ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2424/2012

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele;

Prin încheierea din 11 iunie 2012 a Curții de Apel București,

s

ecția

I

penală ,în temeiul art. 160

2

C. proc. pen., au fost

respinse, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control

judiciar formulate de apelanții

inculpați M.C. și N.M.G.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că liberarea

provizorie sub control judiciar se poate acorda în

cazul infracțiunilor

săvârșite din

culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani.

În alin. (2) al aceluiași articol se

prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în

care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sau

învinuit să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori

sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de

probă sau prin alte asemenea fapte.

Potrivit

dispozițiilor legale susmenționate, acordarea liberării

provizorii sub control judiciar

reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, aprecierea asupra

oportunității dispunerii unei astfel de

măsuri

presupunând un examen cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului, calitatea acestuia, modul

de săvârșire a faptei, natura acestuia, circumstanțele concrete ale

comiterii

faptei, precum și cu privire la persoana inculpatului,

aprecierea cu privire la oportunitatea unei astfel de măsuri aparținând

instanței de judecată care trebuia să aibă în vedere și necesitatea

bunei desfășurări a procesului penal.

Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite

condițiile liberării provizorii sub control judiciar, prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., având în vedere modalitatea și împrejurările

concrete de săvârșire a faptei presupus a fi fost

comise de inculpați,

natura și

gravitatea acesteia, modalitatea de săvârșire folosind obiecte

(sabie și

bâtă), apte a produce decesul, lovind-o pe partea vătămată în cap (zonă

vitală), urmările produse asupra victimei care a avut

nevoie pentru vindecare de 11 - 12 zile de îngrijiri medicale și care a

fost internat în două unități spitalicești la

Slobozia și apoi la Spitalul

Universitar de Urgență București, ca și

persoana inculpaților și atitudinea lor procesuală.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, au declarat recurs,

inculpații M.C. și N.M.G., solicitând casarea

încheierii și, pe fond, admiterea cerii de liberare

provizorie sub control judiciar și punerea lor de îndată în libertate.

Recursurile nu sunt

fondate.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în

care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să

zădărnicească

aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori

sau experți,

alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din textul de lege

mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie

sub control judiciar este o vocație pe care o are

inculpatul și nu o

obligație a instanței

de a o dispune și că aceasta nu poate fi acordată în situațiile enunțate de

textul de lege.

Analizând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că

hotărârea instanței de apel - de a respinge cererea de liberare

provizorie sub control judiciar - este legală și

temeinică.

În raport cu stipulațiile art. 5 din

Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și

ale art. 23 din Constituția României , măsura

lipsirii de libertate a

unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se

bănui că acesta a săvârșit o

infracțiune sau

există motive temeinice de a se crede în posibilitatea

săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară,

astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor,

asigurarea desfășurării

în bune condiții a procesului penal.

În speță,

pericolul social potențial se apreciază în raport cu

comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice,

rezonanța faptelor comise, complexitate cauzei, numărul mare de inculpați,

natura faptelor reținute a fi fost săvârșite de

inculpați.

Pericolul pentru ordinea publică își

găsește expresia și în

starea de neliniște,

în sentimentul de insecuritate în rândul societății,

generată de faptul

că persoane bănuite de săvârșirea unor

infracțiuni

grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la

pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul

lăsării în libertate a inculpaților, Înalta Curte

apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită

fapta, care prezintă un grad ridicat de pericol social; astfel ,s-a reținut, în

esență, că inculpații sunt cercetați pentru

tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la

art. 174-175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, la 16 iunie 2011,

inculpații , pe fondul

unui conflict avut cu victima I.M. i-ar fi

aplicat acesteia

numeroase lovituri

(inculpatul M.C. cu un obiect tăietor -

despicător, posibil sabie o

lovitură în cap , iar inculpatul M.N.G. cu un corp dur alungit, posibil bâtă )

care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale.

Toate aceste elemente, de necontestat,

dealtfel, nu pot constitui, cu caracter pertinent și suficient, temeiuri în

vederea eliminării, în urma examinării efectuate cu privire la incidența art. 148

lit. f) C. proc. pen., a pericolului concret pentru ordinea publică pe care

lăsarea în libertate a inculpaților l-ar genera la actualul moment procesual.

Datele personale

favorabile inculpaților nu pot constitui, doar prin ele însele, motiv al

cercetării acestora în stare de libertate, în

împrejurarea în care pericolul concret pentru

ordinea publică este

demonstrat,

printre altele, de multitudinea actelor infracționale. La

acest moment procesual,

pericolul concret pentru ordinea publică, pe

care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar reprezenta, este actual,

real și precis, evidențiat prin fapte, date și

indicii puternice.

Recursurile

declarate învederându-se, așadar, nefondate,

urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., să

fie respinse.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații

M.C. și N.M.G.

împotriva

încheierii din 11

iunie 2012 a

Curții de Apel București, secția

I

penală, pronunțată în

dosarul nr. 3352/98/2011 (1555/2012).

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 125 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 25 lei,

reprezentând onorariul parțial

pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 13 iulie 2012.