ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4631/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4631/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

penal de față;

Prin Încheierea din 10 decembrie 2010 a

Curții de Apel Craiova s-au admis cererile formulate de inculpații R.G., F.D.F.

și D.I. și s-a înlocuit măsura arestării preventive a acestora cu măsura

preventivă obligării acestora de a nu părăsi țara fără încuvințarea instanței.

În baza art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (1

1

) C. proc. pen., pe durata măsurii

obligării de a nu părăsi țara, inculpații au fost obligați să respecte

următoarele obligații:

- să se prezinte la

instanță ori de câte ori sunt chemați;

- să se prezinte la

organul de poliție desemnat cu supravegherea - respectiv Poliția municipiului

Craiova, județul Dolj, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de

câte ori sunt chemați;

- să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței.

Totodată, potrivit

art. 145 alin. (1

2

) C. proc. pen., s-a impus celor trei inculpați,

ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, să nu intre în legătură

unul cu altul, și nici cu ceilalți coinculpați, V.E.V., Ș.M. și R.S.C.

S-a atras atenția

inculpaților asupra consecințelor prev. de art. 145 alin. (3) C. proc. pen. și

s-a dispus punerea în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă

cauză.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că deși există probe și indicii temeinice - în

sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., ce conturează bănuiala rezonabilă că

inculpații arestați preventiv au săvârșit fapte prevăzute de legea penală,

temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a acestora, s-au

schimbat, Curtea aflându-se în situația de a decide potrivit dispozițiilor art.

139 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, cât privește

cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (reținut ca fiind unul

din temeiurile arestării preventive a inculpaților F.D.F. și D.I.), Curtea a

constatat că, în această fază, după ce F.D.F. a recunoscut integral învinuirile

ce i se aduc prin actul de sesizare, însușindu-și probatoriul de la urmărirea

penală și invocând beneficiul dispozițiilor prev. de art. 320

1

C.

proc. pen., este greu de presupus, cu putere de probe, că acesta ar încerca în

mod direct sau indirect să zădărnicească aflarea adevărului, influențând pe

ceilalți coinculpați, martori.

Același raționament

îi este aplicabil și inculpatei D.I., aceasta negând învinuirile ce i s-au

adus, însă atitudinea avută de aceasta în fața instanței sugerează preocuparea

sa pentru aflarea adevărului și lămurirea împrejurărilor cauzei.

Referitor la celălalt

temei al arestării preventive, reținut față de fiecare dintre inculpați, acela

prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanța a apreciat că nu se

mai poate susține, pe bază de probe, că lăsarea în libertate a celor trei ar

prezenta, în concret, vreun pericol pentru ordinea publică.

Astfel, în lipsa

oricăror altor date, aprecierea asupra acestui pericol s-a făcut, până în

prezent, exclusiv în considerarea gravității faptelor atribuite (element

desprins din întinderea afirmată a prejudiciilor cauzate, din modul de

săvârșire adoptat, din amploarea activității, pe de o parte, iar, pe de altă

parte, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile

reținute).

Or, dacă la data

luării măsurii arestării preventive față de cei trei inculpați, gravitatea

acuzațiilor a putut justifica măsura, după 8 luni de arest preventiv,

menținerea inculpaților în această stare nu se mai poate întemeia exclusiv pe

simplul motiv al gravității faptelor de care sunt acuzați.

În acest sens, a

statuat și CEDO, în jurisprudența sa constantă (cauza Goral c. Poloniei).

De asemenea, nu este

lipsit de relevanță, ca element important în aprecierea schimbării temeiurilor

ce au determinat arestarea inițială a celor trei inculpați - cu referire la

caracterul necesar al oricărei măsuri preventive pentru asigurarea bunei

desfășurări a procesului penal, cum astfel stabilește art. 136 alin. (1), și

faptul că, în cadrul cercetării judecătorești începute, cum astfel s-a arătat

în precedent, doi dintre inculpați - R.G. și F.D.F., au solicitat ca judecata

să se facă exclusiv pe probele administrate în faza urmăririi penale, însușite,

cei doi recunoscând integral învinuirile ce le-au fost aduse în actul de

sesizare a instanței, în cadrul procedurii derogatorii prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

La fel, împrejurările

desprinse de la dosar, anume că cei trei inculpați sunt lipsiți de antecedente

penale, au familii și, anterior, erau bine integrați social (inculpata D.I.,

fiind avocat), impun concluzia că aceștia nu vor întreprinde nicio acțiune

pentru obstrucționarea și tergiversarea soluționării cauzei ori că se vor

sustrage de la judecată.

Împotriva acestei

hotărâri în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul înlocuirii măsurii

arestării preventive a celor trei inculpați, în cauză subzistând temeiul

prevăzut de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii recurate conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este întemeiat pentru

considerentele ce urmează:

Prin Încheierea nr. 8

din 4 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea preventivă a

inculpaților D.I., F.D.F. și R.G., în temeiul art. 149

1

alin. (9) și

art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 293 alin. (2) C. pen. (pentru

inculpata D.I.), art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (2) C. pen.

(pentru inculpatul F.D.F.) și, respectiv, art. 26 C. pen. raportat la art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

pentru inculpatul R.G..

Inculpații au fost

trimiși în judecată, în stare de arest, prin rechizitoriul nr. 980/P/209 din 28

iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

În fapt, s-a reținut

că inculpata D.I. a pus la dispoziția inculpatului F.D.F. un încărcător

frontal, închiriat fraudulos de la S.C. C. S.R.L. Mihăilești, pe care acesta

l-a vândut ca deșeu metalic la S.C. A. S.R.L., în schimbul sumei de 4.500 euro,

anterior încercând valorificarea aceluiași utilaj către alți cumpărători, și a

înlesnit inducerea în eroare și prejudicierea părților vătămate, acționând în

baza aceleiași rezoluții infracționale. De asemenea, inculpata a încredințat

inculpatului F.D.F. o copie a unui act de identitate aparținând numitului

T.S.G., spre a fi folosit fără drept.

Inculpatul F.D.F.

acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut la S.C. A. S.R.L.

Craiova, ca deșeu metalic, un încărcător frontal închiriat fraudulos de la S.C.

C. S.R.L. Mihăilești, prezentându-se în mod nereal ca fiind proprietarul

bunului, având drept scop inducerea în eroare și prejudicierea părții vătămate,

respectiv de a înlesni înstrăinarea excavatorului Kamatsu, cunoscând

proveniența ilicită a acestuia.

Inculpatul R.G. a

înlesnit prejudicierea S.C. P. S.A. Aiud, a vândut excavatorul K. cunoscând

proveniența ilicită a acestuia și a făcut demersuri în vederea găsirii altor

cumpărători pentru celelalte utilaje, acționând în baza unei rezoluții

infracționale unice.

De asemenea,

inculpatul R.G. a determinat-o pe inculpata Ș.M. să întocmească în fals un aviz

de însoțire a mărfii, precum și a primit de la inculpatele D.I. și V.E.V.

înscrisurile întocmite în fals, respectiv delegațiile prin care se atesta în

mod nereal că inculpata Ș.M. este director marketing la S.C. S. C. S.R.L.

Craiova, respectiv șef serviciu aprovizionare la aceiași societate, și de a le

înmâna inculpatei Ș.M., pentru a le folosi în vederea inducerii în eroare și

prejudicierii societăților comerciale, acționând în baza unei rezoluții

infracționale unice.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160

b

.

În speță, prima

instanță a apreciat în mod greșit că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă s-au schimbat, subzistând temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C.

proc. pen. iar pentru inculpata D.I. și cel prevăzut de art. 148 lit. b) C.

proc. pen. ce impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Astfel, pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată și,

respectiv, complicitate la această infracțiune este închisoarea mai mare de 4

ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

În sarcina inculpaților

se reține săvârșirea unor infracțiuni grave, cu prejudicii mari, în formă

continuată, constând în activități complexe de inducere în eroare a

partenerilor comerciali, desfășurate pe raza mai multor județe.

Pericolul social ca

trăsătură esențială a infracțiunii nu se confundă cu pericolul pentru ordinea

publică, pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, dar în

aprecierea acestuia nu se poate ignora gravitatea faptei.

De asemenea, nu se

poate face abstracție de sentimentul de insecuritate creat în rândul societății

civile generat de faptul că persoane asupra cărora planează suspiciunea

comiterii unor infracțiuni grave sunt cercetate în stare de libertate.

În speță, menținerea

măsurii arestării preventive a inculpaților se impune pentru prezervarea

ordinii publice, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal.

Inculpații F.D.F. și

R.G. au recunoscut într-adevăr acuzațiile ce li se aduc, atitudinea de

recunoaștere urmând a fi valorificată în procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

În cazul inculpatei

D.I. se mențin ambele temeiuri care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive.

Ascultată la instanța

de fond, inculpata a negat orice participare la comiterea faptelor, contestând

chiar și declarațiile date în cursul urmăririi penale, cu motivarea că organele

de urmărire penală au consemnat greșit.

Din examinarea

actelor dosarului rezultă că inculpata a încercat să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea inculpatei Ș.M. în sensul de a nu da declarații la

urmărirea penală, iar până în prezent această coinculpată nu a fost audiată,

după cum nu au fost audiați toții inculpații și martorii.

Față de

considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de procuror, va casa

în parte încheierea atacată și, rejudecând, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. va menține

starea de arest a inculpaților.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Încheierii

din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 2186/54/2010, privind pe inculpații R.G.,

F.D.F. și D.L.

Casează, în parte,

încheierea recurată și, rejudecând:

În baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și 3 C. proc. pen. menține starea de

arest preventiv a inculpaților R.G., F.D.F. și Didu Liliana.

Menține celelalte

dispoziții ale încheierii atacate.

Onorariile parțiale

pentru apărătorii desemnați din oficiu, în sumă de câte 25 lei, se vor plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 decembrie 2010.