ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 528/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 528/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului penal de față;

Pe baza actelor

și lucrărilor dosarului, constată:

Prin încheierea de ședință din

data de 5 februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 351/54/2010 Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a dispus, printre altele,

înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților D.Z. și D.S. cu

obligarea de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen.

În baza art. 145

1

alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen.,

dispune ca pe durata obligării de a nu părăsi țara inculpații să respecte

următoarele obligații:

-

să se prezinte la instanță ori de câte ori

sunt chemați;

- să se

prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - Poliția Locală

Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, ori de câte ori sunt chemați sau conform

programului de supraveghere întocmit de organul de poliție;

-

să nu își schimbe locuința fără încuviințarea

instanței;

-

să nu dețină, să nu folosească și să nu

poarte nici o categorie de arme.

S-a atras

atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a

obligațiilor ce le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării

preventive.

S-a dispus

punerea în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Tribunalul

Mehedinți a condamnat prin sentința penală nr. 368 din 7 octombrie 2008

pronunțată în Dosarul nr. 2652/101/2008 pe inculpatul D.S. la pedeapsa

rezultantă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție și la pedeapsa

complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.

7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și cea

prevăzută de art. 270 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

și pe inculpatul D.Z. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare

în regim de detenție și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru

comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și cea prevăzută de art. 270 din Legea nr. 86/2006

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a dedus din

pedepsele aplicate inculpaților reținerea și arestarea preventivă începând cu

data de 13 martie 2008 și până la pronunțare.

În baza art. 350

C. proc. pen s-a menținut starea de arest a inculpaților.

Prin aceeași sentință

au mai fost condamnați inculpații D.Z.l. și D.V. la pedepse rezultante de 2 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., cu suspendarea condiționată a executării, epntru

comiterea acelorași infarcțiuni ca și ceilalți doi inculpați.

În esență, prima

instanță a reținut că în anii 2005 - 2006 inculpații D.Z. și D.S. au pus bazele

unui grup infracțional organizat, atrăgând în acesta pe frații D. dar și pe

alții, scopul grupului fiind acela de a aduce prin contrabandă pe piața

românească țigări de producție sârbească, în special R.

Pentru faptele comise

până la data de 24 octombrie 2006 inculpații au fost trimiși în judecată prin

rechizitoriul nr. 193/D/P/2005 întocmit de D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Caraș

- Severin, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Covasna.

Deși aveau

acest dosar, la începutul anului 2007 inculpații D.Z. și D.S. au hotărât

să continue activitatea infracțională împreună cu frații D.

Astfel, s-a

reținut că cei doi inculpați, prin intermediul unui cetățean sârb, Ș.A. - au

hotărât ca acesta din urmă să le procure țigări din Serbia, după care să le transporte

cu barca peste fluviul Dunărea până în apropiere de o insulă de pe teritoriul

românesc unde urma să fie așteptat fie de inculpatul D.Z.l., ori de inculpatul

D.Z., pentru ca apoi să se deplaseze în continuare cu barca cu țigări până la

locuința inculpatului Z., locuință situată pe malul stâng al Dunării unde

cetățeanul sârb primea banii pentru contravaloarea țigărilor.

După această

operațiune, s-a reținut că, de această dată, toți cei patru inculpați încărcau

țigările din barcă în mașini, apoi doi dintre ei se deplasau cu mașinile la

diferiți clienți recomandați de inculpatul S., cărora le vindeau la prețuri

stabilite în prealabil de același inculpat S.

Prima

instanță a reținut că inculpații ar fi introdus în țară, în perioada amintită,

90.00 de pachete țigări R.

Împotriva sentinței

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpații D.Z. și

D.S.

Prin Decizia penală

nr. 186 din 2 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2652/101/2008 Curtea de

Apel Craiova a admis apelurile formulate de Parchet și de inculpați, a

desființat în parte sentința, a corectat încadrarea juridică cu privire la

infracțiunea de constituire și organizare a unui grup infracțional organizat

și, reținând circumstanțe atenuante, a condamnat pe inculpați după cum urmează:

- D.S.

la 4 ani închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 7 alin. (1) și (2) rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003 cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen. și

2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen. și la 1 an Și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art.

74 lit. c) – art. 76 lit. b) C. pen. în baza art. 33, art. 34 C. pen. s-a

dispus executarea pedepsei celei mai grele, aceea de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- D.Z.

la 3 ani închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 7 alin. (1) și (2) rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003 cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen. și

2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen. și la 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art.

74 lit. c) – art. 76 lit. b) C. pen. în baza art. 33, art. 34 C. pen. s-a

dispus executarea pedepsei celei mai grele, aceea de 3 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

S-a dedus

detenția preventivă pentru ambii inculpați Și s-a menținut starea de arest.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs inculpații D.Z. și D.S. iar prin Decizia penală nr. 4191

din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație Și Justiție s-a admis recursul

inculpaților, s-a casat decizia instanței de apel și s-a trimis cauza pentru

rejudecarea apelurilor de către Curtea de Apel Craiova.

A fost

menținută măsura arestării preventive.

Cauza a fost

reînregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 351/54/2010.

Procedând la

verificarea măsurii arestării preventive a inculpaților D.Z. și D.S. în

conformitate cu dispozițiile art. 300

2

și art. 160

b

C. proc.

pen. instanța de apel a apreciat că la acest moment procesual nu mai este

îndeplinită cea de a doua condiție prevăzută de art. 148 lit. f) C. pr. pen,

aceea ca lăsarea în libertate a inculpaților să prezinte pericol pentru ordinea

publică.

Reține

instanța de apel că inculpații sunt arestați preventiv de 1 an și 11 luni și că

menținerea în continuare a acestora în stare de arest ar constitui o încălcare

a termenului rezonabil prevăzut de art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., mai ales în

condițiile parcurgerii unui prim ciclu procesual în care s-au constat încălcări

neimputabile inculpaților.

Pericolul pentru

ordinea publică se atenuează în timp iar detenția preventivă nu trebuie să se

transforme, în nici un caz într-o pedeapsă.

Cât privește

dispozițiile art. 148 lit. c) C. proc. pen. ce au justificat luarea măsurii

arestării preventive împotriva inculpaților este de observat că trecerea unei

perioade îndelungate de timp diminuează considerabil riscul comiterii unor noi

infracțiuni iar despre existența unor date certe nici nu mai poate fi vorba.

Referitor la

disp. art. 148 lit. d) C. proc. pen., este de observat că într-adevăr, există

indicii că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați în prezenta

cauză în timp ce erau cercetați în cauza aflată pe rolul Tribunalului Covasna.

Aceste dispoziții legale justifică o arestare imediată pentru noile infracțiuni

și menținerea arestării o perioadă rezonabilă, măsura nefiind justificată sine

die.

În consecință,

instanța de apel a constat că nu mai sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute

de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și nici cele prevăzute de art. 148 lit. c) și

d) C. proc. pen, dar că în continuare sunt indicii temeinice de natură a crea

presupunerea rezonabilă că inculpații au participat la comiterea faptelor

pentru care sunt cercetați, astfel că a dispus înlocuirea măsurii arestării

preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, stabilind în sarcina inculpaților

să respecte obligațiile prevăzute de art. 145 alin. (1)

1

C. proc.

pen.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

criticând-o ca netemeinică.

În dezvoltarea

motivelor scrise de recurs se arată că legalitatea măsurii arestării preventive

a celor doi inculpați a fost verificată și apreciată ca atare cu ocazia

nenumăratelor recursuri exercitate de inculpați, iar temeiurile de fapt și de

drept avute în vedere la luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestării

preventive nu au dispărut.

Faptele

pentru care sunt cercetați inculpații prezintă un ridicat grad de pericol

social, atât abstract cât și concret, rezultând din numărul inculpaților care

au constituit grupul infracțional, repartizarea riguroasă a sarcinilor,

cantitatea mare de țigări introduse fraudulos în țară, beneficiile materiale

realizate și altele. Mai mult, inculpații au comis și alte infracțiuni pentru

care sunt în curs de judecată la Tribunalul Covasna.

Se mai arată că

măsura arestării preventive a fost menținută și de instanța supremă prin

Decizia penală nr. 4191 din 15 decembrie 2009, apreciind că subzistă temeiurile

legale care au condus la luarea acesteia și că lăsarea în libertate a

inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.

Se susține că

în mod greșit instanța de apel a apreciat că s-a depășit durata rezonabilă a

arestului preventiv, având în vedere complexitatea cauzei, procesul penal a

parcurs un prim ciclu procesual format din fond, apel și recurs Și în prezent

dosarul se află din nou în faza judecății apelului în urma admiterii

recursurilor inculpaților. Motivarea instanței în sensul că „reluarea judecării

cauzei presupune readministrarea unor

probe.

astfel că judecarea în fața instanței de apel va avea o anumită durată"

are

semnificația juridică a unei antepronunțări, instanța lăsând să se înțeleagă că

va admite cererile de probatorii ale inculpaților.

În consecință, se

solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și menținerea măsurii

arestării preventive a inculpaților D.Z. și D.S.

Examinând încheierea

recurată în raport cu susținerile parchetului dar și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de Curtea

de Apel Craiova este legală și temeinică, pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

În opinia

Înalte Curți, pentru a se stabili dacă se impune sau nu menținerea măsurii

arestării preventive ori este recomandabilă înlocuirea acestei măsuri cu o altă

măsură preventivă mai blândă trebuie să se aibă în vedere și dispozițiile reglementărilor

internaționale care garantează drepturile persoanei întrucât, potrivit art. 11 alin.

(2) din Constituția României, tratatele ratificate de parlament, conform legii,

fac parte din dreptul intern, aplicându-se cu prioritate în caz de neconcordanță

(art. 20 alin. (2) din Constituție), cu excepția situațiilor în care

reglementările interne sunt mai favorabile. Dispozițiile C.E.D.O. sunt direct

aplicabile în România, convenția fiind ratificată de țara noastră prin Legea nr.

30/1994.

Art. 5 parag.

3 din Convenția europeană garantează dreptul oricărei persoane de a fi judecată

într-un termen rezonabil sau de a fi eliberată în cursul procesului și că

„eliberarea poate fi condiționată de existența unor garanții că acuzatul se va

prezenta la proces" (cazul J. contra Poloniei).

Incidența art.

5 din C.E.D.O. garantează că o persoană nu va fi arestată preventiv o perioadă

de timp nedeterminată și că, totodată, acesteia îi va fi respectată prezumția

de nevinovăție și dreptul la libertate și, chiar dacă există suspiciuni că

aceasta a comis o infracțiune gravă care poate justifica privarea de libertate,

nu trebuie să se facă abstracție de celelalte principii și drepturi

fundamentale care guvernează derularea procesului penal.

Restrângerea

drepturilor se poate realiza în condițiile unui termen rezonabil pentru

examinarea temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva

inculpatei potrivit art. 6 parag. 1 din Convenția europeană.

Raportat la

aceste considerente, Curtea constată că probele administrate până la acest

moment procesual în cauza de față nu fac să înceteze presupunerea rezonabilă că

inculpații D.Z. și D.S. au comis faptele pentru care au fost trimiși în

judecată și condamnați în primă instanță dar reține, în același timp, că s-au

scurs 3 ani de la momentul consumării acelor infracțiuni, astfel că interesul

și reacția publică față de aceste fapte s-au stins prin trecerea timpului iar

menținerea inculpaților în stare de arest nu mai apare ca fiind necesară pentru

protejarea ordinii publice.

Considerente

legate de gravitatea faptelor presupus comise de inculpați, de împrejurările Și

modalitatea în care se reține că au acționat au fost avute în vedere de fiecare

dată atunci când s-a dispus prelungirea, respectiv menținerea măsurii arestării

preventive, măsură care atinge în timp durata de 1 an și 11 luni. Or, temeiul

prevăzut de art. 148 lit. f) nu poate subzista fără limită în timp pentru că

pericolul concret pentru ordinea publică nu se amplifică odată cu trecerea

timpului ci, dimpotrivă, se estompează, ajungând după o vreme să nu mai

îndeplinească cerințele impuse de lege pentru a justifica menținerea în stare

de arest preventiv a unei persoane.

În jurisprudența sa,

C.E.D.O. a statuat că, fiind vorba despre dreptul fundamental la libertate, după

o perioadă de timp nici gravitatea faptei, nici complexitatea cauzei, nici

„starea probelor" nu mai pot justifica prin ele însele prelungirea

detenției, autoritățile fiind obligate să ia în considerare posibilitatea

luării unor măsuri alternative (s.n.) pentru a asigura prezentarea persoanei

respective la proces (cazurile V. contra Serbiei, L. contra Belgiei, H. contra

Poloniei, K. contra Rusiei ș.a).

Or, soluția

instanței de apel de înlocuire a arestării preventive a inculpaților D.Z. și D.S.,

cu măsura obligării de a nu părăsi țara este în deplină concordanță cu

principiile care se desprind din jurisprudența instanței europene de la

Strasbourg, în contextul în care, după parcurgerea primului ciclu procesual,

s-a reluat judecata în apel din motive neimputabile inculpaților.

Faptul că

prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel, Înalta

Curte de casație și Justiție a dispus menținerea arestării preventive a celor

doi inculpați nu înlătură dreptul de apreciere al instanței de rejudecare

asupra necesității menținerii acestei măsuri în cursul judecării apelului,

instanța fiind obligată conform art. 300

2

C. proc. pen să exercite

un control periodic (din 60 în 60 de zile) asupra legalității și

temeiniciei măsurii arestării preventive și să aprecieze în ce măsuri

temeiurile arestării inițiale se mențin, au încetat ori s-au schimbat. Așa cum

s-a arătat mai sus, instanța de apel a observat în mod just că datorită

trecerii timpului nu mai este îndeplinită condiția pericolul concret pentru

ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților.

În acord cu

opinia instanței de apel și Înalta Curte apreciază că nici cazurile prevăzute

de art. 148 lit. c) și d) C. proc. pen., justificat reținute inițial ca

temeiuri ale arestării inculpaților alături de art. 148 lit. f) C. pr. pen., nu

pot determina menținerea arestării preventive până la momentul în care

hotărârea de condamnare rămâne definitivă. Cele două cazuri susmenționate pot

justifica luarea în mod provizoriu a măsurii arestării preventive dar nu pot

înlătura dreptul inculpatului de a fi pus în libertate pe parcursul procedurii

în situația în care acesta nu este judecat într-un termen rezonabil, nefiind

permis ca arestul preventiv să se transforme într-o parte din pedeapsă. De

altfel, având în vedere cuantumul pedepselor aplicate de instanța de apel în

primul ciclu procesual, de 4 ani închisoare pentru inculpatul D.S. Și 3 ani

închisoare pentru inculpatul D.Z., cuantum ce nu ar putea fi majorat întrucât

reluarea judecății apelului s-a făcut ca urmare a admiterii recursurilor

declarate de cei doi inculpați, se constată că durata arestului preventiv al

inculpaților a atins deja jumătate, respectiv 2/3 din pedepsele aplicate.

Remarca

instanței de apel în sensul că rejudecarea apelului se va întinde pe o anumită

perioadă de timp întrucât presupune readministrarea unor probe nu are, în nici

un caz, semnificația unei antepronunțări, astfel cum susține parchetul,

instanța referindu-se la efectul devolutiv al căii de atac a apelului.

În contextul

celor expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că instanța de apel, luând în

considerare măsurile alternative ce ar putea fi luate în cauză, a adoptat în

mod justificat măsura obligării inculpaților de a nu părăsi țara, măsură care,

prin obligațiile impuse de lege, oferă suficiente garanții pentru a asigura

prezența inculpaților la proces.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii de ședință din 5 februarie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate

cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare

avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru inculpații intimați urmând a fi suportat din fondul

M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

împotriva încheierii de ședință din 5 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 351/54/2010

privind pe inculpații D.Z. și D.S.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din

fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 11 februarie 2010.