ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 952/2012

Asupra recursului

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 27

ianuarie 2012 emis în Dosarul nr. 245/P/2011 de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție –D.N.A., s-a dispus, printre altele, trimiterea în

judecată a inculpatei T.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev.

și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și la art. 7 din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și trafic de influență prev. și

ped. la art. 257 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6, a art. 7 alin. (3) din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic art. 33

lit. a) C. pen.

Inculpata T.A.

a fost arestată prin încheierea de ședință din 9 decembrie 2011 emițându-se mandatul

de arestare din 9 decembrie 2011, în Dosarul nr. 10488/2/2011(4046/2011) al Curții

de Apel București.

Prin încheierea

de ședință din data de 20 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 115/44/2012, în baza art. 300

2

C. proc. pen. în referire la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

s-a menținut măsura arestării preventive.

Împotriva încheierii

din 20 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 115/44/2012, a declarat recurs inculpatul T.A.

solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii

arestării preventive.

În subsidiar recurenta

inculpată prin apărător a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

A mai susținut

că, succesiv s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive inculpatei fără

ca aceasta să fie audiată, învederând că nu a fost ascultată cu referire la învinuirile

care i se aduc și acuzațiile care s-au administrat.

Înalta Curte examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel Galați dată în încheierea atacată,

constată că recursul declarat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente:

I.

Cu privire la dispoziția instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are

dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această

regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit

textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată

sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui ca a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească

o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate,

Convenția trimite, în esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului

intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă

în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională,

care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să

asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să

se poată demonstra că detenția aceRON persoane este conformă cu scopul prevăzut

de art. 5 parag. 1.

În cauza supusă

analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse

în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată,

în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin.

(3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive".

În raport de modul

de operare a activității infracționale respectiv că la data de 16 iunie 2010 și

la data de 17 iunie 2010, pentru a pronunța o hotărâre judecătorească favorabilă

denunțătorului I.C. în Dosarul nr. 11258/231/2008 a pretins de la denunțătorul I.C.

prin intermediul numitului L.A. suma de bani de 80.000 RON și respectiv 700 euro

și foloase constând în lucrări de amenajare a casei de vacanță costând geamuri termopan,

porți metalice, grilaje metalice și contravaloare acoperișului de tablă, dar și

în raport de împrejurările comiterii faptei, cât și faptul că pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunile pe care inculpata Ie-a săvârșit, este pedeapsa cu închisoare

mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna

desfășurare a justiției.

Deși pericolul

pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială

a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența

pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii

de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de

infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte

persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai faptelor

respective. în acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite

și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat

cu art. 160 alin. (3) din C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de

libertate a inculpatului.

Se reține, de

asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului

la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor,

modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează

această faptă, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care

face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru

a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația

internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens,

Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen

rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele

legii.

II.

Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive

cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, formulată de către inculpată prin

apărătorul ales, se constată următoarele:

Conform art. 139

alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când

a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea

preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susținerile

anterioare, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu

respectarea prevederilor legale [art. 143 și 148 lit. f), 149

1

C. proc.

pen.], neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că punerea în libertate

a inculpatei nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri

atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal în raport

de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpata este cercetată.

În concluzie,

Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate

fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puțin severă.

III. Referitor

la susținerea apărării în sensul că în mod succesiv s-a dispus prelungirea măsurii

arestării preventive a inculpatei fără ca aceasta să fie audiată, învederând că

nu a fost ascultată cu referire la învinuirile care i se aduc, Înalta Curte constată

că nici această critică nu este întemeiată, întrucât dispozițiile art. 150 C.

proc. pen. prevăd expres că: „măsura arestării inculpatului poate fi luată numai

după ascultarea acestuia de către procuror și de către judecător, afară de cazul

când inculpatul este dispărut...".

Or, în cauza de

față inculpata a fost arestată prin încheierea de ședință din 9 decembrie 2011 emițându-se

mandatul de arestare din 9 decembrie 2011, în Dosarul nr. 10488/2/2011(4046/2011)

al Curții de Apel București, iar prin încheierea din 20 martie 2012 a Curții de

Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr.

115/44/2012 - ce face obiectul prezentului recurs - a fost menținută măsura arestării

preventive a inculpatei.

Astfel, încheierea

ce face obiectul cauzei de față vizează menținerea măsurii arestării preventive

a inculpatei T.A. și nu luarea măsurii arestării preventive a cesteia, constatându-se

că în raport de dispoziția atacată prin prezentul recurs nu sunt incidente dispozițiile

art. 150 C. proc. pen. , dispoziții care oblică instanța să procedeze la ascultarea

inculpatei.

Față de aceste

considerente Înalta Curte, conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata T.A. împotriva

încheierii din 20 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 115/44/2012.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la cheltuieli judiciare conform

dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpata T.A. împotriva încheierii din 20 martie 2012 a Curții

de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 115/44/2012.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat

din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 29 martie 2012.