ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2541/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2541/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 august 2012, Curtea de
Apel București, secția I penală, a admis, în principiu, cererea de liberare
provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I. și a respins
cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul
S.I., ca nefondată. A respins, ca nefondată, cererea privind încetarea de drept
a stării de arest formulată de inculpata M.E.C.
Pentru a dispune
astfel, instanța a constatat că cercetarea judecătorească nu a început, cauza
în care inculpatul este cercetat (alături de un magistrat) este destul de
complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive
nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile în ceea ce privește
poziția procesuală a inculpatului, atitudinea acestuia fiind una de
nerecunoaștere a faptelor; circumstanțele personale învederate, inclusiv în
ceea ce privește afecțiunile de care ar suferi inculpatul, au fost cunoscute
atât la momentul luării măsurii arestării preventive, cât și ulterior.
A apreciat că, în
speță, deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160
2
alin.
(1) C. proc. pen., de admisibilitate în principiu a cererii, nu este însă
îndeplinită condiția prevăzută de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen.,
existând riscul ca inculpatul să săvârșească și alte infracțiuni, astfel a
constatat că liberarea sa sub control judiciar nu se justifică.
Din actele depuse la
dosar de inculpat s-a reținut că susținerile inculpatului sunt nedovedite, iar
pe de altă parte, că există un risc pronunțat de influențare a aflării adevărului,
astfel cum se configurează prin dispozițiile art. 160
2
alin. (2) C.
proc. pen., dar și după cum rezultă și din modalitatea concretă de comitere a
faptelor. Astfel, a avut în vedere și faptul că de la arestarea inculpatului nu
au trecut nici patru luni, iar circumstanțele personale invocate nu pot avea
prioritate, apreciind că nu este oportună lăsarea în libertate a inculpatului
în această modalitate.
Împotriva acestei
încheieri, la data de 6 august 2012, inculpatul S.I. a formulat recurs, în termen
legal, și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe
fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, având în
vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160
2
alin.
(1) C. proc. pen., respectiv infracțiunea pentru care este cercetat este
sancționată cu o pedeapsă mai mică de 18 ani și nu există date să influențeze
cursul procesului penal.
Examinând încheierea
atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate, cât
și din oficiu, conform art. 385
9
C. proc. pen., Înalta Curte de
Casație și Justiție constată că recursul este întemeiat pentru următoarele
considerente:
La data de 14 iunie
2012, inculpatul S.I. a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 29 de
zile, respectiv de la 14 iunie 2012 la 12 iulie 2012, în cauză emițându-se
mandatul de arestare preventivă nr. 20/UP din 14 iunie 2012, emis de Curtea de
Apel București, secția a II-a penală, inculpatul S.I. fiind cercetat în cauză
sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.
În fapt, s-a reținut
că, în perioada 28 mai 2012 - 12 iunie 2012, inculpații M.E.C., judecător în
cadrul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, și S.I. au constrâns, în
mod repetat, partea vătămată C.M., amenințând-o cu darea în vileag a unor fapte
imaginare compromițătoare pentru persoana în cauză. În această modalitate, cei
doi au urmărit să obțină, în mod injust, suma de 5.000 euro de la partea
vătămată C.M., sumă ce a fost înmânată inculpatei M.E.C., la data de 13 iunie
2012, și găsită ulterior în poșeta acesteia.
Liberarea provizorie
sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din
culpă, precum și al infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani.
Liberarea provizorie
sub control judiciar nu se acordă în cazul în care inculpatul este recidivist
ori există date care justifică temerea că va săvârși o altă infracțiune sau că
va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori
sau experți, alterarea ori distragerea mijloacelor de probă sau prin alte
asemenea fapte.
Înalta Curte constată
că este îndeplinită această condiție, iar cererea de liberare sub control
judiciar formulată de recurentul-inculpat S.I. este întemeiată apreciind că în
cauză scopul măsurii preventive poate fi atins și fără menținerea acestuia în
stare de arest preventiv.
Astfel, potrivit
dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la
infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se
asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica
sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la
judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din
următoarele măsuri preventive: a) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi
localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al
aceluiași text de lege, legiuitorul arată că "scopul măsurilor preventive
poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe
cauțiune.
Având în vedere
faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită
ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile
juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea
măsurilor preventive.
În reglementarea
acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a
libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată
fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate
asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deși nu este o măsură
preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de
individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele
măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același, și anume buna
desfășurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea
măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului,
respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul
judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de
inculpat a măsurii arestării preventive.
Detenția provizorie
poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar,
cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității
între măsura preventivă și gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva
Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice
persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din
prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau
eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei
garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Totodată, s-a statuat
că gravitatea unei fapte nu poate justifica menținerea stării de arest în
condițiile în care durata acesteia a depășit o limită rezonabilă.
Raportând datele
speței deduse judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu
prevederile art. 5 parag. 3 din Convenției Europene a Drepturilor Omului,
Înalta Curte apreciază că, în acest moment, controlul judiciar poate fi
instituit inculpatului S.I., fiind suficient pentru realizarea scopului penal,
astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., nemaiimpunându-se
menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și
principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei și
respectiv persoana făptuitorului.
Inculpatul S.I. este
cercetat pentru infracțiunea de șantaj, a cărui limită maximă de pedeapsă este
de 7 ani închisoare, deci sub limita de 18 ani închisoare, condiție prevăzută
de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., astfel, Înalta Curte constată
îndeplinită prima condiție privind admisibilitatea în principiu a cererii de
liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I.
Potrivit prevederilor
art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control
judiciar nu se acordă în cazul în care există date care impun împiedicarea
inculpatului să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea
adevărului prin influențarea unei părți, alterarea ori distrugerea mijloacelor
de probă sau prin alte asemenea fapte.
Raportându-ne la
datele speței, Înalta Curte reține că urmărirea penală a fost finalizată,
probele administrate constau în interceptările telefonice, care nu sunt în
pericol de a fi influențate și avându-se în vedere vârsta inculpatului și
starea de sănătate a acestuia care a fost dovedită cu înscrisurile medicale
aflate în dosarul Curții de Apel București, apreciază astfel că, în acest
moment procesual, nu există "date", în accepțiunea dispozițiilor art.
160
2
alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpatul va
încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În ceea ce privește
pericolul de influențare a coinculpatei M.E.C., a denunțătorului C.M. și a
martorilor C.I., C.C., P.A.A., C.P., C.L.M., Înalta Curte arată că această
eventuală posibilitate poate fi preîntâmpinată prin controlul judiciar impus
prin dispozițiile art. 160
8a
alin. (3) C. proc. pen. coroborate cu
dispozițiile art. 160
2
alin. (3) și alin. (3
1
) C. proc.
pen.
Totodată, Înalta
Curte constată absența unor date relevante pe care să se întemeieze în mod
rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar comite noi fapte
prevăzute de legea penală, ori că va încerca influențarea cursului procesului
penal. În aceste condiții, se constată că detenția provizorie poate fi înlocuită
cu altă măsură preventivă care în acest moment procesual este legitimă - fiind
necesară ocrotirii unui interes general al societății, în raport de interesul
privat al inculpatului, avându-se în vedere și susținerile acestuia din care
rezultă că acesta are grave probleme medicale, ce urmează a fi tratate în afara
rețelei penitenciarelor.
În consecință, în
temeiul art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul
declarat de inculpatul S.I. și în baza art. 160
8a
alin. (2) C. proc.
pen., va casa, în parte, încheierea atacată și rejudecând va admite cererea de
liberare sub control judiciar formulată de inculpatul S.I., urmând a i se
impune respectarea dispozițiilor legale.
În baza art. 192
alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de inculpatul S.I. împotriva Încheierii din data de 3 august 2012 a
Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.
5482/2/2012.
Casează, în parte,
încheierea atacată și, rejudecând: în baza art. 160
8a
alin. (2) C.
proc. pen., admite cererea formulată de inculpatul S.I. și dispune liberarea
provizorie sub control judiciar a acestuia.
Pe timpul liberării
provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligațiile prevăzute de
art. 160
2
alin. (3) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depășească
limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței;
b) să se prezinte la
instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la
secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește, conform programului de
supraveghere întocmit de organul de poliție;
d) să nu își schimbe
locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu dețină, să
nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 160
2
alin. (3
1
) lit. c) C. proc. pen., inculpatul va respecta obligația
de a nu se apropia de inculpata M.E.C., denunțătorul C.M. și de martorii C.I.,
C.C., P.A.A., C.P., C.L.M. și de a nu comunica cu aceștia direct sau indirect.
Conform art. 160
2
alin. (3
2
) C. proc. pen., atrage atenția inculpatului că, în caz de
încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta
măsura arestării preventive.
Dispune punerea în
libertate de îndată a inculpatului S.I. de sub puterea mandatului de arestare
preventivă nr. 20/U.P. emis la data de 14 iunie 2012 de Curtea de Apel
București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 4821/2/2012, dacă nu este
reținut sau arestat în altă cauză.
Menține celelalte
dispoziții ale încheierii atacate.
Conform art. 192
alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial
cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 25 RON se va plăti din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 13 august 2012.
Procesat
de GGC - AZ