ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1136/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1136/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor penale,

deliberând, a reținut că:

Prin sentința penală nr. 902 din 21

decembrie 2010, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus

condamnarea inculpaților:

- M.G. la o pedeapsă rezultantă de 16 ani

închisoare (16 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat

la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și 11 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat

la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.) cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea

pedepsei principale, menținând starea de arest și deducând prevenția de la 05

iunie 2010 la zi;

- T.A.V. la o pedeapsă rezultantă de 15

ani închisoare (15 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și 10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000) cu executare în regim de detenție

și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.

pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, menținând starea

de arest a și deducând prevenția de la 05 iunie 2010 la zi.

Pentru a pronunța acesta hotărâre instanța

de fond a reținut, în esență, că în perioada februarie - iulie 2009, S.V.A. zis

“S.”, I.D., M.A. zis „M.", I.M., I.N. zis „N.G.", D.F. zisă „B.",

I.R.M. zis „R.", B.S.N. zisă „S." și N.D.L. zisă „D.", constituiți

într-un grup infracțional, a distribuit heroină în zona Gării de N., droguri pe

care S.V.A., le procura de la N.R. zis „G." care, la rândul său, se aproviziona

de la inculpatul M.G.

Astfel, în perioada mai - iunie 2009 N.R.

a încheiat cu inculpatul M.G. nouă tranzacții privind introducerea în țară a câte

2 kg heroină / transport, prețul fiind de 14.000 euro / kg, stabilirea termenilor

făcându-se telefonic, transportul drogurilor fiind asigurat de alte persoane, inculpatul

venind doar de două ori în țară pentru a ridica banii.

La data de 19 iunie 2009, N.R. și D.A.C.,

fiecare cu autoturismul proprietate, s-au deplasat către Giurgiu oprindu-se într-o

parcare, unde la scurt timp au sosit S.S.S. și inculpatul T.A.V. în mașini diferite.

Ajuns în parcare, S.S.S. s-a deplasat la autoturismul lui N.R., primind de la acesta

suma de 28.000 euro, după care inculpatul T.A.V. i-a predat un pachet ambalat într-o

pungă, adus din Bulgaria, pe care acesta la rândul său l-a remis lui D.A.C., cu

care s-a înțeles să se întâlnească în aceiași zi la București.

Inculpatul T.A.V., după ce a primit o parte

din bani de la S.S.S., s-a îndreptat spre Giurgiu și a trecut în Bulgaria.

La ora 13:10, D.A.C. a fost oprit în trafic

de lucrători de poliție găsindu-se asupra sa cantitatea de 1.987,4 grame heroină

conform raportului de constatare tehnico-științifică din 26 iunie 2009, precum și

suma de 12.100 RON primită de la N.R. ca recompensă pentru transportul drogurilor.

Și S.S.S. a fost oprit la ora 13:45, când

se îndrepta spre punctul vamal Giurgiu, fiind găsite asupra sa sumele de 7.295 euro

și 122 leva.

Deși inculpații M.G. și T.A.V. nu negat

orice implicare în introducerea și vânzarea de droguri pe teritoriul României, instanța

de fond a reținut vinovăția acestora în raport de probele administrate respectiv

declarațiile martorului N.R. care a descris detaliat modul în care stabilea telefonic

cu inculpatul M.G. introducerea de heroină în țară, transportul drogurilor fiind

asigurat de alte persoane, de regulă banii îi erau remiși lui S.S.S., iar martorul

D.A.C. primea drogurile de la o terță persoană care-l însoțea pe S.S.S., pe care

îl prezentase inculpatul, aceiași procedură fiind urmată și la data de 19 iunie

2009; ale martorului D.A. căruia la data de 18 iunie 2009, martorul N.R. i-a comunicat

telefonic „că a doua zi o să meargă la pește", adică urmau să facă o tranzacție

cu droguri, motiv pentru care l-a însoțit într-o parcare din județul Giurgiu, iar

la solicitatrea acestuia s-a deplasat la un autoturism, unde o persoană de 35-38

de ani, 1,80 metri înălțime, constituție normală și ten deschis, pe care ulterior

a identificat-o ca fiind inculpatului T.A.V. i-a dat o pungă, modalitate de operare

ce a mai fost folosită și anterior, ale martorului ocular M.A., care, la data de

19 iunie 2009, a o observat cum s-a derulat întâlnirea dintre cei patru, inclusiv

momentul când inculpatul T.A.V. pe care l-a recunoscut după planșă foto a luat de

pe bancheta din spate a autoturismului său o pungă pe care i-a dat-o lui D.A.C.

Au fost apreciate ca relevante și procesele-verbale

de redare a convorbirilor telefonice purtate, în perioada 04 iunie 2009 - 18

iunie 2009, de inculpatul M.G. cu Ș.M. și martorul N.R., dar și cele dintre martorii

N.R. și D.A., procesele-verbale de supraveghere operativă întocmite la 19

septembrie 2009, verificările efectuate de către polițiști la Biroul de contact

româno-bulgar de la punctul vamal Giurgiu-Ruse potrivit cărora inculpatul T.A.V.

a trecut granița în România de șapte ori în perioada 02 martie 2009 -19 iunie 2009,

folosind autoturismul F.P. în patru dintre aceste cazuri, iar inculpatul M.G. de

15 ori, o dată fiind însoțit de S.S.S., dar și recunoașterea după planșa foto a

inculpatului M.G. de către N.R.

În drept, s-a rețiunut că faptele inculpatului

T.A.V. care, la data de 19 iunie 2009, în complicitate cu inculpatul M.G., a transportat

cantitatea de 1.987,4 grame heroină din Bulgaria în România și a remis-o lui D.A.C.

se circumscriu conținurului constitutiv al infracțiunilor de introducere în țară

de droguri de mare risc și de trafic de droguri de mare risc, iar faptele inculpatului

M.G., care în perioada mai - iunie 2009, i-a furnizat în repetate rânduri lui N.R.

cantități de heroină, transportate din Bulgaria în România prin intermediul unor

cărăuși, inclusiv la data de 19 iunie 2009 când prin intermediul coinculpatului

i-a remis cantitate de 1987,4 grame de heroină pentru suma de 28.000 euro întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la introducere în țară

de droguri de mare risc și de complicitate la trafic de droguri de mare risc, ambele

în formă continuată.

La stabilirea pedepselor aplicate celor

doi inculpați au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72

C. pen., respectiv pericolul social deosebit de ridicat al faptelor, modalitatea

de opereare, cantitatea de droguri introdusă în țară și traficată, inclusiv formă

continuată în cazul inculpatului M.G., precum și circumstanțele personale, aceștia

fiind necunocuti cu antecedente penale, dar negând activitatea infracțională.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel inculpații M.G. și T.A.V.

Inculpatul M.G. a criticat hotărârea pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. c)

C. proc. pen., pe motiv că nu a comis fapta și nu au fost administrate probe de

vinovăție împotriva sa.

Inculpatul T.A.V. a solicitat achitarea

în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 3

din Legea nr. 143/2000, întrucât nu a comis-o așa cum rezultată din probele administrate,

precum și achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, lipsind latura subiectivă, deoarece

nu a cunoscut conținutul pachetului pe care l-a transportat.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea

pedepsei, aceast fiind prea aspră în raport de datele sale personale, având în vedere

că nu este cunoscut cu antecedente penale, are o vârstă tânără și are un domiciliu

stabil în Bulgaria.

Prin decizia penală nr. 290/A din 30 septembrie

2011, Curtea de Apel București, secția a

II

-a penală, a admis apelurile inculpaților M.G. și T.A.V.

T.A.V., a desființeat, în parte, sentința

penală atacată și rejudecând, a repuns în individualitate pedepsele aplicate inculpatului

T.A.V., achitându-l în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la

art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, a dedus și prevenția de la 05 ianuarie 2010 la 03

iunie 2010 pentru inculpatul M.G. și de la 23 aprilie 2010 la 24 aprilie 2010 pentru

inculpatul T.A.V., precum și la zi pentru ambii inculpați, menținând celelalte dispoziții

ale hotărârii apelate.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a

reținut că soluția de condamnare a inculpatului M.G. este legală și temeinică, întrucât

prezumția de nevinovăție a fost înlăturată nu numai prin declarațiile martorului

N.R., ci și prin procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate

de inculpatul cu martorul N.R. și cu numitul Ș.M., dar și cele dintre martor și

D.A., probe din care rezultă implicarea acestuia în activitatea de trafic de droguri,

dar și în pregătirea livrării cantității de circa 2 kg heroină, tranzacție ce a

avut loc în data de 19 iunie 2009.

În plus, conform relațiilor furnizate de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Biroul de contact româno bulgar,

la data de 8 martie 2009, ora 12:00, inculpatul M.G. a intrat în România împreună

cu numitul S.S.S., acesta din urmă fiind și el implicat în tranzacția din 19

iunie 2009, împrejurare care demonstrează cei doi se cunosc, in ciuda declarațiilor

inițiale, în care inculpatul M.G. a negat acest lucru.

Numitul N.R. l-a recunoscut pe inculpat

din planșele foto, iar cu ocazia audierii de instanța de fond, l-a indicat ca fiind

M.G., persoană la care s-a referit în declarațiile sale și care, în mai multe rânduri,

inclusiv în data de 19 iunie 2009, i-a livrat droguri din Bulgaria prin intermediul

altor persoane.

Deși inițial, inculpatul M.G. a susținut

că nu l-a cunoscut pe N.R. s-a reținut că în apel acesta a depus la dosar un memoriu

amplu în care revenit asupra afirmațiilor, precizând că în anul 2009 l-a cunoscut

și pe S.S.S. care i-a propus în luna aprilie sau mai să se ocupe de contrabandă

cu țigări, purtând mai multe convorbiri telefonice în ziua 19 iunie 2009, fără să

știe că e implicat în traficul de droguri împreună cu marorul N.R., martor pe care

l-a întâlnit în 2001, fiind cumnatul lui Ș.M. și despre care știa că este narcoman.

S-a apreciat de instanța de prim control

judiciar că ultima variantă expusă este adaptată materialului probator, inculpatul

M.G. încercând astfel să ofere explicații cu privire la aspectele incriminatoare

rezultate din probele administrate, fără ca prin această manevră să reușescă să

facă dovada nevinovăției sale.

Raportat la inculpatul T.A.V., instanța

de apel a considerat ca fiind legală și temeinică numai soluția de condamnare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a constatat că declarațiile de recunoaștere

parțială date în apel în care a arătat că a transportat un pachet la solicitarea

lui S.S.S., fară să-i cunoască conținutul se coroborează cu declarațiile martorilor

N.R., D.A., M.A. și M.I., cu procesul-verbal de filaj, procesul-verbal de supraveghere,

procesul verbal de depistare a numitului S.S.S. la ieșirea din țară, probe prin

care s-a dovedit la adăpost de orice îndoială că inculpatul T.A.V. a fost cel care

a livrat pachetul cu heroină numitului D.A. în parcarea din județul Giurgiu, în

data de 19 iunie 2009.

Apărarea inculpatului T.A.V. că nu a cunoscut

conținutul pachetului a fost înlăturată, în principal, de propria-i declarație dată

în apel, în care a relatat că suma de 500 euro primită de la martorul S.S.S. pentru

transportul pachetului era mare raportat la distanța pe care trebuia să o parcurgă,

ceea ce trebuia să-i creeze suspiciuni asupra conținutului, iar susținerea sa că

martorul nu l-a însoțit în România la data de 19 iunie 2009 a fost infirmată de

declarațiile martorilor N.R., D.A. și M.I., ceea ce evidențiază lipsa sa de sinceritate.

Mai mult, s-a considerat că modalitatea

de operare, respectiv prezența la locul livrării a mai multor persoane, precauția

cu care s-a acționat în parcare, dar mai ales, coordonarea acțiunilor, inculpatul

T.A.V. livrând pachetul cu droguri numai după ce S.S.S. a primit banii de la N.R.,

denotă că acesta știa ce conține pachetul.

Drept urmare, instanța de apel a apreciat

că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri

de mare risc, atât din punct de vedere al laturii subiective cât și din punct de

vedere al laturii obiective, inculpatul T.A.V. acționând cu intenție directă.

S-a reținut că probele administrate în

cauză nu au dovedit introducerea drogurile în România de către inculpatul T.A.V.,

rezultând însă cu certitudine că acesta le-a adus la locul de întâlnire, predându-le

numitului D.A.

Împrejurarea că inculpatul le-ar fi adus

din Bulgaria, s-a considerat că este o simplă presupunere, ce este înlăturată de

anumite mijloace de probă, care susțin declarația acestuia din apel, în care recunoaște

că a transportat drogurile doar de la Giurgiu, unde i-au fost predate de numitul

S.S.S.

Astfel, conform relațiilor furnizate de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Biroul de contact româno-bulgar

de la punctul vamal Giurgiu-Ruse, în data de 19 iunie 2009, ora 11:00, inculpatul

T.A.V. a intrat din Bulgaria în România, venind pe jos și nu cu mașina, așa încât

este puțin probabil ca el să fi reușit să disimuleze cele 2 kg de heroină fără să

trezească suspiciunea organelor de frontieră, fiind eronată mențiunea instanței

de fond potrivit căreia organele abilitate au omis să evidențieze faptul că inculpatul

atrecut granița cu autoturismul, în prezența înscrisurilor oficiale care dovedesc

contrariul.

S-a apreciat că și modul în care a operat

grupul bulgaro-român implicat în traficul de droguri dovedește că inculpatul nu

a trecut granița cu drogurile, relevante fiind declarațiile martorilor N.R., D.A.

și Ș.M., dar procesele-verbale de supraveghere și de interceptare a convorbirilor

telefonice, conform cărora în tranzacții erau implicate mai multe persoane, cu atribuții

distincte, de regulă, cel care preda efectiv drogurile era o persoană diferită de

cea care le aducea din Bulgaria până în apropierea locului de predare, iar plata

se făcea de către, respectiv către alte persoane decât cele implicate în predarea-primirea

efectivă a drogurilor.

Declarațiile martorilor N.R. și D.A., dar

și procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice purtate între N.R.

și inculpatul M.G., dovedesc implicarea semnificativă a lui S.S.S. în efectuarea

tranzacției din 19 iunie 2009, precum și faptul că acesta se afla - în structura

grupului - pe un palier superior inculpatului T.A.V., fiind un apropiat al celuilalt

coinculpat.

În acest sens, s-a constatat că martorul

N.R. a afirmat în mod constant că S.S.S. a fost implicat și în alte tranzacții de

droguri ce au fost livrate din Bulgaria de către inculpatul M.G., în timp ce pe

inculpatul T.A.V. l-a văzut pentru prima dată, la 19 iunie 2009, aspect confirmat

și de numitul D.A..

Nu în ultimul rând, s-a mai reținut că

pentru săvârșirea acestei fapte a fost trimis în judecată condamnat nedefinitiv

și numitul S.S.S.

Sub aspecul individualizării pedepselor

aplicate inculpaților s-a considerat că circumstanțele personale favorabile, constând

în lipsa antecedentelor penale, au fost deja avute în vedere de instanța de fond

care, în ciuda gradului de pericol social ridicat al faptelor, evidențiat prin numărul

persoanelor implicate, modul de operare și cantitatea mare de droguri traficată,

a stabilit pedepse aproape egale cu minimul special, așa încât nu există temeiuri

de reducere în mai mare măsură a cuantumului sancțiunilor aplicate.

Din oficiu, s-a constatat greșita deducere

a perioadei arestării preventive, întrucât inculpații arestați în lipsă prin încheierea

din 11 noiembrie 2009 au fost reținuți de către autoritățile române la 04 iunie

2010.

Pe de altă parte, cei doi inculpați au

fost arestați în procedurile de executare a mandatului european, respectiv inculpatul

T.A.V. de autoritățile bulgare de la 23 aprilie 2010 la 24 aprilie 2010, iar inculpatul

M.G. de autoritățile austriece începând cu 05 ianuarie 2010 până la 03 iunie 2010,

fiind predat la data de 4 iunie 2010 autorităților române.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpați T.A.V.

și M.G.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

a solicita casare hotărârii atacate și condamnare inculpatului T.A.V. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, întrucât instanța a făcut o gravă eroare

de fapt când a reținut că nu există probe în susținerea vinovăție acestuia sub aspectul

infracțiuni de trafic internațional de droguri de mare risc, în condițiile în care

inculpatul a adus heroina din Bulgaria.

Inculpatul T.A.V., făcând referire la dizpozițiile

art. 385 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru infracțiunea de trafic

de roguri de mare risc, întrucât nu a cunoscut conținutul pachetului pe care la

data de 19 iunie 2009 i l-a dat martorului D.A., iar în subsidiar, a cerut redozarea

pedepsei în raport de circumstanțele penale favorabile.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14

C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și inculpați T.A.V. și M.G., ca fiind nefondate, pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare

de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau

de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză

este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în

natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora,

cu condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor

administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă

când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează

existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul,

conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de fapt.

Ca atare, existența erorii de fapt, ca

motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut

ce îi este recunoscut doar instanței de prim control judiciar, prin prisma dispozițiilor

art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speță, Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București și inculpatul T.A.V., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate

în scris și în ședință publică, nu au fost în măsură să evidențieze vreo contradicție

evidentă și controversată între conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite

de către instanța de apel, fiind neîntemeiate susținerile procurorului că din mijloacele

de probă administrate rezultă implicarea inculpatului T.A.V. în activitatea de trafic

internațional de droguride mare risc, dar și cele ale acestui inculpat că nu a comis

infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.

Din împrejurările de fapt, corect stabilite

de instanța de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate

în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești,

dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatului T.A.V. sub

aspectul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

chiar dacă acesta a încercat să acrediteze ideea că știa ce conține pachetul pe

care i l-a dat martorului D.A. într-o parcare din județul Giurgiu.

Relevante în acest sens sunt declarațiile

martorilor N.R., D.A., M.A. și M.I. care au confirmat că inculpatul T.A.V. este

persoana care la data 19 iunie 2009 a livrat pachetul cu heroină martorului D.A.,

în parcarea din, județul Gurgiu, susțineri care se coroborează cu mențiunile procesului

verbal de filaj, procesului verbal de supraveghere conform cărora pachetul i-a fost

predat lui D.A. de către inculpat, dar și cele ale procesului verbal de depistare

a martorului D.A.C. în autoturismul căruia a fost găsit pachetul ce-i fusese remis

în parcare și care potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 26

iunie 2009 conținea 1.987,4 gr. heroină și, nu în ultimul rând declarația de recunoaștere

parțială a inculpatului care a arătat că a transportat la solicitarea lui S.S.S.

pachetul pe care l-a predat martorului, fără însă să-i cunoască conținutul.

Oricum, modalitatea în care au acționat

în parcare S.S.S., N.R., D.A. și inculpatul T.A.V., prin desfășurarea de activități

materiale concordante, fiecare contribuind nemijlocit la realizarea traficului de

droguri conform sarcinilor prestabilite, demonstrează faptul că inculpatul știa

ce conține pachetul, prudența manifestată de cei patru și derularea evenimentelor

nefiind justificată în condițiile în care nu ar fi cunoscut caracterul ilicit al

acțiunilor sale.

Pe de altă parte, nici parchetul nu a prezentat

elemente care să reliefeze existența unei evidente condradictii între probele administrate

și soluția de achitare a inculpatului T.A.V. pentru infracțiunea prevăzută de

art. 3 din Legea nr. 143/2000, în condițiile în care, conform relațiilor furnizate

de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Biroul de contact româno-bulgar

de la punctul vamal Giurgiu - Ruse, inculpatul a trecut, la data 19 iunie 2009,

granița în România dinspre Bulgaria pe jos, fiind greu de crezut că putea avea asupra

sa pachetul ce conținea aproape 2 kg de heroină, pachet care așa cum a susținut

și acesta i-a fost predat de S.S.S. la Giurgiu, solicitându-i să-l transporte până

la parcarea din Jud. Giurgiu.

În plus, din declarațiile martorilor N.R.,

D.A. și Ș.M., ce se coroborează cu procesele-verbale de supraveghere și de interceptare

a convorbirilor telefonice a rezultat că, de regulă, cel care preda efectiv drogurile

traficanților români era o persoană diferită de cea care le aducea din Bulgaria.

Ca atare, probele administrate pe parcursul

procesului penal nu au codus la răsturnarea prezumției de nevinovăție a inculpatului

T.A.V. sub aspectul infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

De altfel, prin criticile formulate de

procuror și inculpatul T.A.V. se tinde la o reapreciere a materialului probator

din perspectiva unor raționamente care în opinia acestora ar putea demonstra vinovăția,

respective nevinovăția pentru infracțiunile la legea traficului de stupefiante,

operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385 pct. 18 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut

de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., față de datele ce rezultă din materialul

probator administrat, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaților T.A.V.

și M.G. au fost judicios proporționalizate atât sub aspectul cuantumului stabilit

pentru fiecare infracțiune cât și sub aspectul modalității de executare a acestora,

cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72

alin. (1) C. pen.

Au fost avute în vedere natura și importanța

valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea ilicită, precum

și conduita inculpaților înainte, dar și după comiterea faptelor.

Instanța de prim control judiciar, în mod

corect, a reținut că infracțiunile comise prezintă un grad de pericol social ridicat,

determinat atât de limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege și de importanța

valorilor sociale ocrotite de legiuitor, respectiv dreptul sănătatea publică, cât

și de amploarea activității infracțională concretizată în numărul persoanelor implicate,

fiecare dintre acestea având sarcini bine stabilite și cantitatea mare de droguri

traficată, condiții în care lipsa antecedentelor penale ale inculpaților nu poate

justifica reducerea cuantumului pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

Pe de altă parte, a fost evaluată și atitudinea

inculpaților după comiterea infracțiunilor, care au avut o poziție procesuală constantă

de nerecunoaștere a faptelor, încercând astfel să se sustragă tragerii la răspundere

penală.

În acest context

, Înalta Curte apreciază că nu se justifică

stabilirea unor sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura

reeducarea inculpaților T.A.V. și M.G. și realizarea scopului preventiv - educativ

prevăzut de art. 52 C. pen.

De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, act normativ intrat în vigoare

la data de 25 noiembrie 2010, judecata în cazul recunoașterii vinovăției se face

conform procedurii simplificate doar în cazul în care sunt întrunite cumulativ două

condiții, respectiv inculpatul recunoaște faptele astfel cum au fost reținute prin

actul de sesizare al instanței până la începerea cercetării judecătorești și solicită

ca soluționarea cauzei să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Deși cercetarea judecătorească a început

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, iar solicitarea inculpatului T.A.V. de aplicare a dispozițiilor

referitoare la procedura recunoașterii vinovăție s-a făcut potrivit art. 11 din

O.U.G nr. 121/2011 publicată în M.Of. nr. 931 din 29 decembrie 2011 la primul termen

de judecată cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a acestui

act normativ, respectiv, în recurs, în condițiile în care hotărârea instanței de

apel a fost pronunțată la data de 30 septembrie 2011, Înalta Curte constată că nu

sunt incidente dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. întrucât

inculpatul nu a recunoscut fără echivoc fapta de trafic de droguri de mare risc

așa cum a fost stabilită prin rechizitoriu.

Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt

incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 14 și 18 C.

proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din

oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. (1) lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și inculpații T.A.V. și M.G., deducând prevenți acestora

la zi.

Având în vedere că recurenții inculpați

sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, recurenții intimați inculpați

T.A.V. și M.G. împotriva deciziei penale nr. 290/A din 30 septembrie 2011 a Curții

de Apel București, secția a

II

- a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

T.A.V. durata prevenției de la 23 aprilie 2010, 24 aprilie 2010 și de la 04 iunie

2010 la 12 aprilie 2012 și pentru inculpatul M.G. de la 5 ianuarie 2010 la 12 aprilie

2012.

Obligă recurentul inculpat T.A.V. la plata

sumei de 675 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat M.G. la plata

sumei de 900 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limba bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 12 aprilie 2012.