ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3060/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3060/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 05 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 37229/3/2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pe rol fiind soluționarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații B.D., P.E.D., D.A., V.B.A., R.N., R.P., G.V., A.V.C., G.L., P.A., Ș.F., P.V. și partea civilă M.I., împotriva sentinței penale nr. 477 din data de 01 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 37229/3/2011, în conformitate cu art. 300 2 C. proc. pen. a pus în discuție starea de arest preventiv a inculpaților față de care s-a dispus această măsură.
Curtea, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate, în baza dispozițiilor art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 300 2 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților B.D., P.E.D., D.A., R.N., R.P., A.V.C. și G.L. Prin aceeași încheiere, a respins, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații B.D., A.V.C. și G.L. În termen legal, inculpații R.P., R.N., B.D., D.A., P.E.D., G.L. și A.V.C. au declarat recurs împotriva încheierii menționate. Inculpatul R.P. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și nemenținerea măsurii arestării preventive, arătând că temeiurile juridice avute în vedere la luarea acestei măsuri, în prezent nu mai subzistă.
În acest sens a arătat că a fost chemat la sediul organelor de poliție, împreună cu fratele său, unde au semnat în registrul de prezență, iar la ieșire fratelui i s-a făcut rău, fiind dus la spital, împrejurare dovedită cu acte medicale, astfel că nu există reaua credință din partea acestuia. A mai susținut că, așa cum s-a întâmplat și în cazul fratelui său R.N., au fost audiați la multă vreme de la încarcerare, iar declarațiile au fost constante și neschimbate, în sensul că nu au împiedicat nici cercetarea penală și nici pe cea judecătorească. Inculpatul R.P. a mai susținut că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu au fost administrate probe care să dovedească existența acestui pericol.
Nu în ultimul rând a arătat că are probleme de sănătate grave, toate investigațiile medicale au fost efectuate în afara rețelei penitenciarelor și este imposibilă tratarea în această rețea. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Inculpatul R.N. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, invocând disp. art. 160 b alin. (4) C. proc. pen., recursul fiind un drept conferit inculpatului în raport de care a solicitat judecarea în libertate. În susținerea recursului a arătat că încheierea atacată este nemotivată, instanța uzând de un șablon în sensul că temeiurile arestării preventive nu s-au schimbat și nici nu s-au modificat, fără a arăta dacă în prezent se mai impune privarea sa de libertate, aspect în raport de care a solicitat a se avea în vedere situația invocată de apărătorul ales al inculpatului R.P.
Totodată, a solicitat instanței să aprecieze dacă nu ar fi oportună și operabilă o altă măsură preventivă în ceea ce-l privește. Inculpatul B.D. a depus concluzii scrise și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, arătând că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică, cu bună credință garantând bunul imobil cu ipotecă, iar pentru obținerea creditelor a folosit garanții constituite legal. Nu în ultimul rând, a arătat că presupusul prejudiciu nu a fost evaluat, iar lipsa pericolului social o constituie tocmai achitarea ratelor bancare până la momentul arestării preventive.
Cu privire la circumstanțele sale personale a precizat că este fără antecedente penale, a început activitatea imobiliară din anul 2002 și a fost pastor la Biserica Evanghelică. Inculpații P.E.D., G.L. și A.V.C. au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, susținând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, nu mai prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, iar din toate probele administrate rezultă că nu mai pot influența buna desfășurare a procesului penal sau influențarea aflării adevărului, cauza fiind în prezent în faza apelului. Au mai precizat că au avut constant o atitudine sinceră, sunt fără antecedente penale și se află în arest preventiv de 11 luni de zile.
În subsidiar, au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, întrucât doresc să-și pregătească eficient apărarea. Inculpata P.E.D. a arătat că suferă de cancer și are grave probleme la inimă. Inculpatul D.A. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și judecarea sa în libertate, în raport de atitudinea sinceră avută pe parcursul procesului penal, de lipsa antecedentelor penale, apreciind că timpul petrecut în arest a fost suficient pentru atingerea scopului acestei măsuri. Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui art. prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 05 septembrie 2012 a apreciat că și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 477 din data de 01 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului B.D. din infracțiunile de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., instigare la înșelăciune, prev. de art. 25 rap.
la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., 2 infracțiuni de uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 15 infracțiuni de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., spălare a banilor, prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., spălare a banilor, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, instigare la spălarea banilor prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 lit. a), c) din Legea nr. 656/2002, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 rap.
la art. 290 C. pen., instigare la fals în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 rap. la art. 288 C. pen., cumpărare de influență, prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000, în: infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. 41 alin. (2) C. pen., instigare la fals în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 288 C. pen., și cumpărare de influență, prev. de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic.
art. 33 lit. a) C. pen. S-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului D.A. din 3 infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., 7 infracțiuni de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., 2 infracțiuni de uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunile de spălare a banilor, prev. de art. 23 lit. a), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și spălare a banilor, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 23 lit. a), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. S-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului V.B.A. din 2 infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., infracțiunile de spălare a banilor, prev. de art. 23 lit. a), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și spălare a banilor, prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, și infracțiunile de uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 291 C. pen.
cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și spălare de bani în formă continuată prev. de art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. S-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatei P.E.D. din infracțiunile de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., 3 infracțiuni de spălare a banilor prev. de art. 23 lit. a), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic.
art. 41 alin. (2) C. pen., 3 infracțiuni de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., o infracțiune de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 rap. la art. 290 C. pen., în infracțiunile prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., spălare de bani în formă continuată, prev. de art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 290 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. A fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului R.N.
din infracțiunile de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., 2 infracțiuni de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., instigare la dare de mită, prev. de art. 25 rap. la art. 255 C. pen., dare de mită, prev. de art. 255 C. pen., infracțiunile de șantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. și prev. de art. 194 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și 3 infracțiuni de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., infracțiunea de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., dare de mită în formă continuată, prev. de art. 255 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea de șantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. A fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului R.P. din infracțiunea de instigare la dare de mită, prev. de art. 25 rap. la art. 255 C. pen., și 2 infracțiuni de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., în infracțiunea de instigare la dare de mită, prev. de art. 25 C. pen.
rap. la art. 255 C. pen. și complicitate la înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. S-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului G.V. din 2 infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. și 4 infracțiuni de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
S-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A.V.C. din infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. și uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. S-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului P.A. din infracțiunile de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap.
la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., și spălare a banilor, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, în infracțiunea de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și spălare a banilor, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. S-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului Ș.F. din 4 infracțiuni de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., 9 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., 5 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen.
cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 4 infracțiuni de fals în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 C. pen., infracțiunea de complicitate la spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu art. 41 alin. (2) C. pen., și 3 infracțiuni de complicitate la spălare de bani, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 în infracțiunea de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 288 C. pen.
cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și complicitate la spălare de bani în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 23 lit. a), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.., a fost condamnat inculpatul B.D. la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (constând în calitatea de asociat, administrator, sau reprezentant al unei societăți comerciale), pe o perioadă de 10 ani. În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 288 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 ani, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 17 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (constând în exercitarea unei funcții de administrare sau reprezentare a unei societăți comerciale), pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplic. art. 71 - 64 lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 25 noiembrie 2010 la zi.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (constând în calitatea de asociat, administrator sau reprezentant al unei societăți comerciale), pe perioada de 10 ani. În baza art. art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 23 lit. a), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 13 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (constând în exercitarea unei funcții de administrare sau reprezentare a unei societăți comerciale), pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 26 noiembrie 2010 la 15 aprilie 2011 și de la 28 iulie 2011 la zi.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.B.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (constând în calitatea de asociat, administrator sau reprezentant al unei societăți comerciale), pe o perioadă de 10 ani. În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (constând în exercitarea unei funcții de administrare sau reprezentare a unei societăți comerciale), pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 26 noiembrie 2010 la 23 ianuarie 2011. A fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. a fost condamnată inculpata P.E.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatei. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 25 noiembrie 2010 la zi.
În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.N. la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 14 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) pe o perioadă de 10 ani. În baza art. 255 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 194 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 14 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 ani, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) pe o perioadă de 10 ani. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 26 noiembrie 2010 la 29 martie 2011 și de la 28 octombrie 2011 la zi.
În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 255 C. pen. a fost condamnat inculpatul R.P. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe 10 ani. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 13 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe 10 ani. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția din 25 noiembrie 2010 (24 de ore) și de la 28 octombrie 2011 la zi.
În baza art. art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani. În baza art. art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și c) C. pen. A fost menținută măsura arestării preventive în lipsă a inculpatului.
În baza art. art. 215 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.V.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. c) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția din 25 noiembrie 2010 (24 de ore) și de la 04 decembrie 2011 la zi.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe 10 ani. În baza art. art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe 10 ani. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 20 ianuarie 2011 la 11 martie 2011. A fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. și 74 lit. c) C. pen. a condamnat pe inc. Ș.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 10.000 RON amendă penală. În baza art. 288 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 10.000 RON amendă penală. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 23 lit. a), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. și 74 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care s-a adăugat pedeapsa amenzii penale de 10.000 RON. În baza art. 86 1 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 7 ani. Pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București conform programului stabilit de consilierul de probațiune; - va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință sau deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. S-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86 1 C. pen. S-a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara.
În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen. a condamnat pe inculpata G.L. la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 292 C. pen. a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 291 C. pen. a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 1 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de 24 ore din 25 noiembrie 2010 și de la 28 octombrie 2011 la zi.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. a condamnat pe inculpata P.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) (constând în calitatea de asociat, administrator sau reprezentant al unei societăți comerciale) pe o perioadă de 10 ani. În baza art. 290 C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) (dreptul de a fi administrator, asociat sau reprezentant al unei societăți comerciale) pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), c) C. pen. A fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara. Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpaților pronunțată pe fond de Tribunalul București, secția I penală, nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpaților nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate. Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor. În acesta ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpaților, cât și circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor. În același context juridic, Înalta Curte a avut în vedere și aspecte referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora sunt învinuiți, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpaților ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat. Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor. Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză. În raport de argumentele anterior prezentate, Înalta Curte constată că nu se justifică nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate. Ca atare, încheierea pronunțată la 05 septembrie 2012 este legală. Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpații R.P., R.N., B.D., D.A., P.E.D., G.L. și A.V.C. nefiind fondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.P., R.N., B.D., D.A., P.E.D., G.L. și A.V.C. împotriva încheierii din 05 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 37229/3/2011 (2275/2012). Obligă recurenții inculpați R.P., R.N., B.D. la plata sumei de câte 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenții inculpați D.A., P.E.D., G.L. și A.V.C. la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.