ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4564/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4564/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin

încheierea de ședință din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 16384/63/2008, în

baza art. 300/2 C. proc. pen. rap. la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-a

dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.I. cu măsura

obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței.

În baza art.

145/1 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1)

1

C. proc.

pen., s-a dispus ca pe durata măsurii inculpatul să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte

la instanță ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte

la organul de poliție desemnat cu supravegherea - Poliția Mun. Craiova, conform

programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori

este chemat;

- să nu își

schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

-

să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte

nicio categorie de

arme.

S-a atras

atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau

obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării

preventive.

S-a dispus

punerea în libertate a inculpatului B.I. de sub

puterea mandatului de arestare preventivă nr. 48 din 5 septembrie 2008,

emis de Tribunalul Dolj, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

1.

Prin încheierea din 5 septembrie 2008, pronunțată

de Tribunalul

Dolj în dosarul nr. 15486/63/2008, s-a dispus arestarea

preventivă în lipsă a inculpatului B.I., apreciindu-se că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 148 lit. a), b) și f) C. proc. pen., fiind indicii

temeinice că inculpatul împreună cu B.S. și alții, s-au constituit în grup

infracțional organizat în scopul de a obține în mod direct sau indirect sume

mari de bani de la bănci prin manopere frauduloase și prin folosirea de

adeverințe de venituri și copii ale unor carnete de muncă fictive.

prelungită și menținută iar prin sentința penală nr. 292 din 16 iulie 2010,

pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul

nr.

16384/63/2008, inculpatul B.I. a fost condamnat la pedeapsa

rezultantă

de 7 ani și 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

de judecată de la 8 decembrie 2010, instanța investită cu soluționarea

apelului, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, a

constatat că s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea acestei

măsuri.

Astfel,

inculpatul a fost arestat în prezenta cauză în Italia, la data de 27 octombrie

2009, fiind încarcerat în România la 29 decembrie 2009, pentru temeiurile prev.

de art. 148 lit. a), b), f) C. proc. pen. arătate anterior.

În ceea ce privește temeiul de arestare

preventivă prev. de art. 148

lit. b) C. proc. pen. reținut în sarcina

inculpatului la luarea măsurii preventive, s-a avut în vedere că, prin lăsarea

sa în libertate, există pericolul real de zădărnicire în mod direct ori

indirect a aflării adevărului, prin influențarea unor părți sau a martorilor;

or, în prezent, s-a constatat că acest temei nu mai subzistă, inculpatul fiind

trimis în judecată, fiind administrat în totalitate probatoriul nu numai la

urmărirea penală, ci și în cadrul cercetării judecătorești la instanța de fond,

cauza aflându-se în faza de apel.

În ceea ce

privește temeiurile prev. de art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., cu privire

la condiția existenței indiciilor temeinice în sensul săvârșirii de către

inculpat a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, s-a constatat

că aceasta este îndeplinită în continuare, având în vedere probatoriul

administrat în cauză, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul

este autorul faptelor pentru care a fost condamnat în primă instanță.

Referitor la

condiția ca în cauză să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

instanța de apel a apreciat că aceasta nu mai este îndeplinită în

prezent.

Persistența

motivelor plauzibile de a crede că inculpatul a săvârșit o infracțiune este o

condiție

sine qua non

a conformității lipsirii de libertate cu

dispozițiile art. 5 din CEDO. Cu toate acestea, după o anumită perioadă de

timp, aceste motive nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea de

libertate.

Instanța de apel

a apreciat că pericolul pentru ordinea publică nu poate fi apreciat doar cu

referire la gravitatea faptei și a pedepsei pe care o poate primi inculpatul.

Alte împrejurări, cum ar fi: caracterul inculpatului, domiciliul, profesia,

legăturile familiale, pot confirma sau infirma existența unui asemenea pericol.

Or, în cauză, inculpatul este la primul conflict cu legea penală și a dat

declarații amănunțite în care a precizat poziția sa față de faptele care i se

impută, cauza aflându-se pe rol în fața instanței de apel (cauza fiind una

complexă și suferind în apel o serie de amânări, neimputabile inculpatului

arestat, justificate de numărul mare de inculpați apelanți - 17 și părți civile

- 8 și de necesitatea asigurării procedurii de citare și a asistenței juridice

a acestora).

De asemenea,

trebuie avut în vedere faptul că acest pericol descrește odată cu timpul

petrecut în detenție preventivă, astfel că un motiv ce inițial justifica luarea

măsurii, odată cu trecerea timpului se poate să nu mai fie suficient pentru

menținerea în arest. în acest sens, instanța de apel a apreciat că temeiul

prev. de art. 148 lit. a) C. proc. pen., respectiv faptul că inculpatul s-a

sustras urmăririi penale, ce a justificat inițial luarea măsurii preventive, nu

mai este suficient pentru menținerea în prezent a inculpatului în stare de

arest, după 1 an și 2 luni de deținere preventivă.

Instanța de apel

a mai reținut că jurisprudența recentă a CEDO (cauza Scundeanu împotriva

României, Jiga împotriva României - hotărâri pronunțate în februarie și

respectiv martie 2010) a amintit că referirea la pericolul pentru ordinea

publică nu poate fi invocată de o manieră abstractă de către autorități,

acestea trebuind să se bazeze pe probe, nu pe prezumții și presupuneri. Luarea

în considerare a pericolului pentru ordinea publică se poate face doar în

circumstanțe excepționale, în care există probe care să indice magnitudinea

pericolului real pentru ordinea publică pe care

l-ar prezenta lăsarea unui

acuzat în libertate. CEDO a arătat, ca și în

hotărârea Calmanovici, că autoritățile judiciare nu au furnizat motive

pertinente și suficiente pentru a justifica necesitatea menținerii inculpatului

în stare de detenție provizorie timp de trei luni și jumătate, întrucât nu au

prezentat fapte concrete pe baza cărora au estimat riscul lăsării acestuia în

libertate și

nici nu au explicat

imposibilitatea de a aplica măsuri alternative detenției.

în cauză,

situația este similară, nemaiputând fi identificate, în acest moment procesual,

după 1 an și 2 luni de arest preventiv, probe concrete care să indice existența

unui pericol pentru ordinea publică care ar rezulta din judecarea inculpatului

în stare de libertate; de asemenea, inculpatul nu a mai săvârșit anterior alte

fapte penale, iar instanța nu a putut identifica probe care să facă dovada că,

odată lăsat în libertate, ar exista pericolul ca inculpatul să influențeze

aflarea adevărului sau să săvârșească noi infracțiuni.

Instanța de apel

a apreciat astfel că menținerea în continuare a

inculpatului în stare de arest preventiv ar însemna depășirea unei

durate

rezonabile a acestei măsuri, însăși scurgerea timpului ducând la

reducerea pericolului pentru societate sau pentru bunul mers al justiției, ce

ar rezulta din punerea în libertate a inculpatului.

S-a mai apreciat

că, în acest moment procesual, luarea unei alte măsuri preventive este

suficientă, fiind și necesară pentru a asigura buna desfășurare a procesului

penal, obligațiile ce pot fi impuse inculpatului în cadrul unei alte măsuri

preventive neprivative de libertate fiind totodată în măsură să asigure

prezența inculpatului la judecată și să preîntâmpine riscul sustragerii

acestuia de la desfășurarea în continuare a procesului penal.

Fiind întrunite

condițiile prev. de art. 139 alin. (1) C. proc. pen., pentru considerentele

arătate, s-a dispus înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării

de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței.

B. Împotriva

acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție – D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei înlocuiri a măsurii

arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara.

În motivarea

recursului, s-a arătat că aprecierea instanței de apel privind modificarea

temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive

este greșită, neținând seama de scopul măsurilor preventive prevăzut de art.

136 C. proc. pen. și de împrejurarea că inculpatul s-a sustras de la urmărirea

penală timp de 2 ani, precum și că a încercat să împiedice aflarea adevărului,

distrugând prin incendiere o parte dintre documentele folosite în activitatea

infracțională.

Examinând

încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, ÎNALTA CURTE constată că

recursul este întemeiat.

Inculpatul a

fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea

39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 288, art. 290 și art. 291 C. pen., menținându-se măsura arestării

preventive a acestuia.

Pentru a dispune

în acest sens, prima instanță a reținut că inculpatul și soția sa B.S. sunt

principalii vinovați de comiterea infracțiunilor ce fac obiectul dosarului și

singurii beneficiari ai sumei de peste 9 miliarde de lei ROL la nivelul anului

2005, cu care au fost prejudiciate părțile civile; totodată, la data de 5

septembrie 2008, față de inculpat s-a luat măsura arestării preventive în lipsă,

reținându-se că există date că acesta a fugit din țară în scopul de a se

sustrage de la urmărirea penală, că a încercat să

zădărnicească aflarea

adevărului prin distrugerea mijloacelor de probă,

iar față de gravitatea faptelor și de împrejurările în care au fost comise, s-a

apreciat că sunt probe certe, în înțelesul art. 148 lit. f) C. proc. pen., că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

Inculpatul a fost depistat în Italia, fiind

încarcerat efectiv la data de

29 decembrie 2009 iar apoi măsura

arestării preventive s-a menținut succesiv la zi.

În raport de

aceste date, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat la baza

arestării preventive impun menținerea în continuare a acestei măsuri, având în

vedere în principal comportamentul anterior al inculpatului - care s-a sustras

timp de 2 ani de la urmărirea penală, fiind adus în țară în baza unui mandat

european de arestare -, existând pericolul ca acesta să se sustragă din nou de

la judecată ori de la executarea pedepsei, mai ales că și soția sa, coinculpata

B.S. se sustrage, inclusiv la acest moment, de la judecată.

Pe de altă parte, în raport de împrejurarea

dovedită că inculpații au

distrus prin incendiere unele mijloace de

probă, există riscul ca inculpatul, odată repus în libertate, să împiedice

administrarea justiției, mai ales că ne aflăm încă în faza de apel a unei cauze

complexe, cu mulți inculpați - parte dintre aceștia legați afectiv de inculpați

-, în care probatoriul încă nu s-a epuizat.

Susținerile

inculpatului privind depășirea termenului rezonabil al duratei măsurii

preventive nu sunt pertinente, acesta fiind încarcerat de doar 1 an și 2 luni,

termen justificat de complexitatea cauzei, numărul mare și comportamentul

părților din proces. Totodată, împrejurarea că ceilalți inculpați sunt judecați

în stare de libertate, nu justifică, de plano, același tratament pentru

inculpat, oportunitatea măsurii preventive apreciindu-se de la caz la caz, în

funcție de criteriile prevăzute de art. 136 C. proc. pen., respectiv de scopul

acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta,

antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura; or,

în cauză, pe lângă considerentele deja arătate referitoare la sustragerea de la

urmărirea penală și încercarea de zădărnicire a adevărului, trebuie avut în

vedere și rolul principal pe care l-a avut inculpatul în coordonarea întregii

activități infracționale și împrejurarea că a beneficiat exclusiv de rezultatul

infracțiunii, date ce justifică tratamentul diferențiat față de ceilalți

inculpați, sub aspectul stării de arest în care este menținut pe durata

judecății și fundamentează constatarea în sensul că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol în continuare pentru ordinea publică.

Ca atare, pentru

toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva

încheierii de ședință recurate pe

care o va

casa și, în rejudecare, conform art. 300

2

C. proc. pen.

cu

referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., va menține

măsura arestării preventive a inculpatului B.I., constatând că subzistă

temeiurile care au stat la baza arestării preventive iar lăsarea sa în

libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.

În baza

dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate

de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova

împotriva

încheierii de ședință din 08

decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, privind pe inculpatul B.I., pronunțată în dosarul nr. 16384/63/2008.

Casează

încheierea recurată și rejudecând:

Conform art. 300

2

C. proc. pen., cu referire la art.160

b

alin. (1) și (3) C. proc.

pen., menține măsura arestării preventive a inculpatului B.I.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat în sumă de 100 lei se va

suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova - rămân în sarcina

statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 15 decembrie 2010.