ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4564/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin încheierea de ședință din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 16384/63/2008, în baza art. 300/2 C. proc. pen. rap. la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.I. cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței. În baza art. 145/1 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1) 1 C. proc. pen., s-a dispus ca pe durata măsurii inculpatul să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - Poliția Mun.

Craiova, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. S-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. S-a dispus punerea în libertate a inculpatului B.I. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 48 din 5 septembrie 2008, emis de Tribunalul Dolj, dacă nu este arestat în altă cauză. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: 1. Prin încheierea din 5 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 15486/63/2008, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului B.I., apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. a), b) și f) C. proc.

pen., fiind indicii temeinice că inculpatul împreună cu B.S. și alții, s-au constituit în grup infracțional organizat în scopul de a obține în mod direct sau indirect sume mari de bani de la bănci prin manopere frauduloase și prin folosirea de adeverințe de venituri și copii ale unor carnete de muncă fictive. 1. Măsura a fost prelungită și menținută iar prin sentința penală nr. 292 din 16 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 16384/63/2008, inculpatul B.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. 2. La termenul de judecată de la 8 decembrie 2010, instanța investită cu soluționarea apelului, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, a constatat că s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Astfel, inculpatul a fost arestat în prezenta cauză în Italia, la data de 27 octombrie 2009, fiind încarcerat în România la 29 decembrie 2009, pentru temeiurile prev. de art. 148 lit. a), b), f) C. proc. pen. arătate anterior. În ceea ce privește temeiul de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen. reținut în sarcina inculpatului la luarea măsurii preventive, s-a avut în vedere că, prin lăsarea sa în libertate, există pericolul real de zădărnicire în mod direct ori indirect a aflării adevărului, prin influențarea unor părți sau a martorilor; or, în prezent, s-a constatat că acest temei nu mai subzistă, inculpatul fiind trimis în judecată, fiind administrat în totalitate probatoriul nu numai la urmărirea penală, ci și în cadrul cercetării judecătorești la instanța de fond, cauza aflându-se în faza de apel.

În ceea ce privește temeiurile prev. de art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., cu privire la condiția existenței indiciilor temeinice în sensul săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, s-a constatat că aceasta este îndeplinită în continuare, având în vedere probatoriul administrat în cauză, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul faptelor pentru care a fost condamnat în primă instanță. Referitor la condiția ca în cauză să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, instanța de apel a apreciat că aceasta nu mai este îndeplinită în prezent. Persistența motivelor plauzibile de a crede că inculpatul a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a conformității lipsirii de libertate cu dispozițiile art. 5 din CEDO.

Cu toate acestea, după o anumită perioadă de timp, aceste motive nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea de libertate. Instanța de apel a apreciat că pericolul pentru ordinea publică nu poate fi apreciat doar cu referire la gravitatea faptei și a pedepsei pe care o poate primi inculpatul. Alte împrejurări, cum ar fi: caracterul inculpatului, domiciliul, profesia, legăturile familiale, pot confirma sau infirma existența unui asemenea pericol. Or, în cauză, inculpatul este la primul conflict cu legea penală și a dat declarații amănunțite în care a precizat poziția sa față de faptele care i se impută, cauza aflându-se pe rol în fața instanței de apel (cauza fiind una complexă și suferind în apel o serie de amânări, neimputabile inculpatului arestat, justificate de numărul mare de inculpați apelanți - 17 și părți civile - 8 și de necesitatea asigurării procedurii de citare și a asistenței juridice a acestora).

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că acest pericol descrește odată cu timpul petrecut în detenție preventivă, astfel că un motiv ce inițial justifica luarea măsurii, odată cu trecerea timpului se poate să nu mai fie suficient pentru menținerea în arest. în acest sens, instanța de apel a apreciat că temeiul prev. de art. 148 lit. a) C. proc. pen., respectiv faptul că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, ce a justificat inițial luarea măsurii preventive, nu mai este suficient pentru menținerea în prezent a inculpatului în stare de arest, după 1 an și 2 luni de deținere preventivă. Instanța de apel a mai reținut că jurisprudența recentă a CEDO (cauza Scundeanu împotriva României, Jiga împotriva României - hotărâri pronunțate în februarie și respectiv martie 2010) a amintit că referirea la pericolul pentru ordinea publică nu poate fi invocată de o manieră abstractă de către autorități, acestea trebuind să se bazeze pe probe, nu pe prezumții și presupuneri.

Luarea în considerare a pericolului pentru ordinea publică se poate face doar în circumstanțe excepționale, în care există probe care să indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea unui acuzat în libertate. CEDO a arătat, ca și în hotărârea Calmanovici, că autoritățile judiciare nu au furnizat motive pertinente și suficiente pentru a justifica necesitatea menținerii inculpatului în stare de detenție provizorie timp de trei luni și jumătate, întrucât nu au prezentat fapte concrete pe baza cărora au estimat riscul lăsării acestuia în libertate și nici nu au explicat imposibilitatea de a aplica măsuri alternative detenției.

în cauză, situația este similară, nemaiputând fi identificate, în acest moment procesual, după 1 an și 2 luni de arest preventiv, probe concrete care să indice existența unui pericol pentru ordinea publică care ar rezulta din judecarea inculpatului în stare de libertate; de asemenea, inculpatul nu a mai săvârșit anterior alte fapte penale, iar instanța nu a putut identifica probe care să facă dovada că, odată lăsat în libertate, ar exista pericolul ca inculpatul să influențeze aflarea adevărului sau să săvârșească noi infracțiuni. Instanța de apel a apreciat astfel că menținerea în continuare a inculpatului în stare de arest preventiv ar însemna depășirea unei durate rezonabile a acestei măsuri, însăși scurgerea timpului ducând la reducerea pericolului pentru societate sau pentru bunul mers al justiției, ce ar rezulta din punerea în libertate a inculpatului.

S-a mai apreciat că, în acest moment procesual, luarea unei alte măsuri preventive este suficientă, fiind și necesară pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, obligațiile ce pot fi impuse inculpatului în cadrul unei alte măsuri preventive neprivative de libertate fiind totodată în măsură să asigure prezența inculpatului la judecată și să preîntâmpine riscul sustragerii acestuia de la desfășurarea în continuare a procesului penal. Fiind întrunite condițiile prev. de art. 139 alin. (1) C. proc. pen., pentru considerentele arătate, s-a dispus înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței. B. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei înlocuiri a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara.

În motivarea recursului, s-a arătat că aprecierea instanței de apel privind modificarea temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive este greșită, neținând seama de scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 136 C. proc. pen. și de împrejurarea că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală timp de 2 ani, precum și că a încercat să împiedice aflarea adevărului, distrugând prin incendiere o parte dintre documentele folosite în activitatea infracțională. Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, ÎNALTA CURTE constată că recursul este întemeiat. Inculpatul a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 288, art. 290 și art. 291 C. pen., menținându-se măsura arestării preventive a acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că inculpatul și soția sa B.S. sunt principalii vinovați de comiterea infracțiunilor ce fac obiectul dosarului și singurii beneficiari ai sumei de peste 9 miliarde de lei ROL la nivelul anului 2005, cu care au fost prejudiciate părțile civile; totodată, la data de 5 septembrie 2008, față de inculpat s-a luat măsura arestării preventive în lipsă, reținându-se că există date că acesta a fugit din țară în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea mijloacelor de probă, iar față de gravitatea faptelor și de împrejurările în care au fost comise, s-a apreciat că sunt probe certe, în înțelesul art. 148 lit. f) C. proc.

pen., că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Inculpatul a fost depistat în Italia, fiind încarcerat efectiv la data de 29 decembrie 2009 iar apoi măsura arestării preventive s-a menținut succesiv la zi. În raport de aceste date, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat la baza arestării preventive impun menținerea în continuare a acestei măsuri, având în vedere în principal comportamentul anterior al inculpatului - care s-a sustras timp de 2 ani de la urmărirea penală, fiind adus în țară în baza unui mandat european de arestare -, existând pericolul ca acesta să se sustragă din nou de la judecată ori de la executarea pedepsei, mai ales că și soția sa, coinculpata B.S.

se sustrage, inclusiv la acest moment, de la judecată. Pe de altă parte, în raport de împrejurarea dovedită că inculpații au distrus prin incendiere unele mijloace de probă, există riscul ca inculpatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției, mai ales că ne aflăm încă în faza de apel a unei cauze complexe, cu mulți inculpați - parte dintre aceștia legați afectiv de inculpați -, în care probatoriul încă nu s-a epuizat. Susținerile inculpatului privind depășirea termenului rezonabil al duratei măsurii preventive nu sunt pertinente, acesta fiind încarcerat de doar 1 an și 2 luni, termen justificat de complexitatea cauzei, numărul mare și comportamentul părților din proces.

Totodată, împrejurarea că ceilalți inculpați sunt judecați în stare de libertate, nu justifică, de plano, același tratament pentru inculpat, oportunitatea măsurii preventive apreciindu-se de la caz la caz, în funcție de criteriile prevăzute de art. 136 C. proc.

pen., respectiv de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura; or, în cauză, pe lângă considerentele deja arătate referitoare la sustragerea de la urmărirea penală și încercarea de zădărnicire a adevărului, trebuie avut în vedere și rolul principal pe care l-a avut inculpatul în coordonarea întregii activități infracționale și împrejurarea că a beneficiat exclusiv de rezultatul infracțiunii, date ce justifică tratamentul diferențiat față de ceilalți inculpați, sub aspectul stării de arest în care este menținut pe durata judecății și fundamentează constatarea în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol în continuare pentru ordinea publică.

Ca atare, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva încheierii de ședință recurate pe care o va casa și, în rejudecare, conform art. 300 2 C. proc. pen. cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., va menține măsura arestării preventive a inculpatului B.I., constatând că subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive iar lăsarea sa în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova împotriva încheierii de ședință din 08 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B.I., pronunțată în dosarul nr. 16384/63/2008. Casează încheierea recurată și rejudecând: Conform art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art.160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține măsura arestării preventive a inculpatului B.I. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat în sumă de 100 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Craiova - rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2010.