ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1136/2012

Asupra recursurilor penale, deliberând, a reținut că: Prin sentința penală nr. 902 din 21 decembrie 2010, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpaților: - M.G. la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare (16 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 11 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.) cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, menținând starea de arest și deducând prevenția de la 05 iunie 2010 la zi; - T.A.V.

la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare (15 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și 10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000) cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, menținând starea de arest a și deducând prevenția de la 05 iunie 2010 la zi. Pentru a pronunța acesta hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că în perioada februarie - iulie 2009, S.V.A. zis “S.”, I.D., M.A. zis „M.", I.M., I.N. zis „N.G.", D.F. zisă „B.", I.R.M. zis „R.", B.S.N.

zisă „S." și N.D.L. zisă „D.", constituiți într-un grup infracțional, a distribuit heroină în zona Gării de N., droguri pe care S.V.A., le procura de la N.R. zis „G." care, la rândul său, se aproviziona de la inculpatul M.G. Astfel, în perioada mai - iunie 2009 N.R. a încheiat cu inculpatul M.G. nouă tranzacții privind introducerea în țară a câte 2 kg heroină / transport, prețul fiind de 14.000 euro / kg, stabilirea termenilor făcându-se telefonic, transportul drogurilor fiind asigurat de alte persoane, inculpatul venind doar de două ori în țară pentru a ridica banii. La data de 19 iunie 2009, N.R. și D.A.C., fiecare cu autoturismul proprietate, s-au deplasat către Giurgiu oprindu-se într-o parcare, unde la scurt timp au sosit S.S.S.

și inculpatul T.A.V. în mașini diferite. Ajuns în parcare, S.S.S. s-a deplasat la autoturismul lui N.R., primind de la acesta suma de 28.000 euro, după care inculpatul T.A.V. i-a predat un pachet ambalat într-o pungă, adus din Bulgaria, pe care acesta la rândul său l-a remis lui D.A.C., cu care s-a înțeles să se întâlnească în aceiași zi la București. Inculpatul T.A.V., după ce a primit o parte din bani de la S.S.S., s-a îndreptat spre Giurgiu și a trecut în Bulgaria. La ora 13:10, D.A.C. a fost oprit în trafic de lucrători de poliție găsindu-se asupra sa cantitatea de 1.987,4 grame heroină conform raportului de constatare tehnico-științifică din 26 iunie 2009, precum și suma de 12.100 RON primită de la N.R.

ca recompensă pentru transportul drogurilor. Și S.S.S. a fost oprit la ora 13:45, când se îndrepta spre punctul vamal Giurgiu, fiind găsite asupra sa sumele de 7.295 euro și 122 leva. Deși inculpații M.G. și T.A.V. nu negat orice implicare în introducerea și vânzarea de droguri pe teritoriul României, instanța de fond a reținut vinovăția acestora în raport de probele administrate respectiv declarațiile martorului N.R. care a descris detaliat modul în care stabilea telefonic cu inculpatul M.G. introducerea de heroină în țară, transportul drogurilor fiind asigurat de alte persoane, de regulă banii îi erau remiși lui S.S.S., iar martorul D.A.C. primea drogurile de la o terță persoană care-l însoțea pe S.S.S., pe care îl prezentase inculpatul, aceiași procedură fiind urmată și la data de 19 iunie 2009; ale martorului D.A.

căruia la data de 18 iunie 2009, martorul N.R. i-a comunicat telefonic „că a doua zi o să meargă la pește", adică urmau să facă o tranzacție cu droguri, motiv pentru care l-a însoțit într-o parcare din județul Giurgiu, iar la solicitatrea acestuia s-a deplasat la un autoturism, unde o persoană de 35-38 de ani, 1,80 metri înălțime, constituție normală și ten deschis, pe care ulterior a identificat-o ca fiind inculpatului T.A.V. i-a dat o pungă, modalitate de operare ce a mai fost folosită și anterior, ale martorului ocular M.A., care, la data de 19 iunie 2009, a o observat cum s-a derulat întâlnirea dintre cei patru, inclusiv momentul când inculpatul T.A.V. pe care l-a recunoscut după planșă foto a luat de pe bancheta din spate a autoturismului său o pungă pe care i-a dat-o lui D.A.C.

Au fost apreciate ca relevante și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate, în perioada 04 iunie 2009 - 18 iunie 2009, de inculpatul M.G. cu Ș.M. și martorul N.R., dar și cele dintre martorii N.R. și D.A., procesele-verbale de supraveghere operativă întocmite la 19 septembrie 2009, verificările efectuate de către polițiști la Biroul de contact româno-bulgar de la punctul vamal Giurgiu-Ruse potrivit cărora inculpatul T.A.V. a trecut granița în România de șapte ori în perioada 02 martie 2009 -19 iunie 2009, folosind autoturismul F.P. în patru dintre aceste cazuri, iar inculpatul M.G. de 15 ori, o dată fiind însoțit de S.S.S., dar și recunoașterea după planșa foto a inculpatului M.G.

de către N.R. În drept, s-a rețiunut că faptele inculpatului T.A.V. care, la data de 19 iunie 2009, în complicitate cu inculpatul M.G., a transportat cantitatea de 1.987,4 grame heroină din Bulgaria în România și a remis-o lui D.A.C. se circumscriu conținurului constitutiv al infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și de trafic de droguri de mare risc, iar faptele inculpatului M.G., care în perioada mai - iunie 2009, i-a furnizat în repetate rânduri lui N.R. cantități de heroină, transportate din Bulgaria în România prin intermediul unor cărăuși, inclusiv la data de 19 iunie 2009 când prin intermediul coinculpatului i-a remis cantitate de 1987,4 grame de heroină pentru suma de 28.000 euro întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la introducere în țară de droguri de mare risc și de complicitate la trafic de droguri de mare risc, ambele în formă continuată.

La stabilirea pedepselor aplicate celor doi inculpați au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social deosebit de ridicat al faptelor, modalitatea de opereare, cantitatea de droguri introdusă în țară și traficată, inclusiv formă continuată în cazul inculpatului M.G., precum și circumstanțele personale, aceștia fiind necunocuti cu antecedente penale, dar negând activitatea infracțională. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații M.G. și T.A.V. Inculpatul M.G. a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe motiv că nu a comis fapta și nu au fost administrate probe de vinovăție împotriva sa.

Inculpatul T.A.V. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, întrucât nu a comis-o așa cum rezultată din probele administrate, precum și achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, lipsind latura subiectivă, deoarece nu a cunoscut conținutul pachetului pe care l-a transportat. În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, aceast fiind prea aspră în raport de datele sale personale, având în vedere că nu este cunoscut cu antecedente penale, are o vârstă tânără și are un domiciliu stabil în Bulgaria. Prin decizia penală nr. 290/A din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a II -a penală, a admis apelurile inculpaților M.G.

și T.A.V. T.A.V., a desființeat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, a repuns în individualitate pedepsele aplicate inculpatului T.A.V., achitându-l în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a dedus și prevenția de la 05 ianuarie 2010 la 03 iunie 2010 pentru inculpatul M.G. și de la 23 aprilie 2010 la 24 aprilie 2010 pentru inculpatul T.A.V., precum și la zi pentru ambii inculpați, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii apelate. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că soluția de condamnare a inculpatului M.G. este legală și temeinică, întrucât prezumția de nevinovăție a fost înlăturată nu numai prin declarațiile martorului N.R., ci și prin procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul cu martorul N.R.

și cu numitul Ș.M., dar și cele dintre martor și D.A., probe din care rezultă implicarea acestuia în activitatea de trafic de droguri, dar și în pregătirea livrării cantității de circa 2 kg heroină, tranzacție ce a avut loc în data de 19 iunie 2009. În plus, conform relațiilor furnizate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Biroul de contact româno bulgar, la data de 8 martie 2009, ora 12:00, inculpatul M.G. a intrat în România împreună cu numitul S.S.S., acesta din urmă fiind și el implicat în tranzacția din 19 iunie 2009, împrejurare care demonstrează cei doi se cunosc, in ciuda declarațiilor inițiale, în care inculpatul M.G. a negat acest lucru. Numitul N.R.

l-a recunoscut pe inculpat din planșele foto, iar cu ocazia audierii de instanța de fond, l-a indicat ca fiind M.G., persoană la care s-a referit în declarațiile sale și care, în mai multe rânduri, inclusiv în data de 19 iunie 2009, i-a livrat droguri din Bulgaria prin intermediul altor persoane. Deși inițial, inculpatul M.G. a susținut că nu l-a cunoscut pe N.R. s-a reținut că în apel acesta a depus la dosar un memoriu amplu în care revenit asupra afirmațiilor, precizând că în anul 2009 l-a cunoscut și pe S.S.S. care i-a propus în luna aprilie sau mai să se ocupe de contrabandă cu țigări, purtând mai multe convorbiri telefonice în ziua 19 iunie 2009, fără să știe că e implicat în traficul de droguri împreună cu marorul N.R., martor pe care l-a întâlnit în 2001, fiind cumnatul lui Ș.M.

și despre care știa că este narcoman. S-a apreciat de instanța de prim control judiciar că ultima variantă expusă este adaptată materialului probator, inculpatul M.G. încercând astfel să ofere explicații cu privire la aspectele incriminatoare rezultate din probele administrate, fără ca prin această manevră să reușescă să facă dovada nevinovăției sale. Raportat la inculpatul T.A.V., instanța de apel a considerat ca fiind legală și temeinică numai soluția de condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. S-a constatat că declarațiile de recunoaștere parțială date în apel în care a arătat că a transportat un pachet la solicitarea lui S.S.S., fară să-i cunoască conținutul se coroborează cu declarațiile martorilor N.R., D.A., M.A.

și M.I., cu procesul-verbal de filaj, procesul-verbal de supraveghere, procesul verbal de depistare a numitului S.S.S. la ieșirea din țară, probe prin care s-a dovedit la adăpost de orice îndoială că inculpatul T.A.V. a fost cel care a livrat pachetul cu heroină numitului D.A. în parcarea din județul Giurgiu, în data de 19 iunie 2009. Apărarea inculpatului T.A.V. că nu a cunoscut conținutul pachetului a fost înlăturată, în principal, de propria-i declarație dată în apel, în care a relatat că suma de 500 euro primită de la martorul S.S.S. pentru transportul pachetului era mare raportat la distanța pe care trebuia să o parcurgă, ceea ce trebuia să-i creeze suspiciuni asupra conținutului, iar susținerea sa că martorul nu l-a însoțit în România la data de 19 iunie 2009 a fost infirmată de declarațiile martorilor N.R., D.A.

și M.I., ceea ce evidențiază lipsa sa de sinceritate. Mai mult, s-a considerat că modalitatea de operare, respectiv prezența la locul livrării a mai multor persoane, precauția cu care s-a acționat în parcare, dar mai ales, coordonarea acțiunilor, inculpatul T.A.V. livrând pachetul cu droguri numai după ce S.S.S. a primit banii de la N.R., denotă că acesta știa ce conține pachetul. Drept urmare, instanța de apel a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, atât din punct de vedere al laturii subiective cât și din punct de vedere al laturii obiective, inculpatul T.A.V. acționând cu intenție directă. S-a reținut că probele administrate în cauză nu au dovedit introducerea drogurile în România de către inculpatul T.A.V., rezultând însă cu certitudine că acesta le-a adus la locul de întâlnire, predându-le numitului D.A.

Împrejurarea că inculpatul le-ar fi adus din Bulgaria, s-a considerat că este o simplă presupunere, ce este înlăturată de anumite mijloace de probă, care susțin declarația acestuia din apel, în care recunoaște că a transportat drogurile doar de la Giurgiu, unde i-au fost predate de numitul S.S.S. Astfel, conform relațiilor furnizate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Biroul de contact româno-bulgar de la punctul vamal Giurgiu-Ruse, în data de 19 iunie 2009, ora 11:00, inculpatul T.A.V. a intrat din Bulgaria în România, venind pe jos și nu cu mașina, așa încât este puțin probabil ca el să fi reușit să disimuleze cele 2 kg de heroină fără să trezească suspiciunea organelor de frontieră, fiind eronată mențiunea instanței de fond potrivit căreia organele abilitate au omis să evidențieze faptul că inculpatul atrecut granița cu autoturismul, în prezența înscrisurilor oficiale care dovedesc contrariul.

S-a apreciat că și modul în care a operat grupul bulgaro-român implicat în traficul de droguri dovedește că inculpatul nu a trecut granița cu drogurile, relevante fiind declarațiile martorilor N.R., D.A. și Ș.M., dar procesele-verbale de supraveghere și de interceptare a convorbirilor telefonice, conform cărora în tranzacții erau implicate mai multe persoane, cu atribuții distincte, de regulă, cel care preda efectiv drogurile era o persoană diferită de cea care le aducea din Bulgaria până în apropierea locului de predare, iar plata se făcea de către, respectiv către alte persoane decât cele implicate în predarea-primirea efectivă a drogurilor. Declarațiile martorilor N.R. și D.A., dar și procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice purtate între N.R.

și inculpatul M.G., dovedesc implicarea semnificativă a lui S.S.S. în efectuarea tranzacției din 19 iunie 2009, precum și faptul că acesta se afla - în structura grupului - pe un palier superior inculpatului T.A.V., fiind un apropiat al celuilalt coinculpat. În acest sens, s-a constatat că martorul N.R. a afirmat în mod constant că S.S.S. a fost implicat și în alte tranzacții de droguri ce au fost livrate din Bulgaria de către inculpatul M.G., în timp ce pe inculpatul T.A.V. l-a văzut pentru prima dată, la 19 iunie 2009, aspect confirmat și de numitul D.A.. Nu în ultimul rând, s-a mai reținut că pentru săvârșirea acestei fapte a fost trimis în judecată condamnat nedefinitiv și numitul S.S.S.

Sub aspecul individualizării pedepselor aplicate inculpaților s-a considerat că circumstanțele personale favorabile, constând în lipsa antecedentelor penale, au fost deja avute în vedere de instanța de fond care, în ciuda gradului de pericol social ridicat al faptelor, evidențiat prin numărul persoanelor implicate, modul de operare și cantitatea mare de droguri traficată, a stabilit pedepse aproape egale cu minimul special, așa încât nu există temeiuri de reducere în mai mare măsură a cuantumului sancțiunilor aplicate. Din oficiu, s-a constatat greșita deducere a perioadei arestării preventive, întrucât inculpații arestați în lipsă prin încheierea din 11 noiembrie 2009 au fost reținuți de către autoritățile române la 04 iunie 2010. Pe de altă parte, cei doi inculpați au fost arestați în procedurile de executare a mandatului european, respectiv inculpatul T.A.V.

de autoritățile bulgare de la 23 aprilie 2010 la 24 aprilie 2010, iar inculpatul M.G. de autoritățile austriece începând cu 05 ianuarie 2010 până la 03 iunie 2010, fiind predat la data de 4 iunie 2010 autorităților române. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpați T.A.V. și M.G. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., a solicita casare hotărârii atacate și condamnare inculpatului T.A.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, întrucât instanța a făcut o gravă eroare de fapt când a reținut că nu există probe în susținerea vinovăție acestuia sub aspectul infracțiuni de trafic internațional de droguri de mare risc, în condițiile în care inculpatul a adus heroina din Bulgaria.

Inculpatul T.A.V., făcând referire la dizpozițiile art. 385 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru infracțiunea de trafic de roguri de mare risc, întrucât nu a cunoscut conținutul pachetului pe care la data de 19 iunie 2009 i l-a dat martorului D.A., iar în subsidiar, a cerut redozarea pedepsei în raport de circumstanțele penale favorabile. Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpați T.A.V. și M.G., ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de fapt.

Ca atare, existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen. În speță, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul T.A.V., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în scris și în ședință publică, nu au fost în măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanța de apel, fiind neîntemeiate susținerile procurorului că din mijloacele de probă administrate rezultă implicarea inculpatului T.A.V. în activitatea de trafic internațional de droguride mare risc, dar și cele ale acestui inculpat că nu a comis infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.

Din împrejurările de fapt, corect stabilite de instanța de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatului T.A.V. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, chiar dacă acesta a încercat să acrediteze ideea că știa ce conține pachetul pe care i l-a dat martorului D.A. într-o parcare din județul Giurgiu. Relevante în acest sens sunt declarațiile martorilor N.R., D.A., M.A. și M.I. care au confirmat că inculpatul T.A.V. este persoana care la data 19 iunie 2009 a livrat pachetul cu heroină martorului D.A., în parcarea din, județul Gurgiu, susțineri care se coroborează cu mențiunile procesului verbal de filaj, procesului verbal de supraveghere conform cărora pachetul i-a fost predat lui D.A.

de către inculpat, dar și cele ale procesului verbal de depistare a martorului D.A.C. în autoturismul căruia a fost găsit pachetul ce-i fusese remis în parcare și care potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 26 iunie 2009 conținea 1.987,4 gr. heroină și, nu în ultimul rând declarația de recunoaștere parțială a inculpatului care a arătat că a transportat la solicitarea lui S.S.S. pachetul pe care l-a predat martorului, fără însă să-i cunoască conținutul. Oricum, modalitatea în care au acționat în parcare S.S.S., N.R., D.A. și inculpatul T.A.V., prin desfășurarea de activități materiale concordante, fiecare contribuind nemijlocit la realizarea traficului de droguri conform sarcinilor prestabilite, demonstrează faptul că inculpatul știa ce conține pachetul, prudența manifestată de cei patru și derularea evenimentelor nefiind justificată în condițiile în care nu ar fi cunoscut caracterul ilicit al acțiunilor sale.

Pe de altă parte, nici parchetul nu a prezentat elemente care să reliefeze existența unei evidente condradictii între probele administrate și soluția de achitare a inculpatului T.A.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, în condițiile în care, conform relațiilor furnizate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Biroul de contact româno-bulgar de la punctul vamal Giurgiu - Ruse, inculpatul a trecut, la data 19 iunie 2009, granița în România dinspre Bulgaria pe jos, fiind greu de crezut că putea avea asupra sa pachetul ce conținea aproape 2 kg de heroină, pachet care așa cum a susținut și acesta i-a fost predat de S.S.S. la Giurgiu, solicitându-i să-l transporte până la parcarea din Jud. Giurgiu.

În plus, din declarațiile martorilor N.R., D.A. și Ș.M., ce se coroborează cu procesele-verbale de supraveghere și de interceptare a convorbirilor telefonice a rezultat că, de regulă, cel care preda efectiv drogurile traficanților români era o persoană diferită de cea care le aducea din Bulgaria. Ca atare, probele administrate pe parcursul procesului penal nu au codus la răsturnarea prezumției de nevinovăție a inculpatului T.A.V. sub aspectul infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc. De altfel, prin criticile formulate de procuror și inculpatul T.A.V. se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raționamente care în opinia acestora ar putea demonstra vinovăția, respective nevinovăția pentru infracțiunile la legea traficului de stupefiante, operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc.

pen. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., față de datele ce rezultă din materialul probator administrat, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaților T.A.V. și M.G. au fost judicios proporționalizate atât sub aspectul cuantumului stabilit pentru fiecare infracțiune cât și sub aspectul modalității de executare a acestora, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen. Au fost avute în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea ilicită, precum și conduita inculpaților înainte, dar și după comiterea faptelor.

Instanța de prim control judiciar, în mod corect, a reținut că infracțiunile comise prezintă un grad de pericol social ridicat, determinat atât de limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege și de importanța valorilor sociale ocrotite de legiuitor, respectiv dreptul sănătatea publică, cât și de amploarea activității infracțională concretizată în numărul persoanelor implicate, fiecare dintre acestea având sarcini bine stabilite și cantitatea mare de droguri traficată, condiții în care lipsa antecedentelor penale ale inculpaților nu poate justifica reducerea cuantumului pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. Pe de altă parte, a fost evaluată și atitudinea inculpaților după comiterea infracțiunilor, care au avut o poziție procesuală constantă de nerecunoaștere a faptelor, încercând astfel să se sustragă tragerii la răspundere penală.

În acest context , Înalta Curte apreciază că nu se justifică stabilirea unor sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea inculpaților T.A.V. și M.G. și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, act normativ intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, judecata în cazul recunoașterii vinovăției se face conform procedurii simplificate doar în cazul în care sunt întrunite cumulativ două condiții, respectiv inculpatul recunoaște faptele astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare al instanței până la începerea cercetării judecătorești și solicită ca soluționarea cauzei să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Deși cercetarea judecătorească a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, iar solicitarea inculpatului T.A.V. de aplicare a dispozițiilor referitoare la procedura recunoașterii vinovăție s-a făcut potrivit art. 11 din O.U.G nr. 121/2011 publicată în M.Of. nr. 931 din 29 decembrie 2011 la primul termen de judecată cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv, în recurs, în condițiile în care hotărârea instanței de apel a fost pronunțată la data de 30 septembrie 2011, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. întrucât inculpatul nu a recunoscut fără echivoc fapta de trafic de droguri de mare risc așa cum a fost stabilită prin rechizitoriu.

Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații T.A.V. și M.G., deducând prevenți acestora la zi. Având în vedere că recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, recurenții intimați inculpați T.A.V. și M.G. împotriva deciziei penale nr. 290/A din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II - a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, T.A.V. durata prevenției de la 23 aprilie 2010, 24 aprilie 2010 și de la 04 iunie 2010 la 12 aprilie 2012 și pentru inculpatul M.G. de la 5 ianuarie 2010 la 12 aprilie 2012. Obligă recurentul inculpat T.A.V. la plata sumei de 675 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat M.G. la plata sumei de 900 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2012.