ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4230/2012

Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6257/113/2011 în baza art. 139 alin. (1) în referire la art. 145 1 C. proc. pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului M.A.M. cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția mun.

Brăila, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. S-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare, cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. S-a dispus punerea în libertate a inculpatului la rămânerea definitivă a prezentei încheieri dacă nu este arestat în altă cauză. Instanța de control judiciar a reținut că inculpatul M.A.M. a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 24 noiembrie 2011, în prezent ajungându-se la un interval de timp de circa 1 an și 1 lună.

Astfel, Curtea constatând schimbarea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive inculpatului, reținând totodată că se mențin condițiile impuse de art. 143 C. proc. pen., cu privire la existența în cauză a unor indicii temeinice de săvârșire a faptelor, reținând și stadiul procesul în care se află cauza a constatat că, prin punerea în libertate a inculpatului subsumată obligațiilor corelative impuse de art. 145 1 alin. (1) C. proc. pen., nu se va împiedica buna desfășurare a procesului penal. Instanța a reținut că, în cauză dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

nu-și mai găsesc aplicarea sub aspectul stării de pericol concret pentru ordinea publică care s-ar crea în situația în care inculpatul ar fi pus în libertate, cu atât mai mult cu cât acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar condamnarea dată de instanța de fond vizează o singură infracțiune și are un cuantum de 2 ani închisoare, durata arestării preventive depășind deja jumătate din această sancțiune. S-a reținut totodată, că în prezentul dosar, o eventuală menținere a arestării preventive ar duce inevitabil la o executare anticipată a pedepsei aplicată în primă instanță, producându-se astfel o ingerință nepermisă în dreptul la libertate al inculpatului menționat anterior, aducându-se atingere și principiului proporționalității care se desprinde din jurisprudența C.E.D.O.

Acest prag de rezonabilitate a măsurii echivalează cu o schimbare a temeiurilor care au determinat luarea arestării preventive, iar pentru o bună desfășurare a procesului penal în continuare, cu asigurarea unor garanții procesuale, urmează a se dispune înlocuirea acestei măsuri preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, cu obligațiile aferente. Față de cele arătate și de art. 139 alin. (1) în referire la art. 145 1 C. proc. pen., instanța a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului M.A.M. cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, dosarul fiind înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 decembrie 2012, sub nr. 6257/113/2011/a8.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului intimatului inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele ce se vor arăta: Subliniind funcționalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei. Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag.

1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere, totuși de la această regulă generală sunt înscrise și excepții. În art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia". Jurisprudența C.E.D.O.

a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptei pentru care persoanele sunt cercetate, cât și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N.C. Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968). În ceea ce privește temeinicia cererii formulată de inculpat, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, Curtea constată următoarele: inculpatul M.A.M. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen.

în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, în calitate de comisar șef de poliție în cadrul Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Informații și Protecție Internă - Serviciul de Informații și Protecție Internă Brăila, în cursul lunii septembrie 2011, folosindu-se de funcția sa de ofițer de informații, a acceptat promisiunea primirii unor sume de bani de la martorul denunțător M.I. și a primit de la acesta suma de 4.500 RON prin intermediul martorului denunțător A.G., lăsându-i să înțeleagă că are influență asupra organelor judiciare din mun. Brăila, pentru a le determina să dispună restituirea în custodie a celor 5 tractoare indisponibilizate pe timpul cercetărilor, infracțiuni care au impact social deosebit asupra valorilor și relațiilor sociale, ce formează conceptul de ordine publică, relațiilor sociale privitoare la serviciu sau în legătură cu serviciul.

Punerea în libertate a inculpatului M.A.M., mărginindu-se la analiza perioadei de timp scursă de la data luării măsurii arestării preventive, fără a avea în vedere complexitatea cauzei, ignoră celelalte criterii enumerate în textul de lege, în raport de care trebuie apreciat termenul rezonabil al judecării cauzei. Este adevărat că libertatea individuală trebuie să fie protejată, dar acest fapt nu trebuie să stânjenească autoritățile în eforturile lor de a administra probe și în desfășurarea procesului penal. În cauză, Înalta Curte, procedând la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală constată, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului respectiv, infracțiunile deduse judecății sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordina publică.

Funcțiile pe care inculpatul Ie-a deținut și exigențele cărora acesta se impunea a se supune prin prisma poziției sale, rezonanța negativă a faptelor, creată în rândul comunității din care și inculpatul face parte, căreia i se poate induce ideea că există posibilitatea eludării unor sancțiuni penale în schimbul oferirii de avantaje patrimoniale celor direct implicați în înfăptuirea actului de justiție, impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. În ce privește perioada de timp scursă de la data arestării inculpatului, Înalta Curte consideră că aceasta nu poate fi apreciată ca fiind nerezonabilă și nici că menținerea în continuare în detenție a inculpatului ar echivala cu executarea anticipată a eventualei pedepse la care acesta ar putea fi condamnat, raportat la complexitatea cauzei dedusă judecății.

Argumentele mai sus expuse sunt de natură să ducă la convingerea instanței că, la acest moment procesual, nu este oportună revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.A.M. și luarea față de acesta a unei măsuri preventive mai puțin intruzive, așa cum s-a solicitat Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpatului M.A.M. este cercetat, gravitatea faptelor, împrejurările concrete în care se reține în actul de inculpare că s-ar fi acționat, rezonanța socială negativă și valorile sociale însemnate lezate, sentimentul de indignare, frustrare care s-ar putea crea în rândul colectivității prin cercetarea acestora în stare de libertate pentru astfel de fapte, la un interval de timp relativ scurt de la comiterea acestora.

În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franța). Înalta Curte reține de asemenea că, durata excesivă a detenției preventive nu poate fi considerată a fi împlinită, deoarece cauza are un caracter complex și necesită continuarea administrării de probe, elemente care impun la acest moment procesual, privarea de libertate a inculpatului. Având în vedere cele învederate, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că aceasta este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din C.E.D.O.

În speță, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul M.A.M. este actual și persistent, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistând, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică. Față de considerentele arătate, constatând criticile formulate de parchet fondate, Înalta Curte, urmează a admite declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva încheierii din data de 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6257/113/2011, privind pe intimatul inculpatul M.A.M., va casa în totalitate încheierea recurată și, în rejudecare în baza art. 300 2 și a art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., va menține starea de arest a inculpatului M.A.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva încheierii din data de 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6257/113/2011, privind pe intimatul inculpatul M.A.M. Casează în totalitate încheierea recurată și, rejudecând: În baza art. 300 2 și a art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține starea de arest a inculpatului M.A.M. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru intimatul inculpat M.A.M. în sumă de 25 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 21 decembrie 2012.