ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3874/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, la ordine fiind soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați și inculpatul M.A.M. împotriva Sentinței penale nr. 67 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 6257/113/2011, în baza art. 300

2

C. proc. pen. în referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului M.A.M.  și a menținut-o.

Prin aceeași încheiere a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.M.

În esența, s-a reținut că, în cauză, nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri în sensul că se mențin dispozițiile art. 143 C. proc. pen. expuse mai sus, precum și dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și pentru faptul că inculpatul M.A.M. nu a dovedit și nici instanța nu a identificat probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat este nefondată.

În termen legal, inculpatul M.A.M. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând, prin apărătorul ales, admiterea recursului și judecarea în libertate, arătând, potrivit disp. art. 160

1

C. proc. pen., că se pot face cereri de liberare provizorie în orice moment al procesului penal, iar disp. art. 160 din același cod prevăd condițiile liberării, sens în care a invocat Decizia nr. 17 din 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care se adăugă la textul de lege, făcând referire la împrejurări, altele decât cele referitoare la infracțiune și elemente care să conducă la concluzia că lăsarea în libertate ar putea periclita procesul penal, la examinarea cererii.

Astfel, a arătat că pericolul concret, odată cu trecerea timpului, nu mai poate fi un criteriu exclusiv pe baza căruia să fie menținută arestarea preventivă și, de asemenea, reacția opiniei publice nu trebuie să fie cea mai importantă în menținerea acestei măsuri.

A mai susținut că încheierea atacată nu este motivată nici sub aspectul menținerii măsurii arestării preventive și nici sub cel al cererii de liberare provizorie, fiind încălcate disp. art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în conformitate cu care instanța trebuie să ia în considerare și măsuri alternative, făcând referire la Cauza Jiga contra României.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 14 noiembrie 2012 a constatat ca pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului este actual, astfel că, la acest moment procesual, nu există temeiuri care să impună revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, aceasta nefiind în măsură să-și realizeze scopul descris de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv să asigure buna desfășurare a procesului penal și garantarea adevărului.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 67 din 25 aprilie 2012, Tribunalul Brăila a condamnat pe inculpatul M.A.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Brăila nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate.

Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptei.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, împrejurarea că funcția deținută de acest inculpat, aceea de comisar șef de poliție, creează o anumită rezonanță socială, cât și aspecte referitoare la infracțiunea de săvârșirea căreia este învinuit, respectiv pericolul social al acesteia, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care a fost produsă, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptei.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză.

În raport de toate argumentele anterior prezentate, se constată că nu se justifică nici liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, în raport de stadiul procesual al cauzei, menținerea arestării preventive fiind necesară pentru atingerea scopurilor procesului penal și buna desfășurare a acestuia, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

Ca atare, Încheierea pronunțată la 14 noiembrie 2012 este legală.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul M.A.M. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.M. împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6257/113/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - N