar inculpatul a spus că nu este suficientă, iar, după

ce i-a mai dat încă 100 RON, a afirmat „tot nu e de ajuns, doamnă”. Prin urmare,

Tribunalul a reținut că inculpatul M.V.G. a pretins și a primit de la denunțătoarea

T.G. suma de 500 RON, după ce, inițial, aceasta îi oferise doar suma de 300 insuficientă

pentru cei doi inculpați. Denunțătoarea i-a identificat pe cei doi inculpați, comisari

ai Gărzii Financiare, inculpatul M.V.G. fiind „cel cu mustață”, iar inculpatul F.M.

„cel grizonat”. Deși cel din urmă a negat în mod constant comiterea infracțiunii,

susținând că a fost străin de suma de bani luată de colegul său, Tribunalul a apreciat

că apărarea acestuia este nereală și de circumstanță, în condițiile în care, potrivit

denunțătoarei, suma de 500 RON a fost primită de către „cel cu mustață și băgată

în mapa celui grizonat”.

Referitor la fapta din data de 2 august

2010, când s-au evidențiat încălcări ale art. 10 lit. b), art. ll alin. (3) și

art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 28/1999, inculpatul M.V.G. a recunoscut că a pretins

denunțătorului T.M. suma de 1.500 RON, pentru a nu-i aplica o amendă, despre cuantumul

căreia inculpatul F.M. i-a făcut cunoscut celui din urmă că este cuprinsă între

20.000 RON și 100.000 RON, la care urma a se adăuga confiscarea bunurilor, iar denunțătorul

i-a dat suma de 1.000 RON și două plase, conținând fiecare o sticlă de whisky și

un pachet de cafea, banii și produsele respective fiind, și de această dată, împărțite

între cei doi inculpați. Cu privire la suma de 1.000 RON, probele administrate au

pus în evidență faptul că inculpatul M.V.G. a insistat ca denunțătorul să-i dea

măcar 1.200 RON, din cei 1.500 RON pretinși, dar acesta a refuzat, după care inculpatul

respectiv i-a comunicat numărul său de telefon, dar și pe cel al inculpatului F.M.,

pentru a fi contactați la momentul când denunțătorul urma să ajungă în municipiul

Călărași, acesta din urmă fiind convins că trebuia să le dea și restul de 500 RON,

pentru a scăpa de alte controale viitoare, cu atât mai mult cu cât, nici cu ocazia

celui de-al doilea control, inculpații nu au întocmit un act de constatare.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că,

din probele administrate în ambele faze procesuale, rezultă că inculpatul M.V.G.,

în calitate de comisar al Gărzii Financiare Călărași, la datele de 16 iunie 2010

și 2 august 2010, cu ocazia unor controale efectuate la PFA T.M. din comuna C.,

județul Călărași (probele au pus în evidență și faptul că cele două controale nu

erau dispuse de către conducerea instituției), împreună cu inculpatul F.M., precum

și la data de 11 august 2010, a pretins și a primit de la cei doi denunțători sumele

de 500 și respectiv 1.500 RON, precum și foloase materiale (două sticle de whisky

și două pachete de cafea), pentru a nu lua măsurile legale (amendă contravențională,

confiscarea bunurilor și suspendării activității), față de aspectele constatate

cu acel prilej, fapte care, în drept, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la

art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la inculpatul F.M., care a negat

în mod constant comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, Tribunalul

a constatat că apărările acestuia sunt nereale, nefiind nesusținute de probatoriul

administrat, care a conturat cu claritate împrejurarea că, la controlul din luna

iunie 2010, acesta a fost de față atunci când inculpatul M.V.G. i-a pretins bani

denunțătoarei T.G. și a „negociat” primirea sumei de 500 RON, în loc de 300 RON,

cât oferise aceasta inițial. Mai mult, inculpatul M.V.G. a luat banii din mâna denunțătoarei

și i-a pus pe mapa inculpatului F.M., condiții în care este greu de acceptat apărarea

acestuia din urmă, în sensul că nu a participat la luarea rezoluției infracționale

de către inculpatul M.V.G. Aceeași este situația și în cazul controlului din luna

august 2010, când ambii inculpați au constatat aceleași nereguli și, pentru a nu

proceda la aplicarea unei amenzi, la confiscarea bunurilor și la suspendarea activității,

inculpatul M.V.G. a pretins și a primit bani, cu știrea inculpatului F.M., discutând

chiar cu administratorul P.F.A., care cunoștea modul în care a scăpat de amendă

în luna iunie și „prețul” evitării sancțiunii. Deși inculpatul F.M. a susținut că,

fiind o oarecare distanță (4-5 metri) între cele două încăperi ale magazinului,

nedespărțite printr-o ușă, una în care denunțătorul T.M. discuta cu inculpatul M.V.G.

despre modul în care urma să se finalizeze controlul inopinat și una în care se

afla el, Tribunalul a constatat că proba testimonială administrată în ambele faze

procesuale a evidențiat împrejurarea că cele două persoane în compania cărora s-a

aflat inculpatul F.M. la acel moment, respectiv denunțătoarea T.G. și fiul denunțătorului

T.M., au auzit fără dificultate discuția respectivă. Astfel fiind, Tribunalul a

apreciat că nu există niciun considerent pentru care inculpatul F.M. să nu fi auzit

acea discuție, neexistând niciun motiv care să-i fi distras atenția de la discuția

purtată în camera alăturată. Faptul că inculpatul F.M. a cunoscut, fără dubiu, că

nesancționarea neregulilor constatate constituie o încălcare a atribuțiilor sale

de serviciu a fost dovedit prin modul în care, la controlul din luna august 2010,

s-a procedat în aceeași manieră ca la controlul anterior, din luna iunie 2010, prin

neîntocmirea unui act de control, neaplicarea amenzii și neconfiscarea mărfurilor

vândute și neevidențiate în casa de marcaj. În niciun moment, inculpatul F.M. nu

s-a opus felului în care inculpatul M.V.G. a pretins și a primit bani de la denunțători,

deși, la controlul din luna august 2010, avea toate motivele să treacă la aplicarea

sancțiunilor, în condițiile în care activitatea PFA nu intrase în legalitate, iar

clemența de care dăduseră dovadă anterior cei doi inculpați rămăsese fără niciun

rezultat, din punctul de vedere al instaurării legalității activității de comerț

a acelei unități. Mai mult, nu au existat păreri divergente ale inculpaților, cu

privire la măsurile ce urmau să fie luate împotriva denunțătorului T.M., în condițiile

în care ei formau o echipă de control care se sudase în timp.

Inculpatul F.M. a recunoscut că a primit,

de la inculpatul M.V.G., o sacoșă în care se aflau o sticlă de whisky și un pachet

de cafea, pe care acesta o primise de la denunțătorul T.M., situație în raport cu

care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b

1

)

C. proc. pen. Tribunalul a considerat că această cerere nu poate fi admisă, având

în vedere faptul că valoarea bunurilor respective, de numai 75 RON, modică în aprecierea

inculpatului, nu poate fi delimitată și extrasă din contextul probator ce atestă

modul în care s-a desfășurat activitatea infracțională și care denotă o periculozitate

de necontestat, neîncadrabilă în dispozițiile invocate. Inexistența unei înțelegeri

între cei doi inculpați, susținută de inculpatul F.M., nu este reală, câtă vreme

inculpatul respectiv nu a intenționat să sancționeze P.FA. pentru activitatea comercială

defectuoasă, la niciunul dintre cele două controale, cu toate că a văzut cum inculpatul

M.V.G. a luat „pentru sine” mai multe sume de bani, iar bunurile în valoare de 75

RON făceau parte, și ele, din prețul neluării măsurilor legale, amenzile ce ar fi

trebuit aplicate ridicându-se la valoarea de maxim 100.000 RON.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că

probele administrate în cauză (declarațiile inculpatului M.V.G. și ale martorilor

T.M., T.G. și T.L.) evidențiază că inculpatul F.M. a fost prezent, alături de primul

inculpat, la sediul P.F.A. T.M., cu ocazia controlului din luna iunie 2010, când

a constatat nereguli în activitatea comercială și când, în schimbul sumei de 500

RON, negociată „strâns” de colegul său, care a pus-o chiar pe mapa lui, nu a încheiat

un proces-verbal de contravenție, pentru ca, la controlul din luna august 2010,

deși nu s-a aflat alături de inculpatul M.V.G., a auzit totuși când acesta i-a pretins

denunțătorului T.M. suma de 1.500 RON, din care a primit suma de 1.000 RON, pentru

că, în caz contrar, el ar fi trebuit să aplice amenda contravențională, indiferent

de poziția colegului său, fapt care nu s-a întâmplat însă, astfel că rezoluția infracțională

luată de către cei doi inculpați împreună este dincolo de orice dubiu.

În aceste condiții, Tribunalul a constatat

că faptele inculpatului F.M., care, în calitate de comisar al Gărzii Financiare

Călărași, la datele de 16 iunie 2010 și 2 august 2010, cu ocazia unor controale

inopinate efectuate la PFA T.M., indirect, prin intermediul colegului său, inculpatul

M.V.G. și împreună cu acesta, a pretins și a primit de la denunțătoarea T.G. suma

de 500 RON și a pretins de la denunțătorul T.M. suma de 1.500 RON, precum și foloase

materiale, primind de la acesta, prin intermediul aceluiași coleg, suma de 750 RON,

o sticlă de whisky și un pachet de cafea, pentru a nu lua măsurile legale (amendă

contravențională, confiscarea bunurilor și suspendarea activității) față de aspectele

constatate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită,

prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul F.M. a solicitat să se constate

nulitatea transcrierii înregistrării convorbirii telefonice dintre inculpatul M.V.G.

și denunțătorul T.M., pe motiv că nu se evidențiază modul de plată a restului de

500 RON și că există o intruziune în text, care deformează realitatea, constituind

o „înscenare juridică”. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută

a flagrantului, întrucât, în conținutul procesului-verbal de constituire a echipei

operative și de consemnare a măsurilor criminalistice de pregătire a acestuia, sunt

menționate date neconforme cu realitatea. Tribunalul, examinând suportul electronic

al înregistrării convorbirii telefonice dintre inculpatul M.V.G. și denunțătorul

T.M., a constatat că cel din urmă a folosit termenul de „diferență”, ca motiv pentru

deplasarea sa la Călărași, iar inculpatul interlocutor a afirmat „să ne găsim mâine”,

această situație excluzând posibilitatea unei înscenări din partea organelor de

urmărire penală. În privința celei de-a doua cereri, Tribunalul a constatat că nu

s-au indicat, în concret, pretinsele date nereale din cuprinsul procesului-verbal

la care s-a făcut referire.

La individualizarea pedepselor aplicate

în temeiul textelor de lege anterior menționate, Tribunalul a avut în vedere gravitatea

infracțiunii deduse judecății, dar și datele personale ale inculpaților (lipsa de

antecedente penale, comportamentul anterior ireproșabil, copii minori aflați în

întreținere, membri de familie cu sănătate precară, atitudinea de regret față de

urmările faptelor săvârșite), reținute, în favoarea lor, drept circumstanțe atenuante

judiciare, conform art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu consecința reducerii

pedepselor sub minimul special, potrivit art. 76 alin. (1) lit. c) din același cod.

În privința cererii inculpatului M.V.G.

de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 202/2010, Tribunalul a apreciat că acestea

nu sunt incidente, față de momentul procesual al cauzei la momentul intrării lor

în vigoare, când fusese începută cercetarea judecătorească și administrat tot probatoriul.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție (la data de 22 decembrie 2010) și inculpații M.V.G.

și F.M. (la datele de 21 și respectiv 23 decembrie 2010, prin intermediul avocaților

aleși).

Apelurile astfel declarate au fost înaintate

de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 21 februarie 2011.

În motivele scrise de apel, Parchetul a

criticat sentința atacată, pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele

aspecte:

art. 357 C. proc. pen., prin menționarea, în dispozitivul sentinței, a aplicării

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, la care nu se face referire în considerentele

acesteia;

art. 348 C. proc. pen. și art. 255 alin. (5) C. pen., în ceea ce privește restituirea

către denunțători a sumelor de bani și bunurilor care au făcut obiectul luării de

mită;

principale aplicate inculpaților;

accesorie și respectiv ca pedeapsă complementară, a dreptului prevăzut de art. 64

alin. (1) lit. c) C. pen.

La termenul din data de 18 aprilie 2011,

reprezentantul Parchetului a precizat că nu mai susține primul motiv de apel, a

completat al treilea motiv de apel, solicitând înlăturarea, în cazul ambilor inculpați,

a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și

c) C. pen. și a extins motivele de apel, invocând greșita încadrare juridică a faptelor

ce formează obiectul judecății, pe de o parte, prin reținerea eronată a incidenței

dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, iar, pe de altă parte, prin

omisiunea aplicării prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., aspecte care au fost

consemnate în încheierea de la acel termen.

Cu ocazia dezbaterilor de la termenul din

data de 21 iunie 2011 (consemnate în încheierea de amânare a pronunțării), reprezentantul

Parchetului a susținut motivele scrise de apel, astfel cum au fost precizate și

completate.

În motivele scrise de apel, susținute întocmai

cu ocazia dezbaterilor, inculpatul M.V.G., care a beneficiat de asistența juridică

a avocatului său ales, fără a contesta situația de fapt, a solicitat, în principal,

trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) teza a

II-a C. proc. pen., pe motiv că sentința atacată este lovită de nulitate absolută,

conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât dispozitivul acesteia contrazice

considerentele sale, iar instanța de fond a procedat, încălcând prevederile

art. 334 C. proc. pen., fără punerea în discuție, la schimbarea încadrării juridice

menționate atât în rechizitoriu, cât și în considerentele hotărârii pronunțate,

prin reținerea eronată a incidenței dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 78/2000 și, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în temeiul

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în sensul reindividualizării pedepsei, prin

reținerea în continuare a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.

74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., dar și a prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., potrivit principiului retroactivității legii penale mai

favorabile și respectiv al suspendării executării pedepsei astfel reduse, fie condiționat,

fie sub supraveghere, conform art. 81 sau art. 86

1

C. pen.

În motivele scrise de apel, inculpatul

F.M., care a beneficiat de asistența juridică a avocatului său ales, a invocat nelegalitatea

sentinței atacate, susținând că instanța de fond a reținut o situație de fapt greșită,

ca urmare a aprecierii eronate a unor probe (declarațiile inculpaților și martorilor

audiați), dar și a validării altor probe obținute în mod ilegal de către organele

de urmărire penală (transcriptul înregistrării convorbirii telefonice din data de

10 august 2010, purtată între denunțătorul T.M. și inculpatul M.V.G. și procesul

verbal de pregătire a flagrantului, realizat prin provocare), precum și netemeinicia

acelei hotărâri, solicitând reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare

a acesteia, prin suspendarea ei condiționată, potrivit art. 81 C. pen.

La termenul din data de 16 mai 2011, inculpatul

și-a completat motivele de apel, invocând omisiunea instanței de fond de a se pronunța

asupra cererii sale de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. (1)

lit. b

1

) C. proc. pen., aspect care a fost consemnat în încheierea de

la acel termen.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, susținând

întocmai motivele anterior menționate, a reiterat, și în fața instanței de apel,

cererea de achitare, pe același temei, în raport cu singura faptă pe care a declarat

că o recunoaște (constând în primirea, drept mită, a unei sticle de whisky și a

unui pachet de cafea) și, în plus, a solicitat, asemenea inculpatului M.V.G., trimiterea

cauzei spre rejudecare, pe motiv că sentința atacată este lovită de nulitate absolută,

întrucât instanța de fond a pronunțat soluția de condamnare prin reținerea unei

încadrări juridice diferite de cea menționată în actul de sesizare, fără a pune

în discuție schimbarea acesteia.

Inculpații, fiind întrebați în mod explicit

de către Curte la termenul din data de 16 mai 2011, au precizat că nu doresc să

dea noi declarații în fața instanței de apel, întrucât își mențin declarațiile anterioare,

la care nu au nimic de adăugat sau modificat.

Curtea a încuviințat și administrat, la

cererea inculpatului M.V.G., proba cu înscrisuri în circumstanțiere.

De asemenea, încuviințând cererile inculpatului

F.M. și reprezentantului Parchetului, Curtea a procedat nemijlocit, în ședința publică

din data de 21 iunie 2011, la audierea înregistrării convorbirii telefonice din

data de 10 august 2010, conținută în suportul digital aflat în plicul atașat și

respectiv la vizionarea și audierea înregistrării în mediul ambiental din data de

11 august 2010, conținută în suportul digital aflat în plicul atașat, despre aceste

activități întocmindu-se un proces-verbal, care a fost semnat fără obiectiuni de

către toți participanții la proces.

Inculpatul F.M. a depus la dosar copie

de pe decizia penală nr. 74 din data de 8 octombrie 2001, pronunțată de Completul

de 9 Judecători al Curții Supreme de Justiție în Dosarul nr. 52/2001, la care a

făcut referire pentru a combate, asemenea inculpatului M.V.G., cererea Parchetului

de schimbare a încadrării juridice a faptelor, în sensul reținerii incidenței dispozițiilor

art. 41 alin. (2) C. pen., ambii inculpați susținând, prin apărătorii lor, că aplicarea

acestor dispoziții este inadmisibilă direct în apel.

Curtea de Apel București, în temeiul

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva

sentinței penale nr. 136/F din data de 20 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul

Călărași în Dosarul nr. 3534/116/2010.

A desființat, în parte, sentința penală

apelată și, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică, cu privire la ambii inculpați, din infracțiunea prevăzută de

art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1), (2) din

Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat

la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a), c), art. 76 alin. (1) lit. c) și

art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.V.G. la pedeapsa principală

de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

în formă continuată.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C.

pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei

principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit.

b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă

de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a

dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând

cu data de 11 august 2010 și până la data de 26 noiembrie 2010.

C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) și art.

80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul F.M. la pedeapsa principală de 2

ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă

continuată.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C.

pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei

principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit.

b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă

de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a

dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând

cu data de 11 august 2010 și până la data de 26 noiembrie 2010.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. raportat

la art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu referire la decizia nr. 59/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, dispune confiscarea de la fiecare inculpat a sumei

de câte 750 RON, a câte unei sticle de whisky și a câte unui pachet de cafea de

500 gr. sau, în cazul în care aceste bunuri nu se găsesc, a echivalentului lor în

bani, în sumă de câte 75 RON.

A constatat că, în numele inculpatului

M.V.G., a fost consemnată la Banca R.D., sucursala Dorobanți, în data de 18 august

2010, suma de 850 RON, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție și dispune

realizarea confiscării, în ceea ce îl privește, din această sumă.

A dispus restituirea către inculpatul M.V.G.,

din suma consemnată, a sumei de 100 RON (în cazul confiscării în natură a bunurilor)

sau a sumei de 25 RON (în cazul confiscării acestora prin echivalentul lor în bani).

A dispus restituirea către martorul denunțător

T.M. a sumei de 500 RON, pusă la dispoziție de către acesta în vederea realizării

flagrantului din data de 11 august 2010.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

II. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații M.V.G.

și F.M. împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 192 alin. (2) și (4)

C. proc. pen., a obligat pe apelanții inculpați la plata sumei de câte 300 RON fiecare,

cheltuieli judiciare către stat.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, conform art. 371

alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse

judecății, Curtea constată că apelul Parchetului este fondat (în limitele ce vor

fi precizate), în timp ce apelurile inculpaților sunt nefondate, pentru considerentele

ce se vor arăta în cele ce urmează:

I. Cu privire la situația de fapt, Curtea

constată că probatoriul administrat în cauză dovedește, mai presus de orice îndoială,

existența unor acte materiale repetate de luare de mită (în variantele pretinderii

și primirii de bani și bunuri necuvenite, care vor fi detaliate în continuare),

săvârșite de cei doi inculpați, în calitatea lor de comisari ai Gărzii Financiare

Călărași, în scopul de a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu.

Astfel, este certă împrejurarea (pe care

ambii inculpați au recunoscut-o) că, prevalându-se de dreptul de a efectua, în exercitarea

atribuțiilor de serviciu specifice calității anterior menționate, controale inopinate

pentru descoperirea faptelor având ca efect frauda și evaziunea fiscală (conferit

de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 91/2003 și menționat în fișele posturilor ocupate),

aceștia s-au deplasat, în datele de 16 iunie 2010 și 2 august 2010, la același comerciant

(P.F.A. T.M. din comuna C., județul Călărași), sub pretextul efectuării unor asemenea

controale.

De asemenea, este certă împrejurarea (recunoscută

de ambii inculpați) că, deși, cu ocazia ambelor controale, au constatat nereguli

în activitatea agentului economic verificat, care ar fi trebuit să conducă, în mod

legal, la aplicarea unor sancțiuni contravenționale (amendă și suspendarea activității

pe o perioadă determinată), aceștia nu au întocmit note de constatare și nici acte

de sancționare, fără a putea prezenta o explicație plauzibilă pentru acest comportament,

contrar îndatoririlor de serviciu.

Cert este și faptul că, la data de 16 iunie

2010, cu ocazia primului control, martora denunțătoare T.G., concubina asociatului

T.M., singura prezentă la efectuarea acelui control, i-a remis inculpatului M.V.G.,

pe care l-a descris ca fiind „comisarul cu mustață”, suma de 500 RON, tocmai pentru

a împiedica aplicarea sancțiunilor contravenționale anterior menționate.

Faptul remiterii banilor și scopul acestuia

au fost recunoscute de inculpatul M.V.G., care a declarat că a împărțit suma de

bani primită de la martora denunțătoare, drept mită, cu colegul său, inculpatul

F.M.

Deși al doilea inculpat a negat în permanență

acest fapt (primirea, indirectă, prin intermediul colegului său, a unei sume de

bani, drept mită), afirmând chiar că nici nu are cunoștință ca inculpatul M.V.G.

să fi primit de la martora denunțătoare vreo sumă de bani, apărarea lui este contrazisă,

în mod categoric, de probatoriul administrat în cauză.

În acest sens, Curtea reține aspectele

faptice evidențiate în declarațiile constante ale martorei denunțătoare T.G. și

inculpatului M.V.G., care se coroborează între ele și sunt confirmate de fapte și

împrejurări pe care chiar inculpatul F.M. le-a recunoscut ca fiind reale.

Astfel, martora denunțătoare a afirmat

că inculpatul F.M., pe care l-a descris ca fiind „comisarul grizonat”, este cel

care i-a adus la cunoștință că, pentru neregulile constatate cu ocazia controlului,

se va aplica o amendă de 200.000.000 ROL și se va dispune „închiderea magazinului

pe mai multe luni” (sancțiuni despre care însuși inculpatul a precizat, în declarațiile

sale, că „era normal” să le aplice, fără a proceda însă în acest mod la momentul

respectiv, din motive pe care nu le-a putut preciza), că, după ce i-a dat inculpatului

M.V.G., identificat de ea ca fiind „comisarul cu mustață”, suma de 500 RON, pentru

a împiedica aplicarea sancțiunilor comunicate, acesta a introdus suma de bani astfel

remisă în „mapa cu care venise comisarul grizonat” și că, urmare a acestui fapt,

cei doi comisari nu au mai întocmit vreun act de constatare și sancționare (împrejurare

recunoscută, de altfel, de amândoi), lăsându-i doar o invitație pentru concubinul

său, în vederea prezentării la sediul Gărzii Financiare Călărași, în data de 18

iunie 2010, scrisă de inculpatul F.M. (care a și recunoscut acest aspect). De asemenea,

inculpatul M.V.G. a declarat că, după ce, „din milă” (sentiment neverosimil în contextul

dat, cu atât mai puțin având în vedere că, în calitate de funcționari ai statului,

cei doi comisari erau obligați să aplice legea), el și colegul său au renunțat la

stabilirea unor sancțiuni, lăsând doar invitația anterior menționată, la plecare,

martora denunțătoare a venit spre amândoi, având o sumă de bani în mână, pe care

i-a introdus-o în buzunarul pantalonilor (inculpatul a susținut în faza de urmărire

penală că acest fapt s-a petrecut „forțat”), că niciunul dintre ei nu a refuzat

acea sumă de bani și că, în autoturismul cu care s-au deplasat, el i-a dat jumătate

din suma respectivă colegului său.

Totodată, faptul indubitabil că ambii inculpați

au participat la efectuarea controlului care a condus la constatarea unor nereguli

în activitatea agentului economic verificat, că, în pofida acestei împrejurări,

niciunul dintre ei nu a întreprins demersuri concrete pentru întocmirea unor acte

de constatare și sancționare a acelor nereguli, dar și faptul că, aflându-se într-o

conivență evidentă, s-au completat reciproc, în acțiunile lor de a o determina pe

martora denunțătoare să remită o sumă de bani, drept mită, convinsă fiind, după

ce i-au fost aduse la cunoștință sancțiunile grave prevăzute de lege, că numai astfel

putea împiedica întocmirea unor asemenea acte, confirmă, la rândul lor, că inculpatul

F.M., în deplină cunoștință de cauză, a acceptat primirea, fie și indirectă, prin

intermediul colegului său, a jumătate din suma de bani remisă acestuia de martora

denunțătoare, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu.

Cert este și faptul că, în condițiile în

care martorul denunțător T.M. nu a dat curs invitației anterior menționate, cei

doi inculpați s-au deplasat din nou împreună, sub pretextul altui control inopinat,

efectuat în mai puțin de două luni de la cel anterior, respectiv la data de 2 august

2010, la magazinul aparținând aceleiași P.F.A., ocazie cu care, pentru a nu aplica

sancțiunile prevăzute de lege pentru neregulile constatate la acel moment în activitatea

agentului economic verificat, inculpatul M.V.G. a pretins de la martorul denunțător

suma de 1.500 RON, din care a primit de la acesta suma de 1.000 RON, pe care a împărțit-o

ulterior cu colegul său, inculpatul F.M., ambii inculpați primind de la martorul

denunțător, în același scop, și câte o sticlă de whisky, în valoare de 60 RON și

câte un pachet de cafea de 500 gr., în valoare de 15 RON.

Inculpatul M.V.G. a recunoscut întocmai

aceste fapte, în timp ce inculpatul F.M. a recunoscut numai primirea, cu titlu de

mită, a sticlei de whisky și pachetului de cafea, negând însă primirea, indirectă,

prin intermediul colegului său, cu același titlu, a vreunei sume de bani.

Apărarea inculpatului F.M., care s-a întemeiat

de această dată pe susținerea faptului că el s-a aflat într-o altă încăpere (magazinul

propriu-zis) decât cea unde inculpatul M.V.G. a pretins și primit bani de la martorul

denunțător T.M. (un depozit anexă al acelui magazin), neputând lua astfel cunoștință

de discuțiile purtate între cei doi și de faptele petrecute acolo, este infirmată

de declarațiile martorului respectiv, dar și de declarațiile martorilor oculari

T.G. și T.L. (concubina și fiul celui dintâi), din coroborarea cărora rezultă că

spațiile în care se aflau, la momentul faptei, inculpatul M.V.G. și martorul denunțător,

pe de o parte, inculpatul F.M. și cei doi martori oculari, pe de altă parte, comunicau

între ele, neexistând ușă între acestea și că distanța dintre cele două grupuri

era de numai câțiva metri, astfel că ambii martori oculari au putut auzi și vedea

ce se întâmpla între inculpatul M.V.G. și martorul denunțător, aceleași aspecte

putând fi astfel ușor sesizate și de inculpatul F.M., care se afla împreună cu ei.

De altfel, chiar acceptând ca fiind reală

susținerea inculpatului F.M., Curtea constată că faptul primirii ulterioare de către

acesta, în mod indirect, a jumătate din suma de bani remisă de martorul denunțător

inculpatului M.V.G., cu titlu de mită, este dovedit mai presus de orice îndoială

prin declarațiile constante ale acestuia din urmă, coroborate cu declarațiile martorului

denunțător și celor doi martori oculari anterior menționați, dar și cu fapte și

împrejurări recunoscute chiar de inculpatul F.M.

Astfel, inculpatul M.V.G., după ce a confirmat

constatarea, și cu ocazia celui de-al doilea control, a unor nereguli care ar fi

trebuit sancționate contravențional cu amendă, confiscarea bunurilor și suspendarea

activității pe o perioadă determinată (fapt recunoscut, de altfel, și de inculpatul

F.M., care a declarat că el însuși a comunicat, la întrebarea martorei T.G., sancțiunile

aplicabile, inclusiv cuantumul amenzii, de la 20.000 la 100.000 RON, fără însă ca,

ulterior, din motive pe care nu le-a putut indica, el să fi avut măcar inițiativa

întocmirii unor acte de constatare și sancționare), a susținut că, în cadrul discuției

purtate cu martorul denunțător, i-a spus acestuia că, dacă îi va da suma de 1.500

RON, nu îi va aplica niciun fel de sancțiune, că martorul respectiv i-a comunicat

că nu îi poate da decât suma de 1.000 RON, pe care, după ce a mers să o ia din spatele

magazinului (trecând astfel prin încăperea unde se afla, conform propriilor declarații,

inculpatul F.M., care, astfel, contrar apărării formulate, putea observa acțiunea

martorului denunțător), i-a introdus-o în buzunar, că același martor le-a dat lui

și colegului său două plase cu câte o sticlă de whisky și o pungă de cafea (aspect

recunoscut, de altfel, și de inculpatul F.M.) și că, plecând de acolo, fără a aplica

vreo sancțiune, a împărțit suma de bani primită cu acesta din urmă, fiecare rămânând

astfel, pe lângă bunurile anterior menționate, cu suma de câte 500 RON.

De asemenea, din coroborarea declarațiilor

martorului denunțător T.M. și martorilor oculari T.G. și T.L., rezultă evidenta

înțelegere dintre cei doi inculpați, în vederea obținerii unei sume de bani, drept

mită, chiar dacă a fost pretinsă în mod explicit și primită în mod direct numai

de inculpatul M.V.G., întrucât aceștia s-au completat reciproc în a le comunica

neregulile constatate și sancțiunile aplicabile, fără a întocmi însă, în final,

vreun act de constatare și sancționare.

Totodată, împrejurările indubitabile că

inculpații au procedat la efectuarea unui nou control inopinat la aceeași unitate,

la scurtă vreme după controlul similar anterior, că, în ziua respectivă, aceștia

erau planificați de conducerea instituției să desfășoare o acțiune de control la

un agent economic dintr-o altă localitate (SC A.F. SRL din comuna B.), că s-au deplasat

împreună, din proprie inițiativă, la PFA aparținând martorului denunțător T.M.,

folosind autoturismul aflat în proprietatea soției inculpatului F.M. (astfel relatat

chiar de acesta) și că, în pofida neregulilor constatate, iciunul dintre ei nu a

întreprins demersuri reale pentru aplicarea sancțiunilor legale, invocându-le doar

ca amenințare la adresa reprezentantului unității verificate și membrilor familiei

sale, pentru a-l determina să plătească o sumă de bani, tocmai pentru a nu fi sancționat,

confirmă, la rândul lor, că inculpatul F.M., în deplină cunoștință de cauză, a acceptat

primirea, drept mită, fie și indirectă, prin intermediul inculpatului M.V.G., a

jumătate din suma de bani remisă acestuia de martorul denunțător, pentru a nu-și

îndeplini îndatoririle de serviciu.

De altfel, în contextul tuturor împrejurărilor

faptice anterior menționate, este neverosimil ca inculpatul M.V.G. să fi împărțit

cu colegul său numai bunurile necuvenite primite drept mită (sticlele de whisky

și pachetele de cafea), după cum însuși inculpatul F.M. a recunoscut, iar nu și

suma de bani primită cu același titlu.

Referitor la fapta din data de 11 august

2010, Curtea constată că inculpatul M.V.G. a recunoscut, în condițiile surprinderii

sale în flagrant, primirea, drept mită, de la martorul denunțător T.M., a sumei

de 500 RON, reprezentând diferența dintre suma pe care i-a pretins-o acestuia, cu

acel titlu, la data de 2 august 2010 (1.500 RON) și suma primită și împărțită de

el, la acel moment, cu inculpatul F.M. (1.000 RON).

Inculpatul F.M. nu a avut vreo participație

la săvârșirea acestui ultim act material (nereținut, de altfel, în sarcina sa, nici

prin rechizitoriu, nici prin sentința instanței de fond), nefiind prezent la momentul

primirii de către inculpatul M.V.G., de la martorul denunțător anterior menționat,

a sumei de 500 RON și nedovedindu-se cu certitudine că ar fi avut cunoștință de

fapta respectivă.

În această situație, Curtea a constatat

lipsită de pertinență contestarea de către inculpatul F.M., ca fiind obținute în

mod ilegal, a unora dintre mijloacele de probă administrate cu privire la acest

act material (transcriptul înregistrării convorbirii telefonice din data de 10 august

2010, purtată exclusiv între inculpatul M.V.G. și martorul denunțător T.M. și procesul-verbal

de pregătire a acțiunii de prindere în flagrant a celui dintâi), pe care niciuna

dintre persoanele implicate nu le-a contestat vreodată.

În plus, susținerea în acest sens a inculpatului

F.M. este și nefondată, apreciază Curtea de Apel, întrucât realizarea interceptării

și înregistrării convorbirii telefonice anterior menționate s-a efectuat în baza

autorizațiilor din data de 10 august 2010, emise de Tribunalul București pentru

posturile telefonice utilizate la acel moment de cei doi interlocutori, inculpatul

M.V.G. și martorul denunțător T.M., iar audierea nemijlocită de către Curte, la

termenul din data de 21 iunie 2011, a înregistrării convorbirii respective (fixată

pe suportul digital aflat în plicul atașat) a evidențiat reproducerea întocmai a

conținutului acesteia în procesul-verbal de transcriere, inculpatul M.V.G., prezent

la audierea anterior menționată, necontestând, de altfel, conținutul acelei convorbiri.

împrejurarea că, în cuprinsul rechizitoriului, reproducând conținutul convorbirii

respective, procurorul a inserat, cu privire la expresia „diferența aia care e”,

folosită de martorul denunțător T.M., observația personală că aceasta s-ar referi

la restul de 500 RON din suma pretinsă inițial, este nerelevantă, întrucât calitatea

de mijloc de probă aparține, potrivit art. 64 alin. (1) C. proc. pen., însăși înregistrării

audio (care a fost obținută în mod legal, după cum s-a evidențiat anterior), iar

nu actului de sesizare în care procurorul a reprodus conținutul acesteia, prin raportare

la restul probatoriului, pentru a susține acuzarea.

De asemenea, procesul-verbal invocat de

inculpatul F.M., de capcanare criminalistică a sumei de 500 RON, folosită la realizarea

flagrantului din data de 11 august 2010, despre care a susținut că ar conține date

nereale cu privire la scopul întâlnirii dintre martorul denunțător T.M. și inculpatul

M.V.G., nu este afectat de vreo cauză de nelegalitate, iar motivația consemnată

a remiterii de cel dintâi către cel din urmă a sumei respective a fost confirmată

de însuși inculpatul prins în flagrant, care a recunoscut că acea sumă reprezenta

chiar diferența dintre cea pe care a pretins-o la data de 2 august 2010 și cea primită

la momentul respectiv și împărțită de el cu inculpatul F.M.

În același timp, inculpatul M.V.G. nu a

susținut vreodată că ar fi fost provocat în vederea primirii acelei sume de bani

de la martorul denunțător (după cum, fără a fi implicat, a afirmat inculpatul F.M.),

această afirmație fiind, de altfel, lipsită de orice fundament, în condițiile în

care primul inculpat a recunoscut în mod constant că i-a pretins martorului denunțător

suma de 1.500 RON, din care a primit inițial numai suma de 1.000 RON și că s-a întâlnit

cu acesta, conștient fiind că urma să primească de la el diferența de 500 RON, fapt

confirmat și de vizionarea și audierea nemijlocită de către Curte, la termenul din

data de 21 iunie 2011, a dialogului ambiental audio-video purtat între inculpatul

M.V.G. și martorul denunțător T.M. la momentul realizării flagrantului (fixat pe

suportul digital aflat în plicul atașat), constatându-se reproducerea întocmai a

conținutului acelui dialog în procesul-verbal de transcriere.

II. Cu privire la încadrarea juridică,

Curtea de apel, raportându-se la situația de fapt anterior menționată, constată

că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, pe de o parte, prin reținerea

greșită a incidenței prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, iar, pe

de altă parte, prin omisiunea aplicării dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Sub primul aspect, Curtea reține că mențiunea

din dispozitivul sentinței apelate privitoare la aplicarea prevederilor art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (care se referă la fapta de dare de mită) este lipsită

de temei, întrucât inculpații nu au fost trimiși în judecată pentru o astfel de

faptă și nici instanța de fond nu a reținut, în considerentele hotărârii sale, că

ei ar fi săvârșit o faptă de această natură.

De altfel, instanța de fond nu a dispus,

în prealabil, nici extinderea procesului penal pentru alte fapte, conform art. 336

C. proc. pen., nici schimbarea încadrării juridice reținute în rechizitoriu (în

care nu se face referire la prevederile respective), potrivit art. 334 C. proc.

pen.

Curtea constată însă nefondată cererea

comună a inculpaților de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță, pentru motivul anterior menționat, întrucât, pe de o parte, acesta nu

se încadrează în niciunul dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute de

art. 197 alin. (2) C. proc. pen. (reținerea eronată, exclusiv în dispozitivul sentinței,

a incidenței prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 neconstituind o

încălcare a dispozițiilor legale privitoare la sesizarea instanței), iar, pe de

altă parte, dat fiind caracterul integral devolutiv al căii de atac cu care a fost

sesizată, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel este îndrituită

a remedia, chiar și din oficiu, orice nelegalitate constatată cu privire la încadrarea

juridică.

Sub cel de-al doilea aspect, Curtea reține

că inculpații au săvârșit, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai

multe acte materiale de luare de mită, la datele de 16 iunie, 2 august și 11 august

2010 (inculpatul M.V.G., în variantele pretinderii și primirii directe de sume de

bani și bunuri necuvenite) și respectiv la datele de 16 iunie și 2 august 2010 (inculpatul

F.M., în variantele primirii directe de bunuri necuvenite și indirecte, prin intermediul

primului inculpat, de sume de bani), situație care impune reținerea, în cazul amândurora,

a formei continuate a infracțiunii, conform art. 41 alin. (2) C. pen.

Unitatea de rezoluție infracțională este

dovedită, apreciază Curtea de Apel, de faptul că inculpații, cu ocazia actelor materiale

comise de fiecare, au acționat în raporturile cu același agent economic controlat,

de la care au pretins și, după caz, primit, în mod repetat, direct sau indirect,

stăruind însă în acest demers, sume de bani și bunuri necuvenite, pentru a nu întocmi,

potrivit îndatoririlor de serviciu, acte de constatare și sanc