ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 157/44/2012 s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și în consecință: În temeiul art. 149 1 alin. (10) și (11) în referire la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei B.C.C., pentru o perioadă de 29 de zile cu începere de la data de 10 februarie 2012 și până la data de 09 martie 2012. În baza art. 151 alin. (1) C. proc.

pen., s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare pentru inculpata B.C.C. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin ordonanța din 09 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților B.C.C. și N.J. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În fapt, s-a reținut că, în data de 20 februarie 2008, martora denunțătoare C.V. se afla intr-un salon de manichiură din municipiul Brăila, unde i-a relatat manichiuristei G.P. despre dificultățile întâmpinate de fiica sa C.T., care terminase rezidențiatul în medicină de familie în municipiul Constanța, în deschiderea unui cabinet medical în acest oraș.

Discuția a fost auzită de inculpatul N.J. care își făcea pedichiura în acel salon și care a intrat în discuție cu martora denunțătoare, recomandându-se sub numele N.A. Acesta i-a spus martorei denunțătoare că are multe relații în rândul autorităților din municipiul Constanța, printre care și Casa de Asigurări Sociale de Sănătate și poate să intervină pe lângă acestea pentru a-i ajuta fiica să deschidă un cabinet medical. învinuitul i-a notat martorei denunțătoare, pe un carnețel, numele „N.I.A.” și numărul de telefon mobil „x ” , pentru a putea fi contactat ulterior. Ajunsă la domiciliu, martora denunțătoare Ie-a povestit cele întâmplate soțului, fiului și fiicei sale. După câteva zile, martora denunțătoare I-a contactat telefonic pe învinuitul N.J.

și I-a invitat la domiciliul său pentru a discuta în legătură cu deschiderea cabinetului medical de către fiica sa. Învinuitul N.J. a venit la domiciliul martorei denunțătoare însoțit de inculpata B.C.C., pe care a prezentat-o drept soția sa. Atât inculpatul N.J. cât și inculpata B.C.C. le-au făcut promisiuni martorei denunțătoare și soțului acesteia, martorul C.I., că în perioada următoare se vor deplasa în municipiul Constanța pentru a discuta cu funcționarii din cadrul Casei de Asigurări Sociale de Sănătate în legătură cu deschiderea cabinetului medical pentru fiica lor. După câteva zile, inculpații N.J. și B.C.C.

au revenit în locuința martorei denunțătoare și au relatat că fuseseră în municipiul Constanța, unde au luat legătura cu funcționarii din cadrul Casei de Asigurări Sociale de Sănătate și au aflat că există două posibilități pentru ca fiica lor să deschidă un cabinet medical, respectiv: - prin preluarea unui cabinet aparținând unui medic acuzat de malpraxis; - prin preluarea unui cabinet al unui doctorițe pe nume M., aflată în prag de pensionare, cabinetul fiind situat în Policlinica „Tomis Nord”. Inculpații N.J. și B.C.C. le-au recomandat soților C. să aleagă varianta a doua, spunându-le că dacă se vor hotărî va trebui să le dea suma de 20.000 euro. Fiind o sumă foarte mare, inculpații au pretextat că aceasta urma să ajungă la doctorița M. pentru achitarea aparaturii medicale, a mobilierului din cabinetul medical și a listei de pacienți.

Din cercetări s-a stabilit că în municipiul Constanța existau cabinete medicale individuale, în specializarea medicină de familie, pe numele doctoriței M.E. și al soțului acesteia doctorul E.M. În zilele următoare, martora denunțătoare și soțul său s-au consultat cu fiul lor, martorul C.E. și au căzut de acord să le dea celor doi inculpați doar suma de 15.000 euro. Astfel, i-au chemat la domiciliu pe învinuiții N.J. și B.C.C. și le-au dat suma de 15.000 euro, bani pe care învinuita B.C.C. i-a introdus în poșeta sa. Inculpații au părăsit locuința spunându-le celor doi soți că-i vor ține la curent cu demersurile pe care le vor efectua, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. în perioada ce a urmat, martora denunțătoare și soțul acestei au constatat că cei doi învinuiți nu mai erau de găsit și refuzau să răspundă la telefon.

Martora denunțătoare a relatat că i-a răspuns, totuși, de câteva ori, la telefon doar învinuita B.C.C., care de fiecare dată îi spunea că trebuie să mai aibă răbdare deoarece o asemenea treabă nu se face „bătând din palme”. După aproximativ 6 luni, martora denunțătoare a primit un telefon de la învinuita B.C.C., care i-a mai cerut suma de 3.000 euro, justificând că dacă nu-i vor da acești bani în maxim 24 ore doctoriței M., „vor pierde trenul”. În după amiaza aceleiași zile, martorul C.E., fiul martorei denunțătoare, s-a întâlnit cu învinuita B.C.C., în restaurantul „C.” din municipiul Brăila și i-a dat suma de 3.000 euro. Este de menționat că anterior dobândirii profesiei de avocat, învinuita B.C.C.

a fost angajată ca secretară la Spitalul Județean Brăila și ca juristă la C.A.S. Brăila, unde prin prisma atribuțiilor de serviciu a fost cunoscută de martorul C.I., soțul martorei denunțătoare (acesta a îndeplinit până în anul 2002 funcția de șef al Inspectoratului Județean de Protecție Civilă Brăila). De asemenea, martorul C.E. (sportiv de performanță) a cunoscut-o pe învinuita B.C.C., în perioada în care aceasta lucra la Spitalul Județean Brăila, unde el mergea pentru controalele medicale periodice. Acest lucru i-a făcut pe membrii familiei C. să creadă și mai mult că cei doi învinuiți au relații printre funcționarii Casei de Asigurări Sociale de Sănătate Constanța și că o pot astfel ajuta pe fiica lor la deschiderea cabinetului medical.

La data de 10 februarie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați a solicitat luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatei B.C.C., susținând că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. Judecătorul sesizat cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive a apreciat că aceasta este fondată. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., măsurile preventive au drept scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei. Conform dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen., măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: din probele administrate în cauză rezultă indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. S-a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 C. proc. pen., deoarece, din probele administrate până în prezent în cauză, respectiv denunțul și declarațiile martorei denunțătoare C.V., coroborate cu declarațiile martorilor C.I., C.E., C.T., B.O., G.P., M.L. și ale inculpatului N.J., procesele - verbale, întocmite cu ocazia efectuării de recunoaștere după planșe foto și cu ocazia ridicării unor înscrisuri sub semnătură privată, rezultă indicii temeinice în sensul că, în cursul anului 2008, inculpații B.C.C.

și N.J. au pretins suma de 20.000 euro, din care au primit efectiv, în două tranșe, suma de 18.000 euro, pentru a interveni pe lângă funcționarii Casei de Asigurări de Sănătate Constanța, Direcției de Sănătate Publică Constanța și ai Colegiului Medicilor Constanța, pentru a o ajuta pe martora C.T. să-și deschidă un cabinet medical de familie în Constanța și să încheie un contract de prestări servicii medicale cu Casa de Asigurări Sociale de Sănătate Constanța. Aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani.

Având în vedere modul și împrejurările concrete în care inculpata a săvârșit faptele, valoarea mare a prejudiciului cauzat denunțătoarei C.V., perseverența infracțională a inculpatei, care după ce a primit o tranșă de 15.000 euro a mai solicitat o tranșă de 3.000 euro și deși, de profesie avocat, nu a conștientizat gravitatea faptelor săvârșite și nu a realizat că trebuie să restituie părții vătămate sumele primite, s-a constatat că lăsarea acesteia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata B.C.C. care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând lipsa probelor care sa ateste că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, precum și circumstanțele personale care fac posibilă continuarea procesului fără privarea de libertate sau, într-o cerere subsidiară, luarea unei măsuri alternative, respectiv obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.

Înalta Curte, analizând încheierea recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpată, cât și în conformitate cu prevederile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că recursul este întemeiat. Măsura arestării preventive față de inculpată a fost luată în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu motivarea că activitatea sa ilicită, modul și împrejurările în care a comis faptele, reținându-se că, deși avocat de profesie, nu a conștientizat gravitatea faptelor, justifică privarea acesteia de libertate. Este de relevat că însăși motivele invocate de Parchet în cererea de luare a măsurii de arestare preventive și primite de instanță vizează aspecte de largă generalitate, cu aplicație generică, fără o direcționare concretă, vis-a-vis de persoana inculpatei, care să ateste care e pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea acesteia în libertate.

Pe de altă parte, este cert stabilit că inculpata, care era cunoscută, până la aceste evenimente, cu o comportare anterioară bună, nu a încercat să se sustragă anchetei ori să zădărnicească aflarea adevărului, ci, dimpotrivă, a recunoscut în totalitate faptele comise, arătând că regretă sincer ce s-a întâmplat și în instanță dorește să se judece conform procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. Impactul mediatic al cauzelor de acest gen, în care un avocat este implicat într-o faptă de corupție, frecvența săvârșirii acestor infracțiuni și amploarea lor, aspecte aduse ca argumente în favoarea arestării preventive, este străină jurisprudenței C.E.D.O.

În mai multe cauze („Bouchet contra Franței”, „Hendriks contra Olandei” ș.a.), Curtea de la Strasbourg a atras atenția că în măsura în care o faptă penală a atras ori i s-a făcut publicitate, acest element nu poate fi decisiv în determinarea de către instanțele naționale a posibilei tulburări a ordinii publice și în alegerea unei eventuale măsuri restrictive de libertate. În alte cauze, Curtea de la Strasbourg a statuat că detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este în continuare efectiv amenințată, arestarea preventivă neputând fi dispusă și menținută numai în anticiparea unei pedepse privative de libertate.

în „Vrencev contra Serbiei” și „Witold contra Poloniei”, Curtea a arătat că „detenția unei persoane e o măsură atât de gravă, încât e justificată numai când alte măsuri, mai puțin severe, au fost analizate și s-a considerat că sunt insuficiente pentru a proteja interesul public sau individual". La fel, în „Ambruszkiewicz contra Poloniei” s-a motivat că detenția trebuie analizată prin prisma art. 5 din Convenție, menținerea ei urmând să fie dispusă „doar atunci când ea e strict necesară pentru a asigura prezența inculpatului la proces, iar alte măsură mai puțin stringente nu pot fi luate”. Or, în raport de datele concrete ale cauzei, de jurisprudența constantă a C.E.D.O., care face parte din ordinea de drept internă, instanța apreciază că măsura excepțională a arestării preventive nu se justifică, putând fi înlocuită cu o alta mai puțin severă, aptă să asigure atingerea scopurilor prevăzute de art. 136 C. proc.

pen. înalta Curte are în vedere conduita bună a inculpatei, atât înainte de comiterea faptei, cât și ulterior, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea și regretul manifestat și, nu în ultimul rând, împrejurarea că de la data săvârșirii faptei au trecut mai bine de trei ani, context în care nu se mai poate vorbi de un pericol concret iminent pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatei. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea și, rejudecând, va respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatei. Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză.

În baza art. 149 1 alin. (12) raportat la art. 146 alin. (11) 1 cu referire la art. 145 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se va dispune luarea față de inculpată a măsurii obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile de la punerea efectivă în aplicare a dispozițiilor prezentei încheieri. Potrivit prevederilor art. 145 alin. (1) 1 și alin. (1) 2 C. proc. pen., coroborat cu art. 143 alin. (1) C. proc.

pen., pe durata măsurii dispuse prin prezenta se vor stabili în sarcina inculpatei următoarele obligații și interdicții: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemată; b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de către organul judiciar, conform programului de supraveghere întocmit de către organul de poliție sau ori de câte ori este chemată; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; De asemenea, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpata nu va putea lua legătura cu martorii indicați în cauză.

Se va face aplicarea art. 145 alin. (2) 1 C. proc. pen. privind comunicarea copiilor de pe prezenta încheiere către organele competente să o aducă la îndeplinire. Se va atrage atenția inculpatei, conform art. 145 alin. (2) 2 și (3) C. proc. pen., că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii ori a obligațiilor care îi revin, măsura obligării de a nu părăsi țara se va înlocui cu măsura arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Admite recursul declarat de inculpata B.C.C. Împotriva încheierii de ședință din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în Dosarul nr. 157/44/2012. Casează încheierea atacată și, rejudecând: Respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatei B.C.C., formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Biroul Teritorial Galați. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei B.C.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1/U din 10 februarie 2012 emis de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 157/44/2012, dacă nu este arestată în altă cauză.

În baza art. 149 1 alin. (12) raportat la art. 146 alin. (1)1 1 cu referire la art. 145 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen., dispune luarea față de inculpată a măsurii obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile de la data punerii efective în libertate a acesteia. Potrivit art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (1) 1 și (1) 2 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpata va respecta următoarele obligații: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemată; - să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; - să nu ia legătura cu martorii C.V., C.I., C.E.

, C.T., B.O., G.P. și M.L. Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2) 2 C. proc. pen. , în sensul că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive. Dispune efectuarea cuvenitelor comunicări conform art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (2) 1 C. proc. pen. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2012.