ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3061/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

24 septembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 6834/2/2012

s-a respins, ca neîntemeiată, cererea

de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M.O., în prezent

reținut în Arestul I.P.J. Galați.

În esență, s-a reținut

că, deși este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de

art. 160

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., precum și condiția prevăzută

de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. (pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea pentru care este trimis în judecată nu depășește 18 ani), cererea este

neîntemeiată, întrucât la acest moment procesual subzistă temeiurile prevăzute de

art. 143 și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care au fost avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.M.O.

Pe de alt

ă parte, în condițiile

în care cauza este una complexă, punerea în liberate a inculpatului ar duce la deturnarea

scopului în care s-a dispus inițial măsura arestării preventive (acela de a asigura

buna desfășurare a procesului de procesului penal), existând pericolul ca inculpatul,

care are o poziție procesuală caracterizată prin nerecunoașterea vinovăției și prin

încercarea de minimalizare a importanței faptelor pentru care este trimis în judecată,

să încerce să împiedice buna desfășurare a procesului penal, aflat abia în faza

incipientă a judecății, sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea

unor martori sau prin alte asemenea fapte.

În termen legal, împotriva

încheierii sus-menționate, inculpatul B.M.O. a formulat recurs, susținând că se

impune trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu au fost respectate dispozițiile

procedurale privind ascultarea sa în cazul formulării cererii de liberare provizorie

sub control judiciar.

Un alt doilea motiv de

recurs invocat l-a reprezentat nelegala sesizare a instan

ței, în sensul că, deși

la data depunerii cererii de liberare provizorie, dosarul se afla în cursul urmăririi

penale, între timp a fost sesizată instanța, astfel că, la acest moment este vorba

despre o cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată în cursul

judecății.

Ca atare, a considerat

c

ă ar fi

fost necesar ca această cerere să se judece după ce instanța va aprecia dacă este

sau nu legal sesizată și nu anterior.

De asemenea, a ar

ătat că în cuprinsul

art. 160

6

alin. (4) C. proc. pen. se folosește și sintagma „instanță

sesizată cu judecarea cauzei", sintagmă care face trimitere, din punctul său

de vedere, explicit la necesitatea îndeplinirii

dispozi

țiilor art. 300 C. proc. pen. referitoare

la verificarea sesizării instanței, făcând trimitere și la interpretarea dispozițiilor

art. 300

1

și 300

2

C. proc. pen.

La art. 300

1

C. proc. pen.

se vorbește evident despre verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive

de către instanță după înregistrarea dosarului, iar la art. 300

2

C. proc.

pen. legiuitorul vorbește despre instanța legal sesizată. Cele două texte au același

obiect, respectiv, menținerea măsurii arestării preventive din cursul judecății,

dar fac deosebire între instanța legal învestită după înregistrarea dosarului și

instanța legal sesizată după ce s-a procedat conform dispozițiilor art. 300 C.

proc. pen.

Pentru aceste considerente,

a solicitat admiterea recursului, casarea

încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Un al treilea motiv de

recurs invocat l-a constituit nemotivarea

încheierii, precum și faptul că aceasta nu cuprinde

elemente probatorii, aspecte în raport de care a solicitat casarea încheierii atacate

cu reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii de liberare formulate.

În acest sens, a sus

ținut că nu sunt incidente

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

privind situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie.

A mai ar

ătat că analizând încheierea

prin care s-a respins cererea de liberare provizorie și cea prin care s-a menținut

starea de arest se constată că ambele au fost soluționate de același judecător,

care în motivări a folosit fraze identice, deși legiuitorul face distincție clară

între menținerea stării de arest și liberarea provizorie.

Nu în ultimul r

ând, a susținut că față

de măsurile preventive enumerate de dispozițiile art. 136 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., apreciază că prin menținerea arestului preventiv i s-au restrâns drepturile

fundamentale, câtă vreme buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată

și printr-o altă măsură alternativă.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analiz

ând încheierea atacată

prin prisma primului motiv de recurs invocat, respectiv nerespectarea dispozițiilor

art. 160

8a

alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că potrivit

textului de lege anterior invocat, soluționarea cererii se face după ascultarea

inculpatului („soluționarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau inculpatului,

a concluziilor apărătorului precum și ale procurorului").

Fiind vorba de o ascultare,

indiferent c

ă

privește numai cererea sau și fapta ori alte împrejurări este necesar ca învinuitului

sau inculpatului să i se aducă la cunoștință dreptul de a nu face nicio declarație,

atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa

[

art. 70 alin. (2) C.

proc. pen.].

Ascultarea inculpatului

sau

învinuitului

în cadrul unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar nu se poate rezuma

la simpla întrebare dacă își însușește cererea făcută de un substituent procesual

și nici la ultimul cuvânt,

întrucât

trebuie respectat dreptul esențial al inculpatului de a da declarație, cunoscut

fiind că nicio fază a procesului penal nu se poate înfăptui fără o realizare corespunzătoare

a dreptului de apărare, acest principiu nefiind de parțială aplicabilitate.

Dat

ă fiind importanța ascultării

inculpatului în vederea respectării exigențelor unui proces echitabil în sensul

art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., nerespectarea acestei obligații de către instanță

antrenează sancțiunea nulității.

În ceea ce prive

ște caracterul nulității,

ținând seama că această încălcare nu face parte dintre nelegalitățile sancționate

cu nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., aceasta este relativă,

însă având în vedere importanța declarației învinuitului sau inculpatului pentru

aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, neascultarea acestuia îl

prejudiciază evident, fiind în prezența unei convertiri a nulității relative într-o

nulitate absolută.

Astfel, inculpatului i

s-a produs o v

ătămare

prin încălcarea dreptului procesual de a fi ascultat. Acordând drepturi procesuale

și instituind garanții procesual penale, pentru exercitarea lor, legea recunoaște

că soluționarea justă a cauzei penale nu se poate realiza decât prin exercitarea

acestor drepturi și prin împlinirea garanțiilor procesuale, împiedicarea părții

de a-și realiza un drept procesual sau de a beneficia de o garanție procesuală,

produce prin ea însăși o vătămare procesuală, care constă într-o privare a posibilităților

de a acționa în fața organelor judiciare în vederea apărării intereselor legitime

proprii.

V

ătămarea există încă din

momentul în care inculpatului nu i s-a dat posibilitatea să-și exercite dreptul

acordat de lege sau nu s-a împlinit garanția procesual penală.

Mai mult, a

șa cum prevede textul

de lege, art. 160

8a

alin. (1) C. proc. pen., examinarea cererii de liberare

provizorie sub control judiciar se face în condiții de contradictorialitate, principiu

nerespectat în prezenta cauză.

Or, prin neascultarea

inculpatului, instan

ța

a încălcat acest principiu, aducând o gravă vătămare intereselor legitime ale acestuia,

fapt ce impune rejudecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în

condiții de contradictorialitate, respectiv prin respectarea dispozițiilor art.

160

8a

alin. (1) C. proc. pen.

Ca atare, solu

ția ce se impune conform

art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. este cea de admitere a recursului

inculpatului B.M.O., a casării încheierii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

la instanța de fond cu privire la soluționarea cererii de liberare provizorie sub

control judiciar, formulată de către inculpatul B.M.O., cu respectarea dispozițiilor

legale ce reglementează soluționarea cererii

[

art. 160

8a

alin. (1) C. proc. pen.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de inculpatul B.M.O. împotriva încheierii din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel

Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6834/2/2012.

Casează în totalitate

încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de

Apel Galați.

Onorariul parțial pentru

apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de

25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 27 septembrie 2012.