Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.09.2011
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3352/2011

HOTĂRÂRE
30.09.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3352/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor penale de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 564 din 8 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 2754/3/2010 s-au dispus următoarele: În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 condamnarea inculpatului C.G., zis „G.”, la pedeapsa de 15 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 14 octombrie 2009 la zi. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. condamnarea inculpatului C.V., zis „R.” și „B.”, la pedeapsa de 16 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani. În baza art. 136 1 din Legea nr. 295/2004 a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (2) C. pen.

s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 14 octombrie 2009 la zi. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.C.D., zis „C.”, la pedeapsa de 11 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de 24 de ore din 14 octombrie 2009 și de la 23 octombrie 2009 la zi. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul P.C., zis „C.”, la pedeapsa de 11 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 11 decembrie 2009 la zi. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul P.E., zis „E.”, la pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 14 octombrie 2009 la zi. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul T.L., zis „L.”, la pedeapsa de 12 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 14 octombrie 2009 la zi. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul O.M.V., zis „V.”, la pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 14 octombrie 2009 la zi. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul P.G.C., zis „P.”, la pedeapsa de 13 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani. În baza art. 136 1 din Legea nr. 295/2004 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen.

s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (2) C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 14 octombrie 2009 la zi. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul S.I.R., la pedeapsa de 10 ani și 2 luni închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de 24 de ore din 14 octombrie 2009 și de la 22 octombrie 2009 la zi. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de 20,65 g cocaină în amestec cu alte substanțe nesupuse controlului, rămase în urma analizelor de laborator. În baza art. 118 lit. b), e), f) C. pen. s-au confiscat de la inculpați telefoanele mobile, cartelele SIM, armele neletale supuse autorizării, munițiile aferente, sumele de bani ridicate și sechestrate de la inculpați prin ordonanțele nr. 185/D/P/2009 din data de 20 octombrie 2009 și nr. 185/D/P/2009 din data de 2 noiembrie 2009, astfel cum sunt individualizate în aceste acte.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre inculpați la câte 2.000 RON cheltuieli judiciare stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că: În perioada mai 2009 - octombrie 2009, inculpații C.G., C.V., P.C.D., P.C., P.E., T.L., O.M.V., P.G.C. și S.I.R. au comis mai multe acte materiale de trafic ilicit de cocaină. Astfel, la data de 29 iulie 2009, inculpatul C.G. a vândut prin intermediul inculpaților P.G.C. și O.M.V., investigatorului sub acoperire L.I. cantitatea de 1,33 g cocaină și fenacetină cu suma totală de 250 euro, din care 200 euro contravaloarea cocainei și 50 euro comisionul inculpatului P.G.C., tranzacția efectuându-se pe raza Municipiului București, respectiv în zona benzinăriei P., sector 6. La data de 3 august 2009, inculpatul C.G.

a participat în mod direct la vânzarea către investigatorul sub acoperire L.I. a cantității de 1,30 g cocaină și fenacetină cu suma de 200 euro, tranzacția efectuându-se pe raza Municipiului București, respectiv în parcarea M.P., sector 6, tranzacție intermediată de inculpatul P.G.C. La data de 7 august 2009, inculpatul C.G. a intermediat vânzarea către investigatorul sub acoperire L.I., de către inculpatul T.L., a cantității totale de 1,27 g cocaină și fenacetină cu suma de 800 RON, tranzacția având loc în zona S.B., sector 4, București. La 12 august 2009, inculpatul C.G. a vândut în mod direct investigatorului sub acoperire L.I., cantitatea totală de 1,38 g cocaină, fenacetină și diltiazem, cu suma de 200 euro, tranzacția având loc la benzinăria L., de lângă supermarketul C., sector 6, București.

La 18 august 2009, inculpatul C.G. a vândut în mod direct investigatorului sub acoperire cu numele de cod L.I. cantitatea totală de 1,27 g cocaină și fenacetină cu suma de 200 euro, tranzacția având loc în zona B.B., situat în zona Tineretului, sector 4, București. La data de 20 august 2009, inculpatul C.G. a vândut în mod direct aceluiași investigator sub acoperire cantitatea totală de 1,33 g cocaină și fenacetină, cu suma de 200 euro, tranzacția având loc tot în zona B.B. din sectorul 4, București, în autoturismul condus de către acest inculpat, fiind și inculpatul T.L. care a asistat la întreaga tranzacție ilicită cu droguri de mare risc, înlesnind astfel săvârșirea acestei fapte. La data de 4 septembrie 2009, inculpatul C.G.

a vândut în mod direct aceluiași investigator sub acoperire cantitatea totală de 1,25 g cocaină și fenacetină cu suma de 200 euro, tranzacția având loc în apropierea benzinăriei L. de la Complexul comercial P. România, sector 6, București. De asemenea, s-a reținut că la data de 13 octombrie 2009, cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare la adresa unde inculpatul C.G. locuia fără forme legale, din București, sector 6, a fost găsită și ridicată cantitatea totală de 1,93 g substanță care conținea cocaină. S-a mai reținut că inculpatul C.V., în repetate rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2009, a deținut în vederea vânzării, a vândut și a intermediat vânzarea a diferite cantități de droguri de mare risc, respectiv cocaină, obținând importante beneficii financiare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.

Astfel, s-a reținut că la data de 4 mai 2009, inculpatul a intermediat vânzarea către colaboratorul cu numele de cod S.I.R., sub supravegherea investigatorului sub acoperire cu numele de cod N.M. de către inculpații P.E. și P.C. a cantității totale de 0,58 g cocaină, fenacetină și levamisol, la data de 7 august 2009, a participat în mod direct la vânzarea către investigatorul sub acoperire L.I. a cantității de 1,45 g cocaină (drog de mare risc), fenacetină și levamisol, tranzacția efectuându-se pe raza Municipiului București, respectiv în fața Clubului B., sector 2, tranzacție intermediată de inculpatul P.C.D., la data de 23 septembrie 2009 a vândut investigatorului cu nume de cod L.I. cantitatea totală de 1,48 g cocaină, lidocaină, paracetamol și fenacetină, la data de 13 octombrie 2009, le-a vândut investigatorilor sub acoperire cu numele de cod L.I.

și G.I. cantitatea totală de 3,21 g cocaină cu suma de 500 euro, iar cu ocazia realizării prinderii în flagrant a inculpatului C.V. din data de 13 octombrie 2009, acesta a fost depistat în timp ce deținea asupra sa cantitatea totală de 1,32 g cocaină, precum și un pistol marca W., cât și 50 cartușe, armă neletală deținute fără drept. S-a mai reținut că inculpatul P.C.D., în repetate rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2009, atât direct, cât și prin intermediul altor persoane, a deținut în vederea vânzării, a vândut și a intermediat vânzarea a diferite cantități de droguri de mare risc, respectiv cocaină, în schimbul unor importante beneficii financiare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată.

Totodată, s-a reținut că la data de 7 august 2009, inculpatul a intermediat vânzarea către investigatorul sub acoperire L.I. a cantității totale de 1,45 g cocaină, fenacetină și levamisol droguri ce au fost vândute direct de inculpatul C.V., la data de 12 august 2009 a intermediat vânzarea către investigatorul sub acoperire L.I., de către învinuitul S.F. care la rândul său a intermediat vânzarea de către inculpatul C.V. a cantității totale de 1,47 g cocaină și diltiazem cu suma de 250 euro, tranzacția având loc în fața Clubului V. din Complexul studențesc R. – București, la data de 23 septembrie 2009, inculpatul P.C.D. a intermediat vânzarea către investigatorul sub acoperire cu numele de cod L.I., de către inculpatul C.V.

a cantității totale de 1,48 g cocaină, lidocaină, paracetamol și fenacetină, cu suma de 250 euro tranzacția având loc pe raza sectorului 6 București, respectiv în parcarea Complexului Comercial M.P. România, la data de 13 octombrie 2009, împreună cu inculpatul C.V. a vândut investigatorului sub acoperire cu numele de cod L.I. cantitatea totală de 3,21 g cocaină cu suma de 500 euro, tranzacția având loc în apropierea Judecătoriei Sectorului 6 București, respectiv în zona străzii Ș.V. Referitor la inculpatul P.C. s-a reținut că în repetate rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2009, atât direct, cât și prin intermediul altor persoane, a deținut în vederea vânzării, a vândut și a intermediat vânzarea a diferite cantități de droguri de mare risc, respectiv cocaină, în schimbul unor importante beneficii financiare.

Astfel, la data de 4 mai 2009, inculpatul împreună cu inculpatul P.E. a vândut investigatorul sub acoperire N.M. și colaboratorului acestuia S.I.R. cantitatea totală de 0,58 g cocaină cu suma de 400 RON tranzacția fiind intermediată de către inculpatul C.V. și având loc pe raza sectorului 4 București, respectiv pe Ș.O., la data de 6 mai 2009, inculpatul P.C. a vândut aceluiași investigator sub acoperire cantitatea totală de 1,30 g cocaină cu suma de 800 RON, tranzacția având loc pe raza sectorului 4 București, pe Ș.O., iar la data de 3 septembrie 2009, inculpatul P.C. și fratele acestuia au intermediat vânzarea către colaboratorul cu numele de cod S.I.R. a cantității totale de 1,36 g cocaină, fenacetină și lidocaină cu suma de 800 RON, tranzacția efectuându-se pe raza Municipiului București, respectiv în apropierea cazinoului M.B.

situat pe Ș.O., sector 4, vânzarea propriu-zisă a cocainei fiind făcută de către inculpatul S.I.R. În ceea ce privește pe inculpatul P.E. s-a reținut că în repetate rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale în cursul anului 2009, atât direct, cât și prin intermediul altor persoane, a deținut în vederea vânzării, a vândut și a intermediat vânzarea a diferite cantități de droguri de mare risc, respectiv cocaină, în schimbul unor importante beneficii financiare. Astfel, la data de 4 mai 2009 inculpatul P.E. împreună cu inculpatul P.C. a vândut investigatorului sub acoperire N.M. și colaboratorul acestuia S.I.R. cantitatea totală de 0,58 g cocaină cu suma de 400 RON, la data de 3 septembrie 2009, inculpatul P.E.

și fratele acestuia inculpatul P.C. au intermediat vânzarea către colaboratorul cu numele de cod S.I.R. a cantității totale de 1,36 g cocaină, fenacetină și lidocaină cu suma de 800 RON, tranzacția efectuându-se pe raza Municipiului București, în apropierea cazinoului M.B. situat pe Ș.O., sector 4, vânzarea propriu-zisă a cocainei fiind făcută de către inculpatul S.I.R. Cu privire la inculpatul T.L. s-a reținut că în baza aceleiași rezoluții infracționale în cursul anului 2009, atât direct, cât și prin intermediul altor persoane, a deținut în vederea vânzării, a vândut și a intermediat vânzarea a diferite cantități de droguri de mare risc, respectiv cocaină, în schimbul unor importante beneficii financiare.

La data de 7 august 2009 acest inculpat a vândut investigatorului sub acoperire L.I. cantitatea totală de 1,27 g cocaină și fenacetină, tranzacția efectuându-se pe raza Municipiului București, respectiv în apropierea S.B., sector 4, tranzacție intermediată de inculpatul C.G., la data de 20 august 2009 a participat la vânzarea de către inculpatul C.G. către același investigator sub acoperire a cantității totale de 1,33 g cocaină și fenacetină cu suma de 200 euro, tranzacția având loc în zona B.B., sectorul 4, București. Cu privire la inculpatul O.M.V. s-a reținut că în cursul anului 2009 în repetate rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut în vederea vânzării, a vândut și a intermediat vânzarea a diferite cantități de droguri de mare risc, respectiv cocaină, împrejurări în care, la data de 29 iulie 2009 a intermediat și participat în mod direct la vânzarea către investigatorul sub acoperire L.I.

și către colaboratorul acestuia C.T., a cantității totale de 1,33 g cocaină și fenacetină cu suma de 250 euro, tranzacția efectuându-se pe raza Municipiului București, respectiv în zona benzinăriei P., sector 6, tranzacție la care a participat și inculpatul P.G.C., care le-a procurat de la inculpatul C.G. Referitor la inculpatul P.G.C. s-a reținut că în cursul anului 2009 atât direct, cât și prin intermediul altor persoane, a deținut în vederea vânzării, a vândut și a intermediat vânzarea a diferite cantități de droguri de mare risc, respectiv cocaină, în schimbul unor importante beneficii financiare, și mai exact, în aceste împrejurări, la data de 29 iulie 2009 a intermediat și participat în mod direct la vânzarea către investigatorul sub acoperire L.I.

și către colaboratorul acestuia C.T. a cantității totale de 1,33 g cocaină și fenacetină, drogurile fiind procurate la data de 29 iulie 2009 de către inculpatul P.G.C. de la inculpatul C.G. Astfel, la data de 3 august 2009, inculpatul P.G.C. a intermediat vânzarea de către inculpatul C.G. investigatorului sub acoperire cu numele de cod L.I. a cantității totale de 1,30 g cocaină și fenacetină cu suma de 200 euro, iar la data de 13 octombrie 2009, cu ocazia percheziției domiciliare, s-au găsit și ridicat o pușcă de tir marca H., armă neletală și muniție deținute fără drept. În ceea ce privește pe inculpatul S.I.R. s-a reținut că la data de 3 septembrie 2009, a vândut colaboratorului cu numele de cod S.I.R.

cantitatea totală de 1,36 g cocaină, fenacetină și lidocaină cu suma de 800 RON tranzacție intermediată de inculpații P.E. și P.C., care au intermediat această operațiune ilicită cu droguri de mare risc, fiind „proprietarii” cocainei. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, în termen, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. și inculpații S.I.R., P.G.C., O.M.V., T.L., P.E., P.C., P.C.D., C.V. și C.G.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: - Parchetul privitor la greșita individualizare a pedepselor accesorii și complementare a interzicerii tuturor drepturilor fără deosebire, apreciind că cele părintești în chiar condițiile săvârșirii infracțiunilor reținute nu relevă o nedemnitate a inculpaților în creșterea și educarea minorilor; - inculpații, în principal, pe aspectul redozării pedepselor, fiecare susținând prin datele ce îi caracterizează și care le profită prin reținerea lor ca circumstanțe atenuante, fie lipsa antecedentelor penale, fie comiterea unei singure infracțiuni, situația familială - copii în întreținere, poziția procesuală sinceră adoptată în raport de care să se dea eficiență dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) din Legea nr. 202/2010 cu reținerea cea mai favorabilă în condițiile art. 13 C. pen.

a recunoașterii faptelor în această fază procesuală, denunțurile pe care le-au formulat, rezultatele referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune și, în subsidiar, o altă modalitate de executare a pedepselor. Instanța de control judiciar a procedat la audierea investigatorului sub acoperire S.I.R. și a inculpatului P.C.D., a solicitat relații privind denunțurile pretins formulate de inculpați și a depus diligențe pentru întocmirea referatelor de evaluare. Prin Decizia penală nr. 271/A din 16 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2754/3/2010 (2222/2010) s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

și inculpații S.I.R., P.G.C., O.M.V., T.L., P.E., P.C., P.C.D., C.V. și C.G. împotriva Sentinței penale nr. 564/08./7/2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, s-a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond:

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 271/A din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează, în parte decizia atacată numai în ceea ce privește pe inculpatul C.V. sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate și rejudecând: Descontopește pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 7 ani pedeapsa complementară, în pedepsele componente, după cum urmează: - 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; - 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 136 1 din Legea nr. 295/2004.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 1 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen. de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare, urmare a reținerii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. Reduce pedeapsa complementară aplicată inculpatului C.V. privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. de la 7 ani la 5 ani. Contopește pedeapsa principală de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen. și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 136 1 din Legea nr. 295/2004, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.V., durata arestării preventive de la 14 octombrie 2009 la 30 septembrie 2011. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - și de inculpații T.L., P.C., P.E., P.C.D., C.G., P.G.C. și O.M.V. împotriva Deciziei penale nr. 271/A din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind și pe inculpatul S.I.R.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, durata prevenției acestora, după cum urmează: - T.L., de la 14 octombrie 2009 la 30 septembrie 2011; - P.C., de la 11 decembrie 2009 la 30 septembrie 2011; - P.E., de la 14 octombrie 2009 la 30 septembrie 2011; - P.C.D., deduce prevenția de 24 de ore din data de 14 octombrie 2009 și arestul preventiv de la 22 octombrie 2009 la 30 septembrie 2011; - C.G., de la 14 octombrie 2009 la 30 septembrie 2011. Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului C.V. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului S.I.R.

până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenții inculpați T.L., P.C., P.E., P.C.D., C.G., P.G.C. și O.M.V. la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-30
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 548/2012
. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 condamnarea inculpatului C.G., zis „G.”, la pedeapsa de 15 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute d
ÎCCJ 2012-05-25
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1765/2012
de 10 ani. Face aplicarea art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă prevenția de la 30 aprilie 2010 la zi.
ÎCCJ 2010-09-01
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2973/2010
contopit cu pedeapsa de 10 ani, urmând a aplica inculpatului pedeapsa mai grea de 10 ani închisoare. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 10 ani î
ÎCCJ 2012-09-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3060/2012
2011 la zi. 6. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 255 C. pen. a fost condamnat inculpatul R.P. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 921/2013
pedeapsa de 10 ani închisoare (parte vătămată P.A.G.) și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani cu începere de la data executării pedepsei principale.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă