ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2625/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2625/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția I penală, la data de 16 august 2012, formulată de

inculpatul B.N., s-a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar,

inculpatul învederând că are cunoștință de prevederile legale cu privire la

această instituție, precum și de condițiile în care se poate dispune revocarea

acestei măsuri, în situația în care cererea va fi admisă, iar obligațiile

stabilite de instanța de judecată nu vor fi respectate.

S-a mai precizat că

inculpatul este arestat preventiv din data de 10 iulie 2012, fără ca această

măsură să se justifice, iar la dosar nu există indicii și date că aceasta ar

zădărnici aflarea adevărului, prin influențarea de martori, experți sau părțile

din cauză.

S-a mai solicitat să

aibă în vedere lipsa de antecedente penale a inculpatului, motiv pentru care

scopul măsurii preventive prevăzut de art. 136 C. proc. pen., poate fi atins și

prin cercetarea acestuia în stare de libertate.

În susținerea cererii

a fost invocată Decizia de recurs în interesul legii nr. 17 din 17 octombrie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia instanța de

judecată, în cazul în care constată că temeiurile care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive față de inculpați subzistă, trebuie să verifice în

ce măsură judecarea în stare de libertate a acestora ar îngreuna desfășurarea

cercetării judecătorești.

S-a mai precizat că

în prezenta cauză, nu se face dovada pericolului concret pe care inculpatul îl

reprezintă și că există practică judiciară, la Curtea de Apel București, în

alte cauze în care au fost admise cereri de liberare provizorie sub control

judiciar, în condițiile în care se săvârșiseră infracțiuni mult mai grave decât

cele presupus săvârșite de inculpații din prezenta cauză, iar prejudiciul

cauzat este mult mai mare.

Totodată au mai fost

invocate aspecte privind situația familială a inculpatului și s-a menționat că

prin lăsarea în libertate a acestuia, la acest moment, nu se poate zădărnici

aflarea adevărului și nu există dovezi că ar încerca să săvârșească alte fapte

penale.

S-a subliniat că

scopul măsurii preventive, poate fi atins și prin liberarea provizorie sub

control judiciar.

Prin încheierea din

17 august 2012 pronunțată în Dosarul nr. 6496/2/2012 (nr. vechi 2690/2012)

Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 160

8a

alin.

(6) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie

sub control judiciar formulată de inculpat obligându-l pe acesta la cheltuieli

judiciare către stat.

În motivarea acestei

hotărâri s-au reținut următoarele:

Inculpatul B.N. a

fost arestat preventiv la data de 10 iulie 2012 de către Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data

de 10 iulie 2012 și până la 7 august 2012 inclusiv reținându-se că, inculpatul

a sprijinit activitatea infracțională constituită și coordonată de numiții

N.R., G.G., J.A.F., C.D. și M.O.I., inițiatoare a unui amplu mecanism

evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a importante

cantități de motorină, comercializate pe piața internă sub denumirea unor

produse petroliere inferioare, prin intermediul unor societăți comerciale tip

fantomă, controlate prin persoane interpuse, totul cu asigurarea unui palier de

protecție reprezentat de foști factori decizionali de vârf din cadrul A.N.A.F.

B.N. acționa sub coordonarea directă a numiților G.G. (fiind și finul acestuia)

și C.D., realizând legătura cu palierul de furnizare a documentelor contabile,

ce asigura aparența de legalitate a operațiunilor evazioniste din cauză.

Totodată, inculpatul B.N. era implicat și în schimburi valutare în folosul

grupării infracționale din speță. În același timp, B.N. achiziționează constant

terminale telefonice mobile și cartele telefonice utilizate de grupare la

realizarea unor discuții în condiții ridicate de conspirativitate, fapte ce

întrunesc, în drept, elementele constitutive al infracțiunilor de complicitate

la evaziune fiscală prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap la art. 9 alin. (1)

lit. a), b), c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și sprijinire a unui grup

infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea

nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Temeiul de drept avut

în vedere a fost cel prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu

referire la prezervarea ordinii publice prin reprimarea infracțiunilor grave.

Recursul declarat de

inculpat împotriva încheierii de arestare a fost respins prin Încheierea nr.

2425 din 13 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dosar nr. 5554/2/2012.

Prin încheierea de

ședință din camera de consiliu din data de 1 august 2012 a Curții de Apel

București, secția I-a penală, Dosar nr. 6195/2/2012, s-a dispus prelungirea

măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 7 august

2012, la data de 5 septembrie 2012, inclusiv, recursul declarat de inculpat

împotriva acestei încheieri fiind respins prin Încheierea nr. 2511 din 3 august

2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dosar nr. 6195/2/2012.

Prin încheierea de

ședință din data de 20 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I-a

penală, Dosar nr. 5815/2/2012 a fost respinsă o altă cerere de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de același inculpat, această hotărâre

rămânând definitivă prin Decizia nr. 2509 din 3 august 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Dosar nr. 5815/2/2012.

Totodată, pe rolul

Curții de Apel București, secția a II-a penală, se află înregistrată o cerere

de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul B.N., cu termen de

judecată la data de 20 august 2012, Dosar nr. 6401/2/2012.

Curtea a constatat că

în principiu cererea este admisibilă, întrunind condițiile de formă, dar nu

este întemeiată pe fond pentru următoarele considerente:

Inculpatul B.N. a

fost arestat preventiv la data de 10 iulie 2012, reținându-se că a sprijinit

activitatea infracțională constituită și coordonată de numiții N.R., G.G.,

J.A.F., C.D. și M.O.I., inițiatoare a unui amplu mecanism evazionist ce vizează

sustragerea de la plata accizelor aferente a importante cantități de motorină,

comercializate pe piața internă sub denumirea unor produse petroliere

inferioare, prin intermediul unor societăți comerciale tip fantomă, controlate

prin persoane interpuse, totul cu asigurarea unui palier de protecție reprezentat

de foști factori decizionali de vârf din cadrul A.N.A.F. B.N. acționa sub

coordonarea directă a numiților G.G. (fiind și finul acestuia) și C.D.,

realizând legătura cu palierul de furnizare a documentelor contabile, ce

asigura aparența de legalitate a operațiunilor evazioniste din cauză. Totodată,

inculpatul B.N. era implicat și în schimburi valutare în folosul grupării

infracționale din speță. În același timp, B.N. achiziționează constant

terminale telefonice mobile și cartele telefonice utilizate de grupare la

realizarea unor discuții în condiții ridicate de conspirativitate, fapte ce

întrunesc, în drept, elementele constitutive al infracțiunilor de complicitate

la evaziune fiscală prev. și ped.de art. 26 C. pen. rap la art. 9 alin. (1)

lit. a), b), c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și sprijinire a unui grup

infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea

nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Temeiul arestării

l-au constituit disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura fiind apoi

prelungită de instanța de fond și menținută de instanța de control judiciar.

Deși inculpatul neagă

orice implicare în comiterea faptelor reținute în sarcina sa, iar în motivarea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, susține că nu există probe

sau date concrete că ar putea zădărnici aflarea adevărului sau influențarea

cursului procesului, instanța a considerat că aceste susțineri sunt infirmate

de actele dosarului.

Așa fiind, instanța a

considerat că ne aflăm în fața uneia dintre situațiile prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., în care liberarea provizorie nu se poate acorda.

Pe de altă parte s-a

apreciat că există și temerea, bazată pe gravitatea faptelor ce i se impută

inculpatului, că persoana acestuia nu oferă suficiente garanții că odată pus în

libertate nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau influențarea

probatoriilor ce mai sunt de administrat. Cercetarea penală este în derulare,

continuându-se administrarea probatoriilor, cauza fiind una complexă prin

numărul persoanelor inculpate, natura infracțiunilor cercetate, numărul

martorilor ce se impun a fi audiați, perioada infracțională.

S-a arătat că a

trecut numai o lună de zile de când instanța de fond și de recurs s-au mai

pronunțat asupra unei cereri similare de punere în libertate provizorie sub

control judiciar, formulată de inculpatul B.N. ce a fost respinsă ca

neîntemeiată prin încheierea de ședință din data de 20 iulie 2012 a Curții de

Apel București, secția I-a penală, recursul acestuia fiind respins ca nefondat

prin Decizia nr. 2509 din 3 august 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Dosar nr. 5815/2/2012.

De la acel moment, în

cursul derulării procesului nu au survenit schimbări semnificative care să dea

o mai mare greutate argumentelor prezentate de inculpat.

În cauză, instanța a

apreciat că nu se impune admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, întrucât deși dreptul la libertate consacrat de art. 5 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului este menit să asigure ca nici o persoană să nu

fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar (cauza Amuur v. Franța),

protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale

autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanțelor în

administrarea probelor și desfășurarea procesului în bune condiții (cauza

Tomasi v. Franța).

Prin urmare, având în

vedere natura și gravitatea faptelor imputate, respectiv inițierea și

organizarea unui grup infracțional organizat profilat pe comiterea unor

infracțiuni în domeniul economic, perioada în care a acționat, amploarea

activității infracționale și consecințele patrimoniale produse asupra bugetului

consolidat al statului, justifică concluzia, instanței că nu se impune punerea

în libertate a inculpatului, deoarece interesul general al prezervării ordinii

publice primează celui recunoscut inculpatului prin art. 5 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, fără însă a fi afectat dreptul recunoscut

acesteia prin art. 5

2

C. proc. pen.

Instanța a mai

considerat că nu au fost depășite durata judecății și a arestării preventive,

nefiind încălcate dispozițiile art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor

și libertăților fundamentale și nici art. 23 din Constituția României,

inculpatul fiind arestat de 1 lună de zile, în condițiile în care cauza este

complexă prin gravitatea faptelor cercetate, cuantumul prejudiciului reținut și

numărul persoanelor implicate.

Sub acest aspect s-a

constatat că termenul rezonabil invocat nu a fost depășit și nici durata

măsurii arestării preventive, în condițiile în care este de observat că art. 23

din Constituție se referă la arestarea preventivă în cursul urmăririi penale

care nu poate depăși 180 de zile, ceea ce nu este cazul în speță.

Mai mult, prin soluțiile pronunțate de Înalta Curte

de Casație și Justiție la datele de 13 iulie 2012, Încheierea nr. 2425/Dosar

nr. 5554/2/2012 și respectiv, la 3 august 2012, Încheierea nr. 2511/Dosar nr.

6195/2/2012, au fost respinse ca nefondate recursurile inculpaților împotriva încheierii

de ședință din 10 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

prin care s-a dispus măsura arestării preventive a inculpaților și împotriva

încheierii de ședință din 1 august 2012 a Curții de Apel București, secția I-a

penală, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a

inculpaților, iar prin Decizia nr. 2509 din 3 august 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Dosar nr. 5815/2/2012 a fost respins recursul inculpatului

împotriva încheierii de ședință din data de 20 iulie 2012 a Curții de Apel

București, secția I-a penală, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată o

cerere anterioară de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

același inculpat.

În concluzie,

instanța apreciază că, cel puțin la acest moment procesual, admiterea cererii

de liberare provizorie sub control judiciar nu se justifică din rațiuni ce țin

atât de prezervarea interesului public, cât și de buna desfășurare în

continuare a procesului penal.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul B.N., solicitând admiterea recursului,

casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare

provizorie sub control judiciar.

Critica adusă nu este

fondată.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate,

cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub

toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte reține că recursul declarat

de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Soluția pronunțată de

instanța de fond este legală și temeinică, în mod corect apreciind această

instanță că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu însă în

ceea ce privește fondul cererii s-a apreciat că nu sunt motive care să

justifice liberarea sub control judiciar a inculpatului.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

2

C. proc. pen., se poate solicita liberarea

provizorie sub control judiciar atunci când infracțiunile pentru care este

cercetat inculpatul sunt pedepsite cu închisoarea care nu depășește 18 ani.

Totodată, liberarea

provizorie sub control judiciar nu este obligatorie, neacordându-se în cazul în

care există date din care rezultă că este posibilă zădărnicirea aflării

adevărului prin influențarea unor părți sau martori, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă și, de asemenea, dacă există indicii că inculpatul ar

putea săvârși alte infracțiuni.

Astfel cum în mod

corect a arătat și instanța de fond, în motivarea încheierii atacate, având în

vedere natura și gravitatea faptelor imputate, respectiv inițierea și

organizarea unui grup infracțional organizat pe comiterea unor infracțiuni în

domeniul economic, perioada în care a acționat, amploarea activității

infracționale, dar și consecințele patrimoniale produse asupra bugetului

consolidat al statului se justifică soluția pronunțată de prima instanță în

sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, întrucât nu se impune la acest moment procesual punerea în libertate

a acestuia, deoarece interesul general al prezervării ordinii publice primează

celui recunoscut inculpatului prin art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, fără a fi însă afectat dreptul recunoscut prin art. 5

2

C.

proc. pen.

Se constată că nu a

fost depășită durata arestării preventive, nefiind încălcate dispozițiile art.

5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale și

nici art. 23 din Constituția României în condițiile în care cauza este complexă

pin gravitatea faptelor cercetate, cuantumul prejudiciului reținut și numărul

persoanelor implicate.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte apreciază că la acest moment procesual nu este oportună

liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, motivele care au

determinat arestarea preventivă a acestuia menținându-se în continuare.

Eventualele obligații

ce ar putea fi impuse inculpatului în cazul liberării sub control judiciar nu

sunt suficiente pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva încheierii din 17 august 2012 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.

6496/2/2012 (2690/2012).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 august 2012.

Procesat de GGC - AA