ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 528/2010

Asupra recursului penal de față; Pe baza actelor și lucrărilor dosarului, constată: Prin încheierea de ședință din data de 5 februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 351/54/2010 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a dispus, printre altele, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților D.Z. și D.S. cu obligarea de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen. În baza art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1) 1 C. proc.

pen., dispune ca pe durata obligării de a nu părăsi țara inculpații să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la instanță ori de câte ori sunt chemați; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - Poliția Locală Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, ori de câte ori sunt chemați sau conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. S-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor ce le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive. S-a dispus punerea în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Tribunalul Mehedinți a condamnat prin sentința penală nr. 368 din 7 octombrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 2652/101/2008 pe inculpatul D.S. la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție și la pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și cea prevăzută de art. 270 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și pe inculpatul D.Z. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și cea prevăzută de art. 270 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. S-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 13 martie 2008 și până la pronunțare. În baza art. 350 C. proc. pen s-a menținut starea de arest a inculpaților. Prin aceeași sentință au mai fost condamnați inculpații D.Z.l. și D.V. la pedepse rezultante de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu suspendarea condiționată a executării, epntru comiterea acelorași infarcțiuni ca și ceilalți doi inculpați.

În esență, prima instanță a reținut că în anii 2005 - 2006 inculpații D.Z. și D.S. au pus bazele unui grup infracțional organizat, atrăgând în acesta pe frații D. dar și pe alții, scopul grupului fiind acela de a aduce prin contrabandă pe piața românească țigări de producție sârbească, în special R. Pentru faptele comise până la data de 24 octombrie 2006 inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 193/D/P/2005 întocmit de D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Caraș - Severin, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Covasna. Deși aveau acest dosar, la începutul anului 2007 inculpații D.Z. și D.S. au hotărât să continue activitatea infracțională împreună cu frații D. Astfel, s-a reținut că cei doi inculpați, prin intermediul unui cetățean sârb, Ș.A.

- au hotărât ca acesta din urmă să le procure țigări din Serbia, după care să le transporte cu barca peste fluviul Dunărea până în apropiere de o insulă de pe teritoriul românesc unde urma să fie așteptat fie de inculpatul D.Z.l., ori de inculpatul D.Z., pentru ca apoi să se deplaseze în continuare cu barca cu țigări până la locuința inculpatului Z., locuință situată pe malul stâng al Dunării unde cetățeanul sârb primea banii pentru contravaloarea țigărilor. După această operațiune, s-a reținut că, de această dată, toți cei patru inculpați încărcau țigările din barcă în mașini, apoi doi dintre ei se deplasau cu mașinile la diferiți clienți recomandați de inculpatul S., cărora le vindeau la prețuri stabilite în prealabil de același inculpat S. Prima instanță a reținut că inculpații ar fi introdus în țară, în perioada amintită, 90.00 de pachete țigări R. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpații D.Z.

și D.S. Prin Decizia penală nr. 186 din 2 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2652/101/2008 Curtea de Apel Craiova a admis apelurile formulate de Parchet și de inculpați, a desființat în parte sentința, a corectat încadrarea juridică cu privire la infracțiunea de constituire și organizare a unui grup infracțional organizat și, reținând circumstanțe atenuante, a condamnat pe inculpați după cum urmează: - D.S. la 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (2) rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

și la 1 an Și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. c) – art. 76 lit. b) C. pen. în baza art. 33, art. 34 C. pen. s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele, aceea de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - D.Z. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (2) rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și la 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 cu aplic.

art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. c) – art. 76 lit. b) C. pen. în baza art. 33, art. 34 C. pen. s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele, aceea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a dedus detenția preventivă pentru ambii inculpați Și s-a menținut starea de arest. Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpații D.Z. și D.S. iar prin Decizia penală nr. 4191 din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație Și Justiție s-a admis recursul inculpaților, s-a casat decizia instanței de apel și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor de către Curtea de Apel Craiova. A fost menținută măsura arestării preventive.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 351/54/2010. Procedând la verificarea măsurii arestării preventive a inculpaților D.Z. și D.S. în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 și art. 160 b C. proc. pen. instanța de apel a apreciat că la acest moment procesual nu mai este îndeplinită cea de a doua condiție prevăzută de art. 148 lit. f) C. pr. pen, aceea ca lăsarea în libertate a inculpaților să prezinte pericol pentru ordinea publică. Reține instanța de apel că inculpații sunt arestați preventiv de 1 an și 11 luni și că menținerea în continuare a acestora în stare de arest ar constitui o încălcare a termenului rezonabil prevăzut de art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., mai ales în condițiile parcurgerii unui prim ciclu procesual în care s-au constat încălcări neimputabile inculpaților.

Pericolul pentru ordinea publică se atenuează în timp iar detenția preventivă nu trebuie să se transforme, în nici un caz într-o pedeapsă. Cât privește dispozițiile art. 148 lit. c) C. proc. pen. ce au justificat luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpaților este de observat că trecerea unei perioade îndelungate de timp diminuează considerabil riscul comiterii unor noi infracțiuni iar despre existența unor date certe nici nu mai poate fi vorba. Referitor la disp. art. 148 lit. d) C. proc. pen., este de observat că într-adevăr, există indicii că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați în prezenta cauză în timp ce erau cercetați în cauza aflată pe rolul Tribunalului Covasna.

Aceste dispoziții legale justifică o arestare imediată pentru noile infracțiuni și menținerea arestării o perioadă rezonabilă, măsura nefiind justificată sine die. În consecință, instanța de apel a constat că nu mai sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și nici cele prevăzute de art. 148 lit. c) și d) C. proc. pen, dar că în continuare sunt indicii temeinice de natură a crea presupunerea rezonabilă că inculpații au participat la comiterea faptelor pentru care sunt cercetați, astfel că a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, stabilind în sarcina inculpaților să respecte obligațiile prevăzute de art. 145 alin. (1) 1 C. proc.

pen. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o ca netemeinică. În dezvoltarea motivelor scrise de recurs se arată că legalitatea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați a fost verificată și apreciată ca atare cu ocazia nenumăratelor recursuri exercitate de inculpați, iar temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive nu au dispărut. Faptele pentru care sunt cercetați inculpații prezintă un ridicat grad de pericol social, atât abstract cât și concret, rezultând din numărul inculpaților care au constituit grupul infracțional, repartizarea riguroasă a sarcinilor, cantitatea mare de țigări introduse fraudulos în țară, beneficiile materiale realizate și altele.

Mai mult, inculpații au comis și alte infracțiuni pentru care sunt în curs de judecată la Tribunalul Covasna. Se mai arată că măsura arestării preventive a fost menținută și de instanța supremă prin Decizia penală nr. 4191 din 15 decembrie 2009, apreciind că subzistă temeiurile legale care au condus la luarea acesteia și că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică. Se susține că în mod greșit instanța de apel a apreciat că s-a depășit durata rezonabilă a arestului preventiv, având în vedere complexitatea cauzei, procesul penal a parcurs un prim ciclu procesual format din fond, apel și recurs Și în prezent dosarul se află din nou în faza judecății apelului în urma admiterii recursurilor inculpaților.

Motivarea instanței în sensul că „reluarea judecării cauzei presupune readministrarea unor probe. astfel că judecarea în fața instanței de apel va avea o anumită durată" are semnificația juridică a unei antepronunțări, instanța lăsând să se înțeleagă că va admite cererile de probatorii ale inculpaților. În consecință, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților D.Z. și D.S. Examinând încheierea recurată în raport cu susținerile parchetului dar și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova este legală și temeinică, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În opinia Înalte Curți, pentru a se stabili dacă se impune sau nu menținerea măsurii arestării preventive ori este recomandabilă înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă mai blândă trebuie să se aibă în vedere și dispozițiile reglementărilor internaționale care garantează drepturile persoanei întrucât, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României, tratatele ratificate de parlament, conform legii, fac parte din dreptul intern, aplicându-se cu prioritate în caz de neconcordanță (art. 20 alin. (2) din Constituție), cu excepția situațiilor în care reglementările interne sunt mai favorabile. Dispozițiile C.E.D.O. sunt direct aplicabile în România, convenția fiind ratificată de țara noastră prin Legea nr. 30/1994.

Art. 5 parag. 3 din Convenția europeană garantează dreptul oricărei persoane de a fi judecată într-un termen rezonabil sau de a fi eliberată în cursul procesului și că „eliberarea poate fi condiționată de existența unor garanții că acuzatul se va prezenta la proces" (cazul J. contra Poloniei). Incidența art. 5 din C.E.D.O. garantează că o persoană nu va fi arestată preventiv o perioadă de timp nedeterminată și că, totodată, acesteia îi va fi respectată prezumția de nevinovăție și dreptul la libertate și, chiar dacă există suspiciuni că aceasta a comis o infracțiune gravă care poate justifica privarea de libertate, nu trebuie să se facă abstracție de celelalte principii și drepturi fundamentale care guvernează derularea procesului penal.

Restrângerea drepturilor se poate realiza în condițiile unui termen rezonabil pentru examinarea temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva inculpatei potrivit art. 6 parag. 1 din Convenția europeană. Raportat la aceste considerente, Curtea constată că probele administrate până la acest moment procesual în cauza de față nu fac să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații D.Z. și D.S. au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță dar reține, în același timp, că s-au scurs 3 ani de la momentul consumării acelor infracțiuni, astfel că interesul și reacția publică față de aceste fapte s-au stins prin trecerea timpului iar menținerea inculpaților în stare de arest nu mai apare ca fiind necesară pentru protejarea ordinii publice.

Considerente legate de gravitatea faptelor presupus comise de inculpați, de împrejurările Și modalitatea în care se reține că au acționat au fost avute în vedere de fiecare dată atunci când s-a dispus prelungirea, respectiv menținerea măsurii arestării preventive, măsură care atinge în timp durata de 1 an și 11 luni. Or, temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) nu poate subzista fără limită în timp pentru că pericolul concret pentru ordinea publică nu se amplifică odată cu trecerea timpului ci, dimpotrivă, se estompează, ajungând după o vreme să nu mai îndeplinească cerințele impuse de lege pentru a justifica menținerea în stare de arest preventiv a unei persoane. În jurisprudența sa, C.E.D.O.

a statuat că, fiind vorba despre dreptul fundamental la libertate, după o perioadă de timp nici gravitatea faptei, nici complexitatea cauzei, nici „starea probelor" nu mai pot justifica prin ele însele prelungirea detenției, autoritățile fiind obligate să ia în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative (s.n.) pentru a asigura prezentarea persoanei respective la proces (cazurile V. contra Serbiei, L. contra Belgiei, H. contra Poloniei, K. contra Rusiei ș.a). Or, soluția instanței de apel de înlocuire a arestării preventive a inculpaților D.Z. și D.S., cu măsura obligării de a nu părăsi țara este în deplină concordanță cu principiile care se desprind din jurisprudența instanței europene de la Strasbourg, în contextul în care, după parcurgerea primului ciclu procesual, s-a reluat judecata în apel din motive neimputabile inculpaților.

Faptul că prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel, Înalta Curte de casație și Justiție a dispus menținerea arestării preventive a celor doi inculpați nu înlătură dreptul de apreciere al instanței de rejudecare asupra necesității menținerii acestei măsuri în cursul judecării apelului, instanța fiind obligată conform art. 300 2 C. proc. pen să exercite un control periodic (din 60 în 60 de zile) asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și să aprecieze în ce măsuri temeiurile arestării inițiale se mențin, au încetat ori s-au schimbat. Așa cum s-a arătat mai sus, instanța de apel a observat în mod just că datorită trecerii timpului nu mai este îndeplinită condiția pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților.

În acord cu opinia instanței de apel și Înalta Curte apreciază că nici cazurile prevăzute de art. 148 lit. c) și d) C. proc. pen., justificat reținute inițial ca temeiuri ale arestării inculpaților alături de art. 148 lit. f) C. pr. pen., nu pot determina menținerea arestării preventive până la momentul în care hotărârea de condamnare rămâne definitivă. Cele două cazuri susmenționate pot justifica luarea în mod provizoriu a măsurii arestării preventive dar nu pot înlătura dreptul inculpatului de a fi pus în libertate pe parcursul procedurii în situația în care acesta nu este judecat într-un termen rezonabil, nefiind permis ca arestul preventiv să se transforme într-o parte din pedeapsă. De altfel, având în vedere cuantumul pedepselor aplicate de instanța de apel în primul ciclu procesual, de 4 ani închisoare pentru inculpatul D.S.

Și 3 ani închisoare pentru inculpatul D.Z., cuantum ce nu ar putea fi majorat întrucât reluarea judecății apelului s-a făcut ca urmare a admiterii recursurilor declarate de cei doi inculpați, se constată că durata arestului preventiv al inculpaților a atins deja jumătate, respectiv 2/3 din pedepsele aplicate. Remarca instanței de apel în sensul că rejudecarea apelului se va întinde pe o anumită perioadă de timp întrucât presupune readministrarea unor probe nu are, în nici un caz, semnificația unei antepronunțări, astfel cum susține parchetul, instanța referindu-se la efectul devolutiv al căii de atac a apelului. În contextul celor expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că instanța de apel, luând în considerare măsurile alternative ce ar putea fi luate în cauză, a adoptat în mod justificat măsura obligării inculpaților de a nu părăsi țara, măsură care, prin obligațiile impuse de lege, oferă suficiente garanții pentru a asigura prezența inculpaților la proces.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii de ședință din 5 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații intimați urmând a fi suportat din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii de ședință din 5 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 351/54/2010 privind pe inculpații D.Z. și D.S. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2010.