ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4238/2012

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 11 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1039/44/2012 a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M.O., în prezent deținut în Arestul I.P.J. Galați.

Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, formulată de același inculpat. În baza art. 300

2

ref. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului B.M.O.

Deliberând asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M.O., instanța de control judiciar a constatat că deși este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., precum și condiția prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. (pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este trimis în judecată nu depășește 18 ani), este nefondată.

Potrivit art. 160

1

C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța putând acorda liberarea provizorie dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., respectiv cele prevăzute de art. 160

4

alin. (1) C. proc. pen.

Din analiza acestor texte de lege rezultă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului, ci o vocație a acestuia, instanța putând, să acorde liberarea în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, în condițiile în care nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate, nu va săvârși și alte infracțiuni.

Îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a unei cereri de liberare provizorie determină posibilitatea instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar, iar nu obligativitatea acordării acesteia.

În speță, Curtea a constatat că subzistă și la acest moment procesual temeiurile prevăzute de art. 143 și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.M.O.

Astfel, din probele administrate în cursul urmăririi penale și readministrate, în mare parte, în faza cercetării judecătorești respectiv: procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor și a comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate, procesele-verbale de transcriere a înregistrărilor audio ambientale, declarațiile martorului denunțător S.M. și cele ale martorilor G.G., C.C., S.D., S.I. și S.F., coroborate în parte cu declarațiile coinculpatului L.V. a rezultat presupunerea rezonabilă, în sensul art. 68

1

raportat la art. 143 alin. (1) C. proc. pen., că inculpatul B.M.O. a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat și care a atras luarea împotriva lui a măsurii arestării preventive.

Infracțiunea presupus a fi săvârșită de inculpat este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, astfel că este îndeplinită în continuare prima condiție prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - text de lege care a fost avut în vedere ca temei al arestării preventive.

De asemenea, s-a reținut că este îndeplinită în continuare și cea de a doua condiție prevăzută de textul de lege mai sus-menționat, deoarece gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările în care se presupune că a fost săvârșită, natura și importanța relațiilor sociale lezate (prin faptele de acest gen aducându-se o atingere severă prestigiului de care trebuie să se bucure instituțiile statului abilitate să asigure aplicarea legii și încrederii pe care populația trebuie să o aibă în acestea), calitatea de care inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea faptelor (aceea de ofițer de poliție), cuantumul important al sumelor de bani presupus a fi pretinse de inculpat în schimbul traficului de influență și, nu în ultimul rând, rezonanța socială deosebit de negativă a unor astfel de fapte - toate acestea sunt elemente de natură să conducă la convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, punerea în liberate a inculpatului, chiar sub control judiciar, ar duce la deturnarea scopului în care s-a dispus inițial măsura arestării preventive, existând pericolul ca inculpatul să încerce să împiedice buna desfășurare a procesului penal sau să zădărnicească aflarea adevărului, neputându-se anticipa în mod pozitiv asupra comportamentului său viitor, cât timp acesta a adoptat o poziție procesuală caracterizată prin nerecunoașterea vinovăției și prin încercarea de a minimaliza importanța și gravitatea faptelor săvârșite.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 160

8a

, cu referire la art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M.O.

În ce privește cererea formulată de inculpat, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, Curtea a reținut că potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., o astfel de cerere poate fi admisă atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Întrucât, în cauza de față, nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, cererea inculpatului, privind înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate apare ca nefondată, urmând a fi respinsă.

În condițiile în care, așa cum rezultă din considerentele anterioare, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului analizate mai sus, cu prilejul examinării cererii de liberare provizorie - nu au dispărut și impun în continuare privarea de libertate, Curtea, având în vedere și dispozițiile art. 300

2

referitor la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut această măsură.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.M.O. fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 decembrie 2012, sub numărul 1039/44/2012/a3.

La termenul fixat pentru soluționarea recursului, apărătorul desemnat ales recurentul inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de libertate provizorie, sub control judiciar.

Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de către inculpat, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Acordarea liberării condiționate sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpaților, fapt ce rezultă din dispozițiile legale în materie.

Astfel, dispozițiile art. 160

1

alin. (1) C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al instanței asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză.

În același sens, dispozițiile art. 160

8a

C. proc. pen. fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege privind cererea de liberare provizorie sub control judiciar și condițiile privind temeinicia acesteia.

Intenția legiuitorului de a realiza o astfel de distincție rezultă și din dispozițiile art. 160

8

C. proc. pen., care reglementează examinarea și admiterea în principiu a unei astfel de cereri.

O astfel de analiză, în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de dispozițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Prin urmare, temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și la verificarea îndeplinirii condiției prevăzută de art. 136 alin. (2) C. proc. pen.

Raportat la dispozițiile legale menționate și la cele ce preced, se constată că în speță sunt îndeplinite condițiile formale ale legii privind cererea formulată de inculpat, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa în faza de urmărire penală nu depășește 18 ani închisoare.

În ceea ce privește temeinicia cererii formulată de inculpat, Curtea constată următoarele: Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, infracțiune care are impact social deosebit asupra valorilor și relațiilor sociale, ce formează conceptul de ordine publică.

Cu toate că, formal, sunt îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea cererii, la analizarea acesteia și adoptarea unei soluții temeinice, nu pot fi ignorate temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, precum și scopul unor astfel de măsuri.

Este adevărat că, în cadrul unei astfel de proceduri, se subînțelege că temeiurile arestării subzistă, privarea de libertate însăși fiind premisa, condiția "sine qua non" a formulării unei cereri de liberare provizorie, altfel, în lipsa temeiurilor arestării, sunt incidente alte instituții - revocarea arestării sau înlocuirea măsurii arestării cu altă măsură preventivă. Se impune însă, a fi avute în vedere și aceste temeiuri, pentru că, subzistența lor, completată de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și insuficiența controlului judiciar asupra inculpatului - conduc la concluzia inoportunității liberării provizorii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat prin jurisprudența sa că, persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autoritățile trebuind să analizeze situația personală a acuzatului mai în detaliu și găsească motive specifice pentru menținerea sa în detenție (cauza Khudoyorov c. Rusiei). Pe această linie, Curtea a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni; riscul să tulbure ordinea publică.

În privința primului aspect - riscul de a nu se prezenta la proces - în prezenta cauză, se constată a fi minim, deoarece în cazul liberării provizorii sub control judiciar, legea instituie anumite obligații în sarcina inculpatului, a căror nerespectare atrage revocarea liberării și arestarea din nou a acestuia.

Pentru următoarele două riscuri, prevăzute de altfel și de legislația națională - riscul de a împiedica desfășurarea procesului sau de a comite alte infracțiuni, nu există date la dosar.

În ceea ce privește riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepțiunea instanței europene (prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni, pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp) - instanța apreciază că acesta se regăsește în cauză, pentru următoarele considerente:

S-a apreciat la momentul arestării că pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului este unul real, derivând din natura faptei și gravitatea deosebită a acesteia, calitatea specială a inculpatului, rezonanța socială negativă a unei astfel de manifestări infracționale, respectiv, a unei eventuale lipse de reacție a autorităților judiciare relativ la fenomenul corupției.

În cauză, o astfel de tulburare a ordinii publice, cel puțin la acest moment al procedurii derulate împotriva inculpatului - este încă de actualitate, neputându-se susține, că dimensiunile acestei tulburări s-ar fi redus, s-ar fi diminuat, iar presupusa faptă care a putut genera o astfel de reacție publică, este una de corupție, un fenomen infracțional în plină ascensiune în societatea noastră, fenomen la care, aceeași societate așteaptă o reacție promptă și fermă din partea organelor abilitate, cu atât mai mult, cu cât, incriminarea faptei în discuție vizează ocrotirea unor relații sociale deosebit de importante.

Așadar, în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene, unul dintre motivele pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate - protejarea ordinii publice în cazul infracțiunilor cu un puternic impact în rândul comunității, cum este cea din speță - este incident și în cazul de față, motiv care, referindu-se la un interes public real, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, apreciem noi, că are o pondere mai mare față de regula generală a judecării în stare de liberate (cazul Labila c/Italiei, hotărârea din 6 aprilie 2000).

Așa fiind, o atare tulburare a ordinii publice, prin prisma celor mai sus expuse, apreciem că este de natură a tulbura ea însăși, buna desfășurare a procesului penal, astfel că măsura arestării, luată tocmai în perspectiva asigurării acestui scop se impune a fi menținută, liberarea provizorie, chiar condiționată de un anumit control judiciar, nefiind oportună la acest moment.

Este adevărat că, potrivit art. 136 C. proc. pen. scopul măsurilor preventive se poate realiza, fie prin măsuri preventive, fie prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța fiind cea care, în funcție de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată și la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, va opta pentru una din aceste măsuri.

De asemenea, reale fiind, nu sunt de neglijat nici aspectele pozitive evidențiate în circumstanțierea persoanei inculpatului, însă, așa cum am arătat, instanța apreciază că, raportat la necesitatea protejării ordinii publice (prin prisma reacției publice la modul în care autoritățile judiciare răspund unor astfel de manifestări și în contextul escaladării acestui fenomen în societatea românească), motiv care primează față de celelalte elemente favorabile inculpatului, în scopul asigurării continuării urmăririi penale în bune condiții, controlul judiciar ar fi insuficient, și, că deci, nu se justifică punerea inculpatului în libertate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, modul și circumstanțele în care se presupune că a fost comisă de acesta, starea de nesiguranță care ar putea fi declanșată prin punerea în libertate a inculpatului, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă, astfel că privarea sa de libertate, în această fază a procesului penal e necesară, punerea în libertate prezentând pentru aspectele mai sus prezentate un pericol actual și real pentru ordinea publică.

Față de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurentul inculpat prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.O., împotriva încheierii din data de 11 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1039/44/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 decembrie 2012.

Procesat de GGC - AA