ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3800/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1039/44/2012, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul B.M.O. În baza art. 300 2 ref. la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.M.O.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că prin Rechizitoriul nr. 151/P/2012 din 18 septembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională de Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Serviciu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.M.O., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, prin același rechizitoriu dispunându-se punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului L.V., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea 78/2000. În fapt, în sarcina inculpatului B.M.O. s-a reținut, în esență, că, prevalându-se de calitatea sa de inspector la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiul Tecuci, județul Galați, a pretins, în primăvara anului 2012, atât direct, cât și prin intermediul lui L.V., suma de 70.000 RON, din care a primit în data de 21 iunie 2012, suma de 50.000 RON, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor persoane din sistemul judiciar (magistrați și polițiști), pe care poate să le determine să rezolve în mod favorabil (să restituie bunurile sechestrate, să ridice măsurile preventive, să dea soluții de achitare/de netrimitere în judecată, etc.) dosarele penale în care denunțătorul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Împotriva inculpatului B.M.O. a fost luată, în cursul urmăririi penale, prin Încheierea nr. 2489/27 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, măsura arestării preventive pentru 29 de zile, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 19 septembrie 2012. Prin încheierea din 21 septembrie 2012, instanța a dispus în temeiul art. 300 1 alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului B.M.O., constatând legalitatea și temeinicia acestei măsuri. La termenul de judecată din 14 noiembrie 2012, procedând, din oficiu, conform prevederilor art. 300 2 C. proc.

pen., la verificarea legalității și a temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului B.M.O., curtea de apel a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia. S-a reținut că din probele administrate în cursul urmăririi penale (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor și a comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate, procesele - verbale de transcriere a înregistrărilor audio ambientale, declarațiile denunțătorului S.M. și cele ale martorilor G.G., C.C., S.D., S.I. și S.F., coroborate, în parte, cu declarațiile coinculpatului L.V.) rezultă, cel puțin la nivelul unei presupuneri rezonabile, în sensul art. 68 1 raportat la art. 143 alin. (1) C. proc.

pen., că inculpatul B.M.O. a săvârșit fapta de trafic de influență reținută în sarcina sa prin actul de inculpare, existența indiciilor temeinice privind vinovăția inculpatului fiind confirmată și prin probele administrate în faza incipientă a cercetării judecătorești, respectiv prin declarațiile martorului denunțător S.M.

și ale martorului G.G., audiați la termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2012. Sub acest aspect, s-a avut în vedere că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia arestului preventiv, faptele și împrejurările care dau naștere bănuielii legitime că persoana arestată ar fi săvârșit o infracțiune, nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (cauza SVIPSTA contra Letoniei, 09 martie 2006), fiind suficient să existe fapte sau date apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetată (cauza Varga contra României, 11 martie 2008). S-a reținut, totodată, contrar susținerilor inculpatului, că sunt în continuare îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., text de lege care a fost avut în vedere ca temei al arestării preventive. În acest sens, s-a constatat că pentru infracțiunea de trafic de influență, presupus a fi comisă de inculpatul B.M.O., legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar gravitatea ridicată a faptei, natura și importanța relațiilor sociale lezate (vizând prestigiul instituțiilor statului abilitate să asigure aplicarea legii și încrederea pe care populația ar trebui să o aibă în acestea), calitatea de care inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea faptei (aceea de ofițer de poliție), cuantumul important al sumelor de bani presupus a fi pretinse de inculpat în schimbul traficului de influență și, nu în ultimul rând, rezonanța socială deosebit de negativă a unor astfel de fapte - toate acestea pun în evidență aspecte concrete, de natură să conducă la convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

S-a constatat, de asemenea, că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este justificată și în raport cu prevederile art. 136 C. proc. pen., fiind necesară pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, având în vedere și împrejurarea că cercetarea judecătorească este de abia la început, iar inculpatul, prin declarațiile date atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, nu și-a asumat săvârșirea faptei. Chiar dacă din datele ce caracterizează persoana inculpatului a rezultat existența unor circumstanțe personale pozitive (lipsa antecedentelor penale, activitatea profesională meritorie) sau a unor probleme familiale, s-a apreciat că acestea nu pot avea, în actualul stadiu procesual, un rol preponderent, în raport cu temeiurile care impun menținerea măsurii arestării preventive.

Prin urmare, reținând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.M.O. nu au dispărut și impun în continuare privarea acestuia de libertate, curtea de apel a dispus menținerea măsurii arestării preventive. Totodată, ținând cont de datele concrete ale cauzei, s-a apreciat că nu se poate considera că măsura arestării preventive, luată la data de 27 iulie 2012, ar fi depășit o durată rezonabilă, în accepțiunea dată acestei sintagme prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpat, privind revocarea măsurii arestării preventive.

Împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1039/44/2012, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.M.O., solicitând să nu se mai mențină starea de arest și să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi țara. Apărătorul ales al recurentului inculpat a precizat că recursul promovat vizează doar dispoziția cuprinsă în încheierea atacată referitoare la menținerea stării de arest. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și curtea de apel. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. în aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a recurentului inculpat, trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Letellier c Franței), prin care s-a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o „tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.

Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public (Saadi contra Regatul Unit), însă menținerea arestului preventiv, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală. Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, formulată de recurentul inculpat, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării preventive luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Astfel, măsura arestării preventive a fost dispusă față de inculpat cu respectarea dispozițiilor legale, iar până la acest moment nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri. În cauză, sunt îndeplinite exigențele art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât cu privire la limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat, cât și cu privire la existența pericolului concret pentru ordinea publică ce l-ar prezenta punerea în libertate a acestuia. În raport cu cerințele art. 139 alin. (1) C. proc. pen., aspectele invocate în apărare, referitoare la situația personală a inculpatului, nu pot constitui temei al concluziei că „s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii", astfel că nu poate fi primită solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Înalta Curte, evaluând gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, modul și circumstanțele în care se presupune că a fost comisă de acesta, starea de nesiguranță care ar putea fi declanșată prin punerea în libertate a inculpatului, constată, în acord cu prima instanță, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, astfel că privarea sa de libertate, în această fază a procesului penal, este necesară, punerea în libertate prezentând pentru aspectele mai sus prezentate un pericol actual și real pentru ordinea publică.

Înalta Curte reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului din prezenta cauză nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

în același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Pentru aceste considerente, constatând că este temeinică și legală dispoziția Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, de menținere a măsurii arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 125 RON, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.O. împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1039/44/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM