ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 636/2012

Asupra

recursului de fată;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr. 115/44/2012 s-a respins, în temeiul art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 160

8a

alin. (6) C. proc.

pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpata T.A.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 245/P/2011 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație

și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatei T.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de: „luare de

mită", prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(două acte materiale), constând în aceea că, în calitate de judecător la

Judecătoria Focșani, a pretins în mod direct și a primit prin intermediul

inculpatului L.A., de la denunțătorul I.C., suma de 80.000 lei la data de 16

iunie 2010 și suma de 700 euro la data de 17 iunie 2010, pentru a pronunța o

hotărâre judecătorească favorabilă denunțătorului în dosarul nr.

11258/231/2008, dosar în care inculpata a pronunțat ulterior sentința civilă

nr. 4944 din 5 octombrie 2010 și „trafic de influență", prevăzută de art.

257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, la art. 7 alin. (3) din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale), constând

în aceea că a pretins și primit foloase constând în lucrări de amenajare a

casei de vacanță, respectiv tâmplărie de termopan, balustrade și grilaje

metalice și un acoperiș de tablă, pentru a-și folosi influența în vederea

obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile denunțătorului I.C. în calea

de atac a recursului.

Împotriva

inculpatei s-a dispus în cursul urmăririi penale, prin încheierea de ședință

din 09 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, luarea

măsurii arestării preventive pe o durată de 29 de zile, reținându-se că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136, 143 și 148 lit. b) și f) C. proc.

pen. iar ulterior, prin încheierea din 29 decembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția I-a penală, măsura arestării preventive s-a prelungit pe o

durată de 30 de zile, până la data de 5 februarie 2012 inclusiv.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 30 ianuarie 2012, fiind

repartizată spre soluționare la termenul din 14 martie 2012, fiind acordat un

termen intermediar la data de 1 februarie 2012, când, în baza art. 300

1

C. proc. pen., s-a dispus menținerea arestării preventive constatându-se că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei impun în

continuare privarea de libertate, încheiere care a rămas definitivă prin

decizia penală nr. 344 din 9 februarie 2012 Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Analizând

temeinicia cererii formulată de inculpata T.A. având în vedere atât elementele

ce privesc faptele pentru care este cercetată inculpata, cât și datele care

circumstanțiază persoana acesteia, Curtea de Apel a apreciat că aceasta cerere

este inoportună, liberarea provizorie sub control judiciar putând impieta buna

desfășurare a procesului penal.

Referitor la

persoana și conduita inculpatei, Curtea de Apel a apreciat că, deși aceasta s-a

bucurat de o reputație bună și a avut o conduită corespunzătoare în societate,

acuzațiile grave aduse vin să zdruncine acest profil moral și social al

inculpatei, situație în care aceste aspecte nu pot conduce la admiterea

cererii.

Cât privește

împrejurarea că față de inculpată s-a dispus suspendarea din funcția de

judecător, aceasta reprezintă doar consecința legală a faptului că în cauză s-a

pus în mișcare acțiunea penală, ea neputând constitui un argument în

demonstrarea temeiniciei cererii de liberarea provizorie sub control judiciar

formulată.

Nici elementele

ce țin de limitele de pedeapsă, de durata arestului preventiv deja executat, de

vârsta și de sănătatea inculpatei, nu pledează pentru admiterea cererii de

liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatei, acestea nefiind în

măsură să contrabalanseze argumentele ce susțin ca procesul penal să se

desfășoare cu inculpata în stare de detenție preventivă.

Din această

perspectivă este de subliniat că buna desfășurare a procesului penal trebuie

privită ca fiind aptitudinea acestuia de a-și atinge scopul și funcțiile

stabilite în chiar art. 1 C. proc. pen., respectiv constatarea la timp și în

mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni precum și contribuirea la

apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților

a acesteia, la prevenirea infracțiunilor și la educarea cetățenilor în spiritul

respectării legilor.

În fine, Curtea

de Apel a reținut că nu este lipsit de relevanță, faptul că unul dintre

temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei a fost

acela prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., apreciindu-se că existau la

dosar date suficiente din care să se poată deduce că inculpata a încercat

zădărnicirea aflării adevărului prin preconstituirea unor înscrisuri, ceea ce

constituie un element care susține presupunerea rezonabilă că inculpata, odată

pusă în libertate, ar putea reitera activitatea de încercare a zădărnicirii

aflării adevărului, direct sau indirect, prin influențarea probatoriului ce

trebuie efectuat în cauză, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească nu

a debutat încă.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs inculpata T.A. prin care a solicitat,

admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub

control judiciar și cercetarea în stare de libertate.

Recursul

declarat nu este fondat.

Potrivit art.

23 alin. (10) din Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea

provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot

parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală.

Potrivit art.

160

1

C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau

inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub

control judiciar sau pe cauțiune.

Analizând

recursul inculpatei, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de

liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță

a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu a cererii inculpatei, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

cele infracțiunea pentru care inculpata este cercetată nu depășește limita

maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art.

160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-i împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

În ce privește

această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia

cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii

acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatei, stadiul

procesului și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând

temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C.

proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de

pericol social al infracțiunii pentru care inculpata este cercetată, starea de

sănătate, vârsta, precum și alte situații privind persoana inculpatei, se

constată că din actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se

întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpata ar săvârși sau ar

întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Existența și

persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței

C.E.D.O. „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie"

măsura arestării preventive și prelungirea acesteia fiind conformă scopului

constituit prin art. 5 al C.E.D.O.

Drept urmare,

se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care

ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în

cursul procesului penal, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C.

proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în

raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

Înalta Curte se

raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpată

(gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, în

calitate de magistrat judecător, care pot induce cetățenilor ideea că în

instanțe există persoane oricând coruptibile, fiind de natură a știrbi „grav încrederea

în sistemul judiciar), cât și la cele care privesc persoana inculpatei, pentru

a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin

liberarea provizorie a acesteia.

Examinarea

gradului de pericol social al faptelor și a pericolului concret pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi

ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în

acest sens pronunțându-se în mod constant și C.E.D.O.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul

deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina

inculpatei, reflectat de modalitatea în care se presupune că le-a săvârșit și

de calitatea inculpatei lăsarea acesteia în libertate nu se impune în acest

moment procesual. În acest sens, se constată că pericolul concret pentru

ordinea publică penale îl prezintă lăsarea inculpatei în libertate nu s-a

diminuat, atâta timp cât aceasta avea, la momentul săvârșirii presupuselor

fapte, calitatea de judecător participant la actul de justiție,căreia i-a adus

o gravă atingere, întrucât comportamentul infracțional reținut în sarcina sa

alterează imaginea întregului sistem judiciar și a persoanelor chemate să îl

înfăptuiască.

Privarea de

libertate în continuare a inculpatei apare ca necesară și prin prisma scopului

bunei desfășurări a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului

procesului penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatei în

stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.

Liberarea

provizorie sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța este

cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de

libertate în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive.

În consecință,

criticile din recurs și solicitarea de admitere a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.

Față de

circumstanțele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) și a) art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat,

recursul declarat de inculpata T.A. încheierii din 22 februarie 2012 a Curții

de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul

nr. 115/44/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata T.A., împotriva încheierii din 22

februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 115/44/2012.

Obligă

recurenta inculpată la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.