ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 245/2012

Asupra recursului de

față

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 16

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca

nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpata T.A.

S-au reținut, în

esență, următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 12 ianuarie 2012, inculpatul T.A. a solicitat liberarea

provizorie sub control judiciar.

În motivarea cererii,

inculpata a arătat că nu există nici o probă certă care să justifice susținerea

că temeiul de la art. 148 lit. b) C. proc. pen. mai subzistă, acesta a dispărut

odată cu luarea măsurii arestării preventive. De asemenea, în ce privește

temeiul prevăzut la art. 148 lit. f) C. proc. pen., a susținut că nu există

probe certe din care să rezulte că este periculoasă pentru comunitate sau un

grup social determinat, cu atât mai mult cu cât toate probele se află în

custodia parchetului.

Pe fondul cauzei, a

arătat că singurele probe în acuzare sunt declarațiile denunțătorului,

contradictorii, care nu sunt sprijinite de alte probe, inculpata fiind victima

unui șantaj. Pasajele transcrierilor unor înregistrări sunt nelegale, nu sunt

pe suporți originali și nu sunt cunoscute de către apărare și nici expertizate.

Inculpata a mai

arătat, în susținerea cererii, că datele personale îi sunt favorabile. Astfel,

calitatea de jurist îi oferă posibilitatea cunoașterii obligațiilor ce i-ar

reveni în situația punerii în libertate, soțul său este avocat, mama sa este

încadrată la persoană cu handicap, iar fiica sa o vizitează și este foarte

atașată de mamă.

La dosar, a fost

atașat dosarul de urmărire penală nr. 245/P/2011.

În urma verificării,

instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 160

6

alin. (2) C. proc. pen., iar cererea este semnată de inculpată.

De asemenea, s-a

constatat că cererea este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite condițiile

prevăzute la art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.

Întrebată fiind,

inculpata a arătat că nu dorește să dea declarație, urmând să susțină ultimul

cuvânt.

Examinând cererea de

liberare provizorie sub control judiciar instanța a reținut următoarele:

Inculpata T.A. este

arestată preventiv în baza mandatului din 09 decembrie 2011 emis de C.A.B.,

aflându-se în situația prevăzută la art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen.,

constatându-se că există date că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului

prin alterarea unor mijloace de probă sau ticluirea unor probe, pentru faptele

pretins comise, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea

sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În stadiul actual al

cercetărilor, s-a reținut în fapt că inculpata a pretins în mod direct și

primit prin intermediul lui l.A. suma de 80.000 lei la data de 16 iunie 2010 și

700 euro în ziua următoare, de la denunțătorul I.C., pentru a pronunța o

hotărâre judecătorească favorabilă acestuia și a pretins și primit foloase

constând în lucrări de amenajare a casei de vacanță, pentru a-și folosi

influența în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile

denunțătorului și în recurs.

Conform art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă

în cazul în care există date din care rezultă că inculpata va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.

În cauză, s-a

constatat că există astfel de date, fiind unul din temeiurile arestării

preventive.

Susținerea apărării,

că aceste temei a dispărut odată cu arestarea preventivă, este corectă,

deoarece, starea de arest preventiv, previne tocmai aceste acțiuni posibile,

care pot fi întreprinse numai cu inculpata în stare de libertate.

Fiind o condiție

care, odată îndeplinită, liberarea provizorie nu mai poate fi acordată, luarea

în discuție a celorlalte motive arătate în cerere nu mai este relevantă.

Susținerea apărării

că, în această interpretare, condiția prevăzută la art. 160

b

alin.

(2) C. proc. pen. nu va dispărea niciodată nu este reală, întrucât instanța nu

poate face previziuni cu privire la acțiunile viitoare ale inculpatei sau ale

celorlalte părți sau martori, în sensul din care să rezulte îndeplinirea sau nu

a respectivei condiții, care, în prezent, există.

Împotriva încheierii

sus-menționate, inculpata a declarat recurs, solicitând casarea încheierii

atacate și, rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie, pentru

motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursul inculpatei

nu este fondat.

Analizând recursul

inculpatei, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare

provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a

apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu a cererii inculpatei, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

cele infracțiunea pentru care inculpata este cercetată nu depășește limita

maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate

acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

În ce privește

această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia

cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii

acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatei, stadiul

procesului și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând temeinicia

cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen.,

respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social

al infracțiunii pentru care inculpata este cercetată, starea de sănătate,

vârsta, precum și alte situații privind persoana inculpatei, se constată că din

actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în

mod rezonabil, aprecierea că inculpata ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de

natură a influența probatoriul în cauză.

Drept urmare, se

constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care ar

conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în

cursul procesului penal, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C.

proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în

raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

Înalta Curte se

raportează atât la elementele care privesc fapta presupus comisă de inculpată

(gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, în calitate

de magistrat judecător, care pot induce cetățenilor ideea că în instanțe există

persoane oricând coruptibile, fiind de natură a știrbi grav încrederea în

sistemul judiciar), cât și la cele care privesc persoana inculpatei, pentru a

aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin

liberarea provizorie a acesteia.

În ce privește datele

sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpata, magistrat judecător,

având o familie și o fetiță, beneficiază de circumstanțe favorabile, însă

acestea nu pot fi valorificate în mod singular.

Examinarea gradului

de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu

ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens

pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul

deosebit de ridicat de pericol social concret al faptei reținute în sarcina

inculpatei, reflectat de modalitatea în care se presupune că a săvârșit-o și de

calitatea inculpatei, lăsarea acesteia în libertate nu se impune în acest

moment procesual. în acest sens, se constată că pericolul concret pentru

ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatei în libertate nu s-a

diminuat, atâta timp cât aceasta avea, la momentul săvârșirii presupusei fapte,

calitatea de judecător, de participant la actul de justiție, căreia i-a adus o

gravă atingere, întrucât comportamentul infracțional reținut în sarcina sa

alterează imaginea întregului sistem judiciar și a persoanelor chemate să îl

înfăptuiască.

În raport de toate

aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii

preventive a inculpatei T.A. nu poate fi atins în cauză prin punerea acesteia

în libertate provizorie, care nu se justifică în funcție de necesitatea

asigurării bunei desfășurări a urmăririi penale, raportat și la complexitatea

cauzei, dată de natura infracțiunii de o gravitate sporită, aspecte în raport

de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul inculpatei T.A. să fie respins, ca nefondat,

cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată T.A. împotriva încheierii

din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 266/2/2012 (117/2012).

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 ianuarie 2012.