ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 649/2011

Asupra

recursului penal de față;

Analizând

actele și lucrările din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de la 14 februarie 2011, pronunțată în

dosarul nr. 2186/54/2010, s-au a

dmis

cererile formulate de inculpații R.G., F.D.F. și D.I., prin apărători.

În baza art.139 alin. (1) C. proc. pen.,

S-a î

nlocuit

măsura arestării preventive luată față de cei trei inculpați, cu măsura

preventivă prev. de art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., constînd în

obligarea acestora de a nu părăsi țara fără încuvințarea instanței.

În baza art. 145/1 rap. la art. 145 alin. (1) C. proc.

pen., pe durata obligării de a nu părăsi țara, inculpații R.G., F.D.F. și D.I.

au fost obligați:

-

să se

prezinte la instanță ori de cîte ori sunt chemați;

-

să se

prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția

municipiului Craiova, județul Dolj, conform programului de supraveghere

întocmit sau ori de cîte ori sunt chemați;

-

să nu

își schimbe locuința fără încuviințarea instanței.

Totodată, potrivit art. 145 alin. (1)/2 C. proc. pen.,

s-a impus celor trei inculpați, ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi

țara, să nu intre în legătură unul cu altul, și nici cu ceilalți coinculpați,

respectiv V.E.V., S.M. și R.S.C.

S-a a

tras

atenția inculpaților asupra prevederilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

S-a d

ispus

punerea în libertate a celor trei inculpați, dacă nu sunt arestați în altă

cauză.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a

reținut că prin rechizitoriul

nr. 980/P/2009

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au fost trimiși în judecată

inculpații:

1

) S.M., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, prev. de

art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a), în final, cu aplic. art. 33 lit.

a) C. pen., în esență, fapte constând în aceea că, declinându-și calități false

în cadrul SC S.I.C. C. SRL Craiova, s-a prezentat la SC P. SA Aiud, SC C. SRL

și SC R.L. SRL, determinând inducerea în eroare și prejudicierea acestora, apoi

a întocmit în fals un aviz de însoțire a mărfii, cunoscând că mențiunile din

cuprinsul acestuia nu sunt reale, și, totodată, a semnat 2 procese verbale prin

care se atesta în fals că a predat un buldoexcavator (volă) și un excavator

Komatsu tip PC, 800 bucăți traverse și facturile nr. 0032-0036 către

administratorul SC S.I.C. C. SRL L.C., precum și faptul că a folosit documente

despre care cunoștea că sunt false, cu ocazia inducerii în eroare a părților

vătămate.

2) R.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2),

(3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la fals sub

semnătură privată, prev. de art. 25 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., uz de

fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic.

art. 75 lit. a), în final, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în esență, fapte

constând în

aceea că a înlesnit prejudicierea SC P. SA Aiud, de a vinde excavatorul Komatsu,

cunoscând proveniența ilicită a acestuia, făcând demersuri în vederea găsirii

altor cumpărători pentru celelalte utilaje, apoi, a determinat-o pe inculpata S.M.

să întocmească în fals un aviz de însoțire a mărfii, precum și faptul că a

primit de la inculpatele D.I. și V.E.V. înscrisurile întocmite în fals,

respectiv delegațiile prin care se atesta în mod nereal că inculpata S.M. este

director marketing la SC S.I.C. C. SRL Craiova, respectiv șef serviciu

aprovizionare la aceiași societate, și de a le înmâna inculpatei S.M., pentru a

le folosi în vederea inducerii în eroare și prejudicierii societăților

comerciale.

3) D.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2),

(3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și fals privind identitatea,

prev. de art. 293 alin. (2) C. pen., în esență, fapte constând în aceea că a

pus la dispoziția inculpatului F.D.F. un încărcător frontal, închiriat

fraudulos de la SC C. SRL Mihăilești, pe care acesta l-a vândut ca deșeu

metalic la SC A.D.D. SRL, în schimbul sumei de 4500 Euro, anterior încercând

valorificarea aceluiași utilaj către alți cumpărători, cât și de a înlesni

inducerea în eroare și prejudicierea părților vătămate, precum și faptul că a

încredințat inculpatului F.D.F. o copie a unui act de identitate aparținând

numitului T.S.G., spre a fi folosit fără drept.

4) F.D.F., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1),

(2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.,

în esență, fapte constând în aceea că a vândut la SC A.D.D. SRL Craiova, ca

deșeu metalic, un încărcător frontal închiriat fraudulos de la SC C. SRL

Mihăilești, prezentându-se în mod nereal ca fiind proprietarul bunului, având

drept scop inducerea în eroare și prejudicierea părții vătămate.

5) V.E.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 75 lit. a), în final, cu aplic. art.

33 lit. a) C. pen., în esență, fapte constând în aceea că a indus în eroare și

prejudiciat prin folosirea unor identități false și calități mincinoase,

părțile vătămate, apoi a predat documente false inculpaților R.G. și S.M., spre

a fi folosite la inducerea în eroare și prejudicierea părților vătămate.

6) R.S.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

tăinuire, prev. de art. 221 C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., în

esență, fapte constând în aceea că a dobândit excavatorul Komatsu, cunoscând că

provine din săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei

măsurii arestării preventive, referitor la inculpații R.G., F.D.F. și D.I.,

instanța de fond a reținut că temeiurile avute în vedere la luarea acestei

măsuri s-au schimbat, astfel că, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a

dispus înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu

părăsi țara.

La alegerea acestei măsuri preventive instanța de fond

a reținut că deși există probe și indicii temeinice ce conturează bănuiala

rezonabilă că inculpații au comis fapte prevăzute de legea penală, în acest

moment, după 8 luni de arest preventiv, nu se justifică menținerea acestei

măsuri preventive, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 139 alin.

(1) C. proc. pen.

La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a avut

în vedere și declarațiile inculpaților care au solicitat aplicarea

dispozițiilor art. 320/1 C. proc. pen. arătând că recunosc faptele reținute în

sarcina lor și sunt de acord să se judece în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în termenul legal prevăzut de

art. 385/3 cu referire la art. 363 alin. (2) C. proc. pen., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie arătând că în cauză subzistă temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive și impun în continuare privarea

de libertate a inculpaților.

Se arată că poziția sinceră manifestată de inculpați

poate fi avută în vedere la individualizarea pedepsei, astfel încât această

atitudine nu poate avea un caracter atât de covârșitor încât să determine

punerea în libertate a inculpaților.

Se susține că luând în considerare natura, gravitatea

faptelor comise, modalitatea de comitere respectiv în mod repetat, cu o anumită

organizare, fiecare având un rol prestabilit, se impune menținerea măsurii

arestării preventive în continuare pentru prezervarea ordinii publicii, dar și

pentru buna desfășurare a procesului penal.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii

recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform

art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte Înalta Curte

apreciază că recursul declarat de Parchet nu este fondat urmând a fi respins ca

atare pentru considerentele ce urmează.

Soluția dispusă de instanța de fond de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

țara reglementată de dispozițiile art. 145/1 C. proc. pen. este legală și

temeinică, în mod corect apreciind Curtea de Apel Craiova că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen.

Inculpații F.D.F., R.G. și D.I. au fost arestați

preventiv la data de 4 iunie 2010, instanța de fond având în vedere la acel

moment, la alegerea măsurii preventive, criteriile prevăzute de art. 136 alin.

(8) C. proc. pen. și anume scopul acestei măsuri, gradul de pericol social al

infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana

față de care se ia măsura.

Măsura arestării preventive a fost prelungită în

cursul urmăririi penale și ulterior menținută de instanța de fond până la data

de 14 februarie 2011 când, apreciind că în cauză nu mai subzistă temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a dispus înlocuirea cu

măsura obligării de a nu părăsi țara.

Este adevărat că în cauză subzistă cerințele prevăzute

de art. 143 C. proc. pen. în sensul că există probe care justifică presupunerea

rezonabilă că inculpații au comis faptele reținute în sarcina lor și de

asemenea subzistă și condiția privitoare la cuantumul pedepsei cerută de

dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Condiția referitoare la existența probelor care să

dovedească faptul că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol

concret pentru ordinea publică, Înalta Curte apreciază că nu mai subzistă.

Este adevărat că faptele comise de inculpați prezintă

un grad ridicat de pericol social concretizat prin natura faptelor comise,

modalitatea de comitere ca și prejudiciul produs, însă aceste condiții au fost

avute în vedere de instanță cu ocazia verificării legalității și temeiniciei

măsurii arestării preventive în conformitate cu dispozițiile art. 160/b C.

proc. pen.

Or, așa cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., noțiunea

de tulburare a liniștii publice nu poate fi considerată ca relevantă și

suficientă decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că

punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr opinia publică.

De asemenea, jurisprudența C.E.D.O. a consacrat

concluzia că menținerea în stare de arest fără a indica motive concrete pentru

a susține argumentul referitor la pericolul pentru ordinea publică și pentru a

justifica pe baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. necesitatea de a menține

inculpatul în stare de detenție nu este suficientă.

Se arată că reproducerea în mod stereotip a textului

de lege la care se adaugă în mod abstract și motivul care ține de buna

desfășurare a procesului penal nu sunt suficiente pentru menținerea stării de

arest (cauza Calmanovici contra României).

Menținerea în stare de arest a inculpatului nu trebuie

folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate

instanțele fiind obligate să respecte prezumția de nevinovăție.

Ca atare, apreciază Înalta Curte că măsura dispusă de

instanța de fond corespunde dispozițiilor art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., în

mod corect apreciind că la acest moment procesual nu se mai impune menținerea

stării de arest a inculpaților, având în vedere în acest context și depășirea

termenului rezonabil în care inculpații au fost privați de libertate.

Luarea acestei măsuri nu poate afecta bunul mers al

procesului penal cât timp instanța de fond a dispus ca inculpații să respecte

anumite măsuri printre care și aceea de a nu lua legătura între ei și nici cu

ceilalți inculpați din cauză.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că inculpații

au recunoscut faptele solicitând ca judecata să se desfășoare în conformitate

cu dispozițiile art. 320/1 C. proc. pen. în baza probelor administrate în cauză

așa încât punerea lor în libertate nu poate avea influențe negative asupra

aflării adevărului, ori influențarea unui martor, în acest context, apare ca

lipsită de sens.

În raport de toate considerentele ce preced, Înalta

Curte urmează ca în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă

ca nefondat recursul Parchetului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

împotriva încheierii din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2186/54/2010, privind

pe inculpații R.G., F.D.F. și D.I.

Onorariile

parțiale pentru apărarea din oficiu a intimaților inculpați R.G. și F.D.F., în

sume de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2011.