ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 649/2011

Asupra recursului penal de față; Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de la 14 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 2186/54/2010, s-au a dmis cererile formulate de inculpații R.G., F.D.F. și D.I., prin apărători. În baza art.139 alin. (1) C. proc. pen., S-a î nlocuit măsura arestării preventive luată față de cei trei inculpați, cu măsura preventivă prev. de art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., constînd în obligarea acestora de a nu părăsi țara fără încuvințarea instanței. În baza art. 145/1 rap. la art. 145 alin. (1) C. proc. pen., pe durata obligării de a nu părăsi țara, inculpații R.G., F.D.F. și D.I.

au fost obligați: - să se prezinte la instanță ori de cîte ori sunt chemați; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția municipiului Craiova, județul Dolj, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de cîte ori sunt chemați; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței. Totodată, potrivit art. 145 alin. (1)/2 C. proc. pen., s-a impus celor trei inculpați, ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, să nu intre în legătură unul cu altul, și nici cu ceilalți coinculpați, respectiv V.E.V., S.M. și R.S.C. S-a a tras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen. S-a d ispus punerea în libertate a celor trei inculpați, dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 980/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au fost trimiși în judecată inculpații: 1 ) S.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a), în final, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în esență, fapte constând în aceea că, declinându-și calități false în cadrul SC S.I.C.

C. SRL Craiova, s-a prezentat la SC P. SA Aiud, SC C. SRL și SC R.L. SRL, determinând inducerea în eroare și prejudicierea acestora, apoi a întocmit în fals un aviz de însoțire a mărfii, cunoscând că mențiunile din cuprinsul acestuia nu sunt reale, și, totodată, a semnat 2 procese verbale prin care se atesta în fals că a predat un buldoexcavator (volă) și un excavator Komatsu tip PC, 800 bucăți traverse și facturile nr. 0032-0036 către administratorul SC S.I.C. C. SRL L.C., precum și faptul că a folosit documente despre care cunoștea că sunt false, cu ocazia inducerii în eroare a părților vătămate. 2) R.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap.

la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la fals sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a), în final, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în esență, fapte constând în aceea că a înlesnit prejudicierea SC P. SA Aiud, de a vinde excavatorul Komatsu, cunoscând proveniența ilicită a acestuia, făcând demersuri în vederea găsirii altor cumpărători pentru celelalte utilaje, apoi, a determinat-o pe inculpata S.M. să întocmească în fals un aviz de însoțire a mărfii, precum și faptul că a primit de la inculpatele D.I. și V.E.V.

înscrisurile întocmite în fals, respectiv delegațiile prin care se atesta în mod nereal că inculpata S.M. este director marketing la SC S.I.C. C. SRL Craiova, respectiv șef serviciu aprovizionare la aceiași societate, și de a le înmâna inculpatei S.M., pentru a le folosi în vederea inducerii în eroare și prejudicierii societăților comerciale. 3) D.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. (2) C. pen., în esență, fapte constând în aceea că a pus la dispoziția inculpatului F.D.F. un încărcător frontal, închiriat fraudulos de la SC C. SRL Mihăilești, pe care acesta l-a vândut ca deșeu metalic la SC A.D.D.

SRL, în schimbul sumei de 4500 Euro, anterior încercând valorificarea aceluiași utilaj către alți cumpărători, cât și de a înlesni inducerea în eroare și prejudicierea părților vătămate, precum și faptul că a încredințat inculpatului F.D.F. o copie a unui act de identitate aparținând numitului T.S.G., spre a fi folosit fără drept. 4) F.D.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., în esență, fapte constând în aceea că a vândut la SC A.D.D. SRL Craiova, ca deșeu metalic, un încărcător frontal închiriat fraudulos de la SC C. SRL Mihăilești, prezentându-se în mod nereal ca fiind proprietarul bunului, având drept scop inducerea în eroare și prejudicierea părții vătămate.

5) V.E.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 75 lit. a), în final, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în esență, fapte constând în aceea că a indus în eroare și prejudiciat prin folosirea unor identități false și calități mincinoase, părțile vătămate, apoi a predat documente false inculpaților R.G. și S.M., spre a fi folosite la inducerea în eroare și prejudicierea părților vătămate. 6) R.S.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 221 C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., în esență, fapte constând în aceea că a dobândit excavatorul Komatsu, cunoscând că provine din săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, referitor la inculpații R.G., F.D.F. și D.I., instanța de fond a reținut că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri s-au schimbat, astfel că, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a dispus înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. La alegerea acestei măsuri preventive instanța de fond a reținut că deși există probe și indicii temeinice ce conturează bănuiala rezonabilă că inculpații au comis fapte prevăzute de legea penală, în acest moment, după 8 luni de arest preventiv, nu se justifică menținerea acestei măsuri preventive, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc.

pen. La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere și declarațiile inculpaților care au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320/1 C. proc. pen. arătând că recunosc faptele reținute în sarcina lor și sunt de acord să se judece în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în termenul legal prevăzut de art. 385/3 cu referire la art. 363 alin. (2) C. proc. pen., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților. Se arată că poziția sinceră manifestată de inculpați poate fi avută în vedere la individualizarea pedepsei, astfel încât această atitudine nu poate avea un caracter atât de covârșitor încât să determine punerea în libertate a inculpaților.

Se susține că luând în considerare natura, gravitatea faptelor comise, modalitatea de comitere respectiv în mod repetat, cu o anumită organizare, fiecare având un rol prestabilit, se impune menținerea măsurii arestării preventive în continuare pentru prezervarea ordinii publicii, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal. Critica adusă nu este fondată. Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte Înalta Curte apreciază că recursul declarat de Parchet nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. Soluția dispusă de instanța de fond de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara reglementată de dispozițiile art. 145/1 C. proc.

pen. este legală și temeinică, în mod corect apreciind Curtea de Apel Craiova că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen. Inculpații F.D.F., R.G. și D.I. au fost arestați preventiv la data de 4 iunie 2010, instanța de fond având în vedere la acel moment, la alegerea măsurii preventive, criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen. și anume scopul acestei măsuri, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. Măsura arestării preventive a fost prelungită în cursul urmăririi penale și ulterior menținută de instanța de fond până la data de 14 februarie 2011 când, apreciind că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a dispus înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Este adevărat că în cauză subzistă cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. în sensul că există probe care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele reținute în sarcina lor și de asemenea subzistă și condiția privitoare la cuantumul pedepsei cerută de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. Condiția referitoare la existența probelor care să dovedească faptul că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, Înalta Curte apreciază că nu mai subzistă. Este adevărat că faptele comise de inculpați prezintă un grad ridicat de pericol social concretizat prin natura faptelor comise, modalitatea de comitere ca și prejudiciul produs, însă aceste condiții au fost avute în vedere de instanță cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în conformitate cu dispozițiile art. 160/b C. proc.

pen. Or, așa cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., noțiunea de tulburare a liniștii publice nu poate fi considerată ca relevantă și suficientă decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr opinia publică. De asemenea, jurisprudența C.E.D.O. a consacrat concluzia că menținerea în stare de arest fără a indica motive concrete pentru a susține argumentul referitor la pericolul pentru ordinea publică și pentru a justifica pe baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. necesitatea de a menține inculpatul în stare de detenție nu este suficientă. Se arată că reproducerea în mod stereotip a textului de lege la care se adaugă în mod abstract și motivul care ține de buna desfășurare a procesului penal nu sunt suficiente pentru menținerea stării de arest (cauza Calmanovici contra României).

Menținerea în stare de arest a inculpatului nu trebuie folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate instanțele fiind obligate să respecte prezumția de nevinovăție. Ca atare, apreciază Înalta Curte că măsura dispusă de instanța de fond corespunde dispozițiilor art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., în mod corect apreciind că la acest moment procesual nu se mai impune menținerea stării de arest a inculpaților, având în vedere în acest context și depășirea termenului rezonabil în care inculpații au fost privați de libertate. Luarea acestei măsuri nu poate afecta bunul mers al procesului penal cât timp instanța de fond a dispus ca inculpații să respecte anumite măsuri printre care și aceea de a nu lua legătura între ei și nici cu ceilalți inculpați din cauză.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că inculpații au recunoscut faptele solicitând ca judecata să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile art. 320/1 C. proc. pen. în baza probelor administrate în cauză așa încât punerea lor în libertate nu poate avea influențe negative asupra aflării adevărului, ori influențarea unui martor, în acest context, apare ca lipsită de sens. În raport de toate considerentele ce preced, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul Parchetului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2186/54/2010, privind pe inculpații R.G., F.D.F. și D.I. Onorariile parțiale pentru apărarea din oficiu a intimaților inculpați R.G. și F.D.F., în sume de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2011.