ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4631/2010

Asupra recursului penal de față; Prin Încheierea din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova s-au admis cererile formulate de inculpații R.G., F.D.F. și D.I. și s-a înlocuit măsura arestării preventive a acestora cu măsura preventivă obligării acestora de a nu părăsi țara fără încuvințarea instanței. În baza art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (1 1 ) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații au fost obligați să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la instanță ori de câte ori sunt chemați; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - respectiv Poliția municipiului Craiova, județul Dolj, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori sunt chemați; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței.

Totodată, potrivit art. 145 alin. (1 2 ) C. proc. pen., s-a impus celor trei inculpați, ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, să nu intre în legătură unul cu altul, și nici cu ceilalți coinculpați, V.E.V., Ș.M. și R.S.C. S-a atras atenția inculpaților asupra consecințelor prev. de art. 145 alin. (3) C. proc. pen. și s-a dispus punerea în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că deși există probe și indicii temeinice - în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., ce conturează bănuiala rezonabilă că inculpații arestați preventiv au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a acestora, s-au schimbat, Curtea aflându-se în situația de a decide potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc.

pen. Astfel, cât privește cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (reținut ca fiind unul din temeiurile arestării preventive a inculpaților F.D.F. și D.I.), Curtea a constatat că, în această fază, după ce F.D.F. a recunoscut integral învinuirile ce i se aduc prin actul de sesizare, însușindu-și probatoriul de la urmărirea penală și invocând beneficiul dispozițiilor prev. de art. 320 1 C. proc. pen., este greu de presupus, cu putere de probe, că acesta ar încerca în mod direct sau indirect să zădărnicească aflarea adevărului, influențând pe ceilalți coinculpați, martori. Același raționament îi este aplicabil și inculpatei D.I., aceasta negând învinuirile ce i s-au adus, însă atitudinea avută de aceasta în fața instanței sugerează preocuparea sa pentru aflarea adevărului și lămurirea împrejurărilor cauzei.

Referitor la celălalt temei al arestării preventive, reținut față de fiecare dintre inculpați, acela prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanța a apreciat că nu se mai poate susține, pe bază de probe, că lăsarea în libertate a celor trei ar prezenta, în concret, vreun pericol pentru ordinea publică. Astfel, în lipsa oricăror altor date, aprecierea asupra acestui pericol s-a făcut, până în prezent, exclusiv în considerarea gravității faptelor atribuite (element desprins din întinderea afirmată a prejudiciilor cauzate, din modul de săvârșire adoptat, din amploarea activității, pe de o parte, iar, pe de altă parte, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute).

Or, dacă la data luării măsurii arestării preventive față de cei trei inculpați, gravitatea acuzațiilor a putut justifica măsura, după 8 luni de arest preventiv, menținerea inculpaților în această stare nu se mai poate întemeia exclusiv pe simplul motiv al gravității faptelor de care sunt acuzați. În acest sens, a statuat și CEDO, în jurisprudența sa constantă (cauza Goral c. Poloniei). De asemenea, nu este lipsit de relevanță, ca element important în aprecierea schimbării temeiurilor ce au determinat arestarea inițială a celor trei inculpați - cu referire la caracterul necesar al oricărei măsuri preventive pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, cum astfel stabilește art. 136 alin. (1), și faptul că, în cadrul cercetării judecătorești începute, cum astfel s-a arătat în precedent, doi dintre inculpați - R.G.

și F.D.F., au solicitat ca judecata să se facă exclusiv pe probele administrate în faza urmăririi penale, însușite, cei doi recunoscând integral învinuirile ce le-au fost aduse în actul de sesizare a instanței, în cadrul procedurii derogatorii prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. La fel, împrejurările desprinse de la dosar, anume că cei trei inculpați sunt lipsiți de antecedente penale, au familii și, anterior, erau bine integrați social (inculpata D.I., fiind avocat), impun concluzia că aceștia nu vor întreprinde nicio acțiune pentru obstrucționarea și tergiversarea soluționării cauzei ori că se vor sustrage de la judecată. Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive a celor trei inculpați, în cauză subzistând temeiul prevăzut de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează: Prin Încheierea nr. 8 din 4 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea preventivă a inculpaților D.I., F.D.F. și R.G., în temeiul art. 149 1 alin. (9) și art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 293 alin. (2) C. pen. (pentru inculpata D.I.), art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen.

raportat la art. 293 alin. (2) C. pen. (pentru inculpatul F.D.F.) și, respectiv, art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul R.G.. Inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de arest, prin rechizitoriul nr. 980/P/209 din 28 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. În fapt, s-a reținut că inculpata D.I. a pus la dispoziția inculpatului F.D.F. un încărcător frontal, închiriat fraudulos de la S.C. C. S.R.L. Mihăilești, pe care acesta l-a vândut ca deșeu metalic la S.C. A. S.R.L., în schimbul sumei de 4.500 euro, anterior încercând valorificarea aceluiași utilaj către alți cumpărători, și a înlesnit inducerea în eroare și prejudicierea părților vătămate, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale.

De asemenea, inculpata a încredințat inculpatului F.D.F. o copie a unui act de identitate aparținând numitului T.S.G., spre a fi folosit fără drept. Inculpatul F.D.F. acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut la S.C. A. S.R.L. Craiova, ca deșeu metalic, un încărcător frontal închiriat fraudulos de la S.C. C. S.R.L. Mihăilești, prezentându-se în mod nereal ca fiind proprietarul bunului, având drept scop inducerea în eroare și prejudicierea părții vătămate, respectiv de a înlesni înstrăinarea excavatorului Kamatsu, cunoscând proveniența ilicită a acestuia. Inculpatul R.G. a înlesnit prejudicierea S.C. P. S.A. Aiud, a vândut excavatorul K. cunoscând proveniența ilicită a acestuia și a făcut demersuri în vederea găsirii altor cumpărători pentru celelalte utilaje, acționând în baza unei rezoluții infracționale unice.

De asemenea, inculpatul R.G. a determinat-o pe inculpata Ș.M. să întocmească în fals un aviz de însoțire a mărfii, precum și a primit de la inculpatele D.I. și V.E.V. înscrisurile întocmite în fals, respectiv delegațiile prin care se atesta în mod nereal că inculpata Ș.M. este director marketing la S.C. S. C. S.R.L. Craiova, respectiv șef serviciu aprovizionare la aceiași societate, și de a le înmâna inculpatei Ș.M., pentru a le folosi în vederea inducerii în eroare și prejudicierii societăților comerciale, acționând în baza unei rezoluții infracționale unice. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 b . În speță, prima instanță a apreciat în mod greșit că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au schimbat, subzistând temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. iar pentru inculpata D.I. și cel prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen. ce impune în continuare privarea de libertate a inculpaților. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată și, respectiv, complicitate la această infracțiune este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În sarcina inculpaților se reține săvârșirea unor infracțiuni grave, cu prejudicii mari, în formă continuată, constând în activități complexe de inducere în eroare a partenerilor comerciali, desfășurate pe raza mai multor județe. Pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii nu se confundă cu pericolul pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, dar în aprecierea acestuia nu se poate ignora gravitatea faptei.

De asemenea, nu se poate face abstracție de sentimentul de insecuritate creat în rândul societății civile generat de faptul că persoane asupra cărora planează suspiciunea comiterii unor infracțiuni grave sunt cercetate în stare de libertate. În speță, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților se impune pentru prezervarea ordinii publice, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal. Inculpații F.D.F. și R.G. au recunoscut într-adevăr acuzațiile ce li se aduc, atitudinea de recunoaștere urmând a fi valorificată în procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. În cazul inculpatei D.I. se mențin ambele temeiuri care au stat la baza luării măsurii arestării preventive. Ascultată la instanța de fond, inculpata a negat orice participare la comiterea faptelor, contestând chiar și declarațiile date în cursul urmăririi penale, cu motivarea că organele de urmărire penală au consemnat greșit.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea inculpatei Ș.M. în sensul de a nu da declarații la urmărirea penală, iar până în prezent această coinculpată nu a fost audiată, după cum nu au fost audiați toții inculpații și martorii. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de procuror, va casa în parte încheierea atacată și, rejudecând, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. va menține starea de arest a inculpaților. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Încheierii din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 2186/54/2010, privind pe inculpații R.G., F.D.F. și D.L. Casează, în parte, încheierea recurată și, rejudecând: În baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și 3 C. proc. pen. menține starea de arest preventiv a inculpaților R.G., F.D.F. și Didu Liliana. Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 decembrie 2010.