ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3061/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6834/2/2012 s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M.O., în prezent reținut în Arestul I.P.J. Galați. În esență, s-a reținut că, deși este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen., precum și condiția prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. (pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este trimis în judecată nu depășește 18 ani), cererea este neîntemeiată, întrucât la acest moment procesual subzistă temeiurile prevăzute de art. 143 și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.M.O. Pe de alt ă parte, în condițiile în care cauza este una complexă, punerea în liberate a inculpatului ar duce la deturnarea scopului în care s-a dispus inițial măsura arestării preventive (acela de a asigura buna desfășurare a procesului de procesului penal), existând pericolul ca inculpatul, care are o poziție procesuală caracterizată prin nerecunoașterea vinovăției și prin încercarea de minimalizare a importanței faptelor pentru care este trimis în judecată, să încerce să împiedice buna desfășurare a procesului penal, aflat abia în faza incipientă a judecății, sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau prin alte asemenea fapte.

În termen legal, împotriva încheierii sus-menționate, inculpatul B.M.O. a formulat recurs, susținând că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu au fost respectate dispozițiile procedurale privind ascultarea sa în cazul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Un alt doilea motiv de recurs invocat l-a reprezentat nelegala sesizare a instan ței, în sensul că, deși la data depunerii cererii de liberare provizorie, dosarul se afla în cursul urmăririi penale, între timp a fost sesizată instanța, astfel că, la acest moment este vorba despre o cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată în cursul judecății. Ca atare, a considerat c ă ar fi fost necesar ca această cerere să se judece după ce instanța va aprecia dacă este sau nu legal sesizată și nu anterior.

De asemenea, a ar ătat că în cuprinsul art. 160 6 alin. (4) C. proc. pen. se folosește și sintagma „instanță sesizată cu judecarea cauzei", sintagmă care face trimitere, din punctul său de vedere, explicit la necesitatea îndeplinirii dispozi țiilor art. 300 C. proc. pen. referitoare la verificarea sesizării instanței, făcând trimitere și la interpretarea dispozițiilor art. 300 1 și 300 2 C. proc. pen. La art. 300 1 C. proc. pen. se vorbește evident despre verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive de către instanță după înregistrarea dosarului, iar la art. 300 2 C. proc. pen. legiuitorul vorbește despre instanța legal sesizată. Cele două texte au același obiect, respectiv, menținerea măsurii arestării preventive din cursul judecății, dar fac deosebire între instanța legal învestită după înregistrarea dosarului și instanța legal sesizată după ce s-a procedat conform dispozițiilor art. 300 C. proc.

pen. Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Un al treilea motiv de recurs invocat l-a constituit nemotivarea încheierii, precum și faptul că aceasta nu cuprinde elemente probatorii, aspecte în raport de care a solicitat casarea încheierii atacate cu reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii de liberare formulate. În acest sens, a sus ținut că nu sunt incidente condițiile prevăzute de dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., privind situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie. A mai ar ătat că analizând încheierea prin care s-a respins cererea de liberare provizorie și cea prin care s-a menținut starea de arest se constată că ambele au fost soluționate de același judecător, care în motivări a folosit fraze identice, deși legiuitorul face distincție clară între menținerea stării de arest și liberarea provizorie.

Nu în ultimul r ând, a susținut că față de măsurile preventive enumerate de dispozițiile art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., apreciază că prin menținerea arestului preventiv i s-au restrâns drepturile fundamentale, câtă vreme buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată și printr-o altă măsură alternativă. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Analiz ând încheierea atacată prin prisma primului motiv de recurs invocat, respectiv nerespectarea dispozițiilor art. 160 8a alin. (1) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că potrivit textului de lege anterior invocat, soluționarea cererii se face după ascultarea inculpatului („soluționarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau inculpatului, a concluziilor apărătorului precum și ale procurorului"). Fiind vorba de o ascultare, indiferent c ă privește numai cererea sau și fapta ori alte împrejurări este necesar ca învinuitului sau inculpatului să i se aducă la cunoștință dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa [ art. 70 alin. (2) C. proc. pen.].

Ascultarea inculpatului sau învinuitului în cadrul unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar nu se poate rezuma la simpla întrebare dacă își însușește cererea făcută de un substituent procesual și nici la ultimul cuvânt, întrucât trebuie respectat dreptul esențial al inculpatului de a da declarație, cunoscut fiind că nicio fază a procesului penal nu se poate înfăptui fără o realizare corespunzătoare a dreptului de apărare, acest principiu nefiind de parțială aplicabilitate. Dat ă fiind importanța ascultării inculpatului în vederea respectării exigențelor unui proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., nerespectarea acestei obligații de către instanță antrenează sancțiunea nulității.

În ceea ce prive ște caracterul nulității, ținând seama că această încălcare nu face parte dintre nelegalitățile sancționate cu nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., aceasta este relativă, însă având în vedere importanța declarației învinuitului sau inculpatului pentru aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, neascultarea acestuia îl prejudiciază evident, fiind în prezența unei convertiri a nulității relative într-o nulitate absolută. Astfel, inculpatului i s-a produs o v ătămare prin încălcarea dreptului procesual de a fi ascultat.

Acordând drepturi procesuale și instituind garanții procesual penale, pentru exercitarea lor, legea recunoaște că soluționarea justă a cauzei penale nu se poate realiza decât prin exercitarea acestor drepturi și prin împlinirea garanțiilor procesuale, împiedicarea părții de a-și realiza un drept procesual sau de a beneficia de o garanție procesuală, produce prin ea însăși o vătămare procesuală, care constă într-o privare a posibilităților de a acționa în fața organelor judiciare în vederea apărării intereselor legitime proprii. V ătămarea există încă din momentul în care inculpatului nu i s-a dat posibilitatea să-și exercite dreptul acordat de lege sau nu s-a împlinit garanția procesual penală.

Mai mult, a șa cum prevede textul de lege, art. 160 8a alin. (1) C. proc. pen., examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar se face în condiții de contradictorialitate, principiu nerespectat în prezenta cauză. Or, prin neascultarea inculpatului, instan ța a încălcat acest principiu, aducând o gravă vătămare intereselor legitime ale acestuia, fapt ce impune rejudecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în condiții de contradictorialitate, respectiv prin respectarea dispozițiilor art. 160 8a alin. (1) C. proc. pen. Ca atare, solu ția ce se impune conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

este cea de admitere a recursului inculpatului B.M.O., a casării încheierii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond cu privire la soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de către inculpatul B.M.O., cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează soluționarea cererii [ art. 160 8a alin. (1) C. proc. pen.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.M.O. împotriva încheierii din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6834/2/2012. Casează în totalitate încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel Galați. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2012.