ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 623/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 623/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor
de față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7
februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. 3748/116/2011 (267/2012), Curtea de
Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 300
2
C.
proc. pen. raportat la art. 160
b
alin. (1) și (3) a menținut starea
de arest preventiv a apelanților-inculpați D.G.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de apel a reținut că în cauză există indicii
temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis fapta
pentru care au fost condamnați.
S-a reținut că
acuzațiile aduse inculpaților în cauză legitimează în continuare detenția
preventivă a acestora în sensul că interesul public al menținerii ordinii în
cauza dată, trece înaintea dreptului inculpatului arestat preventiv la
libertate.
S-a mai reținut de
asemenea că temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea
arestării preventive nu s-au modificat sau estompat prin trecerea timpului,
neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de
libertate, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană.
Drept pentru care
Curtea în temeiul art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin.
(1) și (3) C. proc. pen. a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării
preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu ca
nefondată.
Împotriva acestei
încheieri, în termen legal au declarat recursuri inculpați D.G. și T.R.
solicitând să fie judecați în stare de libertate arătând că nu mai subzistă
temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Criticile aduse nu
sunt fondate.
Analizând legalitatea
și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate,
cât și din oficiu, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen. sub
toate celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursurile declarate de
inculpați nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru următoarele
considerente.
Examinându-se actele
și lucrările dosarului se constată că prin sentința penală nr. 173 din 15
decembrie 2011, Tribunalul Călărași, secția penală, a respins cererile de
schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care sunt trimiși în judecată
inculpații T.R. și D.G. (cerere formulată de inculpați prin apărători).
În baza art. 20 C.
pen. rap. la art. 211 alin. (1) lit. b) și alin. (2) ind.7 lit. a), b) și c) C.
pen., a condamnat pe inculpatul T.R., la 10 ani închisoare.
În baza art. 174 C.
pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe același
inculpat la 23 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 192
alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit.
a) - art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. inculpatul T.R. va executa pedeapsa
cea mai grea, aceea de 23 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 71 C.
pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a) teza a II-a și b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei
sentințe și până la momentul prevăzut de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin.
(1) C. pen. a menținut starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C.
pen., deduce din pedeapsa rezultantă durata reținerii și arestării preventive,
de la 29 martie 2011, la zi.
În baza art. 20 C.
pen. rap. la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) ind.1 lit. a), b) și c) C.
pen., a condamnat pe inculpatul D.G., la 10 ani închisoare.
În baza art. 174 C.
pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe același
inculpat la 23 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de
art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 192 alin.
(2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit.
a) - art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul D.G. va executa pedeapsa
cea mai grea, aceea de 23 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 71 C.
pen., a interzis inculpatului D.G. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a) și b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și
până la momentul prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin.
(1) C. pen. a menținut starea de arest a inculpatului D.G. și a depus, din
pedeapsa rezultantă, durata reținerii și arestării preventive de la 29 martie
2011, la zi.
A admis cererile de
despăgubiri civile formulate de părțile civile S.M.L. și D.B.D. și, luând act
și de acordul inculpatului T.R., a obligat pe inculpații T.R. și D.G., în
solidar, la plata de despăgubiri civile către părțile civile, în cuantum de
30.000 lei (total) cu titlu de daune materiale și la 30.000 Euro sau
echivalentul în lei la data plății (total) cu titlu de daune morale.
În baza art. 118 lit.
b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpați a unei toporiști și a
unui cuțit (obiectele fiind depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul
Tribunalului Călărași și înregistrate sub nr. 16/2011).
În fapt, s-a reținut
în sarcina inculpaților că în seara zilei de 24 martie 2011, după lăsarea
întunericului, au pătruns fără drept în locuința părții vătămate D.D. Totodată
s-a mai reținut că în aceeași noapte inculpații au intenționat să ia vin din
locuința părții vătămate D.D. și, fiind surprinși de acesta, i-au aplicat mai
multe lovituri care a produs decesul acestuia.
Nemulțumiți de
soluția pronunțată inculpații au declarat apel împotriva sentinței de
condamnare, cauza aflându-se în prezent pe rolul Curții de Apel București, secția
I penală, în vederea soluționării apelurilor declarate de cei doi inculpați.
Procedând la
verificarea legalității arestării preventive în mod corect Curtea de Apel
București, secția I penală, a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării
preventive a inculpaților reținându-se că temeiurile de fapt și de drept care
au impus luarea și menținerea arestării preventive nu s-au modificat sau
estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate
rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 paragraf 1 din
Convenția Europeană.
La dosar există
indicii temeinice din care rezultă că inculpații au săvârșit faptele reținute
în sarcina lor, fiind astfel incidente dispozițiile art. 143 C. proc. pen.
Și condițiile
prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză cumulativ.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpați
este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în
libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică,
pericol ce este reliefat de gravitatea faptelor săvârșite dar și de urmările
acestora.
Faptul că în cauză a
intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă, face necesară în
continuare privarea de libertate a inculpaților pentru buna desfășurare a
procesului penal.
Față de
considerentele arătate, apreciind că soluția de menținere a arestării
preventive față de inculpați pronunțată de Curtea de Apel București, secția I
penală, este legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385
15
pct.1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate de
inculpați.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de inculpații D.G. și T.R. împotriva
încheierii din 7 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală,
pronunțată în dosarul nr. 3748/116/2011 (267/2012).
Obligă recurenții
inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 28 februarie 2012.