ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 10

februarie 2012 a Curții de Apel

Galați, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr.

157/44/2012

s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și

în consecință:

În temeiul art. 149

1

alin. (10)

și (11) în referire la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus

arestarea preventivă a inculpatei B.C.C., pentru o perioadă de 29 de zile cu

începere de la data de 10 februarie 2012 și până la data de 09 martie 2012.

În baza art. 151 alin. (1) C. proc. pen.,

s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare pentru inculpata B.C.C.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță a reținut că prin ordonanța

din 09

februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție - Direcția

Națională

Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați, s-a dispus punerea în mișcare a

acțiunii penale împotriva inculpaților B.C.C.

și

N.J. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută în art. 257

alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a reținut că, în data de 20

februarie 2008, martora denunțătoare C.V. se afla intr-un salon de manichiură

din municipiul Brăila, unde i-a relatat manichiuristei G.P. despre

dificultățile întâmpinate de fiica sa C.T., care terminase rezidențiatul în

medicină de familie în municipiul Constanța, în deschiderea unui cabinet

medical în acest oraș.

Discuția a fost auzită de inculpatul N.J.

care își făcea pedichiura în acel salon și care a intrat în discuție cu martora

denunțătoare, recomandându-se sub numele N.A.

Acesta i-a spus martorei denunțătoare

că are multe relații în rândul autorităților din municipiul Constanța, printre

care și Casa de Asigurări Sociale de Sănătate și poate să intervină pe lângă

acestea pentru a-i ajuta fiica să deschidă un cabinet medical. învinuitul i-a

notat martorei denunțătoare, pe un carnețel, numele „N.I.A.” și numărul de

telefon mobil „x

”

, pentru a putea fi contactat

ulterior. Ajunsă la domiciliu, martora denunțătoare Ie-a povestit cele

întâmplate soțului, fiului și fiicei sale.

După câteva

zile, martora denunțătoare I-a contactat telefonic pe învinuitul N.J. și I-a

invitat la domiciliul său pentru a discuta în legătură cu deschiderea

cabinetului medical de către fiica sa.

Învinuitul N.J. a venit la domiciliul

martorei denunțătoare

însoțit de inculpata B.C.C.,

pe care a prezentat-o drept

soția sa. Atât inculpatul N.J. cât și

inculpata B.C.C. le-au făcut promisiuni martorei denunțătoare și soțului

acesteia, martorul C.I., că în perioada următoare se vor deplasa în municipiul

Constanța pentru a discuta cu funcționarii din cadrul Casei de Asigurări

Sociale de Sănătate în legătură cu deschiderea cabinetului medical pentru fiica

lor.

După câteva zile, inculpații N.J. și B.C.C.

au revenit în locuința martorei denunțătoare și au relatat că fuseseră în

municipiul Constanța, unde au luat legătura cu funcționarii din cadrul Casei de

Asigurări Sociale de Sănătate și au aflat că există două posibilități pentru ca

fiica lor să deschidă un cabinet medical, respectiv:

- prin preluarea unui cabinet

aparținând unui medic acuzat de malpraxis;

- prin

preluarea unui cabinet al unui doctorițe pe nume M., aflată în prag de

pensionare, cabinetul fiind situat în Policlinica „Tomis Nord”.

Inculpații N.J.

și B.C.C. le-au recomandat

soților

C. să aleagă varianta a doua, spunându-le că dacă se vor

hotărî va trebui să le dea suma de 20.000 euro.

Fiind o sumă foarte mare, inculpații au pretextat că aceasta urma să ajungă la

doctorița M. pentru

achitarea aparaturii medicale, a mobilierului din

cabinetul medical și a listei de pacienți. Din cercetări s-a stabilit că în

municipiul Constanța existau cabinete medicale individuale, în specializarea

medicină de familie, pe numele doctoriței M.E. și al soțului acesteia doctorul E.M.

În zilele

următoare, martora denunțătoare și soțul său s-au consultat

cu fiul lor, martorul C.E. și au căzut

de acord să le dea celor doi inculpați doar suma de 15.000 euro. Astfel, i-au

chemat la domiciliu pe învinuiții N.J. și B.C.C. și le-au dat suma de 15.000

euro, bani pe care învinuita B.C.C. i-a introdus în poșeta sa.

Inculpații au părăsit locuința

spunându-le celor doi soți că-i vor ține la curent cu demersurile pe care le

vor efectua, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. în perioada ce a urmat,

martora denunțătoare și soțul acestei au constatat că cei doi învinuiți nu mai

erau de găsit și refuzau să răspundă la telefon.

Martora denunțătoare a relatat că i-a

răspuns, totuși, de câteva ori, la telefon doar învinuita B.C.C., care de

fiecare dată îi spunea că trebuie să mai aibă răbdare deoarece o asemenea

treabă nu se face „bătând din palme”.

După aproximativ

6 luni, martora denunțătoare a primit un telefon de

la învinuita B.C.C., care i-a mai

cerut suma de 3.000 euro, justificând că dacă nu-i vor da acești bani în maxim

24 ore doctoriței M., „vor pierde trenul”.

În după amiaza

aceleiași zile, martorul C.E., fiul martorei

denunțătoare, s-a întâlnit cu învinuita B.C.C., în

restaurantul „C.” din municipiul Brăila și i-a dat suma de 3.000 euro.

Este de menționat că anterior

dobândirii profesiei de avocat, învinuita B.C.C. a fost angajată ca secretară

la Spitalul

Județean Brăila și ca juristă

la C.A.S. Brăila, unde

prin prisma atribuțiilor de serviciu a fost

cunoscută de martorul C.I., soțul martorei denunțătoare (acesta a îndeplinit

până în anul 2002

funcția de șef al

Inspectoratului Județean de Protecție Civilă Brăila).

De asemenea, martorul C.E. (sportiv de

performanță) a cunoscut-o pe învinuita B.C.C., în perioada în care aceasta

lucra la Spitalul Județean Brăila, unde el mergea pentru controalele medicale

periodice.

Acest lucru i-a făcut pe membrii

familiei C. să creadă și mai mult că cei doi învinuiți au relații printre

funcționarii Casei de Asigurări Sociale de Sănătate Constanța și că o pot

astfel ajuta pe fiica lor la deschiderea cabinetului medical.

La data de 10 februarie 2012,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție - Direcția Națională

Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați a solicitat luarea măsurii arestării

preventive împotriva inculpatei B.C.C., susținând că sunt îndeplinite

condițiile impuse de

dispozițiile art. 143

și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Judecătorul sesizat cu propunerea de

luare a măsurii arestării preventive a apreciat că aceasta este fondată.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen.,

măsurile preventive au

drept scop asigurarea

bunei desfășurări a procesului penal ori pentru a se

împiedica sustragerea învinuitului sau

inculpatului de la urmărirea penală,

de la judecată sau de la executarea

pedepsei.

Conform dispozițiilor art. 143 și art.

148 lit. f) C. proc. pen., măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt

îndeplinite următoarele condiții: din probele administrate în cauză rezultă

indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită

este închisoarea mai mare

de 4 ani și există probe că lăsarea

inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

S-a reținut că în cauză sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art.

143

și art. 148 C. proc. pen., deoarece, din probele administrate până

în

prezent în cauză, respectiv denunțul și declarațiile martorei

denunțătoare C.V., coroborate cu declarațiile

martorilor C.I., C.E., C.T., B.O., G.P.,

M.L. și ale inculpatului N.J.,

procesele - verbale, întocmite cu ocazia efectuării de recunoaștere după planșe

foto și cu ocazia ridicării unor înscrisuri sub semnătură privată, rezultă

indicii temeinice în sensul că, în cursul anului 2008, inculpații B.C.C. și N.J.

au pretins suma de 20.000 euro, din care au primit efectiv, în două tranșe,

suma de 18.000 euro, pentru a interveni pe lângă funcționarii Casei de

Asigurări de Sănătate Constanța, Direcției de Sănătate Publică Constanța și ai

Colegiului Medicilor Constanța, pentru a o ajuta pe martora C.T. să-și deschidă

un cabinet medical de familie în Constanța și să încheie un contract de

prestări servicii medicale cu Casa de Asigurări Sociale de Sănătate Constanța.

Aceste fapte întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută în art. 257 alin.

(1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracțiune pentru

care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani.

Având în vedere modul și împrejurările

concrete în care inculpata a săvârșit faptele, valoarea mare a prejudiciului

cauzat denunțătoarei C.V., perseverența infracțională a inculpatei, care după

ce a primit o tranșă de 15.000 euro a mai solicitat o tranșă de 3.000 euro și

deși, de profesie avocat, nu a conștientizat gravitatea faptelor săvârșite și

nu a realizat că trebuie să restituie părții vătămate sumele primite, s-a

constatat că lăsarea acesteia în libertate ar prezenta un pericol concret

pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpata B.C.C. care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând lipsa

probelor care sa ateste că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol pentru

ordinea publică, precum și circumstanțele personale care fac posibilă

continuarea procesului fără privarea de libertate sau, într-o cerere

subsidiară, luarea unei măsuri alternative, respectiv obligarea de a nu părăsi

țara sau localitatea.

Înalta Curte,

analizând încheierea recurată, atât prin prisma criticilor

formulate de inculpată, cât și în

conformitate cu prevederile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub

toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că recursul este întemeiat.

Măsura arestării preventive față de

inculpată a fost luată în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu motivarea

că activitatea sa ilicită,

modul și

împrejurările în care a comis faptele, reținându-se că, deși avocat

de

profesie, nu a conștientizat gravitatea faptelor, justifică privarea acesteia

de libertate.

Este de relevat

că însăși motivele invocate de Parchet în cererea de

luare a măsurii de arestare preventive

și primite de instanță vizează aspecte de largă generalitate, cu aplicație

generică, fără o direcționare concretă, vis-a-vis de persoana inculpatei, care

să ateste care e pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta

lăsarea acesteia în libertate.

Pe de altă parte, este cert stabilit

că inculpata, care era cunoscută, până la aceste evenimente, cu o comportare

anterioară bună, nu a încercat să se sustragă anchetei ori să zădărnicească

aflarea adevărului,

ci, dimpotrivă, a

recunoscut în totalitate faptele comise, arătând că regretă

sincer ce

s-a întâmplat și în instanță dorește să se judece conform

procedurii simplificate prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.

Impactul mediatic al cauzelor de acest

gen, în care un avocat este implicat într-o faptă de corupție, frecvența

săvârșirii acestor infracțiuni și amploarea lor, aspecte aduse ca argumente în

favoarea arestării preventive, este străină jurisprudenței C.E.D.O. În mai

multe cauze („Bouchet contra Franței”, „Hendriks contra Olandei” ș.a.), Curtea

de la Strasbourg a atras atenția că în măsura în care o faptă penală a atras

ori i s-a făcut publicitate, acest element nu poate fi decisiv în determinarea

de către instanțele naționale a posibilei tulburări a ordinii publice și în

alegerea unei eventuale măsuri restrictive de libertate.

În alte cauze, Curtea de la Strasbourg

a statuat că detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este în

continuare efectiv amenințată, arestarea preventivă neputând fi dispusă și

menținută numai în anticiparea unei pedepse privative de libertate. în „Vrencev

contra Serbiei” și „Witold contra Poloniei”, Curtea a arătat că „detenția unei

persoane e o măsură atât de gravă, încât e justificată numai când alte măsuri,

mai puțin severe, au fost analizate și s-a considerat că sunt insuficiente

pentru a proteja interesul public sau individual". La fel, în

„Ambruszkiewicz contra Poloniei” s-a motivat că

detenția trebuie analizată prin prisma art. 5 din Convenție, menținerea ei

urmând să fie dispusă „doar

atunci când ea e strict necesară pentru a

asigura prezența inculpatului la

proces,

iar alte măsură mai puțin stringente nu pot fi luate”.

Or, în raport de datele concrete ale

cauzei, de jurisprudența constantă a C.E.D.O., care face parte din ordinea de

drept internă, instanța apreciază că măsura excepțională a arestării preventive

nu se justifică, putând fi înlocuită cu o alta mai puțin severă, aptă să

asigure atingerea

scopurilor prevăzute de art.

136 C. proc. pen.

înalta Curte are

în vedere conduita bună a inculpatei, atât înainte de

comiterea faptei, cât și ulterior,

lipsa antecedentelor penale,

recunoașterea

și regretul manifestat și, nu în ultimul rând, împrejurarea că de la data

săvârșirii faptei au trecut mai bine de trei ani, context în care nu

se mai poate vorbi de un pericol concret iminent

pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta lăsarea în libertate a

inculpatei.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa

încheierea și, rejudecând, va

respinge

propunerea de arestare preventivă a inculpatei.

Se va dispune punerea de îndată în

libertate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză.

În baza art. 149

1

alin. (12)

raportat la art. 146 alin. (11)

1

cu referire la art. 145

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se va dispune luarea față de inculpată a

măsurii obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile de la punerea

efectivă în aplicare a dispozițiilor prezentei încheieri.

Potrivit

prevederilor art. 145 alin. (1)

1

și alin. (1)

2

C. proc.

pen.,

coroborat cu art. 143

alin. (1) C. proc. pen., pe durata măsurii dispuse prin prezenta se vor stabili

în sarcina inculpatei următoarele obligații și interdicții:

a) să se prezinte la organul de

urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este

chemată;

b) să se prezinte la organul de

poliție desemnat cu supravegherea de către organul judiciar, conform

programului de supraveghere întocmit de către organul de poliție sau ori de

câte ori este chemată;

c) să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d)

să nu dețină, să nu folosească și să

nu poarte nicio categorie de arme;

De asemenea,

pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpata nu va putea lua

legătura cu martorii indicați în cauză.

Se va face aplicarea art. 145 alin.

(2)

1

C. proc. pen. privind

comunicarea

copiilor de pe prezenta încheiere către organele competente

să o aducă

la îndeplinire.

Se va atrage atenția inculpatei,

conform art. 145 alin. (2)

2

și (3) C. proc. pen., că în caz de

încălcare cu rea-credință a măsurii ori a obligațiilor care îi revin, măsura

obligării de a nu părăsi țara se va înlocui cu măsura arestării preventive, în

condițiile prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat de inculpata B.C.C.

Împotriva încheierii de ședință din 10

februarie 2012 a Curții de Apel

Galați, secția

penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în Dosarul nr.

157/44/2012.

Casează

încheierea atacată și, rejudecând:

Respinge propunerea de arestare

preventivă a inculpatei B.C.C., formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Biroul Teritorial

Galați.

Dispune punerea de îndată în libertate

a inculpatei B.C.C.

de

sub puterea

mandatului de arestare preventivă nr. 1/U din 10 februarie 2012 emis de Curtea

de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, în Dosarul nr. 157/44/2012, dacă nu este arestată în altă

cauză.

În baza art. 149

1

alin. (12)

raportat la art. 146 alin. (1)1

1

cu referire la

art. 145

1

alin. (1) și (2) C. proc.

pen., dispune luarea față de

inculpată a măsurii obligării de a nu

părăsi țara, pe o durată de 30 de zile de la data punerii efective în libertate

a acesteia.

Potrivit art. 145

1

raportat

la art. 145 alin. (1)

1

și (1)

2

C. proc. pen., pe durata

măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpata va respecta următoarele

obligații:

- să se prezinte la organul de

urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este

chemată;

- să se prezinte la organul de poliție

în a cărui rază teritorială

domiciliază,

conform programului de supraveghere întocmit de organul de

poliție sau

ori de câte ori este chemată;

- să nu își

schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar;

- să nu dețină, să nu folosească și să

nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu ia

legătura cu martorii C.V., C.I., C.E.

,

C.T., B.O., G.P. și M.L.

Atrage atenția

inculpatei asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2)

2

C. proc. pen.

, în sensul că, în caz de încălcare cu

rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin, se va lua față de

aceasta măsura arestării preventive.

Dispune

efectuarea cuvenitelor comunicări conform art. 145

1

raportat

la art. 145 alin. (2)

1

C.

proc. pen.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 15 februarie 2012.