ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4230/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4230/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față,

În baza

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 12 decembrie

2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 6257/113/2011 în baza art. 139 alin. (1) în referire

la art. 145

1

C. proc. pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării

preventive a inculpatului M.A.M. cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Pe durata măsurii

obligării de a nu părăsi țara, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele

obligații:

a) să se prezinte

la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte

ori este chemat;

b) să se prezinte

la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția mun. Brăila,

conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte

ori este chemat;

c) să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină,

să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

S-a atras atenția

inculpatului că, în caz de încălcare, cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor

care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea

în libertate a inculpatului la rămânerea definitivă a prezentei încheieri dacă nu

este arestat în altă cauză.

Instanța de control

judiciar a reținut că inculpatul M.A.M. a fost reținut și arestat preventiv începând

cu data de 24 noiembrie 2011, în prezent ajungându-se la un interval de timp de

circa 1 an și 1 lună.

Astfel, Curtea

constatând schimbarea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive inculpatului, reținând totodată că se mențin condițiile impuse de

art. 143 C. proc. pen., cu privire la existența în cauză a unor indicii temeinice

de săvârșire a faptelor, reținând și stadiul procesul în care se află cauza a constatat

că, prin punerea în libertate a inculpatului subsumată obligațiilor corelative impuse

de art. 145

1

alin. (1) C. proc. pen., nu se va împiedica buna desfășurare

a procesului penal.

Instanța a reținut

că, în cauză dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu-și mai găsesc aplicarea

sub aspectul stării de pericol concret pentru ordinea publică care s-ar crea în

situația în care inculpatul ar fi pus în libertate, cu atât mai mult cu cât acesta

nu este cunoscut cu antecedente penale, iar condamnarea dată de instanța de fond

vizează o singură infracțiune și are un cuantum de 2 ani închisoare, durata arestării

preventive depășind deja jumătate din această sancțiune.

S-a reținut totodată,

că în prezentul dosar, o eventuală menținere a arestării preventive ar duce inevitabil

la o executare anticipată a pedepsei aplicată în primă instanță, producându-se astfel

o ingerință nepermisă în dreptul la libertate al inculpatului menționat anterior,

aducându-se atingere și principiului proporționalității care se desprinde din jurisprudența

C.E.D.O. Acest prag de rezonabilitate a măsurii echivalează cu o schimbare a temeiurilor

care au determinat luarea arestării preventive, iar pentru o bună desfășurare a

procesului penal în continuare, cu asigurarea unor garanții procesuale, urmează

a se dispune înlocuirea acestei măsuri preventive cu cea a obligării de a nu părăsi

țara, cu obligațiile aferente.

Față de cele arătate

și de art. 139 alin. (1) în referire la art. 145

1

C. proc. pen., instanța

a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului M.A.M. cu măsura

obligării de a nu părăsi țara.

Împotriva acestei

încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Galați, dosarul fiind înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție la data de 18 decembrie 2012, sub nr. 6257/113/2011/a8.

Concluziile reprezentantului

Ministerului Public, ale apărătorului intimatului inculpat au fost consemnate în

partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul

declarat, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

6

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Subliniind funcționalitatea

măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se

asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea

învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei.

Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată

sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol,

are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Punerea în libertate

poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză

la audiere, totuși de la această regulă generală sunt înscrise și excepții. În

art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede

că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care

a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune

ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".

Jurisprudența

C.E.D.O. a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată

trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptei pentru care persoanele sunt cercetate,

cât și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză,

la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu

familia (cauza N.C. Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).

În ceea ce privește

temeinicia cererii formulată de inculpat, de înlocuire a măsurii arestării preventive

cu o altă măsură preventivă, Curtea constată următoarele: inculpatul M.A.M. este

cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în

art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând

în aceea că, în calitate de comisar șef de poliție în cadrul Ministerului Administrației

și Internelor - Direcția Generală de Informații și Protecție Internă - Serviciul

de Informații și Protecție Internă Brăila, în cursul lunii septembrie 2011, folosindu-se

de funcția sa de ofițer de informații, a acceptat promisiunea primirii unor sume

de bani de la martorul denunțător M.I. și a primit de la acesta suma de 4.500 RON

prin intermediul martorului denunțător A.G., lăsându-i să înțeleagă că are influență

asupra organelor judiciare din mun. Brăila, pentru a le determina să dispună restituirea

în custodie a celor 5 tractoare indisponibilizate pe timpul cercetărilor, infracțiuni

care au impact social deosebit asupra valorilor și relațiilor sociale, ce formează

conceptul de ordine publică, relațiilor sociale privitoare la serviciu sau în legătură

cu serviciul. Punerea în libertate a inculpatului M.A.M., mărginindu-se la analiza

perioadei de timp scursă de la data luării măsurii arestării preventive, fără a

avea în vedere complexitatea cauzei, ignoră celelalte criterii enumerate în textul

de lege, în raport de care trebuie apreciat termenul rezonabil al judecării cauzei.

Este adevărat

că libertatea individuală trebuie să fie protejată, dar acest fapt nu trebuie să

stânjenească autoritățile în eforturile lor de a administra probe și în desfășurarea

procesului penal.

În cauză,

Înalta Curte, procedând la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală

constată, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a

inculpatului respectiv, infracțiunile deduse judecății sunt sancționate cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate

prezintă pericol pentru ordina publică.

Funcțiile pe care

inculpatul Ie-a deținut și exigențele cărora acesta se impunea a se supune prin

prisma poziției sale, rezonanța negativă a faptelor, creată în rândul comunității

din care și inculpatul face parte, căreia i se poate induce ideea că există posibilitatea

eludării unor sancțiuni penale în schimbul oferirii de avantaje patrimoniale celor

direct implicați în înfăptuirea actului de justiție, impune menținerea măsurii arestării

preventive a inculpatului.

În ce privește

perioada de timp scursă de la data arestării inculpatului, Înalta Curte consideră

că aceasta nu poate fi apreciată ca fiind nerezonabilă și nici că menținerea în

continuare în detenție a inculpatului ar echivala cu executarea anticipată a eventualei

pedepse la care acesta ar putea fi condamnat, raportat la complexitatea cauzei dedusă

judecății. Argumentele mai sus expuse sunt de natură să ducă la convingerea instanței

că, la acest moment procesual, nu este oportună revocarea măsurii arestării preventive

a inculpatului M.A.M. și luarea față de acesta a unei măsuri preventive mai puțin

intruzive, așa cum s-a solicitat

Condiția existenței

pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere

infracțiunile pentru care inculpatului M.A.M. este cercetat, gravitatea faptelor,

împrejurările concrete în care se reține în actul de inculpare că s-ar fi acționat,

rezonanța socială negativă și valorile sociale însemnate lezate, sentimentul de

indignare, frustrare care s-ar putea crea în rândul colectivității prin cercetarea

acestora în stare de libertate pentru astfel de fapte, la un interval de timp relativ

scurt de la comiterea acestora.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar crea o stare de neliniște

și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de

insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franța).

Înalta Curte reține

de asemenea că, durata excesivă a detenției preventive nu poate fi considerată a

fi împlinită, deoarece cauza are un caracter complex și necesită continuarea administrării

de probe, elemente care impun la acest moment procesual, privarea de libertate a

inculpatului.

Având în vedere

cele învederate, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive, că aceasta este pe deplin justificată în

raport cu dispozițiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din C.E.D.O.

În speță,

Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă

inculpatul M.A.M. este actual și persistent, temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive subzistând, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă

pericol pentru ordinea publică.

Față de considerentele

arătate, constatând criticile formulate de parchet fondate, Înalta Curte, urmează

a admite declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva încheierii

din data de 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6257/113/2011, privind pe intimatul inculpatul

M.A.M., va casa în totalitate încheierea recurată și, în rejudecare în baza

art. 300

2

și a art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., va

menține starea de arest a inculpatului M.A.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva încheierii din data

de 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 6257/113/2011, privind pe intimatul inculpatul

M.A.M.

Casează în totalitate

încheierea recurată și, rejudecând:

În baza art. 300

2

și a art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține starea de arest

a inculpatului M.A.M.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru

intimatul inculpat M.A.M. în sumă de 25 RON se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 21 decembrie 2012.