ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2541/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 3 august 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis, în principiu, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I. și a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I., ca nefondată. A respins, ca nefondată, cererea privind încetarea de drept a stării de arest formulată de inculpata M.E.C.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că cercetarea judecătorească nu a început, cauza în care inculpatul este cercetat (alături de un magistrat) este destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile în ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului, atitudinea acestuia fiind una de nerecunoaștere a faptelor; circumstanțele personale învederate, inclusiv în ceea ce privește afecțiunile de care ar suferi inculpatul, au fost cunoscute atât la momentul luării măsurii arestării preventive, cât și ulterior. A apreciat că, în speță, deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen., de admisibilitate în principiu a cererii, nu este însă îndeplinită condiția prevăzută de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., existând riscul ca inculpatul să săvârșească și alte infracțiuni, astfel a constatat că liberarea sa sub control judiciar nu se justifică. Din actele depuse la dosar de inculpat s-a reținut că susținerile inculpatului sunt nedovedite, iar pe de altă parte, că există un risc pronunțat de influențare a aflării adevărului, astfel cum se configurează prin dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., dar și după cum rezultă și din modalitatea concretă de comitere a faptelor. Astfel, a avut în vedere și faptul că de la arestarea inculpatului nu au trecut nici patru luni, iar circumstanțele personale invocate nu pot avea prioritate, apreciind că nu este oportună lăsarea în libertate a inculpatului în această modalitate.

Împotriva acestei încheieri, la data de 6 august 2012, inculpatul S.I. a formulat recurs, în termen legal, și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., respectiv infracțiunea pentru care este cercetat este sancționată cu o pedeapsă mai mică de 18 ani și nu există date să influențeze cursul procesului penal. Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate, cât și din oficiu, conform art. 385 9 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: La data de 14 iunie 2012, inculpatul S.I.

a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile, respectiv de la 14 iunie 2012 la 12 iulie 2012, în cauză emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 20/UP din 14 iunie 2012, emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, inculpatul S.I. fiind cercetat în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj. În fapt, s-a reținut că, în perioada 28 mai 2012 - 12 iunie 2012, inculpații M.E.C., judecător în cadrul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, și S.I. au constrâns, în mod repetat, partea vătămată C.M., amenințând-o cu darea în vileag a unor fapte imaginare compromițătoare pentru persoana în cauză. În această modalitate, cei doi au urmărit să obțină, în mod injust, suma de 5.000 euro de la partea vătămată C.M., sumă ce a fost înmânată inculpatei M.E.C., la data de 13 iunie 2012, și găsită ulterior în poșeta acesteia.

Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și al infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care inculpatul este recidivist ori există date care justifică temerea că va săvârși o altă infracțiune sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea ori distragerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Înalta Curte constată că este îndeplinită această condiție, iar cererea de liberare sub control judiciar formulată de recurentul-inculpat S.I.

este întemeiată apreciind că în cauză scopul măsurii preventive poate fi atins și fără menținerea acestuia în stare de arest preventiv. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: a) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă. În alin. (2) al aceluiași text de lege, legiuitorul arată că "scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive. În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere. Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același, și anume buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.

Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului. Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte nu poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acesteia a depășit o limită rezonabilă. Raportând datele speței deduse judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenției Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că, în acest moment, controlul judiciar poate fi instituit inculpatului S.I., fiind suficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., nemaiimpunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei și respectiv persoana făptuitorului.

Inculpatul S.I. este cercetat pentru infracțiunea de șantaj, a cărui limită maximă de pedeapsă este de 7 ani închisoare, deci sub limita de 18 ani închisoare, condiție prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., astfel, Înalta Curte constată îndeplinită prima condiție privind admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I. Potrivit prevederilor art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date care impun împiedicarea inculpatului să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Raportându-ne la datele speței, Înalta Curte reține că urmărirea penală a fost finalizată, probele administrate constau în interceptările telefonice, care nu sunt în pericol de a fi influențate și avându-se în vedere vârsta inculpatului și starea de sănătate a acestuia care a fost dovedită cu înscrisurile medicale aflate în dosarul Curții de Apel București, apreciază astfel că, în acest moment procesual, nu există "date", în accepțiunea dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. În ceea ce privește pericolul de influențare a coinculpatei M.E.C., a denunțătorului C.M. și a martorilor C.I., C.C., P.A.A., C.P., C.L.M., Înalta Curte arată că această eventuală posibilitate poate fi preîntâmpinată prin controlul judiciar impus prin dispozițiile art. 160 8a alin. (3) C. proc.

pen. coroborate cu dispozițiile art. 160 2 alin. (3) și alin. (3 1 ) C. proc. pen. Totodată, Înalta Curte constată absența unor date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar comite noi fapte prevăzute de legea penală, ori că va încerca influențarea cursului procesului penal. În aceste condiții, se constată că detenția provizorie poate fi înlocuită cu altă măsură preventivă care în acest moment procesual este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății, în raport de interesul privat al inculpatului, avându-se în vedere și susținerile acestuia din care rezultă că acesta are grave probleme medicale, ce urmează a fi tratate în afara rețelei penitenciarelor.

În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul S.I. și în baza art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen., va casa, în parte, încheierea atacată și rejudecând va admite cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul S.I., urmând a i se impune respectarea dispozițiilor legale. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva Încheierii din data de 3 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 5482/2/2012. Casează, în parte, încheierea atacată și, rejudecând: în baza art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen., admite cererea formulată de inculpatul S.I. și dispune liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia. Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligațiile prevăzute de art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen., respectiv: a) să nu depășească limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței; b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție; d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 160 2 alin. (3 1 ) lit. c) C. proc. pen., inculpatul va respecta obligația de a nu se apropia de inculpata M.E.C., denunțătorul C.M. și de martorii C.I., C.C., P.A.A., C.P., C.L.M. și de a nu comunica cu aceștia direct sau indirect. Conform art. 160 2 alin. (3 2 ) C. proc. pen., atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate de îndată a inculpatului S.I. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 20/U.P. emis la data de 14 iunie 2012 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 4821/2/2012, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 25 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 august 2012. Procesat de GGC - AZ