ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2624/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 august 2012 pronunțată în Dosarul nr. 6448/2/2012 (nr. vechi 2657/2012), Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: A constatat că în principiu, cererea este admisibilă, întrunind condițiile de formă dar nu este întemeiată pe fond.

S-a arătat în esență, că, față de natura și gravitatea faptelor imputate, respectiv inițierea și organizarea unui grup infracțional profilat pe comiterea unor infracțiuni în domeniul economic, perioada în care a acționat, amploarea activității infracționale și consecințele patrimoniale produse asupra bugetului consolidat al statului, nu se impune punerea în libertate a inculpatului. De asemenea, prima instanță a constatat că nu a fost depășită durata judecății și a arestării preventive, inculpatul fiind arestat de 1 lună de zile, în condițiile în care cauza este complexă prin gravitatea faptelor cercetate, cuantumul prejudiciului reținut și numărul persoanelor implicate.

S-a mai reținut că nu se impune admiterea cererii cu atât mai mult cu cât prin soluțiile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție la datele de 13 iulie 2012 (încheierea nr. 2425 Dosar nr. 5554/2/2012) și, respectiv la 3 august 2012 (încheierea nr. 2511 – Dosar nr. 6195/2/2012), au fost respinse ca nefondate recursurile inculpaților împotriva încheierii de ședință din 10 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care s-a dispus măsura arestării preventive a inculpaților și împotriva încheierii de ședință din 1 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților. În concluzie, instanța de fond a apreciat că cel puțin la acest moment procesual admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu se justifică din rațiuni ce țin atât de prezervarea interesului public cât și de buna desfășurare în continuare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.M. Critica adusă nu este fondată. Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează: Soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în mod corect apreciind această instanță că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu însă în ceea ce privește fondul cererii s-a apreciat că nu sunt motive care să justifice liberarea sub control judiciar a inculpatului.

Se constată că inculpatul B.M. a fost arestat preventiv la data de 10 iulie 2012, reținându-se că a fost implicat în activitățile grupului infracțional organizat și coordonat de numiții N.R., G.G., J.A.F., C.D. și M.O.I., inițiatoare a unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a importante cantități de motorină, comercializate pe piața internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare, prin intermediul unor societăți comerciale tip fantomă, controlate prin persoane interpuse, totul cu asigurarea unui palier de protecție reprezentat de foști factori decizionali de vârf din cadrul A.N.A.F., „locotenentul” coordonatorului grupului, fiind N.R. Prin intermediul inculpatului B.M.

se menținea legătura între diferitele paliere ale grupului infracțional, în vederea evitării unor contacte directe între acestea. Temeiul arestării preventive l-a constituit dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura fiind apoi prelungită de instanța de fond și menținută de instanța de control judiciar. Potrivit dispozițiilor art. 160 2 C. proc. pen., se poate solicita liberarea provizorie sub control judiciar atunci când infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt pedepsite cu închisoarea care nu depășește 18 ani. Totodată, liberarea provizorie sub control judiciar nu are un caracter obligatoriu, neacordându-se în cazul în care există date din care rezultă că este posibilă zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor părți sau martori, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă și, de asemenea, dacă există indicii că inculpatul ar putea săvârși alte infracțiuni.

În speță, chiar dacă prima instanță a constatat că în principiu cererea este admisibilă, întrunind condițiile de formă, pe de altă parte există și temerea bazată pe gravitatea faptelor ce i se impută inculpatului, că persoana acestuia nu oferă suficiente garanții că odată pus în libertate nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau influențarea acelor probe ce urmează a fi administrate în cauză. În cauză, cercetarea penală este în derulare continuându-se administrarea probatoriilor, cauza fiind una complexă prin numărul persoanelor implicate, natura infracțiunilor cercetare, numărul martorilor ce se impun a fi audiați, perioada infracțională și nu în ultimul rând valoarea prejudiciului ce se conturează a fi creat statului.

Având în vedere natura și gravitatea faptelor, respectiv inițierea și organizarea unui grup infracțional organizat profilat pe comiterea unor infracțiuni în domeniul economic, perioada în care a acționat, amploarea activității infracționale și consecințele patrimoniale produse asupra bugetului consolidat al statului justifică pe deplin soluția instanței de fond că nu se impune punerea în libertate a inculpatului, deoarece interesul general al prezervării ordinii publice primează celui recunoscut inculpatului prin art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a fi însă afectat dreptul recunoscut prin art. 5 2 C. proc. pen. Nu a fost depășită durata judecății și a arestării preventive, raportat la gravitatea faptelor cercetate, cuantumul prejudiciului reținut și numărul persoanelor implicate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că la acest moment procesual nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, motivele care au determinat arestarea preventivă, întemeiate pe art. 148 lit. f) C. proc. pen., menținându-se în continuare. Eventualele obligații ce ar putea fi impuse inculpatului în cazul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt suficiente pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal. Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii din 17 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 6448/2/2012 (2657/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 august 2012.