ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3535/2010

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 8 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul C.C., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea (municipiul Brăila) prevăzută de art. 145 C. proc. pen. Conform art. 145 alin. (11) C. proc.

pen., s-a dispus ca pe durata obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - respectiv la Poliția Municipiului Brăila - conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; S-a atras atenția inculpatului că, în cazul încălcării, cu rea-credință, a obligațiilor care îi revin, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 13 aprilie 2010, emis de Tribunalul Brăila, dacă nu este arestat în altă cauză. S-a reținut că prin sentința penală nr. 117 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Brăila în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), c) - art. 76 lit. a) C. pen.., art. 80 C. pen. inculpatul M.M.O.G. a fost condamnat la 4 (patru) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată comisă în perioada 21 martie 2008 - 28 martie 2008. În baza art. 2 al. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen.

și art. 76 lit. a) C. pen. cu art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul C.C. la 4 (patru) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată comisă în perioada: 21 - 28 martie 2008. În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 C. pen. și art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpaților pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 86 1 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale și a celei accesorii pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 86 2 C. pen., respectiv 7 ani (4 ani plus 3 ani) pentru inculpatul M.M.O.G. În baza art. 86 3 C. pen. a fost obligat inculpatul M.M.O.G.

ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de siguranță: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; - să nu frecventeze după ora 24, localurile și să nu intre în legătură cu persoane cercetate sau cu antecedente penale. În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a pedepsei accesorii și care atrag revocarea acestei măsuri conform art. 86 4 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului C.C. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M.M.O.G. Potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive cuprinse între 12 aprilie 2010 - 24 iunie 2010. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 18 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea și distrugerea drogurilor, cu păstrarea de contraprobe astfel: cantitatea de 1,80 gr pulbere MDMA rămasă în urma analizelor din 8 aprilie 2008 și 8 comprimate care conțin MDMA rămase în urma analizelor din 27 martie 2008, aflate la camera de corpuri delicte a I.G.P.

Brăila cu proces-verbal (aflat la fila 25 dosar urmărire penală) din 25 aprilie 2008 și 9 comprimate împreună cu cantitatea de 1,80 gr pulbere care conține substanță activă MDMA, predată cu procesul-verbal din 08 aprilie 2008 (filele 39 și 40 dosar urmărire penală) aflată la camera de corpuri delicte a I.G.P. Brăila. În baza art. 189 - 191 C. proc. pen. fiecare inculpat a fost obligat la plata către stat a câte 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în esență următoarele: Inculpații M.M.O.G. și C.C. au procurat în trei rânduri, la cererea investigatorului sub acoperire care s-a împrietenit în acest scop cu inculpatul C.C., cantitatea totală de 20 pastile ecstasy, fără ca vreunul dintre inculpați să beneficieze de vreo sumă de bani în urma activității infracționale.

Astfel, în perioada 21 - 28 martie 2008, investigatorul sub acoperire i-a solicitat inculpatului C.C. să-i procure niște pastile ecstasy. Inculpatul C.C. I-a contactat pe inculpatul M.M.O.G., care la rândul său a procurat, în trei rânduri cantitatea de droguri solicitată de la numitul M.I.R. și anume: o pastilă contra sumei de 60 lei, 10 pastile contra sumei de 600 lei și 9 pastile contra sumei de 500 lei. Banii erau dați lui M.M.O.G., care mergea la domiciliul lui M.I.R. și cumpăra pastilele. Nu a rezultat că inculpații au beneficiat de vreun folos material de pe urma traficului de droguri și nici că după data de 28 martie 2008 cei doi inculpați au mai săvârșit acest gen de infracțiuni sau alte fapte penale, inculpatul C.C.

(având studii superioare fără licență) și-a desfășurat în continuare activitatea de taximetrist, iar inculpatul M.M.O.G. și-a continuat studiile, fiind în prezent student la Facultatea de Științe Sociale și Administrative, Universitatea N.T. București. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brăila și inculpații M.M.O.G. și C.C. Legal sesizată cu soluționarea apelurilor, Curtea a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive în ceea ce îl privește pe inculpatul C.C., în condițiile art. 300 2 C. proc. pen. în referire la art. 160 b C. proc. pen., reținând următoarele: Potrivit art. 136 alin. (1) lit. d) și alin. (8) C. proc.

pen. arestarea preventivă se poate lua față de învinuit sau inculpat, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, ținându-se cont de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. În fine, potrivit art. 139 alin. (2) teza a lI-a C. proc.

pen. atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reținerii sau arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză. Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că măsura arestării preventive, ca de altfel și celelalte măsuri preventive sunt subordonate unui scop bine definit și anume pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea făptuitorului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, măsuri care pot fi revocate dacă temeiurile pentru care au fost luate nu mai subzistă ori înlocuite dacă aceste temeiuri s-au schimbat.

Cum posibilitatea ca inculpatul să fi săvârșit fapta penală în discuție nu a fost exclusă, nici măcar pusă la îndoială, rămâne de analizat dacă în cauză sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Este adevărat că severitatea sancțiunilor prevăzute de legiuitor (închisoare de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi) reliefează gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatelor, subzistând deci temeiul obiectiv prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare). Însă, temeiul subiectiv prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică), nu mai subzistă la acest moment.

Prin definiție pericolul concret pentru ordinea publică este înțeles ca o „reacție colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare". Acuzarea, ca de altfel și prima instanță, nu au dovedit cu probe pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului C.C., aflat în aceeași situație cu coinculpatul M.M.O.G. în prezent judecat în stare de libertate, persoane lipsite de antecedente penale, cu un statut socio - profesional bine structurat, care deși monitorizate timp de 2 ani, s-a constatat că nu au mai săvârșit vreo faptă penală, fiecare ducând o viață normală conform posibilităților și aspirațiilor lor.

Parchetul a susținut că se impune menținerea arestării preventive a inculpatului, pentru buna desfășurare a procesului, dar buna desfășurare a procesului nu presupune cu necesitate privarea de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există probe că acesta s-a sustras de la urmărirea penală sau că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului. În plus statutul socio-profesional, vârsta, conduita anterioară sunt tot atâtea elemente care constituie garanții reale oferite de inculpat în legătură cu prezența lui la proces.

Curtea de la Strasbourg a stabilit cu valoare de principiu că atunci când sunt chemate să statueze cu privire la detenția preventivă a unei persoane, instanțele naționale au obligația să verifice dacă nu este posibil să se recurgă la alte măsuri prin care să se asigure buna desfășurare a procesului (cauza Jaworski c.Polonia - hotărârea din 28 martie 2006), reținând că privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenția (cauza Witold Litwa c. Polonia - hotărârea din 4 aprilie 2000), cu alte cuvinte doar atunci când interesul public, în ciuda prezumției de nevinovăție, poate cântări mai greu decât dreptul la libertate.

Practica recentă a instanței europene demonstrează o aplicare constantă a acestui principiu, Curtea de la Strasbourg reiterând (cauza Calmanovici c. României, cauza Scundeanu c. României) că autoritățile naționale trebuie să prezinte fapte concrete din care să rezulte riscul pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a acuzatului, să examineze circumstanțele personale ale acestuia și să ia în calcul posibilitatea aplicării unor măsuri alternative neprivative de libertate. În acest context, Curtea a constatat că o măsura restrictivă de libertate este pe deplin justificată, fiind proporțională cu nevoile concrete ale procesului penal de față. Pentru toate aceste motive apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, s-a înlocuit măsura privativă de libertate cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în condițiile art. 139 alin. (1) C. proc.

pen. și ale art. 145 alin. (1) și alin. (1) 1 C. proc. pen., constatându-se că aceasta este cea mai potrivită măsură a fi luată la acest moment față de inculpat, asigurându-se suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal, precum și pentru eliminarea riscului săvârșirii unei noi infracțiuni. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galați, pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii. Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Având în vedere condițiile impuse de lege pentru luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, rezultă că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea se poate dispune atunci când nu mai este incident nici cazul prevăzut de art. 148 c.pr.pen.avut în vedere la luarea măsurii și nici vreun altul dintre cele prevăzute de același text de lege.

În speță, Înalta Curte constată că, deși instanța de apel pe rolul căreia cauza se află, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului C.C., făcând ample trimiteri la diverse hotărâri C.E.D.O., nu a arătat în concret care sunt acele temeiuri care s-au schimbat, nu doar în raport cu momentul arestării inculpatului, ci mai ales cu cel anterior, din 12 august 2010, când însăși instanța de apel a considerat că se impune cercetarea în continuare în stare de arest a aceluiași inculpat, în condițiile în care între cele două termene nu s-a desfășurat nicio activitate procesuală. Din încheierea recurată rezultă că, dispunând înlocuirea arestului preventive, instanța de apel a dat eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului, omițând să constate că toate aceste împrejurări au existat și la momentul luării măsurii, neavând așadar caracterul unor elemente noi, de natură a conduce la concluzia că temeiurile inițiale s-au schimbat.

De asemenea, împrejurarea că un coinculpat este cercetat în stare de libertate nu are relevanță cu privire la situația celuilalt inculpat, căci măsura arestării se dispune sau, după caz, se menține inituituu personae;punerea în libertate a unuia dintre coinculpați nu poate constitui un argument valid pentru o revocare sau înlocuire ulterioară a măsurii arestării preventive pentru celălalt coinculpat, căci aceasta ar lipsi de conținut orice analiză proprie pe care instanța este chemată să o facă la un moment dat, în condițiile art. 300 2 și art. 160 b C. proc. pen. cu privire la temeiurile ce au stat la baza privării de libertate a inculpatului (s-ar ajunge la situația inadmisibilă în care un inculpat este pus în libertate, însă nu ca efect al unei analize prezente a acestor temeiuri, ci al unei hotărâri anterioare privitoare la un coinculpat).

Dincolo de aceste considerații, Curtea constată că instanța de apel nu a avut în vedere natura și gravitatea faptelor imputate inculpatului, circumscrise fenomenului de trafic ilicit de droguri și presupus a fi fost comise în mai multe rânduri,aspecte care justifică temerea că, prin lăsarea în libertate a inculpatului, s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică, încurajându-se comiterea de fapte similare, ce afectează sănătatea publică, de către inculpat sau alte persoane. Împrejurarea că acesta ar fi obținut sau nu vreun beneficiu material de pe urma activității desfășurate ar putea eventual să fie valorificată, alături de celelalte circumstanțe personale ale acestuia, cu ocazia soluționării apelurilor, neconstituind o justificare pentru înlocuirea măsurii arestării preventive.

În consecință, constatând că temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului C.C. impun în continuare privarea de libertate a acestuiajnalta Curte va admite recursul Parchetului, va casa în parte încheierea atacată și rejudecând, conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va înlătura dispozițiile privitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea (municipiul Brăila). În baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b C. proc. pen., va menține măsura arestării preventive a inculpatului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galați împotriva încheierii penale din 8 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, privind pe intimatul inculpat C.C., pronunțată în Dosar nr. 3050/113/2010. Casează, în parte, încheierea atacată și, rejudecând, înlătură dispozițiile privitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea (municipiul Brăila). În baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b C. proc. pen., menține măsura arestării preventive a inculpatului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2010.