ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 636/2012

Asupra recursului de fată; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 115/44/2012 s-a respins, în temeiul art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata T.A. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 245/P/2011 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei T.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de: „luare de mită", prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(două acte materiale), constând în aceea că, în calitate de judecător la Judecătoria Focșani, a pretins în mod direct și a primit prin intermediul inculpatului L.A., de la denunțătorul I.C., suma de 80.000 lei la data de 16 iunie 2010 și suma de 700 euro la data de 17 iunie 2010, pentru a pronunța o hotărâre judecătorească favorabilă denunțătorului în dosarul nr. 11258/231/2008, dosar în care inculpata a pronunțat ulterior sentința civilă nr. 4944 din 5 octombrie 2010 și „trafic de influență", prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale), constând în aceea că a pretins și primit foloase constând în lucrări de amenajare a casei de vacanță, respectiv tâmplărie de termopan, balustrade și grilaje metalice și un acoperiș de tablă, pentru a-și folosi influența în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile denunțătorului I.C.

în calea de atac a recursului. Împotriva inculpatei s-a dispus în cursul urmăririi penale, prin încheierea de ședință din 09 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 29 de zile, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136, 143 și 148 lit. b) și f) C. proc. pen. iar ulterior, prin încheierea din 29 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, măsura arestării preventive s-a prelungit pe o durată de 30 de zile, până la data de 5 februarie 2012 inclusiv. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 30 ianuarie 2012, fiind repartizată spre soluționare la termenul din 14 martie 2012, fiind acordat un termen intermediar la data de 1 februarie 2012, când, în baza art. 300 1 C. proc.

pen., s-a dispus menținerea arestării preventive constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei impun în continuare privarea de libertate, încheiere care a rămas definitivă prin decizia penală nr. 344 din 9 februarie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție. Analizând temeinicia cererii formulată de inculpata T.A. având în vedere atât elementele ce privesc faptele pentru care este cercetată inculpata, cât și datele care circumstanțiază persoana acesteia, Curtea de Apel a apreciat că aceasta cerere este inoportună, liberarea provizorie sub control judiciar putând impieta buna desfășurare a procesului penal. Referitor la persoana și conduita inculpatei, Curtea de Apel a apreciat că, deși aceasta s-a bucurat de o reputație bună și a avut o conduită corespunzătoare în societate, acuzațiile grave aduse vin să zdruncine acest profil moral și social al inculpatei, situație în care aceste aspecte nu pot conduce la admiterea cererii.

Cât privește împrejurarea că față de inculpată s-a dispus suspendarea din funcția de judecător, aceasta reprezintă doar consecința legală a faptului că în cauză s-a pus în mișcare acțiunea penală, ea neputând constitui un argument în demonstrarea temeiniciei cererii de liberarea provizorie sub control judiciar formulată. Nici elementele ce țin de limitele de pedeapsă, de durata arestului preventiv deja executat, de vârsta și de sănătatea inculpatei, nu pledează pentru admiterea cererii de liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatei, acestea nefiind în măsură să contrabalanseze argumentele ce susțin ca procesul penal să se desfășoare cu inculpata în stare de detenție preventivă. Din această perspectivă este de subliniat că buna desfășurare a procesului penal trebuie privită ca fiind aptitudinea acestuia de a-și atinge scopul și funcțiile stabilite în chiar art. 1 C. proc.

pen., respectiv constatarea la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni precum și contribuirea la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților a acesteia, la prevenirea infracțiunilor și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor. În fine, Curtea de Apel a reținut că nu este lipsit de relevanță, faptul că unul dintre temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei a fost acela prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc.

pen., apreciindu-se că existau la dosar date suficiente din care să se poată deduce că inculpata a încercat zădărnicirea aflării adevărului prin preconstituirea unor înscrisuri, ceea ce constituie un element care susține presupunerea rezonabilă că inculpata, odată pusă în libertate, ar putea reitera activitatea de încercare a zădărnicirii aflării adevărului, direct sau indirect, prin influențarea probatoriului ce trebuie efectuat în cauză, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească nu a debutat încă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata T.A. prin care a solicitat, admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar și cercetarea în stare de libertate.

Recursul declarat nu este fondat. Potrivit art. 23 alin. (10) din Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală. Potrivit art. 160 1 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Analizând recursul inculpatei, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatei, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru cele infracțiunea pentru care inculpata este cercetată nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-i împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatei, stadiul procesului și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele: Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc.

pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care inculpata este cercetată, starea de sănătate, vârsta, precum și alte situații privind persoana inculpatei, se constată că din actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpata ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză. Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței C.E.D.O. „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie" măsura arestării preventive și prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O.

Drept urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului penal, în condițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen. Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpată (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, în calitate de magistrat judecător, care pot induce cetățenilor ideea că în instanțe există persoane oricând coruptibile, fiind de natură a știrbi „grav încrederea în sistemul judiciar), cât și la cele care privesc persoana inculpatei, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a acesteia.

Examinarea gradului de pericol social al faptelor și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și C.E.D.O. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina inculpatei, reflectat de modalitatea în care se presupune că le-a săvârșit și de calitatea inculpatei lăsarea acesteia în libertate nu se impune în acest moment procesual.

În acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică penale îl prezintă lăsarea inculpatei în libertate nu s-a diminuat, atâta timp cât aceasta avea, la momentul săvârșirii presupuselor fapte, calitatea de judecător participant la actul de justiție,căreia i-a adus o gravă atingere, întrucât comportamentul infracțional reținut în sarcina sa alterează imaginea întregului sistem judiciar și a persoanelor chemate să îl înfăptuiască. Privarea de libertate în continuare a inculpatei apare ca necesară și prin prisma scopului bunei desfășurări a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului procesului penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatei în stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.

Liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța este cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. În consecință, criticile din recurs și solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate. Față de circumstanțele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a) art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A. încheierii din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 115/44/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A., împotriva încheierii din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 115/44/2012. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.