ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2624/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 august 2012 pronunțată

în Dosarul nr. 6448/2/2012 (nr. vechi 2657/2012), Curtea de Apel București, secția

I penală, în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca

neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul B.M.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

A constatat că în

principiu, cererea este admisibilă, întrunind condițiile de formă dar nu este

întemeiată pe fond.

S-a arătat în esență,

că, față de natura și gravitatea faptelor imputate, respectiv inițierea și

organizarea unui grup infracțional profilat pe comiterea unor infracțiuni în

domeniul economic, perioada în care a acționat, amploarea activității

infracționale și consecințele patrimoniale produse asupra bugetului consolidat

al statului, nu se impune punerea în libertate a inculpatului.

De asemenea, prima

instanță a constatat că nu a fost depășită durata judecății și a arestării

preventive, inculpatul fiind arestat de 1 lună de zile, în condițiile în care

cauza este complexă prin gravitatea faptelor cercetate, cuantumul prejudiciului

reținut și numărul persoanelor implicate.

S-a mai reținut că nu

se impune admiterea cererii cu atât mai mult cu cât prin soluțiile pronunțate

de Înalta Curte de Casație și Justiție la datele de 13 iulie 2012 (încheierea

nr. 2425 Dosar nr. 5554/2/2012) și, respectiv la 3 august 2012 (încheierea nr.

2511 – Dosar nr. 6195/2/2012), au fost respinse ca nefondate recursurile

inculpaților împotriva încheierii de ședință din 10 iulie 2012 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, prin care s-a dispus măsura arestării

preventive a inculpaților și împotriva încheierii de ședință din 1 august 2012

a Curții de Apel București, secția I penală, prin care s-a dispus prelungirea

măsurii arestării preventive a inculpaților.

În concluzie,

instanța de fond a apreciat că cel puțin la acest moment procesual admiterea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu se justifică din rațiuni

ce țin atât de prezervarea interesului public cât și de buna desfășurare în

continuare a procesului penal.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.M.

Critica adusă nu este

fondată.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate,

cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub

toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte reține că recursul declarat

de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele

ce urmează:

Soluția pronunțată de

instanța de fond este legală și temeinică, în mod corect apreciind această

instanță că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu însă în

ceea ce privește fondul cererii s-a apreciat că nu sunt motive care să

justifice liberarea sub control judiciar a inculpatului.

Se constată că

inculpatul B.M.

a

fost arestat preventiv la data de 10 iulie 2012, reținându-se că

a fost implicat în

activitățile grupului infracțional organizat și coordonat de numiții N.R., G.G.,

J.A.F., C.D. și M.O.I., inițiatoare a unui amplu mecanism evazionist ce vizează

sustragerea de la plata accizelor aferente a importante cantități de motorină,

comercializate pe piața internă sub denumirea unor produse petroliere

inferioare, prin intermediul unor societăți comerciale tip fantomă, controlate

prin persoane interpuse, totul cu asigurarea unui palier de protecție

reprezentat de foști factori decizionali de vârf din cadrul A.N.A.F.,

„locotenentul” coordonatorului grupului, fiind N.R. Prin intermediul

inculpatului B.M. se menținea legătura între diferitele paliere ale grupului

infracțional, în vederea evitării unor contacte directe între acestea.

Temeiul arestării

preventive l-a constituit dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura

fiind apoi prelungită de instanța de fond și menținută de instanța de control

judiciar.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

2

C. proc. pen., se poate solicita liberarea

provizorie sub control judiciar atunci când infracțiunile pentru care este

cercetat inculpatul sunt pedepsite cu închisoarea care nu depășește 18 ani.

Totodată, liberarea

provizorie sub control judiciar nu are un caracter obligatoriu, neacordându-se

în cazul în care există date din care rezultă că este posibilă zădărnicirea

aflării adevărului prin influențarea unor părți sau martori, alterarea sau

distrugerea unor mijloace de probă și, de asemenea, dacă există indicii că

inculpatul ar putea săvârși alte infracțiuni.

În speță, chiar dacă

prima instanță a constatat că în principiu cererea este admisibilă, întrunind

condițiile de formă, pe de altă parte există și temerea bazată pe gravitatea

faptelor ce i se impută inculpatului, că persoana acestuia nu oferă suficiente

garanții că odată pus în libertate nu va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului sau influențarea acelor probe ce urmează a fi administrate în cauză.

În cauză, cercetarea

penală este în derulare continuându-se administrarea probatoriilor, cauza fiind

una complexă prin numărul persoanelor implicate, natura infracțiunilor

cercetare, numărul martorilor ce se impun a fi audiați, perioada infracțională

și nu în ultimul rând valoarea prejudiciului ce se conturează a fi creat

statului.

Având în vedere

natura și gravitatea faptelor, respectiv inițierea și organizarea unui grup

infracțional organizat profilat pe comiterea unor infracțiuni în domeniul

economic, perioada în care a acționat, amploarea activității infracționale și

consecințele patrimoniale produse asupra bugetului consolidat al statului

justifică pe deplin soluția instanței de fond că nu se impune punerea în

libertate a inculpatului, deoarece interesul general al prezervării ordinii

publice primează celui recunoscut inculpatului prin art. 5 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, fără a fi însă afectat dreptul recunoscut prin art. 5

2

C. proc. pen.

Nu a fost depășită

durata judecății și a arestării preventive, raportat la gravitatea faptelor

cercetate, cuantumul prejudiciului reținut și numărul persoanelor implicate.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte apreciază că la acest moment procesual nu este oportună

liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, motivele care au

determinat arestarea preventivă, întemeiate pe art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

menținându-se în continuare.

Eventualele obligații

ce ar putea fi impuse inculpatului în cazul admiterii cererii de liberare

provizorie sub control judiciar nu sunt suficiente pentru a asigura buna

desfășurare a procesului penal.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii din 17

august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. 6448/2/2012 (2657/2012).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 august

2012.