ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 245/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata T.A. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 ianuarie 2012, inculpatul T.A. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar. În motivarea cererii, inculpata a arătat că nu există nici o probă certă care să justifice susținerea că temeiul de la art. 148 lit. b) C. proc. pen. mai subzistă, acesta a dispărut odată cu luarea măsurii arestării preventive. De asemenea, în ce privește temeiul prevăzut la art. 148 lit. f) C. proc.

pen., a susținut că nu există probe certe din care să rezulte că este periculoasă pentru comunitate sau un grup social determinat, cu atât mai mult cu cât toate probele se află în custodia parchetului. Pe fondul cauzei, a arătat că singurele probe în acuzare sunt declarațiile denunțătorului, contradictorii, care nu sunt sprijinite de alte probe, inculpata fiind victima unui șantaj. Pasajele transcrierilor unor înregistrări sunt nelegale, nu sunt pe suporți originali și nu sunt cunoscute de către apărare și nici expertizate. Inculpata a mai arătat, în susținerea cererii, că datele personale îi sunt favorabile. Astfel, calitatea de jurist îi oferă posibilitatea cunoașterii obligațiilor ce i-ar reveni în situația punerii în libertate, soțul său este avocat, mama sa este încadrată la persoană cu handicap, iar fiica sa o vizitează și este foarte atașată de mamă.

La dosar, a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 245/P/2011. În urma verificării, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 160 6 alin. (2) C. proc. pen., iar cererea este semnată de inculpată. De asemenea, s-a constatat că cererea este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite condițiile prevăzute la art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. Întrebată fiind, inculpata a arătat că nu dorește să dea declarație, urmând să susțină ultimul cuvânt. Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar instanța a reținut următoarele: Inculpata T.A. este arestată preventiv în baza mandatului din 09 decembrie 2011 emis de C.A.B., aflându-se în situația prevăzută la art. 148 lit. b) și f) C. proc.

pen., constatându-se că există date că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin alterarea unor mijloace de probă sau ticluirea unor probe, pentru faptele pretins comise, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În stadiul actual al cercetărilor, s-a reținut în fapt că inculpata a pretins în mod direct și primit prin intermediul lui l.A. suma de 80.000 lei la data de 16 iunie 2010 și 700 euro în ziua următoare, de la denunțătorul I.C., pentru a pronunța o hotărâre judecătorească favorabilă acestuia și a pretins și primit foloase constând în lucrări de amenajare a casei de vacanță, pentru a-și folosi influența în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile denunțătorului și în recurs.

Conform art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă că inculpata va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă. În cauză, s-a constatat că există astfel de date, fiind unul din temeiurile arestării preventive. Susținerea apărării, că aceste temei a dispărut odată cu arestarea preventivă, este corectă, deoarece, starea de arest preventiv, previne tocmai aceste acțiuni posibile, care pot fi întreprinse numai cu inculpata în stare de libertate. Fiind o condiție care, odată îndeplinită, liberarea provizorie nu mai poate fi acordată, luarea în discuție a celorlalte motive arătate în cerere nu mai este relevantă.

Susținerea apărării că, în această interpretare, condiția prevăzută la art. 160 b alin. (2) C. proc. pen. nu va dispărea niciodată nu este reală, întrucât instanța nu poate face previziuni cu privire la acțiunile viitoare ale inculpatei sau ale celorlalte părți sau martori, în sensul din care să rezulte îndeplinirea sau nu a respectivei condiții, care, în prezent, există. Împotriva încheierii sus-menționate, inculpata a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și, rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursul inculpatei nu este fondat. Analizând recursul inculpatei, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatei, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru cele infracțiunea pentru care inculpata este cercetată nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare. Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatei, stadiul procesului și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele: Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care inculpata este cercetată, starea de sănătate, vârsta, precum și alte situații privind persoana inculpatei, se constată că din actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpata ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Drept urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului penal, în condițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen. Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc fapta presupus comisă de inculpată (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, în calitate de magistrat judecător, care pot induce cetățenilor ideea că în instanțe există persoane oricând coruptibile, fiind de natură a știrbi grav încrederea în sistemul judiciar), cât și la cele care privesc persoana inculpatei, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a acesteia.

În ce privește datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpata, magistrat judecător, având o familie și o fetiță, beneficiază de circumstanțe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular. Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptei reținute în sarcina inculpatei, reflectat de modalitatea în care se presupune că a săvârșit-o și de calitatea inculpatei, lăsarea acesteia în libertate nu se impune în acest moment procesual.

în acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatei în libertate nu s-a diminuat, atâta timp cât aceasta avea, la momentul săvârșirii presupusei fapte, calitatea de judecător, de participant la actul de justiție, căreia i-a adus o gravă atingere, întrucât comportamentul infracțional reținut în sarcina sa alterează imaginea întregului sistem judiciar și a persoanelor chemate să îl înfăptuiască. În raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatei T.A. nu poate fi atins în cauză prin punerea acesteia în libertate provizorie, care nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a urmăririi penale, raportat și la complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunii de o gravitate sporită, aspecte în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul inculpatei T.A. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată T.A. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 266/2/2012 (117/2012). Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2012.